Deportata in Rusia

Pentru început, am vrea sa ne povestiti putin despre copilaria dumneavoastra, unde v-ati nascut, cum ati copilarit, putin despre parintii dumneavoastra.

Da, eu sunt nascuta lânga Medias, la Bratei. La vârsta de 5 ani… adica si ziua?

Nu neaparat

Adica 3 octombrie, 1924. La… când am împlinit 5 ani, deja am pierdut tata. Tata a dus parca tot norocu’ din fericirea copiiilor nostru. Mama s-a recasatorit la trei ani si am avut un tata vitreg care ne-a tratat cam dur. A fost copilarie neplacuta si nu-i frumoasa. La 19 ani m-am casatorit cu… si spui si numele?

Da

Da, Michael Lang, da’ dupa trei luni de casatorie ne-a despartit razboiul pentru totdeauna. El a plecat la front, si pe mine a dus în… la 20 de ani în Rusia, în ianuarie 1945, unde am muncit asa cum cred ca ati aflat de la altii, da’ noroc c-a fost, mare noroc ca n-a fost în mina. Am fost la constructie, si asta a fost mare noroc. Am dus greu’ din cauza alimentatii, care nu avea, nu stiu ca sa spun, adevarul, ca si adevarul, n-avea… erau si ei poate saraci, si din cauza asta am dus-o foarte greu, ca devenisem schelete, înteles? Piele si os. Findca seara, când ne dadea pâinea aia, 200 de gram, aaa, stateam pe priciu’ ala si spuneam „te manânc, nu te manânc, te manânc, nu te manânc”. Daca puneam numa o fermitura în gura, înghiteam de foame ce-mi era, ati înteles? Si ziua celalta lucram iara fara pâine, si sigur ca n-a fost placut. Da-n orice caz, rusii nu s-a purtat rau cu noi. Aia fac mult pacat. S-a purtat frumos destul cu noi. N-am avut probleme în privinta asta. Numai, cum sa spui eu, când crizele astea, ne-a dus în hal, nehal, si-apoi a fost iara când n-aveam încaltaminte, nu puteam sa lucram în fabrica, stiti, era fabrica de zinc, care a fost darâmat, stiti, asta-i, si acolo era fier, nu puteam sa merg în picioarele goale. Apai ne ducea la kolhoz. Aaa, era în ’46, în noiembrie, si, daca n-aveam, asta-i, ce pui la picioare, am mers pe jos de dimineata pâna seara în picioare goale. Si acolo, adevarat este, avea nevoie de muncitori, cartofi era în pamânt, porumb era afara, si dupa asta-i trei zile, a-nceput sa ninga, si ne-a dus niste papuci cu talpa de lemne. Si era putin asa ovale, si cum am mers putin asa, am cazut asa de tare, m-am lovit aicea la asta [ne arata soldul]
Si le-am luat si usst [interjectie], le-am aruncat. Nici nu le-am gasit [râde]. La urma, ne-a adus alte, era niste opinci asa, cum se face din cosuri, stiti? Si cu aia mergeam la munca. Cât am putut, am muncit si noua ne-a placut sa muncim, si muncim si astazi. Asta este adevarul, nu poa’ sa ne ia asta nimeni. Si apoi, când a vazut ca nu mai se poate, asta-i, ne-a dus înapoi în lagar, unde am muncit mai departe în fabrica. Ne-a dat la urma, mi-am cumparat, am avut cinspe marci, si cu asta am cumparat o pereche de încaltaminte, nu trebuia sa ne cumparam, de unde aveam, si cu asta la urma, am mers mai departe la fabrica. Timpu’ a trecut asta cinci ani, va spun, io sunt mai optimista când ceilalti începea sa plânga, nu stiu ce si nu stiu ce. Toate trecatoare. Si asta-i trecator. Si am uitat ceva de la bun început. Când ne-a pus în vagon…

