Deportare in Rusia

Si acum, daca puteti sa-mi spuneti…v-ati nascut la Fagaras, în zona Fagaras-ului?

Da, la Cincu. Adica spui numele, data când sunt nascuta, nu?

Adica nu trebui sa spui data, pot sa spui numai anul.

Poftim?

Da, da…

Când am venit din Rusia.

Ma cheama Cocârla Maria, nascuta în 1923. Am avut o copilarie atâta de frumoasa care doresc si în ziua de astazi sa aiba toti copiii timpu’ prin care am trecut eu. Am facut scoala, sapte clase primare, pe urma a fost o mica, scurta tinerete, pâna în 1945, când a venit ziua aia neagra si cea mai dureroasa, 13 ianuarie 1945, unde am fost dimineata la ora 5 ridicata, despartire de la familie… m-a prins frati, bunici… si am fost adunati toti, în sala din comuna Cincu, unde am fost verificati ca ne duce la lucru si trebuia… am avut voie sa avem multe lucruri cu noi. A fost un fel si de jignire… palarie de vara, manusi si mâncare pe câteva zile. Nu mai am putut sa luam contact cu familia pâna s-a-nserat. Atunci am auzit numai c-a fost duse în centru’ Cincului carutele cu cai… si tot câte cinci – sase a fost puse pe o caruta. Femeile în vârsta de 17 pâna 35 de ani si barbati de la 17 pâna la 45. Am urcat în carute si în fata era noapte deja, întuneric si când am fost acolo… a fost un rus cu arma… care ne-a pazit în caruta. Dupa ce era… trec strada unde locuiam [suna telefonul] … unde locuiam, am auzit glasul lui mama, a strigat numele meu si-a lui sora-mea, sa mai spunem odata cuvântul mama, sa ramâne amintire. Am spus la sora, era lânga mine „sa nu spune, ca face mai rau” si asa, în noapte, am ajuns la Fagaras. Acolo era casarma, înca nu era terminata. Am dus acolo sus, cu paza de rusi, în camerele era paie pe jos, acolo trebuia sa dormim. Si pe urma se batea la usa, controalele rus, noi ne era frica… am pus valisele la… în fata usa unu peste alta si n-am avut… nici nu mai am iesit la veceu’ afara pâna dimineata. Dimineata când ne-am trezit, mai intra ofiter român care ne-a ridicat de acasa, era foarte trist el, si ne-a adus niste prajituri si ne-a dat curaj. Dar a fost asta scurt timp si pe urma rusii nu mai dat voie sa intre si n-am avut continu’. În noapte, tot noapte se petrecea toate, în noapte ne-a încarcat, ne-a… pe masina si ne-a dus la gara, acolo ne-asteptat vagoane de boi. Am fost urcat pâna… indiferent femei… femei, fete, barbati, pâna la 50 de persoane. Era rece, dimineata s-a facut o carta, statea lume si nu putea sa mai luam contact, mai ducea unii pachete, mâncare, dar… nu mai puteam. Si noapte a pornit. Trenul nu a oprit pâna la Iasi, la o linie moarta. Atunci ne-a dat jos din tren ca sa facem necesarul, dar o limita de teren, si era foarte jenant, barbati, fete… si atuncea a aruncat, a fost o sobita, pe o parte am despartit cu paturile care am la noi si în mijloc era o gaura facuta pentru necesitati. Pe urma a mers drumu’… a fost drumu, nu mai stiu exact câte zile, dar în jurul lui doua saptamâni. În Rusia iara am ajuns noapte, ne-a descarcat si ne-a dus sa ne infecteaza fiindca era paduchi, plosnite si… Pe urma iara cu masina am ajuns la lagar. Lagar a fost, înca nu-i terminat. Rusii lucra acolo si a zis ca „înca n-asteptati sa vine muncitor”. Era paturi suprapus, era ghiata mai mare de un deget pe scândurele, usile era între zi asa, si asa vertical, o scândura batuta. Si era cu sora si înca doua fete din Sibiu si înca doua ca cunostinte ne-am împreunit, dar de la gara deja ne-a despartit în doua lagare si aicea unde eram noi cazute nu era multi cunoscuti. Cum plângeam asa, vinea un ofiter rus, s-a uitat la noi, eram tineri, 20 de ani, sora-mea 18 si pe urma zice ofiteru’ rus si vorbea perfect germana si zice „[limba germana]” „nu plângeti, ca sunteti aicea dat pentru cinci ani la munca ce s-a distrus razboi”. Si noi am început sa plângem mai tare. Ofiterul ala a ajuns la lagar cât am stat în lagaru’ ala. Acolo nu eram, bine-nteles, ne-a luat medicamente care am luat de acasa, ne-a luat medicamente, am avut mâncare, ce-am avut de mâncare a durat putin, si pe urma a-nceput custalova [limba rusa], cantina adica. Acolo era un polonic de ciorba, foi de varza si apa. Felul doi era doua linguri care mâncam noi acasa supa, de cir de arpacas, asta a fost mâncare noastra zilnic, dimineata un ceai si cine a lucrat în mina, subteran, avut un kilogram doua sute pâine, care a lucrat la o fabrica sau suprafata, avut opt sute. Dar nu am avut cu ce sa maturam si în camera eram câte 40 de fete suprapus si eram împartite în trei… în trei schimburi.
