Faber Waldermar, n. 1910, Orastie: „In timpul acela nu puteai face nimic fara partid”
Faber Waldermar:
„In timpul acela nu puteai face nimic fara partid”
Sunt un om tare batran?am 90 de ani. Sunt nascut in 4 mai 1910. In acest an (2000), in aprilie am fost operat de hernie strangulata si s-au mirat medicii, caci nici n-au vrut sa ma interneze prima data. Daca nu aveam acolo o cunostinta, un fel de ruda, nici nu ma primeau.
Eu m-am nascut in Orastie, din tata banatean si mama ardeleanca; tata svab si mama sasoaica.
Eu sunt neamt, nu sunt nici svab, nici sas. Inteleg saseste, am si vorbit svabeste si saseste, dar nu mai vorbesc, caci nu am cu cine.
Eu am crescut aici in Banat, la bunicii mei. Ei stateau langa Timisoara, in Remetea-Mica, asa-zisul Königshof (Curte regala), care a fost o comuna foarte draguta, dar de fapt mai saraca decat celelalte din partea aceasta a Banatului. Avea insa oameni foarte cinstiti, muncitori si harnici.
Am inceput sa indragesc munca campului de la varsta de 6 ani. Eu am fost contabil, am facut Scoala Superioara de Comert, am facut doi ani si jumatate de facultate, Academia Comerciala, dar eu sunt propriu-zis taran?asta mi-a placut intotdeauna.
Cand eram copil de 9 ani am invatat sa conduc calul la plug, la arat. Odata am mers cu un cal, apoi cu doi cai. Eu stiu ce-nseamna sa tii coarnele plugului, sa manui coasa?astea sunt lucruri pe care le-am invatat aici.
Vara eram taran, caci dupa scoala asta era meseria mea. Si am vrut sa ma fac taran, dar tatal meu nu prea a vrut, a zis sa am eu o viata mai usoara decat taranii, fiindca el se tragea dintr-o familie cu multi copii. Tatal sau a avut 12 copii, dar de la doua neveste, 6 de la prima si 6 de la a doua nevasta care a murit. Zicea ca atunci, cand ultimul era satul deja primul cerea de mancare.
Am revenit in Banat in 1926.Pana atunci am fost jumatate in Ardeal, jumatate aici. Viata m-a dus, in ?29, iarasi in Ardeal. Dupa ce am terminat scoala nu am primit servici in Timisoara, nici in Banat, caci era o situatie de criza economica, insa am primit la Tg.Mures, la Fabrica de zahar. Acolo am inceput activitatea si de-acolo am fost transferat, in 1933, la Brasov, la Fabrica de zahar Bod. Era trustul Magyar Zuköripör din Budapesta, trust maghiar de zahar care era proprietarul propriu-zis si care lucra cu Magyar Általános Hitel-bank, adica Banca de credit maghiara, banca generala de credit.
Ei m-au transferat in 1935 la Cluj, unde pe langa serviciu, am avut posibilitatea (fiindca nu era cu semnare de condica, de prezenta) de a avea libertate absoluta, fiindca am avut in subordine tot Ardealul de Nord. Eram ba la Turda, ba la Zalau, la Cluj, la Bistrita, faceam inspectii la diferite depozite de consignatie. Atuncea la comertul zaharului patronatul a facut trustul comertului de zahar. Acolo am fost eu trimis sa controlez aceste depozite de consignatie.
Am avut posibilitatea sa fac la fara frecventa Academia Comerciala, 2 ani si cateva luni, dar a trebuit sa abandonez din cauza familiei. Am avut doi copii si n-am mai razbit, n-a mai mers. Cinci ani trebuia sa fac la fara frecventa si am facut doar doi ani, asa ca propriu-zis n-am facut nimic, fiindca daca nu termini, nu-ti recunoaste nimeni cei doi ani.
In ?39 am fost transferat de la Cluj, cu 2-3 luni inainte de cedarea Ardealului, la Timisoara. Asta a fost norocul meu.
Asa ca am revenit de la Cluj in Banat. Si din ?39 n-am mai plecat din Timisoara.
Banatul il cunosc ca pe palma mea: cunosc comunele, caci majoritatea le-am strabatut pe jos, pentru ca din ?39 pana in ?45, abstragand perioada de razboi, am avut un servici unde am calatorit mult.
Eu am reprezentat Fabrica de lichioruri Kimmel din Timisoara , care era o fabrica de bauturi, precum si pivnitele Rhein din Bucuresti. Asa ca am calatorit mult in Banat.
Cum erau legaturile de atuncea?se stie ca mergea trenul dimineata pana la Ghera, iar seara venea inapoi. Ce sa caut eu insa in Ghera cand am avut doi clienti? Sa stau acolo sa ma plimb?! Nu. Am venit pe jos pana la Ghilad, de acolo la Tolvadia, apoi la Deta, de unde am luat trenul si-am venit la Timisoara. Deci m-am plimbat si-asa am cunoscut eu tot Banatul, in afara de ceea ce stiam eu inainte.
In Timisoara, unde vedeti astazi blocuri, inainte era totul teren viran, chiar si vizavi de Catedrala, dar si unde este Catedrala. Cladirile vechi au fost insa si atunci, dar cele mai noi sunt facute in timpul lui Ceausescu.
