Presa exilului postbelic despre Mitropolitul Visarion Puiu și conflictele cu preoţii din Paris aflaţi în subordinea sa canonică
Un subiect intens mediatizat de unele publicaţii din presa exilului[1] a fost conflictul dintre Mitropolitul Visarion Puiu și preoţii de la Biserica Ortodoxă Română din Paris[2], aflaţi în subordinea sa canonică până în vara anului 1958. În cazul publicităţii intense a acestui aspect neplăcut și nedorit s-au remarcat editorii ziarelor ?Curierul românesc?[3] și ?B.I.R.E. Buletin de Informaţii pentru Români în Exil?[4], aflate mai mult sau mai puţin în orbita serviciilor secrete occidentale.
Subiectul prezintă mai multe neclarităţi, începând chiar cu cronologia și terminând cu spinoasa problemă a ?dezgropării? lui prin asemenea demersuri știinţifice, deoarece Scriptura interzice judecarea ierarhiei, poruncă întărită și de Sf. Părinţi în Sf. Canoane: ?Acela care ar ocărî, ar bârfi, ar necinsti sau ar bate pe vreun preot, chiar dacă ar fi preotul vinovat, unul ca acela va fi dat anatemei și lepădat de la Biserică ca unul ce s-a îndepărtat de Sfânta Treime și la un loc cu Iuda va fi partea lui și 2 ani să nu se împărtășească, chiar de l-ar ierta preotul, căci zice Scriptura: ?Pe mai marele poporului tău să nu-l vorbești de rău??[5]. Cronologia este interpretabilă mai ales din punct de vedere al actorilor implicaţi direct în această dramă a exilului, fiecare parte susţinând că avea acoperire prin argumentele proprii, invocate cu titlu definitiv. Astfel, Mitropolitul Visarion a încercat permanent să aibă o atitudine constant apolitică, cu nuanţe declarate anticomuniste și antilegionare în primii ani postbelici, respectiv în timpul refugiului în Italia și Elveţia. Prin forţa împrejurărilor, în 1949 a acceptat implicarea în conflictul deschis care opunea pe arhimandritul Martinian Ivanovici grupului de anticomuniști și anticarliști cu nuanţă preponderent legionară. Devenind violentă, disputa fratricidă a provocat și implicarea autorităţilor franceze, presate și de reacţiile diplomatice ale guvernului de la București[6], ceea ce a dus la amânarea până în februarie 1952 a reglementării juridice și canonice: constituirea unui nou comitet de gestiune și instalarea noilor preoţi Virgil Pârvănescu și Radu Graţian[7]. În timp ce primul a adus deservicii, al doilea a încercat restabilirea liniștii. Ulterior, grupul celor doi a fost completat și cu Vasile Boldeanu și Ion Miloae, situaţie în care neînţelegerile dintre cele două părţi implicare direct au continuat pe parcursul anilor și s-au sfârșit abia în august 1964, odată cu trecerea la cele veșnice a mitropolitului. Subiectul a continuat însă să rămână în atenţia presei, cu unele accente violente și departe de spiritul creștin invocat permanent de publiciști[8].
Mitropolitul a fost constant în încercarea de realizare a unităţii exilului românesc ortodox prin înfiinţarea unei Eparhii a Românilor din Vest și a unui Sfânt Sinod în Exil[9]. Cu toate eforturile depuse, în realitate a reușit numai materializarea primei idei, odată cu mutarea la Paris în 1949[10], preocupându-se astfel în limita posibilităţilor de păstorirea enoriașilor, inclusiv având grijă de patrimoniul și fondatorul Sf. Biserici din Paris[11]. Conflictele cu preoţii aflaţi sub ascultarea sa canonică au fost atât de importante încât a ajuns până la caterisiri și renunţarea la păstorire, atât datorită intrigilor cât și a bătrâneţii. Principalele motive de discordie au fost încercările permanente de uzurpare a prerogativelor episcopale, înclinaţiile politice ale preoţilor și încercările de atragere a Mitropolitului în dispute de nuanţă fratricidă[12]. Astfel, în cazul Boldeanu, acuzele erau foarte grave: ?amestec tulburător în chestiunile administrative bisericești, fără competenţă și fără delegaţie; provocare de dezordine săvârșite în biserică; acte anarhiste periculoase pentru ordinea și disciplina bisericii?[13]. Conflictul a fost tranșat cu ezitări, în trei etape: 1 decembrie 1955, retragerea Mitropolitului; 20 decembrie 1957, caterisirea preotului Boldeanu[14]; iunie 1958, scrisoarea deschisă prin care Mitropolitul a anunţat că se supune Patriarhiei. Acest din urmă gest se pare că a fost provocat de tatonările efectuate de Mihail Sadoveanu și Demostene Botez, care nu s-au materializat și ispititul a rămas pe mai departe un anticomunist convins în textele difuzate enoriașilor[15], negând zvonurile defetiste care au circulat în epocă[16]. În atmosfera tensionată astfel, la 23 iunie 1958 comunitatea a rupt legăturile cu Mitropolitul, a acceptat demisia preotului provizoriu Graţian și a solicitat serviciile preotului Boldeanu, confirmat la 19 octombrie, odată cu trecerea sub obedienţa canonică a episcopului Teofil Ionescu și a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor[17].
