MATILDA KLEIN (n. FÜRT, 1927, Timișoara) – ?În douăzeci și patru de ore trebuia să părăsim casa”

Mă numesc Klein Matilda și sunt născută în 1927, în 29 noiembrie. Am făcut Liceul Israelit și școala primară, tot israelită, în Timișoara. M‑am măritat de foarte tânără, la 17 ani… și rău am făcut.

Părinţii și fratele meu au plecat în Israel. Fratele meu a plecat încă în timpul legionarilor, a fugit cu ultimul vapor care a ajuns nescu­fundat. A fost deportat un an în Cipru și de‑acolo s‑a dus în Palestina, cum era atunci, iar acum Israel. (În ce an ?) Prin ?40, el a avut vreo 20 de ani. Părinţii mei au plecat în ?51, cu gândul că sigur, peste două‑trei săptămâni, mă duc și eu cu soţul și cu fetiţa mea, dar au tras ruloul și nu ne‑au mai lăsat și… așa am rămas aicea.

Părinţii și fratele au murit acolo, și eu am rămas aici. Fratele meu era cu șapte ani mai mare. Părinţii mai n‑ar fi plecat dacă n‑ar fi fost convinși că mă duc și eu, da? nu ne‑au mai lăsat.

(Cum se numeau părinţii dvs. ?)Fürt Iacob și Elena, iar fratele ? Fürt Gheorghe. Acolo s‑a făcut Iehuda, nume evreiesc. La 40 de ani a făcut infarct și a murit. El n‑a mâncat carne niciodată, n‑a fost băutor, a fost cumpătat, da? probabil stresul prin care a trecut cu plecatul…
(A plecat legal ?) Nu, pe negru, că a fugit. Au fost vapoare care au plecat clandestin. De la Sulina s‑a îmbarcat atunci. Atunci vapoarele erau scufundate de nemţi, au fost torpilate. El a fost cu ultimul vapor care a ajuns. După aceea a fost deja ?Struma? și alte vapoare care au fost scufundate… și toţi au murit.

(Dvs. de ce n‑aţi plecat atunci ?) Eu am fost copil, am avut 13 ani, da? el a fost cu șapte ani mai mare, a avut 20 de ani când a plecat.

(De când sunteţi aici, în Timișoara ?) Înainte de ei nu știu, dar cel puţin părinţii și bunicii tot de‑aici sunt.

(V‑aţi cunoscut bunicii ?) L‑am cunoscut pe bunicul din partea mamei și pe bunica din partea tatălui. Weiss Iacob s‑a numit tatăl lui mama mea. Ei au locuit în Ghiroda, aveau crâșmă acolo, că atunci evreii trăiau și la sate și aveau prăvălii și crâșme.

(Părinţii dvs. când erau născuţi ?) Exact nu știu, dar mama ar avea acum cam 100 de ani, deci era în 1899, iar tata cu vreo șase ani era mai bătrân, era în 1893.

(Cu ce se ocupau ?) Mama era casnică, iar tata, deși au avut pe vremuri prăvălie, băcănie, când erau mai tineri, dar care apoi nu prea a mai mers? și tata a fost funcţionar la o întreprindere de transporturi. Cu toate că mama era casnică și erau și doi copii, am putut să ţinem și servitoare. Era nivelul de trai mai ridicat. În ?43‑?44 am fost scoși din casa noastră și în douăzeci și patru de ore trebuia să evacuăm casa. (Cine v‑a scos din casă ?) Păi, regimul de atuncea, regimul Antonescu și nemţii… Noi am avut o casă foarte frumoasă, în Iosefin, pe Ion Ghica, și în douăzeci și patru de ore trebuia să părăsim casa, iar pe casă s‑a pus C.N.R., casă naţionalizată română. O fost adus un învăţător din Moldova, care a ţinut porci în locuinţă, iar după război am primit‑o înapoi într‑un hal fără de hal. Am trecut prin multe atuncea… Evreii trebuiau să dea radio, biciclete și îmbrăcăminte, de toate… pentru așa‑zisa ajutorare.

(Ce religie aveţi ?)Mozaică, religie mozaică.

Eu am o fiică, Judith, care are 50 de ani și e măritată, iar fetiţa ei e Miriam, care are 21 de ani și lucrează ca secretară la o întreprindere particulară.

(De câte tipuri este religia mozaică ?) Sunt două tipuri : ortodocșii, care sunt foarte religioși și respectă foarte strict religia străveche, și mai sunt neologii, care și ei respectă religia, da? nu sunt foarte bigoţi.

