www. suferinţa: O evaluare comparativă a site-urilor Internet dedicate memoriei suferinţei în Gulag și Holocaust
Suferinţa în Gulag și Holocaust: încarcerare în închisori politice, lagăre de muncă forţată, lagăre de exterminare, tortură fizică și psihică, distrugerea fiinţei umane prin supraveghere continuă, înfometare, înjosire, deportare, dislocare, ucidere. Toate aceste aspecte ale suferinţei în Gulag și Holocaust sunt prezentate multimedial pe mii și mii de pagini Internet, fiind astfel la dispoziţia cititorilor zi și noapte, mai ușor accesibile decât muzeele și bibliotecile tradiţionale.
Site-urile despre Holocaust sunt bine stabilite pe Internet, conţinutul lor fiind bogat în informaţii de arhivă, iar modul de prezentare cizelat prin experienţa de împărtășire a suferinţei adunată în timpul celor șase decenii de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Site-urile despre Gulag reflectă întârzierea cu care s-a început popularizarea ororii crimelor comuniste, ele ne-având încă decât parţial acces la documente de arhivă, și fiind în mare măsură până în prezent încetinite de lipsa de voinţă politică a guvernelor din ţările fost comuniste, precum și de lipsa de fonduri ale organizaţiilor societăţii civile din aceste ţări. Inspiraţi de citatul din misiunea autorităţii Yad Vashem care servește drept motto acestei evaluări comparative, publiciștii Gulagului pot adopta mijloacele eficiente de publicare pe Internet pentru a educa publicul tânar cu privire la realitatea ororilor comuniste.
Prezentarea de faţă analizează site-uri Internet nu numai din perspectiva informaţională pură ? Internetul fiind astăzi, fără îndoială, mijlocul de comunicare în masă și locul de informare cel mai des utilizat de tânara generaţie ? dar mai ales din perspectiva academică, aceasta fiind definită aici ca loc de cercetare știinţifică și mijloc didactic utilizat la mai multe nivele, începând de la școala gimnazială și liceală, până la studiul universitar și post-universitar. Ne vom rezuma la analiza site-urilor de cercetare și învaţământ, refuzând în mod voit a discuta site-uri propagandistice sau site-uri excesiv de persoanle în abordare, sau denigratoare, rasiste și anti-semite. Evaluăm deci site-uri care ar trebui să corespundă mai multor criterii de calitate, criterii analoge celor adoptate de publicaţiile știinţifice:
– publicarea de documente și studii obiective, fără parti-pris politic sau ideologic, supuse reviziei editoriale a unui colectiv știinţific, sau care sunt rezultatul unui astfel de proces editorial (ca în cazul cărţilor și jurnalelor știinţifice apărute iniţial pe hârtie și republicate apoi pe Internet);
– site-uri care își identifică creatorii, platforma și scopul: ce instituţie stă la baza lui, de ce tip este aceasta, ce scop urmărește, cât de clar exprimat este acest scop pe site;
– in cazul în care un site își recunoaște clar apartenanţa la un grup victimizat în istorie ? cum este cazul victimelor Holocaustului și ale Gulagului ? și ca urmare firească își afirmă scopul de a face cunoscute crimele împotriva acestui grup, plasează acel site informaţia despre suferinţă intr-un context istoric bine analizat? Sau adoptă poziţia purei victimizări, sau a victimizării comparative sau absolute (de genul ?noi am suferit mai mult?, ?numai noi am suferit?);
– în cazul în care site-ul afirmă intenţia de a funcţiona ca instrument de cercetare și ca un mijloc didactic, cât sunt de ample resursele găzduite pe site, cât sunt ele de accesibile și bine structurate, ce metodologie se folosește, care site-uri sunt cele mai eficiente în atingerea scopului propus.