Un argument al perseverenţei părţilor în propriile idei este și episodul încercării din 1962 a Mitropolitului Moldovei, Iustin Moisescu, de a-l convinge pe preotul Boldeanu să recunoască autoritatea Patriarhiei. Discuţia a avut loc în același an, la o reuniune a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, mitropolitul fiind refuzat categoric. Ulterior, în 1968, documentele diplomatice românești afirmau că exilatul și-ar fi schimbat atitudinea, desfășurarea ulterioară a evenimentelor neconfirmând aprecierea și speranţele diplomaţilor[18].
Din păcate pentru toţi cei implicaţi, episodul disputelor dintre Mitropolitul Visarion Puiu și subordonaţii săi canonici care l-au nemulţumit profund în perioada pribegiei postbelice s-a încheiat necreștin deoarece nu i-a iertat nici măcar atunci când s-a aflat pe patul de moarte și cel puţin unul dintre ei a demonstrat prin fapte că dorea împăcarea[19]. Greșeala este evidentă[20] deoarece iertarea și mila faţă de greșiţii noștri este prima condiţie a iubirii aproapelui, adică împlinirea celei de-a doua Porunci: ?Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi?, cu atât mai importantă cu cât ?mai mare decât aceasta nu este altă poruncă? (Marcu, 12, 31). În plus, s-a încălcat și Porunca Domnească: ?Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi înșine iertăm tuturor celor care ne greșesc nouă? (Luca, 11, 4). Rătăcirea a fost cu atât mai gravă cu cât singura cale spre Rai și Împărăţia Lui Dumnezeu, precum și singurul criteriu al Judecăţii de Apoi, este materializarea Poruncii Iubirii și luarea aminte la avertismentele de genul ?Dacă știaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi? (Matei, 12, 7). Dimpotrivă, în loc să fie cu luate aminte la avertismentele de genul ?Nu spune: ?Vreau să răsplătesc cu rău!? Nădăjduiește în Domnul și El îţi va veni în ajutor? (Pilde, 20, 22), ?A Mea este răzbunarea. Eu voi răsplăti? (Romani, 12, 19; Evrei, 10, 30) și ?Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în Legea Domnului? (Psalmul 118, 1), unii dintre cei implicaţi au dat curs răutăţii semnalate astfel chiar de Iisus Hristos: ?Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele? (Matei, 12. 35)[21]. Realitatea a demonstrat că această surpriză neplăcută le-a dat ocazia adversarilor vizibili să-și pună în aplicare planurile lor mai mult sau mai puţin murdare, împlinind astfel nefiresc principiul ?bine faci, bine primești; rău faci, rău primești?[22]. Și pentru ca finalul să fie cu adevărat tragi-comic, începând din 1992, altă surpriză a fost constituită de reînmormântarea Mitropolitului și preotului Vasile Boldeanu (1902-1991) într-un cavou din Cimitirul Montparnasse, în care mai erau depuse rămășiţele pământești ale Arhimandritului Ioasafat (fondatorul Capelei), episcopului Teofil Ionescu (1894-1975) și ieromonahului Pahonie Dălhăuţi (1879-1972)[23].
[1]
?Viels-Maisons (Aisne), France[24]
9 decembrie 1955
Dragă Stareţule
Unde și cum te afli?…
Mi se spune că ești invitat în Canada și la Paris. Dacă-i adevărat, atunci am datoria de a-ţi scrie următoarele:
(…) 2. Dar, de drojdia exilului românesc, amestecată și profund descreștinată de la Paris, fugi!? Îndeosebi, câtă vreme acolo vor mai fi cei trei ?popi? de acum. Trei specimene singulare în istoria clerului român de pretutindeni (foști legionari!?). Amănunte neplăcute vei afla mai târziu.
