Deportare in Rusia

Eu m-am nascut. . . mama mea a plecat în vizita la sora ei si m-am nascut la sapte luni, de fapt sunt din Timisoara si. . . pe urma s-a întors ea în Timisoara, da’ m-am nascut în Jamu Mare, acuma îi spune, înainte îi spunea Clapudea si. . . cât am fost copil. . . nu am înteles. . . Am trait pe o strada care erau si nemti si unguri si români si evrei si tigani si toti împreuna ne jucam si niciodata n-am auzit cuvântul ca "tu esti român sau ca tu esti neamt sau ca tu esti cutare". Dar lovitura am primit-o la optispe ani, optispe ani si ceva aveam, când din cauza ca m-am nascut nemtoaica. . . pe data de unspe ianuarie 1945, noaptea, la unspe am fost ridicat si dus. . . întâi am fost într-o scoala dusa, acolo am stat doua zile, pe urma ne-au încorporat în vagon de vite cu paie era, da’ deja acolo am câstigat paduchi. Eu nici nu cunosteam, n-am vazut în viata mea paduchi nici nu cunosteam, cum se omoara paduchii aia. Banuim ca, deja atuncea, unii s-au infectat cu. . . tifos, deja s-au îmbolnavit de tifos, ca cum am ajuns în lagarul ala mare, când am ajuns într-un lagar foarte mare, câtiva au încercat sa mai fuga, din baieti, încercau totusi sa mai fuga si atunci ne bagau. . . ne faceau în careu si ne tot ameninta, ducea pe aia legati sa. . . o asta. . . si eram într-o camera mare facuta cu scândura, paispe eram sus, paispe jos. . . era cu doua etaje, supraetaja, fiecare. . . atuncea deja când ne-a ridicat. A spus ca puteti sa va luati îmbracamintea, alimente si ceva asternut de pat. Io mi-am luat o plapuma, o perina. . . aveam porcu’ taiat si aveam. . . atunci nu exista frigider si nu stiu ce, pe timpurile alea, si aveam carne prajita în untura în doua oale, mi le-a dat pe amândoua, mi le-a trimis mama, si le-am luat si pe alea cu mine dar alea mi le-a confiscat înca în lagar imediat. . . asa. Din. . . sus din paispe, io n-aveam decât patruzeci de kilograme, nici patruzeci , eram slaba, prapadita rau de tot, ca am fost si un copil. . . na. . . nascut la sapte luni , bolnavicioasa, asa. Si din paispe de sus am ramas io în viata, restul au murit toate de tifos. De jos. . . trei au ramas, din toata camera aia am ramas patru. Atuncea, noaptea venea si n-aveam decât o ferestruica mica, si aia era vopsita, asa ca nu vedeai nimic, nu puteai sa vezi, si daca îti dadea. . . când era camera mare si pe urma era o camera mica unde statea paznicu’ care ne pazea si ne dadea voie sa ne ducem la veceu. . . . si daca începeau sa transporte mortii aia, atuncea nu-ti dadea voie sa iesi din camera, trebuia sa stai acolo pâna ducea masina. Si câteodata câte unii mai vedeau si spuneau: "uite iar a dus, uite iar a dus un camion cu. . . plin cu morti" si, am. . . au. . . am ajuns din lagarul ala foarte putini si atuncea ne-au comasat într-un alt lagar mai mic, deja am fost mai mici, si de atuncea asta a fost deja la începutul lunii februarie, în ianuarie înca n-am lucrat. . . da’ la începutul lunii februarie am plecat în mina de carbuni sa lucram în mina de carbuni. Si acolo atâta este ca, adevarul este ca io asta cred. . . nu poate nu-i asta adevarul, ca io am fost crescuta. . . foarte credincioasa: mama ne ducea mereu la biserica, întotdeauna, si eu coboram în mina repetând "Tatal nostru" ridica. . . m-am ridicat umbla. Acolo, în apa pâna peste glezna, în apa împingeam vagonetele si s-a întâmplat ca. . . asta a fost toata luna, dimineata ne scula la ora cinci, la sase ne strângea si ne ducea. Fiecare nu mai aveam nume, ci fiecare avea numar. . . doua numere era din metal. Si alea le aveai. Unul îl aveai tu la gât si unul