La evrei este bucătăria coșer. Asta înseamnă că nu se mănâncă carne de porc, untură. Dacă mănânci lactate, numai după patru ore poţi să mănânci carne sau, după carne, iarăși patru ore când poţi să mănânci lapte. Trebuie să ai frigider separat pentru lactate și separat pentru carne. Noi, la casa de bătrâni evrei, avem două bucătării : una unde pregătim cele lactate și una pentru carne. Asta este moștenire din strămoși. După cum știu eu, carnea și toate astea… când au trăit în deșert și au pribegit, carnea de porc foarte repede s‑a stricat. La fel cred eu că se umblă cu capul acoperit din cauza soarelui.

(Cum se numește acoperământul de pe cap ?) În idiș se spune șabesdekl. În orice caz, știu ce‑i voie, ce nu‑i voie, ce trebuie respectat, da? de unde provin și din ce cauză… asta nu știu.

(Care sunt cele mai importante sărbători ?) Acuma vine cea mai importantă sărbătoare, care începe în 10 septembrie, seara, și care este Anul Nou, deci 11 și 12 septembrie, anul ăsta, că se schimbă în fiecare an, nu este aceeași dată, pentru că se socotește după calendarul mozaic. Roș Hașana înseamnă început de an și începe acuma în sep­tembrie. Asta‑i cea mai mare sărbă­toare, iar apoi, după zece zile, vine ?Ziua ispășirii?, deci zi de post, în 20 septembrie, când nu se mănâncă absolut nimic, căci e post negru. După asta vine ?Sărbătoarea cortu­rilor?, Sucot. Atunci se face aici în curte un cort, se ornează, se pun struguri și fel de fel de verdeţuri și se servește.

(Se face și acum ?) Da, da. Sărbătoarea Sucot începe în 25 septem­brie și șapte zile cortul stă aicea, iar în fiecare seară se vine și se servește. Primele două sărbători sunt mai riguroase.

(Când e o sărbătoare evreiască pot veni și alţi oameni, care nu sunt evrei ?) Da, sigur. Și la sinagogă poate veni oricine dorește. La sinagogă în fiecare dimineaţă este slujbă, da? atuncea se‑adună zece bărbaţi, că atâţia trebuie ca să se poată face slujba. Și vineri seara, și Sâmbătă înainte de masă mai vin și femei, ca și de sărbătorile mari.

(Unde aţi făcut școala ?) În Iosefin, unde‑i sinagoga, acolo era școala elementară evreiască, iar grădiniţa era în curte. Și grădiniţa am făcut‑o acolo, și școala evreiască, și Liceul Israelit de fete, și a fost și de băieţi. Liceul Israelit a fost unde este acuma Liceul Sportiv. La Liceul Israelit de fete, acolo am absolvit școala.

(Vă păstraţi obiceiurile ?)Da, la sărbătorile mari, sigur, aprindem lumânări, nu lucrăm, facem mâncare mai deosebită. (Ce mâncare deose­bită faceţi ?) Eu, de exemplu, mă pregătesc de ajun, vineri seara, în data de zece, seara. Noi cina o pregătim aicea, și pentru dimineaţă,
și pentru prânz. Eu vreau să fac pește prăjit la bătrânii de la Casa de bătrâni, că le place foarte mult, și cu o salată.

De Roș Hașana se pune miere pe masă, ca să fie tot anul dulce, după obicei așa se spune. Mâncarea este foarte bună.

(V‑ar fi plăcut să trăiţi în Israel ?) Da, uite, chiar în octombrie plec în vizită pentru trei săptămâni. Mă duc în Israel. (Aţi mai fost ?) N‑am fost, și asta a fost dorinţa vieţii mele, numa? n‑am putut s‑o realizez până acuma. Am vrut să mergem, da nu ne‑au lăsat, așa că… Eu nu mi‑am văzut părinţii de cincizeci de ani și au murit acolo. Tare‑aș vrea să găsesc mormintele măcar, să mă duc. (Aţi corespondat cu ei ?) Da, am corespondat și am făcut de ?n? ori cerere de plecare, de migrare, da? tot mereu am fost respinși. Foarte multă lume a plecat. Soţul meu a fost farmacist. (Cum se numea ?) Păi ăsta a fost al doilea, Klein, dar primul o fost Marto. Amândoi au murit. Erau evrei. În familia noastră sunt numai evrei, chiar și fata mea e măritată cu un evreu.

(În general, căsătoriile trebuie să fie între evrei ?) Nu, acuma nu se mai păstrează așa și nici nu mai este posibil, pentru că nu mai sunt evrei, mai ales aicea. Nepoţica mea nu văd cum să găsească un băiat evreu aici, că nu prea este. Ea e evreică, da? oricum, dacă găsește un băiat român sau altceva, nu este nici o piedică să se căsătorească, că nu ţinem la asta. La noi, la evrei, mama este importantă pentru a fi considerat evreu.