Eu de la 1 decembrie curent, i-am lepădat pe toţi definitiv. Și reţine, în Paris, exilul românesc este în completă putreziciune, din toate punctele de vedere[25].
O răbdare și o așteptare a mea, spre mai bine, a fost zadarnică, iar o îndreptare nu se va face decât, cum am arătat autorităţilor franceze. Din nenorocire, cei de la București, azi, nu pot interveni. Și am făcut această lepădare (Matei, X 14) cu atât mai mult, cu cât am împlinit 50 ani de la călugărie și întâia mea hirotonire, și e timpul de retragere, spre a mă pregăti pentru odihna de veci, ce s-a apropiat mult.
Mitropolit Visarion?
[2]
?Note[26]
Dispariţia Înaltului Prelat Visarion Puiu a prilejuit oarecari demersuri ce s-au soldat cu o punere la punct a unei situaţii și o lămurire a ei, ce se găsește în testamentul lăsat.
Astfel, în ziua de 13 August, cu o zi înainte de înmormântare, s-a prezentat la locuinţa decedatului, Preotul Paroh al Bisericii ortodoxe din rue Jean-de-Beauvais. D-ra Marioara Mihali, nepoata dispărutului, urmând instrucţiunile lăsate și confirmate în testament, a comunicat Preotului că prezenţa sa acolo este și nedorită și ilegitimă.
Mâniat a răspuns pe un ton răstit D-rei Mihali că dacă nu-l lasă să stea, o va pedepsi intervenind să fie expulzată în 24 de ore, din Franţa. D-ra Mihali a rămas la punctul poruncit de Înaltul Prelat dispărut, punct de vedere ce-și găsește lămurirea în textul testamentului, pe care-l publicăm mai jos:
?Mitropolitul Visarion Viels-Maisons (Aisne), Franţa
22.7.1958
Marioara,
Precum și singură vezi și ne spune și medicul nostru B. Mathieu, eu slăbesc mereu: deci sfârșitul vieţii mi se apropie. Cele grăite anterior în legătură cu acest act, le rezum și în următoarele rânduri scrise:
(…) 4. Pentru toate tulburările mari sufletești pricinuite de cei doi inși din Paris, fostul popă Vasile Boldeanu și Ion Miloaie, i-am dat Anatemii cu blestem arhieresc?.
?Mitropolit Visarion Puiu Viels-Maisons (Aisne), Franţa
România 1.7.1961
Domnișoară Mihali,
Repet cele vorbite în legătură cu înmormântarea mea în groapa ce mi-am pregătit în cimitirul din Viels-Maisons (Aisne).
Să se facă absolut simplă, călugărească, slujbă; deci să nu scrii nimănui să vină de la Paris??.
[3]
?COMUNICAT[27]Consiliul Parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris, întrunit în ziua de Sâmbătă, 24 Oct. 1964, a discutat, în cadrul ordinei de zi, întâmpinările adresate Consiliului de către doi credincioși, cari, sub afirmaţia unor sentimente de credinţă și fierbinte dorinţă faţă de bunul mers al Comunităţii române din exil, cereau Consiliului Parohial lămuriri în privinţa validităţii actelor sacerdotale săvârșite de P.C. Părinte Paroh Vasile Boldeanu.
Petiţionarii justificau întrebarea lor cu faptul că defunctul mitropolit Visarion Puiu a lăsat un testament prin care părintele paroh este dat anatemei și blestemat de către mitropolit.
