Goman Iacob, zis Tutun
Mă numesc Goman Iacob, sunt născut în Jupalnic, actuala Orșova. Plecat din Jupalnic în 1954, ne-am mutat cu familia, tata și mama în orașul Caransebeș, unde am avut mai mulţi neamuri. Venind aici cu tata și cu mama ne-am cumpărat și o casă modestă, nu mare.
Viaţa noastră de romi, ziși ţigani, a fost legată de meseria de căldăraș (izbucnește-n lacrimi) pe care am învăţat-o din tată-n fiu. Această meserie a fost pentru noi ca un obiect deosebit de bun, în formă de un câștig. Având această meserie am lucrat la ţăranii din toate împrejurimile Banatului și până-n Ardeal. Am trăit așa cum ne-a dat Bunul Dumnezeu, nu am fost cerșetori, nu am furat pă nimeni, nu am stat la Miliţie cum era atunci pă vremea aia. Într-adevăr că Miliţia ne-a mai depistat așa din cauza materialelor. Noi materialele le cumpăram de la ţărani sau lucram cu materialul omului și mai lucram și din căldări bătrâne.
Când am venit în Caransebeș aveam 16 ani jumătate. La vârsta de optsprezece ani m-am căsătorit cu o fată din Caransebeș care a chemat-o Mihai Maria și acum o cheamă Goman Maria, după numele meu de familie.
Totul până aicea a fost bine, până-n 1959, când o venit Miliţia din Timișoara, Miliţia din Orșova, din Caransebeș și un plutonier din Teregova. Era foarte periculos.
Mai știi cum îl chema, uico?
Îl chema Preda. Atunci au fost bătrânii noștri arestaţi și ţinuţi acolo la Miliţie.
Cam cât au stat la Poliţie?
Păi au stat cam patru ? cinci zile, până când i-o bătut și la presiune au declarat că avem aur în formă de galbeni. Asta o fost o salbă de la moșii și strămoșii noștri. Știm că după conducerea lu Doctor Petru Groza a fost dat un decret că salbă și podoabă nu are nimeni voie să ridice din ogradă sau dân casa cetăţeanului.
Era considerată patrimoniu probabil.
Păi cam așa era. Totuși, în 1959 cu bătaie, sub presiune, sub anumite treburi pe care Miliţia le-a făcut atunci, s-a putut.
V-a spus cineva ce făceau cu ei?
Păi da, ne-au spus părinţii noștri și cine o fost arestaţi. S-am predat dă către tatăl meu 37 dă bucăţi dă aur, dă către uicămiu 72 dă bucăţi, dă către socrumiu 40 dă bucăţi. Și alţii or dat cum or găsit modalităţi. Asta a fost primăvara după Paște, în 1959.
Deci au luat direct familia dumitale?
Da.
Direct la voi au venit și v-au ridicat?
Păi da, că ni s-o dat dă către cineva numele nostru a tuturor care deţinem aur. Tot în 1959, în decembrie, io eram militar. Am fost anunţat că părinţii noștri chiar în ziua de ajun de Crăciun și-au recăpătat salba și podoaba, rămase dă la moșii și strămoșii noștri. Și vă daţi seama că la mine a fost o bucurie foarte imensă că acele podoabe au fost și este și la ora actuală averea noastră și zestrea copiilor noștri și nepoţilor noștri.
Tot așa am muncit împreună cu tatăl meu până-n 1980 și cu mama. În 1980 tata a decedat și nu-l mai aveam și mama în 1992, după Revoluţie imediat. Am rămas io, nevasta, doi copii și nepoţii și nu suntem în stare să-i mulţumim lui Dumnezeu că suntem bine. Totuși, poliţia și acu ne mai suspectează puţin, că poate facem și noi ce nu tră să facem, datorită greutăţilor, datorită inflaţiei, datorită lipsurilor. Ce să facem și noi, un mic comerţ clandestin. Altceva nu cred, că nu omorâm pe nimeni, nu facem ceva ce fac alţii care au fost în guvernul lu Isărescu, lu Radu Vasile și așa mai departe. Cred că cea mai mare corupţie ei au făcut-o, nu noi.
Am muncit împreună până-n 1980 cu familia mea, tot la meseria care o avem, că alta nu avem. Fiindcă părinţii noștri, când io am vrut să mă duc la școală, nu m-o lăsat mama. Poate din partea lu tata ar fi fost de acord, dar mama nu a vrut.
De ce?
Păi nu avea cine să-l ajute pe tata la meserie. Meseria noastră e de așa natură ca trăbă un ajutor, poate doi-trei din familie dacă nu este altu. Cel puţin să ne ajutăm unu cu altu. Ș-am lucrat mai departe până la vârsta asta dă 62 dă ani, acu împliniţi în 11 martie. Nu mă simt bine, mă simt puţin și nu puţin bolnav. Am vreo trei sau patru boli care Dumnezeu știe dacă pot să mai scap sau nu, dar sunt mulţumit că mă înţeleg bine cu familia mea, mă înţeleg cu cei doi copii, din care fiecare este la casa lui. Am avut noroc sau daru dă la bunu Dumnezeu și le-am luat la fiecare o casă, pe care una am construit-o din temelie și una am cumpărat-o în 1992. Familia să compune așa: copilu al mare îl cheamă Goman Mihai, nevasta lui Goman Ana, copilu lui Goman Sorin cu nevasta lui Goman Saveta, tot din Orșova venită aici și au un copilaș tot Goman Sorin. Familia mea de aici, eu sunt cu copilu ăl mic, este Goman Gheorghe, Goman Ilia tot din Orșova venită, am doi nepoţei Gheorghe Mihai Adam și Goman Ilia Elisabeta, și nevastă-mea. Și ea e bolnăvicioasă ca și mine, că avem o vârstă înaintată, dar noi am luat aceste boli din muncă și nu dân altceva. Nu am fost arestaţi dă poliţie și închiși, nu avem act că am făcut pușcărie. Am făcut doi ani și două luni dă armată. Nu am nici o zi dă arest fiindcă suntem dintr-o familie bună, suntem dintr-un neam bun și neam mare. Nu ni rușine în nici un fel dă etnicitate, dă exemplu ca nemţi, ca englezi și americani și așa mai departe, putem să stăm dă vorba în omenie cu oricine.
Asta înseamnă să fi din neam mare? Să fi cinstit??
Să fi cinstit, cu caracter, să nu faci treburi rușinoase. Nu ne-am bătut, nu ne-am judecat la tribunal, numa absolut de nevoie am fost la tribunal.
Unde ne judecăm dacă nu la tribunal?
Noi ne judecăm, dacă ne judecăm, noi întră noi. Ne facem judecata între ţigani, între romi. Dacă e nevoie mai aducem și din altă parte cum este din Valea Almăjului, Orșova, Topleţ. De aceea noi vă declarăm toate acestea fiindcă avem cunoscuţi unde am lucrat, meseria noastră am făcut-o ca o bijuterie și nu ne-a fost frică, probabil cum fac alţi ţigani din Oltenia. Noi avem sate-n care mergem și avem cinste și omenie și ne cheamă ţăranii dă la sat ca să ne cinstească cu un pahar dă ţuică sau să ne dea ceva dă mâncare, sau dacă are nevoie să-i mai facem ceva, ne cheamă cu toată încrederea.
De ce aţi plecat din Orșova?
Din Orșova am plecat în 1954, fiindcă aici cum îi la noi la ţigani, noi tră să facem după părinţii noștri. Când ne căsătorim, tră să luăm o fată sau să dăm o fată la cineva care-i tot dintr-un neam bun. Așa au făcut și părinţii mei. Numa că io n-am nimerit așa ceva. Cum să vă spun, că fata era frumoasă, n-am avut ce să spun. Era așa cum tră să fie o fată frumoasă și cinstită și părinţii inclusiv. Numa tată-său era un om care la băutură nu știa la omenie și la cinste. Pă mine asta m-a determinat și mi-am ales eu singur pe alta și m-am luat și am plecat la București cu ea.
Părinţii au fost de acord?
