Literatura de detenţie în presa exilului românesc postbelic. Studiu de caz: revista literară „Drum” (1963-1983)

Generalităţi istorice şi metodologice-istoriografice  

Căderea României sub regimul comunist ateu de sorginte sovietică a impus plecarea şi/sau rămânerea în rândurilor emigraţiei politice din „lumea liberă” a anticomunisştilor, continuând astfel începutul pus la mijlocul secolul al XIX-lea în Europa apuseană de către participanţii tineri la Revoluţia din 1848. Ulterior, în Franţa perioadei postbelice a Războiului rece, exilaţii anticomunişti s-au grupat în mai multe asociaţii culturale printre care în anii 1980 şi prin Casa Română din Paris, importantă instituţie simbolică care dispunea de o colecţie de presă editată aproape în întregime de exilaţi (2). În plus, aceşti entuziaşti au preluat prin împrumut bilioteca şi arhiva Fundaţiei Regale Universitare Carol I, punând astfel laolaltă importante suporturi materiale ale memoriei trecutului pe care le-au pierdut neaşteptat prin incendiul din 1 aprilie 1984 (3). În epocă, majoritatea acestor publicaţii nu erau cunoscute direct cititorilor obişnuiţi din ţară ci doar prin intermediul emisiunilor de radio ale posturilor „Vocea Americii” şi „Europa Liberă”. Un acces direct la paginile acestor importante publicaţii contestatare ale regimurilor politice dictatoriale comuniste le-au avut doar cei care au primit aprobarea de a consulta colecţiile din arhiva Securităţii. Ulterior, în primul deceniu al „democraţiei originale” postdecembriste, au devenit accesibile fără restricţii numai câteva titluri, în exemplare disparate şi prin eforturile bibliotecilor publice gen cea a Academiei Române (4).

Din cauza lipsei banilor pentru întreţinerea spaţiilor de păstrare a bibliotecii exilaţilor de la Paris, reconstituită sumar după incendiul pustiitor, în vara anului 2001 unele publicaţii au fost donate de Alexandru Ghika (preşedinte al Consiliului de Administraţie) şi Victor Popescu (secretarul Casei) bibliotecii Institutului Român de Istorie Recentă, la solicitarea directorului Andrei Nicolae Pippidi (5). Ulterior, după înfiinţarea bibliotecii şi arhivei Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc în 2003, numărul acestor publicaţii ajunse în România a crescut constant, adăugându-li-se treptat şi importante fonduri arhivistice personale (6). Împotriva voinţei celor care le-au purtat de grijă până atunci, după noiembrie 2009 au trecut în patrimoniul nou înfiinţatului prin comasare Institut de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (7). Deşi această sursă de informaţie este de o importanţă capitală pentru înţelegerea istoriei postbelice şi în ciuda efortului nostru al bibliotecarilor de a convinge cercetătorii şi publicul, din păcate numai două duzini de cititori au consultat colecţia de la I.R.I.R. Pe lângă lipsa de interes, o cauză importantă este dispersarea colecţiilor în Bucureşti şi întârzierea arhivării electronice de către instituţiile de profil, suplinită deocamdată parţial printr-o entuziastă iniţiativă personală a doctorandului Liviu Andrei Iacob, expatriat în Canada şi intersat îndeosebi de presa legionară. Ciudăţenia acestei indiferenţe este mai păguboasă prin  necunoaşterea trecutului românilor prezenţi anterior în locurile în care milioane de români au fugit din şi de ţară după 1989 în speranţa unei vieţi în care trupul să fie mulţumit cu orice plăceri iar conştiinţa să fie suficient de adormită încât să nu-i deranjeze cu mustrări oricât ar cădea în păcat.     
 

Tipologia presei exilului românesc anticomunist

Deşi caracterul politic anticomunist al exilului românesc a fost principalul criteriu de definire, totuşi a existat o tipologie variată a publicaţiilor pe hârtie, implicând o mare diversitate a subiectelor abordate şi a surselor acestora. Clasificarea publicaţiilor periodice se poate face pe baza mai multor criterii, în care cele mai relevante sunt cele profesionale şi de conţinut. O delimitare netă nu se poate face deoarece impresia generală este de „ghiveci”. Astfel, din punct de vedere al orientării politice, revistele exilului pot fi încadrate  în următoarele patru mari categorii: 1) revistele „exilului democratic” publicate de reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, Partidului Naţional Ţărănesc şi Partidului Social Democrat, având drept principală caracteristică bogăţia informaţiilor şi comentariilor despre politica R.S.R., dovadă a relaţiilor speciale avute cu posturile de radio „Vocea Americii” şi „Europa Liberă”, precum şi cu unele servicii de informaţii; 2) revistele „exilului totalitar” de orientare legionară, caracterizate îndeosebi prin discurs exaltat privitor la perioada interbelică, cu exagerări privind persoana „Căpitanului”, nostalgia ţării pierdute, agresivul militantism religios vechi-testamentar ascuns sub masca milosteniei nou-testamentare ortodoxe, extremismul, exclusivismul şi anacronismul politic, toate reliefate prin exacerbarea revizionismului maghiar, a pericolului sovietic şi printr-un antisemitism temperat de teama unei riposte a autorităţilor statelor gazdă; 3) revistele exilului monarhist şi antonescian, cu accente virulent anticomuniste şi vindicative la adresa foştilor lideri ai guvernărilor interbelice; 4) revistele exilului colaboraţionist, care s-au deconspirat prin lipsa criticilor explicite la adresa politicii criminale interne a regimului, propagându-i în schimb teoriile mincinoase privind pericolul extern reprezentat de imperialismul sovietic şi revizionismul maghiar. Din punct de vedere religios clasificarea se poate face pe baza denominaţiunii cultelor, cât şi în interiorul acestora în cazul disputelor fratricide precum cea ortodoxă. Deseori foarte active ca limbaj politic, libere de rigorile cenzurii din ţară sau supuse acestora, în funcţie de editori, au fost dublate de alte publicaţii periodice gen almanahuri, uneori mai pline de duhovnicie decât revistele. Din punct de vedere al profesiunilor cititorilor, s-au publicat titluri şi conţinuturi explicite pentru literaţi, studenţi, militari şi muncitori. Totodată, cei intersaţi au publicat şi titluri ascunse sub sugestiva formulă „Buletin Informativ”, ceea ce trădează cine era în spatele lor, sursa „documentării” şi a unor anunţuri politice surprinzătoare pentru momentul publicării, confirmate ulterior peste ani prin impunerea sângeroasă a guvernării detestatelor personaje politice ale falimentarei „democraţii originale” postdecembriste.

O altă tipologie poate fi făcută şi din punct de vedere al surselor de finanţare: de stat şi particulare, externe şi interne. Un caz special este cel al trilunarului guvernamental „Glasul patriei” (8), editat în ţară cu ajutorul unei pleiade de mari intelectuali anticomunişti eliberaţi anticipat din detenţia politică. A fost adresat exclusiv exilului ca „organ” de propagandă al Comitetului Român pentru Repatriere, înfiinţat la 18 noiembrie 1955 după model sovietic (9). Ulterior, titlul a fost schimbat în 1972 cu „Tribuna României” şi continuat după 1989 cu „Curierul românesc” editat de Fundaţia Culturală Română (10), respectiv „România culturală” publicată de Institutul Cultural Român în variantă electronică (11).

Tot aşa de greu se poate face o diferenţiere netă din punct de vedere al conţinutului pentru că, în cele mai multe cazuri, subiectele politice coexistau cu cele culturale şi religioase, iar articolele cu tematică istorică erau tratate împreună cu cele care reflectau evenimente ale momentului apariţiei. Cele mai politizate teme istorice au fost momentele desăvârşirii unităţii statale şi proclamării monarhiei (24 ianuarie şi 1 decembrie, respectiv 10 mai), drama momentului pierderilor teritoriale din vara anului 1940 şi relaţiile cu vecinii maghiari, controversata lovitură de stat de la 23 august 1944 şi obsedanta dramă a Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa sub ocupaţia sovietică.

În funcţie de provenienţă şi de implicaţiile naţionale sau internaţionale ale conţinutului, se pot delimita patru mari categorii de informaţii: 1) despre exil în general, care au reflectat, în principal, diverse iniţiative politice de unificare. Sursele documentare au fost reprezentate de însăşi exilaţii „angajaţi”, care reprezentau o minoritate numerică de sub un procent. Ca metodă, îşi trimiteau articole prin poştă şi fax, reflectând astfel propria activitate politică, culturală, socială, ştiinţifică şi religioasă; 2) ştiri politice, economice, sociale şi culturale din ţară şi despre ţară, subiectul predilect constituindu-l încălcările flagrante ale drepturilor omului. Sursele folosite au fost presa oficială, disidenţii, proaspeţii exilaţi, rapoartele organismelor internaţionale şi cele ale Bucureştiului solicitate de organismele O.N.U., serviciile de informaţii şi agenţiile de presă din Occident, personalul ambasadelor străine la Bucureşti, presa internaţională etc.; 3) ştiri din actualitatea internaţională cu implicaţii asupra ţării, remarcându-se subiectele despre relaţiile sovieto-americane şi situaţia statelor „captive” în „blocul socialist”; 4) mişcarea sectară „ecumenistă”, colaborările şi disputele religioase fratricide între cultele creştine şi în interiorul Bisericii Ortodoxe, multe provocate de orgolii personale şi instituţionale, deseori sporite prin implicarea factorului politic extern şi intern.

Cât priveşte impactul acestor publicaţii asupra guvernării comuniste, sunt relevante măsurile de răzbunare care au mers până la răpiri şi atentate cu bombă împotriva celor mai virulenţi anticomunişti şi instituţii. Arhivistic, avem o apreciere deosebită consemnată în documentele păstrate în arhiva fostei Securităţii, conform căreia „presa emigraţiei reacţionare îşi îndreaptă atenţia mai ales spre următoarele probleme: Denigrarea măsurilor luate de P.C.R. şi statul român în domeniul politicii de industrializare a ţării şi a eficienţei economiei noastre naţionale; Pretinsa stare de mizerie a ţărănimii cooperatiste, cerând ca soluţie revenirea la proprietatea privată; Lipsa de drepturi şi libertăţii cetăţeneşti, argumentată îndeosebi cu faptul că românilor nu li se dă posibilitatea să călătorească în state capitaliste; Pretinsa lipsă de libertăţi religioase a cetăţenilor din România” (12).
 

