Al 2-lea razboi mondial, perioada Dej si perioada Ceausescu

Începeti cu ce doriti dvs.

Cu începutul vietii mele sau cu ce?

Da.

Da? M-am nascut la Manastirea Dealului, judetul Dâmbovita. Tatal meu era acolo ofiter la scoala militara si l-a avut chiar pe Regele Mihai care era elev acolo. La Manastirea Dealului n-am stat decât vreo cinci ani, si tatal meu fiind ofiter, a fost mutat la regimentul trei din Dorobanti din Câmpulung Muscel. El de-acolo si era, si erau parintii… [ pe fundal se aude ciripitul unui papagal care întrerupe câteva secunde interviul]… Si parintii lui erau… el… tatal lui era din Câmpulung Muscel unde stateau si parintii si ceilalti frati. Însa când am avut sase ani jumate, pe mine la sase ani m-a dat la scoala, tatal meu a fost mutat la Regimentul cinci Vânatori din Timisoara. Si asa am ajuns la Timisoara. Am parcurs scoala primara acolo, si în ’42 a început razboiul. Scoala primara am facut-o în Timisoara si am urmat liceul de fete, teoretic, Carmen Silva. Tatal meu a plecat pe front, ofiter, maior, si în ’42, în februarie ’42 a murit dincolo de Odessa, la Vaslovska. Am ramas numai cu mama, sunt singura fata, si din ce în ce au început greutatile. La început mama a avut o pensie mai onorabila, dar pe masura ce au trecut anii banul s-a devalorizat foarte mult [ suna soneria ]. Închide putin.[pauza] Si din ce în ce banul s-a devalorizat, încât pensia lu’ mama care era pe atuncea trei milioane, ajunsese ca exact puteai sa-ti iei o gaina. Asa… La scoala, dupa ce a murit tata, întâi am fost… eram scutita de toate taxele. Si urmam si la scoala de muzica la pian, si luam si ore de limba germana. Însa cu timpul a trebuit sa renunt la toate. Tata n-a mai fost erou, cum a murit pe front, si în clasa era facut coltul eroilor si, ma rog, cu fotografie si cu tot, pentru ca frontul pe urma s-a mutat în partea cealalta, n-a mai fost erou. Si atunci au început toate necazurile care au decurs. Când s-a terminat razboiul si când s-au retras armatele si au luat-o spre Ungaria, la Timisoara au fost foarte multe bombardamente. Erau lupte de strada, bombardamente, am stat zile întregi ascunse în pivnite… [ se aude soneria; întrerupere ]… Unde am ramas?

Ne povesteati de scoala si cum s-a întors frontul…

Da, si au început bombardamentele, se dadeau foarte multe lupte în Timisoara, la… când se retragea armata… germana când se retragea, bineînteles, si am stat zile întregi în pivnite, si mitraliau orasul, si toate magazinele închise, piata nu exista, încât am dus-o… si foame, si groaza, si de toate. In sfârsit, totul a trecut, si pe urma a mai fost o parte neplacuta din viata mea, ca eu am locuit cu mama în … se numea Stabsgebaude, o cladire militara unde erau toate sotiile de militari. Si pentru ca tata a murit, pe urma noi nu am mai avut dreptul sa mai locuim acolo. Si atuncea a trebuit sa parasim si locuinta. Întâmplarea a facut ca am gasit în alta parte, într-o vila asa sa zic, unde statea un plutonier care era în activitate, si l-am rugat sa vina el în locul nostru si sa stam noi acolo la aceasta familie unde era o locuinta foarte mare, de vreo cinci camere, si eu am… cu mama, am putut sa ocupam doua camere si dependintele comune, cum era, toata lumea statea pe atunci în comun, ca nu existau locuinte. Mi-am terminat liceul si am dat la facultate si am intrat la Agronomie, la Timisoara. Asa… în timpul asta, în aceasta casa, proprietara, fosta proprietara, a închiriat o camera la studenti. Asa l-am cunoscut eu pe sotul meu. Si… el facea Politehnica. Si ne-am logodit si ne-am casatorit în anul 1950.

Acolo?

Acolo, în Timisoara. Insa el era în ultimul an si tatal lui s-a îmbolnavit foarte tare si nu l-a mai putut tine la facultate. Si parintii lui erau atunci la Satu Mare, socru-meu fiind inspector la Caile ferate. Si atuncea a trebuit sa ies eu din … Am renuntat la facultate, am intrat in servici – apartinea de Sfatul Popular, un camin de zi de copii unde mergeam si faceam… Copiii veneau acolo dimineata, luau micul dejun, îsi faceau lectiile, mâncau de prânz si plecau la scoala. Iar cei care… era si o grupa invers: veneau, mâncau micul dejun, plecau la scoala, veneau, luau masa, îsi faceau lectiile cu supraveghetoare pâna pe la patru-cinci. Deci eu asta faceam cu copiii, lectiile. Si am lucrat acolo… nu stiu, aproape un an, pâna când sotul meu a terminat facultatea si a fost repartizat la Brasov, la Steagu’ Rosu, ca sa-si… El a terminat Mine si Metalurgie, si a cerut sa-si dea diploma din Metalurgie. Si atuncea a venit la Brasov sa-si faca proiectul de diploma la Steagu’ Rosu. La Steagu’ Rosu, în timp ce era la Steagu’ Rosu, a aranjat cu uzina Tractorul sa-l angajeze. A venit si a dat diploma si s-a angajat la Tractorul. Însa pentru ca el a terminat Mine si Metalurgie, i-a trebuit, desi materia nu s-a schimbat, între timp facultatea s-a transformat si a ramas… au plecat minele la Petrosani si materia a terminat-o aceeasi, el a cerut sa-si faca proiectul din metalurgie si sa se angajeze la Tractorul, dar a trebuit consimtamântul Ministerului. Si asta a durat exact sapte luni de zile. Si sapte luni de zile eu am stat la Timisoara cu mama mea, iar el a venit si s-a angajat aicea si lucra în ture la Tractorul, la otelarie, si dormea la un bloc de nefamilisti. Asa ca totul a fost greu, începutul si casniciei noastre, si… Si pe urma mi-a telefonat ca se casatoreste un var de-al meu si ne cedeaza o camera, si atuncea am venit aicea, exact când am venit, a primit si el salariul pe sapte luni de zile, am apucat sa stau la toate cozile pâna ne-a venit mobila din Timisoara si toate lucrurile, sa stau la toate cozile, ca sa ma aprovizionez si sa cumpar stofe si tot, pentru ca pe-atuncea totul se dadea pe cartela, si numa’ bine c-a venit stabilizarea. Noroc ca nu m-a prins cu bani. Asa… exact la stabilizare varu-meu a avut nunta. Si, într-adevar, am stat pe Brâncoveanu, într-o camera prin care ne treceau fostii proprietari, si traversam o curte ca sa ajung la bucatarie, dar eram foarte fericiti ca suntem împreuna. Tineretea învinge. Asa… Si, el lucra în ture la început, la otelarie, si pe urma a trecut la turnatoria de fonta din Tractorul. Eu nu aveam servici, si am ramas însarcinata, si în anul 1953 am nascut baiatul. La început mi-a fost foarte greu, neavând conditii sub nici o forma, si toata ziua alergam la bucatarie, lasam baiatul în camera, singur… Era foarte, foarte greu, eram patru familii la bucatarie. Am reusit, când baiatul avea vreo cinci ani, sase ani, sa ma mut în alta locuinta pe bulevardul Lenin se numea atunci, unde eram foarte fericita ca aveam o camera, nu mai îmi trecea nimeni prin camera de data asta. O camera de 37 metri patrati, si eram patru familii la bucatarie cu cinci baieti de aceeasi vârsta.

