DAMIAN DAVID CHAIM (n. 1919, Tincova) – ?Am fost crescut în religia creștină și după aceea am trecut la religia mozaică?
Mă numesc Damian David Dionisie Chaim. M‑am născut la
1 decembrie 1919 în comuna Tincova, judeţul Caraș‑Severin. În prezent am 81 de ani împliniţi, aproape 82. Am urmat Școala Primară nr. 2 din orașul Lugoj, după aceea m‑am angajat, la vârsta de 16 ani, la un patron cu numele David Spitzer din Lugoj, magazin de manufactură și bumbac. Am servit ca ucenic trei ani de zile, am și certificatul de ucenicie și contractul care s‑a făcut între mine și patron.
(Și la școală ce limbi aţi învăţat ? Ivrit știţi ?)Nu, nu s‑a învăţat, eu am fost la școala românească, la români m‑am dus. A fost aici școală evreiască, dar n‑am urmat‑o. La vârsta de 20 de ani am fost luat în armată, recrutat, dar de Regimentul 94 Infanterie Orșova. După care, în 1942, am plecat cu regimentul pe front în Rusia. Acolo am stat așa, un an și jumătate. Am venit în ţară, la București, și am intrat în școala de subofiţeri sanitari și droghiști. Am făcut un an de zile școala, după care am fost trimis pe front în Cehoslovacia la un spital de campanie, unde am stat până la sfârșitul războiului, în 1945.
(A fost greu acolo ?) A fost greu, greu. Știţi de ce ? Eu am făcut școala de subofiţeri sanitari și acolo am primit răniţii de pe front : fără mâini, fără picioare, fără? vai și amar ! Ziua‑noaptea noi dădeam primele ajutoare, alţii mureau acolo, pe masa de operaţii, trebuiau să le amputeze picioarele? Și‑atunci m‑am înapoiat în ţară și‑am intrat în serviciu la spital, pentru că am avut și diplomă de la militari. La spitalul de adulţi din Lugoj am lucrat șaisprezece ani. Și apoi am mai lucrat pe la Sanepid. Și în timpul ăsta, cât am fost la spital, am urmat și cursurile serale ale Liceului ?Coriolan Brediceanu? din Lugoj. În 1965 m‑am căsătorit la Iași, printr‑o cunoștinţă. Ei i‑a convenit de mine și mie de ea, de soţia mea, de fosta mea soţie. Și am făcut căsătoria, și religioasă, și civilă, la Iași. (Cum a fost căsătoria religioasă ?) A fost religioasă, acasă s‑a făcut. Știţi, am chemat un oficiant de la sinagogă, care a venit, a făcut și o hârtie, a scris ketuba. Așa se spune la actul de căsătorie. (Și aţi spart paharul sau nu ?) Nu, că ei n‑or fost așa, coșer. După aia o venit pe masă cu mâncare care n‑o fost coșer. Și când a văzut cantorul? Știţi, nu erau ortodocși. ( Erau sefarzi sau așchenazi ?) Așchenazi. Ei vorbeau limba germană, idiș.
(Și dvs., aici ? Tot așchenazi ?)Da, numai că eu am vorbit românește și‑am învăţat foarte puţin limba maghiară și limba germană.
(Știu că pe urmă soţia dvs. a emigrat. Cum s‑a întâmplat ?) A trebuit să plece, pentru că a rămas gravidă și? după cinci luni, fiind gravidă, nu mai putea să meargă cu avionul. Și ei au fost pregătiţi ca să plece. Urma ca și eu să‑mi fac formele. Și eu am neglijat, am avut și unele greutăţi, și n‑am făcut actele. (Trebuia să veniţi la Lugoj ca să le faceţi ?) Am și venit. Ei or așteptat să le fac, să le trimit actele, și iaca, cu asta am rămas. N‑am avut cine să mă îndrume și să m‑ajute. Asta‑i. (Și aveţi copii ?) Da, soţia mi‑a scris că are un băiat. (Dar nu l‑aţi cunoscut ?) Nu l‑am cunoscut. Eu i‑am scris ca să‑mi trimită o fotografie. Totuși, după aia nu mi‑a mai scris nicidecât. Și cineva mi‑a spus că s‑a recăsătorit.
(Ce‑mi puteţi spune despre părinţii dvs. ?)Tatăl meu a fost și el angajat pe timpuri la fosta Primărie a orașului Lugoj, un mic funcţionar. (Era român ?) Român. Și am fost crescuţi de o mamă vitregă, Damian Elena, care s‑a căsătorit legitim cu tatăl meu, pentru că prima căsătorie a fost nelegitimă. (Aţi fost crescut în religia creștină, bănuiesc.) Am fost crescut în religia creștină și după aia am trecut la religia mozaică. (Cum s‑a făcut trecerea ?) Trecerea s‑a făcut aicea. Pe timpul acela era rabin domnul dr. Nebel Abraham, care a venit de la Satu Mare la Lugoj cu serviciul. Între timp el a plecat în Israel și după aia am primit vestea la Comunitate că el a murit după doi‑trei ani.
(Și cum v‑a botezat, ce v‑a făcut ?)Păi bine, am fost circumcis la spital. (Așa aţi devenit un evreu credincios sau eraţi și înainte ?) Eu și înainte mă duceam la sinagogă. Și înainte de a merge în armată mă duceam. Mi‑a plăcut să mă duc și‑am avut prieteni evrei.
