Identitatea evreiască într-o regiune cu istorie multi- și transculturală

Cunoașterea unei perspective subiective asupra trecutului ? așa cum se reflectă ea în rememorările acelora care au contribuit la realizarea pre­zentului volum ? este utilă atât îmbogăţirii informaţiilor despre istoria diasporei evreiești, cât și dezvăluirii unui segment de istorie plurală a Banatului. Textele trădează o preocupare deosebită pentru viaţa socială : relaţiile în interiorul familiei, prieteniile, cooperarea între persoane de apartenenţă lingvistică și confesională diferite, preocuparea pentru însușirea meseriei, a profesiei, pentru formarea și practicarea spiritului civic. Din povestiri rezultă că omul este personajul central și că esenţiale pentru mentalul colectiv al regiunii au fost trăsăturile lui de caracter. Datorită toleranţei culturale și religioase prin care Banatul s‑a făcut remarcat în mai multe epoci istorice, evreul acestei regiuni a trăit în condiţii decente, fiind el însuși un contribuitor la pacea socială. Cred că nu întâmplător marele câștig al unor asemenea volume este tocmai definirea acelei memorabile societas civilis a Banatului de altădată.

Paginile acestei cărţi conţin o mulţime de lucruri puţin cunoscute despre evrei, dar și despre Banat și bănăţeni. Ele sunt fascinante pentru cititorul tentat să afle motivele ce au dat o originală consistenţă societăţii din această regiune. Am în vedere îmbogăţirea perspectivei asupra modului de coabitare a diverselor etnii, schimbul reciproc de valori, dar mai ales identificarea conţinutului original al mentalităţii colective. Un volum de mărturii sau interviuri așa cum este Memoria salvată nu exprimă puncte de vedere unitare și nu presupune neapărat concluzii ori formulări coerente asupra evreului din acest spaţiu. Editorul și‑a propus să redea problema identităţii la nivelul imaginarului unor persoane provenind din diferite segmente sociale. Prin urmare, cititorul nu se poate aștepta să descopere aceleași informaţii și, cu atât mai puţin, același mod de prelucrare a lor în cazul fiecărui personaj al cărţii. Se întâmplă ca relatările să fie chiar contra­dictorii, aspect pe deplin explicabil, dacă ţinem seama de ocupaţiile persoanelor intervievate : tăbăcar, inginer, economist, funcţionar, rabin, profesor de liceu, casnică etc. Important este că mărturiile sunt captivante, absenţa instrucţiei academice în unele situaţii nefiind un impediment pentru nota de credibilitate a mărturiilor. În toate împrejurările, interesează experienţa de viaţă. Atunci însă când sunt în discuţie datări istorice, succesiuni de evenimente, comentarea faptelor, numele unor personalităţi, este de dorit ca publicul cititor să parcurgă în paralel și o monografie istorică* . Alăturarea perspectivelor diferite, așa cum o face cartea Smarandei Vultur, este cu atât mai utilă cu cât intenţia ei este dezvăluirea istoriei sociale și evoluţia mentalităţilor în cadrul unei comunităţi a cărei principală distincţie a fost și a rămas religia.

Ca istoric, m‑a atras interpretarea orașului, descrierea fizionomiei multi­culturale a regiunii, prezentarea instituţiilor evreiești comunitare și a celor publice. Regiunea în discuţie a avut destui evrei care s‑au asimilat cultural sau au trecut la alte confesiuni. Apoi, majoritatea a îmbrăţișat cultul neolog, mai liberal în comparaţie cu cel ortodox. Din lectura volumului se poate observa că mărturiile aparţin și persoanelor care provin din alte regiuni ale României, de pildă din Transilvania, Maramureș, Moldova, din localităţi unde tradiţia ortodoxă a fost dominanta orientării religioase evreiești. În asemenea situaţii apar distorsionări. Și în raport cu textele din această categorie, istoricul este nevoit să revină la mijloacele sale clasice, verificând izvoarele scrise. Interpretarea lui va ţine seama de faptul că Banatul a fost nu doar un spaţiu propice convieţuirii multiculturale, dar și unul ce a stimulat asimilarea evreilor. Sursele documentar‑bibliografice în baza cărora analizăm lucrurile concură la a demonstra că numeroasele conver­genţe au fost reale, și nu formale, generând ceea ce am numit în studiile noastre ? apelînd la concepte postmoderne ? transculturalitate și identitate multiplă.