Da, da, vezi, asta am gresit foarte tare

Când ne-a pus în vagon la Medias, era si preotu’ nostru. Si… aaa, noi poate nu vedeam asa departe ca eram mai tânar, dar preotu’ a spus „când porneste trenul, trecem pe lânga biserica noastra, sunt numa’ 5 minute pâna la noi, si cântam cântecu’ asta [titlul în lmba germana], adica „O cetatuie tare este bunul nostru Dumnezeu”, ne va scapa si de necazu’ asta care s-a dat peste noi. Cu acest cântec am pornit în lume, si acest putere care mi-a dat atuncea acest cântec am învins acesti 5 ani. Una sa stiti, ca noi care-am fost în vagonu’ ala, nu a ramas nimeni în Rusia, dati seama? A ramas de la noi în Rusia, da’ a plecat în alte… cu alte transporturi. Noi în vagon care-am fost majoritate, noi ne-am întors cu toti, si barbati si femei. Si asta spui todeauna, dati seama? Asupra noastra exista o putere si dac-ai toata încredere-n el, orisiunde esti, nu te paraseste. Si… todeauna, tot spui eu si astazi, nu numa’ acolo, si acuma, asta-mi iese, când sunt cu multe greutati, stiu. Asupra mea exista o putere care m-ajuta sa-nving orisice. Asa, adica nu vreau acuma amestec unu’n altu’.

Da-n orice caz, eu îti spun asa, drept. Aaa…acesti cinci ani a trecut oarecum, la urma a fost si mai bine, stiti? Aaa… ne-a dat si putini bani, si stiu ca mi-am cumparat o pâine, asta-i, era cam aproape doua kile. Aia a fost la ora sase dupa masa, dupa ce am stat si noi la rând, acolo, si pâna la opt, eu am înghitit acest pâine. Astazi ma gândesc unde-a intrat acest pâine, ca eu nu sunt mâncacioasa, eu manânc putin, dar… asta, atunci am înghitit acest pâine. Dar asta a fost odata si mai departe nimic [râde]. Aaa… orice caz a trecut, asta-i. Ne-am muncit si la kolhoz, când avea nevoie, orisiunde ne ducea, munceam si rusii ne iubea, a-nteles? îmi spunea ” Raiucika [în limba rusa, râzând]”. în orice caz, eu nu pot sa ma plâng, aaa, c-am fost rau tratat, nici de ofiter, am avut ofiter bun si asta contat foarte mult. A fost alte lagar unde, va spun drept, a fost jale, dar am nimerit ofiter bun care-a avut un bun simt, printre acesti oameni. Normal am fost nevinovati, am fost vinovati ca ne-a dus acolo? Asa, si ne-a… s-a tratat cu noi destul de bine, fata de alte ce s-a petrecut, va spun, foarte dureros. Bine c-a… a murit si la noi, mai ales svabii. Era si svabi la noi, a murit si svabi. Ei sunt mai… ce sa spui eu, au o rana mai… cantitate mai mare de rana, si încalte probabil n-a putut sa supoarte aceasta viata si a murit, dar, din partea noastra a murit mai putini de-aicea din Ardeal. Asa, asta-i, a trecut anii, ce-a fost foarte greu atuncea a… în, când a fost seceta în ’46. Am fost la un kolhoz la… kolhoz, aproape de Constaninovca, acolo unde-am fost, si era asa o caldura mare si rusii au un grâu, stii ce? Asa de ‘nalt [ne arata], spicuri asa de lungi [ne arata], si nu cade ca aicea, sta ca un zid.

Da, da, si a facut soferu’ care a venit dupa grâu nu stiu ce, sau, în orice caz, a lucrat ceva la motor acolo, a cazut probabil putin benzina, a luat foc. Si acolo mereu, asta-i, bate putin vântu’. Si, aaa, a fost niste snopi asa de mari, nu departe, a luat în snop, suuu [suiera]. Noi, asta e, aruncam cu pamânt si cu ce aveam, padure care este acolo, dar puterile noastre a fost prea put… mica. Tot ajutor de sus a fost, cum am spus…

A luat… asta, vântu’spre stânga, unde-a fost capat mai aproape. Dac-ar fi luat în dreapta, asta-i… se ducea tot grâu, si auzea numa’ pic, pic, pic, pic, cum asta, si totusi a ars 10 hectare.