Timisoara poate ca n-ar fi aratat asa daca n-ar fi fost era comunista cand s-a construit extraordinar de mult. Astazi totul se prabuseste si nimeni nu mai construieste nimic. Acum nu mai este interesul care a fost inainte si nu se mai respecta proprietatea. Atunci fiecare avea grija de ea si cauta sa o mai infrumuseteze, sa mai progreseze.
Tot ce este in aceasta casa este munca mainilor mele. Eu de-acasa am plecat cu un cufar, iar cand m-am casatorit am avut tot un cufar. Eu am avut 19 ani cand am plecat de-acasa.
In 1929 am citit in ziar un anunt, ca se cauta practicant. Am scris, am facut oferta si am trimis-o la redactia ziarului, la Sibiu, iar dupa o luna de zile am primit un raspuns de la Fabrica de zahar din Tg. Mures, sa ma prezint acolo, dar fara pretentii.
Tatal meu mi-a spus: ?Nu te duci singur, vin cu tine, caci vreau sa vad unde te duci?, pentru ca niciodata nu auzise ca in Tg. Mures exista o fabrica de zahar. Ne-am dus la Tg. Mures, m-am prezentat, iar directorul a fost multumit, mai ales ca, dupa ce m-a intrebat ce pretentii am, i-am spus ?cat voi merita, atat imi platiti?.
Cand eu am iesit afara l-au retinut pe tata si l-au intrebat de ce m-a insotit, ca au crezut ca nu stiu sa ma descurc, ca nu sunt independent. Tata le-a zis ca sunt foarte independent, ca sunt plecat de-acasa de 4 ani, insa a vrut sa vada unde merg, pentru ca primul pas in viata este hotarator?si asta este adevarul. Daca faci acest pas gresit, toata viata apoi este gresita. De aceea venise tata cu mine. Asta i-a placut iar la director.
Dupa un an de cand am fost angajat a murit tata si am ramas cu trei frati si cu mama, iar dupa 3 luni m-am incorporat. M-au luat la armata, iar fabrica mi-a dat lunar 1000 de lei, cu toate ca am avut salar 3000 lei. Aceasta 1000 de lei i-am lasat-o mamei mele, care timp de 2 ani n-a primit pensia. Din 1000 de lei mama mi-a trimis mie 100 de lei la armata.
Si-am facut armata la Arad, la Regimentul 23 Infanterie. Cand m-am eliberat m-a reprimit fabrica si am muncit in continuare acolo, unde am fost definitivat si am ramas astfel acolo. Un an insa Fabrica de zahar din Tg. Mures n-a lucrat pentru ca n-a rentat productia de sfecla si n-a putut sa contracteze cantitatea de sfecla necesara fabricii. M-au transferat astfel, in ?33 la Brasov, unde am fost pana in ?35. Propriu-zis acolo a fost un serviciu foarte frumos, dar si foarte sever. Eu eram corespondent pentru limbile germana, romana si engleza. La Fabrica de zahar din Brasov se facea export de zahar in Turcia. Corespondenta se facea in engleza, iar eu stiam engleza. Si aceasta fabrica apartinea de Fabrica Bod.
Fiindca la fabricile de zahar era obiceiul sa ne bage in toate sectiile: la contabilitate, corespondenta, aprovizionare, la serviciul tehnic, eu am cunoscut cum se realiza productia de zahar asa cum cunostea fiecare tehnician, caci am lucrat o campanie intreaga in sectia de zahar, dintr-o sectie in alta, ca sa vad. Intr-un loc se spala sfecla, intr-altul se taia sfecla, se maruntea, intr-unul se fierbea, apoi se rafina?trebuia deci sa cunoastem absolut tot mersul fabricatiei.
Am fost un an si casier, apoi am fost transferat la Cluj, la serviciul exterior, cand s-a constituit Comertul zaharului, Trustul zaharului, adica toate fabricile de zahar din tara au format un singur trust, Comertul zaharului. Si-asa am ramas 4 ani in Cluj, din ?35 pana in ?39 si apoi am fost transferat la Timisoara, caci in Timisoara nu mergeau treburile, nu se faceau controale cum trebuie.
Era un inginer care lucra aici, care a fost trimis in alta parte, si-atunci eu am venit in locul lui.
Am lucrat impreuna cu Balcan Impex (Import-Export), reprezentantul principal al comertului zaharului in Banat. Sediul sau era in Cetate, langa Palatul Parohiei Romano-Catolice, in centru, in Piata Sf. Gheorghe. Cand iese tramvaiul din strada unde este Primaria veche, cum merge spre Posta Mare, la dreapta, e un complex mare de pravalii si acolo era Balcan Impex. Era o firma foarte mare, caci tot Banat era propriu-zis al lor. Erau tot evrei, care erau foarte cinstiti si corecti. Tot a evreilor era si Fabrica Ilsa, care era a lui Szana, ce avea si Banca Szana unde era capital banatean, dar in mana evreilor.
