Emigrarea în Israel

Ai început să studiezi medicina. Asta a fost prima ta opţiune.
Da, am ales medicina, era o meserie dorită, în ideea că poţi s-o practici oriunde în lume.
De pe-atunci te-ai gândit că într-o bună zi vei pleca?
Da. La noi în casă se vorbea despre plecarea în Israel, dar nu se găsea momentul potrivit, că trebuia terminat liceul. Şi, dacă am început facultatea, atunci facultatea şi după aia fratele meu trebuia să termine liceul, şi tot aşa... Până la urmă, am luat hotărârea singură.
Care erau motivele pentru emigrare?
Aveam rude în Israel şi voiam să trăim în ţara noastră. De multe ori discutam despre asta. Mama era mai nehotărâtă, din cauză că nu avea o meserie bună, era inginer minier şi nu credea că o să reuşească să profeseze în Israel. Şi din punct de vedere economic voiau să-şi îmbunătăţească situaţia; şi ăsta era un criteriu. Dar n-au luat hotărârea să plece.
Tu ai luat-o!
Recunosc. Aşa cum vedeam eu lucrurile, mi se părea natural că, dacă ai o intenţie, ea trebuie realizată cât mai repede. În afară de asta, cu cât reuşeşti mai repede şi mai devreme să intri într-o societate nouă, cu atât este mai bine şi mai uşor.
Ce te-a impresionat cel mai mult când ai ajuns în Israel?
Era o atmosferă plină de optimism, simţeai încrederea oamenilor în ceea ce construiesc. Era ceva pozitiv. Pe atunci nu aveam nicio responsabilitate, trebuia să mă ocup, de fapt, numai de mine. În decembrie ’82 am mers în excursie şi am făcut alia în februarie ’83.
 
Cât de mult ţi-a lipsit Timişoara, România?
Nu imediat, dar mi-a fost dor! După câţiva ani mi-au revenit amintirile şi atmosfera din Timişoara, şi străzile, şi clădirile... Mi-a fost dor de prietenele mele. Când s-a putut, am fost în vizită. Am fost de mai multe ori în Timişoara.
Cum te-ai simţit în vizită? Te-ai simţit acasă?
M-am simţit bine, nu ştiu dacă acasă, dar m-am simţit bine. De fiecare dată când am fost la Timişoara, am fost la Comunitate, dar era altfel, era schimbat. Nu poţi să întorci timpul înapoi, să te întorci la exact acelaşi punct din care ai plecat.
 


Timişoreancă, evreică, israeliancă

Există o mentalitate timişoreană?
Eu cred că şi în Israel evreii din Timişoara sunt cumva deosebiţi, cel puţin din punctul meu de vedere. Sunt, în majoritate, intelectuali, culţi, politicoşi, ţin cont de cei din jurul lor, au o anumită educaţie. De obicei ştiu şi mai multe limbi. Venim dintr-o zonă în care erau tot felul de naţionalităţi şi se vorbeau limbi diferite. Asta aud şi de la prietenii mei israelieni. Când întâlnesc în Israel timişoreni, simt cumva că ceva diferă, sunt altfel decât alţi evrei din România. Cred că au şi respect, mai multă răbdare cu cei care sunt altfel decât tine, toleranţă faţă de o altă naţionalitate. Cred că asta era specific pentru Timişoara.
Crezi că acest spirit timişorean mai există?
Cred că Timişoara este foarte schimbată faţă de cum o ţin minte: şi ca populaţie, şi ca mentalitate. Şi eu m-am schimbat şi văd totul cu alţi ochi. Şi Comunitatea e schimbată faţă de cum am lăsat-o eu – sau faţă de cum e în amintirea mea.
Ai patru fete. Ce le-ai transmis din ce ai primit de acasă, din Timişoara?
Am încercat să le transmit că studiile sunt ceva important şi că trebuie să fii politicos. Le-am spus de multe ori tot felul de poveşti de-ale mele, din Timişoara, ca să fie ceva, un fir care continuă de la o generaţie la alta. Toate fetele mele au vizitat Timişoara şi au fost la Comunitate. Tatăl tău ne-a invitat la o cină, la restaurantul Comunităţii. Era el şi numai familia noastră, era intim. A făcut o impresie deosebită asupra fetelor, le-a plăcut mult de el. În general, le-am zis fetelor să fie tolerante şi ele cu cei care nu sunt chiar ca ele. Le-am spus ce mi s-a spus mie: să te uiţi în farfuria ta şi nu în farfuria altora şi să încerci să-ţi îmbunătăţeşti situaţia ta, dar nu întotdeauna în mod relativ.
Cum au reacţionat fetele?
La tabieturile din Timişoara? Nu cu mult drag. Au zis: „De ce la tine trebuie să fie întotdeauna reguli şi totul trebuie să fie încadrat şi organizat?” Dar cred că au rămas cu ceva, eforturile mele se simt cumva, aşa cred eu.
Astăzi e vineri seara, tu eşti departe de casă. Ce ştii despre cum au petrecut fetele Erev Şabat[6]?
Se pare că s-au descurcat foarte bine fără mine. M-am bucurat să aud că iau cina împreună şi când nu sunt eu acolo. Au avut chiar doi musafiri. Se pare că a fost bine. (Se aude muzică sinagogală, vocea unui cantor). Cum îl cheamă pe cantorul ăsta?
Shlomo Carlebach.
Ţin minte când a venit în vizită la Timişoara şi templul era plin, plin de oameni. Mi-am zis: „Uite ce fain e aici, ştii, nu e aşa, o sinagogă sobră, ci o sinagogă plină de muzică şi de veselie”. Uite, acum îmi amintesc şi de Deva, când mergeau împrejur cu Tora şi trebuia să mergem la un capăt să atingem şi mergeam la celălalt capăt, când veneau din cealaltă parte.[7]
Era vesel.
Da. Mergeam la Sinagoga din Cetate. Maică-mea era sus. De Izkor, noi, tinerii, ieşeam afară şi stăteam acolo, pe trotuar, vizavi de Spitalul Militar.
Faci o diferenţă între tradiţie şi religie şi credinţă?
Eu mai mult cred în tradiţie; în credinţă, mai puţin. Suntem o familie hiloni, cuvântul ivrit pentru ateişti, nereligioşi.
Dacă ar fi să te defineşti ca evreu, ce anume îţi dă identitatea?
După părerea mea, tradiţia.
Te simţi mai mult israeliancă sau evreică?
Nu m-am întrebat asta niciodată. La ce te referi?
Ce te defineşte mai mult: ataşamentul faţă de tradiţie sau faţă de ţară?
Eu încerc să păstrez tradiţia cum am văzut-o în casa bunicilor şi părinţilor mei, adică nu în mod fanatic. Pentru mine, tradiţia trebuie să fie ceva plăcut, eu iau părţile bune. În acelaşi timp, sunt cetăţean israelian, vreau să reuşească Statul Israel, să avem o viaţă bună, cu toate greutăţile pe care le avem. Sunt evreică şi israeliană deopotrivă.
 

Imagini din anii 1950, la serbarea de Purim cu rabinul dr. Ernest Neumann, Sinagoga din Fabric, Timişoara

 

Erica Cohen, n. Junger, cu cele patru fiice (Dana, Kathy, Iris şi Sharon). Israel 2012




Interviu realizat de Getta Neumann, Esery, Franţa, martie 2012. Publicat în volumul "Destine evreieşti în Timişoara. Portretul comunității din perioada interbelică până azi". Editura Hasefer 2014