Deportaţi la Bela Kalitva (1945-1949)

J.S.: Mă numesc Schaftari Johann. Hans îmi spunea acasă, ca și copil.

Soţia am cunoscut-o în lagăr. Băiatul cu care am dormit în aceeași cameră, în lagăr, o știa pe soţia mea fiindcă era tot de-aici din Oraviţa. Și iaca așa, prin el am ajuns să-mi cunosc soţia. El a fost cu noi în lagăr și cu el am și fugit de-acolo, am dezertat, la 1 mai ?45. (Și aţi reușit?) N-am reușit decât o lună de zile. Eram aproape de Nepopetrovsk și ne-au prins tractoriștii noaptea, fiindcă ei erau plătiţi dacă prindeau pe cineva. Primeau câte 500 de ruble pe cap de om dacă-l prindeau și predau. Și noi, după atâta timp și drum, noaptea, pe la vreo 4 dimineaţa, că era întuneric, ploaie, ne-am pierdut și simţul de orientare. Am avut un compas la noi, pe care l-am procurat de la ruși. Am dat ceasuri, am dat cămăși în loc și ei ne-or adus pâine uscată de-acasă. Era pâine de-aia mică de război. (Și de cât timp eraţi pe drumuri?) De 30 de zile. Practic, 28 de zile am fost pe drum și-atuncea ne-or prins și ne-or dus înapoi, treptat, în același lagăr. Am ajuns prima dată în orașul Șahti, care era un oraș minier. Acolo ne-or dus și ne-or predat seara la Tribunal. Probabil așa era obiceiul. Ne-or dus din comuna în care ne-or prins, cu doi soldaţi toată ziua, de dimineaţă de la 6 până la 10 noaptea, am mers numai pe picioare. Nu știu câţi kilometri or fost din satul ăla până în orașul Șahti. Acolo ne-or predat la tribunal și am stat într-un birou până dimineaţă. Era o fată acolo de servici. Rusește n-am știut prea bine pe timpul ăla. Am știut ce era strict necesar. După aia, dimineaţă ne-or luat și ne-or dus jos, la un ofiţer în birou și el o știut perfect românește. Era un maior. Ne-o întrebat de unde suntem și i-am spus și fiecare ce meserie are. După aia o chemat niște soldaţi, niște sergenţi, cum erau în timpul ăla în Rusia și ne-au dus într-un lagăr, unde erau deportaţi din Polonia, dar ăia nu ne-or primit și-atunci ne-or dus înapoi la Tribunal și ne-or dat de lucru prin curte. Am măturat curtea, am lucrat la niște scări pe-acolo. Ne-or dat de mâncare o dată pe zi, niște peștișori din ăia mici și un pumn de zahăr. Asta ne-a fost hrana pentru o zi. Și seara o venit o mașină și iară ne-or chemat în birou înuntru și ţin minte că vorbeau în rusește.

Au adus acolo la Tribunal un camion unde era un soldat, care era de fapt un deportat din ăsta sau un prizonier și ăla n-a vorbit un cuvânt și noi n-am știut unde ajungem. Și-atunci, noaptea pe la vreo 12 am văzut deja lumină și mi-am dat seama că-i tot un lagăr, după iluminat. Era un lagăr cu prizonieri de război români. Ne-au băgat în camera aia de primire și acolo a venit un basarabean, care-o știut bine și rusește și românește și ne-or dus atunci înuntru în lagăr și ne-or dat de mâncare la cantină, cum era obiceiul. Ne-or dat arpacaș, că asta era mâncarea de bază și dimineaţă, și noapte, și orișicând. Ne-or ţinut vreo trei zile acolo. Ziua ne-or dus afară la muncă, în cimitir, să facem gropi, dacă moare câte unul. Noi prima dată ne-am gândit că ăștia ne-mpușcă acuma, că facem pentru noi gropile, dar n-a fost așa. Și-atuncea am citit acolo, în cimitir, pe cruci, și-am văzut nume: Popescu, Ionescu și ne-am dat seama că sunt numai prizonieri români.

Și seara, când am intrat în curte și când am mers spre cantină am văzut că stăteau soldaţii afară, culcaţi pe jos și strigau, ca să afle repede, că așa se-ntâmplă când ajunge cineva în lagăr : ?De unde sunteţi măi?? Zic: ?Din Banat? ?Păi și eu sunt din Banat, din Timișoara?. Noi i-am spus că suntem din Lugoj, că eram doi din Lugoj și o mai fost unul din Oraviţa. (Și erau și deportaţi sau erau numai prizonieri?) Nu, erau numai prizonieri. Acolo nu erau deportaţi. (Și dumneavoastră cu cine aţi fugit?) Cu unu? Sontag de la Lugoj și cu unu? Fuchs.

Dimineaţa ne-au dus, cum v-am spus, la lucru afară, dar era un soldat rus foarte cumsecade. Avea deja în jur de 50 de ani. Totdeauna ne-o lăsat să lucrăm puţin și după aia ne spunea: ?Mai staţi puţin și când vine al vostru vă spun eu?. ?Al vostru? era basarabeanul ăla care venea cu nuiaua în mână și ne și înjura de departe.

(Cum se numea locul ăsta?) Ăsta era lângă Șahti. Dar lagărul nu aș putea să spun cum se numea, că am stat doar trei zile. După trei zile iară ne-or luat și ne-or dus până în orașul Kaminski, unde am stat vreo 6 zile. Ne-or dus vreo două zile sau trei, imediat cum am ajuns acolo, să lucrăm în mină, că acolo erau deportaţi din Ungaria. Erau tot nemţi probabil, fiindcă vorbeau nemţește. Ne duceau acolo la lucru să lucrăm în mină, vreo 3 zile și apoi ne-or reţinut înapoi în lagăr. Probabil or ajuns în legătură cu ai noștri, din lagărul nostru și o rămas să vină să ne ia. Și încă trei zile am mai măturat prin curte. După trei zile o venit și ne-o luat de-acolo, un ofiţer, Slesarov, de la noi din lagăr. Ne-or dus înapoi în lagăr și am stat o noapte în beci închiși și dimineaţă ne-or scos și ne-or dus la lucru. (Deci acolo era o mină?) Da, am lucrat la mină cinci ani de zile. (Ce mină era acolo?) De cărbuni. (Și cum se numea?) Bela Kalitva. (Însemna ceva asta?) Tradus în românește însemnă ?pușcăria albă?. (Era tot acolo, în Donbas?) În Donbas. Noi eram chiar în cotul Doneţului.

Și-atuncea, fiindcă noi eram consideraţi muncitori buni de către șeful ăla de la mine, unul Lesun, a cerut imediat să ne lase afară să venim la lucru, fiindcă are nevoie de noi. Dar el totodată a vrut să ne și scape, să nu stăm închiși în beci. Așa că putem spune că el o vrut să ne facă un bine, nu un rău. La lucru, la mină ne-am descurcat deja, că învăţasem. (Și ce-aţi făcut la mină?) Am fost miner. (Știaţi meserie?) Nu, de unde să știu, că eram comerciant de meserie. Eram șef de restaurant aici. (Înainte de a vă deporta?) Nu, după.