(Cum este un botez evreiesc ?)La noi, un botez numai la băieţi se face, că se face circumcizia la băieţi. Înainte cantorul făcea acest lucru, cel care cântă aceste rugăciuni. Acuma nu este cazul, că nu se mai nasc copii evrei aici, mai ales ambii părinţi să fie evrei. N‑a mai fost de mulţi ani așa ceva, aici în Timișoara. În ultimul timp au fost câteva nunţi.

La fete, la 12 ani se face, cum e la catolici comuniunea. Fetele la 12 ani, băieţii la 13 ani. Este o rugăciune aparte care se face.

(Nunta cum este ? Cu mireasă ?)Da, sigur, tot așa, cu mireasă. Sigur, e rugăciunea ce se face la noi, se sparge un pahar așa, cu piciorul, cum este ritualul. Se face masă.

(Înmormântările sunt diferite faţă de alte religii ?)La noi sicriele sunt simple, patru scânduri negeluite, iar haina mortuară e numai din pânză albă, la toată lumea. Un halat alb, pe cap ceva… tot e alb, iar sub cap se pune un săculeţ cu pământ sfinţit, din Israel. Se aduce pământ și se îngrijește de asta. La noi nu‑i pompă, nimic.

(Cum era înainte Timișoara ?)Normal că viaţa merge înainte și s‑a modernizat. Oricum, partea veche este mai frumoasă decât aia nouă.
A fost o altă viaţă totuși, n‑a fost atâta violenţă, altfel se trăia atuncea. Evrei au fost și săraci, și bogaţi, cum totdeauna au fost. Erau unii foarte bogaţi. Sunt casele alea în centru, pe Corso, toate au fost ale evreilor. (Cum se numeau evreii bogaţi ?) A fost familia Dornhelm, familia Ferber, Brodi, Rustik… multe familii bogate. (Cu ce se ocupau ?) Fabricanţi au fost. Fabrica ?Azur?, de exemplu, care era fabrica de lacuri și vopsele, a fost a familiei Ferber, și cred că acuma au venit din America și or cumpărat‑o iar. Au fost și bogaţi, au fost și săraci… ca în toate naţiile. Nu exclusiv evreii au fost bogaţi. Tot așa au fost bogaţi și românii, ca și evreii.

(Erau îndrumaţi de mici să înveţe ?) Da, evreii, majoritatea, au învăţat. Nu cred că există evreu fără școală. Analfabeţi, în orice caz, nu există la evrei. Evreii toţi mergeau la școală și toţi învăţau. Pe lângă asta, au fost și unii care au învăţat în școli, separat, numai rugăciuni și limba ebraică, dar școala obișnuită era obligatorie. La școală învăţam în românește, și în școala evreiască, și în liceu, unde am umblat. S‑a învăţat ebraica, dar tot învăţă­mântul era în limba română.

Școala‑i școală, totdeauna‑i la fel. În orice caz, acuma‑i mult mai multă libertate. Noi nu am îndrăznit atuncea să vorbim așa cu profe­sorii cum se vorbește acuma sau să‑i criticăm… Doamne ferește ! A fost mult mai mult respect și era mai multă severitate. Școala era școală și trebuia respectată. N‑ai avut voie să ridici tonul la profesor… n‑a existat așa ceva.

(În familie cine se ocupa de educaţia copiilor ?)Păi, amândoi părinţii, da? mai mult mama, că ea, fiind casnică, mai mult ea se ocupa. La noi în casă era o viaţă foarte armonioasă, foarte plăcută. Părinţii mei se iubeau foarte mult. Asta am reţinut, că totdeauna când s‑au culcat seara, în pat dublu, s‑au ţinut de mână și așa au adormit. Era frumos, era o viaţă frumoasă, plăcută. Astăzi nu mai există tandreţea asta ce exista atuncea. Astăzi sunt prea duri oamenii, e goana după bani, după avere, după nume. Altfel era… o viaţă mai plăcută. Dacă n‑ar fi venit legionarii și nazismul, atuncea nici n‑ar fi plecat evreii, cum au plecat cu sutele de mii. Erau peste un milion de evrei în România. Au plecat în mai multe valuri, până în ?44‑?45 nu prea au plecat mulţi, în ?50‑?51, atuncea le‑o dat drumul și‑a plecat o mare parte și a mai fost un val de plecare în ?60. Acuma poate să plece cine vrea. După ?89 nu mai există nici o restricţie de plecare, numai că acuma nu mai sunt decât bătrâni și foarte puţini tineri. Bătrânii n‑au ce să facă acolo.

