Gheorghe Lăzărescu, n. 1922, Jadani
Din familia Lazarescu din Jadani sunt cam putini, s-a cam pierdut numele? Iata familia Lazarescu, eu am filiatiunea dupa tata. Vedeti, primul a fost Lazar, dar pe urma a fost Iova Lazarescu, deci de atunci s-a numit Lazarescu. El se numea Lazarescu, fiindca era radacina Lazar, dar pe urma noi ne-am zis Lazarescu, c-asa-i mai româneste. Urmasii lui dupa tata au fost Petru, Aron si Pavel, Stefan, pe urma Nicolae, George si altii… Nicolae are fii pe Vasile si pe Arcadie, iar Vasile este Mitropolitul[2]. Eu sunt pe ramura lui George, fratele lui Nicolae.
Deci, Nicolae, tatal mitropolitului avea un frate, George. Fiul acestui George e bunicul meu, Traian, care a fost verisor primar cu Mitropolitul. Si pe tatal meu îl chema tot Traian. (Ce informatii ati folosit pentru genealogie?) Am gasit un document la ei în familie. Mitropolitul a facut schema si a publicat-o în Biblioteca Mitropoliei Banatului. Vedeti cu ce m-am ocupat si eu dupa moartea Mitropolitului care a fost exilat la Cernica, si dupa moartea sa nepotul lui l-a adus în Jadani, în cripta familiala, pe ascuns, ca nu era voie… (Din ce motive a fost exilat?) A fost exilat din cauze politice, i s-a imputat ceva, sa i se gaseasca… ca au vrut sa-l înlocuiasca… Pe vremea comunistilor era asta.
Mitropolitul Vasile Lazarescu s-a nascut în 1894 si a murit în 1969, la Cernica, în manastirea de lânga Bucuresti. Eu am facut demersul prin presa, deci am scris un articol în care am aratat ca în testament a lasat sa fie înmormântat în Catedrala, ca ctitor al Catedralei. Acest articol a avut un ecou, fiindca dupa aceea Mitropolitul Nicolae Corneanu ne-a chemat ne-a chemat pe noi, membrii familiei, fiindca trebuia acceptul familiei ca sa fie reînhumat. Deci, Renasterea banateana, în 19 ianuarie 1993 a publicat articolul, pentru ca în 26 martie 1993 sa scrie despre Stramutarea ramasitelor pamântesti ale mitropolitului Vasile Lazarescu. Potrivit propriei dorinte, Catedrala Mitropolitana îi va da adapost, deci, a aprobat si sinodul si mitropolitul. Astfel, ultima dorinta a mitropolitului a fost îndeplinita.
N-a fost casatorit Mitropolitul. Mitropolitii se calugaresc. A avut si el simpatie, o fata, a avut o deceptie… Vedeti ca si motivele astea influenteaza. Exista o prescriptie ca mitropolitul sa se calugareasca. La manastirea Hodos-Bodrog s-a calugarit.
Eu îmi amintesc ca eram elev si când trecea prin sat – deja ajunsese pe treptele astea bisericesti mai înalte ? venea si la bunicul meu… casa lor parinteasca era mai departe de casa noastra. Ne-a vizitat în familie. Venea si îmi dadea si mie câte un ban. Îi placea sa te prinda de urechi, sa te întrebe cum înveti, cu scoala… Venea si la biserica satului si aprecia foarte mult cântecele bisericesti. Venea în strana, cânta, cauta sa-i stimuleze pe oameni. Bunicul meu era bun cântaret în strana si toata familia noastra erau toti orientati spre ritualul asta bisericesc, erau cântareti de strana – stranari, cei care cânta pricesne, asa solo. Alaturi de cor, foarte mare pret se punea pe stranari. Asta era la noi la loc de cinste la ruga sau la sarbatori mai deosebite, sa se manifeste prin cântecele astea în strana. De fapt, strana era si un fel de scoala. Stiti din istorie ca nu erau scoli si în biserica popa învata cu litere chirilice. Si a ramas o traditie la noi. Neamurile noastre erau cântareti de strana. Si eu, când ma duceam la Timisoara cu un nepot al lui de frate, Nicolae Lazarescu mergeam la el în vizita la Mitropolie[3], unde e si-acuma… Ne invita, ne servea cu dulceata si ne întreba de învatatura, de scoala… Glumea cu noi: A, zicea, nepotii! Cui nu i-a dat Dumnezeu copii, zicea, i-a dar dracul nepoti!
Bunicul meu, Traian Lazarescu, era verisor primar cu Vasile Lazarescu, mitropolitul. S-a nascut în 1881 si a murit în 1955.. Eu sunt George, Gheorghe, adica mi s-a pus numele dupa fratele tatalui mitropolitului, George. Tatal meu s-a nascut în 1903 si o avut saptezeci si opt de ani când a murit în 1981. Si noi am fost scosi din casa. Adica, parintii au primit dispozitie ca în 24 de ore sa paraseasca casa. Astfel li s-a întâmplat la trei familii din sat: li s-a pus în vedere la taranii înstariti? Parintii mei au fost la început saraci, au avut putin pamânt, dar au tot cumparat, ca asa era în capitalism atunci, sa cumperi. (Pamântul era cel mai valoros…) Da, asa spunea bunicul meu, el se lupta sa faca o casa frumoasa si se lua dupa nemti. O vazut în satele vecine cum progreseaza nemtii, în Carani si Ortisoara, doua sate nemtesti… De altfel, noi depindeam economic de ei, pentru ca n-aveam gara si-atuncea toate produsele agricole se exportau prin nemtii astia care aveau legaturi cu Viena. Mergea pe Bega grâul, ati auzit ca Bega era navigabila? De-aici se încarcau grâne, porci, vite. Gara noastra era la Carani. Si acuma e. Gara se numeste Mertisoara, dar satul Carani.
Numele satului nostru, Jadani vine de la jidovi, desi n-au existat evrei si nici alte nationalitati. Asa s-a numit satul întotdeauna în toata istoria lui. E unul din cel mai vechi sate din 1230. (Spuneati ca jidov ar fi însemnat nu evrei, ci locuitori de la cetati.) Graur spune asta. Va dau citatul, daca vreti. Exista o cetate între satul nostru si Cerneteaz, un loc numit Cetatuia? era o veche cetate în istorie, se numea thema, care era un centru administrativ. Asa e pomenita în istorie, aceasta thema în locul cetatii. (Mai exista cetatea?) Numai santuri si caramida, ca s-a scos de-acolo…. nu-i cercetata cetatea asta. Si în cealalta parte a satului, unde erau urme neolitice, exista un hotar numit Cornet, de-aia acuma i-or pus denumirea Cornesti. (Când s-a schimbat denumirea?) Vreti sa stiti anul exact? Va spun si cine era vicepresedinta regiunii Banat: o profesoara de geografie, Gorun. Si eu sunt profesor de geografie ? istorie. Ea a zis ca era cazul sa schimbe unele denumiri, Cacova sau altele, dar trebuia sa apeleze si la noi, oamenii locului. Ne-am ocupat si noi, avem facultate, puteam sa dam relatii. (S-a hotarât într-o sedinta de partid?) Da, or facut o adunare, de sus de la regiunea Banat. Noi am facut un memoriu, cu fiii satului, în care am cerut sa se revina la vechea denumire, mai ales ca mai exista înca douasprezece localitati în tara cu aceeasi denumire, deci nu aveam identitate… Si a venit o comisie la comuna dupa Revolutie… Si administratia comunala de-atuncea… le-a spus cetatenilor care erau adunati acolo… Erau doua pareri, erau împartiti oamenii… unii au spus ca vor sa se schimbe si altii, când au auzit ca li s-a spus ca trebuie sa schimbe buletinele, or renuntat, or zis sa ramâna asa.
Aici am si încadrarea administrativa: în 1784 facea parte din circumscriptia Timis, în 1874 comuna avea administratie proprie. În 1890 facea parte din comitatul Timis districtul Vinga. În 1918, dupa marea unire facea parte din judetul Timis ? Torontal, plasa Vinga si era resedinta de comuna. În 1952 facea parte din regiunea Timisoara, apoi Banat, raionul Timisoara si apartinea administrativ de comuna Carani, iar în 1964, o data cu desfiintarea regiunii Banat, face parte din judetul Timis, comuna Carani. Deci, din 1972 si pâna în prezent apartine comunei Ortisoara.