Prima dată eram la Lugoj și lucram la ?Dacia?, eram chelner. (Când v-a ridicat eraţi la Lugoj?) Da, la Lugoj. Mai bine zis nu m-a ridicat, eu m-am prezentat aproape singur. (De ce?) Fiindcă eram ascuns de șeful poliţiei din Lugoj, de pe timpul ăla. Chestorul poliţiei era unu?, Bărbulescu. El a mâncat la noi, la restaurant și mi-a spus să stau la hotel într-o cameră închis, că el caută să mă scape. Dar știţi cum… eram tânăr atunci, aveam vreo 17-18 ani și am mers în oraș, la o mătușă. Ea stătea lângă linia ferată care merge de la Lugoj la Buziaș. Și era o distanţă de vreo 5-6 metri de la ea, de la ușă, până la linia de cale ferată. Și acolo, în vagonul ăla de transport era și soră-mea și eu n-am știut de ea. (Aţi fost să vedeţi la tren?) Eu am fost întâmplător la mătușa, după-masă, căci am zis că nu mă prinde nimeni pe stradă. Acolo am văzut că soră-mea era deja încărcată în vagon. (Din întâmplare aţi văzut-o?) Da, din întâmplare am văzut-o. Erau niște fete de-acolo, din Lugoj, pe care le-am cunoscut și făceau cu mâna și strigau. Ele se mirau cum de eu mai sunt liber acolo și soră-mea îmi striga din vagon că-i trebuiau niște medicamente. Eu, fără să-mi dau seama, ei au tras transportul ăla pe o linie moartă, pe lângă o fabrică de ţiglă, Muschong, care acum se cheamă Mondial. (El ce era, neamţ sau evreu?) A fost neamţ și era proprietar acolo. Eu m-am dus înapoi în oraș, am cumpărat medicamente și am luat o birjă, căci stăteau birjele chiar la hotelul ?Dacia?, pe timpul ăla, că nu erau încă mașini. M-am suit în birjă fără să-mi dau seama că la ieșirea din oraș sunt postaţi rușii cu românii. Și-acolo, or oprit birja și or cerut documente. Eu aveam buletinul și au văzut că-s neamţ. (Scria în buletin?) Păi scria, normal că scria în timpul ăla de ce etnie ești: română, maghiară, germană. (Și v-a ridicat atunci?) M-au luat imediat și m-au dus înuntru, într-o căsuţă. M-au dus imediat la Liceul de fete, căci era centrul unde îi adunau pe toţi. Dar acum unii erau deja duși de-acolo și erau deja în transporturi. (Vă aduceţi aminte în ce zi era?) Era miercuri sau joi, în data de 18 ianuarie. Căci în 15 au început ei și era abia după vreo trei zile. M-au dus acolo la Liceul de fete și a doua zi a venit în vizită chestorul poliţiei cu ofiţeri ruși și m-au văzut acolo. ?Nenorocitule, ce-ai făcut?!? ?Păi zic, ce să fac?… ?Ce să mai fac acuma?! Acuma n-am ce să-ţi mai fac!? N-a mai putut să mă salveze, dar numai atâta o rezolvat, ca să-mi dea drumul cu un soldat rus, să mă duc până acasă, unde am locuit și să-mi iau haine și lucruri și să mă duc la o mătușă. M-am dus la o mătușă că o avut brutărie și prăvălie mare acolo în Lugoj. (Cum se numea mătușa aceasta?) Ardelean. (Era căsătorită cu un român?) Da. Ea era sora lui tata, era nemţoaică, numai că era căsătorită cu un român, cu Ardelean. Și or avut brutărie mare. Au și acuma la Lugoj brutărie. Mi-or împachetat mâncare, ce-or avut și ei acolo: șuncă, pâine. Mi-or dat și haine, pături și iaca așa am ajuns în Rusia și am stat cinci ani de zile. Și acolo am cunoscut-o pe soţie, imediat după ce-am ajuns acolo, prin Fuchs. Și așa am petrecut cinci ani de zile în mină acolo, am lucrat cinci ani ca miner.

(Deci aţi stat până în ?49.)Până-n ?49, în luna octombrie. Pe 20 octombrie ?49 am ajuns acasă. Pe soţie am cunoscut-o și am venit și cu o fată acasă de-acolo, care acum este profesoară la Reșiţa. (Aveaţi deja copil) Da. Fata s-a născut în tren, pe drum. Când am ajuns în ţară, la Sighet, acolo i-a completat certificatul de naștere, că acolo era prima staţie din ţară în care am ajuns, dar ea era născută în Rusia. După aia am venit acasă și prima dată am venit cu soţia și cu fetiţa la Oraviţa. Două sau trei zile am stat aici și după aia m-am dus acasă la părinţi la Darova și la Lugoj, la neamuri. După aia am venit iar înapoi, ne-am căsătorit și aicea am rămas, în Oraviţa. Altfel probabil că n-aș fi rămas, dacă nu era soţia de-aici.

(Și fetiţa s-a născut în tren?)Da. Era un medic din Ungaria, tot deportat. Era o moașă din Lugoj, Reinold Annie și era un medic rus, dar el s-o trezit după ce era trecut deja tot. Erau patru femei care erau gravide și trebuiau să nască și transportul ăla a avut și un vagon sanitar, unde erau cei doi medici și o moașă. Soţia o născut iacă acolo. (Și celelalte?) Celelalte n-or apucat să nască pe drum. (Și cum aţi înregistrat fetiţa?) Născută în Sighet, dar ea era născută în orășelul Novi Ucraine, așa s-o chemat orășelul unde s-o născut. (În ce dată s-a născut?) În data de 11 octombrie. (Și în 20 octombrie aţi ajuns. Deci 9 zile aţi mai făcut pe drum.) Nouă zile am făcut, căci la Sighet ne-au mai ţinut câteva zile și după aia am ajuns acasă. Actele, că am ajuns înapoi în ţară, le-am făcut prin 20 octombrie.

(Când eraţi la Lugoj cu cât timp înainte aţi aflat că-i deportează pe germani?)Nu am aflat decât atunci, în ziua respectivă. Probabil pe mine m-or fi căutat în comună, în Darova, dar eram plecat de vreo 3-4 ani de-acolo. (Și au ridicat mulţi germani din Lugoj?) Da, aproape pe toţi care corespundeau ca vârstă. (Și sora dumneavoastră unde a fost?) Sora era în alt lagăr și interesant a fost că cinci ani de zile eu n-am știut nimic de sora mea, absolut nimic. Eu n-am știut unde e. Ea a plecat cu un transport și eu cu altul. Și după cinci ani de zile eu am ajuns după-masă sau seara în lagăr la Sighet, iar a doua zi dimineaţă a venit alt transport. Și veneau oamenii la rând, cum erau obișnuiţi, să meargă la rând, duși de soldaţi, cum au mers la lucru toată ziua, cu pușca după ei. Așa au venit de la gară, tot în lagărul ăsta de concentrare, unde s-a adunat lumea. Și acolo stăteam și eu și mă uitam cine venea și cine era în rând? Sora mea. După cinci ani de zile atunci ne-am văzut prima dată. (Câţi ani avea sora dumneavoastră când a ridicat-o?) Ea a fost cu 6 ani mai mare ca mine, înseamnă că a avut 24 de ani când a ridicat-o și eu am avut 18. (Și cum se numea?) Ecaterina Shaftari. (În ce an era născută?) În 1920, iar eu în 1926. (Pe ea de unde au luat-o?) De-acasă, din Darova. (Și din familie a mai ridicat pe cineva?) Nu. (Părinţii depășiseră vârsta…) Da, părinţii erau mai bătrâni. Bine că or fost părinţii acasă că or rămas cu nepoata, că sora mea era deja căsătorită. Ea a avut un bărbat care deja nu mai trăia, că era căzut în Rusia. (Tot german era?) Nu, el o fost în armata română, numai o căzut în război, în Rusia. (Cum se numea sora dumneavoastră după căsătorie?) Căsătorită o chemat-o Schmidt. (Câţi ani avea copilul când a ridicat-o?) Fata a avut doi ani de zile când o ridicat-o pe ea. (Și nu le-a scutit pe femeile cu copii mici…) Nu le-a scutit. Fata e crescută de bunici, de părinţii mei. Și după ce-a venit din Rusia, a plecat la Lugoj și s-a căsătorit tot cu un român, Stoica și fetiţa a rămas acasă cu bunicii. Ea a știut bunicii ca părinţii.

