Toamna la 91 de ani: baciul Pavel Săsăran din Tăutii Măgherăus
A venit toamna în comuna maramureșeană Tăuții Măgherăuș. Dimineața și seara aerul rece te face să te zgribulești. Și totuși, nu atât vremea este cea care le dă localnicilor semnul că ceva s-a schimbat în jurul lor, cât, mai ales, baciul Pavel Săsăran, cronicarul satului, ce a împlinit de curând 91 de ani. Toată vara stă pe banca din fața casei și vorbește cu oricine are timp pentru amintirile lui. Cînd baciul Pavel nu mai șade la locul lui pe bancă, e semn clar că toamna e pe aproape. De câteva zile banca a rămas goală, chiar și în vremea amiezii, căci rafale repezi de ploaie au venit dinspre munte purtate de vânt. Așa că orice tăuțean îți poate spune acum cu glas ferm: ??A venit toamna la noi??.
Al patrulea din cei șapte copii ai familiei Săsăran s-a născut în septembrie 1911. A avut doi frați și patru surori. Era doar un copil cînd pe dealurile din jurul casei lui se auzeau tunurile din primul război mondial. De fapt, aproape toate amintirile baciului Pavel se învîrt în jurul celor două războaie mondiale.
??N-o fost rău când eram prunc că pruncii să știu juca acarcât ar fi de greu pentru părinți. Am făcut clasa I la unguri și-apoi o venit războiu? păstă noi. Da? noi, copiii, nu înțălăgeam mare lucru din ce să întîmplă. Din ajunul Bobotezii și pînă în noaptea de Paști o stat pe dealurile astea armata noastră. Și trăgeau ungurii și tăt degeaba. Erau doi generali cu românii și noi nu înțălăgeam de ce nu trag și-ai noștri. Da? ne-o zâs un general că să-i lăsăm să tragă, că nu-i nici un bai, că-n armată nu-i după cum vrea fiecare, că trăbă ordin ca să ataci. Și-o vinit ordinu? în noaptea de Paști și-apoi i-o țâpat pă unguri acasă la ei.?
– Cum s-au descurcat părinții dumneavoastră în timpul războiului, erați mulți copii, a fost greu să treceți peste acea perioadă?
– Ar fi putută fi și mai greu, tu domnucă, dacă am fi fost noi altfel. Da? de micuți ne-o învățat că trăbă să lucri dacă vrei să ai ceva. Și mai îi încă un lucru: nu-i slobod cînd te pui la masă să zâci că nu ți-i foame. Trăbă a mulțămni la Dumnezău pântru mâncarea din blid, iară nu a face mofturi și a strîmba din nas. Ce ne-o pus în blid aceie am băgat în gură. Aveam cîteva oi și o văcuță de lapte și ne făcea mama laște(găluște) cu brânză, tocană cu brânză ori cu lapte, ori ne dădea turte de mălai cu lapte. Vara ne dădea supă de șălate( salată), ori de păstăi, și iarna tare bună fasole făcea. Da? io nu pot uita plăcintele cu brînză. Nu știu io acuma cum le făcea, dar tare bune ieșeau. Știi la ce m-am gîndit io? Cred că o fost așe de bune că tăt ce trebuia era făcut în casă. Grâul îl duceam la Seini la moară și aduceam fărină tare bună. Brânza o făcea mama în casă. Io tăt cred că de asta era gustu?acela, că erau tăte făcute de noi. Amu? numa bunul Dumnezău știe cum le fac p-acolo pe la fabrici și ce pun în ele, că parcă mesteci gumă cu petrol cîteodată, când mănânci oarece cumpărat de la prăvălie. Nu mai are mâncarea gustu-acela pe care l-o avut când am fost io tânăr. Și-apoi nu-i vorbă, că mâncarea tăt la fel o fac femeile. Da? degeaba.
– Baciu Pavel, ați prins și-al doilea Război Mondial. Ați fost pe front?
