Ultimul interviu cu Nicolae Georgescu-Roegen

S-au scurs aproape cinci ani de când acest interviu s-a consumat si aproape patru de la disparitia din viata a reputatului economist, profesorul Nicolae Georgescu Roegen. Inca din momentul consemnarii discutiei eram pe deplin constient ca interlocutorul meu nu va mai rezista mult (era grav bolnav si avea 87 de ani), iar eu nu voi putea transcrie prea curând stenograma întrucât programul meu ca bursier Fulbright era supraaglomerat si la revenirea în atra voi fi acaparat de alte obligatii. Totusi promisiunea data redactorului sef al Magazinului istoric ma obliga. Si iata acum a venit si momentul sa ma achit de îndatorire ramânând doar regretul ca profesorul Roegen nu mai poate sa citeasca acest interviu, care a fost si ultimul. Magazinul istoric consemnarile mele din aceasta vizita, e cazul sa spun ca am vazut un mare om de stiinta bolnav de România.Magazin istoric².

Dupa mai multe convorbiri telefonice, l-am vizitat la resedinta sa din Nashville (statul Tennessee). M-a primit cu o deosebita caldura si, împreuna cu sotia sa, s-a straduit sa-mi faca o sedere cât mai placuta în cele doua zile, 18 si 19 august 1994, petrecute împreuna în aceasta casuta, tipic americana, din Deep South. Au fost ore si ore de conversatii. Discutia nu avea nimic reportericesc, ci mai degraba familiar. Gazda mea îmi vorbea când îndesit, cautând sa spuna cât mai multe, când cu pauze lungi de ore întregi, timp în care îmi oferea sa parcurg volume, conferinte, albune. A fost o experienta extrem de instructiva si la plecare încercam un adânc regret si un gând de tristete, constient ca nu-l voi mai revedea pe profesorul Roegen¹.

Inainte de a pune sub ochii cititorilor

Felul cum îmi vorbea despre România în toate ipostazele – de la entuziasm la critica nemiloasa ? trada o mare dragoste. As spune, o organica simbioza cu tara sa de origine pe care cei aproape 50 de ani de exil nu i-o scosesera din suflet. Georgescu Roegen a fost un om cu o privire severa asupra realitatilor, foarte subiectiv în judecarea lumii, si a oamenilor, el a fost fara îndoiala un savant controversat si macinat de contradictii. La apusul vietii avea însa un suflet curat. Si mai presus de toate era un intelectual român de înalta clasa.

Sa-i ascultam povestile spuse din Tenessee pentru

Lucrând pentru un timp într-o universitate americana, cunoscând sistemul de învatamânt din România, caruia îi apartin, am început fireste sirul întrebarilor, rugându-l pe prof. Roegen sa-mi relateze cum s-a savârsit procesul formarii sale.

? Ma bucura acest fel de a deschide interviul pentru Magazin istoric. De obicei, lumea se intereseaza numai de ceea ce faci sau esti, nu si cum ai ajuns sa fii sau sa faci. Eu am avut o evolutie sincopata. Am trecut prin trei razboaie si patru dictaturi. Si în acest rastimp s-a petrecut definirea mea. Am plecat dintr-o familie modesta – mama mea preda lucrul manual într-o scoala comerciala de fete, iar tata a fost ofiter ? asa încât nu e de mirare ca dupa scoala primara, unde am avut dascali excelenti, am ajuns la Liceul militar de la Manastirea Dealu. Daca la patru ani am învatat sa scriu de la 1 la 100 si o faceam pe orice hârtiuta ouneam mâna, la Liceul militar mi-am început colaborarea la Gazeta Matematica. Am capatat premiul I al Gazetei Matematice în 1923. De la Manastirea Dealu, am trecut student la Matematica de unde, dupa patru ani, câstigând o bursa, am plecat sa-mi fac doctoratul la Paris. Mi-am dat teza în statistica la Sorbona si m-am întors pentru scurt timp acasa. A urmat o alta bursa la Londra si apoi prima mea perioada americana la Harvard. M-am întors în 1936 în România, refuzând sa devin ?Georgescu Roegen de la Harvard" asa cum mi se propusese. Tot ceea ce am facut pe acest parcurs sinuos – ce avea sa continue în România la Directia Generala de Statistica, unde am fost director adjunct si am legat prietenia fara seaman cu Dr. Sabin Manuila si cu Golopentia; apoi, ca secretar general al Comisiei de armistitiu si, dupa ce am fost silit a parasi tara, ajungând din nou la Harvard si apoi la Venderbilt University ? a stat sub semnul a ceea ce-i spuneam mamei când aveam 10 ani: eu vreau sa ma fac profesor de matematica.