Revista literară anticomunistă „Drum”

Revista literară anticomunistă de factură legionară „Drum” a fost publicată din septembrie 1963 timp de două decenii la Ciudad de Mexico, sub egida Asociaţiei Enciclopedice Române. A fost redactată în S.U.A. de Vasile Posteucă (13), Nicolae Petra (14), Ion Cârja (15) şi John Halmaghi (16). A avut o periodicitate aleatorie, de la două luni la început şi până în 1966, respectiv trimestrială ulterior, cu unele numere duble sau triple. Are format tip ziar, cu dimensiunile 16,2 x 22,4 cm până în 1980, apoi 28,7 x 44,2 cm. Are un număr variabil de pagini, între 16 şi 32, respectiv între 8 şi 12  în perioada 1967-1974.

Intenţia declarată a editorilor a fost aceea de a continua în exil publicarea literaturii româneşti autentice, liberă de cenzura politică, aşa cum se făcuse în revista bucovineană „Iconar” în perioada interbelică. Acest crez literar a fost afirmat de Posteucă în 1963 şi Halmaghi în 1973 şi 1979, ambii susţinând necesitatea păstrării valorilor autentice româneşti în afara ţării aflată vremelnic sub guvernarea comunistă antinaţională (17). În aceste condiţii, a avut loc şi o controversă între cei doi şi filozoful Constantin Noica, acuzat pe bună dreptate de colaborare cu regimul dictatorial comunist antiromânesc (19). Imposibilitatea întoarcerii acasă, drama şi datoriile exilaţilor au fost scoase în evidenţă şi de Nicolae Novac în 1969 (20) şi Vasile Posteucă într-un text publicat postum (21).

Principalii colaboratori au fost editorii şi Nicolae Novac (Aurel D. Bugariu) (22), Vianor Bendescu, J.N. Manzatti (23), Dumitru Bacu (24), Vasile Lepădat, Octavian Buhociu (25), Al. Petru Silistreanu, Ioan Cuşa (26), Mira Simian (27), Michael Titus, Dorina Ienciu, Ştefan Baciu (28), I.G. Dimitriu (29), Vasile Iasinschi, Ion Sân-Georgiu (30), Horia Stamatu (Stamatopol) (31), Virgil Ierunca (Untaru) (32), Ştefan Munteanu (33), Ioan I. Mirea (34), Mihai Cismărescu (35), Vintilă Horia (Caftangioglu) (36).

Principalele rubrici publicate au fost: „Iconar”, cu note şi articole semnate de V. Posteucă; „Crestături”, N. Petra; „Carnet”, N. Petra şi N. Novac; „Chenar bucovinean”; „Cronica literară”, Alexandru Ionescu Lungu; „Mărturii” de la cititori. Se adaugă într-un număr şi instructivele rubrici „Cărţi primite la redacţie”, cu nominalizări şi mici recenzii ale celor 23 de titluri (37), respectiv „Bibliografie” cu titluri de studii, nuvele, volume de istorie şi poezie, ziare şi reviste (38). Totodată, au fost publicate reproduceri din Mihai Eminescu şi Nae Ionescu (39).
Centenarul poetului George Coşbuc a fost aniversat cu un număr tematic în august 1966, în care au semnat numeroşi exilaţi, printre care: N. Novac, „Veşnicul George Coşbuc”; V. Lepădat, „George Casian Coşbuc: Curriculum vitae”; O. Buhociu, „Poezie şi etnografie la George Coşbuc”; I. Cârja, „Ingenuitatea în poezia lui Coşbuc”.

Nicolae Novac, prin apelul din articolul „Literatura românescă din exil” publicat la începutul anului 1967, a propus realizarea unei antologii a liricii româneşti din exil, proiect nerealizat” (40).

Un alt număr comemorativ important a fost dedicat lui Vasile Posteucă ca dovadă a regretului despărţirii prin moarte. Au semnat îndureraţi dr. Alexandru Ronnett, V. Bendescu, Arhimandritul Roman Braga, Ştefan Baciu, Ioan Mirea, Ioan Călvărăşan, preotul greco-catolic Ioan Filip, prof. Donald Newcomb (Mankato State College), Ioan N. Manzatti, general Platon Chirnoagă, Mircea Popescu, Faust Brădescu, Vasile C. Bârsan, preot Nicolai Zelea, Sergiu Grossu, Nicu Dima, Demetrius Leontieş, prof. Nicolae Iliescu, Emil Popa, Nicolae Damaschin, redacţiile „Solia” şi „Ţara şi exilul”. I s-au dedicat şi poeziile Lui Vasile Posteucă (Dorina Ienciu), În memoria lui V.P. (Valentin A. Cantor) şi Moartea poetului (Ion Cicală) (41).

Cea mai importantă rubrică poetică a fost „Poeme din închisori”, care a anticipat viitorul volum omonim prin ineditele Răsvrătire, Întoarcerea din cruciadă, Rugă (42), Canalul (43), Jnepii, Din Aiud (44), Portretul, Crezul, Rădăcini, Don Quixote (45), Imn morţilor (46), Rapsodia Maramureşului, Rugăciune (47), Ploaia şi Lipitoarea (48). Cele 120 de pagini alcătuite de Vasile Posteucă şi Nicolae Novac cuprind „poezii culese din Aiud şi din alte închisori” de doi români refugiaţi în Occident (49): Nicu Dima şi Octavian Sigarto (50). Volumul a fost tipărit de dr. Ion Cârjă şi profesorii Vasile Mihăilescu şi Eugen Lozovan (51), la Editura Drum din Madrid în anul 1970 (52). Cele 600 de exemplare (53) au fost scoase la vânzare cu numai 3 $ (54), mărunţiş despre care Nicolae Novac afirma că „nu poate plăti suferinţele prin care au trecut cei ce au creat în celule aceste poeme ale celei mai triste antologii din istoria literară a lumii” (55). Mulţi sufletişti au răspuns apelului privind sprijinirea financiară a apariţiei revistei şi volumelor publicate de editura „Drum” (56), unii dorind să rămână anonimi (57). Bucuria publicării a fost exprimată prin înghesuiala la cumpărare, elogii şi mulţumiri precum cele adresate de profesoara Rodica Boţoman din Cleveland (58) şi persoanele care şi-au ascuns identitatea sub iniţiale (59). Editorii au publicat şi o nemulţumire a unui anonim, considerată îndreptăţită deoarece acesta era un cunoscător al subiectului, ca fost deţinut politic (60). Prompţi, în chiar numărul următor, editorii au publicat poemul solicitat (61).

Despre mesajul revistei, la sfârşitul anului 1970 un astfel de cititor aprecia: „Ca impresie personală, Vă spun că revista Dv. e pesimistă. Văzând atâtea căderi, desigur că Vă plasaţi pe un teren realist-spiritualist, pregătindu-Vă de sacrificiu, dar eu cred că Dumnezeu nu doarme (R.B.)” (62). Altul, un universitar, era mai entuziast: „Am avut un an academic încărcat şi o împovărătoare sesiune de vară. Toate au conspirat parcă să mă facă să neglijez legături pe care nu le vreau amorţite. Vreau să ştiţi că citim DRUM cu mintea şi cu inima. Nu mai vorbesc de Poemele din închisori. Sunt sguduitoare. Mii de mulţumiri pentru foaie şi pentru eleganta plachetă. (B.C.)” (63).         

Un al doilea volum s-a aflat în pregătire pentru publicare prin solicitarea şi tipărirea în revistă a altor poezii inedite (64) gen Scrisoarea tatii, A fost odată, Om, Lui Stere, Voi câţi veţi fi (65). Acest proiect nu s-a mai realizat ci altul, abia în 1982: Poezii din închisori, monumentala culegere de Zahu Pană, cu un cuvânt introductiv de Vintilă Horia, la Editura Cuvântul Românesc, 600 de pagini în 1000 de exemplare (66). În momentul susţinerii acestei comunicări, 1 octombrie 2011, nu eram la curent cu controversele legate de alcătuirea şi publicarea acestei antologii (67), astfel încât nu am putut răspunde la întrebarea din public referitoare la el şi nici curioasa profesoară universitară nu m-a ajutat, dacă avea habar. Aşa, tot dând curs invitaţiilor la muncă venite din partea terţilor, am ajuns să perseverez de 15 ani în căutarea „acului în carul cu fân”, asumându-mi orice risc în căutarea adevărului despre minciunile liderilor Mişcării Legionare.

ANEXE

[1]

Colecţia presei exilului românesc postbelic în proprietatea bibliotecii Institutului Român de Istorie Recentă, găzduită în  Bucureşti, bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 21, etaj 4, scara din stânga holului de la parter unde este anticaritatul I.C. Brătianu şi sediul P.N.L., filiala Sector 1.
 