De mult, de mult, da. Era jale. Am citit ‘nainte de asa ceva pâna am plecat în Rusia, dar ca sa vad, n-am vazut, dar am avut ocazia sa-l vad cum poate sa arda lanul de grâu. în orice caz, a fost o paguba foarte mare acolo. Dar asta a fost neatentie unui om. Ei trebuia sa stie acolo ce se poate întâmpla. Da’ am fost si-n alte kolhozuri si majoritate timp, am lucrat la urma la o cariera, la cariera de piatra, unde… faceam asa, trebuia gaurit, stiti, cu niste fiere, s-apoi punea înauntru…

Carbit, da faca explozie, asa ca timpu’, când esti în fabrica sau undeva pe loc, trece cu mult mai repede. Era si cazuri unde, ma punea nacealnicu’, vedea ca sunt o fiinta care nu fuge si ma punea pe masina si mergeam nu stiu ce oras, ca aduceam anumite materiale, stiti? Si timpu’ trecea repede. Sa va mai spun mult?

Adica cum a reactionat rusii?

Adica rusii, ce sa spui eu, e un popor asa mai moale, ati înteles? Nu, nu un popor asa violente. Ei… cum am spus, nu avea mult sa spune, era si frica sa spuna multe, înteles? Erau tinuti asa mai…

Asa, asa ca ei o lua tot asa cum a fost si ei la urma, asta era pentru noi un nacealnic, nu stiu care-a fost motivu’, nu era, parca nu era asa multi oameni acolo, si din cauza asta a fost, ce sa spui io, un ajutor pentru ei ca ne-a dus acolo unde-a avut nevoie, eram prezenti, ati înteles? Si pentru ei, avea nevoie aceasta munca atuncea.

Da, eu… ca sa spui eu, dac-a suferit altii mult, eu va spun acuma adevarul, nu pot sa mint, eu nu pot sa va spui ca m-a batut daca nu m-a batut, adevarul este întodeauna primu’ lucru orisiunde trebui. Si… ce sa spui io, destul de trist este pentru un om tânar, fiindca anii nostri, tineretul l-a petrecut acolo. Când am venit ‘napoi, deja vedeam lumea altfel, vedeam tot altfel. Adica va spun ca niste cazuri asa, asta-i, daca v-am spus c-am lucrat în cariera, unde… cu barbati, e-adevarat aia, dar nu eram cu rusi, era singur nacealnicu’, restu era numa-ntre noi. Si unde la urma am încarcat petrele astea-n masina, petru constructii. Una a fost si acolo, cu norma aia a lor, stiti, care era greseala foarte mare, de multe ori nu avea material corespunzator si trebuia sa faca norma. Acest nacealnic fost rusi, si daca nu facea lucru de calitate, le pedepsea. Da’ el trebuia… nu întreba pe el cum face acest metru patrat, trebuia s-o faca. Si-odata s-antâmplat, un nacealnic s-a spânzurat fiindca constructia [nu] a fost facut corespunzator din cauza ca nu a avut material con… asta-i corespunzator. Todeauna porneste undeva. Si mi-a parut foarte rau, dar eu de multe ori gândeam, acesti oameni gresesc, care cauta sa faca un lucru si sa raspunda altu’. Todeauna trebui sa faci un lucru, trebuie sa stii cum sa procedezi ca sa fie munca corespunzator, adica constructia corespunzator. Asta a fost tot un caz care mi-a parut foarte rau. Da’ s-a petrecut, s-a petrecut. La urma sunt momente unde… mai fost un caz la noi foarte trist, chiar în toamna la… când ne-am întors. Aaa… am auzit când am venit de la servici ca, în fabrica era un baiat asa de ‘nalt, frumos, blond, si nacealnicu’ a pus pe el sa urca pe un, cum sa spui, unde-i lumina electric.

Da, da, si nu a fost asigurat, si cum a fost baiatu’ acolo, s-a lasat si drept pe el, si a murit. S… ultima care-a murit, un caz foarte trist. Si [nu se întelege un cuvânt], nu stiu, o fi tras la raspundere sau nu, în orice caz, el nu mai s-a-ntors înapoi acasa. Vedeti, sunt unele lucruri din astea, care nu trebui sa se întâmpla daca omul judeca corect, nu? Dar asta este si ramâne la oameni astia care se… le ia toate asa, superficial, trece asa, nu se poate.