Consiliul ţine, înainte de toate, să aducă la cunoștinţa enoriașilor, că în cunoștinţă de lege și regulament, caterisirea unui preot este cea mai mare pedeapsă în Biserică și nu poate fi hotărâtă decât, numai cu judecată de către Consistoriul Spiritual bisericesc, în mod exclusiv și numai pentru faptele prevăzute în art. 5 ? Apostasia; art. 8 ? Ateism; art. 9 ? Erezia; art. 12 ? Schisma. Și s-a da în competinţa Consistoriului judecarea acestor abateri, pentru a se asigura acuzatului garanţia procedurii judecătorești și liberul exerciţiu al dreptului sfânt de apărare. Din cercetarea amănunţită a dosarului și proceselor-verbale aflate la Biserica română din Paris reies următoarele:
La data de 1 Decembrie, 1955, Mitropolitul Visarion Puiu se desparte în mod definitiv și irevocabil de parohia română din Paris, hotărând în același timp, în mod arbitrar și desfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române din Europa Occidentală. La data de 20 Decembrie, 1957, mitropolitul dispune afișarea, la ușa Bisericii române din Paris, a unui comunicat prin care hotărăște îndepărtarea preotului Vasile Boldeanu din clerul episcopiei ortodoxe române din Europa Occidentală (desfiinţată la 1 Decem. 1955); deasemeni oprește pe părintele Vasile Boldeanu de a servi ca preot în Biserica Română din Paris și pe toată întinderea parohiei ortodoxe române din Paris, deși parohia ca și eparhia era părăsită de mitropolit de la 1 Decem. 1955. La 15 Februarie 1958 ? după ce părintele Vasile Boldeanu s-a adresat forurilor superioare bisericești, cerând să fie judecat după rânduială[28] ? Mitropolitul Visarion Puiu ocolind calea justiţiei bisericești, a revenit asupra hotărârei din 20 Decembrie, 1957, fapt adus la cunoștinţa Comunităţii tot pe cale de afișaj, la ușa bisericii române din Paris[29].
Consiliul din respect pentru memoria fostului Mitropolit al Bucovinei, refuză să califice procedeul ofensator pentru comunitatea românească din Paris și anume pentru dispreţul acordat legilor, de către cel ce era chemat să fie primul lor apărător.
În privinţa testamentului pe care se pretinde, că l-ar fi lăsat Mitropolitul Visarion Puiu și prin care ar fi aruncat anatemă și blestem asupra părintelui Vasile Boldeanu și domnului Ion Miloae, Consiliul este în posesia unei scrisori trimisă de D-l Profesor Virgil Mihăilescu de la Freiburg ? Germania de Vest ? legatar testamentar al Mitropolitului Visarion Puiu ? prin care anunţă la data de 24 Oct. a.c. că nu posedă nici un testament scris din partea Mitropolitului Visarion Puiu[30].
În ipoteza existenţei unui testament, Consiliul nu poate să se sesizeze de pretinsa măsură de anatemizare și blestem luată de Mitropolitul Visarion Puiu, fie că ea a fost luată în timpul vieţii sale ?în petto?, fie că ea a fost hotărâtă a fi aplicată post mortem, în care caz nu mai constituie decât un deziderat justificat de resentimente personale, neavând nici un raport cu Biserica Creștină.
Consiliul în virtutea mandatului legal ce-l deţine, obligat să vegheze la bunul mers al Asociaţiei Culturale, conștient deasemenea de răspunderea naţională și creștină ce-i revine, consideră că, problema este definitiv vidată și declară prin acest comunicat dosarul închis.
Făcut și aprobat în unanimitate în ședinţa Consiliului Parohial astăzi 14 Noiembrie, 1964.
N. B. La raportul cu care a fost înaintat Comunicatul de mai sus, P.S. Sa Episcopul Dr. Teofil Ionescu răspunde:
?Felicit Consiliul parohial pentru înţeleapta formulare a Comunicatului, cum și pentru bărbăteasca ridicare împotriva agenţilor comuniști, mascaţi sau demascaţi, cari continuă cu îndrăsneală să vină cu provocările și uneltirile lor până în tinda bisericilor noastre din Exil?.
Episcop DR. TEOFIL IONESCU?
Presa exilului postbelic despre Mitropolitul Visarion Puiu și conflictele cu preoţii din Paris aflaţi în subordinea sa canonică, în ?Valori pășcănene?, Pașcani, an II, nr. 3, iunie 2007, pp. 13-19.