„Acţiunea românească”, organ al Consiliului Naţional Român, New York, 1971-1975, 1977-1979, 1981-1983; „Adevărul”, Detroit, Michigan, 1978-1980; „Agora”. Revistă alternativă de cultură, Foreign Policy Research Institute, director Dorin Tudoran, Philadelphia, Pennsylvania, 1987-1991; „Almanah”. Parohia Ortodoxă din Viena, 1970-1971, 1974-1978; „Almanah pe anul Domnului 1986”, Episcopia Ortodoxă Română din Europa Occidentală, Paris; „Amicale des Francaise Originaires de Roumanie-Infos”, Strasbourg, 1992-1995, 1998; „America”, Organ al românilor din Statele Unite şi în special al bisericilor de rit greco-oriental, Cleveland, Ohio, 1962-1963, 1968, 1970, 1975-1976, 1978-1984; „American Romanian Review”, American Romanian Heritage Foundation, editat de Theodore Andrica, Cleveland, Ohio, 1986; „ARA Journal”. Buletinul American Romanian Academy of Arts and Sciences, Berkeley, Los Angeles, California, 1981, 1985-1988, 1989-1990, 1994; „Apoziţia”. Revista Cenaclului Literar-Artistic „Apoziţia”, redactori Ion Dumitru, George Ciorănescu şi Radu Bărbulescu, München, 1973-1975, 1982-1985, 1986-1988, 1992-1994; „Azi spre mâine”, Freiburg, 1981-1983; „B.I.R.E. Buletin de Informaţii pentru Români în Exil”, redactori Rene Theo şi Radu Câmpeanu, Paris, 1970-1978, 1990; „Boian News Service”. Revistă de opinie şi acţiune românească, New York, 1972-1976, 1978-1987; „Bulletin Scientifique Roumain”, Institutul Universitar Românesc „Carol I”, Fresnes, Franţa, 1952, 1958; „Buletinul Asociaţiei Românilor Liberi din America de Nord”, editor dr. Miron Butariu, New York, 1953; „Buletin de informaţii”. Asociaţia Românilor din Australia”, Sydney, 1981-1983; „Buletin Informativ”, Asociaţia Românilor din Germania de Sud, Freiburg, 1958; „Buletin Informativ al Asociaţiei Ligii Românilor Liberi-Sectorul European”, München, 1960-1961; „Buletin Informativ”, Asociaţia Românilor Liberi din Germania, München, 1963-1967; „Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, 1961-1962, ulterior „Biserica Ortodoxă Română din Paris”, 1963, respectiv „Sfinţii Arhangheli”, 1963-1966; „Buletinul Comitetului Naţional Român-American, secţia Detroit”. Publicaţie de luptă naţională, Michigan, 1967, 1969-1970, 1972; „Brucke zum Western”, redactor Herwart Schreiner, München, 1952-1953; „Bună Vestire”. Organ de zidire creştină, Roma, Vatican, 1969-1974, 1977-1978; „Cahiers de l’est”. Revue trimestrielle, director Sanda Stolojan, redactor şef Dumitru Ţepeneag, Paris, 1975-1976; „Calendarul America pe anul 1960”, Uniunea şi Liga Româno-Americană,  redactor Petru Lucaci, Cleveland, Ohio; „Carpaţii”. Revistă culturală, director Aron Cotruş, Madrid, 1954-1960, 1962, 1972-1974, 1979-1989; „Catacombes”. Messager supraconfessionnel de l’eglise du silence, editori Sergiu Grossu şi Nicole Valery-Grossu, Paris, 1971, 1975, 1976, 1978-1992; „Căminul românesc”, Buletin de informaţii a comunităţii românilor din Elveţia, Geneva, 1986-1995, 2001; „Comuniunea românească”, Detroit, 1979, 1982; „Contrapunct”. Revistă trimestrială de politică şi cultură, Redactor şef George Carpat Vocke, Köln, 1985-1986; „Corespondances”. Revue internationale de litterature, director Ion Caraion, redactori Lucian Grigorowitsch şi editorul Ion Dumitru, München, 1982; „Credinţa”. Foaie de zidire sufletească pentru popor, Detroit; 1968, 1981-1983; „Curentul”, München, 1978-1983, 1986-1990; „Curier liberal”, Paris, 1990-1991; „Curierul”, Santa Clara, California, 1984-1985; „Curierul român”, Paris, 1948; „Curierul românesc”, editor Silvia Constantinescu, Altvägen, Suedia, 1992; „Cuvântul în exil”, München, 1962-1967; „Cuvântul românesc”, editor George Bălaşu, Hamilton, Canada, 1976-1995; „Cuvântul studenţimii”. Organ al Federaţiei studenţilor Români din străinătate, München, 1951-1952; „Dacia”, redactor Faust Brădescu, Rio de Janeiro, 1952-1955; „Destin”. Revistă de cultură românescă, director George Uscătescu, Madrid, 1959, 1964, 1966, 1968, 1969, 1971, 1972; „Deşteaptă-te române”. Organ de luptă naţională, editor Cicerone Ioniţoiu, Paris, 1987-1989; „Dialog”, Köln, 1981-1992; „Dialogue”. Revue d’etudes roumaines, Universitatea Paul Valery, Montpellier III, 1981; „Die Rumänische Christlich-Soziale Aktion”, München, 1965; „Dorul”. Foaie lunară a Comunităţii Ortodoxe Române din Danemarca, Aalborg, 1993-1994; „Dreptatea”. Organ independent de informare a Românilor din America, New York, 1979, 1981, 1983-1985; „Drum”, editor Asociaţia Enciclopedică Română, Michigan, 1969-1974; „Ecouri româneşti”, Ontario, 1981-1983; „El Rumano”, Caracas, Venezuela, 1961-1963; „Europa şi neamul românesc”. Foaia Mişcării Române pentru Unitatea Europei, Milano, 1972-1973, 1986, 1988; „Exil”. Literatură-critică-artă. Revista scriitorilor români exilaţi. Buletin trimestrial al Cercului Cultural „Andrei Mureşanu”, redactori Ştefan Baciu şi Faust Brădescu, Rio de Janeiro, 1952; „Exil et liberte”, Paris, 1963, 1965-1966, 1969-1974; „Exilul solidar”. Publicaţie de luptă anticomunistă din exilul românesc, Proprietar-redactor Petru Mihail, New York, 1975-1978; „Fapta”, Foae de luptă românească pentru ziua de azi şi de mâine, editor Mihail Fotin Enescu, redactor Radu Negoiescu, Freiburg, 1956-1964; „Fiii Daciei”. Revistă de opinie şi acţiune românească, New York, 1974-1976, 1978-1987; „Fiinţa românescă”. Revistă de cultură, editată de Fundaţia Regală Universitară Carol I, Paris, 1963-1968; „Free Romanian Press”, director Ion Raţiu, Londra, 1956-1958, 1984-1985, 1985-1991, 1993-1994, exemplare duble, în lb. română şi engleză; „Glasul Patriei”, Berlin, R.D.G., 1955-1960, 1965-1966; „Holocaust Christian-Patriot News”, New York, 1984-1987; „Isus biruitorul”. Foaie trimestrială de luptă şi îndrumare creştină, editori Sergiu Grossu şi Nicole Valery-Grossu, Paris, 1978; „Îndreptar”. Foaie pentru gând şi faptă creştinească, redactor dr. Radu Popan, München, 1951-1952; „Kurier der Romänischstudenten”. Curierul studenţilor de limba română, redactor dr. Octavian Buhociu, Universitatea Bochum, Germania, 1973-1975, 1977, 1979, 1981; „L’Action Roumaine”, Detroit, 1947-1948; „La Nation Roumaine”, Paris, 1948-1952, 1954-1956, 1959, 1961-1966, 1968, 1970-1973; „Le Courrier Roumain”, Paris, 1959, 1961-1969, 1971; „Le Monde Juife”, La revue du Centre de documentation juive contemporane, 1982; „Libertatea”, Madrid, 1951-1958; „Libertatea”, New York, 1982; „Limite”, redactori Virgil Ierunca şi Nicolae Petra, Paris, 1981, 1984-1985; „Litterae”. Romanian Literary Magazine, editor Eugen Giurgiu, Toronto, Ontario, 1995; „Luceafărul românesc”, Montreal, 1992-1994; „Lucruri noi şi vechi”. Revistă cu caracter creştin-cultural, interdenominaţional, Fairfax, Canada, 1987; „Lumea creştină”, New York, 1980; „Lumea liberă românescă”, [Ziar] săptămânal independent al tuturor românilor, New York, 1990, 1993; „L’union Roumaine”, Buletin de informaţii al Consiliului partidelor politice româneşti: naţional-ţărănesc, naţional-liberal şi social democrat independent, Paris, 1948-1949; „Lupta”, Paris, 1983-1999; „Lupta românească”, Organ al Consiliului Naţional Român, Paris, 1981-1987; „Maisons payssannes de France”, Paris, 1989; „Mărturia”, Buletinul Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire”, München, 1988, 1989, 1993-1994; „Meridian”. Revistă de informaţie, opinie şi comentarii, director Dorin Tudoran, Gaithersburg, Maryland, 1991-1992; „Micro Magazin”, redactor Marius Ligi, New York, 1983; „Nachrichten aus dem Balticum”, Stocholm, 1964; „National Vanguard”, Washington, 1978; „New York Spectator”, New York, 1984, 1986-1988, 1990-1991; „Observator”. Trimestrial românesc independent pentru cultură, politică, studii şi opinii, editor Radu Bărbulescu,  München, 1991-1993; „Ogorul”, 1987; „Opinii”, Paris, 1983-1984, 1986; „Orientări pentru legionari”, Serviciul de secretariat al Mişcării Legionare, redactor Constantin Papanace, Erding, Bavaria, 1957-1962, 1965-1974; „Osteuropaische Rundschau”, Free Europe, München, 1967, 1969-1971; „Perspective”, München, 1980-1983, 1985-1988; „Present”, Paris, 1988; „Porunca vremii”, editor Boian New Service, New York, 1972, 1974-1976, 1978-1987; „Prodromos”. Foaie de gând şi apropiere creştină, redactori Paul Miron şi Ioan Cuşa, Freiburg, 1964; „Pro Azione Cattolica Romena”, Roma, 1960-1962; „Pro Romania. Pro resistance Roumanie”, Revista rezistenţei româneşti, Paris, 1989; „Rembarre”, Franţa, 1988-1989; „Revista scriitorilor români”, editată de Societatea Academică Română, München, 1979, 1985; „Revue des etudes roumaines”, Institutul Universitar românesc „Carol I”, Paris, Franţa, 1975, 1981 Atena; „Rezistenţa”, Buletinul Organizaţiei de Rezistenţă a Românilor din Germania, 1948; „Romanian Digest”, 1993-1994; „Romanian Sources”, editor şef John Halmaghi, Universitatea din Pittsburg, 1975-1977; „România”, New York, 1956-1958, 1959-1960, 1962-1971; „România”. Organul Românilor din Argentina, Buenos Aires, 1952; „România democrată”, Organ al Partidului Naţional Ţărănesc, New York, 1975; „România muncitoare”. Revistă socială şi politică a sindicaliştilor în exil, redactor Eftimie Gherman, Paris, 1959; „România pretutindeni”, Revistă internaţională de sinteze pentru românii de pretutindeni, pentru limba şi cultura română, editor Florian Stănescu, New York, 1983; „România viitoare”. Buletinul tineretului naţional-ţărănist în exil, Paris, 1951-1953; „Romanistische Zeitschrift fur Literaturgeschichte”, Carl Winter University, Heidelberg, editori Erich Kohler şi Henning Kraus, 1977; „Românul”. Organ al Ligii Românilor Liberi, Washington, 1960-1963; „Românul Liber”, Londra, 1985-1995; „Săptămâna Müncheneză”, Săptămânal românesc independent pentru informaţii, opinii, anunţuri, inserate şi reclame, München, 1986, 1988; „Semne”. Revistă de gândire, artă şi literatură, redactor Octavian Buhociu, Paris, 1961-1963; „Scrisori Legionare”, Buenos Aires, 1980-1982; „Solia”. Foaie de zidire sufletească, editor Episcopia Ortodoxă Română din America, Detroit, Michigan, 1967-1968, 1971-1976, 1981-1983; „Stindardul”, editor I.V. Emilian, München, 1959-1985; „Stindardul românilor”, redactor Ion Pantazi, München, 1985-1988; „Suflet românesc”, Revistă de cultură creştină, editor pr. dr. Gheorghe Cosma, Roma, Vatican, 1951; „Transilvania”. Revistă trimestrială pentru istorie şi literatură, redactor şef Petre Belker şi Duiliu Vinograschi, Essen, Germania, 1988-1990; „Tribuna”. Morală politică. Idee naţională. Dreptate socială. Democraţie, redactor-responsabil dr. Radu Mircea Constantin, Hounslow, Middlesex, Anglia, 1951; „Tribuna noastră”, New York, 1978-1979, 1981-1987; „Troiţa”, Foaie de mărturisire ortodoxă şi românescă în pribegie, director preot Nicolae Tănase, Willowdale, Toronto, Ontario, Canada, 1982; „Ţara şi exilul”. Curier Informativ al Mişcării Legionare, director Gheorghe Costea, Madrid, 1964-1990; „Unirea”, Episcopia Greco-Catolică, redactor Ion Halmaghi, Cleveland, 1969, 1972; „Unirea”, Organ fronco-român de informaţie, director Dan Cernovodeanu, Paris, 1984, exemplare duble, în lb. română şi franceză; „Uniunea”. Organ al unităţii româneşti din Germania, Freiburg, 1961-1962; „Uniunea română”. Organ al Uniunii Democrate a Românilor Liberi, sub preşedenţia generalului Nicolae Rădescu, Paris, 1948-1949, exemplare duble, în lb. română şi franceză; „Vatra”. Foaie românească de opinie şi informaţie, Roma şi Freiburg, 1954, 1957-1983, 1986-1990; „Vers”. A review of literature in the romanian language, redactor Nicolae Novac, New York, 1952; „Vestitorul”, Paris, 1982, 1985; „Viaţa noastră”, redactor I. Burnstein, Tel Aviv, 1964; „Vocea libertăţii”, Organul refugiaţilor din România, Atena, 1964-1965; „Zori de zi”, Buletinul Eparhiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală, Freiburg, 1983.