? Foarte multi. Dar cei mai importanti sunt: profesorul Gheorghe Radulescu de la Scoala primara, Grigore Zapen si Gheorghe Dumitrescu la Liceul Militar, matematicienii Serban Țiteica, Octav Onicescu, Traian Lalescu, Gh. Mihoc, Aurel Iancu în facultate; la Londra, Karl Pearson, în America mai întâi de toate J.A. Schumpeter, apoi colegii mei Oskar Lange, N. Kaldor, Wassily Leontief, J. Sweezy si mai tânarul P.A. Samuelson. Virgil Madgearu si Mircea Vulcanescu, Mihail Manoilescu si Al. Lapedatu au avut fiecare câte un rol în viata mea. Sa nu uit pe francezii Alfred Barial, Henri Lebesgue, Eduard Gomsat, Labert Aftalion, Maurice Frechet. Cei mai importanti pentru mine în Franta au fost însa profesorii Emile Boul si Georges Darmois. Lor le ramân recunoscator ca m-au apreciat acum peste 60 de ani.

? Fiecare moment m-a pregatit pentru celalalt. Oricât de dure au fost conditiile mele de viata în România, am avut marea sansa de a nu ma pierde. Sunt extrem de bucuros ca am ajuns la concluziile mele stiintifice.

Legea entropeiei continua sa fie înconjurata de numeroase dificultati conceptuale si de tot atâtea controverse. Dar nu acesta este motivul pentru care majoritatea specialistilor în stiintele naturii sunt de acord ca ea ocupa o pozitie unica printre legile materiei. Sir Arthur Eddington a sustinut chiar ca ea detine "cea mai înalta" pozitie. Important este faptul ca descoperirea legii entropiei a dus la decaderea dogmei mecaniciste a fizicii clasice care spunea ca tot ce se întâmpla în orice domeniu de fenomene consta exclusiv din locomotie si, prin urmare, ca în natura nu exista schimbare irevocabila. Tocmai pentru ca legea entropiei proclama existenta unei asemenea schimbari, unii cercetatori au constatat destul de repede legatura ei intima cu fenomenele caracteristice structurilor vii. In prezent nimeni nu mai neaga ca economia proceselor biologice este guvernata de legea entropiei, nu de legile mecanicii.

Scriind aceasta carte mi s-a confirmat o veche idee, anume ca practic toate lucrarile pe care le socotim de obicei persoanel reprezinta doar câtiva stropi de originalitate peste un munte de cunostinte primite de la altii. Citind spalturile, mi-am putut da cel mai bine seama de imensa datorie pe care o am fata de profesorii mei si cât de numerosi sunt ei. In fruntea tuturor (si în inima mea) se afla parintii mei ? tatal meu care m-a învatat sa citesc, sa scriu si sa socotesc si care a sadit în mine samânta curiozitatii intelectuale, si mama mea, care, prin exemplul ei viu, m-a învatat valoarea muncii asidue.

Despre teritoriile mele – destul de numeroase trebuie s-o recunosc, si în multe domenii – as vrea sa precizez ca ele au fost elaborate în timp de câteva decenii, nu numai prin acumulare, ci si prin renuntarea la dogme. Trebuie sa recunosc ca acceptarea dialecticii m-a ajutat enorm. Concluziile la care am ajuns arata ca nu puteam sa fac fata sarcinilor de a descoperi cai noi fara pregatirea mea în matematica, fizica si statistica. Pe aceste trei discipline mi-am construit teoriile economice pentru care Paul Samuelson ma numeste "un pionier în economia matematica". Asta sunt. Pentru ca tot Samuelson a avut bunavointa sa spuna ca epoca actuala aproape m-a ajuns din urma. Iata de ce controversele iscate de legea entropiei si de analiza mea economica nu ma deranjeaza.

? Multe. Foarte multe. Dar sa spunem asa: despre România de alaltaieri (cea burgheza si capitalista) despre cea de ieri (comunista) si cea de azi, postcomunista.

Cunosc diferite situatii pentru fiecare dintre cele trei Românii; de fapt însa, e una singura: România eterna, si eu de aceasta ma simt legat pâna la moarte.

