Fise de cadre la 1828

Si-a lasat mama cu arnautii

Din familia Bals e retinut marele logofat Teodor, în vârsta de 70 de ani, "prost, ticalos, schimbator", având toata averea în Moldova. In epoca era supranumit "Frederic", datorita portului sau falnic. Peste zece ani, un contemporan, la fel de neîndurator, va spune despre el ca "barba alba si averea lui i-au fost tot meritul". Ne întrebam, data fiind vârsta înaintata, daca e vorba de acelasi personaj cu omonimul de la 1840 – primul si singurul bas boier al Moldovei, decorat cu Nisaniftihar în briliante la staruinta lui voda Sturdza. Batrânul Teodor avea sa-l adopte în acelasi an si sa-l înzestreze corespunzator pe domnul Moldovei.

Din familie facea parte si Constantin Bals, de 40 de ani, fost hatman al lui Scarlat Callimaki. Facuse studii mediocre, calatorise mult, dar fara sa-si însuseasca ceva din cele vazute. Era onest si supus, "neamestecat în porcarii", indiferent la virtuale atasamente politice si întreaga avere îi era în Moldova.

Aleco Bals, de 50 de ani, fusese vistier sub Alexandru Moruzi. "Simplu, bun, cinstit si indolent", nota Liprandi. Avea doi fii cinovnici în Departamentul rus al Afacerilor Externe si era socotit ca devotat Rusiei. Averea o avea în Basarabia.

Lupu Bals, vornic si aga, de 36 de ani, "activ, vanitos, dar muncitor", era un om pierdut pentru rusi, fiind proaustriac. Aceeasi orientare avea Aleco Bals, postelnicul lui I.S. Sturdza, de 30 de ani, apreciat drept "calm, simplu si banal".

Postelnicul Teodor Bals, de 38 de ani, era încondeiat astfel: "fara caracter, egoist, prost, ticalos, devotat tuturor". Intreaga avere o avea în Moldova.

Ispravnicul de Bacau Aleco Bals, de 28 de ani, desi i se recunosteau studiile frumoase si înzestrarea intelectuala, era definit ca "lacom, fara nimic sfânt". Averea o avea în întregime în Basarabia.

Gheorghe Bucsanescu, spatar, în vârsta de 55 de ani, în vremea lui Scarlat Callimaki. Iata-i portretul: "Ticalos, intrigant, josnic, îmbatrânit în mârsavii". Scria bine în limba româna si de aceea era necesar marilor boieri. In timpul razboiului ruso-otoman din 1806-1812 lucrase cu Gheorghe Roznovanu, care l-a folosit pe lânga autoritatile rusesti. Dupa 1812, si-a luat cetatenie ruseasca, dar i-a fost retrasa. S-a întors în Moldova "unde se descurca bine".

Din familia Catargi sunt retinuti doar doi membri: Constantin, ruda domnitorului Ionita Sturdza si mare logofat al acestuia, de 65 de ani, "fara caracter, prost, fricos, lacom, om de nimic, devotat turcilor". Liprandi adauga si o informatie colaterala: în razboiul din 1806-1812, fratele lui fusese executat de rusi pentru tâlharie. Sa amintim ca în 1831 a facut parte din comisia de coroborare a textului Regulamentului Organic.

Despre Gheorghe Catargi impresiile sunt la fel de proaste; vreme de trei luni fusese vistierul lui Ionita Sturdza. Era un om înzestrat, cu totul devotat tarii, dar nedisciplinat si vesnic schimbator. Mare ticalos, "cel mai mare hot al Moldovei". In campania militara precedenta fusese închis la Tiraspol. Avea mosiile în Moldova, grevate însa de mari datorii. Precizam ca e vorba de cel care în epoca regulamentara va propune unirea Principatelor si pe care Nicolae Sutu, alt condei acidulat, îl caracteriza ca fiind "destept, dar viclean si setos de putere".

Nepotul lui Veniamin Costache, spiritul rau al domnitorului Mihai Sturdza, cum îl defineste mai târziu Nicolae Sutu, Nicolae Canta, de 40 de ani, beneficiaza de acelasi portret vitriolat si din partea spionului rus: "N-am cuvinte sa-l descriu cât e de înfiorator", scrie el. "Si pe mama care s-a retras la manastire a lasat-o în padure cu arnautii, banuind ca are multi bani la dânsa. I-au gasit doar câteva sute de lei, pe care i-a luat". "E gata de orice mârsavie", încheie Liprandi. Canta si-a croit drum si în plin regim regulamentar, dusmanindu-se cu mai toata lumea, caci era "o fire vicleana, dibaci în a-si ascunde pornirile jecmanitoare", aminteste Nicolae Sutu cu naduf. Rusii îl socoteau lipsit de avere.

