Calea Laptelui: Pelaghia Pop din satul Budești
Dimineață rece de vară. Pe pragul grajdului așteptam cu cana în mână . O cană albastră de lut pe care erau desenate flori mari albe. Bunuca își lua scăunașul cu trei picioare și se așaza pe el. Spăla cu apa caldă adusă în doniță țâțele vacii, îi lega coada de-un picior, ca să nu și-o bage în oala de lapte și începea să mulgă repede, cu amândouă mâinile în vasul pe care ?l ținea cu genunchii. Țârâitul ascuțit al laptelui care cădea în vas se îngroșa după cum creștea spuma albă. Când era cam la jumătatea mulsului, mă chema 😕 No, hai!??, zicea și atunci mă sculam de pe prag și intram în aerul cald din grajd, îi întindeam cana și mi-o umplea de lapte. Mulgea direct în cană. Cântecul laptelui era mai ascuțit decât cel din doniță, era ca un greieraș speriat. Creștea apoi după cum creștea și laptele și se făcea mai la urmă ca un bâzâit de bondar. Iar când spuma se ridica în cană ca o creastă de deal cu zăpezi, mi-o întindea : ? Țâne bine cu mânurile amândouă !??
În dimineața rece de vară îmi încălzeam mâinile de cana albastră plină de lapte. Ședeam pe pragul grajdului și beam lapte. Lumina se făcea tot mai mare și mai caldă. De picioarele mele zgribulite motanul își freaca blana tărcată și-și ridica într-un semn de întrebare coada.
Așa începea o dimineață obișnuită acum mai bine de patruzeci de ani în curtea copilăriei mele , într-un sat din nordul țării, în Maramureș. M-am reîntors acolo ori de câte ori am putut cu bucuria că regăseam o lume în care schimbările civilizației pătrundeau mai încet , fără să altereze brutal și iremediabil zestrea de credințe , obiceiuri și sărbători.
Acum , după atâția ani , mă aflu în Maramureș pentru a scrie despre ??hoațele de lapte??, femeile despre care se spune că știu descîntece și vrăji prin care îmbolnăvesc vacile . Acestea nu mai dau lapte , sau au un lapte rău la gust, în schimb, vacile celor care au făcut vrăjile , dintr-odată, dau lapte foarte mult și bun .
Mătușa Pălăguța Pop din satul Budești așezat dincolo de Munții Gutin, are 89 de ani. A văzut multe la viața ei, chiar dacă n-a plecat din sat decât de vreo două ori la doctorul din Sighet.Este acum cea mai bătrână femeie din sat și nu puțini sunt cei care-i calcă pragul ca să se sfătuiască , să o întrebe de una de alta,ori doar să-i dea binețe. Dialogul cu ea m-a fermecat. Chiar și acum , când scriu aceste rânduri parcă -i aud vocea domoală care se înăsprea și devenea mai ascuțită atunci când povestea despre vrăjitoarele satului.
– Mătușă Palaghie, când ai auzit dumneata prima dată despre femeile care iau mana de la vaci?
– Despre ??bosorcăi?? cum le zicem noi pe-aici , știu de cînd eram copilă de vreo câțiva ani. Țiu minte că prima dată am auzit-o pe o mătușă de-a mea povestind. A venit într-o zi mătușa Onița la mama supărată tare că vaca ei nu mai dă lapte. Eu ședeam pe pragul înalt de la casă și le ascultam cum vorbesc despre vacă și despre o femeie pe care o bănuiau c-ar fi făcut ceva vrăji. Cineva i-ar fi spus mătușii că a văzut-o pe Marișca, așa o chema pe femeia aceea, mergând de-a-îndăratelea și culegând nisip și lut din urmele lăsate de copitele vacilor. Marișca asta era o femeie mai măruntă, care parcă n-avea stare nicăieri , era tot pe drumuri , umbla peste tot, știa prima ce se petrecea prin sat, nici ochii în cap nu-i stăteau bine.
– Se întâmpla des să rămână vacile fără lapte din cauza vrăjilor?
– Mai demult se întâmpla mai des , acuma parcă nu chiar așa, da? tot se mai întâmplă. După ce m-am măritat am pățit și eu de câteva ori necaz de ăsta.Am văzut că-i sarbăd laptele de la vacă și era așa rău la gust că nu l-au mâncat nici măcar porcii. Altădată, vacile parcă au fost nebune, nu m-au lăsat să mă apropiu de ele, nu le-am putut mulge.
– Mătușă Palaghie, dar poate că vacile erau bolnave , de unde știi dumneata că erau vrăjite ?
