File de jurnal – Paris 1945
1 ianuarie 1945Sunt fericita! Acesta este gandul meu de fiecare clipa, acesta este
gandul cu care imi incep Jurnalul. Desi seara de ieri imi va ramane
intotdeauna in minte cu amanuntul fiecarei clipe, am sa incerc totusi sa
strecor cate putin din bucuria ei aici fiindca stiu ca mai tarziu imi va
face atata placere s-o regasesc concentrata in cateva sarace cuvinte.
Intorcandu-ne pe la 5 de la Antoine Bibescu unde dejunasem,
am facut o scurta plimbare pe cheiuri. De cand stiu ca in curand ne
vom desparti de ea, „La Belle Helene” (automobilul Mercedes, n.r.)
mi-a devenit mai draga. Nu pot uita ca a fost singura tovarasa de-a
lungul calatoriei noastre de nunta, martora minunatului inceput al
dragostei noastre. O ceata trista si cenusie invaluia cladirile, pomii,
trecatorii. Ne-am grabit spre Bristol unde am regasit cu placere
odaitele noastre calde (pentru o data!) si luminoase. Un superb buchet
de trandafiri roz, trimisi de Aimee si Jean P. mi-au produs aceeasi
incantare pe care mi-o dau totdeauna florile. Dimineata ma dusesem la
Ella si Puiu Dumitrescu*, sa le multumesc pentru cadou, dar nu i-am
vazut. Cand sa intru la ei, am fost oprita de o cearta teribila care
izbucnise (o avalansa de cuvinte violente si lipsite de eleganta umplea
tot coridorul). Mi-a facut tot atata rau ca alte discutii auzite in
copilarie.
L-am gasit pe Pupu intins pe canapea, cu o carte in mana. M-am
asezat pe taburet langa el. La radio se transmitea Simfonia a IX-a de
Beethoven. Ne lasam leganati de muzica si de pacea care plutea in
jurul nostru si in noi. Imi aminteam de alte reveioane, atat de diferite
de acesta care era numai al nostru. Un reveion la Iasi, in casuta de pe
strada Ralet, cu numeroasa mea familie, cand l-am lasat fara sa vreau
pe Mos Costica in strada – noi il credeam la tara – pe un viscol
nemaipomenit. Tata, banuitor ca de obicei, vazandu-ma cu fruntea
lipita de fereastra si scrutand intunericul – cu tot zgomotul si veselia
comesenilor mi se paruse ca aud strigate si lovituri in poarta – si-a
inchipuit ca astept trecerea cine stie carui Don Juan, m-a luat langa el
si, sub diferite pretexte, nu m-a mai lasat sa plec. Cand dupa vreo trei
sferturi de ora l-au auzit si ceilalti si in sfarsit i-au deschis, indignarea
bietului Mos Costica depasise orice limita, ceea ce totusi nu l-a
impiedicat sa manance cu proverbiala lui pofta. Si alte reveioane la
Bucuresti, la matusile mele Anisoara Stroici si Luiza Gherghel, unde
ma simteam depeizata ca un strut intr-un cotet de gaini. Eram singura
fata tanara printre toate cucoanele, elegante dar mai mult sau mai putin
trecute, care imi invidiau cei 17-18 ani, mai ales ca privirile domnilor
se opreau adesea asupra mea, cu sclipiri. Si reveionul de anul trecut pe
care datorita unei minciuni spuse acasa am reusit sa-l petrec in afara de
familie, cu baietii si fetele de varsta mea, cu tineretul frivol de care
acum ma simt atat de departe. Sentimentul de dezgust cu care
m-am intors in zori acasa cand, dupa o noapte pe care o trecusem
dansand, fumand, band si flirtand, redevenind pentru o clipa eu
insami, mi-am dat seama cat de searbada era viata ce-o duceam. Pe
atunci nu banuiam ca fericirea poate avea uneori aspecte atat de
burgheze ca viata conjugala. Visam aventuri extraordinare, iubiri
mistuitoare si, mai ales, libertate, libertate, libertate. Eram revoltata de
fatarnicia societatii, de stupiditatea prejudecatilor si de tot. Tot ce era
chibzuit. Dispretuiam tot ce era cuminte si clar. Casatoria mi se parea o
ofensa adusa civilizatiei. Dezechilibrul meu moral era vecin cu
dementa si nimeni nu si-ar fi putut inchipui ce disperare ma cuprindea
uneori. Toate astea, acum cand totul s-a limpezit, o pot spune, erau
rezultatul celor opt ani de pension, rezultatul acelei existente absurde,
lipsite de orice contact cu realitatea si cu o singura posibilitate de
evadare: cartile, cu atmosfera lor exaltata si… primejdioasa. Ma simt
atat de straina de fiinta care eram acum un an, incat ma intreb cu
uimire cum de am putut sa ma schimb intr-atat.