Si acuma cum se numeste strada?

E bulevardul asta, Lenin, nu stii care e? Unde e si biserica Sf. Gheorghe, asta, de la Teatru înspre …

Iuliu Maniu… .

Iuliu Maniu. Depinde… Stai, nu, nu, nu cred, Iuliu Maniu e cea din spate. Ca-s doua: se desfac de la Strungu doua strazi, da? Unu e Iuliu Maniu si alta… ce bulevard e acuma… nu stiu cum îi spune la bulevardul ala…

Sa vedem.

Prin fata Teatrului, deci. Fiindca se desparte asa: unu prin… De la Strungu se despart doua, da? Pe care vin masinile, nu care se duc încolo, ca e sens unic.

Acolo pe la Patria.[cinematograf]

Exact, la Patria. Asa… Când baiatul… Am dus viata în comun, noroc ca eram toti tineri, nu ne certam, copiii se bateau între ei, dar noi nu ne-am coborât la mintea lor, dar când baiatul a intrat la scoala, a facut primul an de primara acolo, si pe urma, când a fost în clasa a doua, am primit primul meu apartament, sotul a primit din partea uzinei prima noastra locuinta singuri. A fost cea mai fericita parte din viata. Locuinta era de doua camere, mi se parea un vis sa am eu bucataria mea, sa nu mai îmi intre nimeni, sa închid casa, sa nu ma mai deranjeze nimeni, sa fim noi trei cu familia. A fost, un an jumate cât am stat acolo, într-adevar de vis. Am intrat în servici. Si, pentru ca am intrat în servici, atunci a trebuit sa o iau pe mama care locuia pe Dobrogeanu Gherea la o matusa de-a ei, matusa a murit, atunci am dat locuinta lu’ mama si locuinta asta tot uzinei Tractorul si am primit un apartament de trei camere în cartierul Tractorul. Si… am luat-o pe mama ca am intrat eu în servici la Tractorul. Unde am lucrat 25 de ani la Metalurgul sef ca proiectant. Sotul meu a fost pe urma seful turnatoriei din Tractorul, si pe urma a parasit Tractorul si s-a mutat la Uzina 2 unde a fost seful turnatoriei. Însa în anul … dupa 20 de ani de casatorie, ne-am despartit. El… eu am ramas cu mama si cu baiatul în aceasta locuinta, baiatul avea atuncea 17 ani, si el s-a recasatorit imediat si a mai trait 8 ani si-a murit. Baiatul, ce sa spun, a terminat liceul, a intrat la facultate, a facut facultate aicea, la Politehnica, la ora actuala… A lucrat la CCSIT care s-a desfiintat, institutul asta de cercetare care este între Tractorul si Rulmentul, si-atuncea si-a deschis o firma, are doua fete, una termina acuma facultatea, îsi da licenta chiar, iar cealalta e pe clasa a saptea. Nora mea este în învatamânt. Ei stau la Tractorul, în cartier, iar eu locuiesc aici. Cam asta, în mare, este viata mea. [ râde ] Asa, ce vreti sa mai stiti? Viata de liceu cum a fost, sau cum era pe atunci mentalitatea?

Da, ne-ar interesa. Sau cum a fost schimbat Brasov, România în perioada comunista. Da, dumneavoastra ati venit în Brasov în ce an?

În 1951. In ’50 m-am casatorit, în ’51.

Daca puteti sa ne povestiti cum era atuncea Brasovul si cum s-a schimbat de-atuncea. Noi nu…

Ca aspect?

Si ca aspect, si societatea…

Ce sa va spun. Atunci când am venit, toata lumea era îmbracata la fel.

Adica?

Pentru ca toate lucrurile, noi, toata lumea avea cartela. Cartela pentru îmbracaminte, cartela pentru alimente.

Si cum era?

Asa. De exemplu: pâinea, te duceai în fiecare zi cu cartela si-ti taia un bon din cartela. Asta stiu, ca ma duceam si eu. Asta am prins si eu.

Dar cu hainele cum era?

Asa. Carnea la fel, se dadea o data pe saptamâna, aveai dreptu’. Depinde de munca. De exemplu, sotul meu, pentru ca lucra în turnatorie sau în otelarie, avea cartela tip B, si atunci avea portie mai mare. Copiii la fel. Eu aveam cea mai mica portie, fiindca nu lucram. La îmbracaminte aveai puncte: daca îti cumparai o pereche de ghete, nu mai puteai sa-ti iei si sandale. O încaltaminte pe an. Aveai materiale la metraj. Atâta metraj. Daca ti-ai cumparat de atâta metraj, ai terminat punctele. Adica ti-ai facut o rochie… Toata lumea era îmbracata în stamba, care era imprimata pe-o parte si pe-o parte nu era imprimata. Batistele la fel: pe-o parte erau imprimate, cumparai batiste asa la metru, le taiai, le tiveai, dar erau imprimate numai pe-o parte, pe cealalta nu. Prosoapele, la fel. Toate se dadeau la metraj, dar îti mâncai punctele. Trebuia sa ti le… sa ti le calculezi. Vrei cearceafuri, vrei prosoape, vrei batiste, vrei rochie… De exemplu, când m-am logodit, am stat o noapte întreaga la coada ca sa-mi iau material… o casa era, asa. Eram foarte mândra. O stofa, ca sa-mi fac o rochie sa ma logodesc. Acesta este aspectul, cam acesta a fost aspectul vietii noastre sau greutatea. Dar toata lumea, de exemplu când am venit în Brasov si eram un grup asa de tineri, toti lucrau la Tractorul, tractoristi. Toti ingineri, soti, sotii. Si toata lumea ne-am dus si ne-am cumparat lodene. Ori erau gri, ori erau bej. Erau asa, ca niste pardesie, raglane, cu par era stofa, asa, cu putin par. Si eram asa de mândri [exclamatie]. Ceva nemaipomenit ca ne-am cumparat, si fericiti, ca ne-am cumparat aceste lodene. Toata lumea avea. Eram toti cazon. Asa… îti spun: nu ne faceam probleme. Toti eram la fel. Nu exista asta, diferenta. Toti o duceam la fel. Asta era. Dar am fost obisnuita cu asta, pentru ca în liceu am dus-o foarte greu. Adica nu numa’ din punct de vedere material. Iti dai seama ca noi nu am avut, nu aveam voie… dar, nu ne dadea în clasa… Noi nu am avut voie o bijuterie sa purtam . Asa ceva nu exista. N-am avut voie sa… aveam … eram toate asa de… de sarace si asa de îmbracate ca nu vedeai o diferenta între fete, desi erau fete care totusi, cândva, au avut o situatie foarte buna. De exemplu eu am fost colega cu Lia Hateganu, care tatal ei a fost… cum îi zice… advocat în Timisoara. Si avea actiuni la multe fabrici. Când m-am dus la ea în casa, eram uimita ce mobila sculptata, ce… cum îi spune, covoare groase, asa, ca te afundai înauntru, mama lor avea dormitorul separat si erau trei fete si nu comunica cu ele decât cu telefonul. Si, cum îi spune… una din fete s-a casatorit – cea mare – cu Ioanitiu, fostul aghiotant al regelui. Ea era studenta pe atuncea la Bucuresti si când a plecat regele a plecat si ea cu Ioanitiu si s-a casatorit în Elvetia si pe urma au stat în America si-acuma e în America, dar erau din familii dintr-astea, erau câteva familii foarte bogate. Însa diferenta la scoala la noi nu exista. Nu se vedea pe îmbracaminte sau pe ceva. Când am dat bacalaureatul, Lia ne-a dat o rochie si cu aceea toata clasa ne-am fotografiat. Toata clasa.

