HEINRICH KLINENBERG (n. 1934, Timișoara) – „Tu, fiule, să faci lucrurile în așa fel, încât niciodată, dar niciodată, să nu fii obligat să cobori privirea în fața cuiva!”

M‑am născut în Timișoara, în 25 ianuarie 1934. Copilăria, din ?34 până‑n 1941, am petrecut‑o în Timișoara, pe strada Reșita, nr. 32, care înainte s‑a chemat strada Fröbl? Din ?41 până în 1945 am făcut patru clase primare în curtea sinagogii evreiești din strada Reșiţa. Acolo a fost, de fapt, și grădiniţa de cult mozaic, au fost și patru clase,
și sinagoga efectiv. De rit ortodox, eu fiind totuși neolog. (Numai patru clase erau ?) Numai patru clase, da. Era o școală mică. Liceul Israelit era în? acuma se cheamă Liceul de Artă. Acolo s‑a făcut liceul, completare. Deci până la reformă au fost patru clase, școala mică și opt clase, baca­laureatul. Începeai liceul de la clasa I și continuai până la clasa a VIII‑a. Dacă ai terminat clasa a IV‑a, înseamnă că ai făcut acel bacalaureat, așa s‑a chemat, ?bacalaureat mic?, de capacitate, cum se spune acuma? (Și după aceea unde aţi continuat ?) La Liceul Israelit din Timișoara? Toate astea erau în timpul războiului. Nu era niciodată sigur că noi vom ajunge înapoi acasă teferi? Însă am mers așa mai departe.

(Aţi avut vreo problemă atunci, în timpul războiului ?)În timpul războiului, ca și copil, mai puţin. Dar părinţii au avut probleme : o dată că tata a fost dat afară din servici pentru că era evreu. Nu conta dacă mureai de foame, absolut deloc. (Unde lucra ?) La firma ?Angerbauer și Fiul?, care era o firmă de expediţii, de import‑export, avea sediul pe Tudor Vladimirescu, splaiul Tudor Vladimirescu? Problema părinţilor în timpul războiului a fost dură, pentru că, de exemplu, până la ora zece nu aveau voie să apară niciunde în piaţă. (Până la ora zece dimi­neaţa ?) Dimineaţa. De la zece puteau să meargă să cumpere, dar nu mai aveau ce. (De ce?)Era interdicţia categorică a organelor de ordine și mai ales a sistemului introdus de SS. (Și nu s‑a dat nici o explicaţie ?) Nu ! Era categoric interzis evreilor și n‑aveai ce căuta. Fără nici un avertisment, putea ori să te închidă, ori să te împuște. Iar cei care controlau în mod sistematic și dur? noi locuiam la numărul 32 și ăștia erau la numărul 30. Când am ieșit, când am deschis poarta casei în care am stat, acolo era întrunirea în careu a hitleriștilor din Timișoara, sub îndrumarea celor care erau șefi în Timișoara?

(Mai aveţi fraţi ?)Nu, sunt singur. Atâta a fost să fie. Părinţii mei au fost în vârstă, tata s‑a născut în 26 ianuarie 1878, și mama în
1 septembrie 1892. Deci diferenţa dintre ei era de paisprezece ani. Mama a avut 42 de ani și tata a avut 56 de ani? a fost pachetul (zâmbește). A fost o întâmplare destul de hazlie, toată lumea a trimis‑o pe mama la băi, că are menopauză și gata, să aibă grijă? Medicul din Buziaș i‑a spus : ?Femeie, du‑te acasă, că peste câteva luni naști?. ?Cum, eu, în menopauză ?…? ?Du‑te acasă, că ai să vezi??