– în ce măsură se implică site-ul în prezent, militând pentru respectarea drepturilor omului acolo unde ele sunt ameninţate de sisteme totalitare cu ideologii extremiste de dreapta sau de stânga? Unul din crezurile afirmate de Memorialul Rus este ?prezentarea istoriei ca pe un întreg neîntrerupt între trecut, prezent și viitor? (?the presentation of history as an unbroken whole of the past, the present, and the future?), iar site-ul atrage atenţia asupra nerespectării drepturilor omului in Cecenia, de pildă. În ce măsură militantismul actual, atunci când e exprimat pe site, pune în pericol dezideratul obiectivităţii în prezentarea evenimentelor trecute?
Am privit site-urile cercetate cu următoarele întrebări în minte:
– ce putem învăţa de la site?
– ce putem face ca editori pentru a îmbunătăţi site-urile pe care le construim așa încât acestea să informeze și să formeze, să depășească ideologia, puncte de vedere limitate, scopuri politice curente ? și să devină instrumente de cunoaștere?
– cât de eficient se adresează site-ul unui public larg, dincolo de publicul academic sau școlar?
– cât de eficient se adresează site-ul publicului din întreaga lume? Prezintă el informaţii sau cel puţin rezumate ale conţinutului și misiunii lor în limba engleză sau în altă limbă de circulaţie mondială?
Înainte de a discuta site-uri Internet după criteriile definite mai sus, vom prezenta câteva date statistice și observaţii tehnice care ele înșile conduc la concluzii edificatoare. Vom încerca a face apoi o tipologie a site-urilor vizitate, aplicând criteriile potrivite la fiecare categorie în parte.
Analiza noastră, inclusiv criteriile alese pentru ea, se bazează pe trecerea în revistă a câtorva zeci de site-uri dedicate suferinţei în Gulag și Holocaust. Nu este posibil să le fi vizitat pe toate, după cum cifrele pe care le vom arăta mai jos o arată ? dar suntem convinși că site-urile mostră ne pot da o imagine reprezentativă a situaţiei pe Internet în anul 2007, la mai puţin de un deceniu și jumătate de la penetrarea acestuia în rândul mijloacelor de comunicare în masă.
Site-urile vizitate au fost alese prin căutari precise cu ajutorul mașinii de căutare Google, care este cea cu numărul cel mai mare de utilizatori în prezent. Am răsfoit primele doua până la trei pagini cu rezultate la fiecare căutare, deci cca. 20 până la 30 de site-uri pentru fiecare termen de căutare (atunci când atâtea rezultate există!). Termenii de căutare au fost: gulag, goulag, holocaust, shoah, gulag românesc, gulag România, holocaust românesc, Romanian gulag, Romanian holocaust, Bulgarian gulag, Bulgarian holocaust, Hungarian holocaust, Hungarian gulag, Lithuanian Holocaust, Lithuanian Gulag, Soviet gulag, communist gulag, etc.) – ceea ce înseamnă că am trecut în revistă site-urile cele mai des vizitate și de care se leagă cele mai multe site-uri externe (acestea fiind criteriile prin care Google listează rezultatele căutarilor, de sus in jos.)
Ne-am oprit îndeosebi asupra site-urilor care conţin ilustraţii ale suferinţei victimelor celor doua crime istorice, după cum cere tema prezentării, ocolind site-urile pur definitorii, ca, de pildă, definiţiile din Wikipedia (aici este însă de notat că în cazul Gulagului și Holocaustului este dificil să evităm ilustrarea suferinţei chiar și în site-uri de tip dicţionar enciclopedic: Wikipedia conţine fotografii, iar fotografiile arată omul ca victimă, degradat și omorât, deci suferind.) Dintre aceste site-uri am ales pentru discuţie pe cele care ilustrează cel mai bine criteriile de analiză de mai sus.
Consideraţii statistice
Cifrele menţionate mai jos, precum și ordinea site-urilor în listările Google care ilustrează prezentarea aceasta reprezintă situaţia pe Internet în luna aprilie 2007. Cifrele sunt preluate din rândul statistic de pe pagina cu rezulate și reprezintă numărul de pagini pe care apare termenul căutat, nu numărul de site-uri de sine stătătoare. Rezultatele căutarii listează în general site-uri independente, și prin urmare dacă răsfoim paginile cu rezultate Google (prin Page Down) vom vedea mai puţine rezultate decât cele anunţate în rândul statistic. Ceea ce contează pentru comparaţia statistică pe care o facem aici este proporţia între numerele rezultate la căutările cu diverșii termeni ce ne interesează: gulag și holocaust în diverse limbi și grafii.