[1] Vezi lista publicaţiilor exilului aflate în colecţiile Institutului Român de Istorie Recentă din București tipărită într-o primă inventariere de colegul Stejărel Olaru în Presa exilului românesc în colecţiile IRIR, în ,,Dosarele istoriei?, an VII, nr. 4 (68), 2002, p. 39-40. Ulterior, am completat-o și republicat-o în Presa emigraţiei române-revista Bisericii Sfinţii Arhangheli Paris (1961-1966), în Partidul, Securitatea și cultele. 1945-1989, coordonator Adrian Nicolae Petcu, București, Editura Nemira, 2005, p. 262-324. Cu ultimele completări, adică titluri aflate majoritatea numai într-un singur exemplar, am republicat-o în Imaginea Mitropolitului Visarion Puiu în presa exilului românesc postbelic, în ?Valori pășcănene?, Pașcani, an II, nr. 2, 2006, p. 39-53, respectiv Atitudinea anticomunistă, calvarul și martiriul preoţilor ortodocși reflectate în presa exilului românesc (1945-1989), în Rezistenţa anticomunistă: cercetare știinţifică și valorificare muzeală, vol. II, eds. Florin Budeancă, Florentin Olteanu și Iulia Pop, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2006, p. 32-51. Începând din 27 februarie 2007, ultimele două texte sunt accesibile liber și pe www.memoria.ro/studii/Bucuresti-IRIR . O prezentare rezumativă a câtorva zeci de titluri din colecţie a fost realizată în anii 2003-2005 de Sorin Ioniţă în rubrica ?Dicţionar? a suplimentului ?Ziarul de duminică? al ?Ziarului financiar?.
[2] Pentru o prezentare mai detaliată a bibliografiei temei, vezi mai sus ultimele trei texte citate. Din păcate, deocamdată (19 iunie 2007) nu sunt accesibile datele din rubrica ?Istoric? a www.egliseroumaine.com
[3] Bilunar în limbile română, franceză și engleză, cu apariţie din 1952 sub directoratul lui Constantin Arsene, președinte al Centrului Sindical al Jurnaliștilor și Publiciștilor Români Democraţi Refugiaţi. Publicaţia era revendicată ca fiind seria nouă a ?întâiului Ziar publicat în ţara românească la 8 Aprilie 1829, de J. Heliade-Rădulescu?.
[4] Vezi o scurtă prezentare a publicaţiei în Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc. 1945-1989 [București], Editura Compania, 2003, p. 89-93.
[5] http://www.SfaturiOrtodoxe.ro/canoane (consultat în 20 iunie 2007; citat din Păcatele care opresc de la Sfânta Împărtăsanie si canonisirea lor după Sfîntele Canoane, Molitfelnicul Mare de Chisinău, ed. 1820, p. 501-527). Pentru alte consideraţii privind necesitatea, utilitatea și modalitatea abordării subiectelor tematice reprezentând slujitorii și instituţia Sfintei Biserici Ortodoxe, vezi și cele expuse în Imaginea Mitropolitului Visarion Puiu…, respectiv Atitudinea anticomunistă…
[6] Ovidiu Bozgan, Biserica Ortodoxă Română din Paris în primii ani postbelici, în Studii de Istoria Bisericii, Editura Universităţii din București, 2000, p. 51-52, 55; republicat și pe www.unibuc.ro/eBooks/istorie/religie/bisericaortodoxaromanadinparis
[7] În 1957 preotul Graţian a pus capăt celor doi ani de tulburare a liniștii și păcii credincioșilor de către preotul Pârvănescu, acuzat de simpatii comuniste evidente. În acest sens, la 17 februarie preotul Graţian a procedat la resfinţirea sfântului locaș și a obiectelor de cult, pomenind numele Mitropolitului și Familiei Regale în cadrul Sfintei Liturghii care a urmat imediat, cu participarea vocală a peste o sută de credincioși (cf. *** Biserica Ortodoxă Română din Paris a fost resfinţită, în ?B.I.R.E.?, an X, nr. 240, p. 2, 11). Aceeași recunoaștere a autorităţii canonice era anunţată și pentru slujbele din perioada Sfintelor Paști: ?Serviciile Divine de Vineri și Sâmbătă seara, precum și aceea de Duminică Sft. Paști, vor fi pontificate de I.P.S. Mitropolit Visarion? (cf. *** Programul serviciilor religioase de la Biserica Ortodoxă Română în Săptămâna Patimilor și Învierea Domnului, în Ibidem, nr. 243, 16 Avril 1957, p. 10).
