Interviu cu profesorul Mircea Ivanoiu din Brasov, n. 1951 la Lugoj
Gabriel Gherasim: Domnule Profesor Ivănoiu, puteti să ne dati câteva date biografice si profesionale despre dumneavoastră?
Mircea Ivănoiu: M-am născut la Lugoj, judetul Timis, la începutul anilor 1950, ca fiu unic al unei familii de functionari publici (tata era contabil inspector-credite la Banca Natională, filiala Lugoj). Liceul pe care l-am urmat, în clasă reală, este un liceu de prestigiu în Banat, Liceul "Coriolan Brediceanu". Studiile superioare tehnice le-am absolvit în cadrul Facultătii de Mecanică a Institutului Politehnic "Traian Vuia" din Timisoara, specialitatea masini hidraulice. După obtinerea diplomei de inginer am ajuns prin repartitie la Brasov, inginer stagiar la Hidromecanica, iar după alti trei ani, cadru didactic la Universitatea "Transilvania", unde sunt angajat si în prezent cu normă de bază (catedra de Mecanica Fluidelor si Termotehnică). În anii 1990-1991 am fost ales presedinte al Aliantei Civice – Brasov. Din decembrie 1991 am beneficiat, pentru o perioadă de doi ani, de o bursă profesională franceză si una europeană pentru stagiu si studii, la INSA (Institutul National de Stiinte Aplicate) Lyon. După anul 1994 am revenit în tară. În ultimii zece ani, prin participare la programe europene si alte obligatii profesionale, am vizitat câteva institutii europene de învătământ si cercetare: La Rochelle, ADEME Paris, Pavia, Bradford, Cork, Bruxelles. După 1995 sunt persoană de contact în programul EurinsA – program de formare a viitorilor ingineri europeni. În vara anului 2000 am făcut prima vizită în Statele Unite, pe coasta de Est, la invitatia si cu ajutorul Lydiei Bradley-Gheorghiu. Din iunie 2001 ocup pozitia de director-programe în cadrul Fundatiei ASPERA ProEdu Brasov.
G.G.: Ce si/sau cine v-a inspirat din cultura românească, ca să activati în specialitatea dumneavoastră actuală?
M.I.: La această întrebarea as face remarca doar că specialitatea mea rămâne un domeniu al ingineriei mecanice. Nu vreau să încalc un teritoriu al celor care au poate o pregătire specifică, dar fac "altceva" în cadrul fundatiei pentru simplul motiv că li se pare important în acest moment istoric, chiar mai important decât directia spre care ne împinge valul.
G.G.: Cine v-a inspirat în profesia dvs la vre-un moment dat, sau încontinuu, din cultura românească, ca să excelati la nivelul profesional la care sunteti acum?
M.I.: Dacă ar fi să mă compar cu cineva din istoria interbelică a României, acela ar fi profesorul D. Gusti. Totusi, diferentele sunt mari, si nu reusesc decât să fiu un modest epigon, pentru că desi au crescut abilitătile tehnice si logistica, s-au diminuat până la disparitie entuziasmul si spiritul de sacrificiu intelectual. Tinerii cu care lucrez de la catedră "cred" în foarte putine lucruri si ca atare, motorul cel mai important lipseste. Exceptiile sunt cu atât mai lăudabile.
G.G.: Cum vedeti evolutia României si a Republicii Moldova în această perioadă, atât în termeni generali cât si din punct de vedere al profesiei dvs?
