PAVEL BIEDERMANN (n. 1935, Lugoj) – ?De calitatea omului depinde calitatea muncii?

Mă numesc Biedermann Pavel, m‑am născut în acest oraș, Lugoj,în 1935, la 8 martie, din părinţi de naţionalitate evrei, de religie mozaică, tatăl ? Biedermann Maier și mama ? Biedermann Ileana. Tatăl provine dintr‑o familie religioasă din judeţul Bistriţa Năsăud, din Rodna Veche, dintr‑o familie mare, cu opt fraţi și surori. În 1929‑?30 a plecat din locul de naștere din judeţul Bistriţa și a venit la Oradea, unde a luat de soţie pe Friedmann Ileana, fiică de mic meseriaș din Oradea, și printr‑o conjunctură, spun eu, fericită au găsit un servici la Lugoj în 1934. Atunci au venit la Lugoj.

Tatăl provine dintr‑o familie foarte religioasă, iar mama dintr‑o familie destul de numeroasă din Oradea, patru fraţi și surori. Tatăl a fost de meserie tinichigiu și la Lugoj a găsit un servici la fabrica de jucării, la firma ?Szidon?, o firmă tot a unei familii de evrei, care mai târziu a devenit firma ?Tramepa?, a fiicei familiei Szidon, măritată Iaulus. Fiul acestei familii Iaulus la ora actuală trăiește în Israel. Venind în Lugoj în 1935 ? o întâmplare, soarta a fost de așa natură că au venit aici ?, au scăpat de deportare. Pe când din cei opt fraţi ai tatălui, părinţi, bunici, fii, nepoţi, care trăiau în Rodna Veche, fiind toţi meseriași, circa patruzeci de persoane, după deportare nu s‑au întors decât trei.

Toţi au fost deportaţi în lagărele de concentrare din Auschwitz, Maidaneck, și doar trei din familie s‑au întors, doi fraţi și o nepoată. Din familia mamei, unde au fost patru fraţi, în Oradea a rămas un frate, care a fost deportat cu soţia și cu doi copii, și nu s‑a mai întors decât unul din copii, care a trăit după aceea în București. Ceilalţi fraţi și surori au murit de boală și bătrâneţe la Arad și în Israel. Părinţii mei au lucrat la Lugoj, mama a fost casnică, tata a lucrat la fabrica aceasta de jucării, a fost șef de atelier din 1934 și până la pensionare, în anul 1953. Firma naţionalizată s‑a numit ?9 Mai?.

Eu m‑am născut la Lugoj, pe o stradă aproape de compozitorul Filaret Barbu, și după aceea ne‑am mutat în diferite locuri și am trăit, din ?35 și până în ?47, deci doisprezece ani, pe strada Berthelot, unde a fost și fabrica de jucării, iar în 1947 ne‑am mutat în clădirea Comunităţii Evreilor, un apartament mai frumos, unde am trăit până în 1977, când m‑am căsătorit. Tatăl a murit în 1956, la doi ani de la pensionare, iar mama în 1977. Dintre bunici n‑am cunoscut decât o bunică din partea mamei, care a trăit cu noi aici, la Lugoj. Am prins o perioadă foarte grea în timpul celui de‑al doilea război mondial, din cauza războiului și a persecuţiei evreilor.

Am făcut școala primară la Școala Israelită din Lugoj între anii ?42‑?46, ani foarte grei. Am schimbat sediul școlii de șase ori în această perioadă, pentru că mereu era evacuată școala, din diferite motive. Până la urmă am făcut și sub poarta unei case, având ca învăţători soţii Klein, el profesor de religie, ea învăţătoare pentru clasele I‑IV ; ulterior, ei au plecat la București. Au avut și un fiu, Adrian, care a devenit medic stomatolog și muzician, foarte talentat pianist, și a plecat în anii ?52‑?53 în Israel, unde trăiește.

După terminarea școlii primare am urmat la Liceul ?Coriolan Brediceanu? de la clasele a V‑a până la a XII‑a, absolvind în 1953 cu bacalaureat acest liceu, după care din 1953 până în 1958 am urmat Facultatea de Mecanică din cadrul Institutului Politehnic Timișoara.

În 1958 am absolvit cu examen de stat această facultate la Secţia de mașini de forţă, specialitatea mașini termice, și am fost repartizat la Industria Locală din Lugoj.