(Și dumneavoastră la câţi ani aţi plecat din sat?)Eu am plecat la 14 ani, după ce am terminat 7 clase. Cum era pe timpuri, 7 clase. Am plecat de-acasă ca ucenic la Lugoj. (Unde aţi făcut ucenicia?) La ?Dacia?. (Cine era proprietar atunci?) Era proprietar unul Molnar și unul Kolar. (De ce etnie erau?) Molnar era maghiar și celălalt era neamţ. Molnar a fost ani de zile  după aia la ?Ana Lugojana?, după ce n-o mai fost patron. (Și-acolo aţi învăţat meserie? Câţi ani se făcea ucenicia?) Trei ani, dar pe timpul ăla eram deja calfă, lucram ca ?Ober?, ca șef de sală. (Se dădea și o diplomă pentru asta?) Da, sigur că da. Examenul l-am dat la Herculane. S-a dat în diferite locuri, o dată la Herculane, o dată la Lugoj, o dată la Timișoara. Cei care terminau cei trei ani de ucenicie trebuiau să dea un examen și după aia primeau diplomă de lucrător. (Și se plătea?) Nu, nu se plătea. Poate or fi plătit patronii, dar nu cred. (Dar ca să faceţi ucenicie la ei trebuia să plătiţi?) Lucram gratuit, că salar nu primeam. (Și când aţi plecat aveaţi deja un salariu?) Da, aveam deja un salar atuncea. (Erau mulţi germani la Lugoj atuncea?) Da, la Lugoj erau foarte mulţi germani. (Câţi au fost ridicaţi aproximativ?) Dacă socotesc Lugojul și satele din jur cred că au fost la două-trei mii, dacă nu mai bine. (Mai aveaţi și alţi fraţi?) Am avut și-un frate care e în Canada. (Și el n-a fost atunci?) Nu, el era în timpul ăla plecat în Germania, în armata germană.

(Și înseamnă că l-a concentrat în Germania, în ?43)Da. (Și nu s-a mai întors?) Nu, el și-acuma e-acolo. A fost el de trei ori aici. (Și a plecat direct în Canada sau a fost refugiat undeva într-un lagăr?) Nu, a fost prizonier în Italia și după aia o ajuns în Irlanda, tot ca prizonier și de-acolo o plecat el în Canada. Un prieten de-al lui o avut un frate în Canada care era de pe timpuri, din anii ?20 și el o stat bine că o avut niște prăvălii pe-acolo. (Și mai trăiește fratele dumneavoastră?) Trăiește, sigur că da. Are familie acolo, are o soţie din Irlanda. (V-aţi mai văzut?) Da cum să nu, chiar în ?95 ne-am întâlnit în Germania toţi. Era și băiatul lui cu el, că are un băiat și o fată. Fata o fost în ?81 aicea. Ne-am întâlnit în Germania, că acolo era și sora, și nepoţii. Ei sunt la Friedrichhaffen. (Și când a plecat sora dumneavoastră?) În ?90. (Și până atuncea a locuit în Lugoj?) Da. (Ce meserie a avut?) Bucătăreasă la S.M.T. (A învăţat și ea meserie ca dumneavoastră sau când s-a întors?) Da, când s-a întors. (Și părinţii ce erau?) Părinţii erau plugari. Bine, tata era tâmplar de meserie, dar era totodată și plugar, că o avut pământ. (Tatăl dumneavoastră cum s-a numit?) Shaftari Johann. (Și mama?) Ecaterina. (Și ca fată?) Buschbacher. (Și s-a ocupat de pământ?) Da.

(Și ca origine de unde erau?)Tatăl meu spunea că ei se trăgeau din Schwartzweit, din Pădurea Neagră. (Dar ei erau născuţi aici în sat?) Da, erau născuţi aici, că strămoșii lor or venit aicea în 1780 sau 1800 nu știu cât. (Cei dinspre Lugoj se consideră tot șvabi?) Da, tot șvabi. (Dar cei de-aici?) Nu, aicea nu. Cei din Lugoj, Timișoara, Arad sunt șvabi. Ăștia de-aicea sunt kori, mai mult din Austria veniţi, au alt dialect. (Dar vă înţelegeaţi în germana pe care o vorbeaţi?) Da, sigur. Bine, sunt ăia de la sate care vorbesc în dialect, dar noi vorbeam o germană literară, că am crescut la oraș. (Școala unde aţi făcut-o?) Școala am făcut-o în Darova. (Și direct aţi venit la ucenicie) Da. Am terminat șapte clase, iar la Lugoj am mai făcut trei ani de școală comercială. (Ce școală era, germană?) Nu, școală comercială. (Și în sat era școală germană?) Da, acolo erau numai germani, în Darova. (Dar la ce distanţă e de Lugoj?) De 14 kilometri. E între Lugoj și Buziaș.

(Și în Rusia cum aţi rezistat? Aţi fost bolnav?)Am fost și bolnav, dar eu zic că probabil am fost sănătos de-acasă, de la părinţi buni și-am rezistat. Eram și norocos, eram și tânăr și am muncit mult, e-adevărat.

(Și dv. unde v-aţi născut?)A.S.: La Ciclova Montană. (Și era acolo școală primară?) Era la Ciclova școală primară, numa? eu am venit aici, la Oraviţa, unde era școală germană. Aici am făcut școala și am făcut croitorie. (Și de când aţi stat la mătușa Müller?) Păi de la grădiniţă, când aveam deja patru ani, iar în vacanţă m-am dus acasă. (Mătușa avea copii?) Da, avea, numai că a stat aicea și ne-o luat și pe noi. (La Ciclova era grădiniţă?) Era, dar grădiniţă românească. Aicea am mers la grădiniţă germană, tot la călugăriţe sus. (Și pe cine aveaţi ca educatoare?) Nu mai știu. (Și învăţătoare?) Era una Maria Hildegard, una Teodor Lingen. (Erau toate călugăriţe?) Da, toate erau călugăriţe. (Și aţi învăţat și românește?) Da, și românește am învăţat. (Și alte limbi învăţaţi?) Nu, doar română și germană. (Ce mai învăţaţi?) Și muzică am învăţat și am cântat tot mereu la biserică. Copiii cântau la biserică, în cor. Cel care cânta la orgă, la biserică, făcea muzică cu noi. (Cine era la orgă aici?) Un bărbat, dar după ce o plecat el era una, Marcu Terri. Acuma fiica ei este cantor tot la biserică. (Și câţi ani aţi făcut școala?) Șapte clase. (Și învăţaţi și o meserie acolo?) Nu. Făceam lucru de mână și gospodărie, că ei aveau și internat și aveau bucătării. Și atuncea am făcut o oră pe săptămână la bucătărie și ne-a învăţat un pic și să gătim. (Erau numai eleve germane sau erau și alte etnii?) Și românce erau acolo la școală. (Și evreice?) Și evreice. Era Rado Ergi. Tatăl ei avea o prăvălie de textile. (Și era botezată catolică?) Nu știu, dar nu cred că era botezată catolică. (Și totuși a primit-o acolo?) Da, cum să nu. Pe multe fete le-a primit, mai ales cele din partea de sus. Dintre românce toate veneau la călugăriţe, chiar dacă nu făceau școala, dar la grădiniţă or fost. (Le dădeau și ca să înveţe o limbă, ca educaţie) Da. (Era și altă școală germană în Oraviţa?) Nu, era singura școală germană. (Era și liceu?) Mai înainte era și liceu la călugăriţe, dar după aceea nu mai era. (Înainte de a fi dumneavoastră la școală?) Da. Verișoara mea mergea acolo la școală și după aceea venea jos la liceu, la gimnaziul de fete, care era din jos de Sfat.