[2]

ÎNTOARCEREA

Cu fiecare zi ce trece, visul întoarcerii ACASĂ, ni se amână, îndepărtându-se tot mai mult în ceaţa evenimentelor şi obligându-ne la smerenie şi rugaciune. Căci, se vede, aşa a vrut Dumnezeu, pentru a ne deschide ochii şi a ne face să înţelegem că trăim „sub cârma vremurilor” şi că statul nostru prin străinie, nu s’a împlinit încă, fiindcă n-am mărturisit încă îndeajuns pentru Neam şi Ţară, spre a ne învrednici de o întoarcere „la apa Vavilonului” românesc…

Şedem şi plângem, deci!… Şi din când în când, ne adunăm la „voroavă”, povestindu-ne amintiri de pe plaiurile mioritice, s’au împletind vise pentru un „mâine”, pe care nu ştim de-l vom mai ajunge sau nu…

Neputându-ne întoarce în România, încercăm, pe cât ne stă în puteri, s’aducem România la noi. Prin cântece. Prin jocuri. Prin vers şi slovă românească. Prin arborarea drapelului românesc la zile istorice şi prin purtatul costumelor naţionale în faţa străinilor, nu pentru a-i sfida, ci pentru a le spune, tăcând, că noi tot Români am rămas. Că sângele nostru nu s’a făcut apă şi că nu ne-am topit cu totul în amalgamul „lumii nouii”. Deoarece, pe umerii noştri apasă responsabilităţi istorice pe cari nu le putem asvârli cum asvârli o haină, fiindcă nu mai este „la modă”… cei de-acasă, cum ne scria mai zilele trecute un proaspăt refugiat român ajuns în Turcia, ne consideră încă „PIONII NEAMULUI”… Cum am putea deci să dăm bir cu fugiţii, uitându-ne misiunea ce avem de îndeplinit printre străini, ca purtători de cuvânt şi mărturisitori ai unei cauze drepte ce depăşeşte actualele conjuncturi politice internaţionale?… Sau, cum am putea primi un „dialog” cu cei ce, până mai ieri, ne arătau cu degetul, aruncându-ne în spate toate crimele posibile şi imposibile, până la aceea de TRĂDARE DE NEAM. Iar când au văzut că nu reuşesc mergând pe drumul ponegririi, au schimbat macazul şi-au început să ne facă „curte”. Că unii dintre noi, mai slabi de înger, au căzut victime acestei tactici noui şi perverse, este adevarat. Dar, spre marea noastră bucurie, din contactul ce-l avem permanent cu masele româneşti din lumea liberă, putem spune că majoritatea Românilor conştienţi au rămas pe bastionul de luptă împotriva duşmanilor omenirii şi vor continua să ducă această luptă, până la întâlnirea dela judecata de apoi a istoriei. Ş’atunci, ne vom întoarce acasă, cu toţii. Sub scut, sau, pe scut. Dar ne vom întoarce!…
 
Sursa: Nicolae Novac, Întoarcerea, în „Drum”, an V, nr. 3, iulie-septembrie 1969, pp. 1-2.

[3]

GÂNDURI PENTRU EXIL…

Blestemul de a fi EXILaţi ÎN EXIL, de a nu găsi nici o înţelegere în lumea vestică pentru lupta noastră creştină şi naţională în faţa comunismului ateu şi mişeleşte internaţional, ne împinge cu violenţă din domeniul politic în cel religios. Nu ne sunt ameninţate numai drepturile individuale, nu ne sunt robite numai neamurile în care credem şi în libertatea cărora am vrea să ne împlinim, ci ne este hărţuit şi vândut însuşi sufletul. Ne este atacată OMENIA, odată cu satanica încercare de a organiza şi conduce, adică exploata planeta în afara ordinei naturale, în afara lui Dumnezeu. Din acest blestem, ÎNTOARCEREA nu mai este posibilă. Faptul de a fi fugit de dracul ca să dăm de nănaşii lui, mari, atotputernici, materialişti, cinici şi batjocoritori în faţa valorilor spirituale şi a ideii de divinitate şi răspundere morală, nu ne îngăduie nici o altă ieşire din acest impas şi blestem istoric, decât continuarea mersului, a urcuşului obositor, spre dimensiunea de risc şi cumplită distanţă a libertăţii interioare, spre moartea la lume şi acceptarea bucuroasă a jertfei.

Cei ce găsesc o soluţie, chiar dacă de protest faţă de vânzările şi demisiile vestice, în dialog şi coexistenţă, în politrucire şi darea după deget, nu fac decât să se condamne singuri la moartea cea fără înviere. Această amarnică dialectică a exilului, odiseea exilatului, nu e de ieri de azi. E veche de când istorie umană. Ea a chinuit şi îngenunchiat pe toţi aceia cari au îndrăsnit să continue o luptă sfântă dincolo de hotarele lor, înafara neamului, căutând adăpost la alte neamuri şi puteri, prietene ori măcar mânate de aceleeaşi idealuri. Bătrânul Beneş spune în ÎNSEMNĂRILE SALE, că cei mai mulţi exilaţi sfârşesc prin a urî şi a vinde idealurile sfinte cu steagul cărora şi-au înfăşurat inima la plecare, când au luat lumea în cap. Dar exilul de azi, cu milioanele [de] persoane deplasate [şi] vărsate în univers, nu poate fi comparat cu cele de ieri. Prin măreţia şi satanismul forţelor cari au fost în trântă în cel de-al doilea războiu mondial, dislocările de mase ce au avut loc în faţa puhoiului comunist, imediat după el, au aruncat în balanţă elemente ce depăşesc politicul, sguduind grindarele înalte ale concepţiei despre lume, raporturile omului cu Dumnezeu, integritatea lui tradiţională în familie şi comunitatea naţională.

Această asvârlire a milioane de oameni în şuvoaiele răului şi ale suferinţii, nu mai poate fi soluţionată şi lecuită cu laşităţi, lăpădări şi întoarceri. Chiar dacă oamenii se întorc, problema rămâne, blestemul se aude hăuind, sgâlţâind stâlpii planetei, adâncurile conştiinţei naţionale.      

Dacă exilul nu şi-a putut găsi casă şi prag sub meridianele vândute ale planetei, atunci cu siguranţă, el nu are cale întoarsă. Chemarea lui, vocala lui de destin, e mult mai luminoasă: el trebue să creieze prin tragedia şi jertfele sale lumea mai bună, mai dreaptă, guvernată de legi şi valori morale şi spirituale, pe care a visat-o şi căutat-o.
VASILE POSTEUCĂ
 
Sursa: Vasile Posteucă, Gânduri pentru exil, în „Drum”, an X, nr. 2, aprilie-iunie 1969, p. 1.
 

[4]

CANALUL
 

Aici ne-am logodit cu bolovanii,
Câte-un picior uitat, sau câte-o mână,
 
Pe-aceste văi şi dealuri dobrogene
Am dat cu veacuri înapoi lumina,
Amare bezne-am presărat pe gene
Şi le-am simţit în inimi rădăcina.
 
Trudind, flămânzi de soare şi de pâine,
Înjurături şi pumni ne-a fost răsplata
Să facem drum vapoarelor de mâine,
Am despicat Dobrogea cu lopata.
 
Loviţi de biciul vântului fierbinte
Săpând din greu, pe ploaie şi ninsoare,
Am presărat cu mii de oseminte
Pământul de la Dunăre la Mare.
 
Istoria noastră cea de lacrimi stoarsă
Va ţine minte şi’ntre foi va strânge
Acest cumplit Danubiu, care varsă
Pe trei guri apă, iar pe-a patra sânge.
 
Iar cărţile pe care le vom scrie
Vor ctitori în anii care vin,
Din cântecele noastre de robie
O nouă „Tristia” la Pontus Euxin.

 
Sursa: Rubrica „Poeme din închisori” în „Drum”, an V, nr. 3, iulie-septembrie 1969, p. 5.
 