era. . . odata pe saptamâna ne ducea la baie si hainele. . . ne facea baie da’ în niste albii mici. . . ne spalam acolo si toate hainele trebuia sa le împaturim si sa le legam cu sfoara aia cu numaru’, si alea pleca într-o etuva, vasazica unde sa, chipurile sa fac desinfectie. Când ne ducea cu rânduri. . . în . . . pe. . . în satul ala acolo, ca era o comuna undeva asa, nu stim localitatea, e în Dombas, dar parca a spus ca parca era lânga Krivorog, dar nu stim, ca io . . . pe urma ceilalti care au ramas mai târziu deja au avut dupa trei ani a dat voie sa scrie, le-a dat voie numarul de lagar, dar eu am stat numai un an, trei luni si opt zile. . . o sa va spun io de ce. Si când ne ducea asa. . . ne duceau bahtiorii aia, paznicii. . . striga copiii dupa noi: "fascistii, fascistii, fascistii" numai asa ne. . . ei, când faceam baie, vasazica, bagajul ala l-ai lasat aicea, te duceai te dezbracai complet, te spalai, te duceai în camera ailalta primeai deja pachetul. . . al tau, care l-ai dat saptamâna trecuta. Ei, ouale de la paduchi de abia numai bine se cloceau acolo si când le îmbraca era pline de paduchi, dupa o zi. Si. . . pe urma, am. . . asa am muncit foarte mult pâna în. . . celalalt an în februarie. În martie. . . mi s-a întâmplat la începutul. . . nu, la sfârsitul lui februarie a fost asta, s-a. . . ca acolo se facea mina de carbuni. . . se punea carbid, se facea niste gauri si se punea carbid, dar culoarul unde se împingeau vagonetele si culoarele era întotdeauna, cum se sapa se facea cu lemne, se. . . cladea asa. Am fost prea aproape si a fost suflul ala prea puternic si au cazut lemnele alea..

Doi rusi au murit si un. . . o fata, una de la noi a murit, dar io am fost îngropata pâna la genunchi în carbuni si în lemnele alea si mi s-a luat toata carnea de pe. . . picioare, pielea toata s-a dat încolo, n-am avut nimic, constienta nu, nu mi s-a întâmplat nimic altceva, ei. . . m-au ridicat de acolo, m-a dus la. . . infirmerie, m-a pansat zice: "n-are nimic, poa’ sa mearga mai departe", dar stând pansat, dar umblând în apa, a început infectia, plus praful de carbuni si nu stiu ce, si curgea puroi asa în continuu. Si atuncea, hai ca sa ma scoata de acolo sa ma dea la gradina, sa lucrez la gradina. Dar la gradina nu era mare lucru ca era primavara, mare lucru nu era, da’ tot era. . . mai gaseai o ceapa, un morcov nu stiu ce. Io aveam un palton, rupsasem buzunarele si avea captuseala, si am bagat toate. . . mai puneam ceapa, una alta acolo, ca sa duc si la fete din camera. Si era un paznic, avea numa’ un ochi, unul avea. . . ala m-a pândit si m-a vazut si când am ajuns la poarta a facut: "treci", am trecut la nacealnic, asa-i spunea acolo, la ala, seful ala mare al lagarului, si sigur cu tolniciu nostru, dar, cinstit vorbind, daca judecam noi acum de multe ori vorbim si acolo la. . . cu doamna, ai nostri au mai fost mai rai, tolnicii care stiau rusa si româna, decât. . . decât. . . rusii. Rusii erau. . . erau mai, mai amabili mai. . . parca le era si mila de de noi câteodata. Si ala: "ce sa fac cu ea? E si prapadita acum si cu ranile alea, ce sa fac. . . hai ca ti-o dau la gradina". A zice: "Te-am dat la gradina si ia uite ce ai facut? De ce ai furat de acolo? De ce n-ai mâncat acolo cât vrei tu? Pai, nu pentru mine am, luat pentru fete din camera, ca acelea rabda de foame". Si atuncea zice: "Hai. . . ce sa fac cu tine?" M-a bagat la bucatarie, da’ n-am lucrat decât doua zile si a venit comisia pentru ca dintr-adevar erau deja foarte multi bolnavi, ca mâncarea era foarte proasta: era o zeama chioara si câte o frunza de