(Sinagogi câte au fost ?)Sinagogi ? A fost una. Și a mai fost o cameră care ţinea loc de sinagogă pentru cei ortodocși, că la noi s‑au refugiat după război evreii din Cernăuţi, din Bucovina de Nord. Au fost repartizaţi mai mulţi, cam vreo treizeci de familii, dacă nu mai mult. Câtva timp au fost cazaţi la Comunitatea Evreilor, într‑o școală, care a fost școala evreiască. Pe timpul cât au fost prigoniţi evreii, școala evreiască s‑a desfiinţat. Și‑atunci, pe parcurs, ei au fost repartizaţi în locuinţe. Ei veneau mai des la sinagogă, ţineau sărbătorile evreiești, așa că am avut prieteni și printre ei. Am primit menora* asta (mi‑o arată într‑un colţ), am primit sfeșnicele alea de la ei când au plecat în Israel.
(Dar care era diferenţa ?)Cei de aici erau neologi. Aici se mânca și hazer ? carne de porc. Ei, ortodocșii, nu mâncau. Țineau Șabatul mai bine decât lugojenii. Cu ei am început să mă duc la sinagogă, am învăţat obiceiurile. Aici o fost o comunitate renumită, în Lugoj. Nu așa mare ca cea din Timișoara, dar a fost aici un rabin renumit : dr. Hovesy, care a funcţionat ca rabin al Comunităţii Evreilor din Lugoj. Iar după primul război mondial, când s‑au alipit Ardealul și Banatul la România, n‑o mai fost la Ungaria, el o plecat ca șef‑rabin la Budapesta. Aici a fost o școală evreiască, au fost rabini de seamă. După el a venit dr. Lenke Emanuel, Lenke Máno… oameni cu pregătire înaltă. A fost o comunitate puternică.
(Dar în perioada legionară, în perioada lui Antonescu, cum a fost aici ?)Vă spun cum a fost. Aici au fost trei tineri care au fost, cum să zic, duși, evacuaţi în Transnistria, au fost socotiţi ca eroi ai Comunităţii. (Mai știţi cumva cum se numesc ?) La Comunitate sunt fotografiile lor, n‑am putut să le ţin minte numele. Și unii mai în vârstă au lucrat la munci obligatorii, iarna la curăţatul zăpezilor, la curăţenie, gunoaie. O fost destul de trist pe timpul legionarilor. Însă totuși, faţă de alte comunităţi evreiești din Vechiul Regat ? acolo a fost grosul evreilor care au fost decimaţi și au fost trimiși în lagăre, mai ales în Transnistria. Acolo au murit foarte mulţi. La noi nu, n‑a fost antisemitismul așa de grozav cum a fost dincolo, în Vechiul Regat și‑n Ardealul de Nord, unde a fost nenorocire.
(Dar de ce credeţi că aici evreii au scăpat ?)Au scăpat pentru că, să știţi, aici autorităţile au fost mai blânde cu ei. Și n‑au fost așa ca dincolo. Și foarte mulţi oameni săraci au fost ajutaţi de evrei. La Lugoj a fost un patron care a avut un atelier de croitorie și prăvălie cu stofe. El era și șeful unui? cum să zic, unui cămin de bătrâni al evreilor. A fost un cămin de bătrâni care n‑aveau familie. El era și administratorul acestui cămin. Așa Comunitatea a putut să‑i ajute pe bătrâni. Dar acest… Wilhelm Huszár s‑a numit ; el era și gabe la sinagogă. (Ce era la sinagogă ?) Gabe, un fel de epitrop. El, în fiecare an, la sărbătorile Crăciunului, de Anul Nou, îmbrăca douăzeci de copii neevrei, le dădea câte un costum de haine. Vedeţi ? Și asta a făcut mult, și n‑au fost persecutaţi.
(Și‑n perioada comunistă cum a fost la Lugoj ?) A fost bine la Lugoj. Vedeţi, evreii s‑au împuţinat, au fost în servicii?
(Vă întâlneaţi la sinagogă sau nu aveaţi voie ?)Ba, ne duceam, nu eram persecutaţi, eram liberi să mergem. Și cei mai mulţi care au rămas sunt oameni bătrâni. Am fost ajutaţi de Joint, noi, care am mai avut zile. Iaca, și eu am 80 de ani împliniţi.
(Ce pregătiţi, ce mâncare specială se face de sărbători ?)Păi, de sărbători se mănâncă obișnuit.
(Și de Pesah ?)De Pesah îi altceva. De Pesah nu se mănâncă orișice, nu se mănâncă pâine opt zile, se mănâncă maţa. Cu două‑trei săptămâni înainte de Pesah, ne aprovizionăm cu maţa, azime, cu vin coșer, vin Carmel, roșu sau alb, carne de pasăre. (Și ierburi amare ?) Cum să nu ! Se mănâncă maror, ierburi amare, ca să ne aducem aminte de viaţa amară pe care au dus‑o strămoșii noștri în Ereţ Israel, în sclavia egipteană.
(Și de Șabat ce faceţi ?)De Șabat… am vecinii ăștia care‑mi gătesc de mâncare, cumpăr câte‑un pui în fiecare săptămână de la prăvălie. (Și aprindeţi lumânările în menora sau nu mai păstraţi tradiţia ?) Ba, eu mai aprind de Șabat două lumânări.
(Știu că aici, la Comunitate, este și un fel de muzeu?)Da, este, dar e un muzeu mic. Acolo sunt câteva poze, niște tablouri ale unor evrei, pentru că au fost aici evrei care au pictat tablouri. Atunci sunt fotografii ale unor evrei cu paies* , cu barbă, avem pe băieţii ăia trei, la care nu le ţin minte numele și care au murit în Transnistria. Și atât.