Păi acum cum să vă spun io, părinţii nu prea au fost de acord, fiindcă pă fata aceia cu care eram logodit aveam 15 galbeni puși ca un fel dă garanţie și jumătate scrisă-n vândut pă ea (casa). Și văzând că nu ne înţelegem bine cu părinţii ei, mai ales cu tată-său, io m-am gândit că n-o să ajungem bine și m-am detașat dă ei și m-am apropiat dă altă fată.
Garanţia pentru ce era?
Era garanţia că n-o las, asta așa este între noi ţiganii dân Caransebeș, dân Orșova, dân Valea Almăjului: Bozovici, Pârlipăţ, Prigor și așa mai departe. Și la urmă mi-am dat sama și am făcut-o, am lăsat-o. Acum dacă am făcut-o, am doi copii cu nevastă-mea, am patru nepoţi, un strănepot care-l cheamă Sorin și mai un strănepot care-l cheamă Ionuţ, de la nepoată.
Știi ceva de familiile astea de romi? Că văd că-s împărţite familiile bune în Caransebeș, Orșova, Valea Almăjului. Știi cumva de unde au venit, că eu am înţeles că aicea v-aţi așezat?
Noi suntem mai mulţi dân Orșova veniţi: eu unu, verișoru-meu Mihaiţ doi, nepotul lui trei, Gogoi patru, Burtă cinci, și mai sunt două familii care au venit din Prigor. Io, când am venit în 1954, am fost găsiţi aici. Se spune în lume că erau din ţiganii nomazi care umblau cu corturi, moșii și strămoșii, dar sunt dă familii bune, care nu ne e rușine cu ei. Avem și noi ale noastre: facem nunţi, suntem chemaţi la nunţi, numai din familii bune și cinstite care nu fac scandaluri, le chemăm și la pomeni, că și omu trăbă să moară. Și mai sunt și alţi ţigani în Caransebeș cu care noi nu avem nici o legătură, nu avem nici să stăm de vorbă, nu-s din branșa noastră. Că nu-s oameni dă omenie și caută să facă numai rele, asta le știe și poliţia noastră din Caransebeș, nu-i nevoie să dăm nume că pe urmă avem scandal. Ba e bine să spui, că nu să duce acolo, asta să face pentru studiu dă cultură. Îs veniţi dă prin Reșita, Bocșa, Vasiova, dă prin Lugoj?
Au o denumire romii ăștia?
Păi nu le spune ţigani cum ne spune nouă, le spune păureni. Noi le spunem păureni că nu-s ca noi, fiindcă ei nu au meseria noastră și nu au avut-o niciodată. Iaca, noi suntem aparte dă acești ţigani, dă familiile lor, nu brotim cu ei, nu mergem să bem o bere? mă rog, suntem fără nici o atașare faţă de ei.
De ce nu avem nici un fel de legătură cu ei?
Din cauză că noi suntem cu alt caracter, cu care nu ne e rușine. Nu ne e rușine indiferent cu cine vorbim, poate și cu miniștrii, poate și cu președintele ţării, poate și cu alţii care au o pregătire mult mai mult ca noi. Până acuma noi am avut maximum patru clase, că nu ne-a lăsat părinţii să facem mai multe, cum am declarat și mai înainte, dar acuma avem și noi oameni cu liceul terminat. Băiatul meu are 12 clase și era foarte bun elev. Pă vremea lu Ceaușescu a vrut sa dea la Institutul din Reșiţa, dar au venit niște sportivi și n?a mai avut loc. Atunci avem printre romii noștri ingineri, avem care este la laborator, avem profesori. Și o să mai facă mulţi 12 clase și chiar și facultăţi, fiindcă acum știinţa s-o înaintat. Nu-i cum o fost la bătrânii noștri, care știau numai să muncească, nu să duceau la petreceri. Petrecerea lor cea mai bună era munca și din muncă afară n-or ieșit. Și iaca am ajuns și noi acuma într-o situaţie mai bună și mulţumim lui Dumnezeu. Lăsăm și copiii noștri să meargă la nunţi, să meargă la o distracţie, să meargă la o petrecere, oriunde.
Numai la petrecerile dintre romi sau și la altfel de distraţii?
La romi și, dacă suntem chemaţi la români, mergem. Suntem chemaţi și la români. Să știţi că românii vin la noi cu drag, că noi facem niște nunţi sau pomeni exact cum să vede-n filme, cum era înainte la regi. Să pune pă masă tot absolut și fiecare ia și mănâncă tot ce dorește. E ţuică din aia, cum să spune, popească, la 36-40 de grade, bere, vin și mai multe băuturi, și sucuri este și fel și fel de minuni.
Înţeleg că sunteţi de acord cu acest progres: mersul la școală și? ? Ce vă supără, dacă vă supără ceva?
Io am fost de acord din 1953, dă când am ieșit dă la școală, din clasa a patra. Am avut colegi dă școală care au ajuns mari, au ajuns ingineri, au ajuns profesori. Părinţii mei n-or vrut să mă lase și io am fost așa mâhnit. Mă întâlneam cu colegii mei dă la școală când mă duceam la Orșova: unu inginer, altul profesor și anumite funcţii mari dă tot. Și asta pă mine m-a jignit mult și tot mâhnit am fost. Dar, totuși, mulţumesc lui Dumnezeu c-am învăţat meseria lu tata foarte ușor și poate c-am lucrat mai bine ca tata, fiindcă aici în Caransebeș s-o lucrat mult mai bine ca-n Orșova, ca-n Topleţ și am văzut la mai mulţi meseriași cum să lucra. Nu am învăţat meseria, io mai mult am furat-o. Așa să spune, că meseria să fură, nu să-nvaţă. Suntem în orașul Caransebeș, rămași din rădăcina bătrânilor, numai oameni buni, dă caracter, oameni pe care Poliţia nu ne frecventează, fiindcă nu are dă ce. Dacă nu facem rău la nimeni, nu facem scandal, nu ne batem, nu ajungem la niște treburi?, n-are cum să ne judece nici tribunalul militar, nici Poliţia să ne dea amenzi. Probabil că am dat amenzi când am făcut buletinul, că nu ne-am dat seama că o trecut termenul dă valabilitate.
Să înţeleg că sunteţi de acord cu situaţia la care s-a ajuns astăzi?
Sunt foarte, foarte mulţumit de familiile noastre, care încă ne mai ascultă, chiar dacă nu suntem rude cu ei. Dacă fac greșeli noi le spunem că nu-i bine așa… Și la noi se ajunge într-o familie să fie ceva scandal sau mai știu eu ce și atunci noi căutam să-i aducem pe drumul cel bun și să nu ajungă la scandal. Feară Dumnezeu de o despărţire dă familie și dacă mai sunt și copii, copiii nu sunt dă vină cu nimic în situaţia în care să desparte familia.
Am avut noi un bulibașa în orașul Caransebeș, la care-i zicea Cristus și-l chema Mihai Iacob. Era chiar bunicul lu nevastă-mea, i se spunea Cristus fiindcă purta barbă pacumpolţi. După ce a murit el, a rămas un unchi de al meu, Șain Goman Mihai, frate cu tata, și noi în multe lucruri ne-am luat după ei.
Ce făcea un bulibașa?
Păi, ca să nu ajungem unde nu trebuie, să ne judece statul sau procuratura sau tribunalul, noi am format consiliul nostru și ce decide consiliul aia rămâne. Chiar dacă rămânea de vină sau poate nu s-au mai împăcat, a rămas cum a zis bulibașa. Și n-am ajuns acolo unde nu trebe și aveam niște oameni bătrâni, de nu să mai găsește azi, așa or fost de cu omenie, cu cinste și cu caracter. Purtau obiele, opinci dă piele, purtau costum tip unguresc.
De ce?
Păi așa era portu lor pă vremea când erau ziși ţigani nomazi și umblau cu corturile. Avea zăbun (vestă specifică) cu niște nasturi de argint chiar dân Austria, dă la Viena. Și purtau pălării numai d-alea elegante și iarna căciuli de astragan, care astăzi nu se mai prea găsesc. Din câte știu eu, o mai rămas trei sau patru costume din acelea cu care au fost strămoșii noștri îmbrăcaţi la nunţi, la sărbători.