Nu, sa stiti, în lagaru’ nostru a murit, da’ nu asa de multi.

La Constantinovca, este în Dombas, lânga Donet, lânga Don. Este Donet si este Don. Noi am fost lânga Don.

Aaa… fie ca… trei scrisori dac-am primit, dadea asa carte postala unde scriam într-o parte, si ei atuncea cealalta a trimis înapoi, stiti? Legaturi cu acasa a fost prea, prea putin, n-a fost…

Inainte. El a plecat în ’43 si eu în ’45. Dar dupa trei luni de casatorie ne-am despartit pentru totdeauna.

Unde a luptat?

Stiti, atuncea a fost… sasii a fost trimis în Germania, si-a plecat si el atuncea. Da’ el a fost mai în etate si nu stiu, cre’ ca n-a fost pe front. La front nu a fost.

Poftiti?

Nu, el a ramas în viata, dar bolnav, si dupa ce m-am întors eu, aaa… din… nu mai putea sa se-ntoarca aicea, si atuncea eu am ramas vaduva, am dat divort si am fost automat divortata. Si apoi m-am recasatorit cu un alt barbat, cu ca… cu primul n-am avut copii, cu al doilea am avut copii, doi baieti, si viata noastra n-a fost chiar asa de stralucita, dar a trecut cumva, stiti, v-am spus ca sunt o femeie învingatoare, cu ajutor si putere de sus, asta m-a… tot timpu’ a fost alaturi de mine, si acum doi ani… sunt doi ani de când a murit sotu’. A fost si Brasovu’ pentru mine, am plecat, dupa ce m-am întors din Rusia, trebuia sa… orisice servici sa luam, stiti, s-apai am lucrat la întretinere la linia ferata, unde a venit un… nu stiu, m-a cunoscut, în orice caz m-a spus „pacat ca lucrezi pe linia ferata” si a spus sa merg la scoala… la C.F.R., s-ajung bine. Si-am mers la Sighisoara, am facut acolo un curs, totusi nu stiam bine limba româna, am… stateam cu capu’ pe carte si am facut scoala aia si am fost repartizata la Brasov. Si de-atuncea am ramas aicea, din… în ’50.

Din Rusia?

Adica tot timpu’ ce-am fost acolo, ne spuneau rusii „scoro do moi, scoro do moi”, acest cuvânt ne dadea curaj, noi credeam, a-nteles? Si când adevarat a fost sa venim încoace, nu mai am crezut, a-nteles? Am pierdut acuma totusi încredere ca ne-ntoarcem adevarat. Si sa stiti ca a fost alimentat bine, si când am iesit, a fost venit din alt lagar unde era acesti copii, ca sa spui asa, asa de slabi si slab îmbracati, si când am iesit afara din lagar, adica din cladirea aia, aaa, ofiteru’ a pus mâna pe umeru’ meu si spunea:
„[în limba rusa]”. Adica se mândrea pe noi, ca am fost îngrijiti mai bine ca în alte lagar. Si apoi am fost dus… asta nu a fost la… orasu’ asta era mai un oras secundar, si-am fost dus într-o grup unde ne-a pus în vagoane, cu priciuri, cu toate aranjate, nu ca pân-aicea, ca pân-acolo. Si mâncare ne-a dat tot drumu’ asta, asa ca ne-a multumit foarte mult rusii.