(Când a fost deportarea unde eraţi?)Eram acasă la Ciclova. Am auzit că o să ne ridice și îmi spunea cineva la croitorie să ne ascundem. Ne-o strigat o clientă înuntru: ?Fetelor ascundeţi-vă, că vin!? Nu ne-o spus când și cum, că n-o știut probabil. (Asta în ce dată?) Era în ianuarie. Și-atuncea mătușă-mea zice: ?Măi, du-te acasă la părinţi!? Și m-am dus și totuși dimineaţa o venit ea cu un soldat rus și trebuia să plec. (Au venit acolo după dumneavoastră?) Fiindcă or venit aici, la Oraviţa, și eu n-am fost și-or luat-o pe mătușa până la poliţie. Și-atuncea or trimis-o să vină după mine, că dacă nu o ia pe ea în locul meu. (Și a venit ea după dumneavoastră?) Ea a venit cu soldatul, cu pușca. (Și dintre copiii ei n-au luat pe nimeni?) Nu. Băiatul ei era la armată și fiica era căsătorită cu un român. Și am plecat. (Cred că părinţii au fost tare necăjiţi) Păi, cred și eu. (Mai aveţi fraţi?) Mai am o soră mai mică. (Și-au luat-o și pe ea?) Nu, că de la 18 ani or luat. (Deci v-au luat de-acasă și v-au adus la Oraviţa) La Oraviţa, la poliţie, apoi la cazarmă, jos, unde ne-am adunat. Au venit și de la Anina, Steier, de la Sasca și din alte locuri de-aicea din apropiere și-atuncea ne-or dus. Am stat vreo șase zile aicea in cazarmă și-atuncea ne-or luat cu mașinile și ne-or dus la gară. Eram puși în vagoane de marfă. Părinţii tot or crezut că n-or să ne ducă.

(V-au spus ceva când v-au ridicat, de ce vă ridică?)N-au spus nimica, doar că trebuie să plecăm. (Când aţi aflat unde mergeţi?) Păi se vorbea mai înainte că pe nemţi o să-i ducă în Rusia. S-a vorbit foarte puţin, dar totuși s-a vorbit. Și ne-au dus acolo și vreo două săptămâni am fost pe drum. (Pe unde v-au dus, prin Moldova?) Prin Moldova, iar când am fost la graniţă a trebuit să schimbăm trenul, că erau șinele mai late. Și în Rusia am ajuns seara, noaptea. (Pe toţi pe care v-a adunat de-aici v-au dus într-un singur transport sau în mai multe rânduri?) Cu un transport am plecat toţi. Și atuncea la Caransebeș or fost și ăștia de la Lugoj care-or plecat și noi am fost și cu cei de la Orșova și de la Anina.

J.S.: Bine, de la Lugoj au plecat mai multe transporturi, vreo trei, că erau mulţi.

(Puteţi să apreciaţi cam câţi eraţi adunaţi aici la cazarmă?)

A.S.: Nu mai știu, vreo 30-70 sau poate mai mulţi, că noi am fost într-o parte și bărbaţii în altă parte.

J.S.: Aici, în jur n-or fost prea multe comune nemţești, cum era la Lugoj. (Și la Lugoj au fost sute) Da.

A.S.: Și știţi ce-o mai fost aicea?! Cum or venit rușii, după 23 august, mulţi nemţi de-aicea au plecat cu nemţii în Germania. Și de la Steier, de la Oraviţa și din jur foarte mulţi au plecat. De-aia sunt aicea așa puţini nemţi. (Și nu s-au mai întors unii?)

J.S.: Unii s-au mai întors.

A.S.: Dar foarte puţini.

(Și au plecat la iniţiativa lor sau i-a convins cineva?)Probabil că i-au convins ca să plece. (Și au plecat cu toată familia?) Cu familia și or luat numai ce-or putut. (Deci a fost un fenomen destul de general, că au plecat cu trupele germane în retragere…) Da.

J.S.: Dar asta a fost numai aicea, că la noi, la Lugoj sau în partea Timișorii n-o fost așa. Rar a plecat cineva… (A fost și aproape de frontieră) Da.

(Și aveţi prieteni care au plecat atuncea?)

A.S.: Păi multe colege de la școală. (Grupul Etnic German era activ în Oraviţa?) Mai la urmă, că mai înainte n-or fost mulţi nemţi. (Dar în Oraviţa erau totuși destui germani…) Da, erau mulţi.

(Vă amintiţi când au venit rușii?)Da, că am fost singură cu mătușa în casă. Dimineaţă când ne-am sculat toţi vecinii or fost afară, că or trecut rușii pe-acolo. (Și au stat mai mult timp aici sau numai au trecut?) Or trecut, dar totuși câteva zile or fost aicea. (La cât timp după ce-au plecat nemţii?) Destul de curând după ei.

(Aţi spus că două săptămâni aţi făcut pe drum…)Da, cam două săptămâni am făcut pe drum.

(Și dumneavoastră tot așa?)J.S.: Da, tot așa, că eram în același transport, numai că s-a făcut legătura pe drum. (Dumneavoastră aţi știut unde vă duce?) N-am știut. Bine, am știut că vom pleca în Rusia, dar cine și-a închipuit în ce situaţie ajungem noi, că altfel nu plecam voluntar. Eu pot să spun că am plecat voluntar, de fraier. Am plecat în Rusia crezând că am să lucrez la un restaurant probabil. Nu-mi imaginam că am să mor de foame, că acolo o să moară lumea de foame.

                A.S.: În tot cazul, știu că rușii spuneau că ei n-or cerut să vină tineri sau femei sau nemţi, ci ei or cerut braţe de muncă să vină.

                J.S.: Bine, asta era politică.

(În unele părţi, cei care lucrau într-o mare întreprindere, care aveau o meserie, au reușit să se salveze. S-a întâmplat asta și la Lugoj?)Da, sigur, sigur. Fiindcă eram prieten bun cu chestorul, că toată ziua reparam, el m-ar fi scăpat. (Și aici știţi persoane care n-au fost ridicate?) S-au căsătorit repede cu români.

A.S.: Era acolo, în cazarmă, Astrap Magdi care s-a căsătorit cu un  ungur, Chiș. Au scos-o din cazarmă. Și mai era încă una, care s-a căsătorit după aceea cu doctorul Scânteie, care e cam de vârsta noastră și este de la Bozovici. (Erau deja în relaţii sau a fost ceva care s-a hotărât pe loc?)  Așa, repede s-o hotărât. (Erau și basarabeni și bucovineni refugiaţi?) Da, erau aicea. (Dar nu i-a obligat pe nemţi să-i ia în casă… sau s-a întâmplat și asta?) Poate că unde era loc liber. (Dar la Ciclova veniseră?) În Ciclova Română știu că au locuit basarabeni.

J.S.: Da, veneau pe timpul ăla. Și la noi au venit. (Și în Ciclova erau mulţi germani?) Păi înainte au fost, în Ciclova Montană, dar au plecat. (A mai ridicat pe cineva de-acolo pentru Rusia?)