– Io n-am ajuns pă front, da? am pornit cătră el. În al doilea Război Mondial eram deja însurat. Știi cum o fost? Am vinit acasă din armată în 1935 și-am început și io să mă duc cu feciorii pă la fete în sat. Asta până-ntr-o sară, cînd tata mi-o zâs ?no gata, măi pruncule, amu? ți-o vinit vremea să te-nsori. Du-te înainte acolo – și mi-o zâs el la ce casă să mă duc – că viu și io cu mă-ta mintenaș și ți-om alege nevastă.? N-am avut ce face, m-am dus. Acolo ședea o văduvă care avea trei fete. Cînd am ajuns io, fetele torceau. Am povestit un pic și-o apărut tata cu guba pă umăr. I-o zâs la mama fetelor că o vinit să-și aleagă noră și ea i-o spus că o dă pă Victoria, că aceia era cea mai mare, și-i dă și-un iugăr de pământ. Io am știut-o pe Victoria de mică. Nu mi-o părut rău și, Doamne, bună viață am avut laolaltă! Nunta am făcut-o în februarie, deodată cu sora mai mică a Victoriei, că nu puteam s-o facem primăvara că era de lucru, nu de nuntit. Apoi noi am stat patru ani cu părinții mei. De-acolo m-am dus la concentrare în al doilea război. Aveam fată mică, pă Măriuca, pă Cornelica am avut-o după aceia, și mi s-o cam strâns inima cînd m-am dus, da? n-am avut ce face. Da? n-am ajuns pă front, că știi ce s-o întîmplat? Io și cu încă unu? trăbuia să ducem un car. Tare hiretici erau caii aceia. Noaptea meream cu caru? și zîua stăteam, să nu ne vadă. Într-o noapte am pățât năcazu?. S-o agățat un ștreang de la un cal și cînd m-am dus să-l descăț, calu? mi-o tras o copită, de n-am mai știut de mine. M-o tăt pus în salvare și m-o trimăs la spital. Acolo o fost un doctor și mi-o zâs că m-or opera. L-am rugat tare frumos să mă lase să-i scriu o carte poștală la femeie să știe că unde-s și, dacă nu mă mai scol după operație, să vie să mă ducă să mă-ngroape. Am scris-o cu creion chimic și o trimăs-o un sanitar.
Apoi m-or operat. Da? io știu ce mi-o făcut. Am sâmțât că mi-o scos stomacu? și mi l-o pus pe piept. Tăt povestea doctoru? cu alții mai tineri. I-am auzât o vreme, apoi m-am trezât pă pat. Eram tăiet de la coșu? pieptului până sub buric. Am stat opt zâle în spital și m-o trimăs acasă pântru 30 de zâle. Da? după o săptămână o vinit telegramă să mă prezint iară. M-am dus, ce era să fac? Cînd am ajuns ne-o trecut iară pă la vizită medicală. Cînd o ajuns doctoru la mine tare rău s-o inervat. O început a strâga și-o zâs așe: ?D-apăi voi vă bateți joc de mine? Pă cine vreți voi să trimet pă front? P-aiesta care amu? o fost tăiet? Aiesta-i soldat de front? Ori p-aiestalalt care nici n-are dinți în gură? Da? cu ce să-l țâie pă front, cu griz în lapte? Dați-le drumu? acasă iute!? o strâgat doctoru? și s-o dus mai departe. Da? nu ne-o dat drumu? tomna atunci. Ne-o mai țânut și io tare supărat am fost. Tăt stăteam pântre cai pînă o vinit unu? la mine și mi-o zâs că dacă în zece minute mă îmbrăc în haine civile mă lasă să mă duc acasă. Doamne, iute am fost gata!
– Mare bucurie cred că ați avut când ați ajuns acasă. Ce-ați făcut apoi?
– Mi-o zâs cînd mi-o dat drumu? să mă duc la solgobiroșag în Baia Mare (prefectură, n.n.) ca să-mi deie serviciu ușor sau pensie, că după ce m-o lovit calu? și m-o operat io am rămas invalid de gradul IV. Da? nu mi-o fost mie să mă duc pă nicări. Da? le-o trimăs carte la primărie și o vinit de-acolo și-o trăbuit să mă prezint. Apoi n-o avut ce să-mi dea de lucru. Io am avut cal și ne-o programat să tragem lemne la gară și-o zâs că dacă nu pot că-s invalid să bag alt om și să le dau calu?. Da? cum să le dau io calu meu? Am mărs și tare mult am lucrat. Amu?s zece ani o fost musai să mă duc iară la doctor să mă taie, că am făcut hernie. Mult am ridicat și mult m-am obosât. Da? amu?, mulțam lui Dumnezău, îs bine.
– Cînd o fost mai bine în viața dumneavoastră, baciu Pavel?