Aceeasi rochie?

Cu aceeasi rochie, va arat poza, doar ca ea are guler mai mare. Dar în colo, toate eram la fel. Cu aceeasi rochie ne-am fotografiat. Când am terminat liceul, sau viata din liceu… Era o severitate extraordinara. De exemplu, noi nu aveam voie sa trecem pe Corso. Timisoara are între teatru si Catedrala doua… este asa un sir… parc la mijloc, cu fântâna arteziana, si era Corso, si noi îi ziceam… partea ailalta Sorogat. Toata lumea mergea pe Corso, erau doamnele foarte elegante, cu blanuri, cu… si erau restaurantele astea mari, Leuds si Palace. Si erau mese afara. Dar noi, ca eleve, eu n-am trecut niciodata pe partea aceea. Ca n-aveam voie, ne elimina. Noi numa’ pe Sorogat puteam sa trecem. Sau daca mergeam la film, la vreun film, numai cu acordul scolii, si pedagogele daca ne prindea cumva ca intram la alt film sau la care ne era interzis, ne lua numarul, ca fiecare avea matricola cu numar, liceul si numarul. Fiecare aveam un numar.

Bine, asta era uniforma de scoala. Dar când…

Pe orice, pe orice… adica purtam… în vacanta, bineînteles, atuncea mai puteai sa mergi. Dar în timpul scolii, la vreun film…

Tot timpul?

La vreun film, nu exista sa mergem decât cu acordarea scolii. Adica vedeam numa’ dintr-astea: Stan si Bran, Shirley Temple, cam astea le vedeam. Nu ne dadea voie sa mergem la alte filme. Sau sa ne vada cu vreun baiat, ferite-a sfântu’ [exclamatie].

Asa, nu va întâlneati cu baietii de la liceele de baieti?

Nu, nu, eu nu mi-am cunoscut colegii. Adica, am locuit în aceasta cladire în Stabsgebaude, unde eram vreo cincizeci de copii. E, acolo ne jucam noi, în cladirea asta. Era pe 4 strazi, asa, asta militara, si aicea în interior ,pentru ca locuiam numai familii de ofiteri, în interior îti spun, erau cam cincizeci de copii, ca ne-a numarat odat’ portarul. Si aicea erau baieti si fete. Erau colege care… si-acuma mi-a plecat o fosta colega care… adica ea e mai mare ca mine, dar care ne-am jucat de la 11 ani împreuna… am stat în cladirea asta. Tatal ei era doctor militar. Si aicea se mai înfiripau asa niste, putine… cum îi zice… simpatii. Dar prea putin. Pentru ca exact când ne-am marit, la început ne jucam numai hotii si gardistii, ‘scunsa-prinsa, chestii dintr-astea. Când ne-am marit, atuncea am plecat din cladire, ca n-am mai avut voie. Când eram pe a saptea, a opta de liceu, ca eu asa am facut, 4 clase primare, si pe urma am dat examen, am intrat în… am dat examen la liceu, si am intrat în clasa întâi de liceu. Si când am ajuns într-a patra de liceu, am dat capacitatea si am intrat în cursul superior: a cincea de liceu. A cincea, a sasea, a saptea si a opta. Asa am terminat. Deci 12 ani de scoala, si în felul asta s-a terminat. Bacalaureatul, am fost ultima serie care am dat cu public, si care am dat la toate materiile.

Toate materiile?

Absolut.

Într-o singura zi?

Am dat scrisu’ si oralu’ separat, dar la … era comisie straina, si te-a trecut prin toata materia. Adica la toate obiectele care ai facut. Am fost ultima clasa care am dat latina, si am fost ultima … sistemu’ asta ca am dat cu public si am dat la toate materiile. Ca p’orma a venit aceasta modificare a învatamântului. S-a introdus în ultimul an rusa, si aia am facut-o si la facultate un an, dar nu m-am prea ales cu nimic din ea, si cam asta e ce pot sa spun. Însa era asa o severitate… De exemplu: nu mi-am cunoscut nici un coleg. Noi eram Carmen Silva pe aceeasi strada, si era Loga, liceul de baieti. N-aveam voie niciodata, când ne ducea la diferite manifestari cum era 7 noiembrie, 23 August, ne duceam cu rândul, cu pedagogele lânga noi. N-aveam voie sa-ntoarcem capul, ca-n spate era Loga, sa ne uitam la baieti, încât am terminat liceul, n-am cunoscut nici un coleg, si când am terminat liceul, baietii au venit la noi sa ne cânte Gaudeamus si directoarea nu le-a dat voie sa intre în liceu. Iar când ne-am reîntâlnit dupa 20 de ani, de-atuncea în fiecare la 5 ani noi ne întâlnim, prima data când ne-am întâlnit dupa 20 de ani, au venit si ne-au cântat Gaudeamus si ne-au adus câte o floare si i-au spus directoarei: „Asta pentru ca atunci când am terminat nu ne-ati dat voie sa le cântam fetelor un Gaudeamus si sa intram în liceu.” Banchet n-am avut voie sa facem. Si-atuncea, am adunat la mine în casa, pentru ca era acest apartament mare în care stateam cu mama, comun, cu toti ceilalti, si am adunat câteva colege si am facut noi o mica masa asa, modesta, fiecare a adus ce-a putut, si am petrecut între noi. Asta a fost banchetu’ care l-am avut noi când am terminat în ’49.

Si pe sotul dumneavoastra ati spus ca l-ati cunoscut la…

Acolo, în locuinta în care stateam, el era student si statea în gazda la aceasta doamna. Ca ea avea… ramasese si ea singura cu un copil, si atuncea a închiriat o camera din doua câte avea ea, eu doua detineam cu mama, ea doua, dar erau camere mari de tot, o locuinta mare si un hol imens, o terasa imensa, si ea atuncea, una din camere, le-a închiriat la studenti ca sa poata sa aiba din ce trai. Si-atuncea, închiriind la studenti, a venit acest … student.[ râde ] Si asa ne-am cunoscut. Da.

Si la câta vreme v-ati casatorit dupa ce v-ati cunoscut?

Eu eram atuncea într-a opta de liceu.

Asta înseamna…

Eu am terminat în ’49, deci prin ’47-’48 atuncea ne-am cunoscut, da, cam atunci, cam prin ’47-’48 ne-am cunoscut, si în ’50 ne-am casatorit.

Si ati facut cununie religioasa?

Da, bineînteles. Da, în casa. În casa, ca n-am avut bani ca sa mergem la biserica, sa avem cum îi spune, masini si asa ceva.