Știţi că pentru noi au fost pregătite trenurile de deportare la Auschwitz. Cu tatăl meu am fost la gară și mi‑a arătat trenul și linia de unde trebuia să ne ducă. Eu am văzut? S‑a spus parcă de către
dl Neumann* , nu știu, în carte* *sau în altă parte, că erau 12000 de evrei în Timișoara înainte de război. Când s‑a dat ordin, în Timișoara au apărut vreo 60000 de evrei, evreii din toată zona Banatului au fost adunaţi în Timișoara. Ca să nu se mai chinuie cu sate, comune, cu departajarea evreilor, au fost aduși în Timișoara, și de aici încărcarea și? De asta știu că la un moment dat noi am fost în jur de 50000. Am și învăţat, de fapt, despre acest lucru. (Și cei care au fost aduși au fost cazaţi undeva ?) Foarte mulţi au fost primiţi în familii? (Tot în familii de evrei ?) De evrei, da. Au fost și locuinţe, cam piperate, dar s‑au plătit și? asta a fost situaţia. (Și până la urmă? ?) Până la urmă? (Au plecat și de aici sau au scăpat ?) Nu s‑au dus înapoi în locurile de unde au venit, ci, imediat după terminarea războiului, marea majoritate și în primul rând tineretul ? când vorbesc de tineret, este vorba de copii ? au emigrat în Israel ; după aceea au început emigrarea în masă în Israel. (Știu că o parte din evrei au fost duși la munci, pentru că n‑au fost deportaţi?) Era muncă forţată și muncă obligatorie. Tatăl meu nu a fost dus, fiindcă a avut vârsta de 60 de ani. S‑a născut în 1878, deci în 1938 el a avut 60 de ani. Dar dacă era sub 60 de ani, era dus. Însă nici pensie n‑a avut. L‑au dat afară din servici, dar pensie n‑a avut. (Și din ce aţi trăit ?) Din ce am trăit ? A avut un frate în Brașov, care a fost căsătorit cu o austriacă din Viena. El, de fapt, a și trecut la ritul catolic și el a lucrat, fiind de rit catolic, recunoscut ca nu știu ce. Și ne‑a mai trimis și nouă, din când în când. Asta este, aproximativ, din partea tatălui.

Mama este născută în Novi Sad. Ea a făcut croitorie și s‑a căsătorit cu tata în 1925. S‑au stabilit aici, în Timișoara. Aici a mai lucrat până în 1934, și din 1934, când m‑am născut eu, s‑a terminat orice activitate. (Spuneaţi că s‑a născut la Novi Sad. Bunicii din partea mamei erau evrei ?) Da. La fel și bunicii din partea tatălui. În 1930 a murit bunicul meu din Novi Sad, și în ?44 a fost dusă la Auschwitz bunica mea. (Bunica din partea…) …mamei. Din 27 mai 1944 sunt ultimele rânduri trimise de bunica mea din Ungaria.

(Și din familia dvs. a mai fost cineva dus la Auschwitz ?) Nu, n‑a fost, dar a fost omorât fratele mamei, în 1941, de către armata lui Szálasi, care a fost ocupantă la Novi Sad. Exact de 1 ianuarie i‑au strâns absolut pe toţi despre care au știut că sunt evrei, i‑au dezbrăcat în pielea goală, indiferent dacă erau bărbaţi sau femei, copii sau maturi, trambulină pe Dunăre ? că Novi Sad-ul are Dunărea ? au făcut-o și stăteau la rând să‑i împuște. I‑a împușcat, nu i‑a împușcat, au venit ăia din spate și i‑au aruncat în apa rece. S‑au înecat. Care a murit împușcat, a murit împușcat, care nu… Și au fost copii care au văzut treaba asta. Soţia lui a fost nemţoaică. N‑a putut să facă absolut nimic. El a fost electrician, a venit de la servici și asta a fost tot. Doi copii au rămas.

Alţi aparţinători ai familiei noastre care… asta nu știm nimic. Mama, după război, când au început să vină prizonierii din Auschwitz înapoi, au trecut prin Timișoara ? care mergeau în Iugoslavia, deci nu în altă parte, că dacă mergeau în altă parte nu treceau prin Timișoara ?, atunci a întâlnit o foarte bună cunoștinţă de‑a ei și au vorbit. Și a spus că până la un moment dat știa de bunica mea, și după aceea nu a mai știut nimic. Și a mai spus, zice : ?În general, toţi bătrânii nici nu au fost duși în lagăr, ci direct la camerele de gazare și la crematoriu…?. Cam asta a fost.