Și la cine sunt?
Păi este unu chiar la un nepot de-al meu din piaţă, îl cheamă Goman Mihai. Mai este unu rămas dă la uica meu, dă la Șain Mihai, la Mihai Nicolaie. Și nu mai reţin unde este unu, cred că pă dâlmă la unu Mihai Gheorghe, zis Duri. Cam trei costume ar fi aici în orașul Caransebeș din cele care au fost de la strămoșii noștri; pă valea Almăjului nu mai știu.
Când vă întâlniţi cu romii?
Păi, cum să vă spun, așa ne întâlnim aproape în fiecare zi, da nu cu toţi așa instantaneu. Întâlnirea generală este la o nuntă și vin din mai multe părţi și din Valea Almăjului, Orșova, Topleţ și la o pomană. La șase săptămâni, la șase luni, la un an, punem pomeni și atunci ne întâlnim din nou cu toată generaţia, indiferent că o fi mai în vârstă sau mai mult tinerii.
Vă aduceţi aminte de viaţa de copil? Ce gânduri aveaţi?
Vroiam să mă duc mai departe la școală. În timpul când eram copil mă pasiona fotbalul, mă pasionează și acum la televizor. Mă pasionează pescuitul, l-am învăţat la 8-14 ani. Mai jucam și niște cărţi, dar nu pe bani. M-a pasionat mult și meseria lu părinţii mei, pe care am învăţat-o foarte ușor, ca să știţi că aveam un cap ușor. Dacă am văzut puţin, am reușit să fac. M-a interesat să stau lângă bătrânii noștri, să aud cuvinte foarte bune, judecăţi pe care nu le-a auzit mulţi copii dă vârsta mea. Și tot dă acolo mi-am luat și eu și știu să vorbesc la vremea care este nevoie, pentru a împăca sau a aduna o familie ca să nu se despartă. Dacă sunt copii și chiar dacă nu sunt copii, mie îmi pare rău când un tânăr sau o tânără care s-au căsătorit se despart. Sunt învăţat să vorbesc la dreptate și nicidecât la strâmbătate, că ăla este cel mai păcat, când vorbești la strâmbătate și nu vorbești așa cum trebuie să fie în dreptate. Dumnezeu iartă că vrem să împăcăm o familie, nu să o despărţim. Acum o facem puţin mai înclinată, dar nu chiar înclinată de tot, cu câte o mică adăugire așa, ca să fie bine. D-aia nu mergem noi la judecăţi și nu intervenim cu procurori sau cu judecători sau cu mai știu eu ce. Noi am rămas cu consiliu nostru dă împăcare și dă judecată a ţiganilor, așa cum erau pă vremuri.
Povestiţi-mi de copilărie. Unde aţi trăit, în comunitatea romilor la Orșova? Mi-aţi spus că aţi venit în Caransebeș la 14 ani.
La 16 ani. Aveam prietenii mei de școală și după orele dă lucru, în care-l ajutam pe tata, după orele dă învăţat, în care trebuia să învăţ, mai mergeam cu prietenii. Aveam acolo la Jupalnic un pod și un teren pe care ne jucam fotbal, ne distram la fotbal. Asta era toată adunarea noastră din copilăria mea, inclusiv aveam cea mai mare prietenie cu Ștefan.
Aveaţi și prieteni români, nu?
Și români, normal, că la școală dacă eram doi sau trei ţigani, restul erau numai români. Aveam profesori foarte buni, era unu Mariovici? și era unu foarte bun, nu mai știu cum îl cheamă, din comuna Plugova, un profesor adevărat, cinstit și corect.
V-aţi simţit vreodată dat la o parte pentru că aţi fost ţigan?
Să știţi că familia mea în comuna Jupalnic, actuala Orșova, nu a fost dată la o parte dă nici un român. Dacă i-a lucrat ceva, de exemplu i-a ascuţit un topor sau i-a reparat o căldare sau i-a făcut o căldare sau un cazan dă ţuică, să știţi că oamenii i-au mulţumit dă meseria și dă lucrarea care i-au dat-o. Nici un ţigan dă acolo dân Jupalnic n-a fost respins dă nimeni. În 1950 sau 1951, când era ridicarea chiaburilor să-i ducă-n Bărăgan, am fost propus să mergem toată familia noastră-n Bărăgan.
Extraordinar, deci au fost duși și romi?
Da. Am scăpat datorită unui primar care a fost prieten cu tata și Dumezau să-l ierte, c-o murit, și să-i trăiască familia, nepoţii dă strănepoţi. Altfel eram și noi acolo și ne întorceam acu recent poate. Iar din colegii mei nu s-o întâmplat să-mi spună cineva ?măi ţigane!? sau să mă batjocorească, fiindcă eram toţi prieteni. Aveam și colegi și colege în Orșova. Și am fost un copil bine crescut dă părinţi, bine educat și la ora actuală am 62 da ani și tot așa sunt, nu jignesc pe nimeni, n-am grija nicicui ce face sau să dușmănesc cumva. Am legături bune și cu oameni lu tata, la care a lucrat. Dacă mergea el pă sate, mergeam și eu, mergeam și cu mama, că și mama o fost o femeie care mergea și vindea căldări. Suntem foarte respectaţi dă ţăranii la care am lucrat. Sunt ţărani care sunt trimiși dă alţi ţărani la mine și îmi spun așa: ?maistore, să-mi faci o lucrare cum ai făcut lu vecinul meu sau lu cutare. Și eu trăbă să fac așa treabă ca omenia să meargă mai departe. Omenia, cinstea omului trăbă să meargă mai departe din tată-n fiu și din bunic în nepoţi.
Deci aveaţi legături bune?
Foarte bune.
Totuși, nu vi-aţi luat o româncă.
Nu mi-am luat o româncă că pe vremea aceea nu aveam voie dă la părinţi, dar acum?
V-aţi lua? (izbucnesc în râs)
Acu să mai iau? Avem un ţigan care este inginer și a făcut facultatea la Timișoara și are nevastă română. Chiar în Caransebeș este unul, îl cheamă Mihai Gheorghe, și pă nevastă-sa nu știu cum o cheamă.
Deci aţi fi de acord cu căsnicia?
Io n-aș fi niciodată împotriva copilului și împotriva dragostei, dar să fie dintr-o familie mai bună. Dacă-i româncă, să aibă și ea ce trebuie, ca toţi românii: pământ, dacă s-ar putea și niște galbeni ar fi bine.
Când vă întâlneaţi la nunţi cum era?
Păi, venind și adunându-se la nunţi, se găseau să mai facă și încuscreli. Se întâlneau oamenii, le plăcea unu dă celălalt, chiar dacă nu erau dân orașul Caransebeș, ci erau din Bozovici, Valea Almăjului, Orșova sau Topleţ. Și, dacă mi-a convenit de om, normal că l-am invitat acasă sau m-a invitat el, la un pahar dă ţuică, s-o vorbit că ar fi bine să ne facem neamuri, cuscrii bineînţeles. După aia, când ne adunam, întrebam pe mai mulţi: măi, ce zici de omul ăsta, să mă fac cuscru cu el sau să nu mă fac cuscru cu el? Erau oameni pe care nu-i cunoșteam noi, sau nu prea îi cunoaștem așa dă bine, și întrebând oameni care-i cunoșteau, oameni tot dă familie bună, asta ne-a apropiat și ăsta este obiceiul la noi. A fost și este și la ora actuală și cu asta ne-am însușit și noi o familie tot din oameni care ne place. Și eu am niște cuscrii la Orșova (spune de faţă cu nora lui) care, io spun sincer, poa sa vină altu să dea sute dă milioane dă galbeni că n-aș schimba pă cuscru-miu, n-aș schimba pă nurorile mele. Că am două nurori dă la el: una după copilu mic și una după nepotu-miu dă la copilul ăl mare. Îs mai mici ele dă statură, dar când muncesc să-nalţă.
