Scrisori din exil
Ils sont sortis, Olympe?
Ah, mortelles douleurs! „
Qu’un moment de refus me va co?ter des pleurs!
„Mes yeux depuis six mois étaient ouverts aux larmes,
„Et le sommeil les ferme en de telles alarmes?
„Puisse plutôt la mort les fermer pour jamais,
„Et m’emp?cher de voir le plus noir des forfaits!
„Mais en sont-ils aux mains?”
„Tragicul” se arata cu „ah”, cu doua semne de exclamatie, cu „larmes-alarmes” si la urma speranta ca poate nu se lasa cu „mardeala”: „Mais en sont-ils aux mains?”
E adevarat insa intre aceste penibile paranteze „tragice” sta inchisa o admirabila strofa romantica:
Puisse plutôt la mort
Les fermer pour jamais
Et m’emp?cher de voir
Le plus noir des forfaits.
Cu mare greutate tisneste de acolo marele poet al limbii, pe care limba franceza il tine prizoniera (sic) in cele mai tiranice locuri comune si conventii existente in vreo limba si pe care sistematic le-a vazut Eugen Ionescu. Ma intreb insa ce-ar face chiar el la o traducere de poezie? Riscurile sunt mari si de aceea ar fi bun ajutorul unui poet ca Deguy care se lupta sa iasa din tirania locurilor comune ale celei mai tiranice limbi din lume. Odata cu aceste rinduri expediez si niste „romane” pentru doamna Tepeneag (frantuzesti nu nemtesti). Daca oamenii de cultura nu s’ar ajuta intre ei, atunci cine s’o faca? Intr’o buna zi, la Bucuresti, mi-am zis si eu, dupa Mallarme: „La prose est triste, hélas! et j’ai lu tous les romans”. Efectiv citisem cam toate „romanele lumii”, cit le gasisem traduse in frantuzeste, dar n’am lasat intre cartile mele decit vreo citeva, in care erau „Pan” de Knut Hamsun, „Le Grand Meaulne” de Alain Fournier si „Niels Lyhne” de Jacobsen. Citisem chiar si „Ulysse” al lui Joyce, recent aparut in frantuzeste si imprumutat de la Noica. Si mi-am redus lectura „prozei” la „Serie noire” pe care incepea s’o scoata Gallimard. Probabil aveam dreptate. Am ajuns la schimb de „cultura” cu Ion Barbu, care de acord cu mine, si anume ca „romanul e o treaba dubioasa” si „romanul romanesc nu exista”, pentru ca „Romanul e nascut poet”. Barbu tinea insa la „Craii de Curtea veche”, eu nici atit. Ma hotarisem sa ramin la scrisul „quintesential”, dupa ce chiar eu scrisesem un mic roman pe care mi l-a luat Rosetti pentru „Fundatii” si mi-a dat diverse aconturi pentru ca eu o tot aminam sa fac o „post-fata” in care sa ma scuz de tinerete. Barbu nu mai vroia decit matematica si mistica. Incepea sa se apropie de culme dictatura lui Carol II. „Strins insurubat in jurul tronului” ii spunea odata Barbu lui Vianu, chiar la „Fundatii” ca sa-si bata joc de el. Era si Calinescu. Facea doar asa: ha, ha! Mai spune-mi cum inaintezi cu filmul si cu publicatia. Omagii doamnei.Cu prietenie, Horia Stamatu
P. S. Alaturat doua timbre de la Paris.
12-IX-’74 Draga domnule Tepeneag,
N-am putut sa-ti raspund la timp pentru ca ne- am mutat calabalicul in apartamentul de alaturi, adica la acelasi etaj. Inca n’am ajuns la ordine, dar sper.
Intre timp vad ca apare, peste vreo saptamina, este pe piata in limba germana si probabil ca o va lua si Gallimard, revista rusilor, Maximov, Soljenitin, Sacharow, intitulata „Continent”, ceea ce probabil vrea sa spuna „Europa”, vorba lui de Gaulle, de la „socialistii” din Portugalia pina la cei din Ural. Aceasta publicatie a fost anuntata nu de mult si uite ca e fapt implinit.
