memoria.ro Bibliotecă digitală

Obsesia unanimităţii – primii paşi „Alegerile” din martie 1948: epilogul listelor electorale alternative

Obsesia unanimităţii – primii paşi
„Alegerile” din martie 1948: epilogul listelor electorale alternative[*]
           
Fiind un rezultat direct al „descălecatului” armatei sovietice, regimul politic instaurat la 6 martie 1945 era total lipsit de legitimitate în ochii opiniei publice româneşti şi internationale. Din acest considerent, comuniştii au căutat o sursă de legitimitate, apelând pentru aceasta la competiţia electorală, dar nu una  reală ci una mascată sub diverse formule propagandistice. Prima etapă a constituit-o organizarea alegerilor parlamentare din noiembrie 1946, alegeri falsificate de  guvernanţii promoscoviţi.
 
Guvernanţii se organizează
 A urmat, apoi, etapa anihilării oricărei opoziţii politice reale, prin campania deosebit de agresivă din 1947: arestarea, judecarea şi condamnarea liderilor P.N.Ţ. şi interzicerea activităţii acestui partid; autodizolvarea P.N.L.; lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, prin care regele Mihai a fost obligat să abdice. Acest din urmă act politic a dus la proclamarea Republicii Populare Române, prin adoptatrea de către Adunarea Deputatilor a Legii nr. 363, prin care se abroga Constituţia din 1923 şi se alegea un Prezidiu provizoriu (Constantin I. Parhon, Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe C. Stere şi Ion Niculi) până la intrarea în vigoare a unei noi legi fundamentale a statului.
          Pentru realizarea acestui obiectiv se impunea organizarea de noi alegeri, care au fost fixate pentru 28 martie, în chiar prima zi de Paşte din acel an. În paralel, se constituia Partidului Muncitoresc Român, prin unirea Partidului Social-Democrat cu PCR, în urma Congresului desfăşurat la Atheneul Român (21-23 februarie 1948).
         La 27 februarie a avut loc şedinţa de constituire a Frontului Democraţiei Populare, şedinţă prezidată de Vasile Luca (P.M.R.). Conducerea F.D.P. era exercitată de Colegiul Naţional, care cuprindea delegatţ ai PMR (Vasile Luca, Lothar Rădăceanu, Iosif Chişinevschi), Frontului Plugarilor (Petru Groza, Anton Alexandrescu, Ion Onţanu), Partidului Naţional Popular (Petru Constantinescu-Iaşi, Mihail Dragomirescu, Alexandru Şteflea), Uniunii Populare Maghiare (Alexandru Kacko, Ludovic Takats, Cziko Ferdinand). Preşedinte al acestui colegiu a fost ales dr. Petru Groza, secretar general – Vasile Luca, secretar-adjunct Iosif Chişinevschi. Colegiul a hotărât constituirea de consilii judeţene, de plasă şi comunale, formate din câte doi delegaţi ai partidelor componente ale FDP. La 28 februarie, Comisia Electorală Centrală, constituită anterior, a atribuit Frontului, la cererea acestuia, semnul electoral „Soarele”.
          Ca şi în alegerile anterioare (1946) guvernul şi-a rezervat prima listă, cea de-a doua fiind atribuită „opoziţiei”, reprezentată de P.N.L. (Petre Bejan) şi P.N.Ţ. (dr. Nicolae Lupu).