Ca sa da… nu. Bani nu ne-a dat. Ne-a dat numa’ asa cât mai câstigam noi pe luna, ati înteles? La câteva ruble acolo, si vedeti, si-apai stiti, cine putea sa faca putina economie, sigur c-a avut. Unii mai cumpara si câte ceva, acolo, da’ drumu’ a fost foarte frumos înapoi. La Baia Mare, nu, la Sighet acolo unde am fost la urma, fiecare… întreba unde vrem sa mergem. Puteam sa mergem atuncea în America, orisiunde. Numa’ trebuia sa avem o adresa. Da’ daca n-am avut adresa, trebuia sa ne-ntoarcem de unde am plecat. Si pe urma ne-a dus la Baia Mare, si acolo ne-a dat lapte cald, cât … asta, si era niste baieti, soldati români, pe vagoane, si avea mere, si aia ne-a aruncat mere [râde], baietii aia. Si la urma ne-a…pus pe tren. Si unde am fost asteptati, la Medias, n-am sa uit niciodata ce de lume era, a-nteles? Eh, gara era atât de plina, si noi uitam, dar nu voiam sar, ca vine sora mea, care a fost mai mica ca mine, si m-a cunoscut. Si dati seama cum… revederea aia cum a fost, cum a curs lacrimile, stiti? Si-nca nici ei n-a stiut ca noi ne mai întoarcem vreodata. Si-apai am fost dus acasa, unde mama ne-a asteptat si s-a bucurat, si spunea acolo la asistati ca este ca un înger, asa. Pâna atunci aveam coada, dar atuncea ne-am taiat toate coadele când am ramas fara par, fiindca, când omul trece prin foamete, cade si parul, nu numa’ carnea, dati seama? Nici… nici urma, nici un fel de carne, numa’ pele si os. Nici nu stiu cum am rezistat. Dar eu nu am, [nu se întelege un cuvânt], pe rusi niciodata. Vedeam si ei duc o viata grea.

Nu, nu, nu,nu, nu m-am casatorit. V-am spus, dupa ce m-am întors, am lucrat la linia ferata, la întretinere, si de-acolo am fost rep… la scoala la Sighisoara, unde am fost repartizata la Brasov. Acolo, stiti ce-a fost în regimu’ trecut? Femeile, daca vreti s-aveti drepturi ca femei, trebuie sa munciti si ca barbatii. Si am fost si frânar. Si-odata, la… am fost la întorsura Buzaului, unde mai ales trenurile astea locale, era mai… mai greu. Si era doi frânar, dar eu trebuia sa merg cu asta. Adevarat ca ma tineam de servici, nu faceam lipsuri, si câstigam mai bine. Si pentru asta, „daca câstigi mai bine ca noi, acuma munceste ca noi”, si… era era scara pe vagon, care asta-i, era sucit o scara de tabla, si-am alunecat, si-atuncea era sa ma taie trenu’. Dar mecanicu’ a fost at… asta-i, atent si imediat a oprit locomotiva, ca nu era cu viteza mare la… când se face manevra, mergi cu viteza mai mica. Si la urma s-a speriat si ei, si când a mers în statie, ca statie e la întorsura e foarte lunga, apai a facut morala astia doi, care stau ca barbati si trimit o femeie. Asta la urma a vazut ca femeile nu corespund, ca am lucrat la tranzit, si acolo faceam un lucru mai frumos ca scriitoare de vagoane, si pe urma la index, asa ca am… am progresat. Mi-a spus [râde]… Mai întrebati, da’ acuma nici nu-mi vine, ca nu sunt pregatita sa… sunt si obosita, si nu-mi vine asa…

Poftiti?

A, adica si el a fost ceferist.

Da, si el a fost ceferist si… aicea a fost doi oameni, asa cum este est si vest, stiti? El vedea viata, adevarat a fost si el la razboi, si el prisoner, da, a fost si el în Rusia. Si el a lucrat în mina. Si sa stiti, care-au lucrat în mina, a dus foarte greu acolo, si-a murit foarte multi. Si eu, eu iertam, ati înteles? îmi spunea „tu n-ai facut razboi, asa ca eu sunt dator sa înving viata lânga tine”. Lui îi placea viata, sa petreaca viata lui, stiti? în schimb, eu eram pentru familia, pentru copii, pentru casa, si era diferenta foarte mare. Din cauza asta era neîntelegere, stiti?

Poftiti?

Cum l-am cunoscut? Pai v-am spus, dac-a fost frânar, si el a fost frânar

Nu.