Eu zic ca e o zona foarte importanta. Sunt urme neolitice si romane la muzeu si obiecte luate de-acolo, din Cornet. Unii zic ca si de la coarne… fiindca în vale, Valea Lacului, care se varsa în Beregsau? În aceasta zona, Cornet, erau trei fântâni, cetatenii le ziceau lacuri, dar sunt niste lacuri cât camera asta… Parerea mea ca erau facute de om, erau niste fântâni de adapat, fiindca în istorie se tot vorbeste de hotarul Cornet, denumirea poate veni si de la coarne, ca s-au gasit multe coarne acolo de la turme… Deci, în neolitic erau turme de vite acolo si, ca s-adapi turmele alea, trebuia apa. Si-atuncea s-au facut aceste trei locuri de adapat… la distanta egala una de alta. Ce lacuri se puteau face acolo, chiar într-o lunca a unui pârâu mic? Acuma ele s-au mai umplut, s-au colmatat. Nu stiu ce se mai întâmpla cu ele. Sunt ochiuri de apa… E trestie în jur. Nici nu le vezi. Trebuie sa intri cincizeci de metri sau o suta de metri de la drum, pe un drum de care pâna la trestia aia. Circula si povesti sunt în sat ca acolo s-or înecat niste tigani cu o caruta în alai de nunta si nu i-or mai gasit, ca lacurile sunt fara fund. Si valea se numeste Valea Lacului, nu Valea Lacurilor, desi sunt trei. Asta-i la hotarul dintre Cornesti si Sânandrei; acolo e acum un lac de acumulare, la ferma Sânandrei. Deci, acuma ar corespunde si mai mult denumirea, dar atunci nu exista lacul asta de acumulare care e facut în anii socialismului, denumirea e veche. (Mai exista obiceiul sa se adape vitele acolo?) Nu. Lacurile cred ca-s colmatate.
Va mai spun o curiozitate, eu sunt veteran de razboi si, fiind veteran de razboi… Am facut ambele fronturi, desi nu par un om atât de distrus de razboaie, am facut est si vest. Am fost în est, pâna în Basarabia, în Bucovina, la sud de Chisinau, pe valea Cogâlnicului, cel mai mare pârâu din sudul Basarabiei … între Nistru si Prut. Si am luptat acolo pâna la 23 august. Dupa aia, am continuat în Ardeal, în Ungaria… Am fost ranit pe front. Acuma stiti ca se dau merite, veteranii au mari merite, asta fara doar si poate. Pe vremea lui Gheorghiu-Dej aveam reducere de impozit, pe vremea lui Ceausescu ne-au ras, nici un drept, nu va vine sa credeti! Iar acuma dupa Revolutie, ni s-au dat o serie de drepturi, mai ales noi care eram si decorati: Coroana României, Steaua Românie? Si pentru asta mi s-au dat si anumite drepturi, printre care si un hectar de teren. Acest hectar de teren, satul a zis ca n-are sa-mi dea niciunde, dar e unul neproductiv. Daca vreau sa-l iau. Si eu l-am luat. E terenul din zona asta, Valea Lacului. Acuma eu nu fac nimic cu el, fiindca acolo au facut o pescarie, s-a facut un baraj, dar acuma au dat drumul la apa si nu se mai ocupa nimeni? Aia în colectiv se ocupau… Mie daca mi-a dat terenul ala, îl tin asa, ar trebui sa am un investitor… În sat au mai fost niste lacuri de la colectiv, care s-au ruinat si un investitor le-a refacut… si-a facut niste lacuri piscicole la noi în sat, în amonte de moara, tot pe valea asta dar mai în amonte de sat, iar eu am terenul în aval de sat. E foarte practic pentru unul care are bani! Eu însa nu pot sa fac. Trebuie sa îngradesti, sa excavezi, sa faci lac mare asa cum trebuie, sa-l populezi cu peste, sa pui si paznic, ca altfel nu mai gasesti peste acolo. Deci, eu n-am facut nimica cu el, dar acest investitor de care va pomeneam a facut si drum prin sat pâna acolo si satenii îs foarte multumiti c-o venit.
Am avut pamânt si de la parinti… Si ne-a dat pamântul acuma. (Cât au avut parintii?) Pai, or avut… patruzeci de hectare. Prima data ne-a dat zece, apoi ne-a dat restul. Eu mai am doi nepoti si am împartit acest pamânt cu acesti doi nepoti ai mei. Teren arabil. Iar de hectarul de care v-am pus, e trestie acolo, nu pot sa fac nimic acolo. Nici nu pot sa-l vând, n-am dreptul, fiindca e primit ca veteran timp de zece ani. (Spuneati ca parintii au avut mai putin pamânt si au tot cumparat?) Asa au facut. Bunicul a luat asupra lui… În 24 de ore ni s-a pus în vedere si ei au trebuit sa paraseasca casa, aproape noua, casa frumoasa, mare, cea mai mare din sat. Li s-a pus în vedere la trei familii. Si-atuncea ei au plecat, au luat drumul Aradului, s-au dus la linia ferata sa lucreze, mama si tata. Casa au folosit-o ca sediu CAP. Vedeti ca au avut ei un scop. Din 1952 pâna în 1957. Casa din caramida, noua. Si aici am scris eu cum a decurs problema asta, tot ce am facut noi ca sa reprimim casa înapoi. Si-am reprimit casa. Uitati în ce an, altii abia acum au primit… În 1957. Dar de ce? Fiindca bunicul a fost chemat mereu – bunicul a luat asupra lui, o spus: Eu raspund, ca eu am vrut pamântul sa-l cumparam. Pe tata l-or degrevat… Si tata era pe la Arad si bunicul a fost pe la o matusa, în sat, s-o refugiat acolo. L-or dat si în judecata. Foarte interesant ca ni s-a pus cote, foarte mari, n-ai putut sa faci fata, s-a pus cota sa dea lapte de vaca. Si de trei ani nu mai avea vaca si tot dadea cota, cumpara laptele… Si de-asta, la proces, stiti ce-o facut? Au fost la noi oameni si în socialism, sa stiti, au fost oameni, procurori, unul a si spus: Dumneata nu esti chiabur, dumneata ai muncit cu familia, absurditati, te stergem… L-au sters de pe lista chiaburilor. Nu va vine sa credeti! C-o fost si chiabur, sters de pe lista… Asta a fost bunicul meu! Am aici un act eliberat de comuna Carani, antetul e, din pacate, rupt, în care se spune sa fie sters de pe lista chiaburilor. (Dar cum de a obtinut asa ceva?) A obtinut, fiindca, uitati, toate actele astea, noi tot timpul am facut… eu eram profesor la raion, va dati seama la ce m-am expus si eu, ca i-am învatat pe parinti sa tina toata lupta asta si sa nu cedeze… Mai ales ca tot s-or dus sa le spuna sa cedeze de bunavoie, l-au chemat sa semneze. Cum sa cedezi casa pentru care or muncit o viata întreaga? ?Sa vii sa semnezi!? Si bunicul meu nu a semnat, l-au aruncat în pivnita, l-au mai batut… si nu o cedat, nu o semnat nimic.
Am aici o scrisoare… eu eram profesor prin sate, nu aveam dreptul în oras… ?Draga tânule – bunicului îi scriam eu – scriu aceste câteva rânduri… ca eu sunt bine, sanatos si trecând prin Timisoara, am depus eu o cerere la raion, la regiune… sa primim casa înapoi. Asta era toata lupta pentru primirea casei înapoi, ca pamântul atuncea nici vorba sa ti-l dea, dar casa… eu aratam ca s-a luat ilegal. Adica fara acte legale, abuziv. Eu sunt de parere ca daca primiti caii ? ca le-or luat si caii si caruta, tot… Deci, tot ce-a fost în casa. Si în camara în care aveam mâncarea, suncile, tot, tot! (Dar cine??) Un grup de legionari, unul care era în sat mare legionar, ca ei ca s-au dat comunisti, ati auzit. Au fost si din astia… Si ei s-au dat ca… contribuie la socialism si au venit sa ne ia din camara. Eu stiu, ca eram copil, elev de scoala.
La plasa era prim pretor – înainte de a se organiza pe raioane au fost plase – era un om cu facultate, cu Dreptul. Ce credeti ca a facut acesta? Calare, intra în sat cu secretarul de partid, cu presedintele de CAP cu bice în mâna ? eu am fost chiar acasa, la parinti atunci – si or venit, or intrat prin casele oamenilor ca sa mai ia tot ce mai era prin curte si toti oamenii au fugit prin gradini, noi ne-am refugiat, ca daca începeai conflictul cu ei, te arestau. Si faceau barbarii, acte de barbarie, ca pe vremea tatarilor! (Cum îi chema?) I-am scris eu pe astia… era unul Pacurar, presedintele CAP-ului, pe urma erau altii, veniti în sat, oamenii bastinasi nu se prea bagau sa faca din astea cu consatenii, ca ne cunosteau în sat… era unul care îi arunca în pivnita pe parintii mei si pe ailalti, ca erau trei familii, la care ne-au luat casele ca sa faca CAP-ul. De-aia i-am zis eu, un fel de semi-deportare, ca tot scos din casa si te-au lasat pe drumuri.
