GHEORGHE MESSER (n. 1935, Arad) – ?Mi-am văzut de meserie, de familie? și de profesie?

În toată genealogia mea nu a existat nici o altă religie sau altă naţie. Fac parte din categoria evreilor, ca și nevastă‑mea. Toate rudele nevestei mele au fost deportate la Auschwitz, că au stat în Ungaria. Eu sunt născut în Arad, am prins și epoca înainte de 1944, am făcut școala elementară evreiască, era școală evreiască, nu aveam voie să mergem la nici o școală română, doar evreiască ? evreii erau excluși și din facultate, și din liceu. Deci nu puteam merge în școli decât evreiești. Am avut o serie de învăţători care au fost studenţi și au fost și ei excluși din facultate și după aceea au devenit învăţători la școala elementară evreiască.

Eu am început școala în 1942. Taică‑meu a fost la lagăr de muncă, nu deportat, în România. Deci lagăr de muncă, pentru regimul lui Antonescu ? ăsta a fost meritul lui Antonescu, nu a admis Holocaustul și n‑a admis deportarea în altă parte decât în lagărele de muncă… în Cuvin, lângă Arad, de acolo era taică‑meu. Patru ani a stat în lagăr de muncă.

Absolut tot ce am avut în familie a fost naţionalizat, nici acuma nu le‑am primit înapoi, că a fost renaţionalizat de comuniști. Am avut o casă frumoasă în Arad, acuma ne judecăm pentru această casă, care a fost naţionalizată în 1941 și apoi, din nou, în 1950. În ?45 ne‑au dat‑o înapoi, și în ?50 ne‑au luat‑o. Deci, vorba aia, ori îs legionari, ori naziști, ori comuniști, îs tot un lucru, că tot aia este. Pe urmă am făcut liceul român ?Moise Nicoară? la Arad, Facultatea de Medicină la Cluj, cu Haţegan, cu Papillian, marii corifei ai medicinii. Am practicat meseria până la această vârstă, când sunt pensionar, și mai lucrez și acuma în calitate de medic la Policlinica Judeţeană. Asta vă pot spune.

Comunitatea evreiască din România este foarte mică. Toată comu­nitatea evreiască din România are un singur rabin, cel din Timișoara, Ernest Neumann ; mai este unul la București, dar acela e cetăţean israelit și l‑au trimis aici după moartea lui Rosen. Practic, serviciile divine sunt făcute de enoriași. Nu există, cum a fost pe vremea mea, la Arad, că au fost numai în Arad 10000 de evrei. La ora actuală în toată România nu sunt 10000. Majoritatea evreilor care mai sunt aicea sunt cu căsătorii mixte și vorba‑ceea, când îs evrei, când îs români, după cum bate vântul, știţi. Când pot profita cu ceva de la Comunitate, atuncea fac pe marii evrei, în rest evreii puri sunt foarte puţini. Că foarte mulţi au plecat. Pentru că și pe vremea lui Ceaușescu era permisă plecarea în Israel, o parte în S.U.A., în alte părţi. În România sunt persoane de vârsta a treia care din cauza vârstei n‑au mai emigrat.

La Reșiţa ? câteva sărbători mari care se mai ţin și slujba de vineri seara, la care merge foarte puţină lume. Dovada este că cel care ţine slujba divină este un simplu bătrân, pensionar, care nici nu mai știe să citească în ebraică. Citește așa, românește, o simplă rugă. Deci comu­nitatea evreiască din România este foarte slabă. La un moment dat m‑a rugat inginerul Horvat, c‑a venit un arhitect evreu din New York, care a vrut să facă o lucrare de doctorat, Bisericile evreiești din România… Le‑a găsit, că ele există, n‑au fost dărâmate, dar sunt goale. Având în vedere că eu sunt cunoscător de limba engleză din copilărie, o vorbesc la fel de bine ca și româna limba engleză, l‑am așteptat la gară, l‑am dus la sinagogă, am făcut o plimbare cu el prin Reșiţa, l‑am dus acasă, l‑am invitat la masă și după aceea l‑am condus la gară, că s‑a dus la Lugoj. Și în momentul când am spus că în Reșiţa nu știu dacă sunt treizeci de evrei… spunea că numai în New York sunt 2 milioane de evrei. A rămas crucit când am spus că în toată ţara sunt în jur de 10000, când numai în New York sunt 2 milioane. De asta v‑am spus că comunitatea evreiască de aici e pe cale de dispariţie. Pentru că nimeni nu mai revine din cei care au plecat și majoritatea și‑au găsit ocupaţie, au rămas afară, s‑au stabilit acolo, și au rămas numai oameni în vârstă, care după ce mor… Sinagogile nu se vor dărâma, însă, vorba aia, abia intră într‑una, de ce să mai fie trei ? Și înainte erau pline sinagogile. Deci, asta e situaţia.