A.S.: Or mai luat o fată din Ciclova. O fost Olga Husar, care trăiește în Ciclova Montană. (Și femeile care aveau copii mici au scăpat?) Aia nu mai știu.

J.S.: Sora mea a avut fată de doi ani, dar n-au ţinut cont.

A.S.: Și doamna Ruman, pe care or luat-o de la Sasca, și pe ea, și pe soţul ei. Avea și ea o fiică de doi ani care o rămas pe stradă. (Și ce s-a întâmplat cu copilul?) L-au luat vecinii.

J.S.: Am avut și români cu noi în lagăr, dintr-un sat de pe-aici. I-a prins, i-o băgat în vagon, căci probabil o fugit unu? din vagon și în completare o luat pe altul. (Și de unde i-a luat?) De-aicea, de pe la gară.

Așa am avut eu ocazia să fug pe la Iași, atuncea când am plecat cu transportul. Ne-o scos afară…și am făcut eu multe prostii în viaţă. Într-o gară acolo, în Moldova, era viscol mare, era vânt, că era ianuarie și trenul o oprit acolo în gară și o scos din vagon câte un om să meargă după apă. Am luat două găleţi din vagon și am plecat după apă. În curtea gării era fântână, iar eu cum eram un băiat mai retras, nu mă băgam niciodată înainte, am rămas ultimul acolo. Rușii spuneau: ?Davai, davai? și or fugit cu ceilalţi, prin vânt, la vagon, iar eu am rămas în spate singur, cu două găleţi de apă. Stăteam și mă gândeam: ?Ce să fac acuma, să rămân aicea sau să mă duc cu găleţile cu apă?? Și deja trenul o-nceput să meargă și eu fugeam după tren cu găleţile cu apă. Și rusul m-a luat că de ce am întârziat și m-o luat cu tot cu găleţi și m-a aruncat în vagon. După aia mi-am dat seama că puteam să rămân. Buletinul îl aveam la mine, bani am avut la mine și mă-ntorceam foarte frumos acasă și era bine.

A.S.: Te-ar fi luat oricum.

(Pe drum au fost cazuri când au murit oameni?)La noi în vagon, nu. În timpul transportului n-am auzit să se fi întâmplat.

(Aţi avut mâncare pe drum?)Da, am avut ceva mâncare de-acasă. (Haine, lucruri v-aţi luat?) Asta foarte puţin, că tot am zis că n-o să mă duc în Rusia. Totuși am avut și-am mai vândut și acolo ceva din haine, pentru mâncare. Mâncarea acolo era foarte slabă.

J.S.: Am vândut acolo haine, ceasul, bricheta, inelul… pentru mâncare.

A.S.: Și de la mină am mai luat bucăţi de cărbuni și le-am dus la ruși și ne-au mai dat, cum zic ei, un plaţchi, un fel de langoș. (Rușii locuiau aproape? Era o localitate?) Da, când veneam de la lucru, treceam printr-un sat. Dar asta numai cu risc, că era plin de câini acolo. (Și oamenii din sat cu ce se ocupau? Erau săraci probabil) Da, rușii erau săraci.

(Erau ţărani?)J.S.: Nu, tot mineri. Acolo nu existau ţărani, căci la fiecare kilometru erau mine. Unde am fost noi acolo erau vreo 16 mine. Peste tot numai mine erau. Am lucrat la mina numărul 33 când am ajuns acolo și după vreo 6-7 luni de zile s-a închis mina aia și am ajuns la mina numărul 1, care era tot pe drumul ăla.

(Și dumneavoastră unde aţi lucrat?)A.S.: Și eu am lucrat la început la mina 23. În mai ne-or scos afară și ne-or ales atunci. Asta era un pic mai departe. Era așa de îngustă mina încât de multe ori abia ne trăgeam pe burtă. Lucram pe burtă, cu lopata. Trebuia să stai un pic mai pe spate, că trebuia să dăm cărbunii, căci cărbunii n-or plecat de la mineri în jos. Acolo trebuia să stai ori pe burtă, or pe spate mai mult și dădeam cărbunii la o parte ca să poată lucra minerii. (Aţi avut salopete?) Am avut, dar era ud acolo și când ieșeam afară eram uzi, pe spate mai ales. (Și v-aţi îmbolnăvit?) Cu reumatismul. (Toţi cei cinci ani i-aţi lucrat în mină?) Nu toţi cei cinci ani, ci doar doi ani și jumătate am lucrat în mină. După aia am lucrat afară, la cărbuni. Veneau cărbunii în vagonete și le transportam mai departe, în buncăr.

J.S.: Și-acolo or golit în buncăr, iar din buncăr erau încărcate vagoane de tren și de-acolo or plecat mai departe. (Aveaţi unde să vă spălaţi?) A.S.: Era baie, numai că iarna trebuia să duci zăpadă înăuntru, că n-or adus apă, că n-or putut merge mașinile. (De băut ce beaţi?) La cantină mai aduceau apă din jur. (Câte persoane locuiaţi într-un dormitor?) A.S.: Cam așa, 25-30-35. Și aveam paturi suprapuse, ca la Auschwitz.

J.S.: Asta-i prost că în filmele cu Auschwitz arată cum or ţinut nemţii pe evrei, dar cum am fost noi ţinuţi nu arată în nici un film. Exact așa am fost și noi, cu ploșniţe, cu păduchi. Mai ales vara n-ai putut să dormi noaptea din cauza ploșniţelor. (Au fost și epidemii?) Au fost, mai cu seamă tifos, în ?46-?47 când mureau zilnic câte 5-6. (De ce au murit în mod special, de foame, de muncă?) Din cauza foamei erau slăbiţi, s-or îmbolnăvit. Au fost mulţi care cădeau, de slabi ce erau, în WC-uri. S-or înecat și i-or scos cu cârligele afară, i-or pus în ladă și ?la revedere?. (Asistenţă medicală aveaţi?) O fost un medic rus, un medic la noi în lagăr, care era de la Lugoj. (Și femeile aveau medic separat sau era unul pentru toţi?) A.S.: Nu, unul pentru toţi.

(Și cum v-aţi cunoscut?)Eram încă tineri. (La muncă v-aţi cunoscut?) Nu. (Locuiaţi aproape? Erau în același loc și bărbaţii și femeile?) J.S.: Da, dar nu în aceeași cameră, dar în același bloc în jumătate erau femei și în jumătate erau bărbaţi. (În aceeași clădire?) Nu în aceeași clădire, că erau patru clădiri, dar în același lagăr. (Eraţi înconjuraţi cu sârmă ghimpată?) Da, erau șase rânduri de sârmă ghimpată. (Și faptul că v-aţi împrietenit credeţi că v-a ajutat să suportaţi mai bine?) Poate, pentru că aveai cu cine să discuţi. A.S.: Soţul a și câștigat mai mult. (Dar vă plăteau?) J.S.: Da cum să nu, am fost plătiţi ca și rușii, numai atât că noi eram închiși în lagăr și ei erau oameni liberi. De exemplu, în ?46-?47 ei trăiau mai prost decât noi, că ei mai aveau și familie, mai aveau și-un copil, un bătrân. (Și locuiau aproape?) Da, erau sate. (Și cei care fuseseră prizonieri în străinătate aveau domiciliul obligatoriu acolo?) Da, da. (Și erau mulţi?) Erau, dar erau și localnici care erau născuţi din tată miner. Mai cu seamă unde am lucrat eu am avut trei colegi, prieteni cu mine cu care lucram și ne înţelegeam foarte bine.

