Memoria, un patrimoniu – Interviu cu Szekernyés János
(Cum aţi ajuns la Timișoara?) Datorită dorinţei de a lucra în presă. Am ales să urmez Filologia la Cluj, pentru că eram din zonă. M-a influenţat în această alegere doar farmecul cu care preda literatura profesorul meu de liceu. Nu regret nici o clipă faptul că am urmat Literele, deoarece așa m-am apropiat de publicistică. Nu știu dacă în altă meserie m-aș fi descurcat. Acolo, la Cluj, l-am avut ca profesor pe Balogh Edgar. Pot să spun că el mi-a decis într-un fel toată cariera. Pe lângă faptul că preda la Universitate, era și redactorul șef al unei reviste prestigioase din Cluj, ?Korunk?. Am publicat în anii studenţiei în ziarele locale și în această revistă de cultură. Pentru că voiam neapărat să lucrez în presă și pentru că pe vremea respectivă, în ?64, locurile erau destul de limitate, redactorul șef al ziarului maghiar din Cluj a fost atât de amabil și a dat telefoane prin ţară să afle unde s-ar găsi de lucru pentru un tânăr ziarist. Am avut două variante: Satu-Mare și Timișoara.
Profesorul Balogh, care era născut în Timișoara, mi-a recomandat să vin aici. Avea toate argumentele: orașul era mai mare, mai deschis spre occident, cu un grad sporit de civilizaţie. După un scurt stagiu în armată și după un și mai scurt periplu prin învăţământ (în fosta regiune Banat, lângă Arad, la Iratoșul Mare), am ajuns în 1965 la Timișoara. Până atunci nu fusesem în viaţa mea aici. Nu știam mai nimic despre oraș. Acum, după aproape 40 de ani, am la activ câteva cărţi de istorie culturală a Timișoarei.
Am continuat, tot de atunci, să ţin legătura cu profesorul Balogh de la Cluj. El se angajase într-o muncă extrem de vastă și de pretenţioasă, anume Lexiconul literaturii maghiare din România. M-a rugat să-i devin colaborator, așa că am fost nevoit ca, pe lângă munca de la redacţie, să mă avânt și în cercetarea presei, mai ales din perioada interbelică, să răsfoiesc colecţii. Când intri în colecţiile ziarelor vechi te molipsești de o boală incurabilă, căci nu citești doar ceea ce te interesează atunci. Faptul că am găsit multe lucruri interesante referitoare la istoricul Timișoarei, la diferite aspecte legate de cultura de aici mi-a orientat o parte din munca de cercetare din anii care au urmat.
Tot în anii debuturilor mele timișorene a venit un fel de comandă de la ESPLA: să vedem ce se poate reedita, revalorifica. A sosit de la București Méliusz József. Ne-am întâlnit în casa lui Franyó Zoltán, cunoscutul traducător și ziarist. S-au distribuit autorii, iar mie mi-a revenit un scriitor, Markovits Rodion, care în 1927 a scos un roman de mare succes, tradus într-un timp relativ scurt în 14 limbi și devenit un best seller internaţional. Garnizoana din Siberia a fost recent reeditată în română la editura Dacia. Acest scriitor a fost și un ziarist deosebit de activ în perioada 1931-1948. Eu i-am adunat și selectat într-un volum lucrările de publicistică. Am revalorificat și alţi autori din perioada interbelică, editându-le opera, scriind despre ei.
(Cum aţi ajuns să cunoașteţi atât de bine orașul?) Evident, citind cam tot ce se putea citi, dar și datorită unei munci mai puţin obișnuite. S-a luat hotîrârea, în cadrul cencalului literar de limbă maghiară pe care îl frecventam, să fac un soi de ghidaj turistic prin oraș, ca să îi familiarizez pe studenţii veniţi aici din alte părţi cu Timișoara. M-am luat în serios, m-am documentat, am sistematizat tot materialul. După 1989, unul dintre foștii studenţi pe care îi ghidam prin oraș a ajuns redactor la emisiunea în limba maghiară de la radio și, amintindu-și de plimbările noastre, mi-a solicitat un serial, un ciclu de ?plimbări prin Timișoara?. Fac asta de 11 ani, săptămână de săptămână, în fiecare joi: 10 minute povestesc câte ceva despre orașul căruia îi spun deja ?al nostru?. Nu vorbesc numai despre clădirile interesante, ci iau pe rând, stradă cu stradă, piaţă cu piaţă, cartier de cartier; deci este o plimbare sistematică. Și nu am în vedere doar scriitorii, artiștii, intelectualii mai mult sau mai puţin celebri care au locuit pe o stradă sau alta, într-o casă sau alta, ci vorbesc și despre oamenii simpli. Citind colecţiile ziarelor mi-am dat seama că multe amănunte nu sunt deloc cunoscute sau sunt cunoscute puţin chiar și de către timișorenii mai informaţi, că se pot găsi astfel lucruri inedite care merită să fie readuse în atenţie. Și-atunci am început să public, în prima fază mai mult în presă, câteva episoade de istorie locală, biografii însoţite de documente inedite ale unor personalităţi ilustre ale culturii mondiale, care au avut contacte cu Timișoara, cu Banatul sau care au trecut pe aici.