Aha, deci acasa, a venit…

A venit preotu’ acasa, ca mi-a dat un doctor dispensa ca nu stiu ce am si-n felul asta a putut sa vina preotul acasa si sa faca slujba. M-am dus doar la fotograf, noi doi ne-am dus la fotograf înainte de slujba si pe urma slujba a fost în casa cu numa’ rude. Adica a venit bunica-mea, niste unchi de la Câmpulung, el, mama lui, tata lui si înca niste verisori, si au fost si studenti, colegi de la facultate. Si din partea mea si din partea lui. Orchestra a fost din partea studentilor. Si asa ca asta am petrecut în aceasta… pentru ca erau camerele mari, am deschis glasvand, am putut sa facem o masa, si asta a fost nunta noastra, pentru ca nu ne-am putut permite mai mult.

Si cununia religioasa a fost efectiv cum e si acum.

Absolut, doar ca s-a facut acasa. Tot asa. Am avut nasi, am fost îmbracata mireasa, si asta a fost. Si o masa în care, îti spun, a fost foarte mult tineret, erau studentii.

Si cum v-a cucerit sotul dvs.?

El cum m-a cucerit? Cu pianul. Cânta foarte frumos la pian. Si-avea pian în camera lui unde statea în gazda, pe-acolo pe la Timisoara cam toata lumea avea pian… Si, bineînteles cânta foarte frumos la pian, el cânta muzica dintr-asta usoara foarte mult, eu cântam clasica, ca eu am urmat la scoala asta de muzica si cântam clasica. Si când stia ca ma duc în camera mea la culcare, se aseza la pian si cânta. Si odata m-a invitat la un film, odata la un teatru, odata la opera. Cam pe atuncea cam asta era: adica te cerea la parinti si te duceai la un film, la un teatru, la o opera, si odata, ca sa fim si noi o data singuri, pentru ca în casa aia erau atâtia si nu puteam sa stam nici 5 minute de vorba, m-a invitat la fotbal, care eu habar n-am de fotbal, nici el. Dar, ca sa fim singuri pe un teren undeva sa stam de vorba. [ râde ] Nici astazi nu cunosc prea bine fotbalul si regulile, dar atuncea nici atât. Dar nici nu m-a interesat. Dar noi, ca sa putem sa avem motiv sa plecam de-acasa. Si asa a început, si pe urma a venit tot timpul mama lui si la urma m-a cerut în casatorie, adica practic nu. A venit… Socru-meu era cam bolnavicios. Si atuncea era inspector la Caile ferate si era tot timpul pe teren si nu putea, de exemplu, de Craciun sa… de asta… sa plece tocmai atuncea sa-si ia un concediu. Si-a venit soacra-mea si a rugat-o pe mama sa aiba încredere si sa ma lase la Satu Mare ca sa ma cunoasca socru-meu.

Si v-a lasat?

Si m-a lasat. Si atunci am stat eu o noapte întreaga si mi-am luat material de o rochie, dar de fapt eu n-am stiut ca ma logodesc. Da’ n-aveam cu ce sa ma-mbrac. Si mi-am facut o rochie care n-am s-o uit niciodata, mi-a placut teribil.

Aveti o poza sa ne-o aratati?

Cu aceea nu. Dar era aparte. Era în clini, îti spun, era un verde foarte frumos, aicea, ma rog, asa avea, si în spate se încheia cu o funda, si cu mâneca lunga, dar era în clini si un clin avea asa pliuri dintr-astea, si unu’ nu. Un clin asa, unu’ nu. Era foarte…

Si era lunga?

Nu.

Nu se purta atunci?

Nu se purta. Pâna la genunchi. Si m-am dus la Satu Mare… l-am cunoscut pe socru-meu, a fost totul foarte bine, si când de Revelion a facut masa soacra-mea, ne-a pus verighetele în deget. La care eu i-am trimes lu’ mama o telegrama ca m-am logodit. Si mama, când m-am întors acasa, a zis ca da si ea o masa Si-atuncea toti studentii care erau acolo si toti s-au precipitat, si ne-a aranjat o masa si unu’ foarte haios ne-a scris pe usa la intrare ” futur mire” si ” futur mireasa [ râde ] în ” futuru mariaj'” si totul era cu „futur”. Si am râs si a fost foarte placut, si asa a fost toata povestea. Si pe urma am fixat nunta si ne-am casatorit. Deci eu de Revelion m-am logodit si în octombrie am avut nunta. Si asa ca asa au trecut anii. [ râde ]

Bun. Sa ne mai povestiti de perioada asta Dej-Ceausescu.

Cu Ceausescu, ce sa spun. Am dus-o destul de greu. Adica în sensul ca si aicea era totul si stiti prea bine aveam, de exemplu, aici prietene de la uzina care… de obicei lunea la mine dupa masa ne strângeam toate aici. Si toate lucrau, tricotau, fiecare… ne învatam una pe alta, tricotam, se râdea, se glumea, daca fiecare aducea câte ceva, bine, daca nu, nu. Era perioada când se stingea lumina. Hai sa jucam rummy. Stiu ca am atârnat o lampa de petrol de lampa asta. [ râde ] Pentru ca… când era lumea mai draga, nu aveam lumina. Sau ramâneai în lift.

Era program?

Nu, ne stingea. Fara sa ne-anunte. Pentru ca se facea economie. Puteai ramâne de-atâtea ori în lift, puteai… ti-era groaza, ori n-aveam apa calda, ori n-aveam apa… Bine, cu apa aicea am dus-o greu ca a fost o criza foarte mare si luam de pe strada Toamnei când m-am mutat eu aicea. Cu mâncarea era totul rationalizat, încât pâna am avut la urma cinci oua. Încât când odata la o Înviere m-am întâlnit cu verisoara mea, a zis draga, stiti ce, veniti la mine sa ciocnim un ou, dar veniti cu ouale voastre. [ râde ] Ca nu avem oua. Cinci oua de persoana pe luna.

Pe luna?

Pe luna. Ce sa faci o prajitura sau ceva [exclamatie]. Aveam o colega, foarte draguta, care avea doi copii: o fata si un baiat. Amândoi învatau, baiatul sa dea la facultate, fata sa dea… ma rog, fata era si ea în liceu, si spunea… tot timpul era înnebunita. Zice, când aud usa de la frigider, simt asa ca mi se face rau. Ca ei stau ce stau ce învata, si se duc la frigider si când eu stiu ca nu mai am de mâncare acolo nimica si ca totul e cu portia si ca n-am ce sa le dau, eu simt ca mie mi se taie asa picioarele si simt ca mi se face rau când îi aud ca se duc iar la frigider. Fac alergie când aud usa de la frigider. Asta era situatia.

Si toata lumea?

Eee, stii, care cum se descurca.

În ce sens?