Evreii erau mari comercianti, nu numai in Timisoara. Si in America astazi comertul este tot in mana evreilor. Am lucrat bine cu ei pana in noiembrie 1939, cand a fost un an foarte greu si s-a destramat trustul zaharului. Fabricile au devenit iar independente si-atuncea am fost angajat la Fabrica Kimmel care era fabrica de bauturi si atunci am cunoscut Banatul si mai bine decat l-am cunoscut inainte.
In Timisoara am stat prima data unde este acum Facultatea de Medicina, unde era inainte Banatia, care era scoala de preparandia svabeasca, pentru formarea de invatatori in Banat. Banatia se afla unde este astazi Medicina si era scris acolo Banatia, care era denumirea unui asezamant facut in Banat, adica satele din Banat au contribuit pentru ca sa fie cladita Banatia. Eu am stat acolo la ultimul etaj, in partea stanga, acolo era camera noastra, iar jos era Preparandia, camera pentru pregatirea invatatorilor. Inainte era in Fabric, in strada Tigrului, acolo a fost prima Preparandia, unde se pregateau invatatori pentru sate. Comunele cresteau si era nevoie de invatatori care trebuiau mai intai sa fie formati. Jos, la Banatia, era deci liceul acela, adica Pedagogia propriu-zisa, iar la primul etaj erau salile de lectura unde, dupa scoala faceam lectiile. Era prescris ca de la ora 14, pana la ora 18 sa facem lectiile, nu puteai sa faci altceva. Dupa aceea puteam insa sa iesim in curte. Eu faceam Scoala de comert, iar acolo stateam doar la internat. Majoritatea celor de-acolo nu erau cei care faceau Pedagogia, ci cei care erau la Liceul german, actualul Lenau. Acestia (de la Liceul german) aveau chipiu rosu, noi albastru, iar cei de la Loga aveau chipiu negru. Cei de la Banatia (cei care mergeau la Pedagogie) aveau chipiu tot rosu, dar aveau jos galben. Aveau dungi la chipiu: clasa I avea o dunga, clasa a II-a doua dungi, a III-a trei dungi si a IV-a patru dungi, iar clasele superioare aveau dungi aurii. Numai Liceul german avea aceasta distinctie, cu 1, 2, 3 sau 4 dungi la chipiu.
Acolo, la Banatia, am stat atunci, insa, eu fiind luteran nu m-am putut aclimatiza serviciului religios catolic de-acolo. Ei aveau obiceiul ca in fiecare dimineata, la ora 6 sa fie desteptarea si sa se mearga la capela, unde se facea rugaciunea de dimineata. Apoi mergeam sus, ne spalam si mergeam jos la masa, apoi la scoala. Veneam acasa si iar se facea rugaciune, inainte de masa si dupa masa, insa erau anumite sarbatori pe care noi, luteranii nu le tineam.
Director era un preot catolic foarte sever care m-a vazut intr-o zi, cand ei faceau crucea de cenusa, ca eu o sterg de pe frunte. El m-a vazut si m-a chemat la el, iar eu i-am spus ca la noi nu e obiceiul sa se faca asa ceva. Mi-a raspuns insa ca, daca tatal meu m-a dat acolo, trebuie sa ma conformez tuturor obiceiurilor casei, caci el nu suporta sa vada asta?si m-a pedepsit.
I-am dat telefon tatalui meu sa vina, ca eu acolo nu mai vreau sa stau. Am plecat astfel de-acolo si m-am mutat in strada Feldioara, de la Balcescu, unde e episcopia aceea frumoasa romano-catolica, e o straduta. Atunci acolo era marginea orasului, caci la 150 de metri incolo era teren viran. Ii spuneam Mayerhof?erau terenuri virane. Acolo am stat doi ani de zile. A fost cea mai frumoasa perioada, cat am stat in Timisoara. Era o casa mare, un fel de internat mai mic, unde eram in total vreo 30 de persoane. Toti eram copii banateni. Asta era in timpul scolii, in ?27-?28. In ?29 am locuit deja pe malul Begheului, fiindca impreuna cu un prieten am avut o discutie cu un altul si am facut un fel de mica greva, o revolta, iar profesorul ne-a cerut sa ne mutam. Problema era ca ne saturasem de fasolea pe care ne-o dadeau, iar paine ne dadeau cate o bucata dimineata, o alta dupa-amiaza si seara o bucata?si noi ne-am revoltat, am zis ca asta nu ne-ajunge. Si fiindca eram ?revolutionari? ne-a spus sa ne mutam din internat si ne-am mutat langa Bega.
Stiti ca in anii ?20-?30 se facea navigatie pe Bega?! Acolo am facut cunostinta cu muncitorii din port care erau hamali, incarcatori-descarcatori. Veneau vapoare din Regensburg, din Budapesta. Vapoarele, adica slepurile trase de un remorcher veneau de la sarbi, cehi, maghiari, nemti, austrieci. Si se facea comert?
Noi luam cartea si mergeam pe malul Begheului, ne asezam in iarba, ne uitam cum mergeau vapoarele, barcile si asa invatam.
Cand muncitorii n-aveau de lucru, jucau carti si noi stateam si „chibitam”, cum se spune. Acolo am facut cunostinta cu politica, in 1928. Faceam cu ei politica. Erau social-democrati, ca nu erau atunci comunistii. Ne-am incadrat astfel in politica, in 1928.