Am mers la mina. Prima data era destul departe, aproape 6 kilometri si-acolo era… înca nu functiona mina si lasa muncitoare într-o galeata jos. Eu am început sa plâng si n-am vrut sa ma urc, n-am fost în aceasi schimb cu sora-mea si pe urma, când ne-a lasat înuntru, cum am plâns, era nacealnic, cum spune ei acolo, zice mie „sa nu plângi”. Stiam câteva cuvinte, puteam sa ma-nteleg, zice sa fac curat la biroul lui si-mprejur, da, dar asta pâna am facut, am sters geamurile si am facut treaba, zice la mine „na, Marusa, acuma numai treaba, acuma trebui sa mergi în mina”. Asa am plâns si pe urma zice el ca vine si el cu mine si m-a condus jos. Acolo a-nceput lucru de miner. Am muncit în mina, eram… noi am avut hainele de acasa, cu ele am mers. Dupa aia s-a dus pe urma s-a montat, mina aia s-a refacut si ne-a împartit în alte mine, mergea lucru’ asta si vineam obosita, în lagar am avut baie unde era dus un fel si la mâncare si asta a fost viata noastra, plângeam, cântam cântece de acasa, doru’ de acasa, stiam… era sotie de la un preot care a tinut slujba si am stiut când sunt sarbatorile… când vineam schimbu’ doi de la mina si vedeam stelele pe cer, plângeam, lacra… era pâna la 35, 40 de grade de frig, lacramile s-a uscat, s-a-nghetat la obras si ne-ntrebam: „caru’ asta mare, [limba germana], vede si a nostri acasa, dragi?”. Asa a trecut timpu’, ultimele cuvinte de la tata, el a fost razboi, în razboi, primu’ razboi mondial, a sis „fetele mele, voi sunteti harnice, omu’ care munceste… nepretuit” si într-un timp, cum era, n-am stiut ce este, am fost si fruntasi, am depasit norma în mina si primeam o bucatica, poate 50 de grame slanina pentru… am facut, am facut norma. Si totdeauna, când vinea primavara zice „[limba rusa]”, ca mergem… ca am facut planul, ca mergem acasa, în primavara. Ei, atuncea venea primavara, era alta mina, trebuia sa mutam în alta mina. Asa ne-a tinut, tot cu „[limba rusa]” din primavara-n toamna, pâna s-a facut în 18… în 1949, când am ajuns acasa. Rusii s-a purtat… cine s-a muncit, era oameni. Cel mai mult ne era frica de la Securitate. Aia era cu sapca albastra, dar cine, va spui… cine-a muncit, asta a fost soarta, asta ne-am obisnuit, trebuia sa suportam.
Odata am fost si când era, ‘pre exemplu, trebuie sa sparge norma. Atuncea trebuia toti din, noi îi spunem din birourile, ofiterii din mina… din lagar trebuia sa vina si ei în mina. S-o dat-am fost cu pretina, cea mai buna pretina de acasa si lucram pe o plita si fiecare plita eram… era si cineva din… din birouri si la noi era chiar securistu’. Si noi cu pretine tremoram. El nu obisnuit, noi am învatat cum sa-nvartim 750 de grame cu spatele, vagoane si cu plan era unspe’ ecloane, deja eram noi sub alt oras si esea todeauna, si el trebuia muschii acum sa faca, si pe urm-am spus noi sa ne lasa-n pace, ca noi facem si fara el. El s-a mirat. Când a terminat si zice „când vreti sa mergeti în oras si eu sunt la poarta la servici, va dau zapisca ca sa iesiti în oras”. Totusi am avut tot un … era… înainte era dusmnanii nostri, nu? Eram a nimenui. Trei rânduri de sârma înprejur si santinelele s-a plimbat, asta a fost cinci ani. În ’48 am fost, am avut 37 de kilograme, un cadavru. Par pe fata, am avut malarie, pe urm-am avut apa la plamâni, am fost în spital. Doctorii, era un doctor din Sibiu, sas, si unu’ de acolo si vinea si ridica pleoapa de un ochi si spunea „Marus…, sa vedem Marusa, nu mai bine?”, si am gândit eu ca „vedeti daca nu sunt mort” si doctorii a fost totusi asa, cumsecade. Ce mâncare era? Apa, cartof cu apa fiert si ulei de peste si eu începeam sa vomit. Un doctor tinea nasu’, altu ma baga si trebuia sa-nghit. Si pe urma mai am facut mai bine. Am iesit si am fost trecuta pe o lista, sa ma duc cu un transport cu bolnavii acasa.
Si am fost la alt lagar si acolo a venit inginer, zice la mine „Ah, Marusa, unde vrei sa te duci? Stai, tu esti o muncitoare buna, îti caut un barbat si ramâi aici, la Rusia”. M-am uitat urât, zic „numai asta nu [exclamatie]”. Si pe urma ne-a ales de-acolo, care-am revenit ne-a scos iara, câteva care-a fost mai rezistent putin dupa boala asta si ne-a dus în alta lagar. Aia acolo era o baraca, într-o jumate, în fata era jeamurile si în spate era nisip. Era nisip ca la Mamaia, alba. Si mina era asa de aproape si eram douaspe fete care a cules de-acolo si câtiva barbati a fost si de-aicea din România, dar a fost si din Slezia. Si acolo, când am lucrat, am câstigat mai bine, da si eram putin, eram acolo ca o familie. Oamenii astia din Slezia a lucrat si acasa, închia acolo în mine, era expert, da… Câstiga, cât ei lucra, câstiga foarte bine si când avea ziua de salar barbatii din lagar, atuncea… deja asta a fost în ’48… se dadea marmelada, sunca Tineretului, cumpara si ne facea noua. Si noi am avut salar, da’ nu ca ei, da… si unu era, avut o chitara, si seara stateam pe banca si cântam cântece de acasa. Acolo a fost, ne simteam putin mai lejer. Totusi, un letic a fost acolo si… era mai linistit.