Pai, dupa ce ne-am casatorit, am avut copii. Da, a fost tot normal, multumesc. Eu nu stiu ce-a mai fost, dar eu spun drept, eu am cunoscut numai munca. Ce priveste lucruri din astea, nu stiu nimica. Am stiut singur sa muncesc, dati seama, cât ori le povestesc cum am început viata, adica, în… ceferistii avea baraci pentru muncitorii care lucra la C.F.R., si baietii era-ntr-o parte, fetele-ntr-o parte. Pe când ne-am cunoscut, trebuia sa ne luam un… o locuinta, ati înteles? Am… si subsol, o locuinta asa, un patrat mai mic cu… foarte mic. Si-acolo am mers cu valiza care am fost 5 ani în Rusia. Am avut asa, mâner acolo, eu într-o parte, el într-o parte. Asta a fost începutu’. La urma a dus ceva cu un magarus. Aia a fost prim… al doilea ce am instalat în acest loc mic. Si la urma ne-am mutat de acolo, si apoi am plecat cu un cal, da’ si caruta era aproape gol, nu era multe, asta-i. Si-apai acolo ne-am luat si noi un rând de mobil, si-am început sa progresam cu casnicia, a-nteles? A fost, am spus, uitati, asa am început eu viata mea, cu valiza cu care-a fost 5 ani în Rusia, aia a fost tot ce-am avut. Si cu aia am început mai departe. Da, era foarte trist, dar eu spun, la etatea asta, uitati paru’ asta carunt, ma mândresc. Niciodata n-am cautat sa profit de munca altuia munca mea propriu, mâinile, si [nu se întelege un cuvânt]. Odata, Simon m-antrebat „da’ tu ce-ai dus din Bratei?”. Si io am spus „ce ce-am dus, un cap bun si doua mâini harnice”. Mai mult n-am avut fiindca stiti cum a fost… s-a petrecut toate. De unde sa mai îmi da mama ceva? Asta a fost viata. Si la urma nu mai m-a-ntrebat niciodata.[nu se întelege o propozitie pentru ca doamna râde în timp ce vorbeste]. Si asa am progresat, adevarat este, ne-am cumparat acest apartament, sunt, asta-i, si actele mele sunt gata pentru Germania, da’ nu plec, nu plec finca am un frate la Ploiesti, care nu pot sa-l las aicea. Si el… a trebuit sa îngrijesc pe el când a fost 4 ani, daca nu-l îngrijeam bine, eram pedepsit, si asa ca mi-a ramas în sânge sau în carnea asta ca trebuie sa-l îngrijesc cât traiesc, fiind cu trei ani mai mic ca mine. în orice caz, viata mea nu e, ca sa spun, cu multe flori, dar am învins-o.

Este? [râzând]

