Convorbire cu Dr. Ion POPESCU, Kiev: ROMÂNII DIN UCRAINA(1)

Gabriel Gherasim : Stimate Doctor Ion Popescu, dați-ne vă rog o scurtă biografie și date profesionale.

Ion Popescu: M-am născut la 16 aprilie 1964 în comuna Pătrăuții-de-Jos, raionul Storojineț, mama Aurica – născută în Poieni-Bucovina, sat care actualmente face parte din raionul Herța, iar tata Vasile – originar din Pătrăuții-de-Jos pe Siret. Sunt doctor în filologie și în filozofie. Magistru de onoare în drept și magistru în politologia relațiilor internaționale. Cavaler al Ordinului ?Pentru Merite? din Ucraina, unul dintre autorii Constituției Ucrainei, specialist în sociolingvistică. Am fost decorat de către Biserica Ortodoxă cu 4 ordine creștine, iar în decembrie 2000, pentru apărarea drepturilor românilor din Ucraina și din spațiul carpato-balcanic în Consiliul Europei am fost decorat de către Președintele României cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor.Am fost deputat al poporului din Ucraina (1994-2002) și membru în AP a Cosiliului Europei (1996-2002). Am fost ales în calitate de președinte de onoare de către mai multe ONG-uri românești din Ucraina, iar din 5 martie a.c. ? Președinte al Consiliului Național al Uniunii Interregionale ?Comunitatea Românească din Ucraina?.

Sunt căsătorit, soția Alexandra, este absolventă și cap de promoție a Academiei Diplomaticedin Kiev, nu lucrează după specialiltate, iar fetița Inna, 16 ani, deja este studentă la facultate.

Sora mai mică ? Larisa, mamă a 4 băieți, este animatorea ansamblului de dansuri populare de copii din satul nostru, iar fratele mezin Vitalie, tată a 5 copii, este animatorul CCS ?Dragoș Vodă? cu echipa de fotbal de copii din localitate.

Am 41 de ani și o famile fericită. Cred că-i deajuns…

G.G. : În formarea liniilor de  demarcare dintre satele românești din Bucovina de Sud și cele din Bucovina de Nord, pe care Stalin și Hitler și le-au împărțit în dictatul din 1939, Stalin a folosit un creion cu vârful bont, cu care a desenat din greșală pe harta nouă o graniță care  a trecut de partea Ucrainei o regiune și un număr de sate românești care nici nu fuseseră solicitate de Stalin în primul rând (ținutul Herța). Aceste sate românești nu fuseseră niciodată ocupate de ruși sau ucrainieni, însă chiar după ce cartografii de ambele părți și-au dat seama de greșală, atât rușii cât și germanii le-au lasat de partea Ucrainei. Ce ne puteți spune despr românii care s-au trezit peste noapte în Ucraina, datorită unui creion bont?

I.P. : Nordul Bucovinei a fost anexat de către URSS la 28 iunie 1940. Zona despre care nici nu s-a pomenit în ultimatumul din 1939 la care vă refereați, este teritoriul fostului Ținut Herța. De fapt, la Ucraina au fost trecute nu numai teritoriile din actuala regiune Cernăuți, dar și din Sudul Basarabiei (care azi aparțin de regiunea Odesa).

Căt despre regiunea Cernăuți – apariția ei este o consecință directă a Protocolului adițional la Diktatul Ribbentrop-Molotov.

Cu toate că în punctul 3 al Protocolului adițional se specifica doar că ?în privința Europei Sud-Estice, partea sovietică subliniază interesul pe care îl manifestă pentru Basarabia? și nu erau subliniate intențiile Moscovei de a ocupa o parte a Bucovinei[i] , guvernul sovietic rusesc, în nota ultimativă din 26 iunie 1940 adresată României, a cerut scoaterea de urgență a armatei române și a administrației civile din teritoriul Basarabiei și al unei părți a Bucovinei.

Însă trupele sovietice au intrat nu numai în Basarabia și Nordul Bucovinei, dar au ocupat și Ținutul Herța (care nu era specificat nici în Protocolul adițional la Diktatul Ribbentrop-Molotov[ii] , nici în nota ultimativă din 26 iunie 1940)[iii] .

Ținutul Herța, ?un teritoriu curat românesc, care n-a fost niciodată sub vre-o ocupație străină și care a facut parte din România Veche?[iv] a avut de împărțit soarta tragică a nordului Bucovinei[v] . Teritoriul acestui ținut s-ar întinde pe o suprafață de circa 30.400 ha, având o populație de aproximativ 35.000 de români. Sovieticii au pus stăpânire pe el la 29 iunie 1940, pretextând că s-au ?rătăcit?… și așa 27 de localități herțene, care au aparținut anterior județului Dorohoi din Vechiul Regat, s-au pomenit în componența URSS[vi] .

G.G. :  În opinia dumneavoastră ce efecte negative a avut ?Tratatul cu Ucraina?, ratificat de fostul președinte Constantinescu din partea României, pentru românii din Bucovina de Nord, și în ce masură credeți că s-ar bucura românii din regiune dacă acest tratat ar fii declarat nul și neavenit de către administrația prezentă, sau de către una viitoare de la București?