Deci, astia n-aveau nimic. Erau, proletari, într-adevar în sat. Unii or venit, or primit pamânt, or fost împroprietariti din Banatul iugoslav. La noi e o portiune din sat spre sat unde e un cartier de colonisti. Toti or venit, i-or împroprietarit. Unii, ce-or facut? Or mâncat pamântul, l-or vândut, s-or facut betivani, proletari… s-au bagat la CAP primii. E o deosebire între… ca acuma le da drepturi, pensii de la CAP. Ia sa se faca deosebirea cine a fost în prima serie, ca pe urma a intrat tot satul în CAP. Dar primii care or fost au facut cruzimi si barbarii. Si astia iau acuma pensii ca au fost în CAP brigadieri, sefi. Sa vedeti ce case au ei! Cu tractoarele veneau noaptea si le aduceau acestor brigadieri si sefilor din CAP… Bietii oameni de rând din CAP primeau doi saci de grâu si vai si-amar! (Si brigadierii ce primeau?) Brigadierii primeau mai mult, ei împarteau si noaptea carau, aveau tractoarele la dispozitie… Asa era jaful ce se facea…
Fiecare regim – eu va spun concluzia mea, c-am trait în capitalism, socialism si iara capitalism – fiecare regim, sa stiti: a avut parti bune si parti mai putin bune. Oamenii acuma, ce cer? Eu am vazut, ei cer… ar vrea ce-a fost bine în fiecare regim, ceea ce dupa mine… practic, nu se poate realiza. Ati vazut si dupa Revolutie au fost câteva guverne, si fiecare a avut si parti bune, nu vin eu acuma sa spun: Sub Constantinescu o fost totul rau! Totul sub Iliescu a fost rau! Realitatea e ca în fiecare regim s-a facut ceva. Si si-acuma se face ceva, nu se mai fac blocuri, ca înainte, dar ia sa te uiti în oras asa… Ma uit la bancile astea, de unde-or fi aparut?! Ca ciupercile… una mai eleganta ca alta…
Asta ar fi cam ce a patimit familia noastra, au trecut toate… Eu m-am bucurat ca am fost totusi luati în considerare, ni s-a dat dreptul, ce sa zic… casa am luat-o atuncea si pamântul l-am primit cu legea 18 si acum, cu legea 1/2000, acum am primit tot pamântul. (Deci, nu a mai fost considerat chiabur bunicul dumneavoastra.) Nu. (Dar dumneavoastra tot ati ramas.) Noi tot am ramas, ca ne-o considerat bogati… Eu le-am aratat acuma când ne-am dus de ne-o dat pamântul, ne-o chemat la Primarie. În fosta primarie. Si o venit primarita, noi avem o primarita la Ortisoara si primarul a venit cu secretara sa discutam. Si a fost foarte frumos, cu populatia, cu satul sa discutam acolo. Eu m-am dus cu mai multe neamuri de-ale mele, care erau si ei sa-si revendice pamântul. Si înainte de-a intra acolo ? deja era adunata lumea când am ajuns noi ? un grupulet era la strada si-a început sa strige: Uite-i, vin, nu-i cunoastem, nici n-or fost în sat!… niste tineri. De unde sa te cunoasca ei?! Unul, prieten de-al meu, consatean, care a fost si el cu noi acolo, Jicman, un profesor s-a dus la ei, sa zica… Lasa-i dom?le în pace, nu-i nimic, zic eu. Am avut o fotografie si le-am aratat-o: Daca nu ma cunoasteti, eu va pot dovedi cine suntem noi în sat. Le-am aratat si poza asta, unde eu sunt cu mama? Adica eu, vara în vacanta – noi n-aveam vacanta ca elevii de la orase, pe noi, de la sate parintii ne-or pus la lucru. Eu, vara, nu mergeam la mare, ci, uite trageam la coasa… Le-am aratat. Au mai murmurat ei, ca: A, fotografie! Adica, numai poza…. Dar s-au linistit si-asa frumos, diplomatic… Ca vezi ca e lupta asta de clasa… mai sunt reminiscente, oamenii ca: Ce, astia au fost bogati, iara sa le dea pamântul! Desi legea spune clar: sa se reconstituie pâna la cincizeci de hectare. (Si ei nu erau de acord?…) Va spun eu cum e, pentru ca, în baza legi 18 li s-a dat pamânt si la cei care n-au avut. Si atuncea ei credeau ca parintii lor vor trebui sa restituie. Dar legea prevede ca nu se mai restituie nimic din ceea ce s-a facut pe legea 18. Noi n-am cerut sa ni se dea pe vechile amplasamente, desi am avut teren bun, la sosea, multe holde, ci am cerut sa ni se restituie terenul. Si ni s-a dat în alta parte, ni s-a restituit partea care ni s-a cuvenit. Deci, nu îi afecteaza pe ei. Deci, ce s-a dat, a ramas, cu legea 18 si ce a ramas, ca a fost teren suficient, satul nostru a avut un teren foarte mare agricol. Acuma multi nu mai sunt, unii au murit, unii îs plecati. (Si-atunci cum se lucreaza pamântul?) Pamântul se lucreaza… S-au facut doua categorii de oameni, din sat: unii care lucreaza pamântul si au unelte, au masini unii, unii mai putin si lucreaza mai mult cu cai; acuma iarasi e lipsa, ati auzit dumneavoastra, de utilaje agricole, asta e un necaz mare. Si vad ca acuma se mai iau masuri: li s-a dat si bani oamenilor, mai se asociaza, sunt asociatii agricole. Deci, individual si prin asociatii. Nu se poate lucra pamântul asa… pe suprafete mai mari.
Eu sunt în 1922 nascut. Între 1940 ? 1942 am facut scoala de ofiteri. (Dar nu era totusi o problema sa faci facultate daca nu aveai origine sanatoasa?) Pai eu am facut facultatea când am venit din razboi, 1944 ? 1948… Eu am terminat în 1949, atunci am dat licenta, deci nu era asa ca nu poti sa intri, ca eu eram deja student. Eu, când am venit din razboi am avut dreptul sa recuperez… Deci, în 1945 am venit si în anii scolari 1946 ? 1948 în doi ani am recuperat anul întâi si doi. Ne-a dat dreptul sa intram în anul trei. Eram înscris dinainte de a pleca… eu am dat admitere la facultate aici le Timisoara. În 1942 toamna am dat admiterea, pe urma am fost încorporat la Regimentul Doi Rosiori din Timisoara si de la Regimentul Doi Rosiori m-a trimis la Scoala de ofiteri din Sibiu si am facut 42 ? 44.
Primavara, în aprilie am plecat pe front, ca frontul era pe Târgu-Frumos – Podul Ilioaiei – Iasi ? Chisinau. Si asta a tinut din aprilie – jumatate de an aproape – pâna în 23 august. Nu s-or miscat rusii, numai în 23, când a fost actul de la 23 august… Atuncea am plecat pe front în Ardeal, am luptat la Cluj, pe linia Clujului, am atacat acolo, am fost propus la merite în luptele de la Cluj. Dupa luptele de la Cluj, în Ungaria si în Cehoslovacia. În Cehoslovacia am fost ranit, la Zvolen. Vreau sa va arat, am si o carte, nu am publicat-o… De Cavalerie scriu foarte putini… v-am spus eu de ce: o data ca au fost decimati… Cavaleria si Infanteria erau armele… sa stiti, noi am luptat ca infanteristi, pe jos, dar ne-am deplasat calare. Acuma o sa auziti ca artileristii se întrunesc de multe ori… de ce? Pentru ca ei sunt multi care au scapat cu viata, la noi sunt foarte putini. Eu am fost ranit, deci în escadronul meu au fost unul mort si patru raniti… si toti comandantii… n-a scapat nici unul teafar. Aici cu harti am totul documentat, tot frontul est si vest am eu aici în sinteza.
În Ungaria am fost pe linia Tisa. La Tisa am luptat, la Tokay, valea Hernadului, apoi în Tatra, Zvolen si pâna aproape de Praga, la optzeci de kilometri de Praga. Deci, eu am avut ocazia… De ce scriu eu astea? Pentru ca eu am fost si-n Est, si-n Vest, si am avut ocazia sa fiu în toate luptele. Am fost ranit, am stat doua saptamâni si, iarasi în linia întâi! Si-am venit cu unitatea victorioasa în tara! A fost frumos când am venit în iunie 1945.