La o căutare cu termenul gulag se obţin 2.910.000 rezultate. Nu toate dintre documentele listate, după cum vom vedea în căteva exemple, se refera însă la Gulagul comunist. Termenul gulag este adesea folosit în presa actuală cu referire la închisori și lagăre de concentrare din diverse părţi ale lumii (de la Tibet la Guantanamo). Calificând cautarea prin communist gulag obţinem doar 458.000 de rezultate. La o căutare cu termenul goulag (grafia franceză) se obţin 445.000 rezultate. Însă 7 din primele 10 rezultate (deci doua treimi!) se referă la alte cazuri decât gulagul comunist. Nu am efectuat căutări explicite in limbi slave, dar am obţinut ca rezultate site-uri slave și baltice care au pagini explicative in limba engleză. Există însă și site-uri ale căror prezentări sunt exclusiv în limbi slave, și în limbi asiatice.
O căutare cu termenul holocaust rezultă în 25.200.000 de pagini care pomenesc acest termen iar căutarea cu termenul shoah in 3.890.000 de pagini. Nu am folosit aici decât alfabetul latin.
Dacă aproximăm ? cu generozitate, dar pe baza numărului de rezultate afișate de Google – numărul documentelor ce se referă la gulagul comunist (gulag, goulag, communist gulag) la circa 2.000.000 si pe cel al documentelor despre holocaust și shoah la circa 21.000.000 (deoarece majoritatea paginilor vor pomeni ambii termeni) vom ajunge la concluzia ca există cel puţin de 10-11 ori mai multe documente pe Internet despre Holocaust decât despre Gulagul comunist.
Am cercetat și numărul de link-uri active faţă de numărul de link-uri perimate pe mai multe site-uri pe care le-am vizitat, în ideea că aceste cifre pot indica cât de bine întreţinute sunt aceste site-uri, ceea ce, la rândul său, este un indicator nu numai al atenţiei și pasiunii editorilor, al feedback-ului primit de la cititori și al reacţiei la acesta, dar și al numărului de resurse umane ? și, prin extensie, financiare ? alocate unui anumit site. În general, se poate afirma ? desigur nu în mod surprinzător – că site-urile din sau despre fostele ţări comuniste (a căror mare majoritate sunt despre gulag, nu despre holocaust) sunt mult mai puţin bine întreţinute și dau dovadă de mai puţine resurse financiare și umane decât cele despre holocaust ? și puţinele despre gulag – dezvoltate în vest. Site-urile despre gulag dezvoltate în vest sunt în majoritatea lor scurte prelegeri didactice, explicaţii istorice, sau prezentări de carte, faţă de site-urile complexe multimediale despre holocaust.
Observaţii suplimentare despre rezultate ale căutărilor cu termenul gulag
O căutare cu termenii soviet gulag rezultă în 727.000 menţionări; bulgarian gulag rezultă în 231.000 menţionări; polish gulag în 164.000 iar czech gulag în 125.000 de menţionări – dar aici cifrele nu sunt ușor de analizat deoarece majoritatea site-urilor pe prima pagina Google sunt site-uri care se referă la închisorile CIA din Cehia și Polonia in 2006, deci la gulagul modern organizat de guvernul Bush. Căutarea cu termenul hungarian gulag rezultă în 79.500 menţionări; romanian gulag în 48.400; gulag romanesc în 11.000. În ce privește cele două rezultate din urmă, iese la iveală faptul ca există de peste 4 ori mai multe referiri la gulagul românesc în limba engleză decât în limba română. Toate aceste cifre ar putea fi interpretate nuanţat doar pe baza unei analize a conţinutului paginilor Web, dar această analiză depășește cadrul lucrării actuale.