I.P. :Tratatul, după câte știu, a fost ratificat de către Parlamentele României și Ucrainei, fiind semnate de către Președinții E. Constantinescu și L.Kucima. Nu cred în posibilitatea că vre-un parlament (român sau ucrainean) să fie în stare să-l declare nul. Conjunctura geopolitică și realitățile actuale nu permit așa ceva.

În realitate însemnătate are nu declararea ? nulității ? ci respectarea cu strictețe, cel puțin, a art.13 care se referă la drepturile minorităților din aceste zone…

Ce am așteptat, în zadar, noi, românii din Ucraina de la ? alcătuirea ? acestui Tratat, -dacă totuși ? puterile mari ale acestei lumi ? cereau încheerea unui  Tratat dintre cele două țări vecine-, și ce s-a întamplat este altceva…

Ne vom referi doar la aspirațiile noastre, pe care, în zadar, am sperat să le vedem reflectate în „Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare între Ucraina și România”(1997), deoarece la nivelul legislației interne prin eforturile noastre comune (ale românilor din Ucraina, dar și ale celorlalte minorități) deja erau posibile pentru a fi reflectate în Tratat, și anume: 1- să fim recunoscuți oficial și nominalizați legal ca având un statut de populație autohtonă băștinașă (art.11 al Constituției recunoaște existența alături de ucraineni și a altor popoare și minorități băștinașe); 2- să fim recunoscuți oficial în calitate de populație, care a fost expusă deportărilor din motive etnice (așa cum au fost recunoscuți tătarii din Crimeea, germanii, armenii, bulgarii, polonii etc.) și acuzarea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov: deportări masive din râdurile populației pașnice, masacrele de la Lunca și Fântâna-Albă, dispariția satelor întregi  Frunza, Albovăț etc., 3- schimbarea toponimelor și denumirilor geografice etc. (deoarece Ucraina este moștenitoare de drept a Uniunii Sovietice – Hotărârea Congresului Deputaților Poporului din U.R.S.S. din 24 decembrie 1989 permitea acest lucru); 4-  să ni se garanteze reprezentanță în Parlament (după principiul parității – așa cum sunt reprezentanți ucrainenii în România); 5- să ni se garanteze redeschiderea Universității românești la Cernăuți; 6- să se re-deschidă Mitropolia Bucovinei; 7- să ni se retrocedeze imobilul, care până în perioada sovietică aparținea comunității și organizațiilor naționale românești etc.

Toate aceste lucruri nu s-au întâmplat, paradoxal tocmai că prin semnarea acestui tratat fără ca să fie monitorizat ulterior, ucrainienii arătau bine și pe hârtie și puteau să se ascundă și în spatele tratatului oricând erau acuzați de persecutare a drepturilor minoritare (gen: ?Cum ne acuzați că nu respectăm drepturile românilor/moldovenilor din Ucraina dacă România a semnat cu noi acest tratat de ?bună-vecinătate ??).

G.G. :   În România, atât în timpul comunismului cât și după 1989, minoritatea ucraineană s-a bucurat de drepturi și de către protecția statului. În ce măsură au fost tratați românii din Ucraina (mai ales Bucovina de Nord) de către ruși în URSS și mai apoi de către Ucraina? Care-i situația în prezent?

I.P.: Masacrele și deportările, divizarea în două etnii (români și moldoveni) după anexarea din 1940, dar și interzicerea pe parcursul întrgii periode sovietice a funcționării ?limbii române?, ?procesul de moldovenizare? și slavizare (ucrainizare la sate și rusificare la orașe) au făcut ca la nici un recensământ postbelic populația românească din regiune să nu mai depășească oficial cota de 20%.

Nu se mai admitea recunoașterea autohtoniei băștinașilor ? urmași ai dacilor romanizați, locuitori ai acestor meleaguri încă înainte de sosirea slavilor.

Populația românească se transforma treptat în acestă zonă pur și simplu într-o minoritate națională cu toate consecințele de rigoare.

Analiza detaliată din punct de vedere etnodemografic și sociolingvistic a ?întregilor perioade de înstrăinare? ne-a permis să pregătim baza pentru o monitorizare solidă a realităților contemporane, să tragem concluzii obiective, să înțelegem adecvat situația populației românești din această zonă în perioada actuală și să trasăm obiectivele pentru viitor.

Cei care cu răbdare și atenție au parcurs paginile acestor rânduri au avut posibilitatea să aprecieze procesele etnolingvistice ce au avut loc în această regiune și, sperăm, că au înțeles ?de ce românii din Țara Fagilor au fost tratați în conformitate cu legea lui Murphy: Adevărul învinge întotdeauna – în trei din șapte cazuri?!?.

Pentru a Vă lămuri, aduc un tabel (pe care pentru prima dată îl dăm publicității) din care puteți compara nu numai evoluția numerică a românilor, dar și a altor etnii din zonă de la ultimul recensământ romănesc din 1930 efectut în localitățile care în 1940 aveau să fie incluse în componența regiunii Cernăuți cu rezultatele primului  (din 1959) și ultimului recensământ sovietic  (1989) comparate și cu rezultatele primului rescensământ ucrainean din 2001.