O luna de zile am stat acolo, în paduri, în Cehoslovacia, aproape de Praga. Si de-acolo am venit în tara. Si în cartea pe care am scris-o sunt harti… am si articole, pasaje din lupte ale veteranilor. Am gasit aici ceva din luptele din Moldova.[4] Pentru mine sunt interesante pentru mine ca asta era lupta împotriva bolsevismului, cum ziceam noi pe-atuncea… (cartea e aparuta dupa Revolutie, ca altfel nu se spunea înainte de lupta împotriva bolsevismului…) Da, e publicata acuma, în 1997… (Dar care a fost starea dumneavoastra de spirit când ati auzit ca trebuie sa întoarceti armele împotriva nemtilor? Ati luptat si alaturi de nemti?) Bine, noi n-am fost cu nemtii, pentru ca nemtii au fost în alt sector si noi, în altul… Dar armata germana si cea româna erau sub comanda lui Antonescu. În Moldova erau luptele alea din martie ? aprilie… Si la 23 august ne-a trimis pe noi, divizia de Cavalerie… El avea un plan. Planul lui Antonescu a fost asa: ca sa ne bage pe noi spre est, spre rusi atuncea, ca sa nu taie ei legatura trupelor noastre, sa se poata retrage pe linia Namoloasa -Focani. Era o linie, daca ati vazut planul ala, cu trei rânduri de cazemate, e trecuta si pe hartile astea. Si pe linia asta de aparare el voia sa faca un armistitiu conditionat cu rusii, adica sa le puna anumite conditii: cum sa treaca prin tara…
Uite, aici e regele cu Antonescu. Eu i-am vazut când au venit la Scoala din Sibiu. Regele avea atunci douazeci si unu de ani si Antonescu dirija, bineînteles. Regele, în fata si el mai în spate? Au venit sa ne inspecteze si noi am facut demonstratii de calarie si de sarituri peste obstacole. (Dar cum era Antonescu? Ca am auzit ca era foarte dur…) Sever. Sever. Era un om foarte sever si autoritar. (Si cum arata fizic?) Fizic… nu era înalt. Mai înalt era Mihai decât el, el era mic de statura, el era ofiter de cavalerie, de-aia venea la Sibiu si-o întarit foarte puternic scoala, pentru ca scoala de ofiteri activi era la Târgoviste, dar la Târgoviste erau putini selectionati, ofiteri de cariera, pe când într-un razboi a fost nevoie de multi ofiteri. Noi am fost peste o mie de elevi de scoala! Am dat admitere, nu ne-a primit altfel: sarituri, obstacole, fuga…
Eu am dat la Scoala de ofiteri de la Sibiu în 1942. El a vrut sa aiba asa niste ofiteri de elita, eu zic ca tot pentru razboiul din Ardeal ne-a pregatit pe noi, pentru ca deja cu rusii era situatia în Moldova, deci acolo a ajuns frontul, când am plecat noi pe front. Si putea sa ne trimita dupa un an. Noi, ofiterii de rezerva, am fost singura promotie care am facut doi ani. În mod normal, dupa un an pe ofiterii de rezerva îi trimitea pe front! Unde sa ne mai trimita pe noi în Rusia, încolo? Nu ne-a mai trimis. Deci, am mai facut un an, ca sa motiveze fata de nemti, banuiesc eu acuma, atuncea nu stiam noi… (Ca sa va pastreze cumva.) Da. Si pe urma ne-a trimis… ca divizia noastra a fost distrusa la Stalingrad. Si de-acolo a venit sa se refaca la Timisoara, Arad, Lugoj. (Va referiti la divizia de Cavalerie?) Divizia noastra de cavalerie a venit, s-a refacut la Timisoara, aici era comandamentul diviziei. Era o cazarma pe care dumneavoastra n-o stiti, acolo unde a ramas manejul ala de calarie, în spatele Continentalului. (Cazarma Transilvania.) Asta era una din cele mai mari. Acolo era comanda diviziei noastre, asta distrusa la Stalingrad si-avea unitati… regimentul Doi Rosiori era la Timisoara, Regimentul Unu Rosiori era la Arad si Regimentul Cinci Rosiori era la Lugoj. Acestea formau divizia asta care s-a refacut si ne-a dotat cu tot ce se putea…
Eu chiar atunci venisem de la Sibiu, am terminat si ne-a dat aici, la Doi Rosiori ca sa plecam pe front. Si-am plecat, dar dupa al doilea an, deci n-am facut doar un an, ci ne-a tinut si-al doilea an. Si banuiesc ca n-o fost… putea dupa un an sa ne trimita în Rusia, acolo. Nu ne-a trimis. Ne-a tinut ca sa plecam cu unitatile astea proaspete, asa ca noi am schimbat frontul, am plecat în Ardeal. Noi eram o divizie întreaga, nu eram epuizati, ca am luptat putin în est si-apoi am luptat la Cluj, am avut putere mare. (Si credeti ca era în planul lui?…) Eu cred ca era în planul pentru Ardeal, daca face tratatul asta conditionat, de-aia nici nu ne-a bagat pe noi în Moldova.
La 22 august, când au rupt rusii frontul, ne-a bagat în sudul Basarabiei. Si-am tinut frontul acolo. N-au înaintat rusii în 22 august! Asta nu se prea scrie; am scris eu asta în lucrarea mea. Stiti, se spune ca unitatile s-au predat, ca i-au luat prizonieri rusii în 22 august. Armistitiul a fost în 23… în 22 august rusii or fost departe de Cahul – Oancea, deci de Prut, pe unde au vrut ei sa treaca, ca sa ne întrerupa retragerea, iar noi am luptat pe Valea Cogâlnicului. Cogâlnicul e o apa departe de Prut. Sa va arat harta[5]? data asta e foarte importanta pentru noi: 22 august. (Deci, v-ati retras în 23 august?) În noaptea de 22 pe 23. Noi am ajuns la Prut în 23. Nu ne-au luat prizonieri rusii! Pai n-or înaintat! Ca i-am tinut pe loc. O zi e foarte importanta! O zi atunci conta enorm. Deci, în 22 de dimineata pâna noaptea i-am tinut pe loc. Si noaptea, la ordin ne-am retras noi. Uitati-va, [pe harta] asta e valea Cogâlnicului, rusii… ce puhoi veneau aici!… Daca astia ajungeau aici la Prut! Toate unitatile noastre nu ar mai fi putut sa se retraga: diviziile blindate, divizia 57, 37, motomecanizate? blindate rusesti pe care noi le-am tinut aici, pe Valea Cogâlnicului, ca scrie: Regimentul Doi Rosiori, Divizia Unu cavalerie?
(Dar pe când va retrageati, a doua zi v-au ajuns si ei?) Atunci! Ei ne-au ajuns la Prut. Da, dar ne-au ajuns dupa ce noi am trecut! Nu ne-au luat prizonieri. Pe nici unul! Pai, noi am fost zece mii ? douasprezece mii de soldati! Va dati seama! (Si cum a fost întâlnirea asta pe Prut?) A fost groaznic, a fost groaznic, sa va spun cum a fost dup-aia. Ne-am retras, deci pâna la pod, la Oancea. Si aici deja artileria lor batea podul ca sa-l loveasca, sa nu ne putem retrage. Si n-au lovit podul deloc, n-au nimerit podul. Si-am trecut toata divizia aici, la Oancea. Si-aici am citit în ziare: ar-mis-ti-tiu! Stiam noi?! Pe linia întâi nu?ti spune nimeni ce e! Am vazut presa, ziarele. Gata, ne-am îmbratisat, s-o terminat razboiul! Ce s-a terminat, c-atunci abia a început mai rau!
(De ce v-ati retras totusi?) Am primit ordin sa ne retragem pe Prut. (Nu stiati de ce?) Nu stiam nimic. (La ce v-ati gândit?…) Atunci am crezut ca ne retragem pe linia asta Namoloasa ? Focsani, sa ne luptam mai departe, ca-i planul lui Antonescu, de retragere pe linia Namoloasa ? Focsani ? Galati. (Deci, de întâlnit cu rusii, v-ati întâlnit la pod.) Rusii nu ne-au ajuns. Noi noaptea ne-am retras si în zorii zilei ei au batut cu artileria. Si-atuncea au venit dupa 23. Noi am plecat spre Galati. Deci, prima noapte am plecat spre Galati calare, pe aceeasi coloana. De la nord veneau nemtii, alta divizie motomecanizata, pe aceeasi sosea. Deci, noi eram deja dusmani, ca daca era deja 23 august… (Si-atunci?) Si-atunci am stat… noi am mers, ne-am uitat înainte, ei, înainte, pe aceeasi sosea. Caz unic în istorie când doua armate care am fost amice, nu? cu o zi înainte… Si-acuma ne-am retras si eram inamici. Si-atunci, ce-am facut? Am mers pe-aceeasi sosea. Si ne-a prins noaptea. Americanii, fiindca stiau ca nemtii se retrag, voiau sa-i loveasca. Au venit cu aviatia si ne-a tras noaptea aia prima un bombardament! N-au tinut cont ca noi am facut armistitiu! Si-au venit avioanele de bombardament întâi cu parasute luminoase, ca sa vada linia, soseaua. Si pe urma a venit bombardamentul. Si ne-a bombardat pe linia asta, pe soseaua asta spre Galati, ca eu stiu ca am fugit cu calul de pe sosea. Desi eram la vreo suta de metri de sosea, când a cazut o bomba cât casa, asa m-a aruncat de pe cal, n-am mai gasit calul… au si murit atunci multi, pe care i-a lovit.