Aveţi doi copii. De ce aţi rămas cu cel mic?
Am rămas cu copilul ăl mic din cauză că diferenţa dintre ăl mare și ăl mic e dă zece ani și, când să căsătoresc, din glume pot să ajungă și la scandaluri.
Dar de ce l-aţi ales pe cel mic?
Tocmai de asta, că-i mic și că e o diferenţa de zece ani faţă dă ălalalt. Și știţi cum sunt tinerii căsătoriţi, poate din glume, poate dintr-o gelozie, s-ar putea să ajungă acolo unde nu dorește părinţii și bunicii. Nu s-o întâmplat până acum, mulţumesc lu Dumnezeu, nimic dân puctu ăsta dă vedere. La mine-n familie nu am acceptat să-mi văd nepoţii mei sau strănepoţii mei pă stradă, că nu au mamă sau nu au tată. Dacă ajungeam așa nu știu ce să întâmpla cu mine sau cu cuscrul. Poate să se întâmple ceva rău, măcar că sunt un om foarte bun, nu sunt cu scandalul, nu mi-a plăcut băutura dă mic copil și nici acum, afară dă puţină cafea ca fiecare om la ora actuală, că este de unde. Dacă să întâmpla astfel dă nenorociri, sincer și dân sufletul meu zic că ori muream eu or murea acel cuscru?
Dar dacă copiii ar fi fost de vârste apropiate, pe care l-aţi fi ales?
La mine în familie și la mai mulţi oamenii care au doi copii, fiecare are lăcașul lui. Chiar dacă acuma l-am ales pă ăl mic, io sunt șef și la ăl mare. Chiar dacă-i cu zece ani mai mare și are și el copiii lui, ce spun io aia tră să facă, fiindcă sunt un om care-n viaţa mea nu am lăsat munca și banii mei acolo unde nu trebe, adică la un restaurat sau la un birt sau la mai știu eu c. Mă gândeam așa: că dacă am făcut târg cu cineva la ţară, i-am dat o căldare ori i-am făcut alte treburi, e munca lu copiii mei și la ei io trebe să mă duc, să-i aibă la orice nevoie. Când avem nevoie, să luăm dân grămada aia care am adnat-o. Sunt foarte mulţumit și dă copiii mei, că nu beau… Ăl mare mai ciupește el câta, dar nu toată ziua, numai așa când îi vine lui pă chelie, dar nu face rele, nu nimic. Sunt foarte mulţumit dă ei.
Eu îmi aduc aminte de dumneavoastră. Eram copil, la nuntă la Bozovici și dumneata erai întotdeauna cu microfonul în mână și făceai niște glume la care putea să asculte și un copil.
Da, da, eram cu batic mare pe umeri așa. Păi ce să zic io, mai era între noi, mai trebuia să facem și noi o glumă frumoasă, nu o glumă scârboasă. Să vorbești ce nu trebe să vorbești nu era. Noi dacă ne-am glumit, ne-am glumit foarte frumos, am vorbit frumos cu oricine și cuvântul ăsta frumos e lăsat dă bunu Dumnezeu. La El tră să ne rugăm și tot așa să fie și familia voastră cum a fost generaţia noastră, cum a fost generaţia bătrânilor noștri, că din cuvinte frumoase noi nu am ajuns la cuvinte urâte, că nu am avut nevoie dă ele.
Aţi pomenit despre Bărăgan. Noi avem romi care au fost duși?
Nu.
Deci nu au fost luaţi.
De la noi din comună n-au fost luaţi. Fiindcă asta o fost o forţă pă primari, să-i declare pă ţigani. Probabil o fost un activist de partid pă vremea aia care o ţinut ranchiună, că dacă aveai două clase ca trenu erai activist dă partid, după căderea lui Antonescu și așa mai departe. Și probabil l-a ţinut pă tata cineva așa ca să se ducă d-acia, probabil că or fi avut un schimb dă cuvinte mai neplăcute și l-o pus pă listă să-l ducă-n Bărăgan. Dar noroc cu primarul, cum v-am spus, că nu ne-au dus. Și nimeni chiar dân comună n-a fost la Bărăgan.
Ce a fost tatăl pentru dumneavoastră?
Tatăl meu? A fost un tată bun, ca și mama mea, ne-o crescut. Mama mea era o lucrătoare în orașul Orșova, vechea Orșova, avea 16 conturi la doamne: spăla, călca, făcea curăţenie. De multe ori la multe doamne o rămas singură în casă, că pă vremea aceea erau multe prăvălii particulare și ne aducea de la doamne. Și aveam un tată bun, Dumnezeu să-l odihnească, nu pot să mă vait că era beţiv sau ceva. Nu era beţiv, că dintr-un pahar dă ţuică, hai să zic două pahare de ţuică, se îmbăta, fiindcă nu era învăţat. Dacă o venit acasă o întreba pă mama: ai ceva să-mi dai dă mâncare? Păi nu, că nu e gata. Na, pune-mi o perină să mă culc atunci. Ăsta era tată meu, pă cuvântul meu dacă nu exact așa era. Nu era un om pătimaș, nu era un om cu pasiuni. Asta a fost pasiunea dân moși-strămoși, munca și lucrarea, să lucrăm, altceva nu am avut. Că fără muncă și la ora actuală, care nu-i în serviciu și n-are dă unde să câștige un ban, copiii lui să uită prin magazine, prin vitrine și atâta. Și acum dă unde să ia să cumpere, că n-are bani. Și dă aia ajung oamenii la închisori și pline închisorile din toată ţara, că nu are cu ce să se întreţină copiii, cu ce să se întreţină ei. I-au debranșat și dă la curent electric și dă la căldură, dă la apă, dă la mai multe treburi.
Aţi învăţat ceva de la el în afară de meserie?
Păi am învăţat. M-o învăţat să vorbesc frumos cu oricine, indiferent că-i ţigan rău sau ţigan bun, chiar dacă iau și o palmă să-i spun mulţumesc și să plec dă acolo, ca să nu ajung la necazuri, indiferent că este ţigan, că este român sau altă naţionalitate. Și multe lucruri am învăţat, multe de tot, nu sunt în stare să-i mulţumesc ajuns, că la rândul meu așa i-am sfătuit și eu pă copiii mei și așa sunt la ora actuală.
Iar mama?
Mama mea era o femeie harnică care în Orșova avea lucru, iar aici în Caransebeș?
Cum o chema?
Elisabeta Goman. Iar aici, venind în Caransebeș, și-o găsit doamne la care spăla, la care făcea curăţenie în casă și când n-avea la doamne mai mergea și la săpat la români. Noi la Orșova am avut, cum să spune, un hal dă pământ și așa că știa să sape și știa să facă orice la pământ. Erau mulţumiţi și o chema în fiecare an și la cules dă porumb și la fructe. Aveam o mamă foarte, foarte vrednică.
Deci ce trebuia să facă o femeie la romi?
Păi o femeie dă ţigani, ţigani cum suntem noi – dă omenie, tră să fie în primul rând fată dă familie, să se înţeleagă foarte bine cu soacra și cu socru, să se scoale dă dimineaţă, să-și facă curăţenia în casă, că dacă vine cineva să nu-i fie rușine unde intră. După aceea, să facă piaţa. Dacă nu are ce-i trebe, ca legume sau altceva, să meargă la piaţă sau la magazin să-și cumpere și la urmă să se apuce să facă mâncare. Noi, munca noastră care am muncit-o și o muncim și la ora actuală e din greu. Io vă spun sincer: munca lu ţigani care or lucrat la meseria dă căldărari a fost ca o muncă dă ocnaș, nu cum spun alţii că ţiganii nu muncesc. Probabil că alţii nu muncesc și se ţin dă prostii, d-aia sunt și-n pușcării, dar noi ne-am văzut dă treaba noastră, dă la ora 6 vara până la ora 8, 9 când se întunecă. Asta a fost distracţia noastră cea mai bună, munca. Noi atât am știut, muncă. Și o femeie așa trebuie să fie: mâncarea la timp făcută și după aceea gospodăria ei să fie pusă la punct, să fie spălate vasele, să fie curat pă jos și-n toată casa la fel. Aia-i femeie adevărată.