– Apăi, dragă domnucă, tăt cu năcazuri am fost. Tăt de lucru o fost și tăt greutăți ne-o mâncat. După ce-am vinit din război ne-am mutat cu soacra s-o ajutăm, să nu steie sângură. O fost tare ciudată soacra. Nu zâc io de rău de ea, da? tare de multe ori mi-o fost greu. I-o fost greu tare și la ea, că o rămas văduvă cu trei fete și le-o crescut sângură, da? și mnie mi-o fost greu cu ea. I-am zâs o dată la tata că mi-aș face casă păstă drum de soacră, da? m-o întrebat tata ?da? ce gândești, măi prunc? Crezi că a lăsa-o Victoria pă mă-sa și a vini cu tine? Șezi și rabdă și nu mai povesti minuni de-aieste?. Și-am stat așe 16 ani. Apoi o vinit colectivu?, o trăbuit să ne înscriem și să lucrăm la norme. Am băgat-o și pă Victoria să ne putem descurca. N-o fost bine, da? o trecut. Odată m-o cercetat că am adus un coș de trifoi să dau la marhă. Io le-am zâs așe: ?Și io am avut oameni la lucru și le-am dat bani și mâncare. Colectivu? nu mă lasă să ieu nici un coș de trifoi?? și-apoi m-o lăsat în pace. Pă pământu? meu s-o făcut zece case, da? io cînd am vrut să fac casa asta o trăbuit să-mi plătesc pământu? la colectiv. Înțălegi dumneata? Io mi-am cumpărat pământu? meu! Da? acele vremuri o trecut. Amu? aștept să vie legile să-mi deie înapoi ce-o fost a meu, ori barem să mă despăgubească.
– Baciu Pavel, cum erau toamnele pe vremuri?
– Nu știi tu cât de frumos mirosea în casă! Erau tăt felul de poame uscate, noi le mai uscam și în bujdei, și-apoi iarna le fierbeam în apă și cu apa aceia făceam mămăligă. Apoi să știi tu, că oricât ar hi de greu, femeia trăbă să umple cămara toamna. Așe o făcut Victoria mea tăt timpul, și-apoi iarna n-am dus lipsă de nimic. Șideau borcanele pe rafturi, de ți-era mai mare dragul să te uiți la ele. S-o dus amu, săraca, o murit în 2000. Dumnezău s-o hodinească, că tare bine ne-am înțăles.
– Baciu Pavel, nu arătați de 91 de ani. Parcă ați fi mult mai tînăr. Care este secretul dumneavoastră?
– Nu-i greu, să știi. Io n-am pus țâgară în viața mea în gură. Am băut câte-un pahar de horincă înainte de mâncare, când aveam de lucru, dar nu m-am îmburdat niciodată pân șanțuri de beat. Apoi trăbă musai să știți că fiecare om îi doctoru? lui. Zâcă cine ce-a vrea, da? numa omu? știe cel mai bine ce să mănânce, cât să lucre, ce să beie. Când te sâmțești obosit, stai și te hodinește, când ți-i foame, pune-te la masă, iară când ai pântru ce te veseli, pune-ți un pahar de horincă. Da? nu mai multe, și învață să hi cumpătat, c-apoi n-a hi rău în veci.
Rețete pe care Pavel Săsăran le prepară singur, susținând că i-au adus sănătatea până la această vârstă.
Mămăligă fiartă-n apă de poame
Pune într-o oală mai mare poame uscate la fiert, mere, pere, prune și ceva gutui, de ai. După ce le-ai fiert bine, lasă-le în vas cam un ceas, ca să iasă bine din ele gustul. Apoi strecoară zeama aia în care au fiert poamele și pune-o iară la fiert în altă oală și pune mălai ca la o mămăligă obișnuită, mestecând tot timpul, ca să nu ți se lege. Mămăliga asta e tare bună dacă o mănânci cu brânză proaspătă de vaci.
Rețetă de vin
Vinu bun să face în lemn, să nu uitați treaba asta. Să macină boabele, apoi să ie tescovina și să stoarce în șiteu într-un ciubăr de lemn.Nu mai pui nimic altceva. Lasă să fiarbă în butoaie, da? nu umplea butoiu? ca să-i lași loc să lucre, că vinu fierbe multă vreme. Cînd vine vremea să-l storci, îl pui în butoaie de stejar și bați bine cepu. Ai grijă mare, că dacă lucri la el și tăt deschizi butoiu, nu-i mai avea vin, ci oțăt. Așa fac io vinu. Doamne, la multe nunți s-o băut vin de la mine! Veneau oamenii pă vremuri și cumpărau cîte 200 de litri, că atunci să făceau nunți mari, nu ca acuma că nu mai ai bani nici să faci nuntă, da? nici să te duci la ea.
Otilia Țeposu