Rușii sunt oameni foarte cumsecade, oameni de suflet, dar nu toţi, ca și la noi. Așa era și la ei, unii erau secretari de partid, membri de partid sau cu mintea mai redusă, ăia făceau pe comuniștii, dar erau și oameni foarte înţelegători și mă-nţelegeam foarte bine cu ei. După un an-doi am știut bine rusește. Mă-nţelegeam cu ei ca și cu fraţii.

(Aţi spus că aţi fugit cu Fuchs și cu mai cine?)Cu Sontag, dar e mort. (Fuchs mai trăiește?) În Germania trăiește Gusti Fuchs. Este văr cu Molnar. (Molnar e german?) A.S.: Da, după mama lui, care era soră cu tatăl lui Gusti Fuchs. (V-aţi mai văzut?) De când e plecat în Germania nu ne-am mai văzut. (Dar când a plecat în Germania?) Înainte de ?90. El a fost la Anina, la Steierdorf. Fuchs o avut moară la Cacova, dar acum moara nu mai există că s-a desfiinţat.

(Pentru că eraţi croitoreasă aţi încercat să lucraţi pentru cineva în Rusia?)Nu.

(Cazuri de sinucidere au fost?)Nu, nu știu să fi fost.

J.S.: Bine, au fost accidentaţi în mină, care-au și murit.

(Sărbătorile le-aţi ţinut?)Am făcut muncă voluntară de Paști.

A.S.: Și curăţenie…că totul trebuia dus afară în curte. (De Crăciun aţi reușit vreodată să sărbătoriţi?) Nu mai știu.

J.S.: Mai ţin minte că mai făceau fetele câte o mămăligă și se spunea că e o tortă. Făceau o mămăligă, că făină de mălai mai găseau acolo la bazar. În faţa lagărului era un bazar unde veneau rusoaice cu lapte, cu un fel de langoși care se făceau pe plită, fără ulei și erau umplute cu dovlecei sau cu brânză. (Făceau rusoaicele?) Făceau rusoaicele, din turtă. Cumpăram de la ele. Ieșeam afară și cumpăram lapte acru, sămânţă de floarea soarelui, că asta era la modă acolo. În timpul lucrului la ruși le mergea gura încontinuu (mâncau seminţe ? n.n.), ca la moară. Noi nu ne-am obișnuit nici după cinci ani.

A.S.: Am mai mâncat și noi, da? n-am putut ca ei.

J.S.: Ăsta era deja instinct. Erau copii de 3-4 ani pe stradă care mâncau seminţe. (De mâncare ce vă dădeau?) Numai supă. Arpacașul era mâncare de fiecare zi. Era o supă, o apă caldă cu câteva fire de varză sau de castraveţi sau de dovleac și arpacaș sau ?grișa? pe rusește, sămânţa de la mătură. (Marmeladă primeaţi?) A.S.: Foarte puţin, dar rar.

(Aţi slăbit multe kilograme?)Da, am ajuns la 41 de kilograme și-atuncea m-au pus pe listă, să mă duc acasă. Era foarte cumsecade medicul rus de-acolo. Și-atuncea n-o mai plecat transportul și am rămas.

J.S.: Spune cum or venit și te-or căutat să vadă dacă ai mai pus carne sau nu…

A.S.: Ah, da… tot veneau și se uitau să vadă dacă mai este osul așa afară sau este deja mai plin. Asta când am fost la bucătărie. (De-asta v-a mutat la bucătărie?) Da.

J.S.: Că era gata-gata să dea ortu? popii. Or băgat-o la bucătărie trei luni și când o pus ceva pe ea or luat-o înapoi. De-aia or venit și-or căutat mereu să vadă dacă deja a mai pus ceva. (Cine venea, doctorul?) Nu doctorul, ci ofiţerul de la sector.

A.S.: Șeful lagărului. Dar nici el nu era om rău. În alte lagăre erau bătuţi, împinși, dar aici n-aș putea să spun că s-a întâmplat așa. (Nici să vă umilească?) Nu, în privinţa asta erau cumsecade. (Și ce v-a fost cel mai greu?) În mină când ne-am dus, asta era foarte greu, că mergeam pe scări în jos, nu cu liftul. Mergeam peste 200 de metri în jos, în sus.

J.S.: Mai cu seamă iarna era grav, când se întâmpla de multe ori ca locul de muncă să fie ud și-atuncea stăteai pe spate și lucrai cu ciocanul pneumatic. Ieșeai afară din mină după 6-8 ore când ţi-ai terminat munca. De exemplu, cum eram noi, minerii, dacă terminam lucrul în șase ore puteam să ies afară. Ieșeai afară unde erau minus 40 sau 43 de grade. După ce mergeam 100 de metri toate hainele de protecţie îmi erau tablă și nu mai puteam să îndoi genunchii și mergeam ca robotul care merge drept. Noi plecam de la mină cu haine de lucru, plini de cărbune, de praf și ajungeam negri în lagăr, unde nu era apă caldă. Baia era cu scânduri rare, că vedeai înuntru. Bătea vântul cu zăpadă și-atuncea mergeai în curte, luai zăpadă și băgai într-o vagonetă de cărbuni, care era zidită și făcută ca un cuptor și-acolo băgai înuntru ca să se încălzească puţin și-apoi ai luat-o și te-ai dus să te speli într-un lighean de 10 litri. Te îmbrăcai iarăși și mergeai în frig până în cameră, în dormitor, unde era mai cald puţin, că era foc, da după aia trebuia să mergi să-ţi cauţi mâncare, să mergi la cantină să-ţi iei pâine. De multe ori nu venea pâine două-trei zile când era vântul ăl mare. Pâinea era baza acolo. (Și pâinea o aveaţi pe raţie?) Pe raţie, da. Noi, de exemplu, minerii, că am lucrat în mină am avut un kilogram 200.

(Și dumneavoastră?) A.S.: Mai puţin, 700 sau 800 de grame.

J.S.: Erau zile în care nu primeai trei zile pâine, că nu mergea mașina că era viscol, ger. Primeai o pâine întreagă pentru trei zile, dar asta ţinea numai peste noapte că nu ai putut să dormi de foame și ai mâncat. Tot ziceai că o lași pentru mâine, dar n-ai putut să lași. Te-ai trezit, n-ai putut să dormi până dimineaţă și iarăși n-ai avut pâine. După aia te-ai dus în cantină, înainte să te duci la mină, la lucru și ai primit o gamelă de apă caldă cu câteva fire de arpacaș sau de varză sau castraveţi înuntru. Și cu asta ai lucrat. (Numai dimineaţa și seara mâncaţi?) Atât, de două ori. Dacă ai avut schimbul de dimineaţă, ai mâncat dimineaţă, ai venit înapoi la ora 4 sau la 5 și ai primit prânzul. Invers au fost acei care au lucrat după-masa și care au primit prânzul, au primit dimineaţă iară, că noaptea nu se mai dădea de mâncare când veneai la 12 noaptea de la mină. Așa că ai mâncat abia dimineaţă.

(Eraţi foarte demoralizaţi, cu moralul scăzut?)A.S.: Păi am fost, numai totuși, știţi cum era… am și râs de multe ori. Cum era ăsta bătrân care ne spunea: ?Acuma-n 15 mergem acasă?, iar din 15 ne spunea că la întâi mergem acasă.