Dar, în general, femeile noastre nu prea au fost la serviciu, în afară de doamne, nu?
Cam din 1959, poate și mai înainte cu doi ani, au început să meargă la serviciu, că ne-am gândit și noi că o pensie la o femeie este foarte bine venită. Nevasta mea a lucrat 29 dă ani la un Grup Școlar Forestier și uită că acuma are o pensie dă nouă sute și ceva dă mii și îi prinde bine, nu numai ei, ci și la familiei. Noi pensie nu avem că n-o vrut părinţii noștri să ne lase nici la serviciu ori la școală. Iacă că ne prinde bine o pensie. Și poate că trebuia să ne facem și noi acte pentru un ajutor social, io sunt și bolnav și puteam să-mi fac și dă handicapat, dar mie rușine dă mine și dă alţii că să ajung să iau banii dă la handicapaţi. Lasă să ia altcineva și ajutorul social, că unii n-au nici un venit. Noi trăim cu pensia și dacă ne mai pică ceva, lucrăm, dacă nu, rămânem cu pensia. Și noi suntem aprovizionaţi că tăiem porci, am și puţin porumb pă pod și mulţumim lu Dumnezeu că nu mergem să cerem la stat nimic pă lumea lu Dumnezeu. Nici din primele ajutoare după revoluţie nu ne-o trebuit; am făcut o listă dă 19 familii la care nu ne-a trebuit nimic pă lume. Am lăsat pă alţii să ia, care nu or avut și or fost lipsiţi dă orice. Și am dus lista chiar la doctorul Bona, atunci era la consiliu popular din Caransebeș și am refuzat toate ajutoarele care or venit.
Și un bărbat, ce trebuie să facă un bărbat?
Un bărbat, mai sunt și mulţi bărbaţi care sunt ca și o femeie gospodină. Chiar dacă femeia e acasă și-și vede dă treaba ei, dă gospodărie, să fie curat în casă, bărbatu tre s-o ajute și el: să-i aducă din piaţă ceva zarzavaturi, ceva mirodenii d-ăștia, pâine. Tră să vină acasă și să-și vadă dă treaba lui, la meseria lui. Fiindcă așa este bine, nu numai femeia să muncească. Că femeia ajută barbatu și bărbatu, la rândul lui, trebe să ajutate femeia. Nora, dacă ai, trebe s-o ajuţi, că așa-i frumos, atunci este bine-n casă și nora are respect faţă dă socrii și faţă dă familie.
Și înainte vremuri tot așa era? Că eu știu că femeia-n general are un statut mai special la ţigani.
Înainte la noi ţiganii din moși-strămoși nu existau case, ci corturi. În cort, cum dormeau toţi laolaltă, nu putea să fie o curăţenie așa cum este la ora actuală. Acum am făcut și noi puţină școală, și bărbaţii și femeile, și cunoaștem puţin demnitatea asta dă cetăţean onorabil și prin asta ne-am dat seama că trebe ajutată femeia. Nu ne-a lăsat mai mult, dar am făcut totuși patru clase, cu două mai mult ca trenul (râde). Mi-am dat seama cam ce ne-ar trebui în casa noastră și am luat. De exemplu, io am văzut în oraș o garnitură dă pahare sau o garnitură dă cești dă cafea, farfurii, platouri unde vine pusă carnea, castroane dă porţelan, știam că avem nevoie fiindcă aveam praznic și am luat. Voiam să nu mergem la nimeni după vase. Io așa sunt, io să-mi aduc în casa mea ce-mi trebuie mie și chiar dacă e mai mult nu strică, că cu timpul cu cât umbli cu ele, se mai sparg și atunci ai de unde să-l pui la loc. Aduc tot ce ne trebe din piaţă, pâine, carne. Așa tră să fie un om gospodar, familia tră să fie ajutată dă tata, dă socru.
De exemplu, la praznice, sunt numai bărbaţi la masă uico, la romi.
Da, așa e… Să știţi că într-adevăr la noi nu o avut prioritate nevasta la un praznic sau la o pomană. La nunţi mai era, dar la praznic și la pomană nu. Ceea ce mie nu îmi convine, io știu că femeia, femeia bună, are prioritate și drepturi cum are și bărbatul. Fiindcă o femeie cinstită și o femeie care vede dă treaba ei în familia ei, dă creșterea copiilor sau a nepoţilor, sunt de acord să fie la masă acolo unde sunt și bărbaţii. Asta m-am contrazis cu mai mulţi ţigani mai bătrâni ca noi și or spus că nu am dreptate. Și le-am dat și io dreptate, am zis: dacă dumneavoastră spuneţi, nu i-am jignit… Am zis: dacă dumneavoastră spuneţi că femeile nu trăbă să fie cu bărbaţii la masă, uită că românii și la nemţi și la orișice naţionalitate că are și femeia dreptul la masă. Păi ei sunt români, sau ce sunt, și noi suntem ţigani, noi tră să vorbim și să nu ne deranjeze femeile, mi-au răspuns ei. Și așa o rămas, nu aveam ce să fac.
În ce relaţie sunteţi cu Biserica?
Sunt foarte credincios. Cu biserica am relaţii bune, cu protopopul Cocârlă. El este din comuna Borlova, a făcut teologia aici și era protopop la biserică, dar acum a ieșit la pensie. Cu noul părinte la fel sunt în relaţii bune, că un nepot de-al nostru era coleg dă bancă cu el.
Cu cine?
Cu Mihaică, cu Păsulan, nu știu cum îl cheamă exact. Înainte de a ieși la pensie am făcut o căldărușă pentru moliftă la catedrală. Al doilea sau al treilea an io n-am mai văzut-o și tot am întrebat dă ea și spune că nu să știe ce s-a făcut cu ea. Acum noi avem parohie aici la biserica Sfântul Ion Botezătorul, unde am făcut două căldărușe și am făcut și o cratiţă pentru nafură care rămâne dă la iubirea lui Iisus Hristos și rămâne să fie prăjită să nu mucegăiască. Am făcut o caldărușă la o biserică din Valea Cenchii la o biserică care s-a facut nouă, aceeași poveste cu cratiţa aia am facut-o și pă aceea. Mama mea fie iertată a facut niște prosoape sau feţe de mese brodate și duse la biserică fără să luăm nici un ban; nu ne-a trebuit dă la biserică. Cultul meu dă biserică îl plătesc în fiecare an și cu toată dragostea, nu dă la biserică, că mulţi oameni ne-a spus că dacă lucrez ceva să ne dea banii, nu noi nu facem treaba asta, noi cinstim biserica într-un mod corect și ortodox findcă suntem ortodocși și am trăit, născut în ţara asta românească și o să mai fac la niște mănăstiri, dacă Dumnezeu m-ajută, să mai fac puţin mai sănătos, mai fac o căldărușaă în comuna Soceni la o mănăstire care s-a facut în pădure.
Mergeţi la biserică?
Păi cum să vă spun, mai o fost și cazu când nu m-am dus, că noi ţiganii duminică nu suntem acasă, suntem la sate și ne cerem iertare de la Dumnezeu că nu mergem. Când mai putem mai mergem, mai sunt d-ale noastre femei, mai și bărbaţi, care merg la sărbători. Io să știu că câștig oricât, să zicem să-mi dea cineva 200 dă milioane, la o sărbătoare cât dă mică o fi ea nu pun mâna pă ciocan să lucrez pentru nimic în lume. Nu am nevoie, nimeni nu mă forţează, sunt particular și dă sărbători nu lucrez.
Care sunt sărbătorile la care mergeţi?
Dă Paști, la Înviere, dă Crăciun, dă Bobotează, la Sfânta Maria Mare, la Sfânta Maria Mică mergem, ducem și o sticlă cu apă să fie sfinţită. Ori mă duc eu, ori copiii sau cineva dân familie. Toate sărbătorile mai mari le ţinem, dar să ști că ţinem cont și dă sărbătorile care sunt sfinţi tot dă prin pământul nostru românesc.
