Tentaţia comunismului

Am intrat la facultate în Timişoara. Uniunea Sovietică construia centrale electrice în România, de aceea s-au trimis studenţi români în URSS să înveţe tehnica necesară pentru punerea în funcţiune a centralelor. Am fost şi eu ales. După ce am terminat anul doi de facultate, am fost trimis la Ivanovo, un oraş important, cu o puternică industrie textilă, unde lucrau multe femei. Pe atunci era o zicală: Dacă vrei să te căsătoreşti, du-te la Ivanovo, că ai fete din care să alegi.
Baba: Soacră-mea îmi tot povestea că veneau băieţii şi îşi aduceau fete rusoaice; şi ei îi era teamă ca nu cumva băiatul ei să-i aducă o rusoaică.
Ali: Nu i-am adus, ci i-am adus o evreică din Deva, pe care am cunoscut-o la Centrala Electrică la care lucram...
Baba: ...şi unde verişoara mea era secretara directorului general şi eu am mers în vacanţă la ea, când eram studentă. Odată ne-am dus cu trenul la Sovata, la film, şi un inginer tânăr, cu motocicletă, a condus pe toată lumea acasă. Pe mine m-a lăsat ultima. Atunci, prin telefon, mi-a cerut mâna de la părinţii mei, dar eu i-am spus: „Vino să te cunoască, să te vadă!”
 
Cum au fost cei patru ani la Ivanovo?
Ali: Am învăţat, am primit o bursă destul de bună şi am avut o viaţă frumoasă de student, cu toate că acolo se trăia mult mai prost decât la noi Medicina era la un nivel foarte scăzut, deşi noi, studenţii străini, eram repartizaţi la clinica cea mai bună a partidului. Erau foarte puţini evrei în zonă. La Leningrad ne plimbam cu un coleg, tot evreu, pe strada principală, într-o vineri, ţin minte, era vineri. Şi, la un moment dat, ajungem la un restaurant în subsolul clădirii şi pe vitrină scrie pe ruseşte: Avem şolet (ciolent). Am intrat imediat şi am mâncat. Asta a fost un eveniment.
Altă poveste hazlie a fost la un cămin studenţesc. Seara, la cantină, m-am aşezat la o masă lângă două studente care povesteau toate aventurile amoroase pe... ungureşte (Râde) Am ascultat eu ce am ascultat, apoi m-am ridicat şi le-am spus: „Fiţi atente ce vorbiţi pe ungureşte, că unii mai ştiu şi alte limbi decât ruseşte” . S-au ruşinat fetele...
Nu eram informaţi despre ce se petrece în lume. Tinerii învăţau si făceau sport. De exemplu, eu nu am ştiut nimic despre procesul medicilor evrei. Dar nimic, deşi unii ştiau că sunt evreu.
 
Cum aţi trecut de la sionism la comunism?
Ali: Păi, foarte mulţi au trecut de la sionişti la comunişti, unii la social-democraţi, alţii la partidul comunist; şi am avut mulţi colegi care au devenit comunişti, ca şi mine. Am citit multă literatură comunistă şi m-a cucerit ideea că toţi au drepturi egale.
Baba: Era vorba „Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus”. Că ei i-au învins pe nemţi şi i-au eliberat pe evrei de sub jugul nemţesc. Din cauza asta au intrat evreii la comunişti, pentru că au fost eliberaţi de ruşi şi de comunişti.
Ali: Acum citesc comentarii pe internet, care zic că evreii au adus comunismul în România, dar nu este aşa. În schimb, era normal ca evreii să adopte ideile comuniste, care îi apărau de antisemitism. Mai târziu, când au început să-şi dea seama de cum se aplică teoria, evreii s-au îndepărtat de aceste idei şi de aceea s-a golit România de evreime.
Baba: Eu eram la facultate, la Bucureşti, şi mama era în vizită la mine. Eram pe stradă, când sirenele au început să urle. A murit Stalin! Ne-am oprit timp de minute, pentru că a murit Stalin.
Ali: Am intrat în partid în ’45-’46. Devreme.
Prin ’81-’82 a murit avocatul Friedländer, preşedintele Comunităţii din Timişoara, şi răposatul tatăl tău a căutat un nou preşedinte. M-a întrebat pe mine dacă vreau să devin preşedinte şi am zis da, dar nu se poate, că eu sunt membru de partid şi nici nu am ajuns la pensionare. Ca să-i fac pe plac, m-am dus la secretarul municipal de partid şi am dat exemplul situaţiei de la Braşov, unde preşedintele Comunităţii era membru de partid. Aş fi vrut să accept propunerea domnului prim-rabin. Tatăl tău avea, din fericire, un renume bun în Timişoara, foarte bun, din toate punctele de vedere. Nu am primit un răspuns direct, dar secretara de la comitetul municipal de partid mi-a zis: „Tovarăşul prim- secretar a spus aşa: Ori cu noi, ori cu ei” . (Râdem). Dar eu am ajutat Comunitatea prin munca pe care am avut-o la Uzina Electrică. Am avut multe comenzi, reparaţii, extinderi de clădiri... Şi toate le-am rezolvat repede şi ieftin.
 


