Scrisori din exil
18-I-’74 Draga domnule Tepeneag,
P.S. In consecinta: sa nu-si bata nimeni capul cu vreo traducere, e pacat de timp, ah! poezia estica!
29-I-74 Draga domnule Tepeneag,
Cred ca este neuman sa scrii, nu mie dar oricui, asa: „Daca nu vrei sa fii tradus si publicat in revista asta, nu e nici o tragedie.” Ca simtitor mai batrin iti pot spune ca asa ceva nu se face. Nu e deloc frumos. In chestiunea „Estului” am fost jignit de prea multe ori de niste Mari Occidentali. Cit priveste „traducerea” cu traducerea e a Romanilor (sic!). Dumneata ai avut cel putin buna intentie, si erai singurul cu aceasta buna intentie. Dar cind s’a oferit altul cu traducerea, s’a oferit ca sa n’o faca niciodata; daca avea de gind o facea si imi spunea ca are de gind s’o faca, dar acest lucru obliga, deci tacerea s’a combinat cu nefacerea. Eu stiu de ce au oamenii timp si de ce nu au timp. Poti fi sigur ca alte traduceri ai sa primesti. Asa e „politica culturala” (eu n’o fac). Ca sa simplificam: ce ai chef si timp sa faci, fa dumneata. Eu ti-am spus ca iti dau eseu, ceea ce nu are nevoie sa astepte nici un traducator. Cred ca esti si dumneata de acord ca avem multe de spus, si pentru cei dintr’o parte si pentru cei din cealalta. In principiu: daca dumneata faci o revista nu conta prea mult pe altii care fac revistele lor si au interesele lor. Eu am respectat intotdeauna interesele altora si de aceea nu m’am suparat cu ne-traducerea, dar nici sa fiu la discretia ne-intereselor nu vreau. Nu ai de ce sa te superi pentru ratarea ocaziei „Les Lettres nouvelles”, nu se datoreaza dumitale si eu stiu acest lucru, inclusiv „de ce”-ul lui. Daca Sorescu a publicat ceva la „Der Spiegel”, nu trebuie invidiat pentru acest lucru. E o publicatie foarte murdara, un adevarat organ al „dezinformului” occidental, si o cumpar rar, ca sa mai vad, cu greata e drept, unde mai stam cu „dezinformul”. De Ilie Constantin nu stiu mai nimic. Cred ca nu e cazul sa te invat eu sa fii atent. In orice caz Ierunca l-a adorat pe Miron Radu Paraschivescu, si acest Ilie Constantin era un favorit al maestrului care l-a sterpelit pe Lorca. Daca Ierunca il va adora si pe Ilie Constantin, nu stiu, desi in orice caz e probabil mai bun poet ca autorul „Declaratiei patetice”, dar aceasta nu spune mult. Daca Zoe il ajuta pe Ion Alexandru, face si ea o fapta buna. Daca ii vezi, saluta-i din partea mea. Daca poti sa aduci carti, adu ce gasesti cu orase, monumente, antichitati, privelisti romanesti. Te rog sa transmiti omagiile mele respectuoase Doamnei Tepeneag.Cu prietenie,Horia Stamatu
2-II-74Draga domnule Tepeneag,
Ai dreptate, sa fim mai veseli! Dar traim intr- o vreme la fel de sinistra ca toate vremile si, ca intotdeauna, unii sunt influentati de ce e „in lume” si asa devin sumbri chiar in chestiunile personale. Una la mina. A doua, Ierunca. Nu ti-am scris prea clar, deci sa clarific. Suntem foarte buni prieteni, dar „obiectivele” noastre sunt doua, unul de la apus, altul de la rasarit. Eu de cind ma stiu, sau mai bine zis de la un moment dat, am luat-o pe „partea nationala”, din cauza Sovietelor. Ierunca a inceput pe cealalta parte; dar amindoi eram prea tineri ca sa stim: nici pe partea nationala, nici pe partea internationala, niciunul dintre magnatii acestor parti nu vroiau binele Romaniei. Asa eu pe „dreapta” am fost bagat la Buchenwald doi ani, iar Ierunca pe „stinga” a ajuns exilat. Cum nici eu n’am fost un real „fasist” nici Ierunca n’a fost un real „stingist”; pina la urma daca vrei unul „la Romanul fraer”, altul la „Romanul destept”, care pina la urma tot fraer e. Eu am ramas mai calm, Ierunca insa a devenit din ce in ce mai national si chiar si-a sacrificat vocatia de erudit si profesor. In acest fel si-a facut un program extraordinar de extins si de complicat, asa ca este omul cel mai ocupat din citi cunosc. Acest program are si el o ordine a urgentei, ca in orice fel de organizare. Nici prin cap nu-mi trece sa critic programul lui Ierunca si al Monicai. E conceptia lor, e energia lor si toate pentru cele mai bune intentii. Eu daca as avea asa program, nu as mai putea gindi nimic. Ei insa si-au acordat perfect ritmul actiunii si al gindirii. Eu nici nu as avea ce sa acord, pentru ca nu sint activist de nici un fel, nici manager nu sunt. In acelasi timp independent de orice program. Tot ce pot face pentru natiune este sa scriu citeva lucruri cit pot mai bine, cu speranta ca vor ramine in rezervele limbii romanesti. A treia la mina e publicitatea pentru editurile de aici. Nu pot face nimic pina la vacanta acestui semestru de iarna (aici anul universitar are doua parti, cu vacante intre ele). Marianne tine sase ore de curs pe saptamina, toate trebuie pregatite, plus corecturi de lucrari si alte indatoriri in cadrul seminarului. De cind a inceput semestrul nu a putut scrie nici o scrisoare personala. Cu aceasta vacanta odata va aparea si o revista la care am facut o recenzie in care laud o editura. Acolo vom incepe atacul. Dupa cum vezi in afara de marile programe sunt si mai mici, ale vietii zilnice. Cit priveste programul vast al lui Ierunca, trebuie recunoscut ca e singurul program national in exil, in a carui urgenta intra insa alte lucruri decit texte ale mele. De aceea nu am intrebat nimic si n-am vorbit decit cu dumneata. Spui ca joci foarte bine sah. Nu poti cistiga ceva dind lectii de sah? Am auzit ca asa ceva e foarte cautat. Pina ce voi gasi ceva pilule de veselie, cu cele mai bune sentimente,Horia Stamatu
14-VII-’74 Draga domnule Tepeneag,
Am tot aminat sa-ti scriu, intii pentru ca am tot avut greutati, si le am, iar in al doilea pentru ca tot astept niste exemplare ale cartii mele, pe care din lipsa de exemplare nu am dat-o inca la nimeni. Nu am nici macar de unde s-o cumpar. Am la Madrid un prieten in legatura cu tipografia si nu stiu de ce nu-mi trimite exemplare. Asa e cu o carte al carei autor e intr’o tara, editorul intr’alta si tipografia in alta. In tara se pare ca nu poate sa intre prin posta nici o carte de aici. Prietenul meu de la Madrid, Aurel Rauta, a fost exceptional de amabil si s’a oferit sa trimita carti pe care nu le trimit eu personal, adica cele rezervate pentru prieteni. Dar eu vreau sa-ti dau cartea personal, adica semnata, asa ca tot astept. Stiu ca literatura pentru cinematograf o scriu foarte usor unii ne-scriitori si foarte greu scriitorii. Dar sunt si exceptii. Beckett a scris si a facut un film care se cheama „Film”, unde-a aparut, poate pentru ultima oara, dupa mine un geniu al cinematografului, Buster Keaton. Chiar acum, de curind, ca sa mai uitam de necazuri, am fost cu nevasta la cinematograf unde-am vazut una din capodoperele lui Keaton, zis si Malec, „Generalul”. Acesta era numele unei locomotive careia isi dedicase viata Malec, in calitate de „ceferist” american in timpul razboiului de Secesiune. Filmul e mut, din 1926, si „dialogul” apare scris intre o scena si alta. La un moment dat trenul, cu locomotiva „Generalul” care ajunsese la inamic, trebuia sa treaca un pod caruia Malec ii daduse foc. Generalul insa da ordin sa treaca trenul peste podul in flacari si declara: „Cind Generalul da ordin, podul trebuie sa tina.” Bineinteles podul n’a tinut. „Film” al lui Beckett a fost scrisa in englezeste, pentru ca a lucrat cu Buster Keaton. Dar vezi daca e tradus in frantuzeste, eu l-am citit nemteste. Cred ca este o capodopera a genului. Pacat ca filmul facut cu Buster Keaton nu e nicaieri de vazut, dar poate la Paris exista un „club” care da asemenea lucruri. Greutatea „literaturii pentru cinematograf” sta in faptul ca e citita prin intermediul celor ce fac cinematograful, regizori-actori-tehnicieni. Dar exista si o influenta a cinematografului asupra literaturii si e destul de mare incepind chiar imediat dupa 1920. Cinematograful a adus scriitorului un „obiectiv in cap”, ceea ce se vede din anii ’20 la Cocteau sau Malraux, intre altii („La condition humaine” e plina de cinematograf si tot Malraux a facut un roman-film sau film-roman, „Le temps du mipris”, de altfel prost). De altfel pina la urma cinematograful este un substitut al literaturii epice. Probabil de aceea, ca fiu al acestui secol, cinematograful a facut sa nu fiu mare amator de „romane”, dar pacat ca pina la urma cinematograful a cazut, e drept cind s’a cam terminat si cu „romanul”. Iti trimit alaturat un articol din „Die Welt” in care e vorba de Wladimir Maximov, si care vad ca are aceeasi idee ca si dumneata (traduc partea incadrata in negru, cu toate ca poti citi articolul): „Maximov vrea in viitor, dupa o veche traditie a exilului rusesc, sa intemeieze o revista in care sa fie tratate probleme religioase si literare. Aceasta revista trebuie sa fie nu numai o voce ruseasca – U.R.S.S. -, ci o voce a Europei de Est. ” Probabil ca revista va fi in Anglia sau aici, de ce sa nu fie si una la Paris? Deci ai un argument in plus fata de eventualii „manageri” ai fondurilor necesare. In Romania, lucrurile se prezinta rau si din cauza Sovietelor de asta data. Rusii cer un coridor de-a lungul Dobrogei pentru deplasari militare, dar nu ocazional ci permanent. Acesta e un „coridor”1) cum cerea Hitler in preajma razboiului de la Polonezi: intre Reich si Prusia orientala. Bulgaria, „Prusia Balcanului” se stie de altfel ca tinde la integrarea totala in Uniunea Sovietica. „Presedintele” Romaniei „independente” va trebui sa dea si „coridorul”, adica in realitate Dobrogea, pentruca altfel ar ramine fara presedintie. Deci „lagarul de concentrare R.S.R.” urmeaza sa fie definitiv „consolidat” ca atare. Cauta sa-ti aduci nevasta, ar fi pacat sa ramina definitiv in lagarul de concentrare al „independentei socialiste”. In foarte scurta vreme, de cind m-am intors de la Paris, revistele romanesti au decazut vertiginos, nu pe o panta oarecum partinic inclinata, ci la verticala. E o prabusire. Probabil asa se spera evitarea „coridorului”, dar slaba nadejde. Cu pretextul „Polonia” s’a dezlantuit un razboi mondial, dar cu pretextul „Romania” nu il face nimeni, toata lumea tremura de bomba atomica, datorita careia s’a definitivat spiritul „M|nchen 1938”, numit azi „lupta pentru pace”, „destindere”. Dreptul Sovietelor de-a face ce vor cu cei pe care-i au in laba a fost definitiv parafat. Spune-mi cum stai cu filmul si cauta textul lui Beckett. Cu prietenie, Horia Stamatu1) Invers ca in 1939, cind coridorul era polonez, luat de la Nemtii care il cereau inapoi, dar tot de un „coridor” e vorba.