(Deci, erati inamici atunci, dar n-ati deschis focul împotriva nemtilor.) Nimic. Nici noi, nici ei. (Si ei în ce stare erau?) Ei erau în stare psihica proasta, îsi dadeau seama ca… (Si dumneavoastra?) Si noi… nu stiam ce se întâmpla, ce se va întâmpla, pâna unde ne vom retrage. Si-atuncea am mers. Dar, auziti, a venit bombardamentul asta în noaptea urmatoare, si pe ei, si pe noi! Si am ajuns pe linia asta si-atuncea, la Galati, erau cazematele astea si erau numai santuri, gropi si ne-am aruncat în gropile alea, ca sa scapam de bombardament. Caii s-or dus dracu?, n-am mai gasit nimic. Mâine-zi, dimineata, toti caii i-am gasit la primul sat. Toti tremurau si stateau gramada. Si ne-am urcat calare si-am plecat mai departe. Si-atunci, cum era razboiul cu nemtii? Daca erau mai multi nemti, îi luau prizonieri pe ai nostri. Daca erau mai multi ai nostri, îi luau prizonieri pe nemti. Deci, nu era de umblat asa, anapoda.
Deci, dupa 23 eram spre Bucuresti. Noi aveam ordin sa mergem spre nord de Bucuresti, sa ne regrupam si sa plecam spre Ardeal. Iar ei, sa se retraga. Si, daca unitati de-ale lor erau mici, le luam noi prizoniere, daca noi eram unitati mai mici… asta era situatia atunci, între 23 august si pâna am plecat noi în Ardeal.
(Dar prizonierii germani au ajuns pâna la urma în Rusia?)Da, pentru ca noi chiar aicea i-am avut prizonieri pe cei mai mari comandanti ai armatei germane din Bucuresti. La Gherghita, acolo s-au predat… Ei au luptat prin Bucuresti si au dat ordin sa bombardeze Bucurestiul. Si acesti prizonieri… colonelul nostru, m-am mirat, asa un gest… a fost un om larg, intelectual… i-o tratat pe prizonierii astia ca pe ofiterii nostri, or fost la popota cu noi, numai ca, dup-aia au trebuit sa-i predea la rusi. Asa au fost conditiile de armistitiu, ca armistitiu neconditionat… N-or prevazut chestii din astea, ca prizonierii îi ia armata care îi face prizonieri. Noi trebuia sa-i predam la rusi. Si astia, nemtii, va dati seama ca… Siberia…
Si de-acolo am plecat în Ardeal. Am ajuns la nord de Bucuresti, ne-am regrupat la Radulestii-Filitis. (Si ati luptat cu nemtii?) Nu, ca erau la Ploiesti lupte, alte unitati… si noi am înaintat pe la Pietrosita, nu pe valea Prahovei, pe la Râsnov. Am ocolit Brasovul, fiindca eram calare, numai noaptea mergeam, fiindca venea aviatia germana… ne bombardau nemtii. (Acuma veneau si nemtii cu aviatia.) Acuma eram deja dusmani cu nemtii si am mers în Ardeal. De-acolo au început luptele, pe Mures.. era sa ne trimita la Oarba de Mures. Acolo unsprezece mii au murit, pentru o cota, la înaltime. Iar noi ne-am dus la Cluj, ca sa ocupam Clujul. Si-atunci am ocupat Valea Somesului.
(Si rusii pe unde înaintau?) Rusii au înaintat pe la dreapta noastra, tot în Ardeal, dar pe noi ne-a bagat pe liniile principale, c-o zis ca noi luptam pentru eliberarea Ardealului. Si asa o si fost. Si-atunci, în satele românesti au fost asa… evenimente, ce nu pot sa va descriu… plângeau popa cu satenii la marginea satului ne asteptau… satele eliberate în zona Clujului, toate satele alea pâna la Satu-Mare. (Se auzea ca veniti si-atunci va asteptau?) Da, ca vedeau se retrag ungurii si nemtii, ca erau si ungurii acolo. Da, acolo am avut un atac la baioneta, la Rascruce, lânga Cluj, a fost o lupta crâncena, acolo au vrut nemtii sa depuna o rezistenta, ca era un nod de comunicatie. Astea se aparau foarte mult… Si-acolo, în Ungaria, au fost lupte multe, luptele de pe Tisa.
(Dar vi se parea normal ca dupa ce ati iesit din România sa mai luptati? În ce stare de spirit erati?) Da, mi se parea. Nu era nici o stare. Stiti cum era în armata? Ordinul se executa…. Nu, nimeni… (Bine, dar totusi, la ce va gândeati?) Toti se gândeau ca trebuie sa mearga la lupta finala în lupta împotriva fascismului. Stiti, acuma era cu fascismul. Atunci era cu bolsevismul, în est… Asa a fost soarta, vedeti, a armatei române. Dar a luptat cu vitejie pe ambele fronturi, – eu va spun, ca un martor ocular care am fost acolo, în santuri, în linia întâi, în alte armate – n-auzeai de alte armate, de armata ungureasca sau de italieni, sa faca minuni de vitejie. Nu s-au bazat armatele astea mari ale nemtilor si rusilor, ca astea au fost atunci cele mai puternice în Europa de est? Nu pot sa spuna decât cuvinte de lauda la armata româna. Si rusii ne-au decorat pe frontul de vest.
(Dar totusi, din câte stiu eu, la început, când rusii i-au dezarmat pe români…) A, la început au fost si mici altercatii. Va spun eu altercatii din astea. Noi am mers calare pe Valea Prahovei ;acolo ne-am întâlnit cu rusii. Ei ne-au ajuns din urma. Tot o unitate din asta aveau si ei, Cavalerie. Si un ofiter a vazut la noi cel mai frumos cal al unui sublocotenent activ. Era din escadron cu mine, Velescu se numea, sublocotenentul Velescu, ca astia, ofiterii activi aveau caii lor. Poate ca ati auzit ca în Cavalerie ofiterii activi aveau caii proprietate personala. Si a venit un ofiter rus, i s-o parut calul ala cel mai bun, o pus mâna pe zabala, sa-l dea jos de pe cal. Si acesta, Velescu l-a cârpit pe ofiter. I-o tras una! Pâna s-a sculat ala de jos, el a plecat. Si noi l-am aparat. Bineînteles ca l-a urmarit. Îl cauta. L-au urmarit rusii, dar nu l-au mai prins pe asta, l-am scapat noi si n-o cedat calul. Ati auzit ca ei s-au dedat la multe, sa stiti ca în România au facut multe, dar în Ungaria a fost prapad. În Ungaria a fost, în afara de razboi, a fost jaful asta. Noi am luat prizonieri multi unguri si i-am lasat liberi în spatele frontului. Daca or fost din zona aia, nu i-am mai luat ca sa-i duca în Rusia. S-au îmbracat… Dar ce-au facut unii? Au otravit fântânile si rusii au murit pe capete, s-au otravit. Si-atuncea o fost o razbunare!…
În Cehoslovacia, cea mai mare ordine! Ei erau si partizani, luptau, s-au încadrat cu noi sa lupte, mergeau cercetasi înainte, pe front, cu noi împotriva fascismului, pentru ca nemtii le-au luat o parte, regiunea Sudeta, regiunea de vest a Cehiei. Si-atuncea ei aveau asa… Le-am vazut noi cruzimea unde-i prindeau izolati pe nemti. Erau vreo doua unitati de partizani. Putini, dar ne-au sprijinit foarte mult, pentru ca ei stiau drumurile prin munti. Ce credeti, era foarte greu sa te orientezi în luptele alea prin munti! Tatra, Matra, Fatra. Scriu aici, în cartea pe care vreau s-a public, Fatra; dactilografa îmi corecteaza si scrie Tatra. Exista si Tatra, Matra, Fatra, exista mai multe catene muntoase… Noi le-am luat în piept pe toate, ca erau asa paralele. Apele curgeau si noi…
Deci, din Ungaria am trecut în Cehoslovacia, în munti si n-am ajuns în Sudeti, ca asta era în vest, am ajuns la est de Praga, tot în niste paduri, într-un podis acolo. Noua ni s-au dat niste banderole tricolore pe mâna, pentru ca aveam culoarea… Rusii aveau o culoare pamântie asa, aproape de culoarea pamântului, la uniforma… Noi aveam culoarea asta verde. Si asta se asemana cu culoarea americanilor. Si eram exact în fata unei unitati americane care venea spre Praga. Ei veneau din Germania si înaintau spre est sa se întâlneasca cu rusii. Si noi eram chiar în fata unitatii asteia. Si-atunci, când ne-am apropiat, rusii ne-au oprit pe noi, iar ei, cu unitatile de tancuri i-au înconjurat pe nemtii care erau acolo si s-au întâlnit ei la Praga cu americanii. (Ca sa nu va întâlniti dumneavoastra cu americanii.) Vedeti?! Fiindca atunci noi nu ne explicam de ce trebuie sa ne punem… Deci, comandantii nostri ne-au pus banderolele alea ca sa se deosebeasca armata… sa vada ca suntem armata româna. Eram paispe divizii, va dati seama! Si, ca sa iasa meritul lor, ne-a marginalizat, ca sa zic asa cumva.