Miezul noptii ne-a gasit unul langa altul. Tinandu-ne de mana.
Eram emotionata. Ne-am dorit cu egala tarie ca anul viitor sa ne
gaseasca tot impreuna si tot atat de fericiti. Apoi ne-am amintit, cu
putina grija, ca la anul vom numara un membru in plus in familia
noastra. Cata responsabilitate, dar ce sentiment de plenitudine sa stiu
ca in mica fiinta ce va fi cu noi si care vine din noi, suntem contopiti
pentru eternitate.Joi, 5 ianuarie
Am cinat la Contele si Contesa D?Armasite. Atmosfera
agreabila. Masa servita de un valet batran, cu fizionomie si infatisare
absolut clasice, a fost cu adevarat ca pe timpuri. Cand usile de la
sufragerie s-au dat in laturi si valetul a anuntat „Doamna Contesa e
servita”, mi s-a parut deodata ca visez. Printre invitati se aflau
Widoff, directorul companiei Wagons Lits, a carui sotie seamana ca
doua picaturi de apa cu Regina noastra, Contele Houssaye, care este
nu-stiu-ce la Ministerul Coloniilor si are imense proprietati in Antile,
scriitorul Roger Peyrefitte, care tocmai a publicat un roman de succes
dar si de scandal, Le amities particulieres. Pentru prima oara de cand
Pupu a devenit seful misiunii romane, niste francezi ne invitau la ei
acasa. Am fost cu atat mai emotionata sa constat ca mi se rezervase
locul de onoare, in dreapta amfitrionului. (In stanga l-am avut pe
Roger Peyrefitte, care se vede de la o posta ca e „pede”.) Nu faptul in
sine m-a bucurat ci revelatia ca eu, un minuscul „Soricel” abia iesit
din „fundul Iasului” (in romana in original, n.r. ), devenisem brusc
un personaj luat in seama de atatea somitati. Ce stranie este viata.9 ianuarie
Seara au cinat la noi scriitorul Gabriel Audisio si Ilarie Voronca.