M.I.: Evolutia celor două tări poate fi caracterizată prin două cuvinte: lentă si contradictorie, cu pasi mărunti si ezitanti înainte, dar si cu pasi înapoi. În afara asemănărilor explicabile, prin specific national si petrecerea câtorva decenii sub comunism, există si unele diferente sesizabile. Confuzia morală este mai mare în Basarabia. Si ea este alimentată de evenimente debusolante care cresc incoerenta vietii cotidiene. Personal, am atuul sau dezavantajul (care m-ar putea lipsi de luciditate) de a fi urmasul unor refugiati din Basarabia, mama mea provenind dintr-o familie care se considera română, desi în realitate sunt amestecare două-trei etnii. Important este faptul că pe atunci această familie era integrată statului român (bunicii erau născuti si au trăit si sub administratie taristă) si prin loialitatea de o viată fată de România (s-au refugiat în 1944 la vârste de peste 50 de ani si au murit în tară) si-au exprimat clar nationalitatea.
Si în România si în Basarabia apar oamenii de afaceri, semn al unei noi societăti, dar abilitătile lor decurg din obiceiurile condamnabile câstigate în perioada comunistă si pe care am putea să le numim cu oarecare rezervă "instrumente ale supravietuirii": conformism, minciună, înselătorie, lipsă de respect fată de viata si drepturile celorlalti. Ceea ce este cât se poate de semnificativ pentru acesti îmbogătiti este că nu stiu ce să facă cu banii, îsi pierd capul, majoritatea nu au un proiect social sau obiective onorabile, pentru că nu au cultură. Am relevat doar un aspect, pentru că subiectul a fost discutat si merită discutat până când ajunge la constiinta publică. Încerc să sintetizez si să apropii răspunsul de profesia mea. Comunismul a deresponsabilizat individul până la faza de iresponsabil. Si inertial, acest proces continuă. Solutia imediată a problemei eu o văd în scoală, doar aici se poate rupe cercul vicios. Scoala, educatia în sensul occidental al cuvântului, trebuie să renunte la formalism si impostură, să sustină foamea de cunoastere, să promoveze valori reale, să cultive spiritul etic si de justitie, să diferentieze oamenii în functie de calităti si performante si mai ales să răsplătească buna credintă si munca ratională.
Românii de o parte si de alta a Prutului sunt maestri incontestabili ai lui "a te face că…" si în curând vor bate birocratia europeană cu propriile ei arme, în limbajul de lemn al integrării. Această pliere la forme fără pătrunderea fondului (unii o văd ca pe o dovadă de inteligentă!) este tot o "calitate" temeinic educată si exersată în viata duplicitară a comunismului.
Ca să revin la a doua parte a întrebării, măsura în care comunismul a afectat viata pe vechile pământuri românesti este cu neputintă de estimat, dar oricum, mult mai grav si mai profund decât ne putem imagina. Putem medita, de exemplu, la atomizarea socială, la lipsa de solidaritate natională, profesională, etnică, comunală etc.. Dificultătile, ezitările, accidentele, lungimea traseelor prin care majoritatea statelor foste comuniste "se întorc" în civilizatie este un argument concludent. În afară de asta, "bolile" pe care le aduc pot lovi la scară mondială si pot produce "mutatii genetice" necontrolate. Remarc aceste lucruri nu pentru a trezi compasiunea ci pentru a stimula întelegerea. Rolul Fundatiei noastre este tocmai acela de a pune în fata acestei omeniri derutate oglinda trecutului ei recent, care avea oricum mai multă coerentă si stabilitate.
G.G.: Unde credeti că România si Republica Moldova excelează pe plan international si unde credeti că mai au de parcurs un drum anevoios până la rezultate satisfăcătoare?