            Imediat, a început campania electorală, guvernul mobilizând toate mijloacele disponibile, accentul fiind pus pe presă, radio şi „propaganda de la om la om”. „Scânteia” a fost capul de afiş al propagandei electorale a FDP. Se publicau articole elogioase la adresa guvernanţilor şi a realizărilor acestora, chemări la luptă, îndemnuri, poezii şi cântece (unele pe note) etc. Ziarul abunda de articole purtând titluri ca: „Muncitorii şi ţăranii salută cu entuziasm constituirea F.D.P. şi alegerile pentru Marea Adunare Naţională”; „Campania electorală se împleteşte cu campania de mărire a producţiei, de inovaţii şi de întărire a diciplinei. Aşa pregătesc muncitorii victoria în alegeri a F.D.P.”; „În întreaga ţară candidaţii F.D.P. sunt primiţi cu însufleţire de alegători”; „În întreaga ţară au avut loc duminică entuziaste meetinguri populare cu participarea candidaţilor F.D.P.” etc.
            Acelaşi ziar publica, la 5 martie, „Manifestul-program al F.D.P.”, intitulat „Cetăţeni şi cetăţene!” (încă nu se impusese formula „tovarăşi”, motiv pentru care primul-ministru Petru Groza era interpelat cu apelativul „domnule”). În stilul său bombastic, manifestul afirma că partidele din F.D.P. „reprezintă interesele şi voinţa poporului” şi se încheia cu îndemnul: „Votaţi listele F.D.P. cu semnul SOARELE-izvor de viaţă şi lumină!” .
          În aceeaşi zi, a avut loc sedinţa Consiliului Naţional al F.D.P., care a stabilit listele de candidaţi (371) pe judete si a „acceptat” ca „Organizaţiile de masă democratice să adere la lupta F.D.P. pentru câştigarea bătăliei electorale şi înfăptuirea programului său”. Aceste „organizaţii”, ca şi partidele din F.D.P. sau „opoziţie” erau controlate de comunişti. Astfel, Gheorghe Apostol conducea Confederaţia Generală a Muncii, Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan) – Uniunea Femeilor Democrate din România, Ilie Drăgan – Frontul National al Tineretului Democrat Român, iar Paul Iscovici – Comitetul Democratic Evreiesc. Cea mai importantă listă, cea a Capitalei, cuprindea 36 de candidaţi, primul fiind Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al P.M.R. Comparabil cu scrutinul din noiembrie 1946, apar puţine modificări notabile privind distribuirea candidaturilor la nivelul elitei P.M.R. Erau incluşi pe liste toţi componenţii Secretariatului C.C. al P.M.R. Excepţie fac Lucreţiu Pătrăşcanu (1946, Arad) care a fost demis din funcţia de ministru de Justiţie după Congresul de constituire al P.M.R., şi Ana Pauker (1946, Bucureşti), care candida la Prahova. Dr. Petru Groza şi Vasile Luca candidau tot la Cluj, Teohari Georgescu – secretar al P.M.R. şi ministru de Interne – la Timiş-Torontal, Lothar Rădăceanu – secretar al P.M.R., fost membru al P.S.D. – la Bihor. Se poate observa că Gheorghe Gheorghiu-Dej şi-a îndepărtat din Bucureşti toţi posibilii rivali în lupta fracţionistă dintre grupările „moscovită” şi „naţională” (terminologia aparţine Anei Pauker, lidera primei grupări). De asemenea, se poate constata că nu funcţiona principiul separaţiei puterilor în stat, mulţi membri ai guvernului candidând pentru un fotoliu de parlamentar. Un important mijloc de propagandă al F.D.P. a fost reprezentat de turneele candidaţilor prin ţară, ocazii în care au fost organizate numeroase mitinguri populare, prezentate în stilul său pompos de către oficiosul P.M.R., „Scânteia”.
           Pentru buna desfăşurare a alegerilor s-au distribuit cărţi de alegător pentru cei 8.416.061 cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în listele electorale.
 