20-VII-’74 Draga domnule Tepeneag,
Analizele nu pot fi decit rationale, spre deosebire de „datul in bobi”. „Istoria” poate fi analizata in masura datelor excelente, cele mai sigure din trecut, mai putin sigure din prezent si de niciun fel din viitor, pentru care nu exista decit „dat(e) in bobi”. Comunistii sunt singurii care stiu istoria viitorului, si sunt neincetat in cistig de viitor: planul de 5 ani il fac in 3, totodata recuperind in citiva ani tot trecutul, cum se vede in cazul Decebal- Ceausescu. Am citit cu ochii mei un articol in „Scinteia” in care nu mai stiu ce Chicos Rostogan de azi vorbea clar si raspicat despre capacitatea partidului de a citi istoria din „trecut prezent si viitor”. Ma intreb de ce Ierunca nu colectioneaza asemenea bufonerii colosale, mai semnificative decit perielile unor bieti oameni, dislocati psihologic de presiunea politiei stapina pe „trecut prezent si viitor”. Analiza mea a fost partial falsa, pentru ca datele erau false: pe urma am vazut eu tot in presa ca svonul „coridorului” vine din „cercurile guvernamentale dela Bucuresti”, deci era o chestie de dezinformatie: „boborul” trebuie sa stie mereu cit de mare este primejdia sovietica de care nu poate sa-l apere decit Nea Nicu-Partid- Natiune-Decebal, deci toti trebuie sa rabde si sa taca. Cit priveste dictatura fara inchisori, exista in Romania o experienta istorica monologata (sic!) si de comunisti: dictatura partidului liberal, care a facut si el in raspar Romania zisa moderna. Regii straini, Carol I si Ferdinand, au fost oameni cinstiti, dar nu stiau nimic despre Romani; insa fara ei ar fi fost si mai rau, asa ca liberalii au avut dreptate sa-i aduca. Au avut dreptate si cind l-au dat afara pe Carol II, care era infectat de raul endemic al locului, si faptul ca taranistii nu s’au opus la readucerea lui, era cazul prin forta, arata ca inca erau straini de Romania, chiar la peste zece ani de la Unire. Dictatura liberalilor, oarecum fara inchisoare, s’a terminat prin 1930 si a venit alta, insa de asta data cu inchisoare din ce in ce mai mult pina la masacru. Actualul regim de dictatura fara inchisoare este o sinteza de ce era mai rau in regimul liberal si ce era mai rau in regimul Carol II a carui parte „inchisoare-masacru” a continuat-o si a extins-o prima parte a dictaturii comuniste, regimul Dej. Acum e o sinteza de coruptie si partid personal, care nu poate decit conveni Sovietelor, pentruca degradeaza, anuleaza si descompune poporul roman. Cum toata tara e o inchisoare, deci comunismul este perfect realizat, Sovietele n’au decit sa fie multumite si, ai dreptate, nu e momentul sa treaca la ocupatii spectaculare, pentruca au nevoie de piine, si anul acesta in sensul cel mai strict al cuvintului. Cit priveste „viitorul”, de care nu stim nimic, desi e cert ca Bulgarii ar vrea sa intre in „Pan-Slavia”, e bine ca de-o cam data ti-a venit nevasta. Cit priveste baiatul dumitale tot ce stim este ca la comunisti exista mereu moment(e) de oscilatie, mai ales in raporturile cu „Occidentul” asa ca va veni cu siguranta un asemenea moment care sa poata fi bine exploatat. E adevarat ca Rusii din opozitie stau bine. Soljenitin dispune de multi bani si e hotarit sa faca ceva cu ei. Depinde cum o face: slavofil sau intr-un spirit deschis. Pro-sovietismul occidental este efectiv in criza. Al doilea volum al lui Soljenitin cu afacerea „Gulag” are dela plecare o editie de 300.000 de exemplare. Prima parte e poate in jurul milionului sau peste, desi cartea e groasa. Spargerea buboiului Brandt si ce s’a mai intimplat in Franta arata un inceput de redresare. Am sa iau de la posta niste cupoane pe care ti le trimit sa-mi expediezi cartea de arta de care mi-ai spus. „Kairos”, volumul meu, intirzie pentruca prietenul Rauta din Spania a avut o gripa nociva. Sper ca saptamina viitoare voi primi ceva exemplare. Nu am putut sa dau niciunul, la niciun prieten.Cu prietenie, Horia Stamatu
P.S. Parerea mea este sa-i dai lui Ierunca un fragment de ceva pentru revista „Ethos”. Chiar foarte interesant ar fi filmul pe care-l scrii.