M.I.: Nu stiu în ce domenii excelează România si Moldova în plan international. Pentru aceasta ar trebui să pot privi lucrurile mult mai de sus si să am un alt nivel de informare. Ceea ce cred este că în ambele tări potentialul uman este excelent si o bună parte se pierde sau esuează în derizoriu prin familie, scoală si sistem social. Este clar că în nici una din aceste tări nu se promovează valoarea socială si oamenii ale căror calităti si educatie (profesionalism) ar putea servi societătii. Semnificativ este faptul că foarte putini dintre cei care au obtinut diplome în străinătate sunt asezati în pozitii de decizie (cum se întâmpla în perioada interbelică), iar altii sunt corupti de sistem. În ambele tări s-a dus o politică consecventă de distrugere a vârfurilor intelectuale reale, oameni care puteau deveni lideri de opinie, si, în primul rând, aveau caracter (modele morale). În locul lor au fost plasati impostorii, lichelele, cozile de topor, prostii vicleni sau, în cel mai fericit caz, naivii fascinati de o ideologie utopică. Politica asta continuă si astăzi, si explicit sau nu, asta îndepărtează multi tineri valorosi de tările lor natale. Sărăcia este în subsidiar. De aceea, pentru refacerea acestei intelectualităti constiente, care ar putea reaseza onorabil România si Basarabia pe un făgas al normalitătii, militează si Fundatia noastră, cu fortele si mijloacele ei modeste.
Câti dintre românii din tară sau stabiliti în lumea largă stiu că la Bălti este greu să găsesti un ziar în grafie latină, că în cea mai importantă librărie a orasului, dacă mai sunt 4-5 cărti românesti prăfuite (date la nivelul lui aprilie-mai 2003) si că un post de radio în limba română cum este "Antena C" nu are propria sa arhivă muzicală românească?! Noi avem din primăvară un program de donatie de carte comunitătilor românesti sau persoanelor particulare din toată lumea, dar în special din regiuni în care limba se pierde sau este asuprită (Lituania, Kazahstan, Transnistria). Cu bucurie am încerca să donăm cărti de literatură clasică sau mai recentă bibliotecilor comunitătilor românesti din Canada, Australia, Noua Zeelandă, Statele Unite? în măsura în care ar exista o cerere în acest sens si am primi asigurări că donatia noastră îsi va găsi cititorii. În concluzie, vreau să spun că lupta în Basarabia este în primul rând culturală (chiar dacă aparentele spun altceva) si în acest context Rusia nu uită ca în paralel cu santajul energetic să trimită vagoane cu publicatii si tipărituri peste Nistru. Noi avem emotii si atunci când este vorba de un pachet de 10 manuale la granita de pe Prut. Rezultate satisfăcătoare vom avea atunci când o intelectualitate constientă, responsabilă si robustă a populatiei majoritare va exista pe ambele maluri ale Prutului.
G.G.: Multi occidentali de stânga afirmă si în ziua de azi că sistemul comunist n-a fost asa de teribil cum ne arată istoria, mentionând că nu a existat un "Proces Nuremberg" al comunismului. Cum răspundeti la aceste afirmatii ale stângistilor americani si din C.E.?
M.I.: Oricât ar părea de banal, sunt tentat să răspund cu o formulă aproape devalorizată: "atrocitătile istoriei recente trebuie cunoscute pentru ca ele să nu se mai repete". Poate că este mai mult decât atât. Construim viitorul numai prin cunoasterea trecutului. Trecutul – mai mult sau mai putin apropiat – reprezintă "datele de intrare" (input) pentru rezolvarea ecuatiei de viată a fiecăruia si a tuturor. Dacă datele sunt false nu putem să ne asteptăm la rezultate corecte decât printr-o întâmplare, mai precis printr-o greseală de calcul. De aceea, si în primul rând, responsabile pentru niste rezultate corecte sunt datele de intrare oneste, apropiate de adevăr. Din păcate, din filozofia practică de viată, comunismul a sters bunul simt si a sugerat că poti trisa nepedepsit. Un lucru elementar pe care în România normală îl stia si un tăran analfabet din creierul muntilor, acum nu-l stiu nici intelectuali cu multiple diplome si doctorate. Acesta nu este un pas înapoi?