[5]

DIN AIUD

 
Sursa: Rubrica „Poeme din închisori” în „Drum”, an V, nr. 3, iulie-septembrie 1969, p. 5.

[6]

IMN MORŢILOR

 
Sursa: Rubrica „Poeme din închisori” în „Drum”, an VI, nr. 2, aprilie iunie 1970, p. 5.

[7]

RUGĂ

Eşti, Doamne, bun, eu pământean şi rău

În dragoste nu-Ţi seamăn, nici în milă
Iar după chip, sunt trup din trupul Tău
Şi par dospit din cer, nu din argilă.
 
Nu Ţi-am cerut nici mâinile subţiri
Nici rănile străpunse de piroane
Dar Tu mă faci părtaş la răstigniri
Şi-Ţi tot îngân osânda la icoane.
 
Sacrificat pe cruci ce nu Te-am vrut
Şi cazne ce nici când nu Ţi le-aş cere,
Nu ştiu, Tu te cobori la mine’n lut
Sau mă urc spre marea Ta tăcere.
 
Cu nesfârşită slavă Tu mă’ncarci
Pe cruce când sfinţenie mă frânge.
Uimit mă uit la rănile prea largi
Şi-Ţi stau alături, sânge lângă sânge.

 
Sursa: Rubrica „Poeme din închisori” în „Drum”, an V, nr. 3, iulie-septembrie 1969, p. 4.
 

[8]

RUGĂCIUNE

 
Sursa: Rubrica „Poeme din închisori” în „Drum”, an VI, nr. 2, aprilie iunie 1970, p. 5.

[9] 

Reflecţii la „Poeme din închisori”, 
de Rodica Boţoman

Un mulţumesc rostit cu smerenie pentru comorile adunate în „Poeme din închisori”. Pentru noi, cei veniţi de acolo, cu ochii mari deschişi spre tot ce înseamnă „adevăr” spus fără înconjur, versurile poeţilor martiri au venit ca o irumpere din adâncurile unor suferinţe ce ne-au îngropat, fiecăruia dintre noi, o rudă sau un frate, aplecându-ne spinarea sub povara durerilor mute. Păşind cu sfiiciune în cetatea adevărurilor mântuitoare, am cules de pe fiecare filă lacrimile de sânge ale eroilor neamului care încă mai speră. Despletind simţăminte, am trecut fără voia-mi peste toate depărtările mistuitoare, până în pragul şcolii, cu ferestre mari, larg deschise spre soare, şcoala unde, dragii mei elevi aşteaptă clipa binecuvântării prin botezul poeziei mari, înălţătoare prin cuget şi simţire, izvorâtă din suferinţe cu semne proaspete, adânci peceţi pe care nu le poate acoperi minciuna. Le va fi dat lor vreodată să mângâie, filă cu filă, poezia jertfei pentru credinţă şi neam? Simţămintele se răsucesc, se’nvolbură, iar amintirile dor. În peste un deceniu de trudă, ca dascăl, am înţeles întotdeauna că poezia înalţă numai dacă se ridică din pământul banalului şi ajunge la şoaptele celor care ştiu, prin metafore, să stea de vorbă cu Dumnezeu. Tineră bătrâneţe a învăţăceilor tinde, dacă e botezată în suferinţele neamului, să stea de vorbă cu cerul. Am simţit întotdeauna acest dialog tacit la toţi elevii mei şi în fiecare zi era o sărbătoare a umbrelor celor ce au făurit patrimoniul literar românesc. Această luptă spre cunoaştere şi înălţare îşi găsea însă şi ea zidul de care să-şi frângă aripile. Ultimul capitol din istoria literaturii bietei noastre Românii! Capitol purtând contururile de doagă lozincară: Poezia, proza şi dramaturigia „nouă”. Ne priponeam, profesori şi elevi, la ţăruşul celor ce voiau cu orice preţ să ne ştie „drapându-le nula”. Scriitoraşi ieşiţi ca ciupercile după ploaia „eliberării”, muindu-şi condeiul în fondurile băneşti ale Uniunii Scriitorilor (68) au in vadat piaţa cu marfă de duzină găsindu-şi samsarii care să-i catapulteze până în paginile manualelor şcolare.

Anii au trecut şi o concluzie se impune fără zăbavă: Lipsa de receptivitate generală faţă de pseudo-poezia minciunii! Elevii dând răspunsuri bâlbâite şi superficiale atunci când erau examinaţi, profesorii ţinând lecţii de mântuială, la acest capitol. Iniţiativa nu a lipsit nici de data aceasta: o masă rotundă între câţiva scriitori şi câţiva profesori din capitală, la revista România Literară. O zi de iarnă când fulgii îşi dansau hora lor de vată pe furnicarul de pe Calea Victoriei. Am trecut şi eu pragul turnului de fildeş al Casei Scriitorilor, numărându-mă printre dascălii „onoraţi”. Ceasuri de discuţii pe ton modest, cu argumentele adânci ale dascălilor, cerând ca veacurile să confirme întâi valoarea autorilor înainte de a-i plasa între paginile şcolare şi cu ripostele teatrale vehemente, insultătoare ale „creatorilor”. La „lipsa de orizont” şi de simţire pe care poetul Adrian Păunescu a subliniat-o cât a putut el mai voalat, insultând dăscălimea, s’a adăugat sentenţios obligaţia noastră de a-i înţelege, chiar dacă uneori mintea dascălilor e mai puţin ascuţită decât ar trebui (insinua dânsul cu „durere”), sau chiar dacă uneori „poezia militantă” e mai greu de înţeles. Ni-se mai cerea să ne transformăm elevii în admiratori ai lor pentrucă numai aşa putem să ne arătăm ataşamentul faţă de „literatura de tip nou”. Regretabil este că dăscălimea noastră, zicea dânsul, prea s’a învăţat „să culeagă trandafirii fără spinii lor” cum spune Marx. Împresionant final de tiradă, nu? Cine să-l contrazică? Ce amintire hidoasă, ce zi de iarnă tristă! Poeţi cerşindu-şi admiratorii, cu „opere” plasate în paginile rentabilităţii propagandistice şi băneşti în timp ce adevăraţii poeţi, aleşi ai condeiului românesc, înstrăinaţi sau crucificaţi învăţau şi mai învaţă a muri. Iată de ce, am socotit că se cuvenea a-mi pleca genunchii în faţa volumului de poezie adevărată, ca în faţa altarului jertfei, ridicând privirea de recunoştinţă spre cei ce, pildă fiind ei înşişi de flacără nestinsă, m’au ajutat să mă împărtăşesc din preacuratele taine ale cugetului românesc, curat ca lacrima izvoarelor, aşteptând încă descătuşarea.

RODICA BOŢOMAN (69)

Septembrie, 1970, Cleveland.
 

Sursa: „Drum”, an VI, nr. 4, octombrie-decembrie 1970, p. 5.

[10]

Poemele din închisori trebuie să apară aşa cum sunt. Transmite, te rog, celor doi tineri, care au adus aceste poezii, salutul, dragostea şi recunoştinţa mea, pentru imensul serviciu pe care l’au făcut aducând aceste comori ale creaţiei româneşti din închisori. Şi, fiindcă autorii acestor poezii nu pot acum să le mulţumească celor doi tineri, pentru fapta şi curajul lor, le mulţumesc eu în numele autorilor îmbrăţişându-i şi sărutându-le cu frăţietate fruntea curată. Am fost prieten bun cu cei mai mulţi din făuritorii poemelor şi ca semn al prieteniei sunt în drept, cred, astăzi, să fac acest gest în numele lor (G.H.).

*    *      *

Poeme din închisori. Poeme din temniţi grele. Sunt una din minunile existenţei, ca forţa legii care face să apară ghiocei şi brânduşe prin stratul de zăpadă şi menţine potenţialul de germinaţie în seminţele vechi de zeci de ani. Cine n’a stat în umilitoarele, la extrem, temniţe comuniste cu greu îşi poate imagina cum, dece, e posibil să ţâşnească aceste jerbe de vibraţii ale dăruirii (V.P.)
 
Sursa: „Drum”, an VI, nr. 2, aprilie-iunie 1970, p. 8, rubrica „Mărturii”.
 

*     *      *

Iată că au apărut şi poeziile din închisori. Nu-ţi poţi exprima în cuvinte sentimentul de uşurare şi de satisfacţie pe care l’am avut când am răsfoit volumul. Ceva s’a aşezat într-un colţ al inimii mele, acolo unde trecutul nu va muri niciodată. O mică parte din datoria noastră s’a împlinit. Poate că alţii vor mai adăuga câteva piese la mozaicul suferinţelor noastre de infern. În altă ordine de idei, m-au bucurat mult pozele tale. Când deschid albumul, te privesc şi văd în tine toată „generaţia aceea sbuciumată”, de tineri care s’au luat la luptă cu o fiară greu de răpus, deşi mulţi din ei bănuiau consecinţele unei înfrângeri biologice iminente. Generaţia actuală din România a fost domesticită, în sensul rău al cuvântului şi nu prea mai cred că mulţi ar fi în stare de sacrificiu, de acţiuni mari şi hotărâte. Comunismul lucrează încet, cu mult calcul. Urmărind dezastrul din ţară, cu ochiul unui observator selectiv, nu poţi nega eficienţa cu care lucrează criminalii aceia de import. Chiar dacă poporul nu acceptă mârşăviile de fiecare zi, el trebuie să le înghită şi să tacă. Şi tăcerea te îndobitoceşte şi te acomodează implacabil situaţiei. Încetul cu încetul, când toate gurile, care ici colo mai strigă şi denunţă, vor fi astupate, crima va deveni stare de fapt, legală şi se va converti în virtute impusă şi acceptată. Este dureros şi inadmisibil, dar este extrem de real. Noi suntem slabi, departe şi nebăgaţi în seamă. Istoria ne mătură. Singurul lucru de care sunt sigur este că ziua judecăţii se apropie şi sfârşitul acestei lumi mizerabile şi nedrepte este aici, nu departe de zilele noastre. Cred că atunci nu vom avea de ce ne teme (O.S.L.). 