– Știu pentru că le făceam de dezlegare și iară aveau laptele la loc.
– Adică, făceai și dumneata vrăji ca să aibă vacile lapte, asta înseamnă că ceea ce făcea hoțul repetai dumneata ca să aduci laptele înapoi, nu?
– Nu, io nu luam laptele de la vaca lui ca să-l aduc la a mea. Io mi-o vindecam pe a mea și nu-mi trebuia laptele altuia. Îl pedepsam numai cu rugăciune la Măicuța Sfântă și-mi păzeam de rău ce era al meu.
– De la cine ai învățat ce trebuie să faci, mătușă ?
-Mama, fie iertată, știa multe, era tare pricepută, de la ea am învățat și leacul cu păstrăvul care-i cel mai sigur atunci când vezi că vaca ta nu mai are lapte.
– E vorba cumva de păstrăv viu ?
– Da, trebuie să te duci la râu și să prinzi un păstrăv pe care să-l pui în vasul în care mulgi vaca. Nimeni nu trebuie să știe de ce te duci tu la apă, de ce ai prins peștele, astea-s lucruri pe care le faci sângur . Peștele îl ții în vasul acela într-un pic de apă, de seara până dimineața. Dimineața te duci în grajd, speli țâțele vacii cu apa în care a stat peștele , arunci apa și apoi mulgi laptele peste peștele acela din vas.
– Nu moare peștele peste care mulgi lapte?
– Da? cum nu ? Îți dai seama că nu poate trăi multă vreme în lapte, se zbate săracu ? acolo în doniță și atunci cine mulge vaca trebuie să zică vorbele astea : ?? Marie , Maică Sfântă, de mi-o luat cineva laptele de la vaca mea, să să zbată așa cum se zbate peștele aiesta.!??
– Mătușă Palaghie, vorbele acestea seamănă cu o rugăciune , dar povestea cu păstrăvul parcă-i vrăjitorie, cum se împacă lucrurile ? Ce zice preotul din sat despre asta ?
– Ce să zică? Nu se bagă pe noi, își vede de ale lui că nu facem nici un rău, o rugăm pe Maica Sfântă să ne scape de rău. Aici la noi în sat oamenii pun cruce pe peretele grajdului, deasupra ușii , ca să fie apărate animalele de rău. Primăvara, când ies prima dată în câmp, vacile trebuie să calce la ieșirea din grajd peste o cruce făcută din leuștean și usturoi. Așa-i obiceiul și nu facem nici un rău cu asta, chiar și popa îl respectă.
– Să ne întoarcem la rugăciunea cu păstrăvul, de ce crezi că trebuie să fie peștele viu ?
– Ca să se scoată răul prin el, c-așa cum se zbate el acolo în lapte , așa se zbate și acele care a făcut vraja, I se-ntunecă mintea parcă și gândești că-l trage cu o ață hăpt ( tocmai) la poarta cui i-o betejit vaca.
– Cum adică, făptașul vine acasă la omul pe care l-a păgubit prin vrajă?
– Da, vine mintenaș (imediat) ce ai început dezlegarea, de aceea, înainte să mulgi vaca pe păstrăv e bine să legi porțile cu sârmă, să încui ușile ca să nu-ți intre în curte acela om . Dacă apucă să intre în curte , apoi nu mai are putere rugăciunea de dezlegare. Țâne-l la poartă și nu vorbi cu el până n-ai gătat de muls vaca.
– De ce vine ??hoțul?? de lapte, ce vrea?
– D-apoi , el simte că-i ca prins de-acuma și vine să te roage să nu mai mulgi vaca pe păstrăv, că se-ntoarce vraja împotriva lui. Da? tu nu-l asculta, ț-am spus, decât după ce-ai gătat de muls vaca. Apoi spune-i să meargă acasă și să-și vadă de vaca lui . Îi vedea tu ce-a păți săraca vaca lui .
– De ce vorbești așa despre vaca ??hoțului??, ce se întâmplă cu ea?
– Să știi că s-a întâmplat chiar să moară vaca aceluia ce fura laptele de la alte vaci.
– Dar parcă ai zis că dezlegarea nu face rău nimănui, că vine de la Maica Sfântă, ce vină are ea , săraca vacă?
– Rugăciunea de dezlegare întoarce răul către acela care-i vinovat. Dumnezeu îl pedepsește pentru fapta lui rea , aruncând răul pe vacă, pe vaca de care s-a folosit ca să câștige ce nu-i al lui. Vaca se umflă și moare sau își pierde laptele de tot . Și curge laptele din ea tot cât l-a furat stăpânul ei de la alte vaci, de se umple grajdul de lapte.
