MAGDALENA GRECU (n. 1924, Corund, Odorhei) – ?Am trecut pe lângă moarte de câteva ori?

M‑am născut la Corund, judeţul Odorhei, în 1924. Părinţii se numesc Fuenvesz Ernő și mama Fuenvesz Elisabeta. Dar ea a murit când m‑a născut, iar tata a plecat în America, eu nici nu l‑am cunoscut. Pe mine m‑or crescut bunicii. Ei or stat în Oradea, acolo am crescut. Bunicii erau evrei, și când i‑o dus în lagăr m‑or dus și pe mine cu ei, prin ?44, în luna august.

Eu am stat cu bunicii, am umblat la școală, am făcut patru clase de liceu în Oradea, acolo au avut bunicii casă și un fel restaurant, care avea niște mese, într‑o grădinuţă în faţa casei, unde veneau oamenii să mai bea ba o bere, pe care o făceau ei, ba un vin. Era un fel de grădinuţă de vară. Aveau niște vie chiar în Oradea, unde stăteau ei. În sezonul rece, pe timpul iernii, era închis.

(Cum se numeau bunicii ?) Salomon Alexandru și Salomon Iosefina. Pe tata nu l‑am văzut deloc, pe el nu l‑a interesat, a plecat înainte de a mă naște, n‑a vrut să știe de mine.

Nemţii ne‑au luat în lagăr, prima dată acolo, la Oradea, ne‑au dus în ghetou, unde am stat două, trei luni, și de acolo ne‑au luat, ne‑au băgat în vagoane de tren, vagoane de marfă, și cu alea ne‑o dus la Auschwitz. Acolo ne‑o pus în rând și ne‑o ales, pe bunici i‑a dus și i‑a ars de vii, și pe cei care or fost buni de lucru ne‑o ales. Pe cei care n‑or fost buni de lucru i‑o dus la gazare sau i‑o ars de vii. Eu am avut noroc. Atunci, în lagăr, ne scotea afară de unde dormeam și ne punea în rând și număra : ein, zwei, drei, vier, fünf, și pe ăia cinci pe care i‑a numărat i‑o dus la gazare. De câte ori s‑a întâmplat treaba asta, eu am fost a șasea (râde). Și ne‑o dus pe urmă, după un an de zile, la lagărul Reienbach, la fabrica ?Telefunken?, fabrică de becuri, și de acolo ne‑au eliberat americanii.

În lagăr era mai mult bătaie, mai puţin mâncare. Mâncam niște ciorbă, mai adunam din gunoaie cojile de cartofi pe care le aruncau nemţii și le mâncam. Acolo bărbaţii erau separat și femeile separat. În camera unde eram eu, erau douăzeci și cinci de femei. Ne‑am înţeles bine, eram numai evrei din România. Acolo am stat un an.

(Aţi avut prieteni ?)Da, și ei au fost deportaţi. Am fost deportaţi pentru că eram evrei și duși la nemţi. Ei erau contra, dar nu sunt supărată pe nemţi. Se murea acolo, mureau în camere.

Aveam o cantină și acolo mâncam. Dar am umblat descălţată și iarna la fel. Azi, însă, sunt așa neputincioasă? Am trecut pe lângă moarte de câteva ori. Îmi doream să mor, să nu mai chinui, ne băteau cu bâtele, cu parii.

(În ghetou ce‑aţi făcut ?)Nimic, am stat. Când ne‑am dus în ghetou, am luat o ţâră de mâncare cu noi, că acolo nu am primit nimic de mâncare. A fost foarte greu. (Mergeaţi la biserică ?) Nu, dar credeam în Dumnezeu și mă rugam.

(Intervine fiica, care a asistat la realizarea interviului.)Îi punea să sape, erau desculţi, are picioarele nenorocite acum, i‑au fost degerate, i‑au picat toate unghiile. I‑a îmbarcat în Oradea în vagoane de vite și mai bine de jumătate au murit pe drum. Înainte povestea mai mult, când eram eu mai micuţă, dar acuma nici nu mai vrea să audă.

Doctorul Mengele în fiecare săptămână făcea trieri, dacă nu‑i convenea ceva le scotea, le înșira acolo și alegea. O zis că de vreo patru ori s‑a întâmplat când ba una din faţa ei a fost ultima pe care a ales‑o, când ba una din spatele ei a avut aceeași soartă. Le lua pe alea mai tinere. Ea nici n‑a putut să aibă copii, a sterilizat‑o, pe mine m‑a înfiat.