In ’28 cand a fost greva cea mare si s-a tras in Timisoara la Casa sindicatelor, eu n-am fost acolo, dar prietenul meu a fost si l-au arestat. Eu am intarziat si cand am vrut sa ma duc acolo am vazut cordonul de armata si m-am intors?si astfel am scapat. Era o greva, cum erau si grevele de la Grivita.
Acolo am facut deci prima oara cunostinta cu politica si am ramas tot timpul social-democrat. Dupa aceea n-am mai facut politica fiindca am lucrat in comert, unde nu e bine sa faci politica. In comert faci comert, nu politica.
In ’39 a izbucnit razboiul si am fost mobilizat. M-am dus la Arad si am cautat sa scap si am scapat propriu-zis, dar in ’42 m-au luat totusi si am fost doi ani si aproape opt luni in zona operativa, in Rusia. Am luat parte la marile razboaie de tancuri. Eu am facut si linie ofensiva, adica si sant de transee, dar am fost si translator, fiindca stiam nemteste. Armata romana lupta impreuna cu armata germana si era deci sub comanda germana, iar eu am fost chemat intotdeauna la comandamente, ca translator. Asta a fost scaparea mea, ca n-am ramas definitiv ingropat in Rusia. Am stiut germana, insa nu m-am inrolat in armata germana ci am ramas tot timpul in armata romana. Cand a fost vorba ca toti nemtii sa se duca in armata germana, eu am renuntat fiindca eu aici m-am nascut si aici am muncit (plange).
Familia mea e in Germania, iar eu sunt singur aici. Eu nu m-am dus acolo si nici nu vreau sa ma duc. Eu sunt cetatean al acestei tari si nu plec de-aici.
In armata eu traduceam comenzile, ordinele care se dadeau. De exemplu, cand se dadea ordinul ca Regimentul 23 ocupa pozitia de la Rabnita pana nu stiu unde, asta trebuia tradus din nemteste la comandamentul roman. Eu traduceam si se transmitea imediat mai departe. Eram de exemplu la unitatea mea si venea un jandarm care se oprea si ma intreba: „Dumneata esti romanul care vorbesti germana?” Eu aveam atunci o barba mare si toata lumea m-a cunoscut; eu eram „romanul cu barba”, ca nu se prea purta barba pe front. M-a luat atunci jandarmul pe motocicleta, in atas si-am mers la Comandament, caci trebuia tradus si transcris ceva. Cand erau insa atacuri mari, ofensive, atunci bagau pe toata lumea in transee. Eu am facut timp de 7 luni si transee. Trageam in rusi ca n-aveam incotro, ca daca nu trageam, trageau ei, asa ca era reciprocitate. La razboi nu poti sa alegi, nu poti sa zici „nu trage ca nu-ti fac nimic!”. Am scapat, dar urmarile se vad, caci sunt suferind, dar totul merge.
In februarie 1944 ne-am retras peste Nistru si am intrat in Basarabia. De-atunci mi-am ras barba. Am stat in Basarabia la o manastire, in Odorhei, timp de trei luni de zile.
De-acolo am venit in Moldova, iar la Iasi ne-a prins asa-zisul 23 august 1944, insa frontul nu s-a spart la 23 august, ci in 19 august.
In 23 august a fost doar in Bucuresti, cand romanii s-au indreptat impotriva nemtilor si-au spus: „Gata, noi iesim din Alianta si ne unim acum cu rusii impotriva voastra”. Insa frontul s-a spart in 19 august 1944. In 19 august eu am fost la Buzau cu inca doi insi, iar de-acolo am vrut sa ne refugiem, sa venim in Transilvania si ne-au prins nemtii care au vrut sa ne duca mai departe cu ei, ca prizonieri. Am fost prizonieri timp de 48 de ore, apoi am poposit la un ocol silvic, iar seful ocolului ne-a intrebat de ce mergem cu ei si i-am spus „ce sa facem, ca vrem sa scapam de-aici??” Noi am dormit in podul cu fan, iar nemtii jos, iar noaptea acest om ne-a luat si ne-a dus la stana si ne-am imbracat in izmene si camasa taraneasca. Am luat bata si-am stat langa oi timp de cinci zile?si-asa am scapat noi si de unii si de altii. Apoi ne-am imbracat si ne-am dus pana la Mizil unde ne-am interesat unde e unitatea noastra si ne-am dus inapoi pana la Slatina Olt. Acolo ne-a repartizat iarasi la regimentul nostru din care am fost trimisi cativa pe front, iar pe mine m-au trimis la Regimentul 2 Pionier Garda (Bucuresti) si ne-a trimis in Ardealul de Nord, la viaductul Caracau. Era trecerea intre Ardeal si Moldova. Cand a fost terminat viaductul ne-a dus de-a lungul Muresului pentru deminarea terenului, caci acolo se retrasesera nemtii si minasera foarte multe terenuri. Am ramas deci in Lunca Bradului circa trei luni de zile. Am cautat minele, ca pionier de garda.