Acuma eu, dacă n‑aș lucra, din pensia mea n‑aș putea să trăiesc, căci cheltuielile casei te mănâncă. Un bătrân primește acolo pensie socială. Dacă merge un bătrân, ar trebui să aibă copiii acolo, să trăiască împreună cu ei, că din pensia aia socială nu știu dacă s‑ar descurca, că nici acolo nu zboară porumbeii.

M‑aș duce în Israel, că toată viaţa mea am vrut să mă duc, numai că… Am și vrut să plecăm în ?90, toată familia, am avut și actele făcute, numai că soţului meu a trebuit să‑i amputeze piciorul, că a avut arterită, iar fata mea mi‑a spus că fără noi nu pleacă. Eu i‑am spus să plece, că atunci când va fi transportabil, o să mergem și noi, da? n‑a vrut pentru nimic în lume… și‑așa am rămas aici.

(Vă mai amintiţi ceva de când a fost război ?)Da, cum să nu. Am avut 15‑16 ani în timpul războiului. Băieţii nemţi m‑au bătut cu capul în perete și mi‑au zis ?jidancă? și nu știu ce. Am avut probleme, da? cine n‑a avut probleme, ca evreu, în timpul naziștilor, când au fost aicea, că și românii, legionarii, au fost. Sigur c‑am avut probleme.

(În perioada comunistă aţi mai avut probleme ?)Atunci n‑am avut probleme rasiale, că era interzisă ura rasială. Că era antisemitism… era. Era și va fi, dar nu s‑a arătat, nu s‑a exteriorizat, că n‑a fost voie. Acum iar e voie, se pare, că văd că destul de multe ziare sunt anti­semite. La București, aicea nu prea. Banatul întotdeauna a fost mai tolerant și n‑au fost probleme din astea majore. Mai mult în Regat, că acolo întotdeauna e nucleul. Noi chiar am avut noroc c‑au venit rușii, că deja erau pregătiţi să ne ducă și pe noi în lagăre și din România. Aici în România s‑a reușit să se tot tragă de timp și nu ne‑au deportat. Bine, la Iași, acolo a fost pogromul, iar la București au fost atrocităţi și crime, da? în Banat totuși a fost mai moderat.

(Aţi fost în Timișoara la bombardamentul din ?44 ?)Da, sigur. Am făcut adăposturi în stradă, care‑au fost acoperite, și acolo am stat cu orele. Aici, în Timișoara, nu prea au fost… mai multe bombe incendiare și mai spre gară au fost bombardamente.

(Cum vă petreceaţi timpul liber când eraţi tânără ?)Erau școli de dans și mergeam la dans și la cinematograf. Am avut societate, așa că ne‑am dus într‑o sâmbătă la unul, într‑o altă sâmbătă la altul, ceaiuri dansante la fiecare zi de naștere, coterie. Mai multă distracţie a fost atunci decât acuma. Nu‑ţi era așa frică să mergi spre seară afară.

(Când aţi dus o viaţă mai bună ?) Când eram copil.

(Ascultaţi muzică evreiască ?)Există muzică evreiască, da? noi aicea ascultăm când este o serbare. Avem copiii de la ?Talmud‑Tora?, care merg în fiecare duminică și care învaţă limba ebraică de la domnul rabin și cântă. Sunt vreo patruzeci în cor. Și nepoata mea, care are 21 de ani, merge. Vor fi acuma sărbătorile de toamnă, care se încheie cu Simhat Tora, ?Bucuria Torei?, bucuria Cărţii. Asta este frumoasă, puteţi să veniţi să asistaţi. Vine tot corul de copii, domnul Prim‑Rabin ţine o cuvântare și se merge în jurul sinagogii. Tora reprezintă sulurile sfinte. Avem Hanuca, ziua luminilor, ?Sărbătoarea luminilor?. Avem un sfeșnic cu șapte braţe și în fiecare zi se aprinde cu unu mai mult, până la opt zile, că atâta ţine. Nu întotdeauna cade însă la aceeași dată. Anul ăsta, probabil, o să fie mai devreme, pentru că și sărbătorile de toamnă sunt foarte devreme anul ăsta. Altădată și‑n octombrie erau.

Paștele ţine opt zile și de obicei primele zile coincid cu cel al catolicilor.

Toate sărbătorile românilor și tot ce există în religia românilor datează după religia noastră, după Vechiul Testament. Toate sărbă­torile există și la noi, numai altfel. La noi nu‑i iepuraș, nu e Înviere, noi nu credem în Christos, chiar dimpotrivă, dar celelalte sărbători există, și Rusalii și tot.