Despre România prezenta nu pot spune decât ca doresc sa se integreze cât mai curând în lumea libera. Am fost neplacut impresionat ca o serie de oameni cu raspunderi nu au raspuns scrisorilor mele ,care, e adevarat, erau semnale critice. Cred ca este nevoie de o imensa munca de îndreptare a situatiei economice si generale. Astept mult de la tineri; cred ca aveti un mare rol voi, tinerii profesori din facultatile românesti. E nevoie de toate competentele si calificarile ca si de un spirit nou.

Despre România comunista trebuie facut un studiu. Am trait experienta brutala a venirii comunistilor. Comunismul l-au adus tancurile rusesti. Pe Ceausescu l-am adus noi, românii. Ceausescu n-a fost comunist. De câte ori am fost în atra mi s-a spus ? nu suntem comunisti, suntem specialisti, suntem oameni care putem sa administram, sa organizam, sa planificam, dar nu suntem comunisti. Ei însusi marturiseau ca n-au nici o legatura cu Marx chiar daca îl mentionau din când în când, pentru ca Marx are o valoare pentru mase. Am sustinut ca regimul Ceausescu nu a fost comunist ci mai degraba o mafie similara cu cea din unele tari din America latina. Asa ca sub Ceausescu lucrurile au început sa se deterioreze si s-au deteriorat mereu. Sub comunisti inteligenta româneasca a fost capabila de renuntari pentru privilegii personale.

Despre România dinainte de 1940 as avea multe de spus. România a avut o perioada de aur începând cu sfârsitul primului razboi. Atunci a fost un fel de entuziasm pentru România Mare, si valorile care se acumulau au putut sa se exprime. Asta a continuat cu valori din ce în ce mai mari pâna când au venit comunistii.

Italienii au o vorba: pe fiecare om îl manânca paduchii lui, nu ai altora. Se aplica vorba asta cu puritate si cu o exactitate formidabile la ce s-a întâmplat cu România. Când s-a terminat cu comunismul în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria si România, Ungaria si Polonia au fost prezente în stiri alaturi de România. Unde am ajuns noi si unde sunt ei?

? Foarte lung, pentru ca nu exista ceea ce a existat – ai auzit de Enciclopedia României? Cât a costat ca sa se faca, cine a facut-o si cum a facut-o? Rnciclopedia s-a pornit aproape cu nici un ban: entuziasmul pentru România a fost ajutat de conjunctura economica; multi au fost fara bani, dar pentru România. Daca spiritul acesta se poate pastra, raspândi, întari, e foarte bine. Astazi însa nu se mai poate tine de unul singur, depinde de întreaga societate. Eu nu ajungeam la Universitate sa intru în clasa lui Țiteica la 8 dimineata la geometrie analitica, fara ca Țiteica sa nu simta, desi era în amfiteatru, si eu intram pe usa care era în spate, si sa arunce creta sau sa o lase din mâna pe catedra si sa spuna: tara asta, unde merge? Aia era România atunci! Cred ca de o mare valoare au fost Madgearu si Manoilescu. Eu nu am reusit sa ating rezultatele lui Mihai Manoilescu care este si astazi cotat peste tot. Pentru mine Mircea Vulcanescu a fost intelectualul cel mai bun si valoros din anii ?30-?40. Am fost la ambele procese în care l-au târât comunistii si am încercat sa-l scap. E greu sa gasim un text mai uman ca ultimul lui suvânt: sa nu ma razbunati. Am vrut matematicieni care si astazi sunt în linia întâi. Pentru cercetatori si pentru studenti. O sa gasesti numele lui Pompei, al lui Țiteica, al lui Lalescu, al lui Stoilov – din matematica vorbesc, pentru ca în altele nu ma pricep. Asa ca nu cred sa existe vreo ratiune care sa împiedice dezvoltarea valorilor intelectuale.

Patriotismul exagerat poate sa duca la dictatura, dar patriotismul natural cred ca e un avantaj, un factor pozitiv.