Ca de exemplu?
De exemplu, mai mergem la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, sunt mai multe când cad. Nu putem să mergem la biserică seara, când venim noi de la sat, că e târziu. La Dumnezeu ne rugăm să ne ierte și ne facem rugăciune în fiecare seară. Totuși merg la biserică la sărbătorile mai importante. Mă rog, toate sărbătorile sunt importante la Dumnezeu, fiindcă tot dă la Dumnezeu sunt lăsate, dar Crăciunul, Boboteaza, Paște, Rusalii, Sfânta Măria sunt mai mari așa.
Ce scop au jurămintele în viaţa romilor?
Jurămintele au scop mare. Dacă juri pă galben mare îi aur, e soarele, e faţa lui Dumnezeu. Dacă ajungi să juri la galben, la lumină, pâine și vin?
Deci se jura la aur??
La aur, la pâine, vin, toate dă la Dumnezeu lăsate. Trebe să juri corect, să nu juri pă strâmbătate, că aceste obiecte care io le-am spus aici – galben, pâine, lumânare, vin – sunt lăsate tot dă la Dumnezeu, sunt niște lucruri sfinte.
Se jură-n biserică cu astea?
Și-n biserică poate să se jure și acasă, în afara bisericii. Să juri pă adevăr, nicidecât pă strâmbătate, că multe cazuri au fost care s-au jurat pă strâmbătate, au fost femei greșite, și au ajuns foarte rău. Foarte rău au ajuns cu blesteme din ăștia care au fost? S-au blestemat pă strâmb și au ajuns foarte rău și poate și familia o ajuns foarte rău din cauza ei.
Care ar fi situaţiile pentru care se jură, când?
Păi majoritatea au ajuns să jure din iubire, din dragoste nu din altceva, nu c-a furat, nu că a făcut altceva. Numai din treburi din astea se jura, din dragoste că a trăit cu altcineva, cineva a văzut-o și a spus-o la bărbat. Și ăl de-o spus era un prost, că nu trebuia să spună la bărbat, trebuia să-i spună ei: mă, dă-te la o parte, că dacă te mai văd te spun. Și asta a fost toată treaba.
Sau se mai întâmplă daca fură sau? știu eu?
Să poate și din aia, dar deocamdată la noi nu a fost. În familiile noastre pe care io le cunosc nu s-a furat. Chiar dacă am găsit banii cuiva… Familia mea are un jurământ dă la tatăl și dă la bunicul meu. El a găsit un portmoneu și l-a băgat în grămada lui dă bani și pă urmă i-au mâncat moliile, că n-aveai unde să pui acu.
De ce i-o mâncat moliile?
Din cauza aia, fiindcă o băgat munca necinstită în bani cinstiţi. Nu trebuia să ia banii, trebuia să anunţe. Dacă cineva găsește bani, io nu-i duc la poliţie, că s-ar putea poliţia să nu-i mai dea, io îi duc la radio în Caransebeș și fac anunţ să vie cine i-o pierdut. Să-mi spună câţi bani, ce fel dă bani, mărunţi, întregi sau mă rog? și le dau și nu-mi trebe nici un ban dă la nimeni, nimic.
Sunteţi de acord cu jurămintele?
Io sunt de acord cu jurămintele și am fost dă când eram copil. N-am furat, n-am făcut nimic rău la nimeni. Dacă am ajuns să jur a fost când am fost bănuit că am făcut o greșeală, pe care io n-am făcut-o, și atunci io am jurat în faţa lu Dumnezeu. Dă acord cu jurămintele, dar care să jură să fie pregătit să jure pă cinstite și pă adevăr, că la urmă Dumnezeu are puterea Lui și?
Ce reprezintă galbenul pentru romi?
La noi auru este cum e la român pământul, vaca, care-i dă lui dă mâncare la copii, cum are românul pomii lui, cum are românul toată gospodăria lui. Asta-i averea noastră. Fiindcă dă la bătrânii noștri a rămas și noi trebe să ţinem la averea lor ca la ochii noștri din cap, că are o valoare și-i o valoare destul dă mare.
Reprezintă o valoare în bani sau mai mult decât atât?Ca bani este valoare mare. Dacă vinzi un galben, îl vinzi pentru o nevoie, dar banii se duc și galbenu nu-l mai pui înapoi. Cea mai mare valoare a galbenilor noștri este când măriţi o fată. La nuntă trebe să-i pui zestrea fetei la gât, plus ce-i mai pune socru ei, și asta la noi e o valoare extraordinar dă bună și dă mare, când mireasa iasă din casa ei să aibă zestrea la gât.
Deci atunci se văd?
Dacă are și galbeni, are și cercei și lănţișor și brăţară, îi mai mare valoare.
Dar ce aţi spune, o brăţară e mai valoroasă sau un galben?
Păi acu te duci și cumperi de oriunde vrei. Sunt bijuterii și la particulari, sunt și la străini, poţi să cumperi ce vrei și pă ales. Are valoare o bijuterie, dar nu ca un galben. Galbenul are valoarea lui dă la moși-strămoși.
În ce cazuri se schimbă un galben?
Se schimbă galbenii mai mult când cumpărăm o casă pentru copiii noștri. De exemplu, după Revoluţie am cumpărat și am vândut 11 galbeni. Pă vremea aia era voie, nu mai era ca pe vremea lu Ceaușescu. Și mulţumesc lu Dumnezeu că, cu libertatea care am avut-o prin Iugoslavia, prin Ungaria, Cehoslovacia și Polonia, i-am pus la loc. Io plângeam după galbenii pe care i-am vândut și am cumpărat un viitor pentru copilul meu și nora mea și nepoţi, dar a dat Dumnezeu si s-au făcut.
Ce este cu datul în cărţi?
Să știi dă la mine că io în lucruri din astea n-am crezut și nici nu cred. Cu datu-n cărţi este o înșelăciune din partea ţiganilor care practică meseria asta. Când mergeam în sate, ţărăncile dă acolo ne întreba: știi să dai în cărţi sau să ghicești? Nevasta mea a vrut să facă ceva, dar nu am lăsat-o eu, fiindcă ăsta e ca un fel dă furt, bagi mâna-n buzunar la femeie și-i furi banii. Că numa știi să vorbești bine sau scoţi dă la ea ce are ea-n familie și atunci ăsta-i exact un furt, ceea ce nu este bine. Sunt jurat că dacă la mine vine o femeie să-i spun pă cineva care să-i ghicească, nu-i spun. Io am trimis-o așa pă femeie: du-te dumneata la biserică și roagă-te la bunul Dumnezeu ca să-ţi facă bine-n familie. Că numa Dumnezeu te ajută și nicidecât vrăjitoarea, vrăjitoarea te suge dă bani.
Există vrăji făcute de romi?
Am auzit că s-ar face ceva, dar nu aici la noi în Caransebeș. Pe vremuri a fost în Topleţ o femeie.
Țigancă de la căldărari?
Da, sigur. Era una Liuba o chema sau ști-o Dumnezeu, că io am uitat și a fost o femeie din Verendin, în judeţul Caraș, tot de-a noastră. Cred că au murit și nu s-au dus acolo unde trebuie, cred că s-au dus acolo unde-i muzică, unde-i flacără, unde-i căldură mare, că numai acolo să duc ăi care fac treburi din astea. Mai făceau altele vrăji din gură, ca să ia bani, să ia găina, să ia cerealele, ce le mai trebuia în casă.
Sunteţi mulţumit de viaţa pe care aţi dus-o?
Înainte, da.
Înainte?
