Capcana Comitetului Român pentru Repatrieri

Istoria românilor la jumătatea celui de-al șaselea deceniu al secolului XX a fost influenţată de numeroase evenimente interne și internaţionale, prin care s-a pus capăt ultimelor speranţe de ajutor occidental pentru cei care încă mai sperau în materializarea mitului iluzoriu ?Vin americanii!?[1]. Dintre aceste evenimente care au definit etapele ulterioare ale regimului ?dictaturii proletariatului?, îndeosebi în sensul ieșirii acestuia din relativa izolare diplomatică datorată apartenenţei la ?lagărul socialist?, s-au remarcat: atacarea și ocuparea Legaţiei Republicii Populare Române de la Berna de către un grup de patru exilaţi conduși de sculptorul Oliviu Beldeanu, care au luat ostatici pentru a obliga autorităţile din ţară să elibereze anumiţi deţinuţi politici anticomuniști (14/15 februarie 1955)[2]; adoptarea de către Prezidiul Marii Adunări Naţionale a unui decret privind încetarea stării de război cu Germania, survenită la 24 august 1944 (7[3] sau 11 martie[4]); propunerea înaintată guvernului american privind începerea de tratative pentru reglementarea unor probleme bilaterale aflate în suspensie, printre care cea a despăgubirilor economice pentru bunurile naţionalizate (7 martie) și acceptul pentru luna octombrie[5], precum și începerea de tratative cu britanicii[6]; vizita la București a liderilor sovietici Andrei A. Gromîko și mareșalul Gheorghi Konstantinovici Jukov (15 aprilie)[7]; adoptarea unui decret privind acordarea de ajutoare soţiilor militarilor în termen lipsite de posibilităţi materiale de existenţă (22 mai)[8]; semnarea Tratatului de prietenie, colaborare și asistenţă mutuală dintre statele socialiste, cu ocazia conferinţei găzduite de Varșovia în zilele de 11-14 mai[9], acţiune politico-militară recunoscută juridic de către M.A.N. la 30 mai[10], ca o replică militară la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, în care fusese inclusă Republica Federală a Germaniei  în octombrie 1954[11]; eliberarea unei părţi a foștilor demnitari deţinuţi în penitenciarul de la Sighet după arestarea din 5/6 mai 1950 (5 iulie)[12]; înfiinţarea Ministerului Colectărilor, instrument al falimentării gospodăriilor ţărănești individuale și al colectivizării forţate (4 august)[13]; participarea R.P.R. la prima Conferinţă Internaţională de la Geneva privind folosirea energiei atomice în scopuri pașnice (8-21 august)[14]; vizita oficială la București a dictatorului sovietic Nikita Sergheevici Hrușciov cu ocazia celei de-a 11-a aniversări a ?eliberării? României ?cu sprijinul U.R.S.S.? (22 august)[15]; anunţarea Hotărârii guvernului R.P.R. de a reduce efectivele Forţelor Armate cu 40. 000 de oameni, începând cu 1 decembrie (30 august)[16]; adoptarea Decretului Prezidiului M.A.N. privind graţierea unor pedepse și aministierea unor infracţiuni politice (25 septembrie)[17]; revenirea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în fruntea Partidului Muncitoresc Român cu ocazia Plenarei Comitetului Central din 30 septembrie-1 octombrie și predarea funcţiei de prim-ministru lui Chivu Stoica (3 octombrie)[18]; vizitele unei delegaţii de partid și de stat conduse de Gh. Gheorghiu-Dej în Republica Populară Democrată Coreeană (2-5 octombrie), Republica Populară Mongolă (6-8 octombrie)[19], urmate de vizita de răspuns a dictatorului nord-coreean Kim Ir Sen în perioada 13-17 iunie 1956[20]; arestarea, la 18 octombrie[21], urmată de anchetarea, judecarea și condamnarea la muncă silnică pe viaţă a lui Gavril Vatamaniuc, liderul rezistenţei anticomuniste din Munţii Bucuvinei (30 iulie 1956)[22]; restituirea bunurilor, caselor și terenurilor șvabilor din Banat deportaţi în Bărăgan (Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2694 din 7 decembrie)[23]; recunoașterea ?neutralităţii permanente? a Austriei (8 decembrie)[24]; anunţarea reducerii ?duratei serviciului militar activ de la 3 ani la 2 pentru militarii în termen din Forţele Armate, trupele M.A.I. și unităţile de construcţii? (21 noiembrie)[25]; admiterea R.P.R. în Organizaţia Naţiunilor Unite (14 decembrie)[26], alături de Republica Populară Ungară și alte 14 state, unele tot ?democraţii populare?[27]; reconfirmarea lui Gh. Gheorghiu-Dej în funcţia de prim-secretar al C.C. al P.M.R. cu ocazia celui de-al II-lea Congres, devenit după 1965 al VII-lea al P.C.R. (23-28 decembrie)[28], ocazie în care Nicolae Ceaușescu și Alexandru Drăghici au fost primiţi în Biroul Politic, ca membri supleanţi[29]; desfiinţarea cotelor obligatorii din produsele agricole (21 ianuarie 1956)[30]; recenzarea populaţiei (21 februarie)[31]; ?ca o reflectare directă a bunelor raporturi statornicite între P.C.R. și P.C.U.S.?, o delegaţie de partid și de stat, condusă de Gh. Gheorghiu-Dej, a participat la lucrările celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice[32], la finalul căruia a fost prezentat de către N.S. Hrușciov un ?raport secret? privind consecinţele cultului personalităţii lui Stalin[33], care a fost apreciat că avusese ?un rol contradictoriu? pentru că, deși ?a dezvoltat teoria marxist-leninistă într-o serie de probleme?, a încălcat ?justa îmbinare a centralismului (?) cu un larg democratism? și ?normele leniniste ale vieţii de partid și ale legalităţii socialiste?, admiţând unele ?represiuni nejustificate?, ceea ce a dus inevitabil la ?o ruptură între teorie și practică? (25 februarie)[34]; desfășurarea ?campaniei electorale? și a ?alegerilor? de deputaţi pentru sfaturile populare, ?câștigate? de guvern cu 99%, prin Frontul Democraţiei Populare, unicul candidat (11 martie)[35]; decretarea punerii în libertate, înainte de termen, pe baza muncii prestate și a bunei comportări, a deţinuţilor condamnaţi pentru delicte comune (15 martie)[36]; eșuarea tentativei iniţiate de Miron Constantinescu[37] și Iosif Chișinevschi[38] de a-l înlocui pe Gh. Gheorghiu-Dej din fruntea P.M.R. cu ocazia Plenarei lărgite din 23-25 martie[39], acţiune  finalizată cu înfrângerea celor doi complotiști după discuţiile din ședinţele Biroului Politic din 3-4, 6 și 12 aprilie[40]; a 8-a sesiune a M.A.N., care ?a adoptat în unanimitate? și la pachet numeroase acte normative, printre care și legea bugetului de stat și legile pentru modificarea legii de organizare judecătorească, pentru modificarea Codului de procedură penală, respectiv pentru modificarea și completarea Codului Familiei (27-29 martie)[41]; semnarea de către R.P.R. și unele ţări socialiste a acordului de înfiinţare a Institutului unit de cercetare nucleară de la Dubna, U.R.S.S., al cărui statut a fost semnat în septembrie[42]; înfiinţarea Ministerului Gospodăriilor Agricole de Stat, alt instrument al colectivizării forţate (4 aprilie)[43]; anunţarea reușitei încheierii acestei jefuiri instituţionalizate a ţăranilor din raionul Negru Vodă, regiunea Constanţa (13 aprilie)[44]; legiferarea dreptului de reîntoarcere în localităţile de origine a tuturor persoanelor strămutate, care primeau și casele și terenurile posedate anterior (H.C.M. nr. 623 din 14 aprilie)[45]; încetarea activităţii Cominformului (17 aprilie)[46]; semnarea unui protocol cu U.R.S.S. pentru livrarea unor instalaţii necesare construirii unui centru de televiziune, unei fabrici de cauciuc sintetic și unei uzine de sodă caustică electrolitică, acţiune apreciată de propaganda oficială ca fiind ?o nouă dovadă concretă a ajutorului continuu pe care ni-l dă Uniunea Sovietică pentru dezvoltarea economiei și culturii noastre?