*     *      *
 

Am primit azi POEME DIN ÎNCHISORI, cartea de poezie care va înfrunta secolele, precum suferinţa care le-a dat naştere umple cosmosul de durere. Le-am cetit pe unele de 4-5 ori. Vreau să mă împărtăşesc cu fărâmitura nu dintr’o dată. Aceate poeme sunt pânea lui Dumnezeu. Nafură de potir şi esenţă de jertfă. Har divin şi memento pentru cei de mâne. Toate m’au impresionat până la lacrimi, dar poemul care mi-a stors inima, oprindu-mi respiraţia, e AMIN. Mă întreb unde stă vina. Cine ne-a blestemat? Pentru orice om din generaţia noastră POEMELE sunt altar de închinare. Cuprind tot (V.I.).
 
Sursa: „Drum”, an VI, nr. 3, iulie-septembrie 1970, p. 12, rubrica „Mărturii”.
 

*     *      *
 

Săptămâna trecută am primit de la Madrid „POEME DIN ÎNCHISORI”. Am cetit aceste poeme. Continuaţi în lupta dreaptă şi sfântă în slujba neamului nostru oropsit, cu toate mijloacele ce vă stau la îndemână. (I.I.)”.

*     *      *

„Mi-aţi făcut o surpriză mare şi multă bucurie, trimiţându-mi POEME DIN ÎNCHISORI. Vă felicit că aţi făcut un lucru frumos şi de lipsă astăzi. Nu sunt poet, nici critic literar. De aceea le-am cetit cu inima şi mi-au plăcut mult. Conţin credinţă biruitoare, convingeri puternice şi românism curat şi adevărat. De aceea, cum zic Americanii: More power to you and may God bless you and yours. (L.S.)”.
 
Sursa: „Drum”, an VII, nr. 1, ianuarie-martie 1971, p. 12, rubrica „Mărturii”.

NOTE

٭Subsemnatul, Nicolae Videnie, m-am născut la 17 martie 1969, ora 15, în ziua praznicului Cuviosului Alexie-omul lui Dumnezeu (cf. Sinaxarului Ortodox), începutul anului agricol (cf. calendarului tradiţional), în Spitalul comunei Ulmu, judeţul Brăila (în grupul „decreţeilor întârziaţi”-copii nedoriţi, blestemaţi?), ca al treilea şi ultimul fiu al familiei de plugari Vasile (27 iulie 1933-18 februarie 1997) şi Margareta (14 noiembrie 1937-28 ianuarie 2001, n. Porcuţ), consăteni în Jugureanu şi rude îndepărtate ale familiei de boieri ar(o)mâni Chiriacescu (fostă Kiriaku/Kiriţescu), care i-au dat pe martirul anticomunist Mihail şi pe Elena, mama genialului pictor Ştefan Luchian. Am fost botezat în Sfânta Biserică Ortodoxă cu Hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor” de Părintele Paroh Constantin Stroe şi Naşii Nicolae şi Ioana Moraru. Cei opt străbunici ai mei fac parte din familiile nord-dunărene Porcuţ, Popa (Jugureanu), Vişan şi Ionel-ramura Grigore (satul Ruşeţu), respectiv sud-dunărene Videnie, Bobocea (Ruşeţu), Popescu (satul Ulmu) şi Lepădatu (satul Cireşu). Încă de vârsta de patru ani am arătat interesul pentru citit şi am răspuns spontan că voi fi profesor de istorie-geografie şi că refuz mâncarea de la cazanul grădiniţei comuniste, moment în care mi s-a deschis mapă de verificare informativă de către Miliţie, continuată de Securitate şi urmaşele ei de astăzi prin dosararele de urmărire informativă cu indicativele probabile „Ochiosul” şi Paul”. După absolvirea în 1999 a celor patru ani de studiu în trei ani universitari şi a masterului de trei semestre în februarie 2001, am căutat să lucrez în învăţământul universitar sau cercetarea academică. La mijlocul lunii martie am fost acceptat numai de doctorandul Marius Oprea şi prof. univ. dr. Andrei Pippidi, conducătorii Fundaţiei care acoperă juridic Institutul Român de Istorie Recentă. Tâlcul acestei acceptări şi a perseverenţei mele de a continua să lucrez în ciuda oricărei situaţii potrivnice este următorul: Fundaţia pentru Studiul Istoriei Recente a României a fost înfiinţată în martie 2000 de diplomatul olandez Coenrad Stork cu bani publici din fondul MATRA, sub înaltul patronaj al Majestăţii sale Regina Beatrix, descendentă a neamului Chiriacescu. Din 2002 sunt doctorand la Universitatea din Bucureşti, cu tema de cercetare „Relaţiile economice româno-sovietice. Studiu de caz: Sovrom-urile (1945-1956)”, conducător ştiinţific prof. univ. dr. Mihai Retegan; calificativul celor trei examene promovate: „Bine”; exmatriculat la 17 noiembrie 2008 pentru depăşirea perioadei de susţinere a referatelor, întârziere datorată cenzurării arhivelor şi mândriei mele cu două ramuri păguboase: la început, ambiţia „luptei cu morile de vânt” şi apoi lenea amânării; reînscris prin concurs la 1 octombrie 2009 la noua „Scoală doctorală” de trei ani, cu plata taxei de studii de 3100 lei pe an, sub conducerea acad. prof. univ. dr. Dinu C. Giurescu. Printre altele, din 2005 am preluat şi administrarea Bibliotecii şi arhivei documentare. Legătura mea cu subiectul acestui studiu ştiinţific a fost prilejuită de participarea la primele ediţii ale Simpozionului „Experimentul Piteşti-Reeducarea prin tortură”, când l-am cunoscut şi apoi am colaborat ştiinţific cu regretatul dr. Mihai Rădulescu, fost deţinut politic şi memorialist anticomunist, prof. univ. de Lb. Franceză la Facultatea de Teologie Ortodoxă, fondatorul Editurii Ramida şi a paginii electronice www.literaturasidetentie.ro. 

1. Pentru detalii, vezi colecţia revistei în biblioteca Institutului Român de Istorie Recentă, găzduită din 8 aprilie 2010 în Bucureşti, bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 21, etaj 4, scara din stânga holului de la parter unde este Anticaritatul I.C. Brătianu şi sediul Partidului Naţional Liberal, filiala Sector 1.

2. Inge Katharina Binder, Exilul ca experinţă culturală. Asociaţii şi instituţii româneşti în Apus (1945-1989), Germania, Münster, Editura Remesianul, pp. 156-157.

3. Ibidem, pp. 153-156.

4. http://www.biblacad.ro/catalogOn-line(OPAC)  (consultat la 28 iulie 2006 şi 19 iunie 2012).

5. Prima inventariere făcută de colegul Stejărel Nicolae Olaru a fost publicată sub titlul Presa exilului românesc în colecţiile IRIR, în revista ,,Dosarele istoriei”, Bucureşti, an VII, nr. 4 (68), 2002, pp. 39-40. Ulterior, am completat-o şi republicat-o în studiul ştiinţific Presa emigraţiei române – revista Bisericii Sfinţii Arhangheli Paris (1961-1966), în *** Partidul, Securitatea şi cultele. 1945-1989, coord. Adrian Nicolae Petcu [Bucureşti], tipărită sub egida Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la Editura Nemira, în 2005, la pp. 261-324. În timp, am reinventariat, identificat şi adăugat alte titluri donate, aflate multe numai într-un singur exemplar şi am republicat succesiv lista în: Imaginea Mitropolitului Visarion Puiu în presa exilului românesc postbelic, în „Valori păşcănene”, Paşcani, an II, nr. 2, 2006, pp. 39-53; Atitudinea anticomunistă, calvarul şi martiriul preoţilor ortodocşi reflectate în presa exilului românesc (1945-1989), în Rezistenţa anticomunistă-cercetare ştiinţifică şi valorificare muzeală, vol. II, editori Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu, Iulia Pop Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2006, pp. 32-51; Capcana Comitetului Român pentru Repatrieri şi reacţiile exilului (1955-1957), în *** Experimentul Piteşti (Comunicări prezentate la Simpozionul internaţional „Experimentul Piteşti-Reeducarea prin tortură”. Cultura, tineretul şi educaţia în regimurile dictatoriale comuniste, ediţia a VII-a, Piteşti, 05-07 octombrie 2007), Editor şi coordonator Ilie Popa, Traduceri în engleză: Rozalia Rodica Popa şi Ilie Popa, Fundaţia Culturală „Memoria”, Filiala Argeş, Piteşti, 2008, pp. 385-438. Tot de atunci, am republicat aceste texte şi listele pe pagina electronică cu acces liber www.memoria.ro/studii/Bucuresti-IRIR/studii, contoarele pentru popularitate arătând interesul multor zeci de mii de cititori.

6. http://www.inmer.ro/ArhivaINMER/Arhivadocumente (consultat în 12 aprilie 2006).

7. http://www.iiccmer.ro/Arhiva&Biblioteca/Arhivadocumente (consultat în 10 martie 2012).

8. Ziar de patru pagini alb-negru, format A3, cu apariţie trilunară, începând din 1 decembrie 1955. A fost singurul declarat ca fiind o apariţie oficială pentru diasporă, excepţie de la regula subvenţionării ascunse a unor publicaţii apărute sub egida exilaţilor.

9. N. Videnie, Capcana…, pp. 385-438, www.memoria.ro/studii/Bucuresti-IRIR/studii/Capcana

10. http://www.tabor-revista.ro/Aurel Sasu, O confruntare în câmp deschis, în Dragostea şi vântul. Glose la Memoriile lui Valeriu Anania, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2011 (consultat în 29 martie 2012).  

11. http://www.icr.ro/reviste/RomaniaCulturala (consultat în 29 martie 2012).  

12. *** Securitatea. Structuri, cadre, obiective şi metode (1967-1989), vol. II, ediţie de Florica Dobre, Elis Neagoe-Pleşa, Liviu Pleşa, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2006, p. 339: documentul reprezintă o notă din 1 august 1968 întocmită de U.M.0755/C referitoare la „activitatea propagandistică desfăşurată de emigraţia română prin presă şi tipărituri”.