Ce mai este cu initiativa dumitale? In orice caz Eugen a dat o contributie, o scrisoare deschisa lui Wladimir Maximov, foarte buna. E singurul roman din primul numar, dar in acelasi timp francez. Ma intreb daca Maestrul Eliade a fost invitat sau nu. Cum stai in aceasta chestie? Ai fost prevenit in vreun fel? S’a auzit de initiativa dumitale si-au preluat-o altii, cu nume mai zgomotoase, ca Soljenitin et co.? In orice caz, literara-literara, dar treaba este politica. Versiunea germana s’a tiparit la o mare editura din Berlinul Occidental. Colaborarea lui Eugen este laudabila, intii pentru ca e vorba de un om inteligent, dar daca e vorba sa scrie si curi patenti din „intellighentzia” stingista e o jale. Si probabil se va incerca pe aceasta cale o anulare „prieteneasca” a initiativei, in primul rind cu cei mai dubiosi: „premiul Nobel”, chipurile „prieteni” ai lui Soljenitin et co. Mai ales ca publicatia anunta clar: „nu vrea sa fie o foaie de lupta anti-sovietica”, ceea ce pe scurt, deloc „anti- comunista”, „anti-imperialista” si anti ceea ce mai implica Sovietele. Este exact in sensul sinistrilor scriitori stingisti care vor sa converteasca, zic ei, Sovietele la… democratie, in „Europa socialista” de la Atlantic la Urali. In scrisoarea lui foarte tare, Eugen scrie contra acestora, dar de la numarul 2 al caietului (trimestrial) acestia vor incepe sa puna mina pe revista, si dispun de adevarate legiuni.
In orice caz, spune-mi cum mai ramine cu initiativa dumitale.Cu toata prietenia, Horia Stamatu
Draga domnule Tepeneag,
Bon voyage au Canada, aux U.S.A., et caetera! Dupa cite inteleg ti-e teama de moartea literaturii. De ce moare literatura? Superficial raspuns ar fi asa: in Occident din cauza libertatii, in Imperiul Sovietic din cauza cenzurii. Mai serios e altfel: din cauza scriitorilor. Dumnezeu nu a fost si El inmormintat de Biserici? Catolicii s’au tinut mai mult de politica, protestantii de moralism, iar ortodocsii nici macar de una sau alta si s’au culcat pe-o ureche.Cu „literatura” e azi cam la fel. Europenii occidentali ingroapa literatura cu „politica” si „moralism”, ca buni fosti catolici si protestanti, iar cei din Europa orientala, de fapt Europa Centrala + Europa de Sud- Est si Europa de Est, cu cele mai mari „ortodoxii”. Romania si Rusia nu fac nici una nici alta, ci fac un fel de „rahat cu perje”, ca Eugen Barbu si Marin Preda plus restul cu cel mult o duzina de exceptii sau ca „liricul” Virgil Teodorescu, in ultimul numar din „Contemporanul”:
„In tara unde lupta ostirea muncitoare
Stapina pe unelte, e’ntotdeauna soare”. Toate „uneltele” sunt ale statului, statul e al partidului, partidul e al comitetului central, acesta al unui subcomitet care nu stiu cum se cheama si el, pina la urma o singura chestie, Ceausescu. E singurul cu „uneltele lui”, intre care intra si doua Boenguri de nu stiu cite milioane dolari bucata.
In actuala Romanie, cam 980 din cei 1000 de tovarasi citi are „Uniunea Scriitorilor” omoara literatura scriind desmatat, ingalat, puturos, cit mai „la kilometru” ca sa incaseze parale. In Europa occidentala scriitorii sunt dominati de frica fata de ce „va veni” si tot cam 98% se aranjeaza cu „viitorul”. Si asa, cu mijloace si temeiuri diferite, se ajunge la acelasi rezultat, „gituirea literaturii”. Ma bucur ca initiativa dumitale nu intra in raza „Rusilor mari” care totusi, fara nici un mare amor, recunosc ca aduc ceva ce trebuie sa le recunoastem: nu e vorba doar de moartea literaturii ci chiar de mai mult, care daca, „acest mai mult”, moare, nu mai „naste” nicio literatura. De ce sa nu recunoastem? Moartea literaturii este in R.S.R., ca si in U.R.S.S., un simptom, dar un simptom nu e o boala ci doar indica o boala. Daca „boala” nu e pusa in discutie, pretentiile estetice ramin exterioare.
Cred ca e bun gindul de-a sta de vorba cu Maximov care recent a dat un interview in „Die Welt”, cu deosebire interesant. Bine inteles, sper ca in acest caz vei veni si pe-aici unde loc si bucatarie sunt la discretie. Nu prea inteleg ce vrea Virgil Ierunca cu „M. R. Paraschivescu” a carui „deziluzie” fata de „leninism” putea avea loc atunci cind stiam toti care este realitatea in Rusia Sovietica, prin 1933-34. Panait Istrati, ca si Gide, a denuntat fara echivoc mizeria sovietica, Sahia a exaltat „maretia sovietica”, M. R. P. si el, mort… dupa Lenin. Sa fim seriosi. Cine n’a stiut inainte de 1944 ce-l asteapta, nu a vrut sa stie si a fost complice. Pe urma e ca vorba lui Anton Pann: „daca nemaputerinta, la ce chichirez gilceava?”.
Spune-mi ce mai e nou in Canada, et caetera.Cu prietenie, Horia Stamatu
31-XII-’74 Draga domnule Tepeneag,
MulTumesc pentru prospectul noii publicatii si in acelasi timp iti urez „la multi ani”, in ajun de Anul Nou. Scriu cu oarecare greutate, pentru ca m’a picnit o gripa de zile mari. Adica un dar de Craciun. Cu „impresiile” din America ai dreptate: cum sa fii sigur de „impresii” cind abia ai dat cu nasul citeva saptamini intr-o tara-continent?