Ne-a prins miezul noptii in salon unde Audisio asculta cu mult interes
ce-i povesteau Pupu si Ilarie. Doamna Audisio (avem cam acelasi gen)
este foarte placuta, blanda si fermecatoare. Eu n-am fost prea
vorbareata. Vestea ca Paul Chack a fost executat azi-dimineata
m-a indispus. Poate pentru ca am aflat ca si la noi s-au dezlantuit
represaliile. Dar macar noua, romanilor, ele ne vor fi impuse de
dusmanii nostri, pe cand aici, in Franta, se ucid intre ei oamenii
aceleiasi natiuni, fratii. In urma cu cateva zile am gasit intr-un ziar lista
celor executati de la Anul Nou incoace. Peste trei sute! Abia acum
incep sa inteleg adevarul si intreaga oroare a dictonului „homo homini
lupus”.10 ianuarie
La ora 6 ne-am dus sa luam ceaiul la Elena Vacarescu. Se mai
aflau acolo vara ei, Domnisoara Falcoianu, un evreu roman, Gramma
(imbracat bizar, in uniforma de ofiter de marina si galonat ca un
amiral), o americana inalta de cel putin doi metri care purta o palarie a
la Rembrandt, cu o imensa pana de strut – semana cu Regele Sergent –
si o multime de alte persoane necunoscute noua. Elena Vacarescu ne-a
tinut un adevarat discurs despre iubirea ei pentru scumpa noastra tara
si, intr-un elan de sinceritate, ne-a declarat: „Intelegeti-ma, eu n-am
avut frati, surori, sot sau amanti” – ajunsa aici, toata lumea si-a
muscat buzele ca sa nu pufneasca in ras, numai eu, neluandu-mi
aceasta precautie, am simtit deodata cu spaima ca buzele mi se
rasfrang intr-un zambet larg, pana la urechi, ceea ce, bineinteles, nu a
scapat asistentei si nici nobilei doamne lansate cu atata sinceritate in
confidente – „si atunci era firesc”, a continuat ea, „sa-mi inchin
intreaga iubire Romaniei”. S-ar putea ca acesta sa-i fie, la cei 80 de
ani, secretul uimitoarei tinereti si vitalitati fizice si spirituale. Cine
trece prin viata fara sa fi cunoscut iubirea trupeasca pastreaza in suflet
o vesnica curiozitate, o nestinsa sete pentru un lucru pe care si-l
inchipuie extraordinar desi este atat de simplu. Draga de ea! Ne-a
povestit ca Eminescu, invitat intr-o seara acasa la Maiorescu si afland
de la acesta ca Elencuta se apucase sa versifice in franceza, exclamase
indignat „Cum? Nepoata lui Vacarescu face versuri frantuzesti? Am s-
o bat la c…” (in romaneste in original, n.r. ) Domnisoara Vacarescu
este foarte spirituala si plina de verva si mi-e tare draga. La inceput,
cand am vazut ca-si face unghiile cu oja, am fost socata. Apoi am
inteles ca aceasta femeie atat de tanara in spirit facea efortul, se chinuia
chiar, sa arate aceasta tinerete nu doar prin cuvinte. Voia sa fie in pas
cu vremea – dovada pieptanatura si unghiile lacuite – ceea ce la varsta
ei e aproape eroic. Bietei Doamne Falcoianu ii tremura in asa hal capul
incat ai crede ca e legat de trup printr-un resort. Ultima oara cand au
venit impreuna la noi la dejun, Coana Elencuta m-a intrebat daca n-am
vrea sa fie nasa copilului nostru. Afland ca se va naste in aprilie si-a
impreunat mainile si a exclamat profetic: „Va fi copilul Victoriei!”
Ma induioseaza si ma umple de admiratie energia acestor doua babute
care se dau peste cap sa primeasca musafiri, se imbraca elegant ca sa
faca vizite si izbutesc sa fie la curent cu tot si cu toate. Daca ar exista si
alte romance de talia Elenei Vacarescu, ce mult ar creste prestigiul
nostru!11 ianuarie
A nins toata noaptea si azi-dimineata ne-a orbit albeata zapezii.