(Ce se studia la școală ? Chiar și în clasele primare aveaţi aceeași programă cu ceilalţi copii ?)Categoric. Era un program foarte bine stabilit ; dacă aveam posibilităţi materiale, noi oricând puteam să mergem și mai departe la facultate, dar foarte mulţi au fost foarte, foarte săraci. Și n‑a existat nici un fel de posibilitate. V‑am spus : tata fără servici, mama fără servici, trei guri… Era o situaţie foarte dură… A fost reforma învăţământului și am terminat patru plus trei, care era echivalentul de șapte clase. Dar s‑a chemat atunci totuși ?trei clase de liceu?, deci nu șapte clase, patru clase primare și trei clase de liceu… M‑am dus la școala profesională. În primul an am reușit acolo unde am dorit, am făcut un an Școala Profesională de Metalurgie. Și în anul al doilea au vrut să mă transfere undeva în Satu Mare, și eu n‑am vrut să merg, am ieșit afară. Vreo două luni am lucrat împreună cu tatăl meu, și după aceea am reușit totuși să mă înscriu la Școala Profesională Electrotehnică din Timișoara, care avea sediul în Piaţa Maria, unde este actualul ?Daniel?s?. Toată clădirea aceea, inclusiv… ăsta… parcă de cultură e acuma, sala aia mare. A fost cinematograf, de fapt, și după aceea s‑a transformat. Aia era sala noastră de festivităţi, acolo era absolut tot, inclusiv etajele superioare erau cămin ; cantina tot acolo era, și jos aveam săli de cursuri. Iar ca profesori, noi am avut poate și avantaje, poate și puţin dezavantaje, că foarte mulţi aveau cunoștinţe foarte slabe… Asistenţi de facultate veneau să predea la noi. Ei trebuiau să coboare nivelul de predare la nivelul cunoștinţelor noastre. Trebuiau să coboare cu mult mai mult decât nivelul cunoștinţelor mele sau ale altor colegi, care erau tot în situaţia mea. Și pentru noi era un pas înapoi, iar ăialalţi trebuiau să înveţe foarte dur ca să înveţe ceva. Numai așa, ca exemplu, l‑am avut profesor la electrotehnică pe domnul Brașovan, un om eminent și o somitate în materie, iar la mecanică l‑am avut pe domnul profesor Aurel Nanu, care și acuma este. El a fost șeful Catedrei de tehnologie, la tehnologia construcţiilor de mașini. Și eu, fiind doar un om cu școală profesională, cum nu s‑au încheiat situaţiile școlare, n‑am avut diplome. Și m‑am dus o dată la dumnealui și la domnul Brașovan și la încă unul care a fost maistru, i‑am chemat, i‑am rugat să vină până la notariat și să dea o declaraţie, au venit toţi trei și am act de certificare prin declaraţiile lor…

În 1951 am terminat Școala Profesională Electrotehnică și am fost repartizat la ?Electromotor?, ca bobinator, bobinaj mașini electrice. Acolo am lucrat până în 1953. În 1953 m‑am dus la fostul Centru Mecanic, actualul ?Multim?, pe strada Mangaliei, acuma Sturza, mi se pare, din nou ? a fost Dimitrie Sturza strada ? și acolo am lucrat ca tehnician și ca bobinator până‑n 1958. În 1958, când m‑am căsătorit cu actuala soţie? deci 12 iulie 1958, acuma în 12 am avut 42 de ani de căsătorie. (Mulţi înainte !) Mulţumesc. Din 1958 până în 1960 am lucrat ca electrician la Atelierele principale C.F.R., iar din 1960 până în 1990, când am ieșit la pensie, la U.M.T., Uzina Mecanică Timișoara. Între timp, am făcut liceul seral, fără examenul de bacalaureat, pentru că eu eram deja prea în vârstă ca să mai merg mai departe. Însă așa, ca fapt divers… (Îmi arată diplomele școlilor absolvite.) Asta a fost Școala Medie Serală C.F.R., ăsta a fost Liceul de Istorie‑Filologie, și ăsta a fost Liceul nr. 5, ?Simion Bărnuţiu?, acolo am terminat… (Citește.) ?A absolvit fără examen de bacalaureat…? În baza acestui drept, am fost promovat la U.M.T. ca tehnician principal (funcţie din care am ieșit la pensie), din ?81 până‑n ?90. În ?90, atunci a venit acel decret, și la 56 de ani trebuia să am anii de pensie și i‑am avut și am ieșit la pensie. Nu am putut mai mult de atâta, că eu am fost și destul de bolnav…