[47]; discutarea în ședinţa Biroului Politic a lucrărilor de coordonare a planurilor cincinale ale statelor membre ale Consiliului pentru Ajutor Economic Reciproc (19 aprilie)[48]; eliberarea unui număr important de deţinuţi politici social-democraţi anticomuniști[49] ca urmare a acceptării de către C. Titel Petrescu a cererii comuniștilor privind reconsiderarea publică a poziţiei sale anticomuniste din 1946[50], precum și a intervenţiei liderului laburist Hugh Gaitsckell pe lângă N.S. Hrușciov[51] (25 aprilie)[52]; readmiterea R.P.R. printre membrii Organizaţiei Internaţionale a Muncii (11 mai)[53]; desfășurarea la București a unei consfătuiri a tinerilor scriitori (20-22 martie)[54] și a congresului scriitorilor (18-23 iunie), la care unii dintre participanţi au cerut înlăturarea dogmatismului și a controlului dogmatic, în timp ce ?maestrul? Mihail Sadoveanu a fost ales președinte al Uniunii, iar Mihai Beniuc a fost reales prim-secretar al Uniunii Scriitorilor[55]; reducerea timpului de lucru sub 8 ore pentru anumite categorii profesionale; primirea cu entuziasm firesc a veștii privind decizia sovietică de restituire a unei părţi a tezaurului românesc depus spre păstrare în timpul primului război mondial[56], solemnitatea având loc la 6 august la Marele Palat al Kremlinului[57]; ?într-o atmosferă de muncă avântată a întregului nostru popor pentru înfăptuirea obiectivelor primului an al noului cincinal?, s-a desfășurat Congresul al VI-lea al Uniunii Tineretului Muncitoresc (27-30 iunie)[58]; anunţarea reducerii efectivelor Ministerului Afacerilor Interne (iunie)[59]; stabilirea de către Plenara C.C. al P.M.R. a măsurilor de transformare socialistă a agriculturii (16-17 iulie)[60]; vizita oficială la București a dictatorului iugoslav  Iosif Broz Tito (23-26 iunie)[61] și vizita de răspuns a lui Gh. Gheorghiu-Dej (20-29 octombrie)[62]; dezbaterea problemei refugiaţilor în cadrul lucrărilor Consiliului Economic și Social al O.N.U.[63], la care a luat cuvântul și observatorul din partea R.P.R., B. Șerban (13 iulie)[64], secondat mai târziu de Eduard Mezincescu[65]; anunţarea unei noi reduceri a Forţelor Armate, cu încă 20. 000 de militari (12 iulie)[66]; acceptarea R.P.R. ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Știinţă și Cultură (12 iulie)[67], vizita directorului general Luther Evans la București (septembrie)[68] și participarea unei delegaţii române la cea de-a X-a sesiune a Conferinţei Generale de la New Delhi[69], ocazie în care R.P.R. a fost aleasă în Comitetul rapoartelor statelor membre (octombrie-noiembrie)[70]; semnarea Convenţiei U.N.E.S.C.O. (27 iulie)[71]; trecerea unei părţi a Armatei Roșii din R.P.R. în R.P. Ungară pentru reprimarea revoltei (23 octombrie)[72], considerată de propaganda românească ca fiind o ?acţiune criminală a contrarevoluţiei?[73], responsabilă  de ?atrocităţile sîngeroase săvîrșite de bandele de asasini fasciști la Budapesta și în alte orașe ale Ungariei?[74]; înfiinţarea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, organizaţie specializată a O.N.U. cu sediul la Viena, al cărei membru fondator a fost și R.P.R. (26 octombrie)[75]; publicarea Hotărârii C.C. al P.M.R., a Consiliului de Miniștri și a Consiliului Central al Sindicatelor cu privire la stabilirea câștigurilor minimale nete ale muncitorilor, acordarea de alocaţii de stat pentru copii și majorarea minimului de pensie la bătrâneţe, invaliditate și I.O.V.R. (30 octombrie)[76], idee care ar fi fost recomandată încă din 15 mai de către participanţii la ședinţa Biroului Politic al P.M.R.[77]; revolta studenţilor din Cluj, Timișoara, București și Iași pentru sprijinirea revoluţiei din Ungaria și replica dură a autorităţilor (30-31 octombrie), care a dus inclusiv la condamnarea la pedepse privative de libertate[78]; vizita la București a liderilor sovietici N.S. Hrușciov și Gheorghi Maksimilianovici Malenkov, prilejuită de criza ungară și discutarea posibilităţilor de colaborare pentru înăbușirea acesteia (1 noiembrie)[79];  Hotărârea Secretariatului C.C. al P.M.R. privind reorganizarea gărzilor muncitorești, concepute ca ?unităţi de luptă destinate să asigure, în principal, autoapărarea întreprinderilor, cât și ajutorarea organelor de stat în acţiunea de apărare a ordinii împotriva elementelor contrarevoluţionare care ar încerca să lovească în cuceririle poporului muncitor?[80];  aducerea, întemniţarea și anchetarea la Snagov a liderilor revoluţiei ungare, în frunte cu Imre Nagy[81]; numirea[82] și participarea[83] unei delegaţii a R.P.R. la cea de-a XI-a sesiune a Adunării Generale a O.N.U., care s-a deschis la 12 noiembrie la New York[84]; vizita la Budapesta a unei ?delegaţii de partid și stat?, condusă de Gh. Gheorghiu-Dej (21 noiembrie)[85]; vizita la Moscova îndeosebi pentru negocieri economice a unei delegaţii condusă de primul ministru Chivu Stoica[86], ocazie în care partenerii au reafirmat că ?principiile expuse în Declaraţia guvernului U.R.S.S. din 30 octombrie 1956 cu privire la bazele dezvoltării și întăririi continue a prieteniei și colaborării dintre Uniunea Sovietică și celelalte ţări socialiste vor contribui la întărirea pe mai departe a prieteniei între popoarele celor două ţări, întrucât aceste principii corespund pe deplin ţelurilor pe care le urmărește și România? (26 noiembrie-3 decembrie)[87]; declanșarea grevei foamei de către deţinuţii politici din Penitenciarul Aiud (decembrie)[88]; anunţarea poziţiei faţă de propunerile sovietice privind dezarmarea și reducerea încordării internaţionale[89]; adoptarea de măsuri economice mai liberale de către Plenara C.C. al P.M.R. din 27-29 decembrie, datorită impactului revoluţiei ungare: înlocuirea sistemului de cote obligatorii cu sistemul de contractări și achiziţii, îmbunătăţirea sistemului de salarizare, repartizarea unei părţi mai mari din venitul naţional pentru producţia bunurilor de larg consum[90]. 