Dupe ce am terminat acolo, ne-a dus iara la alt lagar si de-acolo si am venit acasa. Atuncea mai am avut si niste bani, mai puteam sa cumparam ceva, si am lucrat si eu c-o rusoaica, când era… adica nu aveam liber, mergea-n tura si rusoaica, când era liber a zis la birou acolo ea ia numai liber cu Marusa, adica cu mine. Pe urma, ea ma cunoaste si stie si fetele cum este, eu mi-am, adica era sa am liber dumineca si matusa mea si colegele de suferinta zice „tu, ti-ai spalat toate hainele, cu ce vrei sa te… mergi în mina? Tu, rusoaica ta, trecem lânga strada aia si tu dispari. Si dimineata când venim noi din mina”, – atuncea nu mai conducea rusu cu arma pe noi, oamenii nostrii avut o zi, cum sa spun, un servici mai usor- adica dumneavoastra erati cu mine în lagar, conducea schimbu si ducea alalalt înapoi. Si am zis la brigadier din roca, care-am fost, zic „domnule – era un sibian – eu nu pot, mi-am spalat toate hainele”, mi-a adus din beci, de la barbati bolnafi pantalonii, o pufoaica, statea asa de mizerie, si zice la mine „sa-mbraci si sa te duci”, eu zic „eu nu pot sa ma duc, atuncea ma duc cu hainele mele”. A tipat la mine si trebuia… si era groaznic, când am venit pe acasa si auzeam cetate Fagaras cum era închisoare, bataile, asa ne-a adunat la schimb. Eu… asta este ceva… din cauza asta eu nu vreau sa fiu… nu…când merg acolo, intru în strada si bat la gemulet si vine Marfusa, zice „dar tu ce cauti? Noi avem liber”. Zic „nu, nu avem liber ca trebuie sa facem [limba rusa]”, adica spargere de norma, zic „dar fetele, colegele mele, a plecat si eu stau aicea”, zice „Marusa” – ea n-a avut copii, a fost un suflet blând – zice „Marusa, tu stii, daca stai tu la mine si te vede cineva, pe mine ma trimete în Siberia?”… pedeapsa. Si a zis „na, sa vedem ce facem”. Am intrat. Ea a avut, atuncea mai puteam sa iesim, era în ultimu’ timp, a avut asa un castron negru, s-a terminat borsu’ lor, cu aia umplea din nou si mi-a dat ceva cald sa manânc. Dimineata la ora cinci când batea suna la cinci mine, Marfusa zice „Marusa” – a pisat carbuni, praf, m-a mâzgalit din cap pâna-n picioare cu praf, zice „Marusa, fii atent ce faci sa nu ajung eu cu barbatu’ meu în Siberie”, zic „nu, pe mine conteaza cuvântu’ „. Când am plecat, am stat ascuns undeva, m-a observat, a facut un semn si-am intrat în gasca, acolo, de la mina, si ăla care ne-a condus tot s-a uitat la mine, n-a zis nimca. Mergem în lagar sa-mi iau schimbu’, sa ma duc, sora mea era schimbu’ doi, eu eram schimbu’ trei. Ce credeti? Eram înca… când am venit de la baie cu galosele, o rochita pe mine, altfel gol, vinea pirivociul, tolmaciul si m-a strigat pe numele si zice „da’ unde-a fost tu az’ noapte?”, zic „la servici”. Dar trebuie sa te prezinti la ofiterul de rota noastra. Era un rus ranit grav de razboi, purta un bat, nu mai stiu numele, noi am dat poro… porecla lui „batul”, „stoc” [limba rusa] si merg, asa, stau în fata, era o masuta mica, stia el ca sunt o buna muncitoare si ma-ntreba foarte… cu o voce normala, pe nume, unde am foast az’ noapte? I-am spus „la servici”. Zice el „n-ai fost la servici”. N-am mai raspuns. Zice – pe urma am tacut, s-a inervat – zice „unde ai fost az’ noapte?”. „La servici”. Atuncea începea el sa jura, deasupra capu’ meu cu batu’ si zice „intra-n carcer si acolo o sa stai pâna spui unde-ai fost az’ noapte”. Si-a spus la tolmaciu’ ala – el era din Budapesta – si el zicea pe nume sa spui unde-a fost az’ noapte. Zice „esti o muncitoare buna si poate te iarta”. Si-am zis „domnu’, eu am fost la munca”. Zice „spune unde-ai fost, poate pot sa vorbesc un cuvânt” si mi-a spus cine m-a turnat. Si zice „atuncea trebui sa te duci în carcer”. În beci, când ajungem acolo, era barbati. Zice „aicea nu poti sa stai”. Si era alaturi o… cu un metru patrat si un geamulet asa de mic, acolo era asa o masuta mica, zice „na, aicea stai, o sa mai viu mereu sa te întreb, sa te hotarasti sa spui unde-a fost”. N-am mai raspuns. Am auzit c-a-ncuiat. Eu cu picioarele goale, cum am fost asa nembracat. Lui era mila, dupa putin timp vine si-mi aduce o pufoaica. Eu m-am pus deasupra masa am stat. Sora mea vinea, plângea la geamuletu’, zice „tu n-ai…” si am avut voie 200 de grame de pâine când sunt în carcera. Sora mea vine la gratii acolo si zice „ce-ai facut?”. Si asa plângea, zic „te rog frumos, eu mi-am facut, eu trebui sa sufar”. Dar Dumnezeu la necaz, îti da o putere care nici nu crezi. Eu simteam înca tot batu’ deasupra capu’. M-am gândit totdeauna, când am stat în fata la ofiteru’ ala, acuma-mi crapa capu’. Dupa aia am stat, ziua a trecut, am motait, aud ca baga. A fost un fel de sina de C.F.R., stiti… ,asa a bagat si cu tot cu aia batea, s-anunta din camera când se aduna. Vad ca se deschide, zice domnu’ ala pirivociu, „nu spui unde-ai fost?”. Zic „am spus odata”. Zice „iesi afara, locotinentu’ te-a iertat c-ai a fost o muncitoare si un exemplu. Du-te repede, îmbraca-te si te duci la lucru”. Si atunci asa am scapat si am mers la lucru.