Acolo a venit ordinul ca toti soldatii de origine germana sa fie predati unitatilor sovietice. Colonelul m-a chemat atunci la el, caci acolo eram langa comandant, langa colonel, pentru ca eu am fost furierul, omul de incredere si ne cunosteam deja de pe front. Colonelul se numea Cornateanu Remus (a murit intre timp). El m-a intrebat: ?Ai citit telegrama? Ce zici?! Ce facem?!??
Ce am facut?? Eu am avut un prieten foarte bun, din Barzava, si care era cu mine acolo. El m-a facut din Faber, Crisan Vasile si m-a trimis sub acest nume ca delegat la Sibiu, la corpul de armata, ca sa nu fiu in unitate. Dar n-a venit nimeni pe acolo?
Colonelul mi-a spus asa: ?Ai fost bun pana acum, vei fi bun si de-acum inainte. Eu nu te dau, dar sa nu fi in unitate?. Si-atunci mi-a dat o delegatie cu livretul Crisan Vasile si-am calatorit la Sibiu, unde am ramas trei zile si-apoi m-am intors. Inainte sa merg la unitate am intrebat ce s-a mai intamplat si mi s-a spus ca pot merge, ca nu-i nimic. Si-atunci m-am prezentat la unitate.
Asa ca, in ?45 n-am fost dus la munca obligatorie cum au fost dusi ceilalti germani din Romania. Si-asa am scapat si de-acolo?
In 25 mai 1945 am fost demobilizat si-am venit acasa. Din momentul acela au inceput greutatile vietii de dupa razboi. Am plecat dintr-un regim si-am intrat in altul, caci dupa ?45 s-a instaurat regimul comunist din 23 august ?44.
N-am stiut incotro s-o luam.
Am fost chemat iarasi la social-democrati si m-au ales ca reprezentant al sindicatului pentru ca fusesem combatant si am fost pe front.
Din ?46 am fost ales ca secretar al muncitorilor din industria alimentara, pana in ?47. Am facut atunci Frontul Unic Muncitoresc si de-acolo ne-au bagat pe toti in Partidul Comunist, asa ca n-am mai fost social-democrati, ci Frontul Unic Muncitoresc.
De-acolo am fost transferat la Ministerul Industriei si Comertului, ca inspector, dar cu sediul in Timisoara. Ne-au chemat si ne-au incadrat acolo pentru pregatirea reformei monetare, pe toti cei care aveau studii. Erau ingineri, contabili si tot felul de oameni care erau mai ?spalati? intre muncitori si am format un fel de garda financiara, dar fara uniforme, ci in civil. Apartineam de Ministerul Industriei si Comertului.
Acolo am lucrat un an de zile si am infaptuit prima reforma monetara care s-a facut in tara.
De-acolo ne-a transferat apoi in agricultura, in ?47-?48. Prima denumire a fost cea de Gospodarii Agricole de Stat (G.A.S) si-acolo am fost sef de serviciu, cu calitate de director adjunct. Am avut la Recas, Jimbolia, Dracsina, Buzias.
Eu eram seful serviciului Plan si organizare a muncii si cu toate ca am avut studii de comert, acolo m-au dus, insa mi-a placut. Seara am luat manuale, am citit si am invatat ca sa stiu sa vorbesc cu inginerii, caci n-aveam cunostinte tehnice, insa agricultura o cunosteam, ca am lucrat. Practica aveam, dar nu si teorie. Astfel n-a stiut nimeni ca eu n-am studii tehnice. Nici un inginer nu si-a dat seama, pentru ca atunci cand stateam de vorba cu un inginer eu stiam ce sa-i spun si el credea ca eu cunosc mai bine decat el, dar n-a fost asa.
In 1949 m-au transferat ca director la G.A.S. Suceava fiindca treburile nu mergeau acolo, iar la noi, in Banat, era totul bine organizat, ca aveam si cu cine. Erau svabii aici, erau elementele de baza si puteam sa lucram, dar ei n-aveau elementele de baza si m-au transferat pe mine la Suceava.
Cand am sosit acolo nu mi-a placut. Au fost foarte multi evrei acolo si, cu toate ca nu sunt antisemit, nu mi-a placut. Am cerut locuinta si m-am dus la Oficiul de repartizare, dar mi-au spus ca n-au locuinta. M-am dus la hotel, insa n-aveau camere si am dormit pe masa, la birou.
Aveam relatii foarte bune la Directia generala si l-am chemat pe Manole Bodnaras, fratele lui Emil Bodnaras care era atunci Ministrul Armatei. Eu eram prieten cu Manole Bodnaras, care era mare vanator si care imi dadea mereu telefoane si-mi spunea: ?Fa ceva ca sa vin la Timisoara, la vanatoare?, pentru ca eu eram prieten cu seful vanatorilor de-aici, care era director la Ocolul silvic, evreul Löwingen. Am avut prieteni buni, asa ca l-am chemat pe Manole sa faca ceva ca sa scap de-acolo, de la Suceava si dupa doua saptamani mi-a zis sa impachetez si sa vin la Bucuresti. M-am dus la el, apoi la fratele lui, Emil Bodnaras, care era un om foarte corect. El a fost mai intai locotenent in armata, apoi Ministrul Armatei. M-a ascultat si i-am zis ce este si ca am familie si vreau sa vin inapoi in Timisoara. A vorbit atunci cu Mihai Levente care era secretar general in Ministerul Agriculturii si m-am dus la el in audienta si mi-a facut hartie sa ma intorc in Timisoara. Am venit in Timisoara si m-am prezentat la Judeteana de partid si mi-au zis: ?Ce, ai venit iara inapoi?!?. ?Daca nu pot sa stau acolo?n-au locuinta sa-mi dea, asa ca ministerul m-a trimis inapoi la Timisoara?. ?Postul tau e ocupat, nu se poate. Vino maine, sa vedem ce facem cu dumneata??.