(Aţi putea da câteva exemple?) Câteva sunt de mare notorietate. Înainte de a le reaminti, aș spune însă altceva. Aproape că nu există un clasic al literaturii și artei maghiare care să nu fi avut, într-un fel sau altul, contact cu Banatul. Fie ca s-au născut aici, fie că au strămoșii originari din Banat sau Timișoara, fie că au petrecut perioade mai scurte sau mai lungi în această zonă. Interesant este însă faptul că nici unul nu s-a stabilit aici. Iată câteva exemple. Petöfi a fost înaintat la gradul de naior de către generalul Bem sub zidurile Timișoarei, Ady Endre are o scurtă perioadă timișoreană, Liszt a dat niște concerte de mare răsunet aici, tatăl lui József Attila, originar din Cerneteaz, s-a întors și a murit la Timișoara. Nu mai vorbesc despre cele două nume uriașe din istoria matematicii, respectiv a muzicii, Bólyai János și Bartók Béla, legaţi chiar profund de Timișoara și Banat. Lucrurile acestea sunt destul de cunoscute.
Mai puţină lume știe că marele mitolog și istoric al religiilor, apropiat al lui Jung și Thomas Mann, Kerényi Károly (1897-1973) e originar din Timișoara. Sau că istoricul și teoreticianul artei, redactor al revistei Bauhaus, curator la British Museum din Londra, Kállai Ernő (1890-1954) e născut la Săcălaz. Marele lingvist și poet Révai Miklós (1750-1807), tradus și în română, s-a născut la Sânnicolaul Mare și și-a făcut studiile la Cenad. Vörösmarty Mihály (1800-1855), unul din cei mai mari poeţi ai literaturii maghiare, a fost o perioadă pedagog la copiii familiei Capdebo, la conacul din Bărăteaz. Tot o carieră de pedagog particular face și primul poet decadent maghiar, Reviczky Gyula (1855-1889), la familia Horváth din Denta. Pictorul Munkácsy Mihály (1844-1900), artist de notorietate mondială, a făcut studii libere de artă la Buziaș, la conacul marelui colecţionar Ormos, căruia i se datorează parte din patrimoniul artistic al Muzeului Banatului. Aparţine acestei zone și dramaturgul Csiky Gergely (1842-1891), născut la Pâncota, cu studiile medii și teologice făcute la Timișoara. Teatrul maghiar din Timișoara îi poartă numele. Kós Károly, scriitor, grafician, arhitect, ziarist, cea mai complexă figură a culturii maghiare din România e timișorean. După cum sunt legaţi de Timișoara doi autori care au făcut carieră internaţională scriind proză în limba maghiară, Wilhelm Stepper Tristis și Markovits Rodion. Tot timișoreni sunt câţiva importanţi scriitori contemporani de limbă maghiară: Méliusz József, Majtényi Erik, Déak Tamás, Szász János, Bodor Pál, Márki Zoltán.