Numai cine petrece, când vad „Surprize” si vad câte ceva cum nu se vede, cum a aratat si acuma, atâtia ani, frati, surori, da’ si odata, cum eram iara, am primit o carte postala si numai câtiva a primit, care era buni la lucru, sa scrim acasa si io scriu binenteles, adresa pe la parintii mei si scrie asa: ca ne merge bine, daca vi-i tare dor. Pacat ca mama a ars carte postala, mama a ars numa acuma câtiva ani, când a plecat ea în Germania. Si-am scris „daca vi-i dor de noi, mergi în gradina, sunt aracii de fasole si gânditi la copii vostrii. Va sarut ca ne merge bine”. Si cartea aia a ajuns la parinti. Si pe urma am fost… a trecut… a trecut cinci ani, am avut si fanfara în lagar, s-a facut teatru, adica, tata zicea si el, a avut contact cu primu’ razboi, „sunt întotdeauna oameni buni si rai si multi care cauta sa faca o bravura se ridica în grad”. Asta am vazut si eu acolo ce-nseamna. A venit timpu’ când ne-a spus ca venim acasa. Noi n-am crezut. Noi am gândit ca ne duce-n Siberia, mai departe. Dar pe urma totusi a fost… trebuia sa predam saltele, am avut saltele maro, patura si puisor de acasa. Hainele noastre bune am vândut prima data pentru… pentru un stacan de seminte sau porumb. Era jale. Cinci ani foame. Na, pe urma eram gata, am predat tot, am cumparat atuncea, am câstigat… ca noi trebuia sa platim chiria, lumina, ce-a fost acolo, mâncare, nu? Si ne-am pregatit. Pe urma ne-a bagat iara în vagon, iara de bou, dar a fost lozinci, mare rosu cu alb scris c-am deplinit norma si ne ducem acasa. Rusii statea, plângea de noi, plângea rusii… Si ne-am urcat în tren si am plecat. Sigur, în prima vagon era si ofiter de rus care conducea transportu’, nu? Si s-apropia, s-apropia, fiindca oamenii care a fost ridicati din Ungaria nu prea stia limba germana si noi trebuia sa conversam cu ei ruseste. În cinci ani am învatat destul de bine. Dar, din pacate, am uitat, daca nu conversezi si binenteles ca am fost si noi suparati, când treci prin asa o suferinta si pers… tineretea, nu?
Când am venit pe drum, pâna aproape de granita unde-i Visin. Era spre dimineata, era în octombrie, si ofiterii vine afara si spune „coborâti si va spelati”. Dar eram bine deja îmbracat fiecare, din ultimul ban am cumparat ceva… da si ne-a controlat si hainele ca n-am avut voie sa avem pozele. Unii a facut … poze, mai este câte o poza. Si o fata, cum a mers asa, ca e libera, a intrat direct în apa aia. Na, si pe urma, mai de multe ori ne oprea si tot numara, ca daca suntem, ca daca mergem, parca mergem înapoi, nu? Si pe urma am intrat în Sighet. În Sighet ne-a dus la o cetate, la un castel ceva. Acolo era si prizoneri de nemti, era mai multi si acolo se tocmea actele. Mai am si astazi foaia de drum. Acolo am mâncat nu stiu ce, sala… si ca suntem, suntem, cum se spune… avem avantaje când venim acasa c-am muncit, am construit, a, da, politica, care pe noi nu ne interesa. Si odata tipa cineva, daca este din comuna respectiva cineva din transport, fiindca atuncea deja venea mai multe transporte. Si eu eram cu pretina, sora-mea a plecat în ’47 c-a avut un accident c-un deget si-a plecat în Germania, Frankfurt Oder, acolo a ramas si zicem „da” si a venit cineva, era el, la Jandarmerie era atuncea, nu? Nu era politie, Jandarmerie. Când ne-a vazut, zice „A, domnisoarelor” – dar a-nghitit asa, în sec – . Am mers si ne-a scos de acolo si ne-a dus putin în oras, la Sighet, ne-a dus într-o cofetarie, ceva, ce trebuia sa spunem si noi era asa, aicea era altfel moda. Noi eram scurt, din ce-am facut noi. Toate lucrurile, în ’47 a fost mare lucruri din Austria, am cumparat pânza si ne-am facut chiloti si un maiou si-am cusut frumos, am lucrat cu mâna si pentru rusi ca sa mai câstigam ceva când eram liberi în lagar. Si pe urma noi am stat linistiti si în ziua ailalta ne-a pus în masinile spre Baia Mare si noi sa mergem la statie, aproape de Fagaras o statie. Când ajungem la statie unde trebuia sa coborâm, era un car cu caii, vine matusa-mea, cumnata la mama, a lasat trei copii acasa. A ridicat – unchiu-meu a fost prisoner de rasboi – si ea vine la mine si spune mie „stii c-a venit varu-tau dupa noi?”, zic „da’ unde este?”. El era copil când am plecat, n-am cunoscut. Si pe urma este o masina si pe masina, un camion, era un drapel si spunea toti care am venit urcam în masina. Si noi am întrebat cum, zice matusa-mea „dar noi nu putem daca a venit varu’ dupa noi”, ca mergem cu masina. Si de-acolo, din gara aia a fost înca zece kilometri pâna în comuna respectiva si acolo e un turn de biserica sasesc, foarte frumos, apare si dispare si varu’ întreaba, eu întreb de parintii mei, de bunici, dar am lasat o sora cu paispe ani acasa, n-am întrebat de ea, dar am gasit la un baiat o poza de la ea, dupa confirmare, si aia am avut.