varza. . . alergai în farfurie sa cauti daca gasesti o varza, câteodata nu mai gaseai nimic, plus de asta. . . noi mai cautam câteodata cojile de cartof, le fierbeam în cutia de conserve, mai mâncam si din alea, dar, totusi era. . . eram malnutriti, nu eram hranit asa cum trebuie sa fim hraniti. Si foarte multi, mai ales barbati, vedeti ca un barbat are nevoie. . . si munca grea si pe ei îi baga înauntru, noi împingeam vagonetele, dar pe barbati, pe baieti, îi baga si stateau toata ziua în genunchi si sapau acolo si era cu mult mai greu. Si au fost deja în lagar prea multi bolnavi si atuncea asta era si. . . îmi face impresie io asa. . . nu întelegeam io bine asa. . . dar, totusi ideea mea, impresia mea a fost ca el era foarte sufletist si cred ca el a facut cerere ca sa vina comisia sa îi ia pe toti bolnavii. Si asa am reusit si eu ca am stat numa’ un an, trei luni si opt zile, din cauza asta. Si când m-am întors înapoi acasa, vasazica am ajuns, n-am mai avut decât plapuma aia, am lasat-o la alta, am luat numai perina. Si ne-au bagat tot asa. . . noaptea. . . totul se facea noaptea, niciodata nu se facea ziua sa te vada cineva, totul se facea noaptea, nici habar n-avem unde am fost. Si ne-au bagat acolo, si pe urma ne-a numarat si pe numar ne-a dus pâna la Iasi si la Iasi ne-a predat tot asa. . . ca vitele, tot în vagoane din astea de marfa, de vite ne-a dus. Si ne-a numarat ca vite si ne-a predat. Ei, prima zi am ajuns noaptea, dimineata nimeni, nimic, ne-a bagat într-o scoala. . . Nimic. . . nu tu un pat, nu nimic, noi deja obositi de pe drum una alta, si hai sa încercam. . . ne dadea voie sa iesim pe acolo. . . am iesit si io am avut perina aia, am vândut-o la un evreu si ala ne-a dat o pâine si am împartit pâinea aia, vreo sase fete am mâncat din pâinea aia, si de abia pe la patru au început, au venit cu niste cazane, niste alea mari. . . niste. . . armata, niste soldati si cu niste castroane si ne-au dat de mâncare. . . o ciorba acolo si era si fasole si cartofi si de toate, dar a fost foarte buna, era minunata. E, asa ne-am bucurat de ciorba aia, pe urma a doua zi, ne-au luat. . . si a început sa ne faca, fiecare sa ne ia datele. Na. . . pe noi ne-a predat fara nume, fara nimic. . . asa ca pe vite. Atunci, fiecare unde locuiesti, cum te cheama, unde te-ai nascut nu stiu ce, ne-a luat toate datele si atunci a început sa ne dea bilet de tren, sa împarte. . . da’ io de fapt am plecat nu cu timisorenii direct din oras, din Timisoara, ca aflasem, deja s-auzea ca o sa se ridice nemtii si io m-am ascuns, vreo trei zile am stat ascunsi si pe cei din Timisoara deja i-a dus. . . si io am plecat cu ai din comune deja, si n-a fost decât una dintr-o comuna si cu mine. Ei, am ajuns în Timisoara, la gara Fabrica am coborât din tren, acolo ne-au coborât si zic. . . stau si ma gândesc . . . aveam un bocanc si un galos în picioare. Si cu paltonul ala rupt, na, cum era primavara stau si ganâdesc. . . "Sa ma urc în tramvai?" Aveam de mers pâna la mine acasa. . . zic: "Sa ma urc în tramvai? "Nu. ", zic "daca ma amendeaza sau. . . ?", m-am dus asa. Se uita lumea dupa mine; ajung acasa. . . ma uit. . . perdelele sunt toate, e usa încuiata . . . bat. . . ca erau. . . stateam cu chirie, noi. . . n-am fost oameni bogati si era o casa cu multe apartamente, bat la vecina de alaturi. . . aia unguroaica. . . aia crapat putin usa. . . a închis usa înapoi, si pe urma deschide si întinde o bucata de pâine. . . a crezut ca sunt o cersetoare. . . dar, io îi zic. . . pe ea o chema Ilona Neni si zic: "Ilona Neni. . . io sunt. . . sunt fata lui doamna Undisz".