(Dar nu va puneati întrebari?… Spuneati ca asa e la razboi, executi ordinul.) Nu-ti pui… executi ordinul. Îti pui asa în linii mari, ca lucruri de amanunt nu stiam în prima linie. Noi nici n-am vazut mortii, ce se întâmpla cu ei. Noi i-am vazut cât or fost cu noi, acolo. Care or ramas acolo, înghetati pe Tatra si dormeam cu ei nopti întregi. Altadata nu venea nimeni în prima linie. Dupa ce înainta frontul, atunci i-au luat pe morti si i-au îngropat. Deci, trupele din linia doua. Deci, noi nu vedeam aceste lucruri. Noi, doar atacam si cei care or murit acolo sau ranitii i-au dus înapoi sau la spital. Noi nu stiam ce e în spatele frontului. Comandamente, strategia… Noua ne spunea: Atacati pe directia… Aveam directie de atac.
(Deci erati capitan.) Nu. Eu am fost sublocotenent. Capitan acuma, dupa. În socialism s-au facut locotenenti si locotenenti majori. Noi n-am avut asemenea grade. Era sublocotenent, locotenent, capitan, maior. Noi eram elevi, plutonieri adjutanti, cel mai mare grad, pâna la sublocotenent, când am plecat pe front si pe front, am mentionat eu undeva, ca unul scrie ca eram plutonier, dar eu eram sublocotenent, ca deja în iunie 1944 ne-a facut pe frontul din Moldova, ne-a avansat la grad.
(Si dupa aceea v-ati întors din Cehoslovacia?) Aia a fost foarte interesant. Dupa ce s-a terminat razboiul, ne-a tinut prin niste paduri, acolo, pentru ca nu aveam mijloace de transport si atunci a venit din tara ?aparatul politic?. Ati auzit de chestiile astea? Un aparat, adica ofiteri instruiti care sa ne spuna noua cum e armata socialista… (Divizia Tudor Vladimirescu?) Da. Vedeti ca stiti?! Era o divizie de prizonieri români din Rusia si astia au venit cu ziare, ne-au dat presa, ca noi nu stim ce e noua armata si s-a facut acolo un fel de scoala politica, în care ne aduna. Am stat acolo, în munti o luna de zile, dupa ce s-a terminat razboiul. Si de-acolo, dupa o luna… (Dar va explicau principiile socialismului?) Nu, tineau cursuri asa cu noua armata, cum e organizata noua armata, ideologic. (Si ce parere aveati de ideologia asta?) Eu… atunci am citit acolo, erau foi din astea volante ca sa ne introduca în ce se întâmpla: ca în tara, din 23 august 1944 pâna la 9 mai 1945 si înca o luna… s-au produs anumite transformari, s-a reorganizat armata. Si cu astea… sa ne lamureasca sa ramânem… Atunci nu era înca cu originea nesanatoasa… Bine, eu eram si cu activitate de front si decorat. Si ni s-a propus sa intram ofiteri activi în armata. Eu am refuzat, voiam sa ma fac profesor, eram înscris la facultate si am vrut sa urmez mai departe.
Eu eram asa: executam ordinele, dar nu ma înscriam eu voluntar. Erau unii carora le placea si pentru decoratie… si eu i-am înteles, mai ales pe ofiterii activi care în cariera lor aveau nevoie de un atestat cât mai bun. Dar, daca am primit un ordin sa plec într-o incursiune în spatele inamicului, unde, totusi, îti risti viata… eu am fost, am executat misiunile, punctual, asa cum s-a dat ordinul si am avut incursiuni din astea destule: una pe Tisa, alta pe apa Bodrogului, pe urma în Cehoslovacia, în munti, unde trebuia sa aiba divizia informatii despre situatia inamicului.
M-ati întrebat ceva despre sfârsitul razboiului… (Vroiam sa stiu daca va dadeati seama ca are loc procesul de transformare a armatei…) Noi ne-am dat seama, sigur ca da. (Si erau unii care acceptau sa intre în noua armata?) Da, unii au acceptat sa activeze (Dar nu îsi dadeau seama ca era ideologia asta comunista care se infiltra?) Nu prea îsi dadeau seama atunci… felul în care s-a pus problema, mai mult de reorganizare a armatei si daca vrei cariera, sa ramâi ofiter activ, pentru ca, spuneau ei ca noi avem state de serviciu bune, în sensul ca aveam experienta de front. Ne-am dat noi seama, ca noi am fost instruiti? eu am fost sub perioada Antonescu, cu scoala militara, când era si patriotismul asta liber consimtit, nu era cu politruci. Atunci a început sa ne spuna de ?aparat politic?, ne-am dat noi seama ca: ce rost are asta? Doar am vazut la rusi, ca ne mai întâlneam, adica rusii erau în sectorul lor, noi în al nostru, nu aveam ocazia sa vedem prea multe, dar ne-am dat seama ca ei aveau politruci. Deci, în spate, cel cu pistolul si, daca nu mergea, îl împusca. Va dati seama, era alt tip de armata, cu aparat politic. Si, pe urma si armata noastra s-a orientat spre ?aparat politic?, ca noi ne întrebam: Ce rol avea ?aparatul politic?? ca noi stiam ca luptam pentru tara, asa am fost educat si în liceu.
(Dar legat de Antonescu…) Are calitati, desi e o persoana controversata, asta e adevarul, pentru ca unii vin cu documente, cu antisemitismul… Din câte stiu eu, el i-a aparat mult pe evrei, în sensul ca nu i-a dat… La unguri eu am vazut, am fost la Seghedin, e un mare cimitir cu astia care au fost facuti sapun. E un cimitir cu placi enorme cu nume de evrei, ca horthysmul a avut alta atitudine fata de evrei. Dar atunci nu ne-am dat noi seama, sa analizam ca acum… Si eu cântaresc, ca aud ca unii sunt pentru Antonescu, zic ca el pentru armata a însemnat un simbol, altii… Ca sunt putini maresalii astia care au facut cariera, ca el a avut o cariera foarte bogata, a participat si la primul razboi mondial si la al doilea si avea o experienta mare în domeniul armatei. (Si regele Mihai nu era un simbol?) Era simbol, dar nu se mai punea asa pret pe simbol atunci, asta era acasa, când noi toti eram cu regele, dar acolo, pe front, stiti, acolo sa executi ordinul? nu mai era problema asta, cu regele. Însa, când a venit atuncea la Scoala de ofiteri… eram asa, de-abia asteptam sa vina regele…
Deci, acolo [în Cehoslovacia] ne-am amenajat corturi, ca am primit corturi din tara si am stat o luna de zile acolo, dar am facut asa frumos ca tot satul din apropiere a venit sa vada ce frumos am organizat… din padure am luat flori era asa ceva, ca-n vis… Rondouri de flori si stradulete asa mici si distractii si muzica aveam. (Si cine a organizat?) Pai, asta a fost asa spontan, si ofiteri si subofiteri si trupa… care erau talentati. Si tot satul a venit acolo pe urma sa vada, mai ales copiii au venit primii. Si ne-am împrietenit pâna la urma, cu lacrimi ne-am despartit. Si-am plecat dupa o luna spre tara în etape, pe jos si lucrurile le aveam în caruta, ca nu mai aveam cai. (Dar ce se întâmplase cu caii?) Pe front au fost împuscati… caii erau obiectiv mare pentru inamic… si-am ramas fara cai. Si, dupa ce am venit pe jos, în fiecare localitate mai mare unde am cantonat din Cehoslovacia, din Ungaria? am fost primiti cu flori, cu petreceri organizate de localnicii cehi si unguri. Si am intrat în tara pe la Oradea, la Episcopia Bihorului. La Oradea a fost defilare, manifestatie militara, de acolo am venit pâna la Arad.
La Arad, noi, ofiterii de rezerva am fost lasati la vatra si s-a facut o mare defilare, eu însa n-am mai participat, fiindca am fost lasati la vatra si am plecat acasa sa ma întâlnesc cu parintii. (Ei mai stiau ceva de dumneavoastra, le-ati mai scris?) Întâlnirea a fost memorabila… În timpul razboiului n-am prea scris, ca n-am putut… Mai primeam de-acasa câte-o scrisoare, dar rar. Dar eu am plecat si ei au auzit la radio ca ne vor demobiliza si se gândeau… nu stiu cine i-a informat ca noi am ajuns la Arad, ca Aradul fiind aproape… noi suntem între Arad si Timisoara si eu am plecat cu un marfar, deci n-am avut rabdare sa plec cu un personal de la Arad, m-am urcat în marfar si am ajuns la gara Mertisoara. De acolo, pe jos, spre casa. Eu, tânar sublocotenent, cu decoratii pe piept… am ajuns spre sat.