Ca si pe atunci multi se descurcau pe din dosul magazinelor. Pe din dosul alimentarelor, pe baza de cunostinta, pe baza de relatii, si asa. Unii mureau prosti, si altii se descurcau foarte bine. Ca întotdeauna de când e lumea si pamântul au fost unii care au dus-o bine si altii care au dus-o mai putin bine. Dar noi, care eram în uzina, lucram 8 ore si tocmai atuncea se facea, se proiecta Fiatul. Din Italia, tractorul Fiat. Si stateam, ne obliga sa stam 32 de ore peste program pe luna, deci pontam fisa. Eu nu mai ajungeam acasa sa manânc cu baiatul. Atuncea el mânca, dar i-am spus, ori îti iau eu cartela la uzina si manânci cu mine, ori vezi ce faci, ca el era atuncea student. Si atuncea eu nu mai aveam timp sa ajung acasa, deci tot timpul mâncam la uzina, la cantina. Doar aveam timp sa ies din uzina, intram în cantina, ma întorceam si stateam pâna seara la 7. Duminica, sâmbata bineînteles ca se lucra normal. Duminica de obicei ne scotea la munci. La munci ori în parcul Tractorul, toate aleile alea-s facute de noi si tot parcul Tractorul, ori avea uzina parcele de pamânt si ne scotea… De exemplu, astazi tot metalurgul, si ne ducea afara pe câmp. Si eu nu ma puteam… niciodata nu mi-a placut sa lucrez la pamânt si nici n-am putut sa m-aplec, si atuncea majoritatea ne prindeam de genunchi niste burete si mergeam în genunchi toata tarlaua aia cât vedeai cu ochii, ca aveai pe rânduri norma, sa plivim morcovi. Sau, de exemplu, dadea zapada si atuncea ne chema ca sa… la sfecla, ca erau maldarele asa de sfecla adunate si noi le decapitam. Si ne facusera niste cutite asa mari în uzina, cu care taiam la sfecla. Sau de exemplu în urma tractoarelor care ridicau cartofii, noi mergeam si îi bagam în saci si barbatii carau sacii la remorci ca sa le duca.

Si asta duminica?

De multe ori ne-a scos duminica. De foarte multe ori. Ne scotea si duminica la lucru. Asa ca s-a muncit asa pe rupte. Stateam deci de dimineata de la 7 intram în uzina, ieseam seara la 7. Ca 32 de ore în plus peste program cu fisa pontata trebuia sa faci. Ne platea acesti bani, dar cu mult sacrificiu. Când ai si copii acasa, când ai si familie, e mult prea mult.

Si timp liber, concediile, cum le petreceati?

Concediile, cât am fost cu sotul, le-am petrecut foarte frumos. Pentru ca în… când am nascut eu în ’53 ne-am luat o motocicleta. O motocicleta NSU mica, dar pe atuncea nu exista sa ai masina, nu exista sa-ti iei o motocicleta noua. Nici nu existau. Deci, una veche. Sotul meu a tinut-o, a demontat-o, ca a zis ca nu se urca pe ea pâna când nu cunoaste motorul bine, si, ca atare, l-a demontat, a demontat motocicleta si a stat cu ea pe birou o iarna întreaga. Pe urma primavara a montat piesa cu piesa si si-a luat carnetul de conducere. Am început sa facem mici excursii cu motocicleta. Eram asa de fericiti [exclamatie]. Ni se parea ca avem…

Si-l aveati si pe fiul dvs.? Adica, erati toti trei?

Pai atuncea de-abea l-am nascut. în ’53. Asta e cu NSU. Si am început: ba sa mergem… Cea mai grozava iesire a fost când ne-am dus la Poiana Narciselor. A fost asa, ceva… Duminica ne permiteam ca sa mergem undeva. Eram un grup de veri si toti aveau motociclete si mergeam toti împreuna. Pe urma am luat un IJU, mai mare. Si pe urma a avut si atas. Ni s-a parut ca avem cea mai grozava masina. În atas totdeauna puneam baiatul. Si eu în spatele lui. Pot sa spun ca excursiile cele mai frumoase le-am facut cu motocicleta. De exemplu, am luat pe rând sa facem, sa vedem tara. Si am mers în nordu’ Moldovei, am facut toate manastirile, tot, atunci se betona Moldova. Si am ajuns în Bucovina. Bucovina este superba, e gradina tarii. Nici nu pot sa ti-o descriu. Este ceva superb. Muntii de acolo… Si casele… Si satele, toate portile alea sculptate, si numa’ flori, este un vis. Si cu adevarat am simtit aceasta placere ca sa fiu în mijlocul naturii pe motocicleta. în mijlocul… în padurile alea. Când am refacut drumul cu masina, si cu baiatul, si cu nora-mea, n-am mai simtit placerea aia de a fi în mijlocul naturii. În masina ai comoditate, ai… e cu totul altfel. Dar cu motocicleta, cu adevarat simti ca esti în mijlocul naturii. Când ajungeam, aveam si parul lung, si atunci nu se purta casca, nu nimica, si eram… nu mai bagam peria si pieptenul în cap, în asa hal eram. Prafuiti, de multe ori ne prindea ploaia, dar eram tineri, nu conta. Dupa aceea am avut prima masina. A luat prima masina, pe urma am schimbat a doua, si pe urma a treia cu el. Am început sa facem… sa iesim din tara. Dupa ce am cunoscut tara, am facut Delta, am facut peste tot am mers, ne faceam întotdeauna în concediu un itinerar, ce vedem, din tara. Dupa ce am terminat, am început sa plecam în strainatate. Si primul drum a fost în Iugoslavia. Cu masina cu sotul meu, baiatul a ramas în tara, ca n-aveam voie sa-l luam si pe el. Nu-ti dadea voie sa parasesti tara. Si-am facut toata Coasta Dalmatiei. A fost foarte frumos, a fost foarte interesant, am vazut în primul rând toata Coasta Dalmatiei. Este însa… au portiunea asta de nu vezi decât piatra, stânci, soseaua si marea. Si marea este asa de albastra ca zici ca stânca aia e aici, pui mâna. Da’ e la o adâncime foarte mare. Am parcurs de-abia spre Split am început sa vedem… am vazut Dubrovniku’ care a fost acuma cu povestea cu… bombardat si tot. Este într-adevar foarte interesant acest port vechi. Am ajuns la Split. Acolo am început sa vedem cu adevarat verdeata. Erau multe plantatii de smochine, care a fost pentru prima data în viata când am vazut smochina smochina. Pâna atuncea, ca copil o vedeam presata. Si asa, rotunda si presata. Dar atuncea am vazut în copac cum este smochina, roscove. Uite, interesant, ca copil am mâncat roscove. Aicea, de data asta n-a mai aparut. N-am vazut… toate fructele le vad, da’ roscove nu. Da’ în schimb, în Iugoslavia chiar odata am luat masa… adica masa… noi totdeauna mâncam numa’ din ce aveam conserve în masina, dormeam în masina, ca n-aveam, bani nu ni s-a dat, ca nu puteai sa schimbi ceva sau sa… doar ce mai… da’ nici acolo… nici n-am vândut. Nici nu stiu. Am avut asa de putini bani si aia îi tineam pentru benzina, si daca se întâmpla ceva la masina. Si am ajuns la Postojna. Am vazut Postojna, o pestera extraordinar de mare, mi se pare, daca nu-i cea mai mare din Europa, în care se merge cu trenul. Înauntru când ajungi se da concerte în… asa imensitate este în… când am ajuns cu trenul acolo. Si pe urma am început sa… da’ n-am vazut nici cât unghia de la degetul mic din ea. Asa de mare este. Si-am mers la Bletz si pe urma am mers prima data pe o autostrada Ljubljana-Zagreb-Belgrad. A fost foarte interesant, a fost… M-a surprins unele lucruri: diferenta între ei si noi. Ei aveau un nivel foarte înaintat… Aoleo, ce sa ma fac cu tine [ se refera la papagalul care facea galagie].

Sa-i dam ceva de mâncare.

Nu, ca are. El vorbeste cu oglinda.

Sa-i luam oglinda.