Așa că aicea, în Reșiţa, niciodată n‑a fost specific etnic evreiesc, deși uzinele din Reșiţa au aparţinut unor evrei. Era unul, Auschnit, ăla a fost proprietarul Uzinei Metalurgice din Reșiţa. Dar populaţie nu prea exista, v‑am spus, tocmai de aceea că evreii nu sunt muncitori, oţelari, s‑au chestii tehnice, ingineri. Evreii s‑au manifestat în altceva : în muzică, în cultură, artă, medicină. Reșiţa era oraș tipic muncitoresc, în care? și cultura era pe planul al zecelea. Din ce au fost, au murit, de venit n‑au prea venit, au murit, așa că? abia poţi să aduni. Bisericile să știţi că sunt pline, dar 80% din cei care vin sunt creștini. Și unii creștini, care vin mai des? am câţiva prieteni care sunt medici, creștini, care sunt cu idei proisraelite, care la toate slujbele sunt. Și sunt orto­docși, ortodocși, n‑au nici un pic de sânge evreiesc. Am doi colegi care‑s toata ziua la biserică. Umblă mult mai des decât umblu eu. Și sunt români, și el și nevastă‑sa, deci n‑au nici un fel de sânge evreiesc. Probabil, mă rog, atracţie faţă de cult.

Practic, comunitatea evreiască… ca și comunitatea germană ? bine, ăia au plecat după ?90, sunt acum în jur de 100000. Și nemţii sunt puţini. Asta vă pot spune.

(V‑aţi simţit vreodată marginalizat, ca evreu ?)Nu, nu… (Nici măcar prin faptul că n‑aţi avut voie să mergeţi la școlile românești ?) Atuncea da, pe vremea aceea. Cum să nu ? Pe vremea aceea ne era frică să și ieșim pe stradă. Însă după aceea m‑am simţit marginalizat din alt punct de vedere, că n‑am fost membru de partid. Mai ales că am avut origine socială proastă, casă. Deși nu ne‑a dat‑o înapoi, a fost ca o ananghie pe mine, că peste tot trebuia să scrii averea de până la 1950… și așa mai departe. Nu din cauza etniei. Cu etnia a fost numai până în 1944, când eram copil.

Vă dau un simplu exemplu, cum era religia. În general, catolicii și ortodocșii au altcândva Paștele. Și am avut un prieten foarte bun, catolic, și de Paștele ortodox m‑am dus la el și am stat puţin de vorbă, am jucat remi și am ajuns acasă târziu, pe la ora doisprezece jumate. Eu am stat la Cluj foarte aproape de catedrala ortodoxă. Și exact atunci era slujba de Înviere. Și, hai să mă duc să stau și eu, că în viaţa mea n‑am văzut slujba de Înviere. Dacă tot trec pe aicea… am stat pe trotuar și hai să văd slujba de Înviere. A doua zi am fost chemat la Rectorat și au spus că mi se ia bursa și că sunt exmatriculat din facultate. Și atuncea am spus : ?Domnule, sunt evreu, n‑am nimic cu religia creștină, iar cel care m‑a văzut ? că vă daţi seama câţi informatori erau, că a doua zi s‑a știut c‑am fost și eu acolo ? cel care m‑a văzut trebuia să fi spus că eram pe trotuar. În viaţa mea n‑am văzut așa ceva și, ca să nu mor prost, hai să vin și eu o dată la Înviere?. Și într‑adevăr s‑au uitat și au văzut că sunt evreu și au zis : ?Aţi avut noroc?. Altfel, deși eram șef de promoţie, mă exmatriculau din facultate pe chestia asta. Credinţa era absolut marginalizată, mai ales pe vremea lui Gheorghiu‑Dej. Pe vremea aceea nu aveai voie să mergi în biserică, numai pensionarii, că la ăia n‑aveau ce să‑le facă. Să‑i scoată afară din serviciu ?…

Am prins epoci foarte grele, și epoca legionară, și asta, a lui Antonescu, înainte de ?44, și asta, comunistă, imediat, epoca stalinistă, că eram în ultimul an de liceu, clasa a XI‑a, când a murit Stalin. În anul acela am dat și la facultate și am prins toate chestiile astea. Nu pe motive etnice am fost marginalizat, ci pentru faptul că eu am fost întotdeauna contra comunismului. Și, în general, eu am avut o coloană vertebrală și nu m‑am aplecat. Au vrut de multe ori să mă bage în partid și am spus : ?Eu am o spondiloză și nu mă pot apleca?. Clar ! Nu intru în partid. (Intervine soţia.) Bine, și de aici s‑au tras o mulţime de alte lucruri și neajunsuri, probleme.

(Revine.) N‑am fost nici ultrareligios, mi‑am văzut de meserie, de familie? și de profesie.