Da, sa stiti ca n-a fost usor. Va spun si asta. A trebuit sa las urma servici la C.F.R.pentru copii, ca sa-ngrijesc, cresc copii. 7 ani am sta acasa, unde am dus o viata greu destul. Un singur salariu era prea mic. Am avut o sora care, am avut totusi noroc mult, care m-a ajutat, la Medias, de unde si sunt. Si… când s-a facut mare, asta-i, a fost de mic a…spunea oameni ca asta sunt baieti cu cap bun, o sa fie scolar bun, adica elev bun. Asa a si fost. De multe ori, din cauza asta, ce-a fost aicea cu sotu’, spunea copii „mama, la scoala-i mai bine ca aicea”. Acuma s-a facut mai mare, a terminat 8 clase, si sigur, la oras, trebuia sa pune o baza pe un… ceva ca sa-l întretinem aici si ei viata lor, propriu. Si spunea „mama, daca tu nu dai si tu ciubuc, noi nu intram niciodata”. Si-am spus „copii, ce-aveti în cap, nu poate sa va ia nimeni”. Asa si a fost. S-a convins pe propria lor putere, a putut sa faca ceva. A urmat cinci ani liceu industrial, unde-a vazut totusi ca nu sunt pentru fabrica. Adevarat este, suntem o familie pentru literatura, nicicum pentru fabrica. Fiecare om se naste pentru ceva. Si, de aia a pus, asta-i, daca vazut ca fabrica, facuse acolo practica si s-a lucrat, zgomotul ala mare, nu stiu, nu… nici eu nu suport, a-nteles?. Si-am înteles si pe ei. Si atuncea au plecat la… au facut armata, si de-acolo, baiatu’ mai mare, adica, este, a hotarât, a fost, asta e, tu trebuie sa mergi mai departe. Avut note bune la bacalaureat, atunci a plecat, adevarat, stiti unde a plecat? în Moldova, si acolo a lucrat ca suplinitor, asa se spune, nu? A predat limba germana. Si urma a-nvatat între timp, a dat, asta, între timp a terminat si baiatu’ celalalt, a plecat si el acolo si-a dat amândoi, asta-i, aaa, examen, si a reusit la Iasi, la facultate. Si… a urmat la urma, adica ce sa spui eu, îsi facea si servicii, aaa, si studiile, da-n urma a intrat la zi, a intrat, asta-i. Au luat si acolo, a fost bine vazuti, a vazut ca sunt baietii care se bazeaza pe munca lor propriu, si-a terminat cu bine, si, asta ne-am bucurat si noi, ati înteles? Dati seama ce bucurie pentru ei când reusea la examen, sarea în sus de bucurie [râzând], ati înteles? A reusit, fiindca n-a dus nici floare, nici nimic, nici cadouri, propria lor putere. Si asta a fost. Frumos, nu? Si asta, de-aia spui todeauna, copii trebui sa formati asa de maniera ca într-o zi frumos, nu mai ai tata si mama, propria ta putere te-ajuta, asa cum spune si americanii când pleaca cineva acolo, nu întreaba „cine esti?”, întreaba „ce stii?”. Pe asta se bazeaza omu’. Si asa si ei astazi lucreaza, nu sunt plecati în Germania din cauza socri, care n-a vrut sa pleaca si au si raspund…, asta, rasp…, cum sa spui, raspunderea fata de socrii, nu? Respectul, si asa ca n-au plecat nici unul. Sunt amândoi aicea si lucreaza mai departe în învatamânt.

Ce sa spui eu, aaa, când a fost mici, asa a fost regimu’ trecut, a fost si defecte, a fost si foarte bune. Când erau copiii bolnavi sau nu stiu ce, asta-i, era medicamente de gratis, stiti? Si cum, asta, da, am avut un medic bun, tot la C.F.R., era jidan, dar eu totdeauna am fost pretin cu jidanii si îmi spunea mie „sa nu dati mult medicamente la copii ca nu- bine”, si asa am si facut. Eu nu, nici astazi nu iau medicamente ca n-am voie, ca sufar cu alergie. Eu va spui drept, a fost greu si a fost… si într-o parte mai usor, ati înteles? A fost si totusi cazuri unde am avut ajutor, si eu va spun asa drept, nici un regim nu este pentru toti bine. Todeauna, unii merge bine, unii rau, aia a fost si va ramâne asa pe pamântu’ asta.

Eu va spun un lucru, un copil are nevoie de 7 ani de-acasa. Baiatu’ meu spune „mama, 7 ani nu ajunge, 10 ani ar fi care trebui sa te ocupi, adevarat sa pui un om în patria ta cores… sa fie corespunzator” Si probabil are si dreptate, stiti? Si asta este, îmi pare foarte rau, care unii parinti crede… [se aude soneria de la intrare].

Sa stiti, eu pentru asta stiu prea putin, v-am spus, eu am, m-am întors înapoi, trebuia sa-l plec mai departe în lume, n-am conditii sa ramâi departe, parintii sa ma-ntretine, nu? Ei erau saraci acuma, si ce s-a petrecut cu colectiv…, asta, …toate, nu pot sa va dau multe informatii fiindca nu le-am luat parte. Ce nu stiu precis, eu nu vorbesc, a-nteles, eu numa’ prin ce am trecut adevarat, si prin ce spui astazi, spui peste o suta de ani fiindca este adevarul. Ce s-a petrecut acolo, nu stiu. Apai stiti, în ’45 mi se pare, cum ne-a spus atuncea, sasii deja nu mai avut nimica, înteles? Si mai departe cum s-a petrecut, nu stiu.