Pasajele de istorie recentă ale acestei cărţi sunt extraordinare. Ele descriu noi puncte de vedere privind trecutul Timișoarei, Lugojului, Reșiţei. Dezvăluie tragediile războiului, sistemul poliţienesc al fasciștilor și comu­niștilor, nemulţumirile de ordin social, nedreptăţile la care au fost supuși evreii pe considerente de religie, instrucţie, ocupaţie. Cât privește condiţia evreilor în timpul războiului ? aspect ce revine adesea în descrierile inter­locutorilor ?, reiese că în Banat ei nu au suferit de prigoana regimurilor legionar și antonescian, așa cum suferiseră confraţii lor din Basarabia, Bucovina și Moldova* *. Câteva din amintirile supravieţuitorilor din lagărele naziste, ale deportaţilor în Transnistria sau ale acelora care au trecut prin experienţa detașamentelor de muncă obligatorie din România anilor ?40‑?44 dublează informaţiile despre ideologia și regimurile politice de extremă dreaptă. În temeiul lor pot fi rescrise ? fragmentar, desigur ? evoluţiile politice și administrative ale istoriei naţionale și zonale și pot fi descoperite mai exact metodele de discriminare practicate de legionari și de Antonescu.

Mai multe dintre persoanele intervievate ţin să amintească faptul că, în timpul comunismului, evreii din Banat au împărtășit o stare materială mizerabilă, aidoma întregii populaţii a României. Ceea ce trebuie știut este că oprimarea evreilor în anii comunismului este probată prin celebrele procese sioniste, despre care există o mulţime de izvoare editate sau care își așteaptă editarea. Ele spulberă fără putinţă de tăgadă mitul iudeo‑comu­nismului. În același sens al unei cunoașteri obiective, istoricii nu au scăpat din vedere modul în care s‑a desfășurat emigrarea în masă în Israel și în statele occidentale, respectiv vânzarea persoanelor aparţinând acestui grup pentru importante sume de bani. În sfârșit, profesarea lui numerus clausus ? introdusă pe ușa din dos ? prin dispoziţiile venite din partea Ministerului de Interne indică noua discriminare pe criterii de apartenenţă culturală pe care a practicat‑o regimul naţional‑comunist din România.

Citind textele rezultate din interviuri ori din libere mărturisiri, cuprinse în volumul redactat de Smaranda Vultur, îmi vin în minte noi modalităţi de abordare a trecutului regiunii în care evreii s‑au amalgamat social, confe­sional, cultural și economic cu celelalte grupuri. Mă gândesc în speţă la ceea ce înseamnă identitate, la modul în care omul se percepe pe sine ca fiinţă culturală particulară, dar și ca o componentă a unor colectivităţi mai largi, în care un rol egal îl pot avea limba, confesiunea, regiunea. Am în vedere acel set de valori ce se regăsește în atitudinea faţă de viaţă, semeni, părinţi și instituţiile formatoare. Istoricul ce utilizează mărturiile cuprinse în aceste pagini va avea surprize, mai cu seamă în ceea ce privește recuperarea atmosferei mediilor urbane, unde au fiinţat sute de ani comunităţi evreiești. El va găsi de un real folos toate acele descrieri menite să releve adevărata culoare a societăţii bănăţene. În asemenea ocazii iese în evidenţă partea cea mai frumoasă a lucrurilor : Banatul ca regiune multiculturală, cu populaţii convieţuind în spiritul toleranţei și al reciprocităţii serviciilor. Rămâne de datoria cercetătorului să examineze credibilitatea informaţiilor, să compare mulţimea mărturiilor orale cu faptele cunoscute din scrieri, să dea coerenţă repovestirii regimurilor politice totalitare ale secolului XX.