Deoarece s-a adresat îndeosebi exilului, un alt eveniment important ? care nu prea apare în cronologiile, monografiile și/sau sintezele istorice publicate până în prezent ? este cel al înfiinţării Comitetului Român pentru Repatriere în 1955, după același model sovietic impus și celorlalţi sateliţi. Scopul declarat al acestei instituţii capcană a fost dublu, preponderent politic dar și umanitar, intern și internaţional, realizat prin: contracararea acţiunilor anticomuniste ale exilaţilor, îndeosebi a celor privind înfiinţarea și organizarea de asociaţii pentru sprijinirea refugiaţilor[91]; atragerea acestora în ţară prin promisiuni ademenitoare sau măcar provocarea de noi dispute între grupările politice care se înfruntau deschis; oferirea posibilităţii de repatriere celor care se încadrau în prevederile legislaţiei emise în acest sens, acceptau această ofertă riscantă și nu se pronunţaseră deschis împotriva regimului[92].

Oficial, ideea înfiinţării unei asemenea instituţii a fost discutată în ședinţa Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 23 martie 1955, întrunită pentru fixarea măsurilor care trebuiau luate pentru finalizarea cazului Berna[93]. Acţiunea a fost comandată și coordonată de la Moscova prin consilieri, așa cum s-a întâmplat în toate ţările satelite, pentru a continua operaţiunea sovietică pilot, începută în 1953 în Israel[94].

Primul pas organizatoric vizibil opiniei publice a fost adoptarea, la 26 iunie 1955, a ?Decretului Prezidiului M.A.N. a R.P.R. pentru înlesnirea repatrierii unor cetăţeni și foști cetăţeni romîni și amnistierea celor repatriaţi?[95]. Cronologic, acest act juridic a fost ultimul promulgat în statele satelite Moscovei, situaţie favorabilă contestatarilor acestei acţiuni diversioniste[96].

Al doilea pas vizibil a fost înfiinţarea Comitetului Român pentru Repatriere, eveniment găzduit la 18 noiembrie de sala A.S.I.T. din București. Ordinea de zi, aprobată în unanimitate conform uzanţei vremii, a vizat: constituirea Comitetului și măsurile pentru organizarea activităţii acestuia: întocmirea unui proiect de regulament de funcţionare al Comitetului și atribuţiile lui; întocmirea unui plan de activitate; editarea unui ziar propagandistic adresat și distribuit exlusiv emigraţiei[97]; înfiinţarea unei instituţii care să se ocupe de ?încadrarea în muncă a celor care se repatriază?; stabilirea unui sediu al Comitetului[98].

Sediul declarat al Comitetului a fost stabilit în Berlinul de Est (Pankow Parkstrasse 19, telefon 48.13.94), motiv pentru care s-a trimis guvernului Republicii Democrate Germane o scurtă scrisoare de mulţumire?[99]. Conform procedurii, stabilirea locaţiei acestui sediu a fost impusă de la Moscova, care înfiinţase acolo anterior o asemenea instituţie[100].

În același prim număr al ziarului[101], au fost publicate alte două texte cu caracter organizatoric: ?Apelul? Comitetului adresat ?dragilor compatrioţi? din exil, prin care aceștia erau invitaţi să se repatrieze[102], completat ulterior cu articole de genul ?Un act de mărinimie?[103] și ?În sprijinul repatriaţilor?[104], respectiv o intervenţie pe lângă guvernul R.P.R., prin care se solicita aprobarea pentru înfiinţarea Comitetului și editarea ziarului acestuia[105]. Baza publicistică a fost constituită de articolele cu vădită tentă propagandistică, scrisori sau memorii despre viaţa din exil, semnate de cei deja repatriaţi sau alţi interesaţi, respectiv nesemnate: ?Reîntors în patrie?, lt.col. Sterian Baiulescu; ?În pribegie ? nici mămăliga n-are gust?, Eva Dragomir; ?Ziua așteptată a venit?, Ștefan Luca; *** ?Scrisoarea d-rului Ionel Pop?, din Cluj[106]; *** ?Cărţi noi despre Romînia?; *** ?Adevărul nu poate fi ascuns?; *** ?O fotografie și cîteva cifre?; *** ?Ne mîndrim cu succesele lor?. N-au lipsit fotografiile, o poezie cu titlul ?Întoarcerea fiului risipitor?, semnată de N. Tăutu, precum și sloganul ?Răspîndiţi Glasul Patriei?[107].

Înfiinţat de George Ivașcu sub egida Ministerului Afacerilor Interne, ziarul pretindea că avea redacţia și administraţia în aceeași locaţie cu Comitetul[108], unde erau invitaţi să se adreseze doritorii de repatriere[109]. Ca o contrapondere la posturile de radio occidentale care emiteau în limba română, guvernul a însărcinat Comitetul să dubleze propaganda scrisă prin emisiuni radiofonice destinate exilaţilor, dar care puteau fi recepţionate și în ţară[110]. Publicitatea făcută odată cu fiecare emisiune și apariţie a ziarului a fost întărită la un moment dat cu anunţuri și fotografii privind difuzarea unor romanţe cântate de surorile Mia Braia (emisiunile din 6 și 7 decembrie 1956, ?De ce nu vii?) și Ioana Radu (20 și 21 decembrie, ?Te-aștept pe-același drum?), ale căror versuri au fost publicate alături de fotografiile cântăreţelor, pentru a întări și mai mult efectul psihologic[111].

Începând cu a doua apariţie, propaganda ziarului a început să fie structurată pe patru mari teme, însoţite de fotografii alb-negru: articole de fond pe prima pagină, apoi succesiv ?Cei dragi vă cheamă?, ?Vă scriem de acasă? și ?Noul chip al Patriei?[112], temă redenumită ulterior ?Romînia în viaţa internaţională?[113].