Restul pozele noi n-am… altii a mai avut poze de acasa, da’ nici nu am gândit, findca ofiterii, doi ofiteri români când ne-a ridicat de acasa, am avut ceas la mâna, inel frumos, cruciuletu’ de aur cu sora-mea, cu crucea, lantisoru, zice sa nu-l luam cu noi si asa ne ia rusii. Si tata a zis „nu, lasati, poate cumpara odata, poate are nevoie si scapa de un necaz. Daca se pierde ceasu’, n-are decât”. Dar totusi mi-a luat mâna si a dat, dar cruciuletu’ n-am lasat de la gât si cu sora. Na, si pe urma când am fost acolo, noi am fost cu varu-meu, cu matusa în caruta si ne scoate mâncare, dar noi n-am putut sa mâncam, nici eu, nici matusa. Când ajungem… si cum a fost? Camionul a fost trimis de la o sectie de armata, si la turnu’ ala ‘nalt, când a vazut steagu si masina de departe, de prima data când a observat, a-nceput sa trage toate clopote nemtesc si s-a adunat tot satu’n centru, sasi, români, tigani, ce a fost, tot s-a adunat. Da’ parintii asteapta, da’ eu nu sunt acolo, matusa nu-i acolo, dar ei s-a adunat la bunicii si acolo a gatit o mâncare buna cu vecinii, cu tot, sa ne ia, a prins… a fost toti vecinii acolo. Ne-a luat unu’, altu’ în brate, da’ n-am stiut cine este. Odata cuprinde-mi o domnisoara mica, plângea, ma zice pe nume si io zic „dar tu cine esti?”. Era sora-mea. Am mers sus. Era mâncare, masa asezata cum era la noi obicei. Dar n-a putut sa manânca nimeni, trebuia sa povestim. Pe urma am mers acasa cu parintii si matusa-mea, când a coborât la bunicii tipa „baiatu’ meu, tipa mama, ca eu nu cunosc vocea ta”. O fetita a fost cinci ani, trei ani si el a fost un an când a parasit. Si toate trei copiii astea a tipat în gura mare în fata portii „mama, mama”. Toata lumea a plâns fiindca ei vorbea mereu despre parintii ei, nu? Si în noaptea aia… si ofiteru’ ala care-a fost de la Cin… de la Jandarm… ala a anuntat Cincu ca vine un transport, ca sunt cincanii, si ei de la Primarie imediat a-ntrebat daca sunt si din comuna, da’ el zice ca nu stie, da’ stia cine eram. Si-n noaptea aia parintii n-a putut sa doarma, io cu sora mica-n camera noastra si pe urma ea auzit asa un zgomot si eu am a zis „davai caceai” [limba rusa], eu eram în mina, dadeam sa porneste… sa scoatem carbuni din mina si plapuma pe jos, perna pe jos fiindca nu am fost învatat sa dorm asa. Si spre dimineata am auzit da’ n-am deschis ochii, am auzit parintii mei vorbesc si tata zice „asta este fata noastra? Nu mai seamana deloc. N-ai vazut ce privire, cum arata?”Dormeam. zice „hai, lasa sa doarme”, da’ eu am auzit.
Na, pe urma a venit cineva ca eu am vrut sa merg mai departe la scoala si… da’ nu puteam. Parintii a fost expropriat ca n-a putut nimic, nimic, ce sa faca? Atuncea am stat acasa în iarna aia, m-am revenit, si tata zice „avem de mâncare numai sa nu manânci” – atuncea, doi ani înainte a fost o colega de scoala, a venit acasa, a mâncat si a plesnit stomacu’. A murit din cauza mâncare. – zice tata „manânci fetito, dar asa, încet, astazi noi avem… putin de mâncare, nu-ti duci grija”. Si-n toamna aia ce era sa facem, zice tata, zic „nu pot” si a fost un profesor, director la scoala si a zis „de ce nu vrei sa mergi mai departe?”, zic „cu ce sa ma-ntretine? În orice caz trebui un mic ajutor din partea parintilor”. Atuncea mergi în padure si am sadit samânta de ghinda. Mama zice „n-ai muncit destul?”. Acuma zice „noi suntem învatat de muncit de mic copil si voi nu aveti nimic?”. Si-am mers cu totii, care am venit acasa, am mers si-am pus ghinda, dar am fost platit. Asta a fost viata cel mai important. Na, pe urma am stat acasa, pe urma am venit în Brasov, mi-am cautat lucru si-am avut service foarte placute, am lucrat si-n comert, am lucrat… cu sapte ani de-casa, n-a vrut sa crede nimeni ca am numai sapte ani, am avut niste functii destul de mare, scrie si-n carte de munca, n-a vrut sa creada. Pe urma m-am maritat. Sotu’ meu era bucovinean. Numele meu era Maria Dietrich si nici pâna-n ziua de astazi, eu am citit, mie-mi place si mi-a placut si sotu-miu, amândou, ne-a placut foarte mult istoria. Si… aicea am vrut sa zic de altceva… da si pe urma am lucrat aicea, m-am maritat, am avut o casnicie foarte frumoasa 40 de ani, pâna acuma patru ani. A facut stop cardiac, a murit lânga mine în masina.