Când am ajuns, parintii mei, de unde-au stiut?… Au aflat de undeva ca venim si au plecat cu caruta, tata, mama si fratele si la marginea satului ne-am întâlnit… cu îmbratisari, cu plânsete… Nu stiai ca mai vii sau nu. Când m-am despartit de mama mea în gara Fabric a fost asa un moment… nu stia ca ma întorc sau nu. (Deci, numai doi frati ati fost?) Doi frati. Fratele e mai mic, nascut în 1933. Avea atunci unsprezece ani, era la scoala, elev.
Aici e bunica mea, tatal meu si fratele tatalui, care a murit, Nicolae l-a chemat si de aceea fratele meu a purtat numele de Nicolae. Bunicul meu a luptat în Imperiul austro-ungar, a fost în Tirol, pe-acolo, dar el a fost sanitar, n-a vrut sa lupte. Nu stiu daca ati auzit chestiile astea, ca ei n-au vrut sa… pai, ei trebuiau sa lupte împotriva României. (Îi cam ducea în Italia…) Da. El s-o pus bine cu un evreu care era un ofiter sanitar, îi ducea trusa. Iar alt unchi de-al meu, Giura, un frate de-al strabunicului – Toma îl chema era luptator vajnic si îmi povestea mie de razboi si de-aia eu eram entuziasmat, ca sa plec pe front. Auziti ce mentalitate aveam! Si el îmi spunea cum a luptat la Piave, în Italia si ce minuni de vitejie a facut si eu îl urmaream, eram copil… erau povesti… si-acuma, pentru mine sunt povesti.
Deci, parintii Traian si Maria si bunicii Traian si Maria, dupa tata, iar dupa mama bunicii erau Timotei si Sofia. Îi vedeti cum sunt îmbracati tarani?[6] Credeti ca sunt tarani? Ei au fost în America ca sa câstige si au venit înapoi si au adus avere si le-o cumparat pamânt lui mama. Amândoi au fost, amândoi, uitati, aici sunt în America, eleganti… Pe mama o chema Ana, la fel ca pe strabunica. Deci, aici e o poza edificatoare cu doi tarani care au plecat în America si uitati cum arata. Si or câstigat bine. Au avut trei copii si, ca sa le creeze o stare… ca erau mai saraci, n-aveau avere mare… Tot din Jadani erau si or venit acasa si le-or cumparat galbeni, ca asta era principal… galbenii aia cu Franz Iosef… si pamânt. Si-au pus copiii într-o stare materiala mai buna. Vizavi de biserica stateau. Popovici îi chema. El îi ginere în casa, cum se zice, e venit de la Cerneteaz. La Cerneteaz, satul asta, toti au nume cam sârbesti. De ce? Ca preotul sârbesc i-a sârbizat, le-a pus nume… când i-a botezat. Biserica noastra era sub autoritatea bisericii sârbesti, tineam de Karlowitz… Uite, Luchin… un nepot de-al meu, îl cheama Luchin si e român get-beget. Popovici… popa l-a facut Popovici. (Stiati de el ca a venit ginere în casa?) Da, era un om tacut, asa… si dupa ce a venit din America. Avea o lula[7] mare si punea acolo tutun. Parintii mei nu au fumat, nici eu nu fumez, dar el fuma, bunicul dupa mama. (Si ea povestea de America?) Ea povestea mult, era vorbareata… au adus un gramofon, atunci era mare lucru. Stiti ce-i gramofonul? Are un difuzor si în sat toti or venit acolo sa puna placi. Au fost pe coasta de vest a Americii câtiva ani. Stiu ca au mers cu vaporul, au spus c-au mers luni întregi. Copiii lor sunt toti nascuti în Jadani. Mama era cea mai în vârsta, pe urma era una Victoria si Toma, cel mai mic. Mama e nascuta în 1903, e de-o vârsta cu tata. Si tata, tot în 1903. Ea a murit la saptezeci si patru de ani, în 1977. Ei au murit dupa ce am primit casa, deci au asistat totusi ca am primit casa…
Copiii au ramas sub îngrijirea unei matuse, care n-avea parinti si ei or tinut-o pe matusa. Si-acuma se duc în America, dar taranii… chiar tarani! Acuma se mai duc mai intelectuali. Ce s-or gândit ei pe vremea aia tarani, sa se duca sa câstige în America?! S-au despartit de copii, c-au avut trei copii mici. (Stiti ce au lucrat ei acolo?) Nu stiu. Un unchi, un frate al bunicului a fost si el în America si a avut o frizerie acolo. A avut masina în America, vi-l arat eu în poza pe unchiul Pompiliu, fratele bunicului Traian.[8]
Deci verisorii mitropolitului erau Lucretia, Traian, Nastasia si Efta si Pompiliu. Deci, Pompiliu, cel mai mic dintre ei avea masina în America, singur s-a dus si s-a facut frizer. Aici n-avea meserie de frizer. Aici e în fata frizeriei lui din America.[9] Sa va spun istoria lui: s-a casatorit cu o americanca, care m-a crescut pe mine, ca parintii erau la lucru si ei nu lucrau. Era din America, o chema Margareta. (Dar stia româneste?) Sigur, stia, ca s-o casatorit cu el în America. Si o adus-o aicea, si o stat cu el câtiva ani si când o vazut ce e în sat aicea, a plecat înapoi în America. Parintii mei mi-au povestit ca ea ma tine pe mine în brate, eu eram mic atuncea… Pai, zic, eu îs fericit ca am fost crescut de-o americanca! Cum a evoluat viata unor oameni… (Si cu el ce s-a mai întâmplat?) S-a recasatorit în sat.
Parintii mamei i-au dat zestre, ca altfel n-avea trecere la oameni mai de vaza. Tatal meu avea pamânt. Nu mult, ca noi aveam la început putin, pe urma au tot cumparat, ca zicea bunicu-meu, era un om foarte progresist, ca: Trebuie sa facem, sa progresam, ca uite nemtii cum au, cum traiesc… ca au casa asa…Si tata-meu era mai ponderat, zicea: Nu, ca nu putem sa lucram atâta, ca nu stiu ce… Bunicul zicea ca Pamântul aduce bunastarea! Asa era lozinca atunci. Casa nu era mare atunci când or trait strabunicii. Bunicul meu o facut casa moderna, noua, v-am spus, dupa nemti. Înainte, casa era dreapta, avea soba mare, tinda si soba de locuit. Pe urma era camara, grajd. Asa era vechea casa. Bunicul a vrut sa modernizeze si a facut casa în glagu. Nu stiu de la ce deriva, adica era casa în dreptunghi, casa a facut-o el, deci, din camera veche a mai pus o camera, a facut o poarta peste si o casa mica, de vara, cu camera si bucatarie. Asa se spune la noi la sat: casa în glagu. În casa de vara stateau bunicii si parintii stateau în casa aia veche.(Dar mai erau în sat case facute în glagu?) În sat, nu. Parintii mei au început, fiindca bunicul meu avea exemplul asta cu nemtii, el a vazut cum o facut astia si sa faca si el… Acuma cred ca mai sunt. În Caras ? Severin sunt multe cu poarta de lemn uriasa. Casa era din tigla, sa va spun ce se întelegea prin tigla: era la marginea satului o vale, la moara îi zicea la noi si de-acolo au luat pamânt si s-a turnat în forme, cu pleava, nu se baga în cuptoare, asa îi spunea tigla.
Deci, Timotei si Sofia sunt bunicii de dupa mama, care au plecat în America, sa câstige, sa aduca avere la copii. Stiu ce-mi povestea mama, ca atunci când au plecat, mama era fata, nu era casatorita. Aici sunt pozati în America, uite, nici nu aratau a tarani. Ei, când au venit în sat, s-au îmbracat tarani, nu mai erau asa deloc, ca în sat te ridiculizau. Si uica Pompiliu, pe care îl vedeti, în sat era altfel. (Dar de ce?…) Sunt unele sate, erau niste oameni putin ironici, poate ironia e si o calitate… Te puneau în tot felul de situatii dificile si atunci, ei ce si-au zis: Ne adaptam! Bunica-mea asta n-o mai recunosteai, era taranca, muncea la câmp. Bunicul meu mai statea pe la strada, fuma dintr-o pipa lunga – din America a învatat asta – si punea tutun în pipa… (Deci, nu se aprecia portul asta domnesc.) Nu, nu. În sat ei deloc nu mai umblau cum erau aici. De-aia m-am mirat si eu când îi vad aici cum or fost ei de eleganti acolo, transformati, acolo s-or adaptat ei la mediul din America. Bunica mea era taranca aici, era cu cârpa pe cap, stiti cum e o taranca în Banat aici. Bunica era din Jadani, iar bunicul din Cerneteaz. Bunicul, Timotei Popovici, a venit ginere în casa, din Cerneteaz în Jadani.