Aia a iesit imediat, a început sa tipe în curte, niste copii s-au dus la fratele care-i acuma în Germania, ala e cu unspe ani. . . cu sapte ani mai mic ca mine, ala n-a. . . avea unspe ani când io am plecat, unspe ani si ceva aproape doispe ani. S-au dus, ala se juca afara pe câmp: "Ma, tu, a venit sora-ta acasa", da’ el "Nu ma mai mintiti, n-a venit nici o sora", "Hai ma" si mama mea era tot la o verisoara. . . plecata în vizita. S-au dus acolo, au adus-o si pe aia. . . a descuiat usa, zic: "Mama, ma lasi?" Ca n-aveam baie. . . era o camera si bucataria acolo. Zic: "Imediat pune apa la încalzit, da-mi albia sa ma spal si lasati-ma singura aicea în bucatarie io îmi scot toate alea. . . ca sunt plina de paduchi, sa nu umplu si casa". Si m-am dezbracat toate le-am aruncat afara în hol, pe urma m-am schimbat deja, m-am îmbracat, le-am luat io încet pe toate, le-am pus în mijlocul curtii, am turnat gaz si le-am dat foc. Toata lumea [râde] în jur s-a mirat ca. . . uite ce a facut. . . pocneau acolo paduchii. Si asta a fost tot. Dupa aceea, na, io am avut o mama foarte severa, ne-a crescut foarte asa. . . sa fim cuminti sa nu stiu ce, dar aveam doua prietene acolo stateam cu chirie, si aveam doua prietene si. . . alea zic: "Hai sa mergi si tu sa te dea voie cumva", atuncea nu era ca acum discoteca, era un fel de . . . tot. . . social democratii aveau . . . faceau dansuri asa. Si pe timpuri atuncea era . . . nu te duceai tu singur fata, mergeau si parintii si stateau împrejur pe scaune parintii si tu. . . na. Zice: "Hai ca merge . . . mama mea era bolnava . . . hai ca merge mama mea si lasati-o si pe ea". Si atunci am mers cu ei. Mergând cu ei dar, ele cunosteau acolo, aveau cunostinte, cunosteau pe toti, dar io nu cunosteam pe nimeni. Stateam asa slaba, prapadita cum eram, stateam într-un colt acolo, si hai ca vine un baiat [arata poza] si ma ia la dans. Zice: "Hai ca prapadita asta nimeni n-o ia. N-o ia. . . hai sa ma ia". Ma ia el la dans nu stiu ce, dansam un dans, apoi: "Da’ de ce esti asa slaba, de ce esti asa. . . ?" apoi zic: "Numai ce am venit din Rusia, sunt am fost deportata nu stiu ce" . "Da? Ai venit din Rusia? Pai, hai afara sa-mi povestesti. . . nu stiu ce". Era, pentru el interesant, si atuncea am început sa-i desfasurez eu una alta, si el "Hai sa mai facem cunostinta" si dintr-adevar am facut cunostinta si ne-am si casatorit în ’47, paispe mai. Si. . . primul copil care l-am nascut, tot datorita deportarii mele, l-am nascut cu defect la inima. Si avea deja copilul sapte luni, m-am dus la medic, la control nu stiu ce si zice doctorita aia: "Esti casatorita?" Pai zic: "Sigur". "Sa vina sotul sa stau cu el de vorba". Zic: "Da’ de ce nu stati cu mine de vorba? De ce cu sotul? Eu sunt mama copilului. ". "Nu, cu sotul sa stau". Si atunci a venit si sotul si ia spus: "Are Maladia Albastra ", se numea , era cu buzele vinete, cu degete vinete, asta datorita . . . io deja eram bolnava de inima da nici nu stiam. . . ca eu am facut atac reumatismal. Ca de fapt, înca am uitat. . . fac o paranteza. . . de fapt imediat dupa ce am venit de acolo, am facut un atac reumatismal. Dimineata