Am ţinut mult să revin în orașul natal, la Lugoj, pentru că aici trăia mama, tatăl fiind deja decedat; era și fratele meu, care era bolnav. M‑am angajat la Industria Locală din Lugoj, unde am lucrat ca mecanic‑șef din 1958 până în 1963. În 1963 am fost numit inginer‑șef la întreprinderea de produse ceramice din Lugoj, pe nume ?Mondial?, întreprindere care producea cărămizi și ţigle, mai târziu obiecte sanitare și faianţă, deci o întreprindere ceramică cu tradiţie în istoria acestui oraș, o fabrică care funcţiona de o sută de ani și care reprezenta prima industrie în cadrul orașului Lugoj, fiind întemeiată în 1893. Din 1976 am fost numit director și am fost în această funcţie până în 1999, la 1 aprilie, când m‑am pensionat. Cam acesta ar fi parcursul vieţii și aș dori ca pentru fiecare perioadă din viaţă să punctez câteva evenimente și fapte mai ieșite din comun, mai caracteristice.

Cum am spus, copilăria am petrecut‑o la Lugoj, împreună cu familia și cu fratele meu, care este cu cinci ani mai mare ca mine, născut în ?30 la Oradea și mutat în ?34 la Lugoj. Am avut o copilărie destul de grea, mă refer la perioada anilor ?35 până în ?47‑?48, când prigoana evreilor a cam încetat. Sigur că problema cea mai grea în această perioadă a fost cea a alimentaţiei, pentru că în special evreii, făcând abstracţie că era și război, primeau numai cu porţia anumite alimente, cum e uleiul, zahărul, și noi eram doi copii acasă, și mama care era casnică avea multe probleme din acest punct de vedere. Tatăl, fiind susţinător de familie, a făcut muncă obligatorie în perioada ?40‑?44 în cadrul orașului Lugoj. Sigur, noi am fost copii mici, n‑am participat la activităţi deosebite în perioada războiului, dar am simţit persecuţia. Fratele meu n‑a putut urma școală mai departe, și asta a fost o greutate pentru familie. Greutăţilor inerente din perioada de război li s‑au adăugat altele, legate mai ales de faptul că pe aici, prin Lugoj, a trecut armata germană. Însă nu pot spune că am avut de suferit mult, afară de faptul că rudele părinţilor au fost exterminate în lagărele de concentrare, în majo­ritatea lor.

Am urmat liceul între anii ?46‑?53, în condiţii bune. Liceul a fost de o calitate deosebită, cu profesori excepţionali. Eu am fost un elev liniștit, harnic, datorită situaţiei materiale a trebuit să învăţ bine, ca să mă pot menţine la școală. Același lucru am fost obligat să‑l fac și în cadrul facultăţii toţi anii, cinci ani am beneficiat de bursă, chiar bursă de merit, pentru modul în care am muncit și am învăţat. În perioada facultăţii am stat la gazdă cu un prieten foarte bun, doctorul Grünn Ivan, care din păcate nu mai trăiește. A fost o familie deosebită la Lugoj familia doctorului Grünn Edmund, tatăl lui Ivan, care era un copil mai zglobiu și cu care am fost într‑adevăr prieten. Nu am avut mulţi prieteni, dar el mi‑a fost prieten și după terminarea facultăţii. […]

(Povestiţi‑mi despre viaţa religioasă a familiei.)Și mama, și tata provin dintr‑o familie religioasă de evrei ortodocși, care ţineau datina religiei mozaice. În acest mediu mi‑am trăit copilăria, cu lumânările de vineri seara care se aprindeau, cu Sâmbăta în care era repaus și viaţa se desfășura în biserica evreiască, care chiar în anii ?40 a dus o viaţă religioasă susţinută, cu rabini și cu cantori de înaltă calitate. Mi‑a rămas în minte rabinul Nebel, care ulterior a fost profesor la Universitatea din Ierusalim. Dintre cantorii care au făcut cinste religiei mozaice îl amintesc pe cantorul Czitrom, care ulterior a devenit solist al Operei maghiare din Cluj. Îmi aduc aminte din copilărie că biserica, care cred că avea circa trei sute de locuri pentru bărbaţi și două sute de locuri pentru femei, în anii războiului, ?40‑?44, era arhiplină, că nu mai erau locuri la sărbătorile religioase. În curtea bisericii era o școală israelită, era o viaţă religioasă și colectivă a comunităţii foarte susţinută și plăcută. Sute de familii de evrei au trăit în Lugoj, foarte multe prăvălii comerciale au aparţinut evreilor, aș aminti numai un binefăcător al bisericii și al evreilor din Lugoj, domnul Huszár, care a avut și o prăvălie în Lugoj.