Dormitorul era inundat de o lumina laptoasa izvorata parca din pamant
si nu din ceruri. Cum Pupu avea un dejun de barbati m-am hotarat sa
cuceresc Parisul, adica sa-l cunosc mai temeinic (a cunoaste mai bine
echivaleaza in fapt cu a poseda). Am luat metroul si am coborat la
Buttes Chaumont. Cartierul e intocmai cum mi l-am imaginat: case
cenusii si triste, stradute sinuoase si, pe deasupra acoperisurilor, un cer
opac si amenintator, ca o apa naclaita. Intregul ar fi putut purta
semnatura lui Utrillo. O vreme pasii m-au purtat la intamplare, apoi m-
am indreptat spre parc.Vineri, 12 ianuarie
L-am avut la noi la dejun pe Ch. Komarinski, ministrul
plenipotentiar al Poloniei la Londra. Are o minte sclipitoare si un
zambet simpatic. Aparentele lui de „burghez gentilom” ascund o
vasta cultura.Duminica, 14 ianuarie
Intregul corp diplomatic locuieste ca si la noi, la Hotel Bristol, –
unde zidurile sunt adevarate granite despartind tari bine definite si
uneori inamice (cum e cazul nostru care ne gasim langa unguri – pana
si aici!). Restaurantul de aici e un adevarat Babilon: greci, turci,
chinezi, rusi, libanezi, mexicani, brazilieni, peruvieni… Toate
neamurile globului se intalnesc pentru a gusta cu demnitate calculata si
dupa toate legile protocolului din mancarea comuna (nu exista decat
un singur menu, destul de bun si foarte ieftin, cum aveam la Herculane
pentru functionarii ministerelor dizlocate).Luni, 15 ianuarie
Terminat de citit Celibatarii lui Montherlant. Mi-a placut enorm.
E scrisa inteligent, spiritual, cu finete a observatiilor. Intreg romanul
este de fapt o satira muscatoare la adresa flacailor batrani ridiculizati
de Montherlant cu sfichiuitoare ironie.17 ianuarie
Rusii inainteaza cu surprinzatoare viteza. S-a anuntat ocuparea
Varsoviei si a Cracoviei. Mai au 20 de km pana la granita cu
Germania. In Ardeni, unitatile lui Von Runstedt se repliaza treptat. In
Alsacia se duc lupte langa Strasbourg. In Filipine ofensiva Aliatilor
continua cu violenta. Dar razboiul cand se va sfarsi?18 ianuarie
Exasperat de presiunile romanilor de aici, elemente refractare si
provocatoare de dezordine, comunisti care ii cer sa le predea ambasada
si ii dau mereu de furca, Pupu a cerut sa fim transferati la Madrid. N-o
sa mai fie Charge d?Affaires si nici sef de misiune, dar cel putin o sa
aiba liniste. O telegrama sosita astazi confirma transferul. Madrid!
Spania! Tara minunata a visurilor mele! Sunt in culmea fericirii. Voi
calatori iar, voi porni iar sa cuceresc o lume noua si necunoscuta. Le
sunt atat de recunoscatoare celor de la minister, lui Visoianu si Filotti,
care ne-au oferit aceasta imensa bucurie. Ideea de a pleca in aventura
tocmai acum cand se apropie venirea pe lume a pruncului nu ma
sperie. Sunt deajuns de tanara si puternica spre a invinge orice greutati.
Regret un singur lucru. Parisul. Acest oras de care m-am indragostit
pentru farmecul, frumusetea si mai ales pentru tainele pe care inca nu i
le-am descoperit. Am deschis micul meu atlas si – ca in vremea
lungilor ore de scoala cand visam cu ochii deschisi, urmarind febril
conturul continentelor – m-am aplecat asupra acestei margini de
continent ca un bot de pisica ori ca un pumn inclestat si am recitit cu
placuta infiorare nume sonore, incandescente, evocatoare.
Dumnezeule, de-ar fi adevarat!19 ianuarie
Am ispravit de citit Le camp de la mort lente de J.J. Bernard,
povestea unui lagar de concentrare pentru evrei unde autorul a fost
inchis de nemti in 1941-1942. Orice comentariu ar fi de prisos. Citind
cele 200 de pagini te intrebi cu oroare si revolta cum un secol care a
putut tolera asemenea atrocitati mai are curajul sa sustina, cu mandrie,
ca ar fi „civilizat”.24 ianuarie
Dupa ce am trecut pe la Legatie, pentru a le arata prietenilor
nostri sala de teatru si superbele saloane, ne-am dus la Carrere unde
conferentia Beau de L?Homeni despre „Chateaubriand si amicii
sai”. M-a deceptionat sa constat ca nimic din tot ce a povestit acel
domn nu-mi era necunoscut.Vineri, 25 ianuarie
Beau de L?Homeni a dejunat la noi, invitat ieri de Pupu. Este
un barbat murdar si respingator. In pofida inteligentei, a ramas un
ratat. Cel mai grav este ca nu stie decat sa improaste pe toata lumea cu
noroi, sa critice si sa blameze, reactie tipica celor slabi si lasi,
invinsilor.