Parintii mei s-au casatorit cred ca la nouasprezece ani[10], eu m-am nascut în 1922 si asa era obiceiul, nu numai ei, ci toti se casatoreau asa. (Nu stiti unde s-au fotografiat?) Veneau fotografi de la Timisoara si îi pozau, ca se punea accent… Ei au în case… bunicii mei pe pereti, toti erau pozati. Am si-acuma ramele, tablourile… le-am luat de-acasa, nepotul o vrut sa le aruncam. Lasa ca le tin amintire! Toti aveau portrete pe pereti, mult pe pereti, totul se punea pe pereti. În camera aveau si icoane sfinte, cu Iisus…
Asta era rochia de mireasa a mamei, de matase si cu galbeni la gât. Ei nu erau bogati, de-aia ei s-au dus sa câstige. Unul din daruri era important sa le cumpere galbeni. Galbenii aia erau mari, cu Franz Iosef pe ei, foarte valorosi. Ea a avut putine lante de pamânt, trei lante. Aia era putin pentru noi, care am ajuns la cincizeci de hectare. Dar totusi ei or apreciat faptul ca avea galbeni si avea pamânt, ca unele erau cu un lant, cu doua lante… Ei or fost multumiti. (Bunicii dumneavoastra s-au înteles înainte de casatorie?) Da, se zicea capara. Ce ati auzit era realitate, ca înainte tata a mers la ei, au discutat, au dat un pret, capar… parintii baiatului o dadeau parintilor fetei, ca la animale, sa zic asa. Asa era obiceiul. Sa dea capara, ca sa fie siguri ca… si n-au facut aventuri. Generatiile mai noi, de vârsta mea, de la noi din sat au facut aventuri… era fuga. Pe timpul ala nu era asa ceva, asta era mai nou, mai modern, dupa razboi. Eu am avut prieteni, copii mai tineri si au fost multe cazuri când parintii s-au opus si ei au fugit la neamuri sau în alt sat ca, dup-aia, parintii neavând încotro, au acceptat casatoria. (Deci, în momentul în care se întelegeau parintii se dadea capara? Atunci se facea logodna?) Nu stiu, cred ca… cu logodna sau înainte, dar cu logodna era timp scurt. Ei se casatoreau tineri, nu prea or mai avut când sa treaca prin multe etape. O mers repede. Nu stiu cât or dat capara.
Hora era duminica, era un obicei frumos si eu vad ca sunt apreciate de multe provincii ale tarii… Dar în sesul Banatului – acuma auziti mai mult muzica din Caras – Solisti de muzica usoara erau numai de la Satchinez, unul Capetean si Petrica Moise, ei mai aveau cântecele astea din sesul Banatului, ca restul cânta tot din Caras: Ana Pacatius, Nica de la Obreja, toti din judetul Caras, s-a pierdut din sesul Banatului… Aici au venit populatii din estul tarii cu agricultura, oamenii de la granita au fost deportati si obiceiurile s-au cam pierdut. Astia de la Seceani erau primii pe dansuri pe tara, acum nici nu mai auzi de satul asta… La noi, cum era dansul asta care se petrecea în fiecare duminica? Joc îi zicea. La biserica, asta era foarte strict la noi în sat, deci, trebuia sa mergi la biserica, nu era voie sa iesi afara ai intrat în biserica era mare rusine sa iesi în timpul slujbei: tot satul se uita din biserica.
Dupa-masa era platul bisericii, un loc cu doi nuci, sub ei era jocul. La joc erau patru zicali. Nu v-am spus chestiile astea? De ce va spun? Pentru ca e bine sa retineti: are ceva deosebit sesul Banatului, în satele astea românesti, insule printre nemti era obiceiul asta foarte frumos si foarte interesant, adica: prima zicala era ?D-a mâna?, adica baiatul cu fata… Ei faceau niste figuri, fetele stateau toate la rând pe margine, legate la mijloc cu marame… Si baiatul facea semn fetei, fata venea si el o lua de mâna, se zicea ?D-a mâna?, adica o tinea de mâna. Si el facea figuri acolo si ea în spate, desi era de doi. Dansau. Si faceau figuri, forme. Pe urma, venea alt joc: era un joc pe trei locuri, sorocul, un joc foarte greu, sa stiti. Stiu si eu sa dansez, ca m-or învatat parintii. Pe urma venea un dans, ?Învârtita? si al patrulea, ?Bradul?. La Bradul toti feciorii si fetele, deci feciorii în rând si fetele în rând se tineau de mâna. Si feciorii sareau, dar fetele nu sareau ? eu am vazut în Ardeal ca si femeile sar, dar la noi, ele numai se deplasau. Deci, erau aceste patru zicali si astea se repetau. La sfârsitul jocului se termina cu hora, ca ei tot timpul joaca numai hora, n-o sa vedeti altceva nici în Muntenia, nici în Moldova, numai hore. C-asta e obiceiul stramosesc la ei. Bine, ei îsi pastreaza… La noi se pastrau aceste obiceiuri, deci aceste patru zicali, cu hora care încheie. Si, mai interesant, era ca fiecare fecior discuta în timpul saptamânii cu fetele: Sa vezi, ca joc cu tine joc primul joc, cu tine al doilea, cu tine, al treilea. Deci, jocurile astea erau planificate. Ca ei se mai întâlneau seara, era un obicei, stateau în poarta, asa se spunea, adica fata iesea în strada si baiatul venea acolo, discutau. (Deci, nu dansau numai cu o fata?) Nu, dar prima fata si ultima cu care dansa era fata la care tinea fiecare. Acest lucru se pastra matematic. Noi, studenti sau elevi nu aveam dreptul sa ne bagam în afacerile astea ale feciorilor din sat, nu eram planificati acolo, stiti?! Noi numai la sfârsit daca se termina jocul , mai erau libere fete sau aveam noi fete, ca noi nu prea aveam eleve în sat… Si asta se termina cu hora. Hora se termina, pe urma fiecare baiat pleca cu fata si îi fura batista. Fata avea o batista pregatita si baiatul îi fura batista. Si o tinea în amintire. Astea sunt obiceiuri din sesul Banatului.
(Si cei casatoriti?…) Cei casatoriti nu intrau în programul de care v-am spus eu, ci jucau cei tineri mai ales. Roata stateau cei casatoriti si babele, mosii, copiii, noi… Stateam roata, asa în cerc si ei dansau. Si atunci cei casatoriti, dupa ce începea jocul, ca întâi se uitau femeile, curioase, cine cu cine începe jocul, de care-i place, de aia sau de aia ? politica asta. Dupa ce începea, intrau si astia mai în vârsta în joc, dansau si ei cu sotiile. Dar ei nu intrau în programul asta, jocul întâi, jocul… numai baietii si fetele. Si trebuia sa plateasca grâu si nu stiu ce la lautari. Aveam lautari vestiti, asta pot sa va spun, violonisti mai ales. (Nu erau tigani?) Nu, asta era în Caras. Erau lautari din sat sau din satele vecine, va spun eu, din Murani, Seceani, ei erau vestiti, Hodoni. Deci, baietii contractau la începutul anului cu muzica. Ziceau: Va dam zece meteri de grâu. Meter, asa se zicea, stiti ce e meterul? O suta de kilograme e un meter. Si la treieris, si la…. totul în meter, Câti meteri de grâu ai facut? Zece meteri…
Baza era vioara la noi. Instrumentul principal nu era saxofonul, ci vioara, mai era clarinetul, contrabasul, fara acordeon. Spre granita, încolo, de la sârbi au luat, la Satchinez era si acordeonul… Jocul începea pe la doua ? trei dupa-masa si pâna seara la sapte ? opt vara. (SI iarna era un loc special?) Iarna… nu aveam camin si-atuncea era tot acolo în plat un hambar, pe urma era o moara care o dat faliment si aia s-a amenajat, s-a facut camin cultural. (A cui fusese moara?) Erau doi cetateni din sat, Iacob îi chema, fratii Iacob, ce credeti, un an au rezistat, a fost conversiunea, nu au mai putut sa achite datoriile… Moara era pusa în functiune si satul avea nevoie de moara, ca erau cereale multe, satul nostru avea mult teren agricol. Si, numai bine, când au terminat moara, au dat faliment, i-au luat masinile, era criza… Eram tânar, copil.
Si eu am scris monografia satului, dar cine îmi publica mie?… Si am scris si despre razboi; putini care au scris si au fost ofiteri de cavalerie.