Despărţire cu lacrimi

Ali: Eram un fel de director de şantier, la Uzina Electrică. Eu am fost drept cu toată lumea. S-a lansat o acţiune de electrificare a tuturor satelor din judeţ, iar eu conduceam instalarea electricităţii în toate satele din Banat. Am fost şi decorat pentru asta. Colegii mei au avut o atitudine foarte corectă faţă de mine. Am avut o colaborare bună. Am avut un singur caz de antisemitism. Un şef de grupă de lucru din Oraviţa a scris o scrisoare către Securitate, împotriva mea. Cică i-am tăiat prima lui pentru nu ştiu ce caz care s-a întâmplat pe zona lui. Nu numai că a făcut reclamaţie, dar a şi scris: „Ce caută jidanii în România, ce caută în conducere?” Era lege contra antisemitismului, dar erai şi nu erai pedepsit, era ca şi acum în România şi mai ales în Ungaria.
 
Cu o zi înainte de a pleca din România, colegii de lucru mi-au făcut o serbare de rămas bun şi, la acea serbare, mi-au dat două poezii scrise pentru mine. Foarte frumoase poezii, chiar emoţionante. (E mişcat până la lacrimi.) Uite, citeşte-le, că eu nu pot!
 
Inginerului Arnold Junger
 
Moment de plecare (fragmente)
Rămâne-n amintire tot
Tot ce a clădit cu noi
Au fost şi satisfacţii
Au fost şi insuccese
Dar azi la despărţire
Cu fruntea sus el iese
(...)
Iar dacă anii mai suportă
Şi viaţa-i bună şi frumoasă
Noi vrem ca el să nu ne uite
Din când în când să-şi facă loc
Ca să mai vină „acasă”.

 La despărţire de Junger (fragmente)

Noi toţi când spunem Junger
ne gândim la acel om 
ce a dăinuit prin vremuri
ca un şef de şantier
 
De la Prica a preluat
fără multă ezitare
un şantier naufragiat
şi l-a pus pe picioare
(...)
Dar prin munca ce-a depus
de necazuri a scăpat
şi stătea cu fruntea sus
când era interogat
(...)
Şi-a fost nevoit să aleagă
deşi nu i-a fost uşor
drumul pe care să meargă
de-acum spre viitor
 
Alegând această cale
nu prea roză pentru el
el le ştie pe-ale sale
şi se duce în Israel
 
Iar acum la despărţire
toţi ce-au fost în jurul său
avem parcă în simţire
gândul de păreri de rău
 
Dar aşa a fost să fie
acum să ne despărţim
poate chiar pentru vecie
de un om ce îl iubim.

E minunat... V-a fost dor de Timişoara?
Ali: Mi-e totdeauna dor de Timişoara. Totdeauna mi-e dor. Am amintiri plăcute legate de acest oraş.
Baba: Unde ai copilărit şi ţi-ai petrecut tinereţea...
Ali: Am amintiri plăcute, exact cum am amintiri plăcute şi despre Ivanovo. Amintiri despre tinereţe, despre muncă, aţi văzut ce au scris tovarăşii. Când s-a citit asta la despărţire, am plâns.
 