Liprandi se pune garant

Un portret expresiv i se face vornicului Costache Conachi, de 50 de ani, postelnic al lui Ionita Sturdza: "extrem de capabil, dar în acelasi timp cel mai mare ticalos". In razboiul precedent aruncase un rus din caleasca, acesta pierzându-si viata. Apoi curierul cu gropuri de bani, aflat în drum spre Rusia, disparuse pe una din mosiile lui. Banuiala a cazut asupra sa, a fost inculpat, dar totul s-a musamalizat când rusii au parasit Moldova. Era filoturc notoriu si nu-si ascundea ura fata de Rusia. Intreaga avere o avea în Moldova.

De o caracterizare desfiintatoare are parte si Gheorghe Draghici, de 50 de ani, de fel de peste Prut, favorit al domnului si care pâna atunci nu ocupase nici o functie publica. Era "ignorant si ticalos, gata sa se vânda cui da mai mult". Din 1823 se stabilise la Iasi; era prieten cu Gh. Roznovanu, desi în public afisau o neîntelegere zgomotoasa. Liprandi îl socoteste spion dublu, al rusilor si al turcilor, dar atasat pertinamente acestora din urma. Fara avere, traia din mila, fiind, prin urmare, usor manevrabil.

Din familia Ghica, interesul serviciului rus de spionaj se opreste asupra a sapte membri. Iata-i: Grigore, de 60 de ani, fost vornic al lui Alexandru Moruzi, era perceput ca bun cunoscator al obiceiurilor tarii, "neintrigant, supus si cinstit", devotat Rusiei. Alecu Ghica, fost hatman al lui M. Sutu, de 46 de ani, desi era cotat ca proaustriac, e vazut ca "cinstit, neintrigant si având oarecari cunostinte". Mari trebuie sa fi fost însusirile pozitive ale lui Alecu Ghica, de vreme ce observatorii straini sunt unanimi în a-l lauda. Mimaut, Lagan, Kuch vedeau în el, în 1833, pe domnitorul ideal al Moldovei, datorita integritatii si spiritului de independenta. Din pacate, aceleasi sufragii se adunau si în ceea ce privea situatia încurcata a averii lui, aflata în Basarabia. Se estima, astfel, ca în caz de anexare a Moldovei la Rusia, acesta era dispus sa se expatrieze în Austria.

In opozitie cu Alecu Ghica, Gheorghe, fost hatman al lui Ionita Sturdza, de 35 de ani, e taxat drept "cel mai ticalos, murdar si fara aptitudini". Liprandi îl percepe ca devotat obiceiurilor tarii si lipsit de avere imobila, dar posedând numerar din belsug. Asupra lui plana o istorie urâta: interceptase o corespondenta particulara, cumparând un impiegat al cârmuirii. Fapta facuse sa i se refuze pasaportul si intrarea în Rusia.

Nicolae Ghica, de 25 de ani, lucra la Departamentul strainilor pricini, era cult, avea o educatie frumoasa si – mai presus de toate – era devotat Rusiei.

Ultimii trei membri ai familiei Ghica erau considerati ca fiind proaustrieci. Dimitrache, de 48 de ani, vistier în functie, "fara nici un fel de calitate si egoist", cu averea în Basarabia. Gheorghe, fost postelnic al lui Ionita Sturdza, de 40 de ani, "simplu, fara vederi de perspectiva, cinstit", cu averea în Moldova. In sfârsit, Grigore, ginerele domnitorului, de 28 de ani, era expediat cu simpla mentiune ca a beneficiat de "studii frumoase".

Dintre Mavrocordati, unul e "siret si ticalos, cu treburi banesti vesnic încurcate". E vorba de postelnicul si camarasul Aleco, de 45 de ani. In epoca regulamentara avea reputatia curioasa de om al regelui Frantei, Louis Philippe. Celalalt în schimb e trup si suflet omul rusilor. Constantin, de 50 de ani, fost hatman, "fara mare stiinta de carte, dar onest", fusese folosit de rusi în razboiul precedent pentru culegerea de "informatii secrete", când se dovedise a fi foarte talentat. Liprandi însusi se punea garant pentru calitatile lui, deoarece îl vazuse la treaba la Iasi. Sugera, de aceea, corespondentului sau, generalul Kiseleff, sa fie utilizat la Statul major al armatei, pentru ca devotamentul lui fata de Rusia era verificat. In epoca regulamentara ajunge membru în epitropia scolilor.