– Mătușă Palaghie, să nu te superi pe mine, dar mi-e greu să cred ce spui. Ai văzut dumneata așa ceva ?
– Da, am văzut_o pe vaca Ruzaliei, vecina mea, căzută jos în grajd. Și i se scurgea laptele din țîțe pe oblonul de la gunoi. Era un tău de lapte în grajd. Nu mă crezi, așa-i? Nu mă crede! De aceea nu mai vedeți voi, tinerii , câte-s nedeslușite pe lumea asta , că nu credeți în nemica. Io nu-s mai săracă dacă nu mă crezi, voi care nu credeți sunteți săraci.
Hai să-ți mai spun ceva ce-am văzut cu ochii mei și-am trăit cu viața mea. Niculaie, bărbatu? meu , a fost , înainte să ne luăm, slugă la niște domni din Șomcuta care aveau tare multe vaci. Într-o seară, în curtea cea mare a casei s-au adăpostit și niște ciobani cu oile lor.S-au adunat seara la foc și povesteau de una , de alta. În timpul ăsta , Niculaie s-a dus în grajd la vaci ca să le mulgă, dar nu s-a putut apropia de ele, erau speriate , n-aveau stare , parcă erau nebune. Unul dintre păcurarii aceia de la oi a văzut că-i ceva bai în grajd și s-a dus și el să vadă și , cum s-a uitat la vaci , a înțeles că erau fermecate, că le-a luat oarecine laptele . Niculaie era speriat că nu mai pățise de astea , dar păcurarul acela i-a spus să n-aibă nici o grijă , că știe el care-I leacul pentru așa ceva. L-a trimis la fierărie să aducă o potcoavă nouă cu cinci găuri. Apoi l-a pus să bage potcoava în foc și s-o înroșească bine. Așa o făcut Niculaie și, fată bună, să nu mă scol de-aicia dacă nu-i drept ce ți-oi spune ! A pus potcoava roșie de căldură pe pragul grajdului și ,cu chin cu vai, a muls câțiva picuri de lapte de la o vacă mai blândă. Și apoi păcuraru? către Niculaie : ??No, băiete, picură câte un picuruț de lapte pe potcoavă!?? Niculaie a picurat laptele care sfârâia pe fierul înroșit și păcuraru bătea cu un ciocan laptele acela de pe potcoavă. ?? Lasă numa?, c-om vedea noi cine-i vrăjitoriul, zicea păcurarul și tot bătea cu ciocanul pe potcoavă. Și până să se răcească potcoava, numai ce s-au auzit zbierăte după grajd. ??Ioi și tulvai, striga o muiere, nu mă omorâți, nu mă omorâți!??. Păcurarul se făcea că nu aude nimica și nu i-a lăsat pe ceilalți să se ducă să vadă cine strigă. Și când a gătat de bătut pe potcoavă tot laptele , s-au dus după grajd și acolo au găsit o babă moartă deja.Vezi că ea a simțit când păcurarul acela a început dezlegarea de vrajă și a venit prin spatele grajdului ca să vadă ce-i.
– Mătușă Palaghie, dar nimeni nu s-a întrebat cum de-a murit femeia aceea?
– A doua zi de dimineață au venit și jandarmii , dar n-au avut pe cine bănui, că nimeni nu s-a atins de babă, nimeni n-a pus mâna pe ea să-i facă vreun rău, a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru ce-a făcut ea ca să fure laptele de la vacile altuia.
– Îmi plac poveștile dumitale , mătușă, mai știi și altele ?
– Eu ți-am spus că asta am văzut eu cu ochii mei, acuma povești despre ce-au pățit alții știu destule numai răbdare să ai ca să mă asculți.
Mi-a povestit o mătușă de-a mea că mai jos de mina Cavnicului, cum vii pe drum , pe partea stângă, era o casă în care trăia o femeie singură. Despre ea se zicea că se duce tot la două zile într-un sat vecin de unde cumpără lapte pe care ?l vinde apoi mai scump la oamenii care n-au vaci. Așa își câștiga ea traiul. Toate bune și frumoase , numai că nimeni nu o vedea pe femeia aceea plecând în satul vecin după lapte , așa cum zicea ea. Atunci de unde avea lapte ? Oamenii s-au pus și au pândit-o și o vecină a venit acasă tăt de fugă, făcându-și cruce. Ea a povestit că a văzut-o pe femeia aceea cum se duce în spatele casei și cum a pus donița sub capra de tăiat lemne, cum s-a așezat pe scăunel și cum făcea cu mânurile ca și cum ar fi muls o vacă de-adevăratelea. A mai zis vecina aceea că , atunci când femeia s-a ridicat de pe scăunel, avea vasul plin de lapte. Acuma , dacă mă crezi sau nu, nu-I bai, da? vreau să-ți spun că și eu am băut lapte de la femeia aceea odată și a fost tare bun..