Cinat copios la familia Coanda. Varul lui Pupu, Henri, ne-a
vorbit pana tarziu, spre miezul noptii, despre noile arme de lupta.
Procesul lui Charles Maurras a inceput ieri. Il admir pentru ca desi isi
cunoaste dinainte soarta, are curajul sa-si infrunte judecatorii,
motivandu-si atitudinea fara sa o renege. Acest batran de 77 de ani
merita toata compasiunea pentru varsta lui si pentru ca este inconjurat
de ura si i-a fost dat sa traiasca intr-o epoca plina de greseli in care
totusi fiecare se arata necrutator cu erorile celuilalt.26 ianuarie
Dineu acasa la familia Gabriel Audisio unde se mai aflau
nelipsitul Voronca si celebra ziarista Susanne Le Verrier. S-a vorbit si
de politica. Voronca m-a scos iarasi din fire cu lipsa de obiectivitate si
cu marginirea lui (termenul nu e deloc prea dur). Considera ca
„epurarea”, cuvant odios, de care a inceput sa se sature toata lumea,
este prea lenta si regreta ca din aceasta cauza, cei ce vor fi judecati
ulterior vor primi condamnari mai usoare decat primele victime, pentru
ca judecatorii se vor fi plictisit intre timp de propria lor cruzime! Iata
inca un exemplu, graitor intre atatea altele, pentru „nobletea
sufleteasca a marelui poet”. Si eu care la inceput l-am crezut bun,
inteligent si dintr-o bucata, cum nu pot fi decat sufletele alese. Este
rau, vindicativ si nesincer. Ma mira ca desi ma consideram o buna
fizionomista, nu mi-am dat seama imediat. E de-ajuns sa-i privesti
ochii lunecosi si sireti ca sa te lamuresti.29 ianuarie
I-am avut la dejun pe Francois Mauriac si pe Louis Artus. Primul
nici nu m-a entuziasmat, nici nu m-a deceptionat. Scrie atat de bine,
deseori perfect, incat ma asteptam ca omul sa nu fie la inaltimea
operei. Exista intotdeauna un echilibru in natura prin faptul ca ea nu
acorda niciodata toate calitatile unei singure fiinte. (Daca ar asocia
geniului frumusetea, ar exista prea multi zei pe Pamant). Louis Artus,
un batran domn cu barba alba, m-a fermecat de cum
l-am vazut. Are un zambet plin de bunatate si o privire blanda.
Nobletea sufletului si-a pus parca pecetea pe intreaga lui faptura. Cand
i-am citit cartile ma cam iritasera tendinta moralizatoare si spiritul
catolic. Vazand insa seninatatea intiparita pe chipul acestui respectabil
patriarh, am inceput sa le inteleg si sa le iubesc.1 februarie
La ora 6, ceai la Ducesa Edmee de la Rochefoucauld. Era o
groaza de lume. Cu exceptia a doi-trei tineri, inclusiv Contele de
Gastelan, nepotul Ducesei, in rest nu se aflau acolo decat sexagenari,
adica batrani generali, batrani diplomati si batrani nimeni. Pareau scosi
direct din romanele lui Proust. Cat despre batranele contese care, in
ciuda fardurilor, a buclelor platinate si a rochiilor scurte descindeau tot
din secolul trecut, ofereau un spectacol deopotriva trist – batranetea,
mai ales la o femeie, nu poate fi contemplata fara tristete – si aiuritor.