[8] *** Ultima ispravă a aventurierului Vasile Boldeanu, în ?B.I.R.E.?, an VII, nr. 193, 15 Janvier 1955, p. 8; Rep., La Bisericia Ortodoxă Română din Paris a fost ales un nou Consiliu Parohial, în Ibidem, an VIII, nr. 194, 15 Fevrier 1955, p. 11; M.V. Ottescu, Din dosarul preotului Pârvănescu, în Ibidem, nr. 197, 15 Mars 1955, p. 7-8; M.V. Ottescu, Răsfoind dosarul preotului Pârvănescu, în Ibidem, nr. 198, 1 Avril 1955, p. 8, 12; *** Cum a decurs pretinsa ?Adunare Generală? dela Biserica Ortodoxă Română din Paris, în Ibidem, nr. 199, 15 Avril 1955, p. 12-13; M.V. Ottescu, Preotul Radu Graţian demasca încă din 1952 pe Virgil Pârvănescu, în Ibidem, an VIII, nr. 200, 1 Mai 1955, p. 8, 11; M.V. Ottescu, Drama dela Bisericia Ortodoxă Română din Paris pe cale de soluţionare, în Ibidem, nr. 212, 1 Decembre 1955, p. 4; Rep, Biserica Ortodoxă Română din Paris a eșit de sub canonicitatea juridică a lui Visarion Puiu, în Ibidem, nr. 213, 15 Decembre 1955, p. 11; ?B?, Drama din jurul Bisericei Ortodoxe Române din Paris continuă, în Ibidem, an IX, nr. 218, 1 martie 1956, p. 4, 8; *** Cum a decurs a ?doua Adunare Generală? de la Biserica Ortodoxă Română din Paris, în Ibidem, an IX, nr. 220, 1 Avril 1956, p. 9-10; *** Sacrilegiul de la Biserica Ortodoxă Română din Paris, în Ibidem, an IX, nr. 232, 15 Mai 1956, p. 9-10; *** Ce motive au determinat Tribunalul civil din Sena să hotărască îndepărtarea lui Virgil Pârvănescu dela Biserica Ortodoxă Română din Paris, în Ibidem, an X, nr. 236, ler Janvier 1957, p. 11-12; *** Biserica Ortodoxă Română din Paris a fost resfinţită, în Ibidem, nr. 243, p. 2, 11; *** Programul serviciilor religioase de la Biserica Ortodoxă Română în Săptămâna Patimilor și Învierea Domnului, în Ibidem, nr. 243, 16 Avril 1957, p. 10; *** De la pribegii de pretutindeni. Noi alegeri la Biserica Românească din Paris, în ?Fapta. Foae de luptă românescă pentru ziua de azi și de mâine?, Freiburg, R.F.G., an I, nr. 3, martie 1956, editor Mihai Fotin Enescu, redactor Radu Negoescu, p. 9; *** Știri și dispoziţii interne, în ?Orientări pentru legionari?, nr. 5, februarie 1958, p. 6, respectiv nr. 7, aprilie 1958, p. 6; *** La moartea Î.P.S. Sale Mitropolitul Visarion Puiu, în ?Le Courrier Roumain?, an XII, nr. 274, 31 august 1964, p. 20-26; *** Note. Ecouri ortodoxe despre ?Părintele? Boldeanu, în Ibidem, nr. 284, 31 ianuarie 1965, p. 27; Un creștin ortodox, Situaţia Bisericii Ortodoxe Române din Paris în Ibidem, nr. 287, 16 mars 1965, p. 9-11; Un creștin ortodox, Lipsa de umilinţă a preotului caterisit V. Boldeanu, în Ibidem, nr. 288-289, 31 mars-16 avril 1965, p. 21-22; C.A., Trufia preotului caterisit Boldeanu, în Ibidem, nr. 290, 30 avril 1965, p. 21-22; *** Întrebări ?fostului preot? Boldeanu, în Ibidem, an XIII, nr. 291, 1-15 mai 1965, p. 19-20; *** Ce se petrece la Biserica din Paris, în Ibidem, nr. 292-293, 31 mai-16 juin 1965, p. 22-25; I.D.M., Ceasul al doisprezecelea, în Ibidem, nr. 295-296, 16-31 juillet 1965, p. 23-24; A.T., Păcatul în contra evidenţii adevărului, în Ibidem, nr. 297-298, 16-31 august 1965, p. 15-20; *** Note, în Ibidem, nr. 300-301, 30 7-bre 1965, les octobre 1965, p. 28; [redacţia], Dl. Vasile Boldeanu și conjuraţia sa contra autorităţilor canonice, în Ibidem, nr. 304, 30 nov-bre 1965, p. 23-30; *** Tribuna cititorilor, în Ibidem, nr. 305-306, 16-31 dec-bre 1965, p. 26-29; Un enoriaș, Scrisoarea unui enoriaș, în Ibidem, an XVII, nr. 328-329, sept.-oct bre 1968, p. 14; Dumitru Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu. Documente din pribegie, vol. I, Pașcani, Editura Moldopress, 2002, doc. 73 și 112, p. 211-212, respectiv 269-270.