Când e muzica si vorbeste cineva, vorbeste si el. Daca ma asez în pat, a tacut. Diferenta între ei… ei atuncea traiau foarte bine pe vremea lui Tito. Ei aveau un nivel foarte ridicat de trai. În primul rând ca tot a doua casa plecau în Italia sau în Germania sa lucreze. Plecau… cu fanfara îi duceau la gara. Îi conducea toata familia, ca mergeau pe un timp de ca sa lucreze în strainatate sa aduca valuta în tara. În al doilea rând, am… ce-am observat la ei diferenta între noi si ei: la noi strainii… orice plateau strainii mai putin. Orice vizitau, sau hoteluri sau orice, ei plateau mai putin. În schimb noi, românii, plateam dublu sau triplu decât ei. Pe când acolo era invers: de exemplu, ne-am dus la Postojna si, de persoana, ne-a costat, costa 5 dinari pentru ei sa viziteze. Noi am platit 15 dinari de persoana. De trei ori mai mult. Cu 15 dinari, asa de mult se platea, încât i-am cumparat lu’ fiu-meu, înainte sa intru în tara, am pastrat banii pâna atunci. Ce sa fac cu tine, ma? [Se refera la papagalul care facea galagie în continuare].Mi-a fost frica sa…

[pauza]

Era asa de… seriozitatea era foarte mare. Adica nu vedeai un tânar sarutându-se pe strada sau… ma rog, apropiati, asa… era o seriozitate din punctul asta de vedere extraordinara. Si ajungem noi la Bratislava si, stateam si nici nu stiu la ce ne uitam, si, la un moment dat, îl vad pe fiu-meu ca ramâne cu gura cascata, si uite asa înconjura doi tineri care se pupau pe strada. Ca pâna atuncea nu vazuse asa ceva.[ râde ] Si pe urma am fost la Karlovy Vary. Acolo, am ajuns la Karlovy Vary, ne-am dus la un camping, ca totdeauna seara eram preocupati unde dormim, sa gasim un camping. Ne-am dus, am gasit un camping. Ei, pâna ne-am gasit noi campingu’, au venit dupa noi doi straini cu o masina traznet. Doi sau patru. Patru, cred ca erau, asa, patru. Pâna eu, pâna barbatu-meu sa scoata, sa înceapa cu fiu-su sa bata tarusi, sa faca cortul, odata vad ca phu, phu, phu phu a… da c-o pompa de-aia si se face un cort de-ala de-am ramas cu gura cascata. Pâna eu sa fac lampa de petrol, sa fac o mâncare acolo te miri ce, mirosea niste fripturi la ei de-ti venea rau. Erau asa de utilati si asa de înaintati fata de noi, ca, vorba ceea, eu am ramas tot cu gura cascata dupa ei dupa ce am vazut. Noi pâna sa ne ducem sa luam o apa, pâna sa ne învârtim, ei erau si mâncati, si distrati si… Ei, si pe urma am mers pentru prima data pe autostrada Ljubljana-Zagreb-Belgrad, care nu mi s-a parut cine stie ce, doar ca aveau din loc în loc telefoane si niste service-uri, cum ar fi în ziua de astazi, daca ai nevoie de ceva. Dar prea asa grozav, n-as putea sa spun ca am ramas impresionata, decât ca eu ma simteam grozav ca merg pe autostrada. Ei, am ajuns… am trecut granita, si asta a fost. Si pe urma îti spun, ne-am dus în Ungaria si Cehoslovacia. Pe urma am fost alta data în Ungaria,Cehoslovacia, Polonia si cu baiatu’. Pe urma am plecat eu singura în Germania. Pe atuncea era numa-n Democrata, dar organizat cu O.J.T era. Si am plecat cu o colega de serviciu, o fata tânara foarte draguta. Am plecat cu ea si am vizitat Berlinu’, Leipzigu’, Dresda, ce m-a interesat. Când faci excursii de-astea organizate, este foarte bine ca te duce la toate muzeele. Pe mine asta ma interesa. Noi când mergeam de capu’ nostru, muzee n-am prea vazut. Mergeam, faceam traseul, si ce vedeam în drum asa… dar ca sa cunoastem un oras si ca sa stii ca aicea e muzeul, aicea ce este… pe când, când ai ghid, e cu totul altceva.

Da, dar asta în strainatate. Dar în tara, vizitati monumente istorice?

Da, tot ce s-a putut. În traseul nostru aveam carti în care spunea: la km cutare se afla monumentul cutare. Si toata istoria monumentului. Si atuncea eu citeam în masina, ne opream, vizitam, si lucrul ce mi-a placut extraordinar de mult sa calatoresc si sa vizitez tot ce-am putut. Nu mi-a scapat nimic. Nu mi-a scapat nimic, adica am vrut sa stiu despre fiecare monument, despre fiecare manastire, sa vizitam asa din plin, mai ales în tara. Si în tara aveam carti si puteam sa ne ghidam. În strainatate, nu.

Aicea, cel putin din Brasov m-ar interesa… tineti minte vreun monument istoric în special, unu’ particular, care nu mai este, a fost…

Nu, nu stiu, nu stiu. Afara de statuia lui Stalin. Aia da. Ca era acolo la tribunal unde în fata… Era acolo tribunalul unde-i acuma Sfatu’ Popular. Unde-i Sfatu’ Popular… unde-i Prefectura, nu, unde-i Prefectura era tribunalul. Si era Stalin cu mâna întinsa asa. Ca noi tot ziceam ca… ma rog, mai râdea lumea… ca era un ceas parca acolo. Nu stiu cum a fost cu ceasu’ ala ca l-a luat sau ca întindea mâna spre ceas. În tot cazul, era asa cu mâna întinsa si, într-o noapte, pe urma, dupa ce s-a terminat cu rusii, într-o noapte a disparut aceasta statuie a lui Stalin. Si Tâmpa a fost taiat, au fost taiati copacii încât când o priveai primavara sau când înverzea, vedeai clar cum scrie Stalin. Asa a fost taiati copacii, încât toata Tâmpa, toata Tâmpa se vedea Stalin foarte bine. Asa au fost taiati copacii. Ramasesera Stalin. Asa s-a numit si orasul. Asta da. Singurul monument care pot sa spun ca l-am vazut si a disparut. Si ce a mai fost: în fata lui Aro nu era asa. Când eu am venit în Brasov, erau… se numeau masinile rimburi. Nu erau troleibuze, erau… asa… niste masini care se numeau rimburi. La început se trecea pe Republicii… rimburile astea. Mergeau în jos pe Republicii. Pe urma nu s-a mai trecut si acolo era promenada. Ne plimbam în sus si în jos, asta era plimbarea. Seara mergeam în sus si în jos pe Republicii. în fata lu’ Aro nu era asa. Era pamântul unde e acuma… înainte de parcul ala… între parc si Aro era pamântul ridicat asa la o înaltime cu pomi si cu banci si era la o înaltime mare ridicat pamântul, stii? Si acolo noi ziceam ca joia si duminica se plimbau servitoarele si soldatii, stii? Da’ în tot cazul se plimba lumea pe acolo, era cu totul altfel. Pe urma au adus la nivelul soselei si au facut acest bulevard mare pe care circula masinile, si… si trotuarul asta lat pâna la parc. Dar, înainte, era cu totul altfel. Si… si la Casa Armatei era altfel. Si acolo era… nu mai îmi aduc eu aminte bine. Si ce mai avea Brasovul, am apucat, trenul. Care venea pâna la Strungu. Aici era capatul, la Strungu, si mergea pâna la Sacele. Pâna la capatul lu’ Sacele. Trenul asta l-am apucat. Si chiar am fost o data cu el, când m-am dus sa dau niste lâna la scarmanat. Si cam astea au fost modificarile…

Mergea prin oras?