Pierdusera pecetea epocii lor fara sa fi preluat nimic de la a noastra, in
afara artificiilor. Intr-un colt al salonului, Elena Vacarescu intampina
cu un zambet amabil si cu fraze pompoase pe toti cei veniti sa-i
prezinte omagiile. Trebuie sa fi fost destul de plictisita. In urma cu
cateva zile facuse parte din Juriul Premiului Femina, atribuit unui grup
de poeti din Rezistenta. Acestia refuzasera premiul pe motiv ca
persoanele care il acordasera nu aveau caderea sa o faca si, inca mai
grav, acuzasera juratele ca ar fi vrut sa profite, atragand asupra-le o
parte din gloria eroilor combatanti etc. etc. De parca doamne de varsta
Elenei Vacarescu sau a Marcellei Tynaire ar fi putut pune mana pe
arme si intra in neagra clandestinitate. Prefer sa nu comentez. (…) Ma
observam cu uimire amuzata cum discutam politica cu toate acele
venerabile personaje care mi-ar fi putut fi bunici si care ma ascultau cu
gravitate. (Oare eu eram fetita cu codite care in urma cu doi ani palea
de emotie cand era scoasa la tabla sa spuna lectia?) Se pare ca lumea
ma gaseste inteligenta si agreabila. Evident, cei mai multi o spun din
amabilitate, dar mie imi pare grozav de bine pentru Pupu. Regret atat
de mult ca Mama si Doamna Directoare** nu sunt si ele aici sa se
bucure de succesele mele mondene si sa vada ca nu le-am inselat
asteptarile.
L-am cunoscut pe Octave Aubry si o suma de alte personalitati.
Tuturor le vorbesc despre dragostea pastrata de tara noastra Frantei, si
ma stradui sa le explic circumstantele tragice ale semnarii silitei
noastre aliante cu Germania, alianta pe care au aerul ca nu ne-o pot
ierta.6 februarie
Robert Brasillach a fost impuscat azi dimineata la 9,30 la Fort de
Montrouge. A refuzat sa fie legat la ochi si a cazut strigand „Totusi,
traiasca Franta!”7 februarie
La Galeria Drouant David s-a deschis o noua expozitie cu cateva
panze de Picasso si una de Raoul Dufy intr-adevar bune. Se pare ca o
conferinta „in trei”, Churchill, Roosevelt, Stalin, se desfasoara in
zona Marii Negre, probabil la Constanta. Rusii inainteaza rapid. Si-au
asigurat deja cateva capete de pod pe Oder si Berlinul este direct
amenintat. Cuvantul pace se aude tot mai des. Doamne, sa fie
adevarat?8 februarie
Au dejunat la noi Jacques Dumaine, seful Protocolului de la
Quai d?Orsay si sotia lui Cordelia, Henri Coanda, Mavrodi care
venea de la Londra si George Raut. Seara am vazut un film superb si
foarte trist cu Bette Davis Victorie asupra noptii.Joi 9 februarie
D-na Pascali, directoarea de la „Gavroche” ne-a invitat la dejun
la cantina de la „Front Populaire”. Inainte de masa ne-a aratat
tipografia unde tocmai se tragea ziarul. Am iesit ametita din sala
rotativelor, naucita de zgomot si imbatata de mirosul de cerneala si de
hartie pe care l-am inhalat cu deliciu. Nu-mi dorisem eu candva sa
ajung ziarista?Vineri 10 februarie
Am stat toata ziua in pat, cu febra, citind cartile trimise de
Francois Mauriac, „Plongees” si „Les anges noirs”.Sambata 11 februarie
Am vizitat Muzeul Rodin. In fata acestei uriase colectii, inegala
dar coplesitoare, in care natura senzuala si pasionata a maestrului si-a
pus o atat de profunda amprenta si din care suflul geniului sau se
degaja cu toata forta, esti cuprins de ameteala de parca te-ai afla la
poalele unui munte din varful caruia se pravale asupra ta, cu muget
asurzitor, un torent. De mult nu ma mai gandisem la sculptura.