Când v-aţi hotărât să emigraţi?
Ali: Schimbarea a intervenit cu Erica. (Râde) În ’83, când trebuia sa mă pensionez, eu nu mă mai gândeam că ne vom schimba viaţa. Erica a adus întorsătura.
 
V-aţi gândit la plecare mai devreme?
Ali: Nu prea.
Baba: Eu nu am vrut, aveam părinţi bătrâni, şi el şi eu.
Ali: A trebuit şi noi să depunem formele de plecare în momentul în care Erica a rămas în Israel, fără aprobare. Era în ’83-’84. Nu a fost uşor să obţinem paşaportul. Am fost convocat la Securitate. Rabinul Neumann m-a ajutat mult. A dat nişte telefoane unde ştia el şi, din acel moment, formalităţile s-au accelerat, că altfel mi-a fost teamă că nu îmi dau deloc plecarea.
Baba: Şi eu am fost la Securitate, în audienţă, şi le-am spus: „De ce nu ne crede nimeni că noi nu am ştiut că fiica noastră nu se întoarce?”
Ali: Toata lumea a bănuit că noi ştiam. Dar nu ştiam!
Baba: Ea şi cu prietena ei, Dorith[12], au vrut să meargă în vizită, în Israel, în vacanţa de vară; dar aprobarea a venit în vacanţa de iarnă. Erica s-a dus singură. Atunci a ieşit decretul lui Ceauşescu, anume că, dacă plecai, trebuia să plăteşti mii de dolari pentru fiecare an de studenţie. Când a apărut decretul, Erica era acolo şi şi-a spus: „Eu deja sunt aici, pentru mine nu mai trebuie plătit; deci rămân”. Ne-a dat telefon şi eu i-am zis: „Erica, ai sosit în Bucureşti şi nu mi-ai spus să vin să te aştept?!” Ea a spus: „N-am venit şi nici nu mai vin”.
 
Aşa e Erica, ştie ce vrea şi o şi face. Cum a fost începutul în Israel?
Ali: Am continuat să lucrez aici şi am făcut lucruri interesante. Dar, după mine, producţie ca la Timişoara n-am dat. Şi am avut şi eu nişte decepţii, dar despre asta să nu vorbim. Ca nivel tehnic, este cu mult mai ridicat aici decât în România, însă ceea ce mă deranjează, şi nu numai pe mine, este puterea comitetului muncitorilor, a sindicatului, în întreprinderi. Ei hotărăsc totul, nu conducerea întreprinderii. După părerea mea, în mare parte nu e bine.
Baba: Se zice că e stat capitalist şi totuşi, sindicatele decid.
 
Este important să păstrezi obiceiurile tradiţionale aici, în Israel?
Ali: Eu zic că nu.
Baba: Eu, în România, mergeam la serviciu de Iom Kipur. Plecam la bancă, îl luam pe tata, îl duceam la templu, spuneam acolo ce spun de obicei, îl duceam pe tata acasă şi mă duceam înapoi, la serviciu. Aici mă duc mai rar... De Izkor[13], să fac rugăciunea după părinţi.
Ali: Eu, de Iom Kipur, mergeam totdeauna la templu, deşi era un pericol. Ce pericol? Locul meu de muncă era alături, templul era chiar la ieşirea din biroul meu, ieşeam pe stradă şi intram în sinagogă. Când venea ora Izkor-ului, ieşeam la poartă, stăteam de vorbă cu portarul şi, când vedeam că e linişte pe stradă, nu trece nimeni, ieşeam afară şi intram în sinagogă.
 
Care era pericolul?
Baba: Să nu-l vadă.
Ali: Nu era decât un pericol mare: directorul întreprinderii. Timp de mulţi ani, director a fost Schauer, originar din Arad. Era evreu şi un om hărţuit de minister, că era şi evreu şi director; şi atunci, el trebuia să fie curat ca lacrima. Ăsta era pericolul. Altceva nu. Ai văzut ce scrie aici, în poeziile de la despărţire. Colegii m-au iubit. Puteai să fii evreu, toată lumea ştia că eşti evreu. Era clar. Deci nu identitatea era pericolul, ci ataşamentul la comunitate, să zic aşa, la identitatea iudaică. Eu zic aşa: oriunde ajungi cu credinţa ta de evreu, oriunde eşti, rămâne cu tine.