Spaţiul tipografic din primii doi ani de apariţie a fost folosit intens pentru atragerea exilaţilor prin mijloacele considerate a fi cele mai eficiente: scrisori deschise adresate personalităţilor care s-au remarcat prin acţiunile anticomuniste (avocatul Vasile C. Dumitrescu[114], gl. Platon Chirnoagă[115], dr. Ion Popa[116], socialistul Eftimie Gherman[117], col. Dumitru Alexandrescu[118], familia regală[119], romancierul Constantin Amăriuţei[120]), organizaţiilor românești din exil (Comitetul Naţional Român[121], organizaţiile din R.F.G.[122], Asociaţia combatanţilor de la München[123], liderii legionari[124], posturile de radio ?Vocea Americii?[125] și ?Free Europe?[126]), presei anticomuniste occidentale[127] și cea a exilaţilor[128], grupurilor profesionale (preoţi și călugări[129], foștii generali și ofiţeri[130], marinari[131], studenţi[132]); dezvăluiri privind condiţiile de viaţă ale exilaţilor[133] și prizonierilor de război[134]; încercările exilaţilor de obstrucţionare a operaţiunii de repatriere[135]; publicarea unor pastorale ale P.F. Părinte Patriarh Justinian[136], scrisori, interviuri, articole și cuvântări politice ale personalităţilor din ţară care aveau mare putere de persuasiune (Constantin Titel Petrescu[137], Tudor Arghezi[138], Gheorghe Tătărescu[139], George Călinescu[140], Lucian Blaga[141], Iuliu Haţieganu[142], Nicolae Gh. Lupu[143]); prezentarea succesului operaţiunii de repatriere[144], primirii[145] și vieţii ?îmbelșugate? a repatriaţilor[146], precum și a celorlalţi cetăţeni[147]; ?regimul democraţiei populare?[148], succesele externe[149] și aprecieri ale străinătăţii[150]; articole ale redactorilor și scrisori cu invitaţii de repatriere adresate de diverși cetăţeni[151], grupuri de repatriaţi[152] și ?adunări obștești? întrunite special în acest scop, care redactau ?chemări? purtând sute de semnături[153]; colaje de scurte atacuri la adresa posturilor de radio și presei occidentale anticomuniste, precum și a familei regale, presei, organizaţiilor și liderilor exilului[154].  

Din arsenalul metodelor de lucru propagandistic al redactorilor n-au lipsit întâlnirile cu grupuri de refugiaţi, mediatizate apoi pe larg[155]. Un astfel de eveniment a avut în vedere perspectiva aniversării unui an de apariţie a revistei[156], moment apreciat ca aducător de bilanţ ?rodnic?[157]. Redacţia a inserat într-o casetă și opinii de la cititorii din străinătate, susţinători deschiși[158].   

Anterior, pentru asigurarea unui cât mai mare succes al acţiunii diversioniste, la mijlocul lunii iunie 1956 s-a publicat știrea conform căreia primul termen de repatriere a fost prelungit până la 30 decembrie 1958[159]. Tot atunci s-au adoptat alte decrete care prevedeau acordarea de credite pe termen lung, pensii, ajutoare sociale și diverse înlesniri fiscale (Decretul nr. 205, din 21 aprilie)[160], respectiv restituirea către ?cetăţenii români de naţionalitate maghiară și germană? și celor care se repatriau a caselor de locuit și terenurilor din jurul acestora, trecute anterior în proprietatea statului[161].

Din punct de vedere procedural, acţiunea de repatriere s-a realizat prin oficiile diplomatice din străinătate, care au organizat și plătit deplasările spre ţară îndeosebi în grupuri compacte, transportate cu trenul și vaporul[162]. Unii exilaţi au trimis scrisori Comitetului pentru a cere lămuriri suplimentare, între care și cele despre adresele reprezentanţelor diplomatice[163], termenul de repatriere[164], posibilităţile de găsire a unui loc de muncă după repatriere[165], corespondenţa cu ţara[166] și obiectele care puteau fi transportate. În acest sens, ca facilităţi, erau scutite de taxe vamale: îmbrăcămintea, mobila, obiectele de uz casnic, aparatele de radio, mașinile de cusut, motocicletele etc[167].

În cazul grupurilor mari, cum a fost cazul celor care au plecat din Berlin la 9 aprilie și 11 mai 1956, Comitetul a cerut prezenţa repatriaţilor la sediul său cu o zi-două mai devreme, unde i-a găzduit în clădirea organizaţiei de ajutor ?Volksolidarite?, situată în vecinătatea gării. În acest timp, colaboratorii Comitetului se îngrijeau de completarea formalităţilor birocratice și pregătirea bagajelor pentru a fi expediate cu același tren cu care urmau să plece și repatriaţii. Certificatele de repatriere au fost înmânate de consul, ceea ce a constituit ?un moment de puternică emoţie?[168]. Pentru asigurarea siguranţei bagajelor, Comitetul a cerut ca expedierea acestora să se facă numai prin gara Ostbanhof, scriind pe fiecare colet numele proprietarului și ţara de destinaţie. În plus, se mai solicita ca schimbarea mărcilor vest-germane să se facă numai la ?organele financiare ale Republicii Democrate Germane?, încercându-se astfel evitarea rătăcirii bagajelor și ?inducerea în eroare de către traficanţii de valută?[169]. Pentru obţinerea unui important efect psihologic, numele unora dintre repatriaţi au fost publicate în numeroase articole, inclusiv în liste speciale[170].

Despre succesul declarat al acţiunii de repatriere avem date oferite de Comitet în acea perioadă, respectiv 4. 137 până la 20 iunie 1956[171] și aproape 5000 la 1 septembrie același an. Mare parte erau etnici germani[172], dintr-un număr de aproximativ 390.000 de cetăţeni români care se găseau în afara Cortinei de Fier[173]. Sperând să ?dezarmeze emigraţia combatantă anti-comunistă? și încercând ?zadarnic să atragă în mreje refugiaţi cu vază pentru a-i utiliza împotriva Apusului?, guvernanţii s-au văzut obligaţi să se mulţumească și să se laude numai cu ?bătrâni singuratici, chinuiţi de dorul ţării, rataţi (…) neisprăviţi, în majoritate Români (…) visând să retrăiască viaţa ușoară de pe vremuri?[174], mulţi plecaţi în perioada interbelică și deci necunoscători ai dramaticelor realităţi postbelice[175]. Cheltuielile făcute pentru repatrierea acestora n-au fost aduse încă la cunoștinţa opiniei publice, probabil și pentru că nu s-a ţinut o evidenţă periodică și/sau nu s-a făcut o evaluare ulterioară sau poate pentru că imensa sumă de 100. 000 de $/repatriat, recunoscută de guvernanţii polonezi, era/este valabilă și în cazul românesc[176].

Comitetul Român pentru Repatrieri a avut numeroși adversari: cel mai redutabil în interior, respectiv realitatea regimului criminal și prezenţa sălbaticei Armate Roșii de ocupaţie[177]; în exterior, cei mai importanţi adversari au fost atât instrumentele de propagandă anticomunistă occidentale instituţionalizate și cele aparţinând exilaţilor, existente la acea dată ? gen posturile de radio, presa scrisă[178] și diverse comitete ?, cât și altele noi, înfiinţate special. Dintre acestea din urmă, s-a remarcat activitatea ?Comitetului de oprire a campaniei comuniste de repatriere? [179], instrument iniţiat și folosit de aceeași sprijinitori ai înfiinţării regimului sovietic leninist și al salvării lui din faţa ameninţării naziste, respectiv guvernul S.U.A.

