Telerealitatea

Prin emisia TVR din 22 decembrie 1989 orele 10.51, se lanseaza pe orbita mondoviziunii realitatea televizata si televizuala a revolutiei române. Înca din prima secventa a Revolutiei Române în Direct (RRD), invocarea lui Dumnezeu în institutia care difuzase pâna atunci doar ateism ostentativ si intolerant, plaseaza timpul acestor evenimente sub incidenta providentei, legitimându-le, astfel.

Ion Caramitru: ?Fratilor, multumita lui Dumnezeu (îsi face cruce) ne aflam în studiourile televiziunii?; Mircea Dinescu: ?Dumnezeu si-a întors fata catre români?.[27]Anuntul difuzat imediat (?Peste zece minute vom da un apel catre popor?[28]), instituie un interval de asteptare a evenimentului anuntat, iar repetarea frecventa (?Vom reveni din 10 în 10 minute. Asteptati Proclamatia)[29], impune un ritm temporal, si de aici un timp propriu televiziunii. Timpul telerealitatii se va masura de acum în asemenea intervale de asteptare a unor mesaje importante, ajungându-se ca, în 26 decembrie 1989, sa se impuna cu brutalitate audientei interne si internationale, prin tensiunea extrema provocata de tergiversarea difuzarii celei de a doua parti a casetei ?Procesul Ceausestilor": ?Toate echipele straine sunt prevenite ca în câteva minute o sa difuzam caseta?; ?Daca nu ne dati caseta vom fi linsati si noi împreuna cu voi?; ?Vom difuza caseta peste câtva timp?.[30]

Prin invocarea mediatica a Dumnezeirii, spatiul telerealitatii este si el consacrat: ?Suntem în ajunul Craciunului. Se naste Iisus pe acest pamânt?.[31]

Însa, dincolo de aceasta înscriere a timpului si spatiului televizual pe orbita sacrului, mesajele difuzate vor construi imaginea unui spatiu citadin dispersat într-o multime de focare vulnerabile sau amenintatoare. Orasul are imaginea unui organism cu sedii vitale în pericol: ?Televiziunea româna, inima României noi"[32]; ?Spre televiziune se înainteaza cu 2.000 de teroristi... antiteroristi... ajutati-ne"[33]; ?Centralele Rahova si Dorobanti sunt atacate"[34]; ?O coloana blindata motorizata se îndreapta spre Pitesti pentru a ocupa punctul atomic, rafinaria, rezervoarele de cianura, barajul de la Curtea de Arges! Ne paste o mare primejdie!"[35]Anuntul prezicea, asadar, o multipla catastrofa, apocaliptica, prin foc, prin apa, prin otrava, cristalizând în imaginarul colectiv reprezentarea inamicului ca forta a raului paroxistic.

Sunt evocate toposuri simbolice si conflictuale ale tarii (Timisoara, Brasov, Sibiu, Târgoviste sau zone ale Bucurestiului). Semnificatia Pietei Palatului si a cladirii fostului CC al PCR este redefinita în spatiul capitalei. Între dimensiunea orizontala, în care este plasata multimea si cea verticala, a balconului, se deruleaza frenezia comunicarii si legitimarea mediatica a unor personalitati institutoare ale noii ordini.

Dar tot aici este locul în care se deruleaza panica si suspiciunea: ?Se trage!?Stati linistiti?; ?Sunt securisti!?Nu sunt securisti, sunt ai nostri?.[36]

În acest topos, steagul gaurit este simbolul cel mai pregnant, reactivându-si toate straturile de semnificatii, de la cele politice, nationale, pâna la cele primordial metafizice, de ?punte între oameni si zei, între sus si jos, cer si pamânt?[37]. Prin lozinca lansata înspre multime ?Dumnezeu este-n drapel?[38], simbolul devine rezonant[39]. Decuparea stemei din steag, initiata în zilele Timisoarei si perpetuata la nivel national, opereaza simbolic o excizie a comunismului din trupul tarii, o exorcizare a raului. Însa, locul gol ramas exprima, în acelasi timp, absenta unei alternative politice clar definite.[40]

Mesajele televiziunii, cu continut emotional negativ, structureaza un câmp psihologic al temerii, al suspansului, al angoasei colective fata de amenintari din partea unor entitati greu si gradual identificabile de-a lungul celor unsprezece ore de emisie din 22 decembrie 1989. De la non-identificare, prin mesaje impersonale, eliptice, fara specificarea agresorului (?Români, aparati tara!?[41]), se trece prin alternari ale evaluarilor pozitive, cu cele negative ale Armatei, Militiei, respectiv Securitatii, pâna când se instituie o simbolizare eminamente pozitiva a Armatei - prezentata permanent în opozitie cu imaginea negativa a Militiei, si mai ales a Securitatii- si pâna la lansarea, pentru prima data, a termenului de ?teroristi?. În jurul acestor entitati confuze, mesajele televiziunii vor reactiva un întreg arsenal al simbolisticii raului.