[9] Pentru detalii, vezi și Jean Miloe, La riposte aux attaques du Gouvernement Roumain contre l?Église Roumaine de Paris, Paris, 1976, p. 20-32; Jean-Paul Besse, L?Église orthodoxe roumaine de Paris, Paris, 1994, p. 114-122; Mircea Păcurariu, Geschichte der Rumänsch-Orthodoxen Kirche, Oikonomia 33, Erlangen, 1994; Idem, Diaspora românească în trecut și astăzi, în ?Deisis?, nr. 1; Mircea Basarab, Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Nașterea Domnului München, Oradea, 1997; G. Vasilescu, ?Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală. Scurt istoric?, manuscris; D. Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu. Documente…; Dumitru Stavarache, Ion Negoescu, Mitropolitul Visarion Puiu. Relaţiile cu biserici din Canada și SUA-Documente. 1912-1963, București, Editura Publirom, 2005; Mitropolitul Visarion Puiu, Însemnări din viaţa mea, Cuvânt înainte de Î.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Ediţie, note și addenda de Dumitru Stavarache și Gheorghe Vasilescu, Iași, Editura Trinitas, 2004, p. 115-170; Alexandru Țuluca, Sinod românesc în exil, în ?Vatra. Foaie românească de opinie și informaţie?, director Petre Vălimăreanu, Germania, an XIII, 3, nr. 92, Sept.-Oct. 1963, p. 1-3; Redacţia, Cu Dumnezeu înainte!, ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris?, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 1-2; http://www.mitropolia-ro.de/rofr-histo.htm (Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania și Europa Centrală/Scurt istoric; consultat în 18 iunie 2007).
[10] Mitropolit Visarion Puiu, Însemnări…, p. 116.
[11] *** Primim: Warren, Ohio, 1 martie 1965, Mult Stimate Domnule Arsene, în ?Le courrier roumain?, an XIII, nr. 287, 16 mars 1965, p. 12-15).
[12] J-P. Besse, op.cit., p. 112-122; Fl. Manolescu, op. cit., p. 96; J. Miloe, op.cit., p. 20-32.
[13] Un creștin ortodox, Situaţia Bisericii Ortodoxe Române…, p. 10.
[14] Vezi anexele.
[15] Faptul este demonstrat și de luarea de poziţie din 30 ianuarie 1958 printr-un ?Apel către românii din exil?, publicat în ?Le Courrier Roumain?: ?Noi intrăm în al 14-lea an de pribegie, și viaţa în exil, cu amărăciunile și greutăţile ei, a făcut ca unii să slăbească și să-și piardă încrederea în liberarea Țării; pe alţii i-a învrăjbit între ei în așa fel încât nu le mai rămâne să se mai gândească sau să mai facă ceva în folosul milioanelor de fraţi a căror suferinţe și suspinuri au ajuns până la ceruri. Este timpul să vă examinaţi fiecare conștiinţa, pentru a vedea dacă faceţi ce trebue și cât trebue pentru cauza sfântă ? desrobirea Țării. Să nu uitaţi că de felul cum veţi folosi acest timp scump veţi da seama înaintea lui Dumnezeu, căci dacă astăzi nu sunteţi în vreun lagăr de exterminare sau în pustiurile Siberiei sau prin ocne, o datoraţi Ajutorului și Harului Dumnezeiesc. Să nu uitaţi iarăși că fiecare dintre voi ? pe acolo pe unde soarta l-a dus ? este un apostol al neamului său încătușat. Nu vă lăsaţi copleșiţi de amărăciuni, nu vă lăsaţi amăgiţi de mirajul vieţii, nu vă lăsaţi pradă intrigilor și frământărilor deșarte care folosesc numai vrăjmașului, ci strigaţi fără încetare că Neamul ne este ameninţat cu pierirea și se stinge cu fiecare ceas ce trece (…) Fiţi deci treji la suflet căci zilele sunt grele! Fiţi demni de strămoșii noștri! Fiţi mai ales demni de nădejdile pe care cei de-acasă și le-au pus în voi!… Strigaţi împreună primejdia căci mai lesne se aud vocile mulţimii decât vocile izolate și neacordate! Și mai ales, strânși în jurul altarelor, rugaţi-vă Tatălui Ceresc împreună, căci numai de la El și prin El va veni izbăvirea Neamului care va pune capăt și amarului pribegiei! Darul Domnului, care ne-a ocrotit veacuri dearândul strămășii, să fie cu voi toţi. Amin! Mitropolit Visarion?.