13. Vasile Posteucă s-a născut la 10 septembrie 1912 în comuna Stăneştii de Jos, judeţul Rădăuţi, în Bucovina. A studiat literatura în ţară şi Canada, obţinând câte două diplome de licenţă şi doctorat. A fost lider al studenţilor din Cernăuţi, membru marcant al Mişcării Legionare şi participant la rebeliunea din ianuarie 1941. După ce s-a refugiat în Germania a fost numit „comandant” de către Horia Sima, în armata căruia a luptat din toamna anului 1944. A emigrat apoi în Canada şi S.U.A., unde a predat limbile germană şi franceză. A fost un poet, prozator şi jurnalist foarte activ, fondând revistele „Iconar” la Cernăuţi în 1935, respectiv „Drum” în exil. Iată ce caracterizare politică i-a făcut poetul Radu Demetrescu (Gyr) într-un articol comandat de comunişti şi publicat în 1964 în „Glasul patriei”, ca o dovadă clară a urii fratricide dintre păcătoşii nepocăiţi şi înşelaţi de stăpânitorul lumii acesteia trecătoare, care şi-au propus să creeze „omul nou” pe baza Poruncii răzbunării din Vechiul Testament şi nu pe iubirea de aproapele până la a-i face orice bine are nevoie şi putem, Poruncă nouă transmisă de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi scrisă în Noul Testament sub formula „Milă voiesc, nu jertfă!”: „Vechi scandalagiu şi spărgător de geamuri pe la dughenele evreeşti din Bucovina, comandantul-ajutor Posteucă s-a remarcat printre organizatorii faimoaselor congrese studenţeşti din 1936, iniţiind şi constituind macabrele echipe ale morţii, destinate lichidării tuturor adversarilor politici ai gărzii de fier”. O altă mărturie tot atât de revelatoare este cea lăsată de Demetrius Leontieş: „(…) la congresele studenţeşti de la Craiova şi Târgu Mureş Posteucă mărşăluia în frunte, în costum naţional, cu făclia într-o mână şi cu carabina în cealaltă. Cuvântul drept şi măreţ şi arma de rezistenţă i-au fost coordinatele sufleteşti până la moarte” (cf. Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc. 1945-1989, Bucureşti, Editura Compania [2003], pp. 580-583). A murit la 6 decembrie 1972 la Chicago şi a fost înmormântat cu fast de un Sobor condus de Episcopul Valerian Trifa, Slujbă televizată de C.B.S., canal 2 (vezi detalii în „Drum”, an IX, nr. 1-2, ianuarie-iunie 1973, pp. 8-9).

14. Nicolae Petra s-a născut la 9 octombrie 1909 în satul Sibiel, judeţul Sibiu. A studiat economie în ţară şi Germania ca fiu al unui fondator de fabrică şi bancă. Pentru competenţă şi cartea Băncile româneşti din trecut a fost chemat ca subsecretar de stat în timpul guvernării generalului Ion Antonescu. Ulterior emigrat cu familia în Belgia în 1946, apoi în S.U.A. Ajuns la Cleveland, a urmat o şcoală de arhitectură şi a fost redactor la „Solia”. În 1952 s-a stabilit în Mexic ca director al sucursalei unei companii internaţionale. A construit la Puelba o casă-muzeu în stil românesc, a publicat volume de versuri şi proză aforistică. A expus pictură, schiţe şi acuarele la Paris, Dusseldorf şi în Mexic. Pe lângă revista „Drum”, a fondat Editura Limite împreună cu Virgil Ierunca şi Asociaţia Enciclopedică Română împreună cu Horia Tănăsescu în 1960, prin care şi-au propus să strângă şi să publice date despre exilaţi. Nu a terminat, aşa cum nu a reuşit nici în 1983 în demersul privind înfiinţarea unei societăţi a scriitorilor din exil. A murit la 15 august 1985 (cf. F. Manolescu, op.cit., pp. 563-564; Inge Katharina Binder, op.cit., pp. 81-82).

15. Ion Cârja s-a născut la 25 martie 1922 în S.U.A., statul Virginia, Logan Country, Whitman, ca fiu al unui miner transilvănean. Au revenit în ţară şi au cumpărat o moşie în Transilvania, confiscată ulterior de comunişti. În timpul războiului a fondat revista „Gazeta de Turda” a Liceului „Regele Ferdinand” şi a condus revista „Abecedar literar” în 1945 la Cluj. În Cremene în apa vremii a publicat povestiri din viaţa moţilor şi a fost secretar general al Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal. După obţinerea unui doctorat în drept în 1948 a fost arestat de mai multe ori pentru implicare în mişcarea de partizani şi condamnat la 10 ani de detenţie. În 1965 a emigrat peste ocean la intervenţia autorităţilor americane şi a contribuit la înfiinţarea în 1970 a unui Consiliu Naţional Român, unde a fost secretar general şi editor al ziarului „Acţiunea românească”, ajutat de fratele său Nicolae. A publicat memorii de închisoare în volumele Întoarcerea în infern (1969, Madrid) şi Canalul morţii (1974, New York). Acolo a murit la 8 mai 1977 şi a fost reînmormântat apoi în comuna natală, Mihai Viteazul, judeţul Cluj (cf. F. Manolescu, op.cit., p. 142).

16. Ion Halmaghi s-a născut la 20 decembrie 1918 în Alliance, Ohio, din părinţi ardeleni care s-au întors în satul natal Scoreiul pe când avea vârsta de şase ani şi jumătate, pentru a urma la Sibiu cursurile şcolii primare şi ale Liceului „Gheorghe Lazăr”. A cercetat zona împreună cu echipele studenţeşti sociologice înfiinţate de Dimitrie Gusti iar în 1941 a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie, ca discipol al lui Mircea Vulcănescu. Surprinzător pentru un necunoscător al dedesubturilor relaţiilor dintre conducerile extremelor politice reprezentate de Mişcarea Legionară şi Partidul Comunist din România, a fost în acelaşi timp un apropiat al conducerii reprezentată de profesorii Nicolae Petraşcu şi Nichifor Crainic, precum şi al comunistului Petru Groza (cf. propriei mărturii din Memoriile viitorului, Editura Mesagerul de Făgăraş, ediţie îngrijită de Lucia Baki Nicoară, 2007, p. 17-40; „O lucrare de căpătâi, bine documentată, agreată şi însuşită de Horia Sima, comandantul mişcării legionare”, cf. coperţii IV; pentru a-i pune unele întrebări legate de aceste aspecte şi altele neclare datorită tăcerii martorilor şi cenzurării arhivelor, am sperat fără succes că sănătatea nu-l va împiedica să ajungă la lansarea cărţii în seara zilei de 15 mai 2008, la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti, unde am prezentat-o împreună cu dr. Steliu Lambru, jurnalist la Radio România Internaţional). Pentru activitatea politică legionară a fost mobilizat şi trimis pe frontul din Crimeea peste voinţa sa şi împotriva legii, fiind cetăţean american. După supravieţuirea miraculoasă în urma unei răni mortale, a revenit în acţiunea de reorganizare a legionarilor iar după arestarea din mai 1948 a suferit ororile anchetelor şi detenţiei în închisorilor comuniste timp de 15 ani. Fiind un martor important şi negăsindu-şi locul în ţară a emigrat în Statele Unite în 1965 (Ibidem, p. 9-222). S-a stabilit la Pittsburgh, Pennsylvania, unde a fost pe rând student în bibliologie, bibliograf al secţiei umanistică a Universităţii, profesor de filosofie, romanică comparată, limba română, civilizaţie şi cultură românească, cofondator şi director al „Institutului de Cercetări Româno-American” şi al revistei „Romanian Sources” („Izvoare româneşti”). A colaborat intens la presa exilului, începând cu „Radio Vocea Americii”, „America”, „Unirea” şi „Cuvântul Românesc”, unde a avut pe ultima pagină rubrica permanentă „Cronica vremii”, semnată cu pseudonimul Ion Boieru. A fost redactor al revistei „Drum”, a participat cu regularitate la „Săptămânile Câmpului Românesc” de la Hamilton, Ontario, Canada, precum şi la ediţiile Romfest. Printre altele, în 2004 a publicat Criza politică contemporană şi exilul românesc, la Editura Criterion Publishing. A murit în casa părintească la 17 februarie 2009 (www.alternativaonline.ca/IonHalmaghi.html şi www.punctecardinale.ro/mar_2009/mar_09_06.html, consultate în 6 iunie 2012).

17. Apud, F. Manolescu, op.cit., pp. 253-254: „Noi aici la DRUM, privim cultura românească ca o totalitate care reprezintă memoria vie, istorică, a neamului românesc. În această cultură s-au format de-alungul veacurilor, tradiţii şi obiceiuri, datini şi perspective specifice, idei şi curente de orientare în toate planurile de manifestare şi existenţă, care s-au închegat, ca o expresie firească a subconştientului etnic sau au fost acceptate pe potriva românescă, ca o adaptare conştientă la realităţile istorice cu care s-a confruntat omul rumân. Strădaniile noastre vor fi să punem în lumină tot ce este caracteristic, specific, fenomenului românesc. Vom porni dela concret, de la ceiace există în acestă cultură, bogată în toate nuanţele, nu de la abstracţiunile pe care le afişează dogmatiştii marxismului falsificatori ai adevărului şi realităţii. Articolele politice ale lui Eminescu, scrierile lui Vasile Pârvan, Dan Botta, Traian Brăileanu, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Vasile Băncilă, Camil Petrescu, Nicolae Roşu etc., sunt mai grăitoare pentru cuprinderea şi înţelegerea fenomenului românesc, în toate articulaţiile sale, decât principiile revoluţiei franceze sau ale unei democraţii abstracte, de cabinet, sau decât textele anacronice şi încâlcite ale lui Marx, Lenin şi Stalin, sub orice formă ar fi prezentate acestea. Vom pune astfel de texte la îndemâna celor ce nu au acces la ele, pentru citire, sau recitire şi meditaţie. Spre o îndrumare către viitor; spre o apropiere mintală şi sufletească de fondul spiritual al culturi româneşti. Este o operaţie de reîntoarcere la izvoare, de confruntare cu permanenţele spirituale româneşti, care poate ajuta la definirea propriei personalităţi, în acest vălmăşag al lumii libere în care trăiesc românii. Ideia românească va apare în toată autenticitate ei, sfidând stâlcirile marxiste cu toată rigoarea cuvenită, pentru a se înlătura confuziile” (citat din John Halmaghi, Drumul nostru, în „Drum”, an XV, nr. 3-4, iulie-decembrie 1979, pp. 3-5).