În articolele îndreptate împotriva celor care se opuneau deschis acţiunii repatrierii, redactorii ?Glasul Patriei? au incriminat inclusiv Înaltul Comisariat O.N.U. pentru problemele refugiaţilor, aducându-se ca argumente chiar situaţiile adverse întâmpinate și povestite de unii dintre cei circa 70. 000 găzduiţi în cele 200 de lagăre europene[180].     

Părerea exilaţilor faţă de ?curajoșii? care s-au repatriat, exprimată public de cei implicaţi politic, militar și/sau fără griji materiale, a fost una negativă[181], inclusiv prin deplângerea și incriminarea părăsirii luptei pentru ?restaurarea independenţei naţionale și a libertăţii?[182] în schimbul beneficierii de mincinoasele promisiuni propagandistice comuniste[183].

Începută la comandă externă, acţiunea repatrierii a fost torpilată iremediabil tot de factorul extern, respectiv surprinzătoarea revoltă antisovietică din Ungaria, revelatoare pentru toţi cei care mai credeau încă în mitul iluzoriu ?Vin americanii!?. Ulterior, tactica repatrierii a fost schimbată tot conform noii realităţi internaţionale: mitul coexistenţei pașnice propus de liderul sovietic N.S. Hrușciov. Astfel, treptat accentul a fost mutat definitiv și aproape exclusiv pe intelectuali, lideri de opinie și publiciști[184]. Noua diversiune a avut un succes minor[185], între care neașteptata consimţire a cumpărării tăcerii acceptată de celebrul Pamfil Șeicaru din motive de sărăcie[186]. În noul context, un rol important a revenit zvonisticii, metodă eficientă pentru discreditarea personalităţilor controversate politic, gen Mitropolitul Visarion Puiu[187] și muzicianul George Enescu.

ANEXE

[1]

DECRETUL
Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române

Pentru înlesnirea repatrierii unor cetăţeni și foști cetăţeni  români și amnistierea celor repatriaţi

Pentru a da posibilitatea întoarcerii în ţară cetăţenilor și foștilor cetăţeni români aflaţi peste hotare și care doresc să se reîntoarcă în patrie pentru a se integra în munca constructivă a poporului român,

Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române emite următorul

DECRET

Art. 1. ? Se amnistiază toate infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau legi speciale ? cu excepţia crimei de omor prevăzută și pedepsită de art. 463 și 464 Cod Penal ? săvîrșite de cetăţenii sau foștii cetăţeni români, care la data publicării prezentului Decret se află în afara hotarelor Republicii Populare Române, dacă obţin autorizarea de reîntoarcere și dacă se întorc în ţară pînă la 23 August 1956.

Art. 2. ? Cei prevăzuţi la art. 1 din prezentul Decret și care vor să se întoarcă în ţară se pot adresa oricărui oficiu diplomatic sau consular al Republicii Populare Române cerînd autorizarea de reîntoarcere în ţară.

Art. 3. ? Foștii cetăţeni români aflaţi în afara hotarelor ţării și care beneficiază de amnistie în condiţiile prezentului Decret recapătă cetăţenia Republicii Populare Române din momentul intrării lor în ţară.

Art. 4. ? Persoanele care au pierdut cetăţenia română, dacă voiesc și se întorc în ţară pînă la data de 23 August 1956, pe baza autorizaţiei obţinute, redobîndesc cetăţenia Republicii Populare Române din momentul intrării în ţară.

Art. 5. ? De efectele redobîndirii cetăţeniei Republicii Populare Române, în condiţiile prezentului Decret, beneficiază și soţul și copiii minori care se reîntorc în ţară.

Președintele Prezidiului Marii Adunări Naţionale

PETRU GROZA

Secretarul Prezidiului Marii Adunări Naţionale

AVRAM BUNACIU

26 iunie 1955

Sursa: ?Glasul Patriei?, an I, nr. 1, 10 decembrie 1955, p. 1; foaia volantă editată la 20 iunie 1956 sub titlul ?Noi înlesniri pentru cei ce vor să se repatrieze?, p. 1; Faximilele 1 și 2.

[2]

?B.I.R.E.? DĂ ÎNCĂODATĂ SEMNALUL DE ALARMĂ:
CE URMĂREȘTE DECRETUL DE AMINITIERE R.P.R.-IST – Restratificarea trebue luată în serios

Am fost primii și singurii din toată presa exilului românesc, care încă din luna Decembrie 1953 (vezi ?B.I.R.E.? No. 169) am dat semnalul de alarmă, arătând că Moscova va întreprinde o vastă acţiune pentru a aduce refugiaţi în ţările lor de origină, începutul fiind făcut în Israel. Scriam atunci: ?Mașinaţiunile comuniste trebuesc împiedicate și CEA MAI IMPORTANTĂ MISIUNE a diverselor noastre Comitete, Organizaţii și Ligi este în momentul de faţă a da alarma?. NIMENI INSĂ NU A AVUT URECHI DE AUZIT. Oamenii exilului românesc au avut alte preocupări: acelea de a se calomnia, insulta, denunţa. În timpul acesta Moscova lucra. Rezultatele se văd astăzi. Am anunţat în No. trecut, că guvernul comunist dela București a publicat un decret de amnistiere care vizează numai pe refugiaţi. RPR-ul era ultima ţară satelită care prezenta un asemenea decret, care NU POATE ÎNȘELA DECÂT PE NAIVI. Căci să vedem ce spune acest decret care cuprinde 5 articole și în al cărui preambul se arată că el a fost emis pentru a da posibilitatea întoarcerii în ţară a cetăţenilor și foștilor cetăţeni români AFLAȚI PESTE HOTARE și cari doresc să se reîntoarcă în patrie, pentru a se integra în munca constructivă a poporului român.

Astfel, decretul specifică că: SUNT AMNISTIATE TOATE INFRACȚIUNILE PREVĂZUTE DE CODUL PENAL SAU LEGI SPECIALE ? cu excepţia crimei de omor ? săvârșite de cetăţeni sau foști cetăţeni români, cari la data publicării decretului SE AFLĂ ÎN AFARA HOTARELOR R.P.R. ȘI DACĂ OBȚIN AUTORIZAȚIA DE ÎNTOARCERE și se vor întoarce până la data de 23 August 1956. ?CETĂȚENIA R.P.R.-ului SE RECAPĂTĂ ÎN MOMENTUL INTRĂRII ÎN ȚARĂ și beneficiază de decret și soţul sau soţia, precum și copiii minori, cari insă SE REÎNTORC ÎN ȚARĂ?. În primul rând se poate vedea că decretul NU ESTE AUTOMAT APLICAT ȘI TREBUIE CERUT CA SĂ BENEFICIEZI. În al doilea rând DECRETUL ESTE VALABIL NUMAI ÎN CLIPA REVENIRII  ÎN ȚARĂ. dar cel mai important este că EL ESTE APLICAT NUMA CELOR CARE AU PARASIT IADUL COMUNIST. EL NU ESTE APLICAT ÎN ȚARĂ. VICTIMELE TERORII ROȘII, CARI ZAC ÎN LAGĂRE ȘI TEMNIȚE COMUNISTE DIN RPR,TREBUIAU SĂ FIE PRIMII BENEFICIARI A UNUI ADEVĂRAT DECRET DE AMINISTIERE, CELE CÂTEVA SUTE DE MII DE ARESTAȚI CE PUTREZESC ÎN ÎNCHISORILE COMUNISTE TREBUIAU ÎN PRIMUL LOC SĂ FIE AMNISTIAȚI. Dar guvernul criminal de la București VOIT A UITAT PE ACESTE VICTIME. Scopul urmărit e prea cusut cu aţă albă și nu poate înșela pe nimeni. Se încearcă dislocarea forţelor anticomuniste din refugiu și se scontează  ceeace am repeta și altădată ? beneficiul politic. Comuniștii vor arăta opiniei publice mondiale dela tribuna ONU-lui sau dela altă tribună, că în Repere nu e atât de rău, cum se spune, căci iată oamenii se reîntorc… acasă.