A, cum l-am cunoscut pe sotu’? Na, acuma sa fiu sincer, aaa, noi baieti, sasii, nemtii, nu mai era fiindca era în razboi anii nostrii si era…am cunoscut printr-o… o familie. A fost, ea a fost deja o sasoaica, a avut un barbat român, si el era pretin cu barbatul ei si am fost… acolo am facut cunostinta. Si el era bucuvinean, stia putin si germana si s-a încadrat foarte bine. Sora-mea din ’47 în Germania, s-a maritat cu un neamt de acolo, are copii, nepoti, si, pe urma în ’74 a plecat si sora ailalta si numai eu singura am ramas. Sotu-meu are o singura nepoata si aia în partile Bucovinei si eu sunt singura aicea, singur singur.

Nu, nu, ca era atunci asa, eu am avut de gând sa plec atunci, sa fac tot posibil sa plec, poate vine timpu si eu am fost prima data în Germania deja în timpul… în ’56. Cine era, Gheorghiu Dej?

Am plecat în Germania, la sora-mea în vizita si ei a vrut neaparat sa ma retina acolo si sora aia mica si parintii mei era doar aicea. Si atuncea ei a umblat peste tot si acolo am fost tot mereu controlat fiindca era în august revolutie în Ungaria. Si asa n-am putut si am stat juma’ de an în Germania. Am trait la sora-mea juma’ de an si pe urma, în ’57 aprilie am venit înapoi si atuncea am cunoscut pe sotu-miu si în ’57 si m-am maritat. Era în familie, adica stiti foarte bine, nu? Daca este în familie si cineva, parintii mei a fost foarte întelegători, adica daca la parintii mei era cineva la noi care nu stia limba germana, parintii mei vorbea româneste. Asta era la noi. Si sotu’ meu vorbea si germana, am fost pe urma si de cateva ori în Germania, pot sa va povestesc foarte mult din Germania, toti preteni care aveam acolo, toti sunt acolo si acuma vine nepot cu doua fete sa mergem cu ei la mare.