m-am sculat si n-am putut merge în picioare si a trebuit sa ma interneze si cred ca atuncea s-a facut. . . asta, defectul asta la inima de am nascut primul copil bolnav. Si na, ca dupa razboi si. . . da sotul este de fapt basarabean, e din Basarabia. E. . . nu mai este. . . a murit acum doi ani [plânge]. A fost un om foarte bun. . . pe urma. . . deja eram cu el, baiatul. . . el a facut pe urma niste cursuri la Bucuresti si s-a dus la Bucuresti si venea sâmbata. Aveam copilul la cresa, io lucram si el cum a venit din de la gara s-a dus si a luat baiatul ca. . . na. . . mai ales baietii sunt foarte iubiti de tati întotdeauna. Si am fost duminica împreuna, duminica seara l-am petrecut, dar dintr-adevar copilul noaptea era foarte agitat si n-a dormit. L-am dus la cresa, io atuncea înca nu, pe urma am facut curs de surori medicale si mi-am. . . înainte am fost muncitoare la tesatorie lucram. Vine maistru la mine la razboi si zice: "Ia-ti toate lucrurile, îmbraca-te si imediat pleaca, te asteapta afara salvarea". Când ma duc vad si copilul în salvare. Copilul a avut poliomielita, dar în Bucuresti era plin cu microbi cu poliomielita, dar în Timisoara era unica. Dar eu, norocul meu ca nu le-am spus ca sotul a fost si ca nu stiu ce, ca-l scotea din cursuri de acolo, dar nici n-am zis nimic de sotul nici n-am pomenit, ei nici nu m-au întrebat da’ nici io. . . Si m-au dus la contagioase sus, m-au rezervat complect, eram acolo rezervat tot. Si copilul era complect paralizat. Sase saptamâni era numai în perfuzie, nu vorbea, numai cu perfuzii traia si pe urma a început el sa se ridice, a ridicat capul, da’ deja. . .

Avea un an si doua luni. Nu destul ca el era bolnav de inima, s-a nascut, a mai dat si poliomielita peste el. Ei, toata viata l-am. . . tot timpul pâna la patru ani jumate’ l-am carat pe mâini, în brate, nu patru ani, trei ani jumate’ avea. Si sotul dupa ce a terminat cursurile, a mutat la Craiova, a fost, a facut un curs de normatori si de asta. . . si a fost seful în munca si salariu, la Craiova la o fabrica de tesatorie. Si deja ramasasem gravida cu fiica-mea [arata poze] si eram însarcinata cu ea în 4 luni jumate’ si am facut amândoi amigdalita: si baiatu’ si eu. Am avut peste 40 de grade si era duminica si atuncea sotul a chemat salvarea, ca. . . na, ce sa fac, m-a vazut. . . da’ io deja facem cursuri de surori medicale, ca am facut trei ani de scoala de surori medicale, seral – si vine doctorul ala, da’ io deja faceam practica si deja pe unii medici îi cunosteam, ca faceai practica, veneau si-ti predau cursuri, deja. . . si Craiova nici nu-i asa un oras mare. Si ala zice: "asta e sfârsitul copilului. El n-o sa mai scape. Dar dumneata dupa ce te linistesti, dupa ce termini cu el atuncea sa te duci sa-ti cos amigdalitele". E. . . am terminat. . . într-adevar baiatul a murit, mi-a murit si era imediat dupa razboi, nu era lumina, io m-am dus cu el în brate la geam sa ma uit e mort sau e viu si dimineata am plecat acasa si eram toata galbena deja ca o portocala, pe urma toti îmi spuneau si la practica, la spital, tocmai faceam practica la TBC, si acolo bolnavii stau luni de zi