După 1950 numărul evreilor în acest oraș s‑a diminuat foarte mult prin plecarea în Israel a multor familii de evrei, printre care se numără și familia Szidon, și familia Iaulus, care erau proprietarii fabricii unde a lucrat tatăl meu. Sigur că fabrica a fost naţionalizată și s‑a transformat în fabrica ?9 Mai?. […]

În cadrul fabricii ?Mondial?, unde am activat timp de treizeci și șase de ani ca inginer‑șef și ca director, au fost trei fabrici, trei secţii de producţie, pe drumul Bocșei o fabrică mare și pe drumul Timișorii două fabrici, totalizând prin anii ?63‑?70, când am venit la fabrică, circa 1800 de muncitori. Din ?72 am început modernizarea producerii cărămizilor prin modernizarea fabricii de cărămizi de pe drumul Bocșei, prin introducerea sistemului de uscare în camere Keller, modernizându‑se de asemenea prepararea argilei. După ?72, pe drumul Timișorii, unde erau două fabrici, de ţiglă și cărămizi, datorită epuizării resurselor de argilă, la iniţiativa centralei din București și a Ministerului Materialelor de Construcţii, s‑a desfiinţat producţia de cărămizi și ţigle și s‑au făcut mari investiţii în construirea a două fabrici. Astfel, în 1975 a fost pusă în funcţiune o capacitate de plăci faianţă de 1360000 metri pătraţi pe an, o fabrică modernă pentru perioada respectivă, cu o producţie de foarte bună calitate, chiar cea mai bună calitate realizată în România. Ca urmare a aprecierii activităţii în acest domeniu, în 1980 s‑au mai dat bani pentru investiţii și s‑a pus în funcţiune o fabrică de obiecte sanitare, de 5600 de tone de obiecte sanitare pe an, care și‑a atins capacitatea și‑a realizat produse de o calitate foarte bună.

Pot să spun că în 1976 fabrica aceasta a făcut export de faianţă în ţări ca : Italia, Franţa, Germania, Austria, Israel, Grecia, făcând cinste producţiei ceramice din România. Nu întâmplător, după 1990 fabrica a fost curtată de investitori străini și în 1996 concernul german ?Villeroy & Boch?, concern de produse ceramice, a investit în această fabrică din Lugoj, a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la statul român, iar în 1998 a devenit acţionar principal, acaparând 99% din acţiunile fabricii, ca urmare a cumpărării de acţiuni de la muncitori și de la Fondul Proprietăţii Private. În 1999 s‑au făcut investiţii în modernizarea fabricii, investiţii în valoare de 30 de milioane de mărci germane, s‑au adus utilaje și tehnologii noi. Astăzi 90% din obiectele sanitare și 40% din produsele de faianţă sunt exportate în Germania și Europa de Vest.

Deci fabrica ?Mondial? și‑a menţinut numele de‑a lungul a o sută douăzeci de ani de activitate în domeniul ceramicii, astăzi făcând parte din renumitul concern ?Villeroy&Boch?, care are în Europa opt astfel de fabrici, de acest profil. Sigur că perioada activităţii mele în cadrul acestei fabrici a fost destul de laborioasă, muncă susţinută de dimineaţa până seara, pentru că era o fabrică mare, cu foarte mulţi muncitori. Problema principală era cunoașterea și îndemnarea oamenilor la o muncă corectă și de bună calitate. […]

(Există un ?secret? pentru a fi un bun manager ?)Am dat examene multe și după ?90 pentru manager, dar până în ?90 examenul pentru a conduce o fabrică erau rezultatele muncii, și ca să ai rezultate bune trebuie să ai experienţă și să iubești munca, să mergi nu numai din cauza salariului sau a ţelului de a fi conducător al unei întreprinderi, ci să mergi pentru că vrei să muncești. Ăsta e un aspect. Celălalt aspect este că trebuie să iubești munca pe care o faci, să iubești oamenii cu care muncești, să‑i înţelegi, să le cunoști dorinţele și interesele ca să‑i atragi să muncească, pentru că, indiferent de tehnologia care există, omul cinstește locul. De calitatea omului depinde calitatea muncii și calitatea produselor. Aprecierea beneficiarilor, aprecierea cumpărătorului reflectă calitatea produselor pe care le dai, că altfel el nu cunoaște firma, decât prin calitatea produselor, promptitudinea și corectitudinea livrărilor. De‑a lungul a douăzeci de ani de livrări la export înainte și după ?90, n‑am avut reclamaţii de calitate din partea beneficiarilor, și când spuneam unora că noi livrăm faianţă în Italia și italianul cumpără de la noi, lumea rămânea foarte mirată că reușim noi, de la Lugoj, o fabrică cu tradiţie în producţia de ţigle și cărămizi, să vindem italienilor faianţă. Ei sunt primii ceramiști din lume și pentru prima dată ei au realizat asemenea produse. Să cumpere de la noi ? Rămâneau foarte miraţi. Dar eu eram foarte mândru când mergeam în Italia și vedeam produsele din Lugoj la expoziţiile din Bologna sau în prăvăliile din zona Maranelo și Sasolo, care e leagănul ceramicii din lume.

După părerea mea, nu există un tipic pentru a fi manager, ci prima dată trebuie să fii om ca să fi un bun manager.