Am studiat putin, luptind cu gripa, compozitia primului numar si organizarea revistei. Pierre Daix parca ar fi cineva de dreapta, dar nu sunt sigur, Eugen este „Academia”, Denis de Rougemont este Europa, dumneata Romania cu noua generatie si Sanda probabil „Ministerul de Externe”. Cind am vazut-o ultima oara, la Cenaclul din septembrie trecut, nu stiam ca e Directoare, dar o anumita autoritate care se facea sensibila imi daduse de gindit.
Cit priveste cuprinsul revistei nimic de zis pina la „Miron Radu Paraschivescu”. Dumnezeu sa-l ierte, dar acesta a fost un penibil chimita, plagiator ordinar, si nici un fel de „erou” nici al „clandestinitatii” nici al „rezistentei la stalinism”. Faptul ca noua revista apare cu acest „erou” din Romania este de-a dreptul intristator. Inainte de-a se odihni intru Domnul scria „Jurnal” si articole la „Luceafarul” si „Romania literara”. Bineinteles lucruri mediocre, cu nimic interesante. Odata insa a fost „sublim”, intr-un articol in care scria ca Romania este tara lui „Niculae”: Niculae Iorga, Niculae Titulescu si Niculae Ceausescu. Pe singurul Niculae cu adevarat genial il uitase: Niculae Balcescu, lucru normal pentru ca acest M. R. P. era de-o crasa incultura in materie de cultura romaneasca. De Iorga nu ii pasa de loc, dar pentru ca a fost asasinat de niste descreierati care sunt dati ca exemplu de „fasisti”, Iorga a devenit „mare” la comunisti, dar „Istoria Romanilor” nu i se publica. Titulescu e si el „mare” pentru comunisti fiindca a operat luarea legaturii diplomatice cu Sovietele si in timpul razboiului civil din Spania a fost de partea comunistilor. Iar „Nea Nicu” ce sa mai spunem, era la putere! Nici fata de ocupatia sovietica nici fata de ocupatia prepusilor din conglomeratul partinic, acest leninist pina la lehamete nu a fost nici un fel de „eretic”. Ca ii tinea de rau pe culturali si avea pretentii „artistice” nu inseamna nimic. Ca proba ca nici nu i-a facut nimeni nimic. Daca era cu adevarat „eretic” ii „faceau”; dar nu i-au facut nimic. Toate „protestele” si le motiva leninist, era un habotnic al „revolutiei”, un „pur”, un „ortodox” si condamna pe „ereticii revolutiei”. Exista prejudecata ca adevarul se impune cind oamenii de stinga se arata nemultumiti. Ca si cind oamenii de dreapta nu ar fi avut de la inceput dreptate! Rusii au venit cu oamenii care au suferit ani de zile in lagare, au trecut prin tot felul de riscuri si greutati; iar noi Romanii venim cu acest mic energumen leninist, periuta lui Nea Nicu. De ce nu putem intreprinde noi Romanii nimic fara a cadea in farsa? Imi spui ca Mamaliga a primit rece vestea aparitiei acestei reviste. E adevarat ca asta-vara ne- ai informat, la tara la Mamaliga, in linii generale despre revista. Ma intreb insa daca dupa aceea l-a mai informat cineva. De altfel, pentru ca veni vorba, nu te supara daca iti spun ca esti un mare „diplomat”. La cinci, sau trei minute, dupa ce te-am cunoscut, cind am venit sa te intimpin la gara in 1970, mi-ai spus asa: „ei lasa, ce faci dumneata nu e chiar asa de modern”. Ce e cu modern sau ne-modern, o las balta, lucrul nu e asa simplu si e vechi de peste 100 de ani. Cum eu mai cunoscusem scriitori din tara, am lasat chestia pe seama circumstantelor speciale si am trecut mai departe. La Cenaclul trecut, in septembrie, ai facut-o si mai lata: l-ai pus la punct pe Mamaliga, cam injurios: „las-o nene, ca dumneata scrii frumos”. Te rog sa ma crezi ca acest lucru nu l-am discutat cu Mamaliga, dar am fost frapat si mi-am amintit de „diplomatia” cu mine din 1970. Nu inteleg de ce spui ca e „tot mai pliant”. Pliant fata de ce? Cred ca omul era pur si simplu indispus de injuratura. Si pe buna dreptate, pentru ca nu scrie „frumos”, ci „serios”, gindit si rasgindit, ceea ce este altceva.
Dar nu e nici o drama, sunt fleacuri care trec, dar ceva bagare de seama nu strica niciodata. Mai grave sunt gafele cum este aceasta cu „eroul” M. R. P. Sa speram ca revista va avea o viata lunga si aceasta gafa se va compensa cu timpul. Inca o data „la multi ani”. Cu prietenie,