Să-ți mai spun o poveste de asta , tot cu o babă de aici de la noi și cu Mihai, fratele meu mai mare. Tata lăsa caii noaptea slobozi pe pășune și dimineața ,devreme, Mihai se ducea după ei. Într-o zi, căutând caii, a trecut pe lângă cimitir și a văzut-o acolo pe Zuzana Brișchii o femeie care avea o capră cam nebună ce dădea lapte numai pe o țâță că pe cealaltă și-o sfârticase într-un gard. Baba era aplecată peste un hârgău, o oală de aceea mare în care se pune laptele la prins și culegea de pe morminte rouă în oala aceea. Mihai a luat o piatră, a azvârlit-o către babă și i-a spart oala și baba a căzut la pământ de spaimă. A fugit Mihai râzînd, dar baba l-a cunoscut și l-a blestemat și se pare că s-a prins blestemul că a murit săracul holtei, n-a avut vreme să se însoare. Și baba asta vindea lapte la unii și la alții. Dar dacă ea avea numai o capră beteagă de-o țâță, de unde avea ea atâta lapte , dacă nu se ocupa de vrăjuri? Da? ce mai tot povestim noi acuma , că a murit de-atunci și capra și baba. E sigur că n-a fost lucru curat cu ea, că atunci când a murit și au vrut să tragă clopotul la biserică , s-a rupt toarta clopotului și n-a putut nimeni să-l repare. Cât a stat moartă pe masă n-a sunat clopotul, așa a vrut Dumnezeu s-o pedepsească, se pare, să o îngroape fără clopot.
– Mătușă Palaghie, până acuma mi-ai povestit cum se făceau dezlegările de vrajă, dar cum se făcea vraja ca să furi laptele de la vacile altuia și să-l aduci la vaca ta ?
– Pe mine mama nu m-.a învățat decât cum se face dezlegarea de vrajă , eu nu știu, am auzit doar de la socru meu , Vasile ce a pățit el când era copil. El a povestit că stăpâna lui l-a trimis cu un băț în mână prin sat , pe la casele oamenilor mai bogați . I-a spus să bată cu bățul în poarta celor care aveau vaci mândre și să zică ??De-aici iau un picuț??, apoi la altă casă ?? Și de aici iau un picuț??. Numai că el n-a zis așa. El a bătut de trei ori cu bota și a zis : ??De-aici îl iau tot??.S-a dus mai departe și a zis: ??Și de aici îl iau tot.?? Și tot așa a făcut până când a trecut pe la toate grajdurile la care l-a trimis stăpâna lui . Când a ajuns înapoi acasă, a găsit vaca lor moartă în grajd , iară pe stăpâna lui înnebunită de năcaz. Vezi că el a stricat vraja dacă n-a zis exact ce l-a învățat stăpână-sa. Nu oricine se poate apuca de vrăjitorii , se întoarce vraja peste acela care a făcut-o. Astea-s lucruri de care nu-I bine să te legi , așa că hai mai bine să vorbim despre altceva, nu vrei?
– Am lăsat-o pe mătușa Palaghia să-și vadă de gospodărie numai după ce mi-a promis că ?mi va povesti a doua zi și alte întâmplări despre furatul laptelui prin vrăji.Multe din cele povestite de ea par luate din cărțile de basme. Nu asta este surprinzător , ci faptul că în satele acestea pierdute pe pantele domoale ale Gutinului, sunt oameni care încă mai cred în asemenea povești.
E noapte. E târziu. Toți ai mei dorm .Căldura nopții de vară intră pe geamul deschis o dată cu fluturii buimaci, zăpăciți de lumina lămpii. Am terminat de scris toate poveștile mătușii Palaghia. E liniște în toată casa, nu se aude nici un zgomot. Mă duc tiptil, deschid frigiderul , scot oala cu lapte și-mi torn în pahar. Mă mișc încet ca să nu-I trezesc pe ceilalți .
În seara caldă de vară mâinile mi se răcoresc pe paharul rece de sticlă. Prin geamul deschis noaptea intră în cameră. Nu se aude decât țârâitul unui greier rătăcit : ??Țâne bine cu mânurile amândouă! ??