în ’49, noiembrie, da, da

Ce sa spui eu? Fata de cum am fost noi acolo si cum am petrecut acesti cinci ani, eu vazut aicea înca-i bine, a-nteles? Eu am vazut înca-i bine, fiindca totusi, era cu tot altfel. Adevarat este, asa cum am lasat noi, nu mai a fost, dar totusi era bine, fata cum am trecut noi aia cinci ani acolo, si cum viata lor, acolo, stiti?

Pai, omu’ spune asa, baza omului este munca… si tineri le învat mult si spui la ei „stii ce, munca sa nu va fie o povara, sa va fie o distractie si atuncea nu… îti ies bine”, a-nteles? Da’ din moment ce munca e o povara, cum spune unii, „pai prosti sunt aia care muncesc”, pai daca tu spui asa, ce parere ai sa fie viata ta? Clar? Eu am… asa am fost formata de mama, v-am spus, tata a murit tânar, aaa, si ma mândresc cu mama mea care ne-a format în felu’ asta-i, munca-i baza omului, orisiunde muncesti.

Pai am, am 4 frati acolo, am doi frati si doua surori, am fost sase frati, adica 4 frati care-a mai ramas de la tata, si pe urma mama s-a recasatorit si-a mai avut înca doi baieti. Si sunt în Germania, numa’ fratele ala care este la Ploiesti si eu am ramas aicea.

Nu, nu, nu, sa stiti ca a ple… numai dupa asta-i…

Asa.

Da, da, a plecat dupa revolutie, n-am avut probleme

Eh, ce sa spui eu, cum este Triaj-ul, Brasov-ul iese afara, nu este, ce sa spui eu,… sunt 3 kilometri pâna acolo. Cum am spus de la bun început, eu ma tineam de servici si nu mergeam niciodata la distractie, nu stiu ce. Eu acolo ma sculam, la servici, veneam înapoi obosita, nu? Si asa ca nu pot sa va spun multa, atuncea Brasov-ul înca era foarte, nu asa dezvoltata cum e în prezent, întelegeti?

Da, nu era cartier, nu era nici cartier Steagu Rosu, nici cartier Tractoru’, nici un cartier nu era, nici aicea era… Gara Brasov-ului a fost în partea aia, aicea… asta toate sunt, ce-a fost pamântul asta-i câmp, tot a C.F.R.-ului, a-nteles? Depozite C.F.R.-ului, din care asta, aicea a locuit numa ceferisti. Si tot ce s-a plantat s-a plantat din partea noastra, si asa s-a format, s-a ridicat civilizatia, a-nteles? Da’ lumea era foarte linistita, fiecare vedea de treaba lui, si-am spus, noi care ne-am nascut înainte de razboi, ce sa spui eu, noi am învatat sa muncim, a-nteles? Si pentru noi n-a fost greu, orisiunde ne-a pus, în general, indiferent ce natie a fost. Chiar vorbesc si cu vecinii, a spus toti, a venit cu valiza în Brasov, stiti? Si s-a ridicat de la pamânt, a muncit, a fost multumit, viata era cu mult mai modesta, atuncea nu era asa pretentiile mare, si asa ca am fost uniti si treaba a mers bine.

Eh, da, sa stiti ca eu ma înteleg cu toti bine pân… pân’ la un punct, pân’ la un punct, pâna sa fim cinstiti. Am… aia foarte [nu se întelege un cuvânt], stiti ce, eu am, la rusi am mâncat coji de la gunoi, n-am murit si n-am furat, si asa ca, asa cum, stiti sa va duceti viata, sa munciti, asa treb’e sa fiti multumiti. Sa nu aveti pretentie sa traiti pe munca altuia, pe munca voastra propriu. Asta, asta-i punctu’ ala, mai mult nu m-ating. Eu las pe fie…, din partea mea, o mu…, si-o musca poa’ sa traiasca, eu nu sunt asa.

Nu, ca sa va spun asa, nu, nu ca sa va spun asa. Poate c-a fost altii, nu mai presus, dar eu nu le-am luat asa, în consideratie. Eu mi-am vazut de treaba si am fost multumita asa cum a fost, înteles? Asa ca nu pot sa spui c-am fost persecutata sau nu stiu ce.