Cerem cu toată forţa, ca acum, în ceasul al 12-lea, cei cari s-au consacrat luptei anticomuniste, să intervină ? e o datorie morală ? pentru a demasca și a dejuca acest plan sinistru, regizat de Moscova. Cei cari au fugit din ?paradisul roșu? nu trebuie lăsaţi în voia soartei. Nimeni din refugiu nu vrea să fie un parazit pe spinarea unor asociaţii de ajutorare. Refugiaţii cer să se refacă economicește; să fie repuși în circuitul muncii constructive.

Bătrânul ca și bolnavul, meseriașul ca și intelectualul, au dreptul la viaţă. Dar pentru asta trebuesc ajutaţi, nu umiliţi prin pomeni.

Comuniștii cunosc această dramă și aci încearcă să lovească, spre a reuși în planurile lor diabolice. Restratificarea nu e luată de nimeni în serios și aici e marea crimă ce se comite faţă de toţi exilaţii, indiferent de ţară de dincolo de cortina de fier, căreia aparţin. ?B.I.R.E.? dă încăodată semnalul de alarmă. Facă-se Doamne, ca de data asta glasul nostru să fie auzit.

Sursa: Rene Theo, ??B.I.R.E.? dă încăodată semnalul de alarmă: ce urmărește decretul de amnistie RPR-ist. Restratificarea trebuie luată în serios?, în ?B.I.R.E?, an VIII, nr. 205, 15 Juillet 1955, p. 9-10.

[3]

Constituirea Comitetului român pentru repatriere

În ziua de 18 noiembrie a.c. a avut loc la București în sala A.S.I.T., ședinţa de constituire a ?Comitetului român pentru repatriere? avînd următoarea ordine de zi:

1)    Constituirea unui comitet pentru repatriere.

2)    Măsuri pentru organizarea activităţii comitetului.

Ordinea de zi a fost aprobată în unanimitate.

Pe marginea primului punct  al ordinii de zi au luat cuvântul următorii:

Gheorghe Dreve, fost căpitan, repatriat din Germania Occidentală, care a arătat că marea majoritate a emigranţilor o duc greu și că foarte mulţi dintre ei și-au manifestat dorinţa de a se reîntoarce în patrie. Dat fiind faptul că termenul indicat în Decret este scurt, consideră necesară începerea imediată a unei acţiuni organizate în acest scop.

Lt. col. Sterian Baiulescu, repatriat din Germania, s-a alăturat celor susţinute de Dreve, subliniind deosebita importanţă a constituirii unui Comitet pentru sprijinirea acţiunii de repatriere.

În continuarea discuţiilor la punctul 1 al ordinei de zi, au mai luat Gh. Tătărăscu, fost ministru de externe, Aurel Pampu, repatriat din Franţa, dr. Ionel Pop, general de armată în rezervă, Vasile Atanasiu, Constantin Agiu, N. Popescu-Doreanu etc., care au arătat importanţa Decretului de amnistie și necesitatea înfiinţării comitetului, în scopul traducerii în viaţă a Decretului.

La propunerea participanţilor în ședinţă a fost ales în unanimitate următorul comitet:

Președinte: Agiu Constantin.

Secretar: Popescu- Doreanu Nicolae.

Membri: Atanasiu Ștefan Vasile, Baiulescu Sterian, Bulhardt Johannes Franz, Cișmaș Alexandru, Dreve Gheorghe, Heinz Ștefan, Iusco Ioan, Ivașcu Gh., Pampu Aurel, dr. Pop Ionel, Tătărăscu Gheorghe și Zikeli Ilse.

A luat apoi cuvântul Gh. Tătărăscu care a arătat că Comitetul ales reprezintă forţele morale și patriotice care să ducă la îndeplinire și să desăvîrșească opera în care se angajează.

În cadrul discuţiilor la punctul 2 al ordinei de zi, s-au luat o serie de hotărîri legate de activitatea Comitetului printre care și următoarele:

– Întocmirea unui proiect de regulament de funcţionare al Comitetului și atribuţiile lui;

– Întocmirea unui plan de activitate;

– Editarea unui ziar al Comitetului;

– Înfiinţarea unui organ pentru sprijinirea și încadrarea în muncă a celor ce se repatriază;

– Stabilirea unui sediu al comitetului.

În unanimitate, membrii Comitetului s-au declarat de acord cu cele de mai sus, după care ședinţa a fost ridicată.

(Extras din procesul verbal al ședinţei)

Sursa: ?Glasul Patriei?, an I, nr. 1, 10 decembrie 1955, p. 1-2; Faximil 1.

[4]

INTERVENȚIA COMITETULUI PE LÎNGĂ
GUVERNUL R.P.R.

Ca urmare a Decretului de amnistie dat de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, s-au reîntors în patrie un grup de emigranţi.

Înţelegînd actul profund democratic și umanitar făcut de conducerea statului nostru, noi, subsemnaţii: AGIU C. muncitor, ATANASIU ȘT., general de armată în rezervă, BĂIULESCU ȘT. Lt. colonel, BULHARDT J. FR., scriitor, CIȘMAȘ AL., muncitor, DREVE GH., funcţionar, HEINZ ȘT., artist, IUSCO I., funcţionar,  IVAȘCU GH., ziarist, PAMPU A., publicist, dr. POP I., avocat, POPESCU-DOREANU N., subinginer, TĂTĂRESCU GH., doctor în Drept, și ZICHELI ILSE, contabilă ? am luat iniţiativa de a înfiinţa un comitet care să fie intitulat ?Comitetul Român pentru repatriere?.

Comitetul își propune ca sarcini  să ajute pe toţi cei care se găsesc în afara hotarelor patriei noastre de a înţelege just situaţia în care se găsesc și de ai scoate de sub influenţa propagandei mincinoase;

să-i ajutăm de a înlătura îndoielile și temerile care-i mai reţin și să-i lămurim arătîndu-le adevărul despre ţara noastră;

să luăm atitudine și să combatem propaganda dușmănoasă dusă de unele cercuri interesate în discreditarea Decretului și în împiedicarea repatrierilor.