(Mă întorc puţin la ceea ce aţi spus, la vremea când făceaţi școala, și vreau să vă întreb dacă materiile predate erau aceleași cu ale copiilor din școlile celelalte sau aţi avut și materii specifice, de exemplu, religie…)Deci o dată : am făcut religia iudaică, asta‑i o dată ; am făcut limba ebraică. (Limba ebraică veche ?) Eu nu știu veche, nouă. Știu limba ebraică, cu scrisul de la dreapta la stânga, e singura limbă, nu există altă limbă. (Știu că se vorbește idiș…) Nu, nu, nu. Idișul nu este ebraică, idișul este un jargon nemţesc. Dacă la asta se referă… (Da.) De exemplu, vă spun : ?Für was ?? și ?Fer wus ?? este în idiș. Nemţii au spus : ?Păi, voi vorbiţi germană?. Nu, asta‑i idiș. Sașii spun că ei vorbesc nemţește, șvabii spun că ei vorbesc nemţește și, în fond, limba literară n‑o vorbește decât cel care vorbește exact literar, nu pocește cuvintele și trebuie să cunoască un der, die, das crunt. (Deci aţi învăţat limba ebraică…) Limba ebraică… În Europa, în toată lumea, limba ebraică este o limbă moartă. Se face la Teologie, toţi preoţii de toate neamurile o cunosc, însă în relaţii directe cu alţi oameni se folosește limba engleză. În Israel a doua limbă care se folosește este limba engleză. (În Israel ce limbă se vorbește de fapt ?) Ebraică… Dar evreii plecaţi din România vorbesc românește, cei din Ungaria vorbesc ungurește, deci acolo auzi, dacă ești european, începi să auzi toate soiurile de limbi. Acuma, mai nou, rușii, că acuma s‑au dus foarte mult afară…

Ca să mă reîntorc puţin la tatăl meu. Tatăl meu a avut o concepţie  de viaţă în general în următorul fel ? și asta mi‑a dat ca orientare directă, fără echivoc și foarte serios ? ?Tu, fiule, să faci lucrurile în așa fel încât niciodată, dar niciodată să nu cobori privirea ta în faţa nimănui !?. Acest lucru spune mult. Atunci când mi‑a spus aceste cuvinte, eu n‑am înţeles în totalitate, dar, trecând timpul, m‑am tot gândit la ce a spus tatăl meu. Și nu am deviat de la acest lucru niciodată și niciunde. Când a fost nevoie de ajutor, eu poate m‑am sacrificat, chiar și atunci când a fost vorba de primirea unor premii sau prime, numai ca să ajut pe altcineva. Și am ajutat.

(Să revenim puţin : ce alte limbi aţi învăţat la școală ?)Franceza… Franceza nu m‑a atras sub nici o formă. Nu mi‑a plăcut. Dacă era germană… Dar cum situaţia era de așa natură că nemţii ne‑au apăsat mult, limba germană a fost scoasă în totalitate de la liceul evreiesc. După aceea a fost desfiinţat. Fraţii noștri de toate puterile : ?Ce, voi n‑aveţi liceu care să meargă în limba ebraică, voi învăţaţi românește. Românește puteţi învăţa la orice școală din România. Nu trebuie să aveţi liceul vostru?. L‑au desfiinţat. Acolo au făcut Liceul Sportiv, și după Liceul Sportiv, Liceul de Artă.