(Cum v‑aţi înţeles cu românii ?)N‑avem nici o problemă, cel puţin aicea în Banat. Nici cu ungurii, nici cu nemţii, aicea în Banat nimic n‑a fost. Bine, în timpul războiului au fost probleme cu nemţii, dar cu românii nu. Mulţi români au ascuns evrei și sunt mulţi evrei care și‑au lăsat averile spre păstrare și le‑au dat înapoi. În Banat n‑au fost pro­bleme. Cum a fost în Regat, nu știu, da? aicea n‑au fost probleme. […]

(Regretaţi ceva în viaţă, ceva ce aţi vrut să faceţi și n‑aţi reușit ?)Regret numai că nu m‑am dus în Israel, atâta regret. Ăsta‑i regretul meu cel mare. Acuma dacă mai merg, numai tineri mai merg. Mulţi dintre copiii care sunt aicea la ?Talmud‑Tora? or să vrea să meargă, da? bătrânii ce să mai facă. Și clima… Este dificil să schimbi clima, căci este foarte cald și umed acolo. Eu de‑aia mă duc în octombrie, că mi‑e frică să nu prind căldurile alea mari.

(S‑au mai întors din evreii care au plecat ?)Cine s‑a dus definitiv nu s‑a mai întors.

(Ce semnificaţie are la evrei ruperea unei bucăţi din haină ?)Ăsta‑i semnul doliului. Când moare cineva în familie, atuncea se taie înăuntru sau se rupe o bucată din haina pe care o porţi, în tot timpul doliului,
o săptămână sau opt zile. Tradiţia spune că opt zile să nu ieși din casă, să umbli desculţ, să stai pe jos. În Israel doliul e alb la evrei, numai aicea, din cauza asimilării, că trăim aicea, se poartă negru, șase săptămâni. Noi nu purtăm un an doliu negru. Eu zic că în Israel este alb din cauză că negrul absoarbe căldura, iar în deșert e foarte cald. De exemplu, rabinul nostru tot anul poartă negru, dar la sărbătorile mari poartă halat alb și chipie albă. Totul e alb. La familiile creștine, catolice și anglicane, tot un an se poartă doliu. Practic, în Israel nici nu se poartă doliu, nici alb, nici negru. Mergi doar la înmormântare îmbrăcat în doliu și cu asta basta.

(Cine deţine rolul principal într‑o familie ?)Depinde cum hotărăște fiecare familie. De exemplu, la o nuntă evlavioasă, am văzut și în filme,  bărbaţii dansează, iar femeile nu. Bărbaţii fac un cerc și dansează dansurile astea evreiești, iar ele numai servesc la masă. Bărbatul are deci rolul principal.

(Ce dansuri sunt ?)Sunt dansuri populare. Fac un cerc și dansează pe muzică evreiască.

(Există vreo interdicţie în ceea ce privește divorţul ?)Chestia e că cine trăiește aicea face exact cum fac ceilalţi. Poţi să divorţezi la fel de ușor cum divorţează și alţii. Acolo, în Israel, este recunoscută numai căsătoria făcută la biserică, și atuncea poate să fie desfăcută tot numai de biserică. Dacă, de exemplu, o pereche tânără nu e căsătorită religios, deci numai la Primărie, acolo cei doi sunt consideraţi ca fiind concubini.

(Câţi copii erau într‑o familie evreiască ?)Mulţi copii. Mai ales în familii de evlavioși, ortodocși, acolo sunt mulţi copii. La ceilalţi, de exemplu la părinţii mei, au fost doi copii, la fiica mea un copil, deci nu este o regulă. Aicea, în Banat, nu prea erau foarte mulţi religioși. Ei au plecat. Erau însă mai mulţi neologi aicea.

(Există un stil anume de casă evreiască ?)Nu. Sinagoga asta din Fabric, unde este Casa de bătrâni, are peste o sută de ani. […]

(Știţi mai multe limbi ?)Eu știu nemţește, ungurește și românește. (Ebraică știţi ?) Nu. Mai știu literele pe care le‑am învăţat la școală, da? de vorbit nu știu să vorbesc.

(Consideraţi că poporul evreu este deosebit ?)Nu, nu ne considerăm deosebiţi. Suntem un popor obișnuit. Alţii ne cred deosebiţi, da? noi nu ne credem așa. Noi vrem să fim lăsaţi în pace. Asta‑i singura noastră dorinţă și chiar că nu vrem să fim deosebiţi și vrem să ne lase‑n pace, să ne trăim și noi viaţa, să nu se lege de noi.