[16] *** Ce este cu svonul de ?repatriere? a Mitropolitului Visarion Puiu, în ?B.I.R.E.?, nr. 216, 1 fevrier 1956, p. 2; *** Știri și dispoziţii interne, în ?Orientări pentru legionari?, nr. 5, februarie 1958, p. 6.
[17] J-P. Besse, op.cit., p. 112-122; Fl. Manolescu, op. cit., p. 96; J. Miloe, op.cit., p. 20-32.
[18] O. Bozgan, art.cit., p. 51-52, 55.
[19] Vezi anexele.
[20] Nefirescul situaţiei a fost semnalat și de ?Cuvântul? deplorând ??cazul arhiereului care trece pragul veșniciei cu blestemul pe buze?? (cf. *** Note. Ecouri ortodoxe despre ?Părintele? Boldeanu, în ?Le Courrier Roumain?, an XII, nr. 284, 31 ianuarie 1965, p. 27). Vezi și aprecierea din Anexa 3.
[21] www.bibliaortodoxa.ro (consultat în 20 iunie 2007).
[22] Vezi anexele.
[23] *** Primim: Warren, Ohio, 1 martie 1965…, p. 12-15); D. Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu. Documente…, p. 33; D. Stavarache, I. Negoescu, Mitropolitul Visarion Puiu. Relaţiile cu Biserica Anglicană…, p. 26.
[24] Scrisoarea a fost adresată Părintelui Arhimandrit Victorin Ursache de la Ierusalim (apud, D. Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu. Documente…, doc. 73, p. 211-212). Cei trei ?popi? nenominalizaţi erau Vasile Boldeanu, Radu Graţian și Virgil Pârvănescu (cf. Ibidem, doc. 118, p. 279-280).
[25] Anterior, într-o scrisoare din 12 iulie 1957, trimisă preotului Radu Graţian, mitropolitul preciza: ?Biserica parohiei ortodoxe române din Paris este de drept sub oblăduirea canonică a Patriarhiei din București. Scurta noastră oblăduire a fost vremelnică și a încetat când s-a văzut situaţia dezastruoasă în care a adus-o, canonic și gospodărește, fostul ei preot Virgil Pârvănescu, și a dezinteresării comunităţii românești locale de această biserică și de clerul ei, ce trebuie să fie, îndeosebi în acest oraș, pururea de alese condiţii bune? (apud, Ibidem, doc. 112, p. 269-270).
[26] *** La moartea Î.P.S. Sale Mitropolitul Visarion Puiu, în ?Le Courrier Roumain?, an XII, nr. 274, 31 august 1964, p. 20-26.
[27] ?Sfinţii Arhangheli?, Paris, an V, nr. 17, ianuarie ? februarie 1965, p. 6; republicat anterior în Presa emigraţiei române – revista Bisericii Sfinţii Arhangheli Paris (1961-1966), în Partidul, Securitatea și cultele, 1945-1989, volum coordonat de Adrian Nicolae Petcu, București, Editura Nemira, 2005, p. 262-324. O analiză usturătoare a textului și a intenţiei ?sinodului? astfel constituit a fost făcută în epocă de editorialistul ascuns sub formula ?Un creștin ortodox? în articolul Situaţia Bisericii Ortodoxe Române din Paris, publicat în ?Le Courrier Roumain?, nr. 287, 16 mars 1965, p. 9-11.
[28] Era vorba de mitropolitul Jean Maximovitch de Bruxelles și Nathanael Lvov de Cartagena. În răspunsurile lor din vara anului 1953, cei doi Înalţi Ierarhi au precizat că refuză să se amestece în treburile interne ale altor eparhii (cf. J-P. Besse, op.cit., p. 114-115).
[29] Informaţie contestată în Situaţia…, p. 9-11 și confirmată în *** Știri și dispoziţii interne, în ?Orientări pentru legionari?, nr. 7, aprilie 1958, p. 6.
[30] Informaţie contestată în Situaţia…, p. 9-11.