Este adevărat că izvoarele documentare produse în instituţii de stat, bisericești ori în asociaţii redau parţial stările sufletești ale oamenilor, în vreme ce mărturiile persoanelor care au fost coparticipante la o istorie neliniară pot deveni memorabile pentru cunoașterea personalităţii colective. Totuși, voi spune că istoria scrisă rămâne fundamentală pentru o cunoaștere temeinică a ceea ce a avut loc în trecutul apropiat sau în acela mai îndepărtat. Fără ea, e de neimaginat descrierea faptelor, analiza critică, detaliile care dau substanţă interpretării, verificarea și compararea surselor de informare, problematizarea. Îmi place să cred că este utilă complementaritatea demer­surilor de istorie scrisă și de istorie orală ? așa cum relevant rămâne studiul interdisciplinar ? spre a depăși criteriile emoţionale în redarea trecutului.

Când am început cercetările mele asupra regiunii Banat, este posibil să fi fost marcat de nota cosmopolită a regiunii, de moștenirea austriacă de secol al XVIII‑lea, adică de acea parte a istoriei îndelung hulită de programa școlară de orientare etno‑naţională. Impulsul mi l‑au dat povestirile în genul acelora din acest volum, excepţionalul mediu familial multicultural și plurilingv, atmosfera Lugojului natal, străin de vechile expresii ale naţionalismului xenofob și antisemit, în care se formaseră un A.C. Popovici sau, mai târziu, un J.C. Drăgan. Mulţimea culturilor și sensurile profunde ale interculturalităţii bănăţene mi‑au ieșit în cale la fiecare pas, în fiecare oraș și, nu arareori, în mediile sătești. Iniţial am fost atras de viaţa materială și de relaţiile sociale ale regiunii. Am fost impresionat de bunăstarea comu­nităţilor urbane din Lugoj, Timișoara, Arad și Jimbolia, dar și de aceea a ţăranilor șvabi, români și maghiari de la Belinţ, Recaș, Tapia, Bodo, Jdioara, Remetea Mare. Peste tot am descoperit o civilizaţie a mâncării în sensul în care o invocase Braudel pentru regiunile mediteraneene. Am observat plăcerea oamenilor de a munci și de a trăi bine, bucuria lor de a avea o casă. Mi‑a fost dat să văd cum familiile nu numai că nu trăiau izolate unele de altele și în ghetourile predestinate de culturile lor tradiţionale, dar, adesea, preferau să fie împreună și să transmită celorlalţi informaţia primită de acasă. De pildă, sărbătorile, târgurile, piaţa de alimente, localurile, instituţiile au fost și au rămas un excelent prilej de apropieri și interferenţe. Încă din secolul al XVIII‑lea, în locul separatismelor, populaţia Banatului a generat amestecuri de oameni și valori, de culturi și dialecte, de obiceiuri și aspiraţii. O parte esenţială a acestui reușit experiment se datorează imperiului austriac, respectiv politicii sale luminate, promovării treptate a spiritului moderni­zator prin emanciparea persoanelor și grupurilor.

Cercetând bibliotecile și arhivele, aveam să înţeleg mai bine faptul că această regiune are o istorie bogată și că rezumarea ei la o singură identitate culturală ? sau la una formulată pe criteriul confuz al etnicităţii ? este o imensă falsificare a trecutului și o perspectivă perdantă asupra societăţii de ieri și de astăzi din regiune. Banatul ? cel puţin prin trăsăturile gene­raţiilor care ne preced, dar cred că și prin moștenirile lăsate nouă, atâtea câte se mai văd ? conservă trăsături ale Europei Centrale, dar și ale aceleia de Sud‑Est. În realitate, el este un exemplu de Europă multiculturală și transculturală, în care melting pot‑ul s‑a realizat pe nesimţite. M‑am ocupat de fizionomia acestui spaţiu ? adesea într‑o cheie interdisciplinară ? în studiile aplicate din Convergenţe spirituale, Identităţi multiple în Europa regiunilor, Istoria evreilor din Banat, dar și în lucrări de sinteză, precum Tentaţia lui Homo Europaeus, unde am exemplificat prin trăsăturile Banatului tocmai acea relaţie complementară dintre Europa Centrală și Europa de Sud‑Est. Ceea ce am văzut pe teren m‑a invitat să formulez o perspectivă ce nu dă câștig de cauză nici unuia din exclusivismele etnografice, lingvistice, geografice.