Mutul Neculcea e creditat a fi devotat Rusiei. Avea 54 de ani si fusese vornic în domnia lui Scarlat Callimaki; se bucura de reputatia unui om onest. Proprietatile le avea în Basarabia si Bucovina.

Ii persecuta pe rusi

O figura neinteresanta pentru rusi se dovedeste a fi Constantinica Paladi-Bogdan, de 35 de ani, hatman, ginerele fostului domnitor Scarlat Callimaki. "Onest, dar superficial", îl defineste Liprandi.

Costache Pascanu, fostul vistier al lui Scarlat Callimaki, de 50 de ani, e stigmatizat ca "om de nimic, grobian, ticalos, mincinosul Moldovei". In plus, era si fidel Austriei, iar mosiile le avea în Bucovina.

Despre Raducanu Rosetti, numai vorbe bune: fost logofat în vremea maresalului Prozorovski, de 60 de ani, "simplu dar cinstit, iubit de toti. Nu s-a implicat în ticalosii". Credincios Rusiei.

Daca a existat în Moldova o oaie neagra pentru rusi, atunci, desigur, aceea a fost familia Roznovanu. Gheorghe si fiii sai sunt pictati în culori vitriolate. Tatal, de 70 de ani, fusese de câteva ori vistier sub ocupatia ruseasca. Avea o avere imensa, izvorâta si din banii dati de rusi pentru Moldova (lansase zvonul ca nu i-a primit si nimeni n-a mai verificat, scrie dusmanos Liprandi). "Viguros fizic, ignorant, siret, viclean, ticalos când e vorba de interesul lui", continua rusul. Cumpara oamenii ce-i pot fi de folos. "Jura, plânge, e fals… n-are nimic sfânt, e urât în tara de toti din cauza hotiilor nesfârsite. Fanfaron, l-a convins pe Ionita Sturdza ca are suficiente relatii în Rusia ca sa-l sustina în cazul unei ocupatii militare. Pretul acestui serviciu era o proptea echivalenta a lui voda la Poarta. Ca sa-si consolideze pozitia la turci, cum se visa si viitor domn al Moldovei, le vânduse acestora diferite informatii din tabara ruseasca si facuse daruri de pret pasalelor din cazale". Aplecarea lui Roznovanu pentru turci, apreciaza Liprandi, venea din frica. Mai aminteste ca e singurul boier moldovean decorat de turci (cu cifrul sultanului în aur). In acelasi timp, Roznovanu nu neglija relatiile cu Austria, asteptându-se la "rasturnari politice". Credea ca prin Viena poate obtine bune recomandari pentru Tarigrad. Atasamentul pentru Rusia era conditionat de asigurarea ocuparii tronului Moldovei sau de un loc proeminent în viitoarea administratie rusa a tarii. In epoca regulamentara duplicitatea marelui boier e confirmata de consulul austriac Kuch; acesta spune ca Roznovanu fusese general în armata rusa, nu se întelesese cu Jeltuhin si fusese surghiunit în Basarabia. De aici, dragostea pentru rusi s-a transformat în ura. In 1845 ajunsese proaustriac, însa "inutil, fiind doar binevoitor, dar fara independenta si cu o capacitate mediocra si putina învatatura".

Fiul lui, Nicolae, de 35 de ani, e înfatisat în aceleasi tuse groase. Fost vistier al lui M. Sutu, conduce treburile tarii sub Ionita Sturdza, fara a avea un post anume. "Usuratic, intrigant, lacom, destrabalat, umblat în capitalele europene", îl stigmatizeaza colonelul rus. In acelasi timp, surprinzator, îi recunoaste credinta pentru tara. Ca si tatal lui, era perceput ca un om foarte bogat, cu mosii în Moldova si Basarabia. In fine, Aleco, alt fiu al lui Gheorghe, de 30 de ani, hatman, "destrabalat si ticalos". Aici spionul rus noteaza bizar ca a fost "numit prin intrigi", ca si cum faptul era o exceptie, si ca beneficia de scutiri de impozite – alta ciudatenie, caci toate persoanele de conditia lui beneficiau de asemenea regim. O precizare nemaiîntâlnita pâna acum: Alecu Roznovanu îi persecuta pe rusi si era republican.