În ceea cea priveste faptul că tinerilor li se aduce mereu aminte de atrocitătile regimurilor comuniste, cred că este o greseală de evaluare. Sunt câteva voci, totdeauna aceleasi si din ce în ce mai putine, care discută aceste subiecte. Iar din constatările noastre practice, cel putin în România, mai mult se scrie decât se citeste. Tineretul este în continuare ferit de subiecte sensibile sau "neplăcute", si televiziunile, printr-un sir de programe de divertisment puerile si atotlinistitoare, rămân marile forte "educative". Nu pot să vă spun cât de intrigat sunt de faptul că există voci care se sfiesc să condamne comunismul si aruncă totul într-un relativism păgubos. Mai mult, sunt unii care nici măcar nu admit comparatie între nazism si comunism, desi, prin ce a lăsat în urma lui peste tot si prin faptul că l-am trăit în versiune românească, mi se pare o plagă mult mai gravă. Nu am informatia să compar numărul de victime sau distrugerile directe, dar efectele psihice pe termen lung, la scară planetară, "au distrus" vietile a sute de milioane de indivizi, i-au condamnat la o existentă incompletă, trunchiată, falsă. Această utopie este periculoasă în sine, dar si pentru că atacă sistemul imunitar al societătii si lasă să se dezvolte nelimitat în registrul absurd cele mai perverse maladii ale spiritului uman. Foarte multi sunt cei care în post-comunism nu mai sunt în stare să facă diferenta între bine si rău si o astfel de tară ne poate duce oricând în imprevizibil si va mai dura încă foarte mult timp ambiguitatea cu consecinte în plan material, politic si cultural. Dacă există oameni de stânga în Occident este în primul rând pentru că nu au trăit niciodată într-un regim comunist. Ar putea veni însă să guste măcar din urmări si în felul acesta să rămână fideli convingerilor lor, încercând să trăiască în actualele tări post-comuniste.
Mergând mai departe, trebuie să recunoastem că sistemul a avut si beneficiari. Există foarte multe motive pentru care nu există un proces la comunismului analog procesului de la Nuremberg, iar unul dintre ele este că cei care ar trebui să ocupe boxa acuzatilor sunt în foarte multe locuri din lume în fruntea bucatelor. Totusi, procesul comunismului se face în fiecare zi, cu fiecare informatie care reuseste să părăsească arhivele atât de bine păzite, cu fiecare mărturie a supravietuitorilor lui. După ce nu vom mai fi noi, si dacă istoria va rămâne magistra vitae, se va putea creiona un tablou mai complet si mai echilibrat al tragismului acestei erori umane si în felul acesta va avea sansa să devină o lectie înteleasă.
G.G.: Multi români au excelat din punct de vedere al profesiei lor, odată ce-au ajuns în tări străine. Ce credeti că face pe conationalii nostri ca să reusească atât de des în tările adoptive, dar nu asa de bine poate în Patria-Mamă?
M.I.: Încă o dată mă feresc să atribui românilor calităti în exclusivitate, pentru că ele se regăsesc si la alte natiuni si nu au legătură cu succesul traseului lor în străinătate. Cred mai degrabă că succesul lor se datorează sistemului care în general promovează valoarea cu importantă socială, si ca atare, fiecare îsi găseste locul cuvenit. Sistemul este mai "sincer" si apără valoarea care, pusă la treabă, aduce beneficii tuturor, si implicit siesi. În România, sistemul are încă alte criterii de utilizare a individului, în nici un caz eficacitatea socială sau competenta, si ca atare, totul merge împiedicat, necesită mai mult efort si timp, uzura este mai accentuată, demersul lasă impresia de inconsistentă si lipsă de durabilitate. În acest fel, sentimentul de exilat în propria tară devine propriu pentru o anumită categorie de români.
G.G.: Cum pot cititorii nostri să vă contacteze?
M.I.: Mircea Ivănoiu, Strada Carpatilor nr. 11, bloc 7, scara B, apart. 10, Brasov, 500282, România. Tel: 0268-318-995; Fax 0268-418-53. Mobil: 072-365-5972; E-mail ivanhoe@unitbv.ro.
G.G.: Domnule profesor, vă multumim!
M.I.: Si eu la rândul meu!