A văzut acolo, în lagăr, femei pe care s‑au făcut experienţe, care au rămas mutilate, pe multe le‑a trimis la gazare, vai și amar. Le scotea câte un os din mână sau din picior, le făcea operaţie la burtă. A fost o femeie care atunci când a luat‑o în lagăr, era însărcinată și a născut acolo în lagăr și o zis că, imediat după ce a născut copilul, i‑a fost luat și faţă de ea a dat cu capul copilului de perete, iar pe ea a trimis‑o la gazare. Ele ţineau una la alta acolo, nu era nici o diferenţă între ele, toate erau maltratate. La Auschwitz a stat cam opt‑nouă luni, după aia s‑a închis acolo lagărul și le‑a trimis la Birkenau. De‑acolo le‑a eliberat, de la fabrica de becuri.

Într‑o parte din fabrică se făceau becuri și în altă parte arme. Ele lucrau la niște mașini mari, numai noaptea, ziua nu le dădea voie să iasă de acolo, erau undeva la subsol, deasupra era altfel de fabrică. Și acolo stăteau în barăci, iar în lagăr erau și bărbaţi, numai un gard îi despărţea.

O povestit că vreo câteva de acolo au vrut să evadeze, pentru că s‑or întâlnit cu bărbaţii lor, dar acolo gardul ăla o fost cu curent și or fost electrocutaţi. O povestit multe înainte. O venit acasă în ?45, și în ?47 s‑a căsătorit.

(Intervine doamna Magdalena Grecu.)Două ore ne‑am cunoscut și după două ore m‑a cerut de nevastă (râde). Eu am stat la Timișoara și acolo m‑am cunoscut cu o femeie de aicea, din Margina, și când am venit la ea mi‑a făcut cunoștinţă cu acest băiat. Și după două ore de stat de vorbă cu el m‑o întrebat dacă nu vreau să fiu nevasta lui (râde). I‑am spus : ?Da, dar cu trei condiţii : niciodată să nu pui mâna pe mine să‑mi dai o palmă sau ceva, a doua, nu suport gelozia, nici eu nu sunt și nici nu suport, și a treia, banii? eu îi administrez?. (Râde.) A zis ?Bine?, și așa a și fost.

A fost un om foarte bun. Așa am ajuns eu la Margina, iar eu am admi­nistrat banii în casă (râde). Mi‑am iubit soţul foarte mult, ne‑am înţeles tare bine și era așa frumos? Nu știu cum de m‑a cerut de soţie numai după două ore. Nu l‑am întrebat niciodată.

(Intervine fiica.) Tata era jumi‑juma, tatăl său a fost român, născut și crescut aicea, iar mama lui a fost din Budapesta. El aicea, în Margina s‑a născut. După căsătorie mama a trecut la religia lui, adică catolică. Chiar și eu sunt catolică.

(De cât timp sunteţi la Margina ?)De foarte mult timp. După ce am venit din lagăr, m‑am ocupat numai cu casa. (Intervine fiica.) Când eram eu mai mărișoară, că ei pe mine m‑or înfiat la cinci luni, când am fost mai mărișoară s‑o mai dus și ea și a lucrat. În centru, unde este brutăria acum, pe atunci era un cinematograf. Ea a lucrat la acest cinematograf ca operatoare, rula filmul și cu biletele. Pe mine m‑o înfiat din Lugoj, chiar de la mama mea naturală.

Din lagăr a venit înapoi până la Oradea și apoi la Timișoara, unde a stat. Toţi prietenii ei erau evrei, i‑au bombardat casa, absolut tot ce au avut, și nu mai avea pentru ce să se mai ducă înapoi, nici n‑o mai avut unde.

Ca părinţi adoptivi au fost foarte buni, nu se compară. Tata se numea Grecu Ladislau. Pe mine ei m‑or botezat.

Nu a primit nici un fel de pensie în vremea lui Ceaușescu. Au fost promisiuni, s‑a scris în ziare. Acum mai primește de la nemţi ceva, a mai primit ajutoare de la biserici care dădeau la evrei, de la americani, în trei faze, nu mai știu ce fundaţie de la ei.

(Tatăl dvs. cu ce se ocupa ?)A fost activist de partid, apoi a lucrat la fabrică aici ca laborant‑șef și de aici a ieșit la pensie. Sunt nouă ani de când a murit.

(În ce an aţi fost înfiată ?)În 1958, atunci sunt născută. Aici, în Margina, am terminat opt clase, după aia m‑am dus la Oradea și am stat la o prietenă de‑a ei. În Oradea l‑am cunoscut pe bărbatul meu și m‑am măritat.

Am patru copii, două fete și doi băieţi. Fetele sunt căsătorite, cea mare e în Timișoara, are 26 de ani, fata cea mică e căsătorită în Mediaș. Băieţii sunt cu noi. Mamei i‑au plăcut mult copiii, practic ea i‑a crescut, eu fiind mereu la muncă.