Noi am fost mulţumiţi și pă vremea lu Ceaușescu. Cât că am fost torturaţi, bătuţi, dar nu au dovedit că noi ne-am fi dus într-o fabrică sau într-o întreprindere să furăm material să lucrăm. Dacă omul o avut material, dă unde l-o fi adus el aia-i treaba lui, io i-am lucrat cu materialul lui și mai schimbam și căldări bătrâne. O căldare bătrâna care-i reparată, mai merge și aia zece-douăzeci dă ani și din ce o rămas, am topit și am bătut noi materialul. Și o mers treaba. Nici acu nu pot să mă plâng că o duc rău, rău, dar nu așa cum aș dori, fiindcă scumpetea asta și inflaţia asta… Nu numai io o duc rău, multă lume, și îs care poate nu au ce să pună pă masă la copiii lor.
Dacă aţi putea să schimbaţi ceva din viaţa dumneavoastră, ce aţi schimba?
Păi acu, cum să vă spun, acu poţi să schimbi orice dacă ai cu ce, dacă ai bani. Dacă ai un buget bine pregătit, poţi să-ţi deschizi un magazin care este profitabil. Dar de unde atâţia bani, că nu avem. Dacă s-ar schimba ceva, aș vrea să aibă și ţăranii un ajutor dă la stat, că după căderea comunismului trebuia să fie ajutaţi cel puţin cu tractoare, dacă nu cu altceva. Și atunci ţăranul era mai bine pregătit să lucre pământul. Că noi dă la ţăran trăim, dă acolo ne-am făcut ceva toţi: strămoșii noștri, părinţii noștri, noi și la ora actuală copiii noștri. Fiindcă lucrurile care le facem noi de la un timp să sparg, cazanul sau căldările și atunci tot la noi vine omul, nu se duce?n altă parte. Și atunci dă acolo trăim, mai luăm și cereale, mai luăm și găini, poate ne luăm un porc de acolo sau mai luăm bani și asta e venitul nostru dă la ţărani. Am făcut lucrări și la orășeni aici în Caransebeș, am făcut și-n Germania două căldărușe mici pentru expoziţie. Am făcut două cazane d-alea mici dă zece, cinșpe litri, ca să aibă la expoziţie, pentru expoziţia din casa lor.
Dar ce aţi schimba din viaţa dumneavoastră dacă s-ar putea? Să zicem că v-aţi fi dorit să fiţi funcţionar.
Păi acuma dacă aș fi fost funcţionar, tot aș fi în pensie… În orice caz, tot magazin aș fi deschis, un magazin alimentar, ăla se caută zi de zi. Și aș face o concurenţă, că nu-i nevoie să câștigi ca să jupoi lumea, îi nevoie ca să câștigi cât dă puţin, dar să-ţi meargă. Cum spune proverbul românesc: încetu, încetu se face oţetul, nu de-o dată. Așa că numai cu afaceri cinstite aș fi fost, mi-aș fi plătit datoriile faţă de stat, mi-aș fi făcut tot ce-i necesar, ca să nu fiu amendat și să se spună: uite mă! Țiganu-i tot ţigan.
Sunteţi de acord cu vorba asta?
Da. Eu mă mândresc, pă cuvântul meu vă spun, sincer, mă mândresc când zice cineva că uite ţiganul, fiindcă ţigan sunt. Sunt ţigan pur, din ăla cinstit și nu murdar. Dacă-mi vorbește cineva scârbos atunci mă supăr și atunci aș putea să-i dau o palmă, dar dacă-mi spune cineva într-o glumă, atunci nu. Am avut colegi cu care beam cafeaua, din aia dă a știut și-n Europa dă ea, la Varicele nostru din orașul Caransebeș.
Aveaţi cafenea acolo?
Ai, ce cafea să bea acolo de a știut și Europa dă ea și până-n America, că-n orașul Caransebeș este o bombă dă cafea, care nu să bea niciunde altundeva.
Și cum era acolo la cafenea?
Extraordinar. Veneau numai drucheri dă fotbal acolo și aveam clasamentul dă divizia A și clasamentul dă divizia B, seria a treia din S-V. Era o plăcere: ne contraziceam… Veneau și maiori dă miliţie, aveam pă doctorul Aldescu, pă inginerul Tarlac.
În ce ani era asta?
Era prin 1979 și până-n 1984 sau ?85. Acolo era distracţia cea mai bună din oraș.
Ce se făcea în afară de băut cafea?
Ne contraziceam cu fotbalul, că acolo numai microbiști veneau. Io ţineam cu Dinamo, ălalalt cu Steaua sau cu Corvinu Hunedoara sau cu Piteștiu sau cu Steaua București sau cu Rapid București. Noi știam care pă ce loc îi și schimbam clasamentul după fiecare meci. Și aveam o doamnă, Dumnezeu să-i dea sănătate, care ţinea deschis și după ora opt, nouă seara, până după meciuri, că știa că veneam pentru aia și era bucuroasă că-și face vânzare.
Eram acolo în jur dă cinci sau șase romi, toţi în vârstă dă peste douăzeci și până la treizeci și ceva dă ani. Noi am fost pasionaţi dă fotbal și mergeam și la fotbal aici în Caransebeș, am fost la Reșiţa, am fost la Hunedoara.
Cu ei?
Da. Erau oameni inteligenţi, erau oameni cu pregătire, cum am spus: doctori, ingineri, un maior dă miliţie, maiorul Câmpeanu. El m-a convins să trec dă la Reșiţa la Dinamo. Era o distracţie cum nu n-ai văzut. Și o dată ne-am lăsat că ne-o mutat în altă parte și acolo a venit multă lume, că era o încăpere mai mare. Nu ne-a mai convenit să mergem acolo, ne-am retras acasă, ne-am luat cafeaua acasă… Noi acasă nu aveam cafea, aveam acolo. Era cafea la filtru, o cafea extraordinar dă bună.
Altceva ce mai discutaţi?
Acolo la cafeneaua aia era fotbalul. Care o vorbit urât sau o venit beat, nu avea ce să mai caute în bomba aia. La noi erau numai cuvinte frumoase și glume frumoase.
Si când mergeaţi?
Când era un meci în Caransebeș, venea echipă din Yugoslavia sau din Ungaria. Îi spuneam lu tata că mă duc până-n oraș că am o treabă.
El nu știa unde mergeaţi?
Nu știa. Când o aflat atunci mi-a dat pită dă târg mult… (râde) Lăsam lucru și mergeam la meci. Acu dura două ore, dar pentru mine două ore era nimic. Io când mă apucam la lucru îmi vedeam dă lucrarea mea și lucru nu dormea în mâinile mele și recuperam cele două ore. Duminica nu prea puteam să merg, că eram prin sate la lucru cu tata și mama.
Era televizor acolo?
Nu era televizor, fiindcă nu aveau posibilităţi.
Ce mai făceaţi în tinereţe?
Ei, din tinereţe ce să vă spun? Mergeam la nunţi. Eu cum am plecat d-acasă așa am venit acasă, fără să am scandal, fără să am cu cineva ceva, chiar dacă am plecat și la o nuntă departe, la Orșova, Bozovici sau pă Valea Almăjului. La Topleţ la nuntă am fost, m-am dus și la Prigor la nuntă. Am plecat în omenie și-n cinste și așa m-am întors. Nimeni n-a spus lui tata: uită ce-o făcut băiatul dumitale, s-o îmbătat, s-o certat sau ceva. Niciodată nu s-o întâmplat treaba asta.
Cum era o nuntă atunci?
Nunta să făcea cum să face și acuma: pregătire, bani mulţi și frumoasă, nuntă ţigănească cum s-ar spune. La noi să spune că dacă te duci la o nuntă ţigănească, nu-ţi mai vine să pleci de-acolo. La noi să pune tot pă masă, să pune în castroanele dă porţelan zupa, sarmalele, să pune pilaf și fiecare are farfuria lui, unde mănâncă. E ca și la români, numai cu deosebire că la noi să pune pă masă dă la început tot ce există la o nuntă: ţuică bună, vin, bere bună, sucuri, prăjituri. Și numai cu oameni buni din familie bună să face nunta, nu sunt chemaţi din ăia care sunt învăţaţi să bea, să se îmbete și la urmă să iasă scandal. La noi nu este așa.
Cine pregătește masa?