Eu nu ma aveam bine cu ei. Stiti de ce?!? Ei au dat dispozitie sa fie scosi toti fostii chiaburi, fostii ?hitleristi?. Taranul insa nu era hitlerist, era om muncitor, dar erau oameni gospodari, instariti. Cand am organizat fermele de stat aici, noi banatenii ne-am inteles si am pus oameni gospodari: romani, nemti, sarbi, unguri, care erau buni gospodari, depindea ce comuna era. Cei ?de sus? au spus sa-i dea afara. Eu am vorbit insa sa nu-i dea afara, ci sa-i tina si treaba sa faca. Evrei nu erau, ei erau cu partea comerciala. Am avut noi trei evrei la Directia judeteana, dar la ferme n-am avut. Am avut sefi de brigada, cum era atunci. Ofiterii erau majoritatea contabili, iar subofiterii erau secretari, magazioneri. Au zis sa-i dam afara si pe ei, dar cum era sa-i dam afara, cu cine mai ramaneam?
Am dat telefon la Directia generala si stiam ca directorul general adjunct era tot un fost ofiter si i-am spus despre ce este vorba, ca partidul imi cere sa-i dau afara si trebuie sa-i dau afara. Mi-a zis: ?Cheama-ma maine la telefon sa vorbesc eu cu secretarul de stat Mihai Levente? si a doua zi, cand l-am chemat la telefon a zis asa: ?Si pe Hitler pot sa-l angajez, numai treaba sa faca, pentru ca noi treaba vrem sa facem?. Pe urma au primit si ei dispozitie sa nu-i dea afara, sa-i lase in pace.
Au venit apoi verificarile de partid. Eu, care eram fost social-democrat, fost german, membru in Grupul etnic german, mi-au reprosat toate acestea si ca am refuzat munca de partid, ca n-am vrut sa ma duc la Suceava, ca n-am executat ordinele de partid, n-am dat afara chiaburii si ofiterii deblocati.
Eu, fara sa fiu membru de partid, am fost recomandat de partid sa ma duc la Uniunea Cooperativelor de Consum. M-am dus acolo si am dat de o fosta cunostinta de-a mea, un fost ceferist, Baciu Nicolae. I-am spus ca m-au trimis de la partid ca sa mi se dea ceva de lucru, pentru ca locul meu s-a ocupat, caci intre timp au pus pe altcineva. Mi-a zis: ?Hai sa mergem la presedinte?, iar acesta mi-a spus sa vin a doua zi, ca sa discute in Consiliu. La serviciul de achizitii si contractari au avut un croitor care a lucrat cu mine cand eram la Ministerul Industriei si Comertului (cand am facut reforma monetara) si pe care l-am pus sef la o fabrica, sa supravegheze ca sa nu iasa nimic fara factura.
Cand m-a vazut, mi-a zis: ?Oh, bine tovarase Faber c-ai venit, ca eu vreau sa scap de-aicea, ca nu-i de mine. Eu sunt croitor, nu contopist!? L-am intrebat ce e acolo, cu ce se ocupa, insa mi-a zis ca el nu stie, ca nu-i comerciant. I-am intrebat pe angajatii de-acolo si mi-au zis ca se ocupa cu de toate: legume, oua, deseuri, fier vechi, contractari de animale (de porci, de bovine). Mi-au spus ca au bagat 100 de miliarde de lei si banca nu le mai da bani, ca trebuie sa recupereze banii.
M-am dus atunci la presedinte si i-am zis sa-mi dea o saptamana ragaz ca sa merg acolo si sa vad ce se poate face. Pe-atunci era aprozar, o unitate de legume si fructe.
M-am intalnit atunci cu o cunostinta de la banca si mi-a zis sa ma duc eu acolo, ca aceia trebuie sa factureze ceea ce au livrat, ca cei care platesc n-au pe ce baza sa plateasca, daca nu primesc factura. M-am dus la el si a chemat pe sefii lui care au spus si ei ca li s-a livrat de-acolo, dar nimeni nu le trimite nici o factura.
M-am dus inapoi si i-am intrebat pe fiecare cu ce se ocupa. Unul se ocupa de fier vechi, altul de oua, altul de lapte, de legume?