Nu, la Strungu. înainte trecea pâna la Aro, am auzit. Dar eu l-am apucat numa’ de la Strungu. Acolo era capatul.

La Strungu, asta era…

Aicea, intersectia asta la Hidromecanica. Da, acolo era capatul si de acolo mergea pâna la capatul la Sacele, cele sapte sate. Acolo, el mergea, acest tren. Altceva, asa, alte modificari, n-as putea…

Modificari din vremea lui Ceausescu…

Nu, adica blocurile astea care s-au facut, cartierele muncitoresti care s-au facut. De exemplu si la Tractorul exista numa’ niste blocuri vechi care sunt si acuma, blocurile vechi ale Tractorului. Dar pe urma s-au facut celelalte si s-a facut întreg cartierul. La Steagul, la fel. Si acuma exista aceste blocuri care sunt de câte doua etaje si au acoperis cu pod, adica au podu’ pod si pivnita pivnita. Astea au fost blocurile de la începutul fabricilor, probabil. Vechile blocuri ale fabricii. Pe urma s-a facut tot ce e acuma la Steagu’ Rosu. Pe vremea lui Ceausescu s-a cladit ce s-a cladit. Altceva, alte modificari… bine, a luat alt aspect, cu totul altul era atunci când am fost, pentru ca nu erau asa multe blocuri.

Si, tot în perioada Ceausescu, ce puteti sa ne spuneti daca s-au schimbat relatiile între barbati si femei. S-au schimbat într-un fel… au evoluat?

Asta n-as putea sa spun. Adica stii cum, lumea… Tot timpul a fost preocupati de atâtea probleme care le aveam si de-asa de multe lipsuri ca puteai sa ai bani ca nu gaseai nimic, ca asa era. Ne bucuram de orice lucru, daca, vai, vedeam un lucru… când au adus în uzina sau mai a venit cineva din strainatate si a vazut un fâs de-asta ca nu i se sifoneaza, ca… ni se parea asa, niste lucruri grozave, sau când au aparut strampii, sau când au aparut… toata lumea eram… ce sa spun, puteai sa ai bani si nu gaseai. Sau traiam cam toti la acelasi nivel. Noi, cel putin în grupul meu, unde acuma am si lucrat în biroul asta de proiectari, eram toate preocupate, toate aveam copii, aveam probleme, ne cunosteam viata una la alta, eram asa, ca într-o familie. Si asa am continuat si mai departe cu vecinii sau asta, adica n-am trait asa, ca sa vad diferente mari sau poate ca n-am fost eu în înalta societate ca sa-mi dau seama. Atunci nu stiu care era înalta societate.

Dar relatiile dintre barbati si femei. De exemplu, mi-ati povestit cum va curtau baietii în liceu. Acuma, cum era? în vremea lui Ceausescu?

Adica, începuse sa fie mai multa libertate. Pentru ca eu n-am mai avut probleme cu asa ceva. Adica, am vazut asa, la… Nu se punea problema ca fiu-meu, de exemplu, daca a cunoscut… sau era la scoala si cu colegele. De multe ori era petrecere la mine în casa si veneau fete, baieti… nu se punea problema. Stii, adica asa, ca sa zic… ca era o strictete din asta rigida cum am avut-o când eu am fost eleva. Era mult mai lejer. Adica, pâna la o limita, un bun simt… un respect fata de cei în vârsta. Dar niciodata n-am interzis lui fiu-meu… din contra, când venea de la scoala sau de la facultate era plina casa cu prieteni. Lui totdeauna i-a placut sa fie casa plina de prieteni, de colegi, sa-i vina, sa vorbim, sa râdem… nu, nu s-a pus problema. Si asa, si acuma a ramas: uite, fosta colega cutare sau de exemplu, el unde s-a mutat la Tractorul are acolo o multime de fosti colegi de scoala si de facultate care sunt acolo împreuna cu totii. Se vad mereu, stau blocurile unul lânga altul si-asa… asa ca… au fost asa, prietenii frumoase. Si respect cred ca…

Ce vreau sa va mai întreb, tot din perioada asta, Ceausescu: sarbatorile, stiti ca erau… ce sarbatoreati?

A… ce sarbatoream… ce sarbatoream? A… ziua nationala, era 23 August, care ne scotea cu forta la absolut… se facea prezenta la uzina si plecam cu rândul din uzina pâna în centru si defilam în fata lu’ Aro, acolo erau toate tribunele. De 23 August, de 1 Mai, astea erau nelipsite, care nu aveam voie sa lipsim sub nici o forma, se facea prezenta. Si n-aveam voie sa lipsim. Plecam, ne încolona pe sectii, pe… din uzina, plecam încolonati si mergeam si defilam. Strabateam orasul, si fiecare uzina venea din partea lor si ne întâlneam si eram unul dupa altul defilam si treceam prin fata tribunelor. Astea doua n-aveam voie sa lipsim. Restul, nu… alte sarbatori… Pastele, Craciunul erau în familie, foarte… asa, câte o zi-doua…

8 Martie?

De Ziua Femeii, da, asta da. Se mai organizau… unele organizau pe la restaurante, pe la… nu mi-am permis, n-am fost niciodata la nici un restaurant, nu, nu ne-a… noi în birou nu ne-am ocupat de asa ceva ca sa organizam asa ceva ca… n-aveam bani.

Din uzina se organizau…

Din uzina se organizau. Bineînteles. Dar, nu, totdeauna se organizau din uzina si plecau si… mereu, la o masa, la ceva, dar nu, n-am avut niciodata bani pentru asa ceva si nici nu m-am dus. Nu m-am dus.

Sa mai revenim putin la perioada în care dvs. ati fost casatorita si când era fiul dumneavoastra mic. Cum împarteati rolurile cu sotul dumneavoastra. Cine se ocupa de copil?

Sotul meu era… avea pe atuncea… în uzina nu se statea 8 ore, sa fie clar. Mai ales un sef de… de sector. Pleca dimineata, ca-l vedeam seara la 8, ca-l vedeam la 10, ca-l vedeam de exemplu când erau alegeri de partid, de chestii dintr-astea, statea si toata noaptea se statea. Niciodata nu stiam când vine… sotul meu. Asa ca si când venea, venea de multe ori foarte obosit. Ce era, era. Venea foarte obosit, în primul rând ca era murdar, era de fumul ala din turnatorie, din otelarie, cum eram în comun, aveam baie în comun, de exemplu pe Lenin unde am stat trebuia sa trecem pe la altii prin camera ca sa facem baie, ca era o singura baie. Ori numa’ o data pe saptamâna aveam acces la aceasta baie. Restul, cu ligheanele în camera. Asa… Asa ca, eu fiind acasa, bineînteles ca nu era sa-i cer sotului meu sa mai aiba grija de copil când venea asa de obosit.

Nu va mai ajuta mama dumneavoastra care a stat cu dvs.?