Rubiconul trebuie trecut

Ultima familie ai carei membri fac obiectul raportului confidential catre Kiseleff e cea a Sturdzestilor.

Grigore, de 70 de ani, fost mare logofat sub Scarlat Callimaki, era socotit "un om cultivat, cu lecturi variate, cunoscator al limbilor greco-elineasca, latina si franceza". Liprandi îl vedea ca devotat Rusiei. Anghel Valli, alt portretist al serviciilor secrete rusesti din epoca, îl descrie ca pe "un boier venerabil, bun patriot, plin de judecata si demnitate". In schimb, Nicolae Sutu, si el un filorus structural, îl socoate doar "batrân iritabil, incapabil de munca".

Alt mare logofat din aceeasi mare familie era Dimitrie Sturdza, de 72 de ani, pe care rusii îl vedeau "atasat orbeste obiceiurilor vechi, ignorant si nerusinat". "Se alatura fara scrupul tuturor partidelor", conchidea Liprandi. Vistierul lui M. Sutu, Sandulache, de 70 de ani, apare ca un batrân inutil, devotat turcilor. Din generatia mai tânara, Aleco, de 34 de ani, fost vistier al lui Ionita Sturdza, "avea oarecari cunostinte si imaginatie", dar era egoist si proaustriac. Iar Constantin, fost vornic sub Alexandru Moruzi – daca nu e o eroare, caci are doar 35 de ani la data întocmirii raportului -, era în ochii spionajului rusesc "înflacarat si flustiuratic", dar încolo plin de virtuti fiindca le era atasat lor.

In sfârsit, figura proeminenta a acestei familii, care în 1834, dupa nenumarate si nemarturisite cedari catre rusi, ajunge domn al Moldovei, Mihai Sturdza. E interesant de staruit asupra portretului facut de Liprandi pentru Kiseleff, deoarece întâmplarea a facut ca în acelasi lot de documente sa figureze numeroase rapoarte ale lui Sturdza catre Liprandi. Iata cum îl vedea acesta: "E vornic al Tarii de Jos, de 35 de ani, are cunostinte vaste, talentat si se deosebeste de restul moldovenilor prin conceptii si educatie europeana. Timid, lacom, nu are idei serioase, versatil, neiubit". "Poate fi folosit de noi", scrie Liprandi, dar "nu e recomandabil sa fie pus în vreun post". Toate proprietatile le are în Basarabia.

Personalitatea lui Mihai Sturdza ca domn al Moldovei e prea bine cunoscuta spre a mai starui aici asupra ei. Amintim doar ca la sfârsitul domniei lui Ionita Sturdza a trimis o serie de rapoarte numerotate, unde furnizeaza date despre capacitatea economica si umana a tarii (productia de cereale, situatia slujitorilor, drumurile si podurile practicabile, venituri si cheltuieli, roluri fiscale, încasarile caselor publice, tabloul impozitelor directe si indirecte). Plaseaza diversi indivizi în posturi ce ar înlesni "cercetarile noastre", racoleaza oameni din Tara Româneasca pentru a supraveghea evolutia evenimentelor din principatul vecin. Prin ispravnici credinciosi rusilor, unii convertiti chiar de el, a reusit sa înmagazineze – noteaza la 6 februarie 1828 – 16 000 de cetverte de grâu pentru armata rusa în asteptare.

Desi simte ca e urmarit de oamenii lui voda, între care si Gheorghe Roznovanu, continua sa trimita informatii fiindca "Rubiconul trebuie trecut".

La 25 februarie, nerabdator, Mihai Sturdza îi scrie colonelului ca, dupa zvonurile care circula, în caz de razboi, contele Pahlen devine guvernatorul Principatelor, Catacazi presedintele divanului Tarii Românesti, iar Alexandru Sturdza, varul lui, presedintele divanului Moldovei. In aceasta perspectiva considera ca i s-ar cuveni postul de vistier; consulatul rus din Iasi ar trebui, prin urmare, sa faca o recomandare catre guvernul rusesc, sugereaza el, ca sa poata pregati "cele necesare trecerii armatei".

In martie 1828, s-a crezut o clipa ca se va ajunge la pace. M. Sturdza îsi exprima fatis dazamagirea si spera ca "sub auspiciile înaltei protectii rusesti" si gratie interventiei eficace a colonelului va obtine un rang în Moldova "pentru a actiona în conformitate cu intentiile sefilor lor comuni".

Mihai Sturdza a trebuit sa mai astepte sase ani pentru a-si realiza visul.