Contempland insa anumite creatii absolut desavarsite ale lui Rodin, ca
„Sarutul”, m-am simtit dintr-odata cuprinsa de un soi de febra. Ah, ce
dor imi este sa simt din nou argila frematand sub palma si sub degetele
mele! Este tot ce-mi doresc mai mult pe lume. Mai am de asteptat inca
doua luni… O vesnicie.14 februarie
Ne-am instalat la Legatia din rue St. Dominique. Magnificul
palat care a apartinut D-nei de Behagues dispune printre altele de o
sala de teatru si de o imensa gradina. De-aici inainte vom locui intr-un
apartament delicios de la parter. Terasa raspunde direct in gradina si
lumina se revarsa inauntru printr-o imensa usa de sticla. Aici voi fi mai
aproape de Pupu, voi simti mai intens apropierea primaverii. Seara am
cinat cu Mavrodi si cu Emma Bratianu la Ritz. S-a discutat politica si
s-au facut pronosticuri lucide (adica pesimiste) asupra viitorului.Luni 19 februarie
Am fost la Societatea „Carrere”, la conferinta D-nei Simone
Chevalier, care a vorbit despre „Conditia sociala a femeii de-a lungul
secolelor”. Batrana Printesa Mourousy m-a invitat la masa ei, langa
ea si Paul. Mi-au vorbit indelung despre familia lor din Romania, dar
n-am prea fost atenta pentru ca aflasem de la conferentiara ceva ce ma
intrigase grozav: doar 20% din femei s-au inscris pe listele de votare
(dupa ce, nu de mult, Generalul de Gaulle le-a acordat acest drept). De
necrezut! Astazi, cand feminismul a ajuns la apogeu, cand femeia este
tot mai constienta de rolul ei in sanul societatii! Seara am vazut un film
stupid, Leii cerului, cu James Stewart si Paulette Godard. E ultima
oara cand ma mai iau dupa recomandarile
d-nei E. In materie de cinema, gusturile noastre difera total.21 februarie
Invitati la dejun, la Bristol, de Vasilopoulo (atasatul de presa al
Greciei) cu alte 12 persoane. Ca de fiecare data, am vorbit, am
explicat, am pledat pentru Romania. Cateva urechi nu inseamna
desigur nimic cand intreaga Franta, in ochii careia suntem grav
discreditati, ar trebui sa cunoasca adevarul! Dar am bucuria ca macar
cei ce alcatuiesc micul meu auditoriu au sfarsit prin a se convinge de
nevinovatia noastra si, cine stie, poate o vor repeta si altora. In acest
chip voi fi izbutit sa castig cativa prieteni in plus tarii mele.5 martie
Guvernul Radescu a cazut. Groza a fost insarcinat cu formarea
noului cabinet ai carui membri nu se cunosc inca, cu exceptia lui
Tatarascu, numit la Externe. Se pare ca la noi sunt mari tulburari.
Comunistii isi fac de cap. Ziarul „Combat” a publicat astazi o mica
stire titrata „Monarhia in pericol in Romania”. Dumnezeule! Sa fie
oare cu putinta?11 martie
Ziarele anunta ca Romania recupereaza teritoriul Transilvaniei.
Vestea buna nu izbuteste sa imprastie nelinistea provocata de celelalte.
Si adevarul nu-l stim decat pe jumatate. Cert este ca domneste o totala
anarhie. Se pare ca taranii au inceput
sa-si imparta pamanturile si sa jefuiasca in stanga si in dreapta. Nici nu
indraznesc sa ma intreb ce se intampla la noi la tara.Duminica 18 martie
Dupa masa ne-am plimbat. Vremea era magnifica. La Champs
de Mars ne-am amestecat in furnicarul pitoresc care forfotea la
picioarele turnului Eiffel, apoi Pupu a vrut sa-mi arate casele unde au
locuit Debussy, Pierre Loup si Fernand Guy, intr-un cartier
fermecator, linistit si prosper. Apoi am „bouquinat” pe cheiuri.