Toate aceste observaţii îmi pare că sunt puţin credibile pentru aceia dintre congenerii mei formaţi la școala comunismului naţionalist al regimului Ceaușescu. Din păcate, ei continuă și astăzi să gândească prin clișee etno­grafice, prin presupuse identităţi fixe, generate de fantasmele unei epoci de ?furtună și avânt?. Mereu reluată în cărţile și în manualele școlare de istorie într‑o încercare sistematică de îndoctrinare etnicistă, această formulă pare să prindă rădăcini și în Banat, mai ales pe fondul în care o parte însemnată a localnicilor a emigrat în ţările Europei occidentale sau în America. O como­ditate intelectuală i‑a ajutat adesea să creadă în puritatea setului de valori moștenit de la părinţi și bunici. Multă vreme, Banatul a contrazis acest imaginar colectiv, așa cum o fac îndeobște regiunile transfrontaliere ale Europei. El a fost admirabil tocmai prin modul flexibil de a privi spec­ificul, înfăţișarea lui fiind tot atât de plurală precum a Europei în ansamblul său. Ideea familiilor mixte a funcţionat aici mai bine ca oriunde altundeva, atitudine ce a subminat pentru un timp îndelungat fundamentalismele de orice fel.

Concluzia lecturii acestui volum conduce însă într‑o altă direcţie : emigrarea în masă a evreilor și a germanilor, a unei părţi semnificative din elita maghiară locală, a familiilor cu o educaţie plurilingvă vorbește despre o schimbare demografică de proporţii. Puţinii evrei, germani, maghiari rămași aici sugerează mai degrabă tragedia regimurilor politice etnocentrice, inca­pa­bile să asigure un minimum de confort social, material și psihologic supravieţuirii societăţii plurale. Cu voia sau fără voia lor, personajele acestei cărţi exprimă o notă tragică. Ele vorbesc despre plecări, despre dispariţia unei comunităţi sub diferite motive, despre nostalgia unui timp și a unui mediu cultural‑urban care nu mai există. Invocă o societas civilis supra­vieţuind mult dincolo de timpul mercantilismului austriac de secol al XVIII‑lea, care a creat‑o, dar care astăzi pare cu totul absentă. Povestirile din cartea Smarandei Vultur arată condiţiile limită în care supravieţuiesc un număr infim de comunităţi evreiești. În realitate, este vorba despre o istorie a stingerii lor. Pentru cine citește printre rânduri nu e greu de deslușit că puţinătatea de astăzi a evreilor bănăţeni are mai multe explicaţii nu tocmai măgulitoare pentru statul în interiorul căruia se află și regiunea Banat. Îmi pare că factorii culturali și politici ce conferă identitatea României contem­porane trebuie luaţi în considerare spre a vedea motivele reale ale emigrării în masă a evreilor.

Abordată formal, politica recunoașterii multiculturale are destule neajunsuri. În Banat, ele sunt vizibile în atitudinile de intoleranţă (deocamdată verbale) faţă de ţigani, în sloganurile antisemite, în funcţionarea unor asociaţii și reviste de orientare profascistă și preferinţa pentru numele fostului dictator fascist Ion Antonescu în denumirea unor bulevarde, în absenţa rezistenţei civice la accesele de șovinism și xenofobie, în modul de promovare a elitelor profesionale, în ascensiunea extremei drepte la alegerile din 2000 etc. În pofida acestor aspecte neplăcute ce nu pot fi omise într‑o încercare de re‑discutare a trăsăturilor social‑politice ale istoriei recente, ar fi de dorit să observ că Banatul mai conservă ceva din tradiţionala toleranţă de altădată. Povestirile cuprinse în acest volum vin să așeze la loc de cinste tocmai segmentele de istorie socială plăcute, demne de reţinut pe fondul în care sentimentul insecurităţii nu a încetat o dată cu războaiele fratricide din învecinata Iugoslavie.