(De ce aţi ales cartierele drept criteriu de sistematizare a istoriei orașului?) Dacă la început căutam mai mult faptele de senzaţie, cu priză la public, ulterior m-am reorientat. M-am gândit că n-ar strica să fac o cercetare mai detailată, mai cuprinzătoare. Așa mi-a venit ideea să prezint orașul. Dar sub ce formă? Nefiind istoric de formaţie, m-am apropiat de oraș dinspre literatură, dinspre beletristică și ziaristică și m-am gândit că ar fi inedit să prezint Timișoara pe cartiere. Așa s-a născut primul volum în care am încercat să cuprind aproape tot ce se știe despre cartierul Iosefin. Titlul Pasteluri din Iosefin vrea să sugereze că, precum în tehnica pastelului, contururile se prind, totuși, foarte greu prin acest joc al memoriei. Încerc să fixez ceva la capătul unei lumi care a trecut sau e pe cale de dispariţie totală. E o poveste frumoasă și interesantă. Am început cu Iosefinul, deoarece de acest cartier se leagă vieţile sau opera unor oameni mai deosebiţi. De exemplu, acolo a locuit familia Steiner, din care provin politicieni importanţi, ziariști de limbă germană și maghiară. Lângă biserica romano-catolică a locuit un sculptor de monumente reșligioase, foarte cunoscut în oraș, Nagy János. Foarte spectaculoasă e actuala stradă Ion Ghica. Acolo au locuit temporar câteva personalităţi: marele poet Ady Endre (e drept, doar 40 de zile, ca tânăr funcţionar al Tribunalului din Timișoara) și pictorul Johann Wäldner. Iar pe actuala stradă Dragalina e casa natală a scriitorului, arhitectului, graficianului Kós Károly, care a proiectat printre altele și câteva pavilioane ale Grădinii Zoologice din Budapesta, Muzeul din Sf.Gheorghe, multe biserici din Cluj, Huedin, dar a scris și romane istorice sau piese de teatru încă foarte citite. Din 1993 pe casa în care s-s născut există o placă memorială în limba maghiară, română și germană. Ca de altfel și în cazul lui Ady și al celorlalte figuri notorii.
Tot în Iosefin a locuit și Berkeszi István, care a fost mulţi ani directorul Liceului real din Timișoara, actualul Liceu Lenau și în același timp directorul muzeului din Timișoara. A scris foarte multe cărţi de istorie locală, studii despre Timișoara și o monografie extrem de utilă consacrată presei timișorene, în care a trecut în revistă absolut toate publicaţiile, periodicele care au apărut până prin anii 20 în limba germană, română, maghiară, bulgară, sârbă. În Iosefin a locuit și urmașul lui Berkeszi la direcţiunea muzeului, Ioachim Miloia, dar și mulţi funcţionari ai primăriei orașului. Palatul Elite din Piaţa Mocioni (fosta Ștefan Furtună, fosta Küttl), la parterul căruia este acum restaurantul Sinaia, a fost construit din fondurile Primăriei, fapt pentru care mulţi funcţionari ai Primăriei au locuit acolo. Restaurantul Elite a fost pe vremuri un adevărat centru monden, social, cultural.
(Ce alte volume consacrate Timișoarei aţi tipărit?) Am mai realizat o monografie destul de vastă despre Biserica reformată din Timișoara, o alta despre Biserica romano-catolică Millenium din Fabric, iar zilele acestea a apărut o cărticică ilustrată cu 27 de imagini despre Biserica Notre Dame a cunoscutului ordin de călugăriţe. Ultima mea realizare este un album trilingv, în limbile maghiară, română și engleză, dedicat arhitectului Székely Lászlo, care a proiectat și realizat parte Timișoara modernă de la începutul secolului XX. Multe din clădirile de pe Corso, băile Neptun, Abatorul sunt proiectate de el.
(Aţi reușit să vă adaptaţi acestui oraș?) Până la urmă, da, dar destul de greu, deoarece este o altfel de lume. Dacă n-ai copilărit aici, dacă nu ţi-ai petrecut tinereţea aici este mai greu să stabilești legături. Totuși m-am atașat, cum se și vede, de oraș. Iar prieteni mi-am găsit suficient de mulţi și pentru că noi, ?veneticii?, ne găsim destul de repede. Adevărul este că aici oamenii sunt mai obișnuiţi cu diferenţa, cu acceptarea celui care vorbește o altă limbă, care are o altă credinţă. Lumea este mai amestecată, mai pestriţă și chiar în familiile de bănăţeni e o mixttură atât de mare, încât de multe ori nici nu știi pe cine ar trebui să jugnești cu o vorbă de ocară ţintită etnic, deoarece pot fi în aceeași familie și sârbi, și români, și maghiari, și germani. Aceasta cred că dă un caracter aparte orașului Timișoara. Cunoașterea unei culturi, a unei limbi în plus te face să ?te multiplici?.
Interviu realizat de Roxana Onică