Apusul imprumuta Senei, batranelor ziduri ale Louvrului si turlelor de
la Notre-Dame, reflexe purpurii. Curand o ceata subtire si cenusie a
invaluit podurile, copacii, pastrand totusi intact conturul. Am coborat
pe mal cu bratele incarcate de carti, cu inimile pline de blandetea, de
frumusetea si de calmul acelui ceas unic. In rastimpuri, un pescar isi
strangea undita cu gesturi lente si se departa in ceata strivind sub talpi
nisipul si pietrisul care scartaiau. Un batran pictor cu pantaloni negri
de catifea si palarie cu boruri largi, infundata pana peste pletele colilii,
facea ultimele retusuri la un peisaj.26 martie
Am intrat o clipa la Luvru ca sa revad, pentru a cata oara, pe
Venus din Milo si alte minunatii ale artei. Mi-a revenit buna dispozitie
si nespus de multele mele griji s-au ascuns intr-un coltisor intunecos al
inimii. Dar la noapte am sa ma trezesc si or sa navaleasca toate ca
fiarele. Oare ce se intampla acasa? Unde-i tata, nu cumva iarasi pe
front? Dar mama? Sunt sanatosi, au din ce trai? Mi-e atat de greu sa-i
stiu departe, intr-o tara care, dupa cate spun ziarele, este intr-o
permanenta revolutie. Daca as avea cel putin un rand de la ei, care sa
ma linisteasca, dar nimic, nimic. Ma gandesc cu tristete ca, plecand la
Madrid, la distanta ce ne separa se adauga inca cateva sute de km. Dar
trebuie sa sper ca sfarsitul razboiului e aproape si zidurile chinezesti se
vor prabusi curand. Sunt optimista si nu-mi pierd curajul. Incerc sa nu
ma gandesc la ce ne rezerva viitorul, ca sa nu ma cuprinda disperarea.Luni 2 aprilie
Aseara la „Radio Londra”, prins intamplator, am aflat ca Niki
Sturza a fost arestat, impreuna cu alti 20 de tineri acuzati de a fi fost
legionari.Miercuri 4 aprilie
Se implineste un an de la groaznicul bombardament asupra
Bucurestiului. Un an de la moartea lui Nick Copaceanu si a atator
nevinovati! Cate s-au intamplat de atunci, cate schimbari! Victoria
Aliatilor e foarte aproape. Americanii au ajuns la Osnabruck, la Fulda,
Gotha si Heidelberg, au incercuit fortele germane in Olanda si sunt la
245 km de Berlin. Rusii au ocupat Bratislava si au ajuns in suburbiile
Vienei.9 aprilie
Preturile sunt dementiale. Taiorul comandat la Patou costa
20.000 de Fr. Instantaneu iti piere cheful de a te mai imbraca la casele
de moda. Dar cand ajungi la o anumita pozitie sociala ai de platit tribut
aparentelor. Nu haina face pe om, totusi lumea acorda importanta
acestor detalii. Se pare ca la Madrid femeile sunt extrem de elegante.
Pozitia lui Pupu ma va obliga si pe mine sa le imit. Numai ca noi
trebuie sa fim rezonabili. Foarte curand vom fi siliti sa muncim din
greu ca sa ne castigam existenta, painea de toate zilele si nu are rost sa
grabim clipa prin cheltuieli inutile.22 aprilie
Dupa masa am fost la „Parc des Princes”, la un meci de fotbal.
Pentru prima oara dupa Eliberare, Franta si Anglia se infruntau,
redevenisera inamice pe stadion pentru o biata minge! Publicul era in
delir. Eu m-am cam plictisit. De atatea zile dureri si, nimic. Copilul
asta prea se lasa asteptat. Si sunt urata!
Luni 23, ora 11Manuela a sosit! De ziua Sfantului Gheorghe, aparatorul
neamului nostru!