 

 

Amplificarea represiunii
          Pentru intimidarea oricărei forme de opoziţie, Teohari Georgescu, ministrul de Interne, a ţinut o conferinţă de presă, la 26 martie, în care a afirmat: „Poporul român este hotărât să zdrobească din faşă orice încercare a duşmanilor de a atenta la libertăţile şi drepturile sale cucerite cu mari jertfe”, anunţând, cu această ocazie, măsurile militare excepţionale luate pe perioada campaniei electorale şi în ziua alegerilor (prin Ordinul nr. 30.128, din 13.03.1948, al Ministrului Afacerilor Interne, Secretariatul General pentru Trupe-înfiinţat la 30 decembrie 1947, Secţia a III-a, care stabilea obiectivele, metodele şi mijloacele întrebuinţate). Cu toate aceste măsuri de prevedere, s-au consemnat numeroase acţiuni antiguvernamentale: ruperi de afişe şi sabloane cu semnul electoral „Soarele”, răspândiri de manifeste, lozinci scrise pe ziduri, îndemnuri pentru abţinerea de la vot etc. În acest sens, documentele de arhivă consemnează: în comuna Filipeşti, judeţul Brăila „patru săteni au pătruns în casa propagandistului P.M.R. şi au distrus materialul de propagandă spărgând şi geamurile cu pietre”; în comuna Straja, judetul Alba „un membru P.M.R. a mototolit «Proiectul de Constituţie»”. Pentru fapta lor, toţi au fost arestaţi, anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi la diverse pedepse privative de libertate. Aceste acţiuni antiguvernamentale trădează pe de o parte conservatorismul satului românesc, iar pe de altă parte propaganda forţelor ostile guvernului.
             Capul de afiş al propagandei guvernamentale a fost de fapt „Proiectul de Constituţie”, publicat de „Scânteia” la 7 martie 1948, însoţit de numeroase articole elogioase, având ca titluri afirmaţii de genul: „«Când am citit Constitutia parcă m`a îmboldit cineva să muncesc mai vârtos» – ne spune tov. Codin Dumitru, muncitor tâmplar la Atelierele Griviţa-Vagoane” (fostul loc de muncă al secretarului general al P.M.R., Gh. Gheorghiu-Dej).   
            P.M.R. a fost sprijinit, oficial, nu numai de muncitori şi ţărani, ci şi de intelectualii grupaţi în „Uniunea Sindicatelor de artişti scriitori şi ziarişti din România”, care a initiat în acest sens un „Apel”, semnat de circa 100 de personalităţi, printre care Mihail Sadoveanu (preşedintele Uniunii), Lucia Sturdza Bulandra, Oleg Danovski, Nina Cassian, Ion Jalea, Tudor Muşatescu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu. Aceasta reprezenta partea cea mai maleabilă politic a intelectualităţii românesti, cealaltă parte, intransigentă, suporta regimul de exterminare din închisorile politice sau se afla în pragul arestării. De asemenea, P.M.R. a primit şi sprijin politic extern, inclusiv din partea Occidentului, reprezentat de Jacques Duclos, secretarul Partidului Comunist Francez. Referindu-se la ziua alegerilor, redactorii „Scânteii” scriau, în ziua de 30 martie 1948: „Până noaptea târziu, străzile şi pietele Capitalei, ale oraşelor şi satelor din ţară au răsunat de câtece şi veselie”. Documentele de arhivă ne dezvăluie adevărata stare de fapt, concluziile de genul „Toti învinuiţii au fost înaintaţi – pentru cercetare – Serviciilor de Siguranţă Generală”.
            Rezultatele oficiale, date publicităţii la 1 aprilie1948, au consemnat victoria zdrobitoare a F.D.P. – 90,8 % din voturile exprimate, în condiţiile în care s-au prezentat la vot 91 % din alegători – care au „obţinut” 405 din cele 414 mandate, şapte revenind P.N.L. (Bejan) şi 2 P.N.T. (Lupu). În ciuda acestor aparenţe, monopolul politic al partidului unic (P.M.R.) era total deoarece aceste ultime două partide nu reprezentau o opoziţie reală, ci doar de propagandă, adevăraţii opozanţi fiind deja în spatele gratiilor, suportând regimul de exterminare al Gulagului românesc.
            Aceste „alegeri” au fost ultimele din perioada guvernării comunistilor în care aceştia au permis prezenţa a două liste electorale. Ulterior, obsesia unanimităţii a înlăturat total această posibilitate.
 
 

 

Anexe. Documente inedite

[1]
„Ministerul Afacerilor Interne
Secretariatul General pentru Trupe
Secţia III-a
nr. 30128/13.03.1948
către
I.G.J. Statul Major.
 