J.S.: Speranţa, asta a ţinut omul! Întotdeauna venea cineva cu o noutate, că a auzit că mergem în data cutare. Asta a mers cinci ani și acei care au rezistat și au fost tineri și sănătoși au rezistat până la sfârșit. (Au murit deci mai mult cei în vârstă?) Cei în vârstă și cei care nu erau sănătoși au murit mai mulţi. (Care erau cu moralul mai scăzut, bărbaţii sau femeile?) Bărbaţii. (De ce credeţi asta?) Probabil că femeile sunt mai atașate unele de altele, ele s-au mai înţeles, dar mulţi bărbaţi poate datorită gândurilor la familia de-acasă, că erau căsătoriţi, iar alţii care au avut lăsată prăvălie acasă se gândeau ce se-ntâmplă cu ea… Și-au făcut gânduri, asta a fost.

(Oamenii s-au înţeles bine între ei acolo?)A.S.: Da. (Aveaţi prietene acolo?) Da. (Cu cine eraţi prietenă?) Aveam o prietenă bună de la Orșova. (Cum o chema?) Olga Fülöpp.

(Mai știţi ceva de ea?)  Eu cred că-i plecată în Germania. S-o căsătorit și ea în Rusia.

J.S.: S-or cunoscut în Rusia, la fel ca și noi, că de căsătorit s-or căsătorit acasă. O găsit un prieten de lângă Timișoara, de la Sânnicolau.

A.S.: Cu ea am fost mai apropiată. (Era mai mare sau de aceeași vârstă?) De aceeași vârstă am fost. Am fost cu toţi din cameră prieteni. Cu multe am fost de la el din sat. (Erau fete?) Fete și femei tinere.

(Eraţi liberi duminica?)J.S.: Nu, acolo n-o fost liber duminica. Ai avut însă o zi liberă, dar în cursul săptămânii, da aia o fost de la mină planificat. N-am avut toţi în aceeași zi liber. Am știut c-a fost făcut un grafic la mină și-acolo scria în rusește în ce zi e liber fiecare. Și pentru ruși, și pentru nemţi… că toţi erau egali acolo. (Și cum făceaţi să vă-ntâlniţi?) Păi după-masă, de exemplu, eram liberi, când lucram amândoi de dimineaţă. Cum se nimerea. Femeile nu veneau la noi, dar noi mai mergeam să le vizităm. Și-acolo iaca ne-am cunoscut și în ultimul an am avut și o cameră separată. (A fost posibil?) A fost posibil pentru că eram considerat un miner destoinic, stahanovist, cum se spune. În ultimul an am primit o cameră separată cu un prieten de la Orșova, cu Radmann Carol. El era Lalescu acasă, că era copil luat de mic de la o familie germană și o purtat numele de familie al celor care l-or crescut. O avut numele nemţesc și l-or deportat. (Au mai fost cupluri acolo?) Au mai fost, sigur. S-or mai născut copii acolo și înainte de fata noastră. (Biserică era?) Nu, nu. (Aveaţi vreun preot acolo?) Nu, n-am avut preot printre noi. (Credinţa i-a ajutat pe oameni acolo?) Nu, acolo nimeni nu se mai gândea la așa ceva, că n-a avut cum, că erai frământat de foamete, de muncă, de frig. (Și n-a fost nici un preot printre cei deportaţi acolo?) Nu. În alte lagăre erau, da? la noi nu. Erau medici, ingineri. Țin minte că era un inginer de la Orșova și când o fost o defecţiune la mină, la uzina electrică de pe șine, care era adusă din America, atuncea or venit noaptea și l-or dus cu mașina repede acolo ca s-o pună pe picioare. Ăla o și dispărut de-acolo din lagăr. Unde l-or fi dus… probabil că era nevoie de el în altă parte. (Și era german?) German din Orșova. (Cum îl chema?) Nu mai știu. (Dar Radmann mai trăiește?) Cred că mai trăiește. (Și aţi mai păstrat legătura cu cei cu care aţi fost acolo?) Am mai fost o dată sau de două ori în vizită la Orșova, după ce ne-am întors din Rusia, dar sunt vreo 20-30 de ani de când n-am mai fost. (Știaţi deci că o să  vă întoarceţi acasă?) A.S.: Noi tot am sperat. Totuși transporturi or venit cu bolnavi. (S-a putut să comunicaţi cu cei de-acasă?) Asta chiar am vrut să vă spun…

J.S.: Erau cărţi poștale tip. A.S.: Cărţi poștale pe care trebuia să le primim din lagăr de-acolo, dar n-am primit. J.S.: Țin minte că am primit o dată sau de două ori.

A.S.: Una, o singură scrisoare am scris acasă.

J.S.: Dar nu era scrisoare în plic, ci o carte poștală.

A.S.: Erau două foi, iar noi am scris pe una și acolo era și adresa și tot aceeași o trimis-o atuncea înapoi. (Și aţi primit de-acasă înapoi?) Păi da, o dată. (O singură dată în cinci ani?) O dată știu că am primit o scrisoare. (Asta în ce an era?) Asta era deja la urmă, în ?48.

(Și în rest n-aţi știut nimic despre cei de-acasă?)Nu. (Și dumneavoastră aţi primit scrisoare de-acasă?) J.S.: Nu, n-am primit nimic.

A.S.: Dar erau care au primit scrisori. (Aţi încercat să comunicaţi cu cei de-acasă prin cei care au plecat?) Da, să meargă acasă să spună unde ne aflăm, în ce situaţie.

J.S.: Asta da, iar după ce am ajuns acasă am auzit că au fost și au spus acasă. De exemplu, când am fugit eu, au fost mulţi care mi-au spus să le transmit celor de-acasă în ce situaţie se află, dar eu n-am ajuns acasă, așa că n-am putut să transmit nimica. (A fost cineva care a reușit să scoată pe altcineva de-acolo?) Nu, aia n-o fost.

(Au fost și momente bune?)Momente bune nu putem spune că au fost decât spre sfârșit. În ?48-?49 atunci s-a ameliorat, că n-am mai avut nici gardian care mergea cu noi la muncă afară, mergeam liber. Eram liberi de-acuma. Nu mai era gardian nici la poartă, nici în jurul lagărului. Nici n-o mai fugit nimeni. Nimeni n-o mai încercat, că nu reușea. Și-acuma oamenii erau deja obișnuiţi cu munca asta și viaţa s-a mai normalizat. De exemplu, când am avut zi liberă, o dată pe săptămână, plecam în grup, câte cinci-șase prieteni. Am făcut și poze, prin ?48-?49. (La început era interzis?) Păi mergeai cu gardianul și n-aveai voie nici să pleci la lucru fără pușca în spate. Numai atunci, la sfârșit, eram liberi și puteam să ieșim și să intrăm în lagăr când am vrut, numai la muncă trebuia să te duci… aia era obligatoriu. (Cei din poză sunt toţi germani?) Da, toţi. (V-aţi fotografiat deci toţi cei care eraţi germani…) Da, acolo era în grup, în curte. Ne-or chemat ofiţerii ruși, or adus un fotograf ? nu știu cu ce intenţie ? și or făcut poze. (Când aţi rămas însărcinată aţi fost speriată că veţi naște acolo?) A.S.: Cum să zic, cine era însărcinată putea să vină acasă când era un transport. Așa ne-am gândit, că o să vin și eu acasă, dar între timp am și plecat. (Nu știaţi deci că veţi pleca atunci când aţi rămas însărcinată…) Nu, n-am știut. (Aţi născut greu?) Nu, chiar cu un medic veterinar din Ungaria. (Aţi putut să alăptaţi?) Da.

J.S.: Era și o soră medicală, o moașă, Reinholdt Ani, care era din Lugoj. (Era de meserie?) A.S.: Da, era soră la spital, cu medicul. (Aţi rezistat cu bine deci și la drum cu fetiţa?) Și la drum.

J.S.: Când am ajuns în România, în Sighet, atunci a fost luată imediat cu salvarea din gară și dusă în spital.