Faţă de cele de mai sus, rugăm a se aproba crearea ?Comitetului Român pentru repatriere?, care să funcţioneze la Berlin, precum și editarea unui ziar al Comitetului spre a putea duce la îndeplinire sarcina patriotică ce ne-am luat-o.

25 noiembrie 1955

(Urmează semnăturile)

*

Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române a aprobat înfiinţarea Comitetului Român pentru repatriere.

Sursa: ?Glasul Patriei?, an I, nr. 1, 10 decembrie 1955, p. 1; Faximil 1.

[5]

Scrisoare de mulţumire a Comitetului Român pentru repatriere
către Guvernul Republicii Democrate Germane

Comitetul Român pentru Repatriere mulţumește profund Guvernului Republicii Democrate Germane pentru înţelegerea manifestată prin aprobarea funcţionării Comitetului în Berlinul democratic. Prin aceasta ni s-a dat posibilitatea să reprezentăm și să îndrumăm mișcarea patriotică din rândul cetăţenilor români care se găsesc în afara graniţelor ţării noastre, sprijinindu-i de a se întoarce în patrie și acordîndu-le un ajutor multilateral.

COMITETUL ROMÂN PENTRU REPATRIERE

Sursa: ?Glasul Patriei?, an I, nr. 1, 10 decembrie 1955, p. 1-2; Faximil 1.

 

[6]

 Apelul Comitetului Romîn pentru repatriere

Dragi compatrioţi,

Apelul nostru este glasul Patriei, este cuvîntul părinţilor, fraţilor și surorilor voastre, care vă cheamă să vă întoarceţi acasă. Odată cu noi, mamele voastre, copiii și soţiile voastre vă spun: A sosit timpul să terminaţi cu pribegia, cu mizeria și nesiguranţa zilei de mîine! Veniţi acasă în mijlocul celor ce vă sînt dragi și după care tînjiţi de ani de zile!

Unii dintre noi cunoaștem prea bine viaţa pe care o duceţi. Am trăit împreună cu voi cîţiva ani în lagăre, în barăci supraaglomerate și murdare: am fost împreună aruncaţi în închisori, am fost trimiși ca mercenari în armate străine, îndurînd foame, mizerie și cele mai josnice umilinţi posibile. Nu vom putea uita niciodată suferinţele îndurate în lagărele de la Schalding, Passau, Barum, Drutte 7 și 45, Eibingen din Germania Occidentală; de la Linz, Salzburg, Haid și Graz din Austria, de la Trieste și Bagnoli din Italia etc. etc. Noi am terminat, odată pentru totdeauna, cu aceste suferinţe. Sîntem acasă alături de cei dragi, sîntem din nou oameni cu adevărat liberi, muncim cinstit și sîntem siguri de viitorul nostru.

Știm că foarte mulţi dintre voi sînteţi încă tot flămînzi, lipsiţi de adăposturi omenești și nu aveţi ceea ce este mai principal și necesar omului: munca cinstită. Chiar aceia dintre voi care, datorită unei întîmplări, sînt astăzi oarecum sătui, nu pot fi însă siguri pe ziua lor de mîine.

Veţi găsi oare acolo oameni să vă înţeleagă adîncul suferinţelor și tristeţilor voastre? Desigur că nu! Cine are nevoie de voi acolo? Doar aceia care vor să vă folosească în munca cea mai grea sau în munca cea mai necinstită, în munca în care să vă vindeţi conștiinţa, să vă trădaţi patria și familiile voastre. Iar în cazul cînd nu veţi mai fi buni nici pentru aceasta veţi fi aruncaţi la gunoi ca o otreapă nefolositoare.

De ce să vă lăsaţi tîrîţi în toate acestea?

Nu vă sînt oare dragi părinţii, fraţii, copii și soţiile voastre? Aţi uitat de căsuţa, de satul în care v-aţi născut și aţi petrecut anii cei mai frumoși ai tinereţii ?

Nu! Desigur nu! Toate acestea vă sînt dragi și nu le veţi uita niciodată.

Iată de ce glasul conștiinţei noastre, care este unul și același cu al familiilor voastre, nu ne permite să fim indiferenţi faţă de soarta voastră, faţă de soarta tuturor acelora care mai suferă încă printre străini.

Noi știm destul de bine că în sufletul multora dintre voi există dorinţa fierbinte de reîntoarcere în patrie. Mulţi dintre voi aţi exprimat acest lucru faţă de cei mai apropiaţi vouă, însă nu aţi reușit încă pînă în prezent să vă hotărîţi.

Știm de asemenea și ceea ce vă reţine pentru a nu vă hotărî în realizarea dorinţei voastre: teama. Da, teama este aceea care vă reţine și care v-a fost insuflată de propaganda mincinoasă dusă de ?Europa liberă?, ?Vocea Americii? și slugile stăpînilor acestora care au mers pînă la vînzarea propiei lor conștiinţe.

Vi s-a împuiat capul cu tot felul de născociri și svonuri tendenţioase în privinţa Decretului.

Toate acestea însă sînt minciuni și cei care vor da crezare Acestora nu se vor putea hotărî niciodată.

Dar cine oare va putea dicta propiei voastre conștiinţe, dacă nu voi?

În nici un caz acei care și-au vîndut familia, patria, propia lor conștiinţă, iar astăzi sînt vînzători de carne vie. În nici un caz acei care vă îndeamnă să luptaţi împotriva propiei voastre familii.

Voi și numai voi, sînteţi aceia care puteţi hotărî soarta voastră și a acelora care vă sînt mai dragi pe lume.

Aveţi, așadar, două drumuri:

– Unul care duce spre adevărata voastră mamă ? Patria ? și unde veţi găsi căldura și liniștea sufletească. E drumul care unește părinţii cu copiii, soţii cu soţiile, înseninînd ochii scăldaţi în lacrimi atît amar de vreme ai celor ce vă așteaptă să vă întoarceţi la vatra părintească.

– Celălalt este drumul pribegiei, drumul umilinţei și al nesiguranţei zilei de mîine, drumul care, mai de vreme sau mai tîrziu, indiferent de voinţa voastră, vă va duce să trageţi în părinţii, soţia și copiii voștri.

Sînteţi acum la răscrucea acestor drumuri. Hotărîţi-vă singuri pe care să continuaţi mai departe.

Desigur vă este greu. Vă înţelegem și tocmai de aceea, mînaţi de un spirit umanitar, ne-am hotărît să vă întindem o mînă de ajutor.

Ne-am adresat deci Guvernului Republicii Populare Române cu rugămintea să ne aprobe constituirea unui Comitet de iniţiativă, care să sprijine acţiunea de repatriere ? și Guvernul ne-a aprobat.

Ne-am propus a vă ajuta să înţelegeţi just situaţia în care vă găsiţi și să vă scoatem de sub influienţa propagandei mincinoase.

Să vă ajutăm de a înlătura îndoielile și temerile care vă reţin.

Să vă lămurim și să vă arătăm adevărul despre ţara noastră.