I-am pus sa-mi arate ce si cum au facut, apoi le-am zis ca de sambata pana luni vom face inventar, ca inchidem tot si ?punem tara la cale?, sa vedem ce e acolo de descurcat. Asa ca sambata, la ora trei am tras rulourile si le-am zis sa arate toate actele pe care le aveau. Au fost in total 101 cooperative. Am organizat totul si le-am zis sa scrie pe ele numarul facturilor. De exemplu, daca au fost colectate o suta de mii de oua si au fost facturate doar douazeci de mii, unde este restul?? Asta am facut timp de o saptamana.
In trei zile am facut apoi colectarile si apoi am livrat si am vazut unde e diferenta. I-am pus pe oameni s-aduca actele de baza. Am adunat astfel toate actele si intr-o luna de zile am avut de colectat banii.
Asta a fost marea mea isprava si atunci seful contabil a fost mirat cand a vazut ca vin banii. Era insa si un plan, caci trebuia sa achizitionam atatea animale, atatea oua, era planul de export. Totul s-a putut face, insa planul de oua n-a mers. M-am gandit ce sa fac si i-am zis sefului de servici sa facem in urmatorul fel: pentru ca in comune barbatii tot merg la crasma, sa dam dispozitie sa nu se mai dea acolo nimic (bautura) pe bani, ci pe oua, adica noi sa dam la birt un borderou si sa inregistreze cate oua strang, iar noi platim ouale. Si asa omul isi platea rachia cu cinci oua. Am dat dispozitie si au inceput sa vina ouale repede si asa am facut planul. A venit apoi presedintele si a felicitat tot colectivul ca am facut planul.
Dupa circa doua saptamani m-a chemat presedintele si mi-a zis: ?Nea Faber, am sfeclit-o. Ne-a chemat partidul pentru ca am facut ceva urat, ce contravine liniei partidului si asta nu se poate?. Ce se intamplase? Femeile din comune s-au plans ca barbatii le fura ouale ca sa mearga la birt sa bea tuica, iar ele nu mai au ce sa mearga in piata ca sa vanda?
Asta a fost un episod care si astazi ma face sa zambesc cand imi amintesc cum am facut noi planul.
Intr-o buna zi, in ?52, m-am intalnit cu un fost colaborator care era contabil, un evreu cumsecade, Szaltzer, care fusese numit director la Fabrica de zahar Freidorf.
M-a intrebat unde lucrez si daca vreau sa merg la el sa lucrez, la Fruct-Export, caci raioanele Caransebes si Sannicolaul Mare nu mai mergeau. I-am zis ca nu depinde de mine pentru ca partidul m-a trimis acolo si acum nu pot pleca decat daca vrea partidul. S-a dus el si a vorbit si au aprobat sa ma transfere?si astfel am ajuns la Fruct-Export.
Prima data am mers sa fac randuiala la raionul Sannicolau Mare, care era un raion german si am facut si-acolo randuiala. Dupa trei luni de zile, cand n-am mai avut ce face acolo, am mers la Caransebes. Mi s-a spus sa am grija, ca acolo gugulanii sunt asa si pe dincolo. Am luat legatura cu organele de partid de-acolo si mi-au zis ca daca nu sunt membru de partid va trebui sa vin la sedinte? Le-am zis sa-mi spuna ce vor si o sa se rezolve. Acolo, la Caransebes, era tot un evreu secretar de partid. Am inceput astfel sa lucrez cu oamenii din Caransebes, cu gugulanii. Intai m-am imprietenit cu personalul din birou si am cerut informatii (cum e ala, celalalt) si am aflat ca unul e mai guraliv, unul betiv?
Am luat apoi masina si m-am dus in fiecare comuna. Cei din Caransebes erau insa cu tuica (fiecare te servea cu tuica). Am zis ca ?prietenie-prietenie?, dar nici chiar asa, mereu tuica. Am vazut insa ca metoda pe care am intrebuintat-o (de a refuza sa beau cu ei tuica) n-a fost buna si am inceput sa ma port mai prieteneste cu ei si daca m-au invitat la masa m-am asezat si eu cu ei, am luat si putina branza, si mamaliga, ca asta era mancarea lor, apoi am servit tuiculita. Cand trebuia sa innoptez undeva am ramas acolo si astfel m-am imprietenit cu ei.
Trebuia sa facem achizitii de fructe din comune. Taranii aveau salasuri si trebuia sa trecem prin mai multe gospodarii si fiecare ne invita inauntru la o tuica, iar noi le spuneam ca vrem sa contractam prune, pere si nuci. Si-asa ne-am imprietenit cu multi oameni. De la Darova la Varciorova, la Carpa, apoi la Matnic, la Maciova sau la Cavaran.
Faceam achizitii de la oameni de prune, mere, cirese, fructe de padure (mure, zmeura). Se faceau din aceste fructe, semi-preparate, adica prunele, precum si zmeura erau bagate in bioxid de carbon, bioxid de sulf. Ciresele si visinele s-au exportat asa cum erau, dar fructele de padure trebuiau conservate. Se faceau asa cum cerea clientul din strainatate: prune uscate (caci aveau uscator de fructe), prune afumate. Merele mergeau in trei categorii: pentru menaj, pentru consum, pentru prelucrare si trebuiau puse deci pe categorii, la fel si nucile.