A.S.: Da, mai era încă una care tot pe drum o născut și care era din Ungaria. Mai era și Frida care avea deja un băiat. (Cât v-a ţinut la spital?) Trei-patru zile.

J.S.: După aia am luat-o și-am venit acasă, cu fată cu tot.

(Când aţi venit unde aţi mers prima dată?)Prima dată ne-am oprit la Timișoara, la un unchi, frate al mamei, care era inspector la C.F.R. (Erau și părinţii?)  Nu. (Aţi putut să-l anunţaţi?)

A.S.: El o știut când vin transporturi și cu două-trei zile mai înainte au venit toţi, numai că și el o stat cu mine acolo la spital.

J.S.: A trebuit s-o aștept ca să vin cu ea odată. Pe alţii îi transporta cu camioanele până la Baia Mare și de-acolo cu trenul acasă. Noi am venit direct din Sighet cu trenul acasă.

A.S.: Unchiul meu era deja în gară, că o știut că noi venim pentru că veniseră cu câteva zile mai înainte ceilalţi care-or fost cu noi. Și o anunţat deja acasă la Oraviţa. O venit unchiul înaintea noastră cu haine ca să venim acasă îmbrăcaţi, să nu venim în zdrenţe.

J.S.: El o crezut că venim în zdrenţe.

A.S.: Că spunea că Olga de la Ciclova, când o venit acasă săraca n-avea haine. Dar noi deja am avut haine, ne-am putut cumpăra.

J.S.: Bani am avut, așa că am putut cumpăra haine.

A.S.: Și-atuncea noi ne-am încrucișat la Oradea. Unchiu? meu de la Timișoara o dat telefon în gară la Oradea și atuncea s-o întors de pe drum. Seara am ajuns la Timișoara și am rămas până în ziua următoare când am plecat după-masa de-acolo și am venit aicea la Oraviţa. Am venit la mătușa, care o locuit aici. Au venit și părinţii mei…cu toţii or venit înaintea noastră.

J.S.: Și unchii, și mătușile or venit. 

A.S.: Și un frate de-al mamei de la Ciclova.

J.S.: Puteţi să vă-nchipuiţi cum m-am simţit eu, că nu cunoșteam pe nimeni?! Am venit cu soţia, cu copil…

A.S.: Așa a fost să fie. (Și v-au recunoscut?) Da, cum să nu. (Nu eraţi foarte schimbată?) Nu.

(Aţi plecat totuși la 18 ani și aveaţi 23 când v-aţi întors)Da, da.

(Unde aţi locuit la început?)Aici la mătușa.

J.S.: Acolo am locuit zece ani și după aceea ne-am cumpărat casa asta aici.

(V-aţi găsit de lucru destul de repede?)Da, am găsit imediat, fiindcă un neam de-al nostru, bărbatul verișoarei era șeful secţiei comerciale la Oraviţa și imediat mi-o procurat un servici la restaurant, la ?Coroana?. Acolo am lucrat până în ?53-?54, ca și chelner un an-doi, iar după aia am fost gestionar și după aia am plecat la armată. Când m-am întors de la armată, în ?54, am preluat ca gestionar ?Coroana? și acolo am fost șef până în ?86, când am intrat în pensie. Treizeci și patru de ani am fost șef la ?Coroana?.

(Și dumneavoastră?) A.S.: Și eu am lucrat, iar când o fost soţul la armată am lucrat un an de zile. Apoi am stat acasă, că mătușa o fost bătrână și n-o putut să se descurce singură cu fetele. După aia, totuși în ?71 m-am dus la servici, la confecţii am lucrat, la croitorie. (Unde?) La Cooperativă-oraș. (Aţi lucrat cu doamna Kapeţi?) Nu, ea a lucrat la o altă cooperativă, care era meșteșugărească, iar asta era Cooperativă-oraș.

J.S.: Cooperativa asta o avut și prăvălie, și restaurant, și secţie de croitorie, și de tâmplărie. Când era cooperativă-oraș, când cooperativă-consum.

(Și aţi lucrat acolo până la pensie?)Am lucrat acolo nu până la pensie, ci până când o născut fiica mea mai mică la Reșiţa, ca să nu rămână ea acasă să crească copilul am rămas eu acasă și am crescut-o pe nepoţică. (Aceasta este nepoata care a plecat în Germania?) A făcut facultatea în Germania. (Și aţi stat la Reșiţa atuncea?) Nu, aicea. Când am avut anii de pensie, la 57 de ani m-am pensionat.

J.S.: Ei au stat în Reșiţa, numai pe cea mică or adus-o aici la bunica și aici o crescut până la șase ani când o luat-o și-or dus-o în Reșiţa. (Înseamnă că e atașată de dumneavoastră?) Da, păi a fost acum o lună aici. (Și la Lugoj când v-aţi dus atuncea?) Imediat, după trei zile. Am stat trei zile, am făcut cunoștinţă cu tot neamul ăsta de-aicea și după aia m-am dus acasă, la Darova. A.S.: Am înregistrat fiica la Sfat, la Oraviţa, numai că a fost trecută că-i născută la Sighet. J.S.: Prin tribunal am primit certificatul de naștere aici. După aia am mers acasă, la Darova și am stat la părinţi o săptămână și după o săptămână am venit înapoi.

(Când v-aţi căsătorit?)Ne-am căsătorit după o lună, în 20 noiembrie.

(Părinţii știau că veniţi acasă?) Ei or știut deja, că or aflat de la soră-mea care-o venit cu două zile înaintea mea acasă. (Asta a fost în ?49?) În ?49. Și-atuncea or știut că vin. Sora mea o vrut să vină la spital, la Sighet, dar n-or lăsat-o. (La ce biserică v-aţi căsătorit?) A.S.: Sus, la biserica romano-catolică. (E singura biserică catolică?) Da, da. (Când era Chirvaiul?) În 14 septembrie, iar în 15 s-o ţinut. (Și până când s-o ţinut Chirvaiul în mod normal?) Mai înainte s-o ţinut când am fost noi copii, totdeauna. Sus, pe deal este o bisericuţă mică și acolo s-a ţinut totdeauna, după-masă, o slujbă și au dansat tinerii și toţi. După-masă a fost atuncea petrecerea în Grădina de tir. (La Chirvai se făcea strauss sau cu pom?) Aicea or făcut un Chirvai Strauss. (Când eraţi fată, înainte de a pleca în Rusia, aţi participat la Chirvai?) Păi da, am fost toţi la Chirvai, sigur că da. Atuncea erau și șatre la Chirvai și s-or vândut dulciuri, fel de fel. Da acuma nu mai e. (S-a mai ţinut și în perioada comunistă sau nu?) Nu, nu. Numai la biserică. (Nu mai erau nemţi?) J.S.: Ba erau nemţi, numai nu s-a ţinut. (Și-acuma după ?90 iar se ţine) După revoluţie, când s-o înfiinţat Forumul german, o început iarăși cu tradiţia. (Aţi mai avut vreo problemă că aţi fost deportaţi? V-a mai întrebat cineva vreodată?) A.S.: Nu, nu. (Deci n-aţi mai avut de suferit vreodată dumneavoastră sau fetele?) Nu. (Fetele dumneavoastră au știut? Le-aţi povestit?) J.S.: Povestea din Rusia? Cum să nu! Cea mare s-a născut oricum acolo. A avut și ea un avantaj. (Primește și ea despăgubire?) Pentru patru zile, cât o avut atunci. (Și cât primește pentru patru zile?) Acuma cred că are vreo șaisprezece mii, da? pe timpuri a primit mai mult.