Să vi se creeze posibilitatea de întoarcere în ţară ca să fiţi încadraţi în munca pașnică și constructivă din patria noastră, unde omul a devenit cel mai preţios capitol, iar munca o datorie de onoare.

Dragi compatrioţi, noi știm că elemente dușmănoase vor încerca ca să vă împiedice a vă repatria, vor căuta să vă intimideze și să vă ameninţe.

Nu vă lăsaţi intimidaţi!

Nu vă pierdeţi curajul!

Nu vă lăsaţi ademeniţi de zvonuri, de promisiuni și minciuni tendenţioase! Sfărîmaţi acea verigă ruginită care vă mai ţine în temere și îndoieli!

Grăbiţi-vă! Încă nu este tîrziu!

Întoarceţi-vă în sînul familiilor voastre, întoarceţi-vă în patrie!

Părinţii, soţiile și copiii vă cheamă!

Patria vă așteaptă!

Președinte: Agiu Constantin.

Secretar: Popescu-Doreanu Nicolae

Membri:

Atanasiu Ștefan Vasile, Baiulescu Sterian, Bulhardt Johannes Franz, Cișmaș Alexandru, Dreve Gheorghe, Heinz Ștefan, Iusco Ioan, Ivașcu Gh., Pampu Aurel, dr. Pop Ionel, Tătărescu Gheorghe și Zikeli Ilse.

Sursa: ?Glasul Patriei?, an I, nr. 1, 10 decembrie 1955, p. 1; Faximil 1.

[7]

Un act de mărănimie

După îndelungi și dureroase rătăciri, mulţi oameni cu îndeletniciri felurite, dar deopotrivă victime ale unor împrejurări nefaste, s-au întors de acum la vechile vetre și și-au reluat felul de viaţă întrerupt cu ani și ani în urmă. Și-au regăsit Patria și au privit-o cu uimire și încîntare. Cît de mult a întinerit ea în anii aceștia! Cît de viu lucesc în lumina libertăţii mult visate, nepreţuitele-i daruri, scoase de sub zgură!

S-a destrămat odată cu alte umbre ale trecutului spectrul chinuitoarei nesiguranţe în ziua de mîine, spectrul foamei, al șomajului. În România toate braţele și minţile omenești își găsesc acum întrebuinţarea utilă și potrivită cu înclinaţia și resursele lor de inventivitate și creaţie. Firește, privit din afară, acest vast spectacol al afirmării adevăratelor valori umane poate părea unora oarecum greu de înţeles. Pentru ai prinde întreaga semnificaţie trebuie pornit de la realitatea că viaţa milioanelor de oameni are astăzi un ţel măreţ, o perspectivă luminoasă, că omul se află la noi pe cea mai înaltă treaptă a grijii, atenţiei și preţuirii.

În acest adînc umanism, care stă la temelia întregii alcătuiri a statului nostru, puternic sprijinit de poporul român și de minorităţile naţionale, a izvorît și Decetul pentru graţierea unor pedepse și amnistierea unor infracţiuni, dat de Prezidiul Marii Adunări Naţionale la 25 septembrie a. c.

Decretul precizează cu limpezime că sînt graţiaţi în întregime toţi cei condamnaţi la pedepse privative de libertate pînă la zece ani, pentru crimele de război, împotriva păcii și umanităţii, prevăzute la legea nr. 312/1945, legea nr. 291/1947 și legea nr. 207/1948, iar celor condamnaţi la pedepse mai mari de zece ani li se reduc la jumătate. Sînt graţiaţi de asemenea în întregime cei condamnaţi la pedepse mai mari de zece ani, dacă au participat la războiul antihitlerist în zona de ocupaţie sau dacă nu au săvârșit omoruri din propie iniţiativă.

Mai departe, Decretul prevede graţierea integrală a pedepselor pînă la cinci ani pentru infracţiunile contra statului prevăzute în articolele 184-235 inclusiv; articolele 258-262; 320-326 și 330-331 din codul penal, iar pentru cauzele de același fel aflate în curs de judecată, dacă pentru infracţiunile săvîrșite pînă la data Decretului se vor da pedepse privative de libertate mai mici de cinci ani, sentinţa nu va mai fi executată. Totodată, dacă cei vinovaţi pentru infracţiunile prevăzute la articolul 4 al decretului, la data săvîrșirii faptelor erau cetăţeni străini, sînt graţiaţi în întregime, indiferent de durata pedepsei. Un alt articol al Decretului (art.7) vine apoi să sublinieze că favorizatorii, tăinuitorii și toţi ceilalţi participanţi la faptele amintite beneficiază în aceeași măsură ca și autorii, de prevederile Decretului.

După Decretul din 26 iunie 1955, prevederile acestui nou act de înaltă clemenţă întruchipează înţelegerea și iertarea maternă a Patriei,faţă de greșelile acelor fii ai ei,vremelnic rătăciţi și înșelaţi de propaganda mincinoasă a dușmanilor.

Trebuie spus în această privinţă că de la data intrării în vigoare a acestui act plin de semnificaţie, mulţi dintre cetăţenii cu diferite grade de vinovăţie aflaţi înăuntrul sau în afara ţării, s-au bucurat întru totul de binefacerile acestor măsuri. Ei adresează astăzi cuvinte de caldă și sinceră recunoștinţă statului nostru care le-a dat preţiosul ajutor umanitar, deschizîndu-le posibilitatea de a se reintegra în munca pașnică a poporului nostru.

Cititorule care pribegești departe de Patrie, primind acest mesaj, vei revedea, poate, cu ochii amintirii locurile dragi, de mult părăsite, orașul și satul în care ai copilărit și ţi-ai petrecut anii tinereţii, locul de muncă sau de studiu, fraţii, părinţii și copiii care au crescut între timp.Îţi va răsuna în urechi ecoul dulcelui grai natal și al neîntrecutelor cîntece naţionale. Și nu se poate ca, om fiind și iubindu-ţi cu adevărat Patria, să nu-ţi dea inima ghes să faci calea-ntoarsă  pentru a împărtăși cu cei dragi munca pașnică și bucuria ei. Cuvîntul Decretului este cuvîntul Patriei și poţi avea toată încrederea în el. Pentru aceasta este nevoie numai să ai tăria de a te rupe din mrejele minciunilor și ale zvonurilor care ţi-au pricinuit atîtea zadarnice suferinţe și să revii pe pămîntul ţării unde îţi vei putea valorifica toată energia și toate capacităţile tale, încadrîndu-te în muncă cinstită, alături de ceilalţi cetăţeni. Gestul de înţelegere umană și iertare a greșelilor trecutului care este cuprins în Decret exprimă nu o slăbiciune, ci dimpotrivă, este dovada puterii mereu crescînde a statului muncitorilor și ţăranilor.

În cei 11 ani care au trecut de la eliberarea patriei de sub  jugul fascist, poporul muncitor a străbătut un drum lung, de luptă și de izbînzi. Multe piedici au fost înfrînte, multe obstacole au fost depășite. Dezastrul pe care-l lăsaseră rînduielile trecute și urmările războiului, i-a luat locul o economie naţională înfloritoare care-i dă poporului putinţa să trăiască tot mai bine să dev