Nu, cât am stat acasa nu m-a ajutat nici mama, nici nimeni. Dupa aceea a ramas în grija lu’ mama gatitul, eu eram cu spalatu’, calcatu’, si pentru ca stateam si în uzina foarte mult. V-am spus ca lucram foarte mult în uzina. Pâna seara. De la 7 dimineata, pâna la 7 seara. Asa ca, cum îi spune, nu… nu… iar pe barbat eu si l-am respectat, adica în sensul ca odata ce lucra asa de mult, nu era sa vina acasa … si nu le avea el cu gospodaria, adica sa-i placa sa faca târguieli, sau sa se bage în bucatarie. Nu. Sub nici o forma.

Dar pentru copil primeati ajutor din partea statului? Ceva, nu se dadeau alocatii sau ceva?

Nu, absolut deloc. Eu, cel putin n-am primit niciodata. Nu stiu ceilalti daca or fi avut considerat ca au salariu mai mic… adica, eu, în primul rând, când m-am despartit, am avut pensia alimentara fixata de tribunal pentru fiu-meu. Si cu asta gata. Dar alocatii si asa ceva, sprijin din partea statului, n-am beneficiat de un leu. N-am beneficiat de asa ceva. Nimic în plus fata de ce am câstigat noi.

Si cum considerati perioada în care copilul dumneavoastra, a fost la scoala, comparând-o cu cea în care dumneavoastra ati fost. Cum vi se pare, a fost mai usor, mai greu pentru fiul dumneavoastra?

Ca ce, ca învatatura, ca trai sau ca ce?

În general.

Eu nu pot sa compar. In primul rând ca eu am avut alta viata. Era atuncea razboi, era dupa razboi, era o alta… complet alta viata, complet alta viata si alt stil. Pe când aicea, daca parintii câstigau bine sau ceva, sigur ca le oferea si copiiilor tot ce se putea.

Se faceau meditatii atuncea?Ati…

Nu, eu l-am meditat pe fiu-meu doar înainte de a intra la facultate.

Atât?

Atât l-am meditat. În tot cursul liceului el n-a luat nici o ora de meditatie, doar cât… înainte sa intre la facultate. Atât. Restul nu.

Care era treaba cu meditatiile atuncea? Care era treaba cu meditatiile pe vremea aia?

Eu, de exemplu, când eu am facut scoala, nimeni eu n-am auzit sa ia meditatii. Eu n-am auzit nimeni sa fie pregatit. Ce-am… ce stiam: ca fetele astea bogate cunosteau limbile din familie. Fie ca aveau „freulein” din astea, fie ca stiau parintii, mai ales cum am trait în Timisoara, majoritatea stia germana, franceza, atunci se vorbea foarte mult franceza. Atunci engleza nimeni n-o stia. Franceza era. Si-n scoala, dintr-a-ntâi de liceu am facut franceza pâna-ntr-a opta. Am facut italiana si latina. Asa ca astea au fost limbile care le-am facut în scoala. Pe atunci engleza, nu. Meditatii, n-am auzit în viata mea la noi la scoala sa ne ajute parintii sau sa ia vreuna meditatii. Nici nu s-a pomenit asa ceva. Cât te-a dus capul si puterile, cu asta te-ai ales si cu asta ai venit în fata profesorilor. In primul rând ca parintii nostri, deja nu aveau atâta scoala sa ne ajute. De exemplu si mama, nu stiu precis, cred ca mai mult de 6 clase nu a avut, pentru ca-n primul rând, mama ei a murit când a avut 11 ani si a ramas cu înca doi frati sa-i creasca. Deci mama a trebuit sa renunte la scoala. Asa ca cum era sa m-ajute pe mine mama la scoala. Mama n-a fost în scoala decât o data, chemata de o profesoara… de diriginta ca sunt foarte slaba, pe mine m-a dat la 6 ani, ca sunt foarte slaba si ar fi bine sa ma retraga. E drept ca eu faceam un efort fata de celelalte colege. Aveam colege si cu doi ani mai mari ca mine. Asta e o data. În al doilea rând, îti spun, cunosteau limbile din casa, iar în al treilea rând, eu tocmai atunci am avut apendicita. Era sa fac peritonita si din cauza asta eram epuizata si slaba si tot. Si a zis sa ma retraga ca sunt asa cum sunt. Dar n-am vrut si am mers mai departe, bineînteles. Si cum îi spune, ca sa ma ajute cineva sau sa ne ajute cineva la lectii, nu s-a pomenit. Adica nimeni nu… eu n-am auzit pe vreo colega ca mi-a ajutat mama sau mi-a ajutat tata sau ca are meditatii. Cât am facut liceul, nu. Moda asta nu era pe atunci.

A aparut mai târziu?

A aparut mai târziu, profesoarele erau foarte severe, absolut. Iti spun, era o severitate în scoala, asa… daca luai un sapte erai… erai, erai cineva. Daca luai 8 erai cea mai buna. La noi 10 si asa ceva nu s-a prea pomenit. învatai, învatai.

Mai ai vreo întrebare în special? Ce-as vrea eu sa va mai întreb, nu ne-ati povestit nimic. Daca va mai aduceti aminte ceva de… pe unde erati când s-a cedat Ardealul? Daca va mai aduceti aminte…

Pai da, eram la Timisoara. Eram la Timisoara si atunci au venit foarte multi din Ardeal au venit la Timisoara. Ca asa am avut si în Stabsgebaude cu mine chiar o fata, Puia Barbu, care venise din Cluj si care… cum îi spune… tatal ei era magistrat si era deci militar magistrat si era o familie Tutu si Puia Barbu. Doua: Puia a fost colega cu mine, Tutu mai mare cu patru ani. Si am stat chiar usa în usa. Si pe urma când s-a cedat Ardealul, ei au plecat la Cluj. Si pe urma tatal ei a fost arestat ca a fost magistrat, si a avut foarte mult de suferit, chiar m-am reîntâlnit cu ea dupa aia si … ani de zile … Am trecut odata prin Cluj si i-am dat telefon, era doctorita la spitalul de oncologie si a avut ghinion – fratele ei, tot doctor, sa faca o … iesise doctor, si sa faca o apendicita si a murit stupid, a facut o peritonita si a murit stupid, si mi-a povestit viata ei ca tocmai la… a fost închis tatal ei pe chestia asta, a parasit-o logodnicul, si asa mai departe. Asta ceea ce pot sa spun asa de… Eu am trait în Banat, si în Banat ce sa spun, acolo nu se simte asa de mult deosebirea asta între… ca esti ungur, ca esti svab, ca acolo svabi sunt, nu sasi, ca esti svab, ca esti sârb, îs scoli de toate neamurile, familii amestecate de tot felul, si acuma eu ma duc în fiecare an la Timisoara. Dar nu… nu este aceasta diferenta mare sau aceasta mâncatorime care este în Ardeal. Aicea, în partea asta este mult mai accentuata. În Timisoara… Timisoara este un oras mai cosmopolit, mai elevat, mai… adica mai occidental mai bine zis. Asa ca… nu, si eram si mica, asa ca nu mi-am dat seama de multe lucruri. N-as putea sa spun de perioada asta cu cedatul Ardealului ca auzeam ca ce s-au facut, ca au fost orori, ca au fost maltratati, ca românii… ca au fost asa… Asta auzeam ca copil. Dar nici n-am cunoscut, nici n-am vazut, nici nimic. Traind în Banat, nu… n-am trait în Ardeal. Atunci, în perioada aceea. Cam atâta. Bun, am vorbit destul.