Adica sa stiti ca, când am venit noi din Rusia, am venit cu niste acte, da, dar nimeni a povestit ceva, ne era frica, era alt sistem, era comunismu’, si nimeni… si ne-a fost frica de sepci albastre, ca s-a întâmplat multe, am auzit multe ce s-a-ntâmplat si n-am fost niciodata. De-abia dupa revolutie s-a deschis. Nici noi între noi când ne întâlneam nu povesteam, adica n-am pomenit niciodata. Noi am fost oaie neagra, dar acuma am o pensie dupa Rusia, asta norocu’ meu.

Depinde, depinde în ce comuna statea. Era o harmonie la noi foarte placuta. [nu se înteleg unul sau doua cuvinte]… cârciuma si pravalie si vecini, nu era nici o ura. Adica s-a luat unu’ de la altu’ obicei, nu? Adica sa culegi în viata tot ce-i frumos si ce-i urât sa nu vezi, asta este. Si va spui, când am fost io, am lucrat si am mers cu troleu’ la servici si… altfel nu poate sa… era doua femei dupa mine si discuta: „a, fetita mea a terminat un liceu, este secretara nu stiu unde si are asa un servici frumos, poate ceteste si romane”. Când am auzit eu chestia asta mi s-a ridicat stomacu’. Da’ nu sunt si de multe ori parintii de vina? Parintii sunt pentru copii sapte ani de-acasa si maru’ nu cade departe de pom. Si eu când am fost în Germania si sora-mea, soacra lu’ sora-mea era nemtoiaca, era asa draguta, zice totdeuna „trebuie sa cunosc pe parintii vostri, fiindca ce crestere v-a dat parintii vostri…”, si-am avut si acolo si sotu-miu, amândoi am avut mare onoare, si pe urma ei nu sunt… stiti, este o diferenta, nu trebui sa condamni, ei a fost numa’ ei între ei, nemti, nu? Dar aicea a fost mai multe nationalitati si altfel… si omu’ simte altfel, nu? Complet, o diferenta foarte mare. Si când era ceva la televizor sau asa, dadea tele… telefon la sora-mea când eram acolo „vezi ca este ceva din România”. Da’ de ce arata numa’ ce-i urât în România? A aratat o… am vazut odata, acolo eram în… un film cu Mihai Viteazu’, dar pe urma a aratat o mormântare din Dobrogea, cu opinci, cu, cum se spune… când e un mort ca plânge si…

Boceste, a bocit, groaznic era filmu’ ala. Zic la Vasile „dar de ce arata asa ceva?”. Ce o sa-i asteapta din [nu se înteleg unul sau doua cuvinte] viata mea a trecut si cu frumusete, dar am cules numa’ ce-i frumos în viata si niciodata n-am avut ura pe cineva sau… Am avut atâta musafiri si-acuma vine si pe urma peste o luna iara niste cunostinte, zice „unde mergem?” „la familie Cocârla, acolo ne asteapta cu bratele deschise, ne simtim ca acasa”. Dar am, a fost cum am avut si atuncea, eu nu stiu de ce, am avut, am fost tare urmarit de Securitate de-aicea. Cine primeam.

Am fost urmarit si am fost, am dat si interviu de la un securist si nu stiu ce. Si stiti ce am gândit dupa revolutie prima data? Domnule, sa da Dumnezeu sa ma-ntâlnesc cu omu’ ala. Acuma pot sa spui ceva, ce-i pe sufletu’ meu, adevarul? Si-ntâlnesc cu el la piata si-mi spune pe nume „sarut mâna. Ce faceti?”. Stiti ca eu nu am avut grai sa vorbesc cînd am vazut asa? Zic „acuma ai fost ce-ai… pâna acuma ai fost ce-ai fost…” si poate a facut si abuz în functie, asta este. I-am spus odata la un om mai mare, zice de ce nu sunt în partid? Zic… si i-am spus ca eu am facultate din U.R.S.S., dar n-a-nteles ce-am vrut sa spui, n-am spus ca sunt deportata. Zice „eu sunt poate mai comunista ca dumneavoastra fiindca eu am trecut acolo si am vazut”. A fost prea prost ca sa-ntelege ce am vrut sa spui. Dati seama?