Asa am organizat si acolo, din 1952 pana in ?56. In ?56 am primit odata un telefon sa stau acolo ca vine directorul general din Bucuresti sa stea de vorba cu mine. A venit inspre seara acest director general si mi-a zis: ?Uite despre ce e vorba? Pe directorul de la Fruct-Export trebuie sa-l trimitem in Cehoslovacia ca atasat comercial??. M-a intrebat apoi daca eu vreau sa preiau locul lui si i-am spus ca ?Nu vreau, pentru ca eu nu sunt membru de partid?, pentru ca se putea doar daca partidul aproba. Mi-a zis insa ca el a vorbit cu partidul si e de acord. Atunci, daca partidul era de acord, n-am avut incotro. A doua zi trebuia sa ma prezint la Judeteana de partid din Timisoara si sa primesc de la dansul delegatia de director pe timp de un an. Am fost la Timisoara, m-am prezentat si mi s-a spus ca a fost domnul director Lungu pe-acolo si ca sunt de acord, numai sa respect linia partidului si sa tin legatura cu ei. In timpul acela nu puteai face fara partid nimic.
Am tinut legatura cu ei si intr-o buna zi am fost chemat la Bucuresti si mi s-a spus ca trebuie sa aleaga dintre doua judetene doar una, ori Aradul, ori Timisoara. Mi-au dat ragaz pana a doua zi sa ma gandesc daca vreau sa ramana la Timisoara sau la Arad.
M-am dus la hotel si l-am chemat pe adjunctul meu din Timisoara, care era un baiat foarte destept, ce lucrase la banca. Am zis sa abandonam si sa ramana Aradul, fiindca trebuia sa ?impingem? multe la Bucuresti: sa trimitem vinuri, prune uscate, nuci, mere, la unul si la altul si asta trebuia musamalizat. M-am dus a doua zi si am zis sa inchida Timisoara. Acela era nascut in Caransebes si s-a uitat la mine si m-a intrebat: ?Cum ai ajuns la aceasta concluzie?? ?Sa va spun?!?? M-am saturat sa trimitem camionete cu vinuri, de la Buzias sau de la Recas, la Bucuresti. S-a uitat la mine si a zis: ?Da, asa este?.
Daca nu ?impingeam? insa, n-aveam fonduri. Asa ca am zis sa-i dea lui Weiss, la Arad. Dupa vreo trei zile am primit un telefon sa ma intrebe daca sustin in continuare ceea ce am spus si le-am zis ca : ?Da, sustin!?.
Au venit apoi doi inspectori de la Bucuresti , de la Minister, sa le aratam actele, ca am trimis (ce trebuia). Am avut un proces verbal din Ploiesti, unde a oprit Militia de-atunci masina ce era incarcata cu patru lazi de vinuri din Buzias si au confiscat o parte, iar restul a mers mai departe. Le-am dat cateva acte unde livrasem: la Minister, la Directia Generala, la unul, la altul.
Au acceptat pana la urma sa lichidam Timisoara si nu Aradul si asa am lichidat in ?56 si m-am intors apoi in Cooperatie, unde am stat pana in ?59. In ?59 m-am certat cu presedintele pentru ca am refuzat sa preiau un camion de rosii pe care l-a trimis el, si pentru ca n-am mai avut unde sa-l livram, l-am trimis inapoi. Am zis ca eu nu mai stau acolo, ca ?de maine nu mai vin?.
M-am intalnit iar cu Baciu Nicolae, cu care lucrasem cu ani in urma, si el m-a intrebat: ?Ce-i, nea Faber??. I-am zis ca ?De azi sunt somer?? si i-am povestit ce mi s-a intamplat. M-a luat sus, la Judeteana de partid, de unde a dat un telefon, si apoi mi-a zis sa ma duc la Baza a opta, care era in Palatul Dicasterial, sus, la etaj, la PECO. Mi-a zis sa ma duc acolo la cadre. M-am dus acolo si secretar general era o cunostinta de-a mea, care fusese atunci la Frontul plugarilor, dar noi ii ziceam Frontul prunarilor. I-am zis ca Baciu m-a trimis. M-a dus la director, iar acesta l-a chemat pe seful contabil, care mi-a zis sa vin a doua zi sa fac randuiala la depozitul unu. I-am zis ca din ?45 incoace tot randuiala am facut.
M-a dus a doua zi cu masina la Podul Motru, unde era un depozit foarte mare de produse petroliere. Mi-a zis ca este acolo un contabil, un fost ofiter, dar nu se pricepe, caci au de incasat milioane si n-au banii inca. Trebuia sa bag inapoi vreo sase ani in urma si in fiecare zi, dupa ora trei, eu am ramas acolo si am lucrat pana dimineata, iar dimineata m-am asezat iar la masa si mi-am reluat lucrul.
Asa am lucrat din august pana in ianuarie si am pus totul la punct.
De-acolo m-au luat la Desfacere si de la sef birou am ajuns sef birou desfacere. Am reorganizat si acolo biroul si tot la fel am lucrat, de la sase dimineata pana la trei dupa-masa, apoi la ora trei am inceput sa sintetizez tot ce-a fost, si am organizat serviciul pana in 1970.
In ?70 am cerut pensionarea, cu doi ani inai