               Cu onoare se face cunoscut următoarele:
I. Pentru siguranţa alegerilor, pe întreagă ţară, funcţionează un COMANDAMENT UNIC GENERAL, cu sediul la M.A.I.
           Deasemeni în fiecare Inspectorat General Administrativ funcţionează câte un COMANDAMENT UNIC REGIONAL, care are toată siguranţa alegerilor şi menţinerea ordinei pe teritoriul Inspectoratului General Administrativ respectiv.
           Cu aceiaşi misiune funcţionează COMANDAMENTE UNICE JUDEŢENE, iar pentru Bucureşti se va organiza un COMANDAMENT UNIC al MUNICIPIULUI BUCUREŞTI.
          Compunerea:
          a) COMANDAMENTUL UNIC REGIONAL se compune din :
                 -Inspector General Administrativ, Preşedinte;
                 -Inspector Regional Jandarmi;
                 -Inspector Regional de Siguranţă;
                 -Inspector Regional de Poliţie.
          Reşedinţa la Prefectura judeţului.
         b) COMANDAMENTUL UNIC JUDEŢEAN se compune din :
                 -Prefectul judeţului, Preşedinte;
                 -Comandantul Legiunii de jandarmi sau alt delegat al trupelor M.A.I.;
                 -Şeful Serviciului Judetean de Siguranţă;
                 -Şeful Poliţiei.
          Resedinţa la Prefectura judeţului.
          c) COMANDAMENTUL UNIC al MUNICIPIULUI BUCUREŞTI se compune din :
                 -Secretarul General al Prefecturii Poliţiei Capitalei, Preşedinte;
                 -Comandantul Regimentului Jandarmi Bucureşti;
                 -Inspectorul Siguranţei Capitalei.
II. Toate trupele (MAI şi MAN) se află la ordinul COMANDAMENTELOR  UNICE respective (…).
III. Efectivele (…) :
          Ele vor fi organizate pe unităţi operative astfel:
                 -Grupa de luptă – 8 oameni;
                 -Grupa de mitraliere – 15 oameni;
                 -Plutonul pe 4 grupe – 32 oameni şi un comandant;
                 -Compania pe număr de plutoane ce rezultă din efectiv şi pe cât posibil cu câte o grupă de mitraliere.
IV. Dacă situatia impune intervenţia rezervelor, ele nu vor fi împrăştiate, ci se vor folosi numai grupat, iar după restabilirea ordinei se vor înapoia în dispozitivul iniţial.
V. Rezervele vor fi folosite de către şi pe răspunderea COMANDAMENTULUI UNIC JUDEŢEAN, mai puţin cele de mai jos, care nu vor fi folosite decât cu aprobarea COMANDAMENTELOR UNICE REGIONALE: Roman 200 oameni; Braşov 350; Caracal 350; Timişoara 300; Cluj 350.
Rezervele din Bucureşti se folosesc numai cu aprobarea COMANDAMENTULUI UNIC GENERAL.
VI. M.A.I. a stabilit trei categorii de gărzi cu următoarele efective:
                 -Categoria  I-a: 1 ofiţer, 1 subofiţer şi 18 trupă.
                 -Categoria a II-a : 1 ofiţer (la neajungere subofiţer), 1 subofiţer şi 12 trupă.
                 -Categoria a III-a: 1 subofiţer şi 6 trupă.
         În compunerea grupelor de la Secţia de Votare, nu vor fi întrebuinţaţi oameni din acea localitate (…).
VII. PAZA INSTITUŢIILOR de bază (telefoane, radio, C.F.R., închisori, depozite de muniţii şi lucrări de artă) va fi întărită după nevoile apreciate de COMANDAMENTELE UNICE respective, care rămân în totul răspunzătoare de această pază.
VIII. INSTRUCTIA:
         Toate trupele încartiruite dela 10 martie a.c. vor executa zilnic câte o oră instrucţie specială în vederea alegerilor, iar în săptămâna dinaintea alegerilor – rezervele vor fi organizate conform dislocărei pentru alegeri şi vor executa câte 2 ore zilnic exerciţii de: alarmare, întrebuinţarea operativă, îmbarcare în camioane şi trenuri.
IX. ARMAMENTUL:    
         Ofiţerii vor fi armaţi cu pistol.
         Subofiţerii cu pistoale mitralieră, iar trupa va fi armată, cel putin 25 % cu pistoale mitralieră şi restul cu puşti.
         Fiecare grupă de luptă va avea una puşcă mitralieră.
         Unităţile de pompieri vor fi armate cu armamentul din dotare.
         Muniţiuni: câte 2 unităţi de foc pentru fiecare om.
X. HRANA:
         a) Pâinea prin grija unităţii respective dela Manutanţele de garnizoană (…).
         d) Pe timpul transportului – hrană rece (…).
         f) Este interzis a se pregăti hrana la persoane particulare.
XI. ECHIPAMENTUL:
         Va fi cel mai bun posibil (…)
XII. TRANSPORTUL:
          a) Toate unităţile destinate menţinerii ordinei şi sigurantei alegerilor, vor sosi în capitala fiecărui judeţ, în dimineaţa de 25 martie a.c. pentru a avea timp să se deplaseze în comunele respective, unde trebuie să se găsească cel mai târziu în dimineaţa zilei de 27 martie 1948.
          b) COMANDAMENTE UNICE vor pune la dispoziţia trupelor mijloace auto şi hipo necesare pentru deplasare (…) Se vor pune la dispoziţia rezervelor militare numărul necesar (4 autocamioane şi 1 turism de companie), pentru a le asigura transportul auto, în caz de nevoie. În afară de mijloace auto, se vor organiza în legătură cu SECRETARIATUL GENERAL pentru TRUPE M.A.I. garnituri de trenuri (cu locomotive sub presiune), pentru deplasarea rezervelor mai importante (…).
         c) Strângerea dispozitivelor şi înapoierea lor în garnizoană se va face după darea rezultatelor, numai la ordinul M.A.I. transmis prin COMANDAMENTELE UNICE. Pentru înapoierea unităţilor, Prefecturile vor da tot concursul pentru a fi transportate fără întârziere în garnizoanele respective.
XIII. CAZAREA:
         În localurile de vot. Comandantul la un loc cu trupa. Este interzisă cantonarea la locuitori. Rezervele vor cantona grupate în cazărmi, şcoli sau instituţii publice, prin grija Prefecturii respective.
XIV. MISII ŞI DREPTURI SUPLIMENTARE DE HRANĂ:
          Supliment de hrană pe timpul alegerilor:
               – Ofiţerul şi subofiţerul 150 lei pe zi;
               – Trupa 100 lei pe zi.
XV.TRANSMISIUNI:
           Pentru transmiterea ordinelor şi rapoartelor se vor folosi transmisiunile M.A.I. Legiunile de Jandarmeri vor permite Inspectorilor Regionali ai M.A.N., aflaţi în teren, să folosească telefoanele Legiunii pentru comunicaţii cu Comisia Centrală Electorală.
            COMUNICAT : Inspectoratul General al Jandarmeriei,
                                      Comandamentul Trupelor de Grăniceri,
                                      Inspectoratul General al Pompierilor”.
 
