Cand imi aduc aminte ce frumos era…(Bronislava Babiasz, n. 1930)

?Cand imi aduc aminte ce frumos era…"

– Au fost aicea, asa, vreo…, cate familii? Nu multe, vreo douazeci sau treizeci.

– Cand a fost asta?

– Asta a fost asa, in `40 – in `40 s-au dus nemtii – a fost, asa, prin `38, cam asa au fost polonezii aicea, vreo douazeci de familii. Poate si mai multe, daca as numara pe degete. Au fost vreo douazeci, douazeci si cinci, nu stiu. Pe urma o venit razboiul. Cat am fost aici, ne-au evacuat. Cand a venit razboiul au fost evacuati de aicea si m-am intors inapoi, dupa razboi. Dupa razboi, polonezii au plecat in Polonia, in `46 si `47. Au plecat in Polonia, din Poiana Micului, Solonetul Nou si Plesa au plecat in Polonia. Au ramas vreo cativa si acuma au ajuns la saptezeci de familii. Si care nu-s ortodocsi, tineretul nu mai vorbeste polona, limba polona, ci romana. Da? is de vina parintii. Ei, copiii, cand au venit de la scoala, au inceput a vorbi romaneste si parintii… romaneste. Si copiii nu stiu polona. Da-s parintii de vina. La noi, la mine, s-a vorbit polona. Si eu acuma cu copiii mei vorbesc polona si ei imi raspund romaneste. Va place? Tineretul nu le place, sa le piarda. Dar ?Casa Polona" le place. Nu? Da, sunt saptezeci de familii in Paltinoasa. Da, amestecati, si catolici, si ortodocsi. Si cand a ajuns aici, cand au fost bunicii nostri, aici au venit din Plesa. Acum aici sunt din mosi stramosi, polonezii. Acuma daca erau batrani se stia mai bine. Aia au murit. Dar la Plesa mai sunt, poate ei stiu mai multe. Poiana Micului, Plesa, Solonetul Nou. Da, sunt aici get beget, din mosi stramosi, bunicii nostri. Ei au venit din Plesa aici, bunicul meu, bunica mea. Bunicul meu a fost din Plesa, bunica a fost din Solonetul Nou. Si parintii aici s-au nascut.

– Dumneavostra ati facut scoala in limba polona?

– De unde? Da? n-a fost atuncea, pe timpul meu. Pe timpul meu aici n-a fost scoala polona, numai romana. Acuma a inceput.

– Cum se distrau polonezii?

– Foarte frumos. Foarte frumos se distrau. Unde mergeam noi, tineretul, cantam in polona, vorbeam numai polona. Acuma numai romana.

– Si erati deosebiti, fata de ceilalti din sat?

– De romani? Da, eram deosebiti, sigur. Da, unde mergeam, cantam polona. Inca ne rugau ortodocsii sa cantam polona si pe urma romana. Si era o distractie foarte frumoasa. Acuma tineretul…, nu-mi mai place.

– Ce obiceiuri erau? Pe la nunti.

– Pe la nunti erau…, mergeai la nunta, cum sa spun, era mancare, pregateli bune. Atunci, inca, erau nemtii aicea, sa spun ce era… Era frumos in trecut. Dar era si mai greu. Tot era greu, ca parintii nostri cumparau pamant, faceau casi, asa, si copiii erau mai necajiti, stiti. Si noi, necajiti, cum am fost acasa, cunosteam viata de necaz. Da? acuma tineretul nu cunoaste de necaz. Ei nu stiu. Da? noi am crescut cu canepa, melitatul, torsul. Pana la miezul noptii torceam canepa, la scarmanat pene. O, nu ca acuma, te uiti la televizor. Noi n-am stiut de televizoare si de radio. Nici nu era. In comuna noastra era un neamt padurar. El numai avea radio in…, aici asa nimeni nu a avut. N-am stiut cu radio, cu televizor.

– Si nu aflati nimic, nici o stire, nu?

– Nimic, nu. Numai de tors, scarmanit pene, munca la animale. Sapa din mana nu ne-a cazut, nici grebla. Si-n ziua de azi tot asa traiesc.

– Dar polonii nu erau mai instariti fata de ceilalti?

– Nu, prea era greu. Aici pamant putin, la noi, aici e numai padure si mai mult se traieste aici din padure, ca pamant e putin. Mai mult se traieste aici din padure. Tin minte ca tata, cu Piotr si Stastaw si Francisk, fratii mei, mergeau in padure si aduceau lemne, iar eu, cu sora mea, Bogustawa, culegeam mure, pentru ca dulceata facea mama. Da? ce sa mai zic?