? N-as putea sa spun ca ideea mea despre viitor este optimista sau pesimista. Sunt acuzat, am fost acuzat ca sunt pesimist si ca prin urmare – spun ei – teoria mea n-are valoare. Eu nu sunt pesimist, dupa cum cineva care ar prezice o furtuna pe baza evaluarilor meteorologice nu este pesimist. Asa ca, sunt realist. Profund realist, asa cum ma uit la ce se întâmpla pe Pamânt, care e casa noastra, hanul nostru, socotesc ca, cu cât ne-am apropiat mijloace de existenta mai placute, mai extraordinare, cu atât ne-am apropiat de elementul final, când n-o sa mai existe pe Pamânt nici un gram de energie. Asa ca, în ceea ce priveste în particular România, ea o sa mearga împreuna cu toate celelalte, pentru ca astazi una dintre marile dificultati politice este creata de faptul ca oamenii din Tasmania, Tahiti si orice alta tara nedezvoltata au totusi posibilitatea sa vada la TV cum unii oameni umbla în automobile elegante, cum se îmbraca si ce manânca si atunci se creeaza un fel de invidie: de ce ei si nu noi? Nu cred ca omenirea se îndreapta cu pasi repezi spre o nenorocire, dar viitorul este mai mult trist decât vesel.

Savant profund original ? matematician, statistician, fizician, convertit la studiul economic, Nicholas Georgescu Roegen (1906-1994) reprezinta un caz deosebit în galeria oamenilor de stiinta români din acest veac.

Contributiile sale remarcabile, bucurându-se de o larga recunoastere, i-au adus aproape toate titlurile stiintifice meritate: profesor emerit si profesor de onoare la Universitatea Vanderbilt, membru de onoare al Asociatiei Economice Americane, membru al diferitelor organizatii stiintifice din America si din Europa, inclusiv al Academiei Americane de Arte si Stiinte, membru de onoare al prestigioasei institutii stiintifice "Phi-Beta-Kappa" de la Universitatea din Vanderbilt, Visiting Profesor si invitat sa tina conferinte la marile universitati din lume, inclusiv la Academia Româna si la universitati din România. Numeroase universitati europene i-au acordat titlul de doctor honoris causa, iar Academia Româna l-a ales membru de onoare în 1990.

La 30 de ani publica una dintre cele mai semnificative contributii ale sale la dezvoltarea stiintei economice, Teoria comportamentului consumatorului. In 1966, îi apare Analytical Economics Issues and Problems un provocator, lung, dens, erudit eseu de filosofie economica. Intreaga gândire roengeniana este aici. Ulterior The Entropy Law and the Economic Process (Legea entropiei si procesul economic ? 1971), iar apoi Energy and Economic Myths (1976) dezvolta demersul sau, vizând reconstructia din temelii a teoriei si practicii economice.

In 1979 apare, pentru prima oara, sub regimul comunist, o carte a sa, Legea entropiei si procesul economic, în tara natala, de unde emigrase în 1948 si devenise – atât el cât si opera sa – proscris. Cu ocazia vizitei sale în tara, atunci, N. Georgescu Roegen adreseaza multumiri tuturor profesorilor sai, români si straini, precum si directorului Editurii Politice, prof. Valter Roman, care, scria savantul, ?a luat initiativa publicarii acestei traduceri într-o colectie Idei contemporane, în care autorii si subiectele sunt selectionate cu multa grija". Traducerea volumului apartinea doamnei Georgeta Bolomey, colaboratoare la revista Magazin istoric.

Dupa revolutia din decembrie 1989, N. Georgescu Roegen a purtat corespondenta cu premierul primelor guverne din 1990-1991, Petre Roman, iar din 1996 în colectia Bibliotecii Bancii Nationale (coordonator prof. univ. dr. Mugur Isarescu) au aparut mai multe volume din si despre opera savantului în coordonarea generala a prof. Aurel Iancu, membru corespondent al Academiei Române. Volumele – aparute în editura Expert ? au fost îngrijite de prof. dr. Gheorghe Dolgu si prof. dr. Ihor Lemnij.

Potrivit dorintei sale exprese, urna cu ramasitele pamântesti ale lui Nicholas Georgescu Roengen se afla depusa din 1995, de sotia sa, într-o cripta a cimitirului Bellu.

1Interlocutorul meu m-a prevenit ca tot ceea ce îmi spune nu reprezinta o elaborare noua, ci o relatarea biografica si unele puncte de vedere asupra vietii si stiintei, exprimate de-a lungul timpului.

2

 ^{Intre timp, din 1996, prin grija Bancii Nationale a României si a guvernatorului Mugur Isarescu au aparut la Editura Expert patru volume din scrierile datorate lui Nicolae Georgescu Roegen. Cât de fericit ar fi fost sa le vada!}