(Acasă ce limbi aţi vorbit ?)Limba mea maternă este limba germană. Deci și mama, și tata, făcând școala în perioada austro‑ungară, ei au făcut școala în germană‑maghiară. (Unde au făcut școala ?) Mama la Novi Sad, și tata aici, cred că în Deta. Mama nici n‑a știut să vorbească românește, cu toate că din 1925 a fost aici. Toată lumea a vorbit și nemţește, și ungurește, și ea n‑a învăţat românește. Tata, fiind lucrător la vamă, nu știu ce, s‑a pus și a învăţat. Iar eu, până să merg la grădiniţă, n‑am știut altă limbă decât limba germană. În grădiniţă zice : ?Na, acuma toţi o să învăţăm limba română !?. Pe naiba ! Toţi au vorbit ungurește. În două luni eu am vorbit ungurește, învăţând la grădiniţă. Și când am intrat la școală, atunci am început cu limba română. Dar în pauze, afară, tot ungurește s‑a vorbit. Și până am terminat liceul, tot ungurește. Și cu mama germana mai departe… (Dar germană și maghiară știau toţi evreii din zonă, nu ?) Din zonă. Este o treabă, din cele patru limbi bănăţene ? că mai sunt și altele ? dar sunt patru limbi : română, germană, maghiară și sârbă ? eu trei vorbesc. A patra n‑o vorbesc, fiindcă n‑au vrut părinţii. Ei amândoi au vorbit sârbește, și pe mine nu m‑au învăţat, ca să nu înţeleg ce vorbesc ei. De‑asta nu știu eu a patra limbă, că altfel… În școala profesională am trecut la limba rusă. Zicea mama : ?Păi ce faci ? Tu înveţi limba sârbă ??. Zic : ?Nu, asta nu‑i sârbă, asta‑i rusă?. ?Cum rusă, asta‑i sârbă !? Cuvintele erau foarte asemănătoare.

(Părinţii dvs. au fost credincioși ?)Tata mai puţin. Mama, da. Mama a provenit dintr‑o familie foarte credincioasă. Și acolo a fost o treabă. Ei au fost cinci fraţi. Unul din fraţi ? acuma nu știu dacă el a fost mai mare sau mai mic decât mama ? s‑a sinucis la Budapesta, în 1910 sau 1912. Mama s‑a căsătorit cu un evreu ; sora mamei s‑a căsătorit cu un sloven, deci nu mai era evreu ; cea mai mică soră, cu un pastor reformat ; unchiul despre care v‑am zis că a fost împușcat a fost căsătorit cu o nemţoaică. Astfel, doar mama a păstrat tradiţia și s‑a căsătorit cu un evreu. Nici eu n‑am mai ţinut tradiţia și m‑am căsătorit cu o ortodoxă. Soţia nu este evreică, soţia este creștină ortodoxă. Ea este născută în Azuga, care este pe Valea Prahovei, între Bușteni și Predeal. Soacră‑mea este născută la Breaza, deci tot pe Valea Prahovei, iar socru‑meu este oltean get‑beget. (Deci e româncă…) Da. Se cheamă și Sultan. Culmea este că are un frate care este în Germania și se cheamă Sultan, toţi turcii merg și‑l felicită că este sultanul lor. Și el n‑are nici în clin, nici în mânecă cu musulmanismul…

(Deci educaţia religioasă v‑o făcea mama ?)Da. Mama. Și eu, mergând la școala evreiască, am primit educaţia religioasă, dar așa, nu ultra­religios, ci? de asta am spus că în religia iudaică sunt două curente : curentul neolog și curentul ortodox. Cei ce erau evrei ortodocși se căsătoreau numai între ei, iar evreii ce aparţineau curentului neolog erau mai… În familia lui tata, una din surorile lui tata este îngropată în cimitirul catolic, unchiul, în Viena, în cimitirul catolic, tata aicea, la evrei. (Mergeţi la sinagogă ?) Da. (Unde v‑aţi căsătorit, la sinagogă sau la biserică ? Sau atunci nu s‑a pus problema ?) În 1958 nu s‑a pus problema. Acuma, mergând mai departe, în ?61 s‑a născut fiică‑mea. Când s‑a îndrăgostit, s‑a îndrăgostit de un catolic. S‑a căsă­torit la catedrala din Piaţa Bălcescu, în rit catolic. Acolo au fost botezaţi ambii nepoţi. Și în Germania, acuma, nu mai vor să știe nimic… Al doilea acuma nici nu s‑a mai dus la comuniune…

