Memoria ca zestre. Cartea I. 1948-1953; 1975-1979; 1987-2003

New York, Mai, 1989
Cu destulă prudenţă mă exprimam scriind rândurile de mai sus, în România. Nu-i numeam pe Eugen Barbu, pe Ion Lăncrănjan şi pe atâţia alţi participanţi, mai mult sau mai puţin talentaţi, mai mult sau mai puţin în slujba Securităţii, la consolidarea minciunii ceauşiste, la întreţinerea şovinismului, la atmosfera de denunţ, la confuzionarea valorilor, la deteriorarea moravurilor. Lăncrănjan… Bietul Ion Gheorghe, în naivitatea lui, întreba, la o şedinţă a organizaţiei de bază: „Ion Lăncrănjan e un bun comunist. La fel, şi Nina Cassian. Atunci, de ce sunt în permanent conflict?”
Ei, da, chiar asta ar fi trebuit să-l pună pe gânduri pe Ion Gheorghe.
Cum putea fi Ion Lăncrănjan un „bun comunist”, în ura lui oarbă faţă de unguri, cu purtarea lui brutală, cu mutra lui simiescă şi obtuză (eu îi ziceam „Pithecantropus non-erectus”…), cu teroarea pe care o răspândea în jur, în calitate de secretar al Organizaţiei de bază, un adevărat Beria…?
Martie, 1950
Virgil Teodorescu – Vergi – e cârn, drăguţ, molatec.
Suprarealism în pantaloni de catifea.
 
Ieri am ţinut o conferinţă faţă de scriitori şi compozitori, cu exemplificări. Cred că a fost reuşită. Azi am seminar. Grea săptămână. Peste câteva zile, plec într-un turneu poetic cu Radu Boureanu, Maria Banuş etc. la Suceava, Piatra Neamţ, Bacău… Marin a plecat la Braşov. Mi-e dor de el.
 
Martie, 1950
Ura! Luni am oră la dentist!
Încolo, nu mai e chiar „ura”, pentru că vine o săptămână a cântecului de 1 Mai şi ne trebuie texte, şedinţe, prelucrări, planuri. Apoi, nişte versuri de Puşkin, pe care le traduc pentru Sovrom-film, un articol de protest pentru Varella.
Toată lumea mă solicită la şedinţe, ca şi când aş fi cine ştie ce pilon important. Când, ce să vezi, nu sunt un „fruntaş” în literatură. Nu sunt şi pace. Nimeni nu vrea să mă evidenţieze. Deşi am scos într-un an două volume, cu Nică (apare la 30 aprilie) trei. Deşi am lucrat între timp şi compoziţie şi am dat Suita…, se pare valoroasă. Nu sunt un fruntaş „în muncă”, chiar dacă eu mă simt a fi, şi sunt amătâtă. Şi tac, pentru că e urât să te autoevidenţiezi. Şi aştept. Şi lucrez. [pag.166-167]