JUDITH LAZAROVICI (n. 1921, Lugoj) – Revoluţia a fost categoric o eliberare, mai ales pentru tineri?

Bunica mea a fost casnică, bunicul meu a fost avocat, născut în actuala Ungarie, când partea asta ţinea de Ungaria. A venit aici împreună cu toţi evreii din Banat, care au fost în Austro‑Ungaria și care au venit în România. Și a continuat cu avocatura până la 70 și ceva de ani, în limba română, cu toate că nu știa, când a venit încoace, o boabă româ­nească ! A învăţat românește și‑a pledat și și‑a făcut avocatura în limba română. Și n‑a mai fost tânăr când s‑a făcut această trecere.

(Știţi cam în ce perioadă au venit evreii aici, la Lugoj ?) Străbunicii și stră‑străbunicii și stră‑stră‑străbunicii sunt lugojeni. Pe linie maternă. (Intră fiul, Dan.) (Știu că mama dvs. a făcut Facultatea de Chimie la Budapesta.) (Intervine Dan.) A fost prima femeie din Lugoj care a făcut o facultate. A fost prima femeie. (De ce nu a continuat ?) Pentru că s‑a căsătorit, și pe vremea aceea nu era modern. Pentru că era prietenă cu ministrul Culturii din guvernul Kún, care i‑a spus : ?Fato, ia‑ţi jucăriile și plecă de aici, pentru că aici va fi de rău?. Și pe chestia asta s‑a întors în Lugoj, unde a dat după aia de bunicu? meu și pe urmă s‑a căsătorit. Dar de aia a plecat din Budapesta.

(Și dvs. v‑aţi născut la Lugoj?)Eu m‑am născut la Lugoj.

(Unde aţi făcut școala, primele clase ?)La școala evreiască din Lugoj. Aveam o profesoară evreică, o bătrână, domnișoara Kessler, și aveam o profesoară româncă, Angelina Popovici. Cu amândouă am fost în relaţii foarte bune, ulterior, după ce n‑am mai fost la școală. Școala a decurs absolut normal.

La școala evreiască au fost patru clase primare. Și după aia am trecut la Liceul ?Iulia Hasdeu? din Lugoj. Și‑am făcut patru clase la Liceul ?Iulia Hasdeu?, și am intrat în clasa a V‑a. Și m‑am îmbolnăvit. Dar asta a fost, poţi să‑ţi faci socoteala, mult înainte de ?40. În ?40 n‑am mai fost la școală. Dar știu foarte mulţi copii care s‑au dus la Timișoara, la liceul evreiesc din Timișoara. Așa că probabil că s‑a făcut numerus clausus.

(Colegii de liceu vă considerau diferită ?) O perioadă nu, dar cu cât ne apropiam de perioada legionară, cu atât se manifestau mai zgomotos și neplăcut. Până atunci, până în clasa a IV‑a, eu n‑am auzit cuvântul de ?jidancă?, n‑am auzit. În perioada legionară a fost foarte prost. Au fost percheziţii noaptea, ne‑au luat cărţi, care găseau ei că nu trebuiau să fie, luau cărţile pe care voiau ei să le ia. Era foarte greu. Și ne‑au dat afară din casă. (Unde v‑aţi dus ?) Am închiriat o casă și am stat acolo.

(Care credeţi că au fost motivele care au dus la declanșarea anti­semitismului ?) (Se gândește îndelung.) Așa sună bine, așa se obișnuiește. Faptul că au fost mai îndemânatici decât alţii, faptul că știau să facă comerţ, că băncile, foarte multe bănci ? nu vorbesc de Lugoj, vorbesc în general ? erau evreiești. Era, în primul rând, invidia. În al doilea rând, este ceva înrădăcinat în poporul român, antisemitismul. Pentru că și astăzi, când sunt 13‑14000 de evrei, și astăzi mai sunt antisemiţi. Și dacă un evreu ajunge undeva, atunci e deja : ?A ajuns evreul?. Exemplu e Petre Roman, care aude tot timpul că e evreu, că e de origine evreiască. Dar este? cum să zic, așa au fost crescuţi.

(Cum vă înţelegeţi cu celelalte minorităţi din Banat ?)Erau oameni ca și noi, trăiau exact ca și noi, cu aceleași gânduri, cu aceleași idealuri, până n‑a intervenit Hitler. Și atunci, s‑au despărţit apele. Numai nemţii au devenit altfel, numai ei s‑au schimbat. Dar nici ei toţi. Au fost foarte mulţi care ne‑au rămas prieteni. Lucrurile noastre de valoare, în timpu­rile ălea, fiindcă în timpul percheziţiei se luau lucrurile de valoare, au stat la o familie germană. Erau vecinii noștri și au stat, toţi patru ani cât a ţinut prigoana, au stat lucrurile la ei.

(Și prin perioada comunistă cum aţi trecut ?)Păi, ni s‑a luat din nou totul. Adică ni s‑a dat înapoi casa, am revenit, am refăcut‑o complet, pentru că aici era o școală, erau ruși, făceau foc pe parchet. Trebuia tot refăcut, de la A la Z. Am refăcut‑o, am intrat în ea, am locuit aici, și în ?49 a venit decretul de naţionalizare dat de comuniști. Și atunci am rămas frumos cincizeci de ani sub împărăţia lor, și‑am avut marele noroc că nu ne‑au dat afară din casă. Că și comuniștii, exact ca și legionarii, în primul rând au început ca să dea afară din casele mari, centrale. Au dat afară oamenii, dar noi am avut noroc că am rămas. Natural că s‑a împărţit spaţiul, la mine în locuinţă. Unde erau cinci camere, adică un hol și patru camere, am stat așa : bărbatul meu și cu mine și cu fiul meu în două camere, holul era comun, că era baia, într‑o cameră a stat o familie, în a doua cameră liberă a stat altă familie și în a treia cameră a stat a treia familie. Așa că la bucătărie am fost patru familii.

(A fost revoluţia o eliberare sau n‑a adus nimic important ?)Revoluţia a fost categoric o eliberare, mai ales pentru tineri, care au mai putut să plece, să umble la studii în străinătate. Eu, înainte de revoluţie, am cerut patru ani de zile un pașaport ca să plec în Germania la un văr de‑al meu. Și nu l?am primit. Băiatul meu a fost închis politic. (Ce‑a făcut ?) Ce‑a făcut ? ! A citit cărţi nepermise în comunism, adică autori care erau interziși aici. A avut corespondenţă mare în străinătate, care era deja un păcat capital. Afară de asta, a fost undeva în Regat… el a terminat Facultatea de Chimie Industrială, și după ce a terminat a primit acolo un post. O să‑ţi spună el localitatea aceea. Și acolo… el avut o gură slobodă, noi i‑am spus și respus că nu există cenzură. Și el a declarat : ?Cum nu există cenzură ??. Și când a fost procesul, o mare mulţime de scrisori pe care le‑a scris în străinătate au fost aduse dovadă în proces. N‑ar fi fost nimica, dar a venit Ceaușescu atunci din China, a fost minirevoluţia culturală, și atunci a fost nevoie de câteva exemple de arătat poporului. Și a căzut în categoria aia. Dacă se întâmpla lucrul ăsta înainte sau după, nu era nimica, nu ajungea la închisoare. Dar a ajuns. Și dacă nu era Golda, și dacă nu erau relaţiile noastre bune cu Israelul, nu ale noastre, ale României cu Israelul, atunci nu scăpa după doi ani și jumătate, atunci își făcea frumos cei șapte ani.