Sursa: Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 31/1948, f. nr. 1-7.
 
[2]
„Ministerul Afacerilor Interne
Secretariatul General pentru Trupe
nr. 30.121/11 martie 1948.
 
 

 

Ordin-general nr. 7
         
Măsuri pe timpul campaniei  electorale:
          Pentru perioada premergătoare alegerilor se dispune:
Activitatea informativă ca şi colaborarea cu organele siguranţei va fi întărită pentru:
-a cunoaşte cât mai bine starea de spirit a populaţiei;
-a afla problemele ce produc nemulţumiri sau neliniştiri populaţiei;
-a propune măsurile de evitarea acestor nemulţumiri;
-a identifica şi depista din vreme elementele care tulbură ordinea şi a lua măsuri ca cei care tulbură ordinea şi duc în prezent activitate duşmănoasă să fie arestaţi de organele jandarmeriei şi predaţi împreună cu dosarul, celui mai apropiat organ al Siguranţei; persoanele care sunt cunoscute că duc activitate duşmănoasă însă nu sunt probe în prezent, vor fi semnalate primului organ de Siguranţă în cel mai scurt timp;
-a afla din vreme diferitele curente diversioniste camuflate, iniţiate de duşmanii liniştei şi ordinei în alegeri;
-a anihila încercările de propagarea abţinerii de la vot”.
 
Sursa: Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 32/1948, f. nr. 6.
 
[3]
„Ministerul Afacerilor Interne
Secretariatul General pentru Trupe
Secţia  III-a,
nr. 30.325/28 martie 1948
către
Inspectoratul General al Jandarmeriei:
 
1. Din ordinul D-lui ministru al Afacerilor Interne, în Municipiul Bucureşti şi Suburbane nu se vor trage focuri cu armă, decât numai la ordinul COMANDAMENTULUI UNIC GENERAL.
Deschiderea focului fără aprobarea COMANDAMENTULUI UNIC GENERAL este permisă numai în cazul când trupele sunt atacate”. 
 