– Vorbiti-mi putin de obiceiuri, de Craciun…

– A, de Craciun era frumos. De Craciun se aseza masa. De ajun era obiceiul cu doisprezece apostoli, cu doisprezece feluri de mancare. Prima data era grau, din grau se faceau coltunasi cu varza, cu magiun, tarte de post, peste, scrumbii, gogosi, supa de mazare, se facea doisprezece feluri de mancare. Pe masa se punea fan, pe urma fata de masa, in amintirea ca Isus Cristos s-a nascut in fan. Asa era obiceiul. Dupa aceea, cand masa era gata, ne sculam toti in picioare si spuneam ?Tatal nostru". Ne asezam la masa, mancam si, dupa aceea, ne-am sculat de la masa, se adunau lingurite, toate, ieseam cu lingurile afara si se sunau din linguri. Si, din ce parte latra cainele, din partea aceea venea petitorul sa ieie fata. Si se mai rupea cate un colt de la coltunas si se dadea drumul la pisica si fiecare coltunas se chema, cum era: Ileana, Maria, cate fete erau in casa. Fiecare coltunas avea un nume si dadea drumul la pisica si pisica care manca fata, aceea se marita prima. Si pisica, de multe ori, venea si lingea una, si lasa, si mergea si manca alta. Si noi radeam. Ca noi eram trei fete si trei baieti. Eu aveam…, eu eram mijlocie intre fete. Boguslawa era cea mai mare, eu si, pe urma, cea mai mica, Marta. Si eu nu aveam voie sa ma marit pana ce nu se marita sora mea cea mare, Boguslawa. Ca tata nu ne da voie sa avem prieteni, cum se zice, romani, ci poloni. Baiatul trebuia sa fie polon! Zicea ca: ?Trebuie sa-ti alegi din neamul tau, ca-s mai buni, mai credinciosi, na." Atunci nu ne casatoream mixt. Nu catolic cu ortodox. Nici preotii nu acceptau. Si asa eu am asteptat pana sora mea cea mare s-a maritat cu un polon. Si eu dupa doi ani m-am casatorit si mama a facut nunta. Si parca acuma vad mesele bogate cu mancaruri, asa, ca la tara.

– Si cum a fost la nunta dumneavoastra?

– Frumos… ori frumoasa. Numai ca a plouat, era pe data de 18 septembrie, acum cati ani? Da, era frumos, alt obicei era. Se lega de un par la gard, cu ochii inchisi, o carpa sau o batista. Mergeai, cum era gardul la tara, cu stalpi nu de fier, pari din rachiti, unul mai mare, unul mai mic, altu? mai stramb, mai nu stiu cum si care crezi ca…, de care dai… Si dimineata te uiti cum a fost. Si stiu ca, tin si imi aduc aminte, ca unu? a legat la un par adaugit si el a luat o vadana. S-a insurat, dar n-a luat fata. Asa imi aduc aminte. Lumea, atunci, era vesela. Erau glume. Alta era viata. Nu ca acum, tineretul nu munceste.

– Dar cu colinda umblati?

– Da, cum sa nu. Umblam cum…, de demult nu se dadea bani, ca nu erau, ci placintele, mere, nuci. Nu bani – acuma bani vor cu colinda – si umpleam traistuta. Imi aduc aminte cum mergeam, cu fratii mei si eu, ca sa ma laud la mama, cand veneam acasa, mai mult furam de la fratii mei cate un mar sau nuci. De la Piotr puteam, ca el era cel mai mare si imi dadea. Da? Franciszk nu si ma batea, si ma trantea in zapada. Si noi nuci aveam. Podul era plin, dar era mai frumos prin sat, cu copiii. Si la poloni cantam colinzi frumoase, ca ni se usca gatul, cate zece, doisprezece strofe, nu ca acum. Si cantam in polona. Si in romana la alte case, dar nu prea. Noi la matusa mergeam. Acolo ne dadea multe mere si facea matusa niste coltunasi cu varza, cum nu facea nimenea. Si batranii umblau cu colinda.

Alt obicei era de Pasti. Da. Atunci mergeam cu pasca si ouale la sfintit. Si mama, cu sora cea mare gateau mancaruri gustoase si, vai, ce asteptam atunci sa mananc si sa ma bag si eu la oale, dar mama nu ma lasa, ca eu trebuia sa am grija de Marta, ca ea era mica. Si facea mama cozonaci, vai, ce buni erau! Si imi aduc aminte cum era cu udatul fetelor. Se udau fetele si care casa avea fete de maritat, feciorii veneau si dupa ce le udau, fetele fugeau si le chemau in casa sa le serveasca cu prajituri. Si era frumos atuncea, nu ca acuma la discoteca. Si mergeam la biserica si se canta in polona si veneau si ortodocsii si le placea.

– Credeti ca s-au schimbat mult polonii de atunci?

– Da, da, acum nu e asa frumos. Atunci era frumos. Cand imi aduc aminte ce frumos era…

– Va multumesc pentru timpul acordat si pentru cuvintele dumneavoastra.

– Cu placere. Si sa mai vii aici.