În 1951, tatăl meu, eu fiind încă sub 18 ani, a cerut emigrare defi­nitivă în Israel. Bineînţeles că a fost refuzat, spunându‑i‑se că el încă muncește, deși era la 70 de ani. Și eu am terminat școala profesională și eu trebuia să plătesc, dacă plecam. A zis: ?Nu‑i nimic, dumneavoastră luaţi cererea?. Au luat cererea și am primit refuzul. Și atunci tata a spus : ?Nu mai…?. Asta a fost în ?51. În ?52, în mai, l‑am îngropat… Deci prima mea încercare de a pleca în Israel a fost în 1947. Aveam 13 ani. Atunci au plecat numai copii. (Numai copii ? Neînsoţiţi ?) Numai copii. Toţi cei care au plecat, de vârsta mea… Unul care a plecat în locul meu ? eu trebuia să găsesc pe cineva să plece în locul meu ? acuma este în pensie, că este de vârsta mea. El a fost reprezentantul unui mare concern american în Israel. A terminat facultatea acolo, a fost inginer electrotehnic. Deci, amândoi am vorbit să mergem pe electrotehnică, și eu m‑am dus, și el s‑a dus. Numai că el s‑a dus la facultate, și eu… (Și copiilor le dădeau voie să plece, în perioada aceea ?) Da și nu. Dar era o emigrare în masă pentru copii. Însă foarte mulţi copii au murit. (Pe drum ?) Nu pe drum. În 1948 s‑a format statul Israel și după aceea a fost războiul. Acolo nu i‑a protejat nimeni, acolo… ei au fost băgaţi pentru instruire militară și dup‑aia : ?Mai vedem dacă mai trăiţi sau nu trăiţi?. Mulţi au murit, mulţi au scăpat, mulţi au ajuns șefi… (Cum de n‑aţi plecat ?) Mama foarte mult s‑a rugat de tata și de mine să nu mă duc, că ea nu rezistă. Ea a rezistat, n‑a rezistat tata. Mama a murit la 88 de ani, în 1980. Fiică‑mea era la examenul de bacalaureat, când mama… ne‑am dus la înmor­mântare. (Vă pare rău că nu aţi plecat ?) Nu știu ce să spun. Nu știu efectiv ce să spun. N‑am fost acolo, nu știu ce este acolo. Că este mai bine… poate. Nu știu care ar fi fost situaţia mea… Eu sunt totuși bolnav, diabetul s‑ar fi declanșat și acolo. Poateși alte lucruri. Și ce făceam ? Nu știu. (Aţi mai încercat să plecaţi ?) Nu. În 1965, împreună cu fiică‑mea și cu nevastă‑mea, am fost în Iugoslavia, la Novi Sad. Atât. Și în ?93, în Germania, la fiică‑mea. Fiică‑mea a emigrat în Germania în 1990, în 15 decembrie a părăsit România. Eu, faţă de părinţii mei, nu m‑am opus. Asta vrei, du‑te. Și n‑am greșit cu nimic. Am fost acolo, am văzut, știu ce au.

În 1955 a venit soţia în Timișoara, în ?58 ne‑am căsătorit. Ne‑am cunoscut în ?56. Și mi‑a propus să merg la ea acasă în concediu, la Azuga. Și am spus : ?Eu merg, cu condiţia să urcăm sus, în Bucegi?. ?Nu, că n‑am fost în Bucegi.? ?Cu atât mai mult, să mergi o dată cu mine.? (Cum v‑aţi cunoscut ?) Amândoi suntem foști dansatori. Efectiv la dans. Am invitat‑o la dans. (Aici, la Timișoara ?) Da, în Timișoara. Cumnatu‑meu a făcut armata la Jimbolia și ea a venit să fie mai aproape de fratele ei. Și eu am cunoscut‑o, în ?58 ne‑am căsătorit și de patruzeci și doi de ani stă aici. Așa ne‑am cunoscut.

În perioada războiului, atunci când a fost problema cu deportări și cu bombardamente, am avut un vecin. El a provenit din Moldova. Țibuleac Nicolae, un om de o omenie nemaipomenit de mare, care ne‑a urcat ? el a fost mecanic de automotor ? ne‑a urcat în tren și ne‑a dus el, că veneau trupele germane să ocupe din nou Timișoara. Ne‑a urcat în tren și am plecat către Recaș. Și acolo am stat câtva timp, și atunci ne‑am dus înapoi, când s‑a terminat. Altfel, poate și atunci aveam soarta pieirii, cum au pierit și atunci oameni. (A venit și v‑a luat, pur și simplu ?) Am fost vecini. Și a vorbit și tatăl, și unchiul meu, cele două mătuși, una din ele a locuit la noi în curte, și ne‑a luat pe toţi și : ?Voi veniţi cu mine !?. Nu avea voie. El, pe propria lui răspundere. Și a făcut‑o.