Sursa: Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 32/1948, f. nr. 108.
 
[4]
Inspectoratul General al Jandarmeriei
Statul Major
Serviciul Politiei
Biroul Politiei Administrative
către
M.A.I., Secretariatul General pentru Trupe, Secţia  III-a:
 
Inspectoratul Jandarmi Suceava raportează că autorităţile însărcinate cu paza ordinei şi siguranţei în judeţul Botoşani se aşteaptă la incidente în noaptea de 27-28 martie 1948, ce vor fi provocate cu scopul de a se compromite regimul democrat şi a nu se încheia scrutinul. Această situaţie se datoreşte luptei electorale ascuţite din acest judeţ, unde toată reacţiunea s-a grupat în jurul listei partidului liberal-Bejan.
Rugăm binevoiţi a aprecia dacă nu este cazul să se dea dispoziţie pentru deplasarea unei rezerve în acest judeţ, la dispoziţia Comandamentului Unic respectiv”.
 
Sursa: Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 32/1948, f. nr. 149.
 
[5]
„Dare de seamă
asupra situaţiei politice şi poliţieneşti din raza Inspectoratului Jandarmi Suceava, la 23 martie 1948:
 
Opoziţia şi reacţiunea şi-a desfăşurat propaganda numai de la om la om (…) prin lansare de zvonuri tendenţioase, apropierea unui nou războiu, instigaţii contra regimului, ruperea de afişe şi critica măsurilor economice luate de Guvern. Aceste manifestări au fost izolate, autorii vinovaţi au fost reţinuţi şi predaţi organelor de siguranţă pentru cercetări, raportate zilnic M.A.I., prin Comandamente Unice Regionale şi Judeţene (…).
În afară de judetul Câmpulung o mare parte din preoţi şi învăţători şi majoritatea locuitorilor din judeţul Botoşani, nu dau nici un concurs F.D.P.-ului şi se menţin în rezervă, fără nici o manifestare făţişă”.
 
Sursa: Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 32/1948, f. nr. 194-195.
 
[6]
[Manifest]:
 
„MIŞCAREA NAŢIONALĂ DE REZISTENŢĂ – citiţi şi răspândiţi
 
Români şi Românce
Mişcarea Naţională de Rezistenţă născută din umilinţele şi suferinţele neamului nostru, se adresează către voi: ţărani români (…) muncitori români (…) intelectuali cinstiţi (…) ostaşi (…) bătrâni înmărmuriţi (…) tineret român.
Şi vă cheamă la luptă unită pentru eliberarea noastră naţională şi refacerea Românei în vechile ei hotare (…).
Mişcarea Naţională de Rezistenţă este mişcarea tuturor acelora care sunt hotărâţi să lupte şi să doboare cu un ceas mai devreme dictatura comunistă prin rezistenţa organizată, prin sabotarea măsurilor economice şi militare ale guvernului trădător şi care atunci când se va da semnalul de luptă, vom pune mâna pe arme şi vom pedepsi pe streinii de neam şi lege şi vom goni din ţară pe cotropitori.
Nimeni nu va rămâne nepedepsit (…).
În acelaşi timp, ei îşi fac pregătiri pentru pedepsirea tuturor acelora, care conştienţi, sau inconştienţi au ajutat la instaurarea şi întărirea dictaturii bolşevice cu toate păcatele ei, teama de prigoană, sărăcia, închisoarea, bătăi, crime şi terorizarea de fiecare zi a românilor deveniţi minoritari în ţara lor.
Acoperiţi, ajutaţi şi vă consolidaţi cu toţi luptătorii Mişcării Naţionale de Rezistenţă care îşi riscă viaţa pentru neam şi voi toţi.
Români fiţi gata de luptă, asteptaţi semnalul Mişcării Naţionale de Rezistenţă.
Trăiască Libertatea.
Trăiască România Mare.
          (ss) Maresal Ardeleanu”.
 
Sursa: Arhivele Naţionale ale României, Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, fond Inspectoratul General al Jandarmeriei, dosar nr. 32/1948, f. nr. 228.