Foarte frumos. A fost viata, cum sa va spui, era mai greu viata, nu? Bani putini, nu stiu ce, dar noi eram liberi totusi, nu? Mergeam la Poiana, aveam întâlniri cu familie, faceam carnaval, adica pacat ca nu mai eram asa tânara. Noi am pierdut tinerete în Rusia, asta a fost. Si câteodata, când esti singur, din nimica poti sa faci ceva, nu? Este? Si eu zic todeauna, de ce nu creste în ziua de astazi parinti? Tata zice todeauna „draga, sa faceti treaba, sa nu vii dupa voi sa fac înca o data. Sa fie facut. Si seara întrebati: Sunteti multumit ce ati rezolvat astazi?”. Si când vad si acuma, de multe ori îmi zic, daca-aveam eu puterea, as punea câteva la punct, va spui cinstit. Adica cum, noi avem pretentii sa merge bine, sa avem tot si nu punem umer? Ca vine din cer? Stim numa’ discoteca si chestia asta? Prima data si eu nu sunt contra, tinerete distreaza, ma bucur, sa fii vesel, sa ai tot ce-ti trebuie, dar sa pune si ei putin umer pentru viitor. Unde o s-ajungem? Este?

A, atuncea nationalizarea, asta a fost sistem rusesc. Acolo era numai kolhozele si gata. Si n-ai avut voie. Putea sa spui?

Nu, nu putea sa te exprim. Si fereasca Dumnezeu ca era si poate poate multi care a fost închis, care nici nu era vinovat. Ai avut un dusman si ti-a vrut sa-ti face rau. Nu? Dar n-ati servit deloc [arata spre cafelele si prajiturile de pe masa].

Am fost urmarit, am fost urmarit în continuu si am avut mereu si servici care trebuia sa fie urmarit, si sora mea, va spui cinstit, sora mea… Înregistreaza?

Da

Eu din ’52 am venit aicea.

Adica, Brasov nu s-a schimbat asa mult, decât s-a facut blocuri, atât. Si uzinele s-a ridicat, oamenii a avut de lucru. Asta a fost, oamenii a avut de lucru si acuma sunt prea multe someri si te doare suflet când n-ai un servici stabil. Nu? Nu stii cu ce sa cumperi pâine pentru mâine si totusi si lume si acuma se retine, nu stiu, e voie sau nu…sunt prea batrân, pe mine nu ma intereseaza nimic. Dar eu am impresie, oamenii si acuma se retine înca.

Da, atuncea trebuia sa facem aicea la defilare.

Da, da, da’ dupa aia mergeam în Poiana. Faceam gratar, mititei, dar totusi era…

Si concediu mergeam la parinti. Si parintii lu’ sotu-meu, ei a fost, acolo a fost chiar front în Bucovina unde stat ei. Si a plecat câteva luni de-acolo si n-a mai gasit nimica si ei era batrâni si eu cu sotu nu am avut copii si i-am întretinut si pe ei…Am stiut ce înseamna…

Nu, din pacate.

Adica, îmi pare numai rau ca am pierdut tinerete, cea mai frumoasa, idile, nu? Cu douazeci de ani, la baluri, eram din comuna mare, rochie lunga, elegant.

Pentru mine a fost parintii exemplu, era oameni de rând, exemplu. Niciodata ceva rau. A fost prezenta pentru viitorul nostru, ne-a crescut asa, sa fim demni si buni si sa mergem totdeauna cu capu sus. Asta principal.

Stiti, eu zic asa, asta este trecut. De ce sa schimb acum atâta? Oamenii care sta în zona aia, sa faci toate actele, sa schimbi. Am urmarit situatia asta în… pentru… istoria, profesorul ala de la Cluj. Si acolo este multe [nu se întelege un cuvânt]. Trecutu’… dar tara noastra e o tara bogata, avem de toate, o tara foarte bogata, nu? Si din trecut scrie foarte putin, nu? Istoria trebui sa se stie. Eminescu… vedeti. Si înainte, vedeti, am avut acasa un vecin batrân si iarna venea la bunicu-meu si el a facut razboi în 1848 si eu am stat si am deschis gura sa aud si sa-nregistrez. Si acuma tata a fost în Montenegru, în Cehia, acolo, dupa mine a fost taica-miu, a fost ranit, nu? Si pe urma a ajuns prizonier în Italia, parintii lui n-a stiut un an de zile de el nimic. S-a terminat razboi, dar italienii tot a luat prisoner.

Mi-a placut mânastirile, asta, zi repede, Marasesti, trecutu, asta, oamenii. Si cred mult copiii nici nu stie nimic, fiindca parinti în casa nu vorbeste, dar tineret nici nu vrea.

Si avem asa o tara bogata. Ce a fost România? Bogat si frumoasa tara si nu era asa dezordine ca acuma [nu se întelege un cuvânt] prin alta parte, dar nu mai poti sa faci nimica. A scapat frâu’, nu mai merge, nu? Sa faci ceva? Nu.

Foarte trista, vedeti, iara se varsa sânge. Aia am gâdit. Acuma iara saracii,tineret, nici nu sunt informat pentru ce merge, nu? Ce ne-a adus schimbarea? Someri? Viata mea a trecut, dar dumneavoastra care aveti un viitor, familie, copii.