Mâncarea o fac femeile. Atunci când facem noi nuntă suntem ajutaţi dă cei la care ne-am dus să pregătim nunta și invers. Și bărbaţii se ajută foarte mult, că noi tăiem câte doi, trei porci la o nuntă. Am tăiat și pă vremea lu Ceaușescu viţei ș-am făcut pane și ciorbă din oase și carne. Bărbaţii au și ei rostul lor: pregătesc mesele, fac soclul din lemn, îl împodobesc cu hârtie creponată așa învârtită frumos. E o mare frumuseţe. Și noi bărbaţii, cum sunt și femeile, ne ajutăm unii pă alţii, că fără ajutor la o nuntă nu poţi s-o pregătești la timp.
Nu este bucătar?
Nu, noi nu avem bucătari. Noi am avut bucătăresele noastre, mai bune ca la cel mai mare restaurant din București și mâncarea noastră putea să fie servită și înaintea împăratului Franz Iosif. Extraordinar dă bun gătim, așa un gust și o mâncare și în curăţenie, în primul rând curăţenie. Nu suntem murdari, avem îmbrăcămintea noastră: șorţuri albe, alţii au înflorate, cu baticuri în cap ca să nu cadă păr în mâncare. Nu găsești în altă parte o pregătire mai bună ca la noi.Noi socotim galbenul un fel dă valoare ce nu să pierde niciodată. Banii românești și chiar și valuta se schimbă de cincizeci dă ori pă an. Aurul, fiindcă-i aur, nu. Pe vremea lui Ceaușescu nu aveai voie să porţi decât numai verigheta, nicidecât un ghiul sau lănţișor sau cercei la urechi, dar acu-l folosește românii și nemţii și orice naţionalitate.
Aţi avut legături cu evreii din oraș. Ce părere aveţi despre ei?
Bătrânii noștri aveau legături, că bătrânii noștri cam dă la ei au cumpărat aurul, dă la evrei care ţineau magazine cu aur. Că noi eram așa într-o vârstă dă vreo 12-13 ani când nu mai existau în orașul Caransebeș și-n Orșova, c-or venit comuniștii și le-or luat magazinele. Bătrânii noștri au avut legătură foarte bună cu jidanii, evreii. Uică-miu Șain, fratele lu tata, avea o evreică care o plecat d-aici legal și i-o scris o scrisoare: Șain, și la noi sunt miei, dar nu au gustul cum au în Caransebeș. Asta puteţi să întrebaţi și familia lor.
Care este portul feminin al romilor?
Portul feminin este un port foarte frumos, un port cam tip unguresc: avea fustă, avea catrinţă, avea ciupag sau bluză, aveau ţigăncile noastre un batic mare pe care le puneau pă umeri și baticul care și-l punea pă cap. Ăla de pă cap era dă pă Valea Almăjului, cum să spunea înainte ?păr în păr?, un batic care la ora actuală costă sute dă mii și nu-l mai găsești. Mai sunt baticuri din astea care vin din Japonia, dar cum au fost alea nu mai există. Era un port foarte frumos.
Aveau cumva două codiţe?
Da, aveau două codiţe și la urmă erau băgate înapoi una cu alta, n-avea voie să se vadă părul femeii la noi.
Nu? Și atunci de ce aveau ciunră?
Asta era la ţiganii ăia cu părul mare.
Mie mi-a zis străbunica că ea mai purta ciunră.
Păi să mai purta și-n familiile noastre, fiindcă tot din ţiganii ăia cu păru mare, ţiganii nomazi, din neamul lor ne tragem, suntem neamuri tot din Goman, Mihai, Ștefan.
Deci există niște nume care? ?
Da, sigur! Nume cu care s-ar putea să fim neamuri, dar nu mai știm, că ei sunt în Oltenia și noi suntem aici. Cam aceleași nume pe care le avem noi le au și ei.
Acum portul nostru dă femei s-o schimbat mult dă tot. Pă vremea când erau moșii noștri, femeia nu avea voie să poarte pantalon, nu avea voie să n-aibă batic în cap, o fată dacă să mărita nu avea voie să umble fără cotrinţă sau să treacă drumul ţiganilor. Trebuia să aștepte indiferent la orice distanţă l-a văzut, trebuia să aștepte indiferent dacă era ea grăbită de nu știa dă capul ei, nu avea voie să treacă drumul bărbaţilor. Acuma numai ăștia în vârstă mai îs cu respect la asta, în rest? să uită la om și trece parcă ar fi un nesimţit.
Nu se mai ţine portul?
Numai femeile care sunt mai în vârstă. A mai rămas și dă la mama, în timpul când s-a căsătorit, a mai făcut și ea. Avea un port foarte frumos, o fustă ţigănească, o cotrinţă elegantă înaintea ei, dar purta pantofi, ca toate femeile din oraș. Numai că nu avea importanţă că purta pantofi? Au fost femei bătrâne care purtau obele și opinci, dar numa alea bătrâne.
Unde-și făceau hainele femeile?
Femeile își făceau hainele la croitorese.
Era vreo croitoreasă vestită aici la noi în oraș?
Da, era o croitoreasă, nu mai îmi aduc io aminte cum o chema, dar făcea niște fuste de rămâneai așa? Nu era partea dă jos să fie mai jos sau mai sus, era egală, exact cum ar fi acuma o croitoreasă a unei doamne sau o croitoreasă dă modă. Era, cum spune neamţu, neckermann. Și mai purtau și ciupage.
Și alea unde le făceau?
Tot pă la femei care știa să coase, știa să brodeze, femei dă pă la sate. Femeile noastre duceau moda și modelul și le făcea exact așa. Și mai purtau și bluze, foarte elegante.
Țigani sau romi?
Romi poate am fost și pă vremea lu strămoșii noștri, dar noi n-am auzit, nouă ne spunea ţigani și pă noi nu ne supăra vorba asta. Dacă întreba cineva: unde mergi, mă prietene? Na, mă duc la un ţigan să-mi lucre, pe noi nu ne-a supărat și nu ne supără nici la ora actuală, că ne spune ţigani. Acum ne-a dat un nume mai radical așa, rom, că avem și partidul romilor, care e fără nici un rost în Parlament.
De ce?
Că nu să ocupă să ne ajute cu nimic, noi am rămas tot cum am fost. Care a fost om și-a dat seama că familia lui trebe să crească în orice domeniu, să fie om mai înstărit și ca omenie și ca cinste și ca orice. Ăsta și-a făcut și dă la neamuri și dă la părinţi. Și asta și-a luat-o mai mult dă la părinţi și dă la neamuri, nicidecât dă la partidul romilor. Eu nu știu dă unde provine numele acesta dă romi.
Dar ei de unde știu de numele ăsta de romi?
Păi io cred că toate conducerile astea care erau și înainte dă comunism și după comunism, acu în democraţie, mai știu ei ceva despre noi. Că și la ora actuală se vorbește în Parlament că nu băgăm toţi ţiganii într-o oală și toţi românii într-o oală, că este om după om, este om bun, este om rău. Este om foarte rău în toată ţara noastră, nu poate să fie numa ţiganii răi. Este și român rău, care-și omoară părintele, care a trăit tata cu fata dă 9-10 ani. La noi la ţigani nu s-a întâmplat așa ceva.
La noi ăștia care ne cunoaștem, ziceţi?
Da. Necunoscuţii care au venit din alte părţi, sunt și din ei oameni buni, dar majoritatea sunt oameni ca să nu schimbi un cuvânt cu ei.
Cu ţiganii care au venit din alte părţi?
Da, din alte părţi.
Deci la început n-au fost alţi romi în Caransebeș?
Nu, numai oamenii dă baștină, orșovenii, dă la Orșova, cinci familii tot dân familii bune, care or avut și neamuri aici: unchi, mătușe, verișori, verișoare.
Dar cu timpul totuși au venit și alţii.
Or mai venit din alte părţi: din partea Reșiţei, partea Lugojului, din partea Ardealului, dar noi nu avem tangenţe cu ei și nici ei cu noi. Nu ne dăm nici o întâlnire să stăm dă vorbă, zicem numa bună ziua și cu asta basta.