18. John Halmaghi, Răspuns lui Constantin Noica, în „Drum”, an IX, nr. 4, octomvrie-decembrie 1973, pp. 2-3.

19. N. Videnie, Capcana…, pp. 385-438, www.memoria.ro/studii/Bucuresti-IRIR/studii/Capcana

20. Anexa 2.

21. Anexa 3.

22. F. Manolescu, op.cit., pp. 541-542.

23. Ibidem, pp. 484-485.

24. Ibidem, pp. 69-71.

25. Ibidem, pp. 107.

26. Ibidem, pp. 228-229.

27. Ibidem, pp. 623-624.

28. Ibidem, pp. 64-69; Inge Katharina Binder, op.cit., p. 60-61.

29. F. Manolescu, op.cit., pp. 63-64.

30. Ibidem, pp. 615-616.

31. Ibidem, pp. 632-636; Inge Katharina Binder, op.cit., pp. 89-90.

32. F. Manolescu, op.cit., pp. 389-396; Inge Katharina Binder, op.cit., pp. 74-75.

33. F. Manolescu, op.cit., pp. 516-517.

34. Ibidem, pp. 499.

35. Ibidem, pp. 174-175.

36. Ibidem, pp. 377-387; Inge Katharina Binder, op.cit., pp. 72-74.

37. „Drum”, an V, nr. 3, iulie-septembrie 1969, p. 8.

38. Ibidem, an VII, nr. 1, ianuarie-martie 1971, p. 9; Ibidem, nr. 2, aprilie-iunie 1971, p. 11; Ibidem, an VIII, nr. 2, aprilie-iunie 1972, p. 8.

39. „…Şi s-a făcut om”, în Ibidem, an IX, nr. 4, octomvrie-decemvrie 1973, p. 1, 12.

40. Apud, F. Manolescu, op.cit., p. 254: „Putem spune, fără teama de a fi desminţit că, în prezent, poezia românească din exil a ajuns la un stadiu de dezvoltare şi manifestare ce merită atenţia tuturor. Şi a sosit timpul ca aceşti rapsozi ai exilului românesc, ale căror creaţii răsar sub soarele celei mai depline libertăţi artistice, să fie adunate între scoarţele unei cărţi cu tot ce are mai valoros, pentru a-i face cunoscut atât diasporei româneşti astăzi, cât şi Neamului în ziua eliberării lui. Cartea aceasta, vrea, mai întâi de toate, să însemne şi să rămână un document cât mai complet al activităţii poeţilor români care au ales libertatea în locul jugului comunist” (citat din „Drum”, an III, nr. 1, ianuarie-martie 1967, p. 23).

41. „Drum”, an IX, nr. 1-2, ianuarie-iunie 1973, pp. 1-16. Ulterior, au apărut alte texte asemănătoare: Ion Halmaghi, La ceasul de cumpănă, în Ibidem, nr. 3, iulie-septembrie 1973, pp. 1-2; Chirilă Ciuntu, A trecut un an şi *** Omagiu lui V. Posteucă (familia Ion Teodorescu-Făget şi gazeta „România democrată”) în Ibidem, nr. 4, octomvrie-decembrie 1973, p. 6, 9.

42. *** Poeme din închisori  în Ibidem, an V, nr. 3, iulie-septembrie 1969, p. 4 (vezi şi Anexa 7).

43. Ibidem, p. 5 (vezi şi Anexa 4).

44. Ibidem (vezi şi Anexa 5).

45. Ibidem, p. 4-5.

46. Ibidem, nr. 2, aprilie-iunie 1970, p. 5 (vezi şi Anexa 6).

47. Ibidem (vezi şi Anexa 8).

48. Matei Sbenga, Poeme din închisori, în Ibidem, an VII, nr. 1, ianuarie-martie 1971, p. 8.

49. F. Manolescu, op.cit., p. 53.

50. „POEME DIN ÎNCHISORI, editura DRUM, Madrid, 1970. Last but not least at all! Un omagiu adus metaforei din Aiuduri şi Zarce. Maşinii diabolice de spălat creiere din Piteşti, îi răspundem cu aceste sfinte tremurături ale poeziei, cu aceste pricezne de revolte şi infinită credinţă în Dumnezeu, în vigoarea neamului românesc de peste veac. Şi punem aici, pentru istorie şi recunoştinţă, numele celor doi tineri ucenici ai temniţelor, care s-au legat să aducă cele mai curate şi strălucitoare lacrimi ale dramei româneşti sub bocancul comunist, spre Vest: Nicu Dima şi Octavian Sigarto. Alţii îşi salvează pielea, afirmă cu neruşinare de cocote că nu-i interesează ce scrie cutare – MIC despre generaţia lor, atâta timp cât mâzgâlelile lor apar nemutilate, pe când aceşti doi argonauţi ai visului şi metaforei, au ţinut să salveze comori de plânset şi credinţă. Sunt între noi. Să-i creştem cu dragoste” (*** Poeme din închisori, în „Drum”, an VI, nr. 3, iulie-septembrie 1970, p. 11, rubrica „Cărţi şi reviste”). Primul a publicat mărturii despre condiţiile de detenţie: Nicu Dima, Din înfrângere, în Ibidem, an VI, nr. 2, aprilie-iunie 1970, p. 1-2; Idem, Amintiri din Aiud, în Ibidem, nr. 4, octombrie-decembrie 1970, p. 4-5; Idem, Explozia, în Ibidem, an VIII, nr. 2, aprilie-iunie 1972, p. 1-2. Al doilea a publicat poezii: Octavian Sigarto, Plecarea de pe urmă, în Ibidem, an VI, nr. 2, aprilie-iunie 1970, p. 3; Idem, Pasivitate, în Ibidem, an VI, nr. 3, iulie-septembrie 1970, p. 8.  

51. Nicolae Novac, Poeme din închisori, în Ibidem, p. 11, rubrica „Carnet”.

52. *** Poeme din închisori, în Ibidem, rubrica „Cărţi şi reviste”.

53. F. Manolescu, op.cit., p. 53.

54. *** Poeme din închisori, în „Drum”, an VI, nr. 3, iulie-septembrie 1970, p. 12, rubrica „Mărturii”.

55. N. Novac, Poeme din închisori…, p. 11.

56. „La apelul pentru poemele din închisori, amintindu-mi de chinurile îndurate de urmaşii tribunului celui mare, trimit $50.00. Lupta noastră e pierdută în lume. Salvarea ar fi să se pună în aplicare articolul 5, alineatul 8, paragraful 12, din Constituţie. Articol pus acolo de Lincoln. Numai America ar mai putea salva lumea de marxismul celor răi, care au tot aurul. Noi ar trebui să introducem valoarea intrinsecă, pe baza producţiei. Altfel suntem pierduţi. (N.M.)” (Ibidem, an VI, nr. 3, iulie-septembrie 1970, p. 12, rubrica „Mărturii”). Listele donatorilor şi abonaţilor au fost publicate pe ultima pagină în rubricile „Administrative” şi „Bătălia abonamentelor”.

57. „Vă rog să nu menţionaţi numele meu, ca donator, în volumul de poezii din închisori. Mă bucură foarte mult faptul că vă ocupaţi de această treabă, dar mai ales că fraţi ne aduc material din suferinţa neamului nostru încătuşat. Mulţi pe aici au început să creadă că lupul şi-a schimbat năravul (G.B.)” (Ibidem, nr. 2, aprilie-iunie 1970, p. 8, rubrica „Mărturii”).

58. *** Reflecţii la „Poeme din închisori” de Rodica Boţoman, în Ibidem, nr. 4, octombrie-decembrie 1970, p. 5 şi Anexa 9.

59. *** Mărturii, în Ibidem, an VI, nr. 3, iulie-septembrie 1970, p. 12; an VII, nr. 1, ianuarie-martie 1971, p. 12 şi Anexa 10.

60. „În legătură cu POEMELE DIN ÎNCHISORI, mă miră lipsa celui mai frumos poem despre Iisus, care s-a scris în literatura universală (cum zicea Arghezi înainte de apostazie): „Azi noapte mi-a intrat în temniţă Iisus”. Poemul e de Radu Gyr. Dacă între timp l-ai primit, trimite-mi şi mie o copie. Vreau să-l traduc în franţuzeşte şi să-l public într-un almanah. Alăturat ai colindul de păşcărie (A venit şi-aici Crăciunul), pe care l-am tradus fără să numesc autorul. Totodată am să-ţi expediez şi eu o splendidă poezie a lui Nichifor Crainic, dacă nu cumva o ai de-acum: „Unde sunt acei ce nu mai sunt?”. Am auzit-o şi învăţat-o în toamna lui 1959, la Jilava. Tot acolo am auzit pentru prima dată „Întoarcerea Cruciaţilor”, care aparţine lui Radu Gyr şi nu lui Crainic, cum se lasă înţelege în nu mai ştiu care număr din Stindardul. (S.G.)” (Ibidem, an X, nr. 1, ianuarie-martie 1974, p. 8, rubrica „Mărturii”). Câteva din poeziile celor doi au fost publicate în 1991 de către Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România în colecţia Din documentele rezistenţei, volumul nr. 1, p. 49-67.

61. Radu Gyr, Az’ noapte, în „Drum”, an X, nr. 2, aprilie-iunie 1974, p. 2.

62. Ibidem, an VII, nr. 1, ianuarie-martie 1971, p. 12, rubrica „Mărturii”.

63. Ibidem, nr. 2, aprilie-iunie 1971, p. 12, rubrica „Mărturii”.

64. N. Novac, Poeme din închisori… p. 11.

65. Ibidem, p. 3.

66. F. Manolescu, op.cit., p. 53-54.

67. www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/…/cap12.htm (consultat în 7 iunie 2012). Mărturia lui Grigore Caraza, memoratorul genial trimis de Dumnezeu în calea poeţilor geniali.

68. Arhiva care ar fi putut confirma şi astăzi asemenea afirmaţii şi alte dovezi privind acţiounea antiumană a acestei instituţii de propagandă comunistă a fost dată la topit în 1994 de către poetul Mircea Dinescu prin D.C.A. Măgurele. A păstrat numai statele de salarii necesare pentru întocmirea dosarelor de pensionare. 

69. Arhiva care ar fi putut confirma şi astăzi asemenea afirmaţii şi alte dovezi privind acţiounea antiumană a acestei instituţii de propagandă comunistă a fost dată la topit în 1994 de către poetul Mircea Dinescu prin D.C.A. Măgurele. A păstrat numai statele de salarii